ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Arad la data de 02 aprilie 2009, (ca urmare a declinării competenței dispuse

prin sentința nr. 2111 din 11 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad),

reclamanta C.A.R.P. Arad a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Arad, G.I.,

G.O.L., Biserica Reformată Arad și intervenienții A.A.N.V. și M.L.V.,

solicitând să se constate faptul că înscrierea din C.F. 20.131 Arad, cu 3296/12

intravilan viran Gai 1.890 mp; top 3296/13 intravilan viran Gai 2.668 mp; top

3296/14 intravilan viran Gai 1.980 mp; top 3296/15 intravilan viran Gai 1.980

mp; top 3296/16 intravilan viran Gai 2.989 mp; top 3296/9/b intravilan viran

Gai 1.584 mp; top 3296/8/1 intravilan viran Gai 1.803 mp; top 3296/10-11/1

intravilan viran Gai 3.470 mp (total 18.364 mp) situat în Arad-„Ștrandul

Termal”, nu este în concordanță cu situația reală a imobilului, în sensul că

suprafața reală a terenului nu corespunde cu suprafața înscrisă în C.F.; să se

constate că pe terenul înscris în C.F.-ul indicat, sunt edificate construcții

al căror proprietar este reclamanta prin construire și să se dispună O.C.P.I.

Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F. în sensul modificării suprafeței,

precum și înscrierea construcțiilor proprietatea reclamantei.

În motivare,

reclamanta a arătat că deține în administrare terenul indicat anterior, a cărui

suprafață dorește să o rectifice. Pe parcursul folosirii terenului, a construit

pe acesta o serie de obiective de largă utilizare, atât pentru membrii C.A.R.P.

cât și pentru restul populației, acestea constituindu-se în construcțiile ce

formează Ștrandul Neptun din Gai, dar care nu sunt evidențiate în C.F. La

înscrierea construcțiilor reclamanta s-a lovit de faptul că suprafața din

cartea funciară nu corespunde cu suprafața rezultată din măsurători, motiv

pentru care a promovat prezenta acțiune.

Deși urmașii

fostului proprietar de la care Statul Român a preluat aceste terenuri au depus

notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru acestea, față de faptul că pe teren

sunt edificate construcții de către C.A.R.P., cu acordul fostului proprietar de

la data edificării acestora, acestora nu le pot fi acordate decât măsuri

reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1990.

Prin cererea de

intervenție în interes propriu A.A.N.V. și M.L.V. au solicitat să se constate

că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește imobilele înscrise în C.F. Arad, aflate

în litigiu. Referitor la acțiunea principală au solicitat respingerea acesteia

în principal ca inadmisibilă (față de dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001) iar în subsidiar, ca nefondată (deoarece potrivit accesiunii

imobiliare artificiale reglementate de art. 494 alin. (4) C. civ.,

constructorul, chiar de bună credință, nu poate reclama un drept de proprietate

asupra construcției edificate pe terenul altuia).

Prin sentința nr.

402 din 07 aprilie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea, precum și

cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.A.N.V.

și M.L.V.. A dispus rectificarea suprafeței totale de 19.025 mp și unificarea

parcelelor înscrise în C.F. Arad în suprafață totală măsurată de 19.892 mp,

conform schiței de identificare, unificare și dezmembrare anexă la raportul de

expertiză judiciară topografică, parte integrantă din hotărâre.

A dispus notarea

existenței pe parcela nou creată a construcției ștrand termal cu: pavilion

vane, bazin olimpic, 2 magazii, garaj, 2 cabine vestiare, centrala termică,

bazin tratament închis, degazor, foraj apă termală, puț apă, bazin tratament,

bazin pentru copii, cabină poartă, pavilion fizioterapie, împrejmuire

construcții. A dispus O.C.P.I. Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea

funciară.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că imobilele cu nr. top de la 3296/6 până la

3296/16 au fost înscrise inițial în C.F. Arad, constituind proprietatea

tabulară a firmei F.N. din Arad de sub B1, așa cum a fost rectificată în anul

1941, sub B12, ca fiind „I.A.A.” cu sediul în Arad și sub B13 ca fiind „F.N.

societate în nume colectiv”.

În anul 1924 imobilul

a fost trecut în posesia unei cooperative de credit (sub B4), iar în anul 1930

imobilele s-au dezmembrat.

În anul 1950, sub B14

s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român prin naționalizare în

baza Decretului nr. 119/1950, asupra mai multor parcele înscrise în C.F. Arad,

care fac obiectul prezentei cauze.

Cu același prilej s-a

notat sub B15, că toate imobilele naționalizate sunt date în folosința și posesia

I.A.S. „7 N.” din Arad, ca fond de bază și că aceste imobile nu pot fi

înstrăinate, ipotecate sau urmărite. Apoi în anul 1969 s-a notat sub B 17 că

parcelele sus-menționate se transcriu în C.F.

În anul 1975, în

vederea extinderii băilor termale din Arad - Gai, imobilul s-a dezmembrat în 2

parcele noi, iar imobilul s-a dezmembrat în parcele noi, astfel încât imobilele

ce fac obiectul prezentei cauze apar în configurarea actual, în C.F. Arad,

respectiv intravilane cu următoarele suprafețe: parcela cu nr. top 3296/12 în

suprafață de 1.892 mp; parcela cu nr. top 3296/13 în suprafață de 2.668 mp;

parcela cu nr. top 3296/14 în suprafață de 1.980 mp; parcela cu nr. top 3296/15

în suprafață de 19.80 mp; parcela cu nr. top 3296/16 în suprafață de 2989 mp;

parcela cu nr. top 3296/9/b în suprafață de 1.584 mp; parcela cu nr. top

3296/8/1 în suprafață de 1.803 mp; parcela cu nr. top 3296/8/2 în suprafață de

175 mp; parcela cu nr. top 3296/10-11/1 în suprafață de 3.470 mp; parcela cu nr.

top 3296/10-11/2 în suprafață de 486 mp, având notat sub B2 faptul că imobilele

sunt date în administrare operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad,

iar sub B4 notificarea formulată de A.A.N.V. și M.L.V. (prin încheierea nr. 72927/2007).

S-a reținut,

potrivit înscrisurilor de la dosar, că începând cu 1964, C.A.R.P. din Arad a

construit pe terenurile menționate un ștrand termal, obținând în acest sens

aprobarea Î.I.A.S. „7 Noiembrie” Arad de a folosi terenul pe care la acea dată

aceasta avea notat, în C.F. Arad, un drept de posesie și folosință,

autorizațiile de construcție necesare precum și sprijinul Comitetului executiv

al Sfatului popular al Orașului Arad, care arată că la acea dată erau

suficiente acordul întreprinderii ce deținea terenul în administrare operativă

și autorizația de construire deja eliberată.

Tribunalul a

constatat că, potrivit mențiunii făcute în C.F. Arad, abia în anul 2001 s-a

radiat dreptul de folosință notat în favoarea I.A.S. „7 N.” din Arad. Cu toate

acestea, în anul 1969 terenurile în discuție apar în C.F. Arad ca fiind date în

administrația operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad, împrejurare

ce are relevanță sub aspectul aprobărilor în vederea extinderilor ce au avut

loc ulterior edificării Ștrandului termal și al legitimării Consiliului local

al Municipiului Arad la încheierea contractului din 02 octombrie 1997, prin

care a dat în folosință gratuită Casei de ajutor reciproc a pensionarilor Arad,

pe durata păstrării destinației, a terenului băilor termale.

A considerat tribunalul

că pretenția reclamanților de a li se recunoaște un drept de proprietate asupra

construcțiilor ce compun Ștrandul termal este nefondată.

Aceasta, întrucât

potrivit H.G. nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Arad precum și al Municipiului Arad, orașelor și comunelor din Județul Arad -

anexa nr. 2, terenurile în discuție reprezintă domeniul public al Municipiului

Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de

superficie.

În al doilea rând,

s-a apreciat că recunoașterea unui drept de proprietate dobândit prin

construire nu se poate obține având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul

acestei legi de la orice operațiune juridică având ca finalitate înstrăinarea

ori grevarea sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind prin instituirea

acestei interdicții, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la

soluționarea justă și rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite.

Legat de acest

aspect, tribunalul a constatat că prin Dispozițiile nr. 1888 din 07 mai 2004 și

nr. 396 din 30 ianuarie 2008 ale primarului Municipiului Arad a fost

soluționată notificarea formulată de intervenienți în baza Legii nr. 10/2001, recunoscându-li-se

calitatea de persoane îndreptățite și le-au fost restituite mai multe parcele

de teren din C.F. Arad, care a făcut obiectul naționalizării concomitent cu terenurile

ce fac obiectul prezentei cauze. De asemenea, prin sentința pronunțată în Dosarul

nr. 4235/108/2008 al Tribunalului Arad a fost obligat primarul Municipiului

Arad să emită dispoziție sub sancțiunea de daune cominatorii.

Totodată, instanța de

fond a constatat că reclamanta, atât în momentul edificării Ștrandului Termal,

cât și în momentul încheierii contractului de asociere cu Consiliul Local al

Municipiului Arad, a avut în vedere dobândirea unui drept de folosință asupra

ștrandului termal, în memoriul adresat autorităților locale arătând clar că are

pretenții la restituire a investițiilor făcute doar în cazul în care ar trebui

să cedeze folosința terenului anterior expirării contractului de închiriere.

De altfel,

prevederile art. 644-645 C. civ. nu includ construirea printre modurile de

dobândire a proprietății, iar potrivit art. 493, 494 C. civ. constructorul pe

terenul altuia, în lipsa unui temei convențional de dobândire a folosinței

terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de

despăgubire.

Or, în momentul

edificării construcțiilor, reclamanta nu a dobândit un drept de folosință de la

proprietarul terenului, ci doar acceptul deținătorului dreptului de folosință

înscris în cartea funciară.

A fost apreciată însă

ca fondată pretenția reclamantei de rectificare a cărții funciare sub aspectul

suprafeței totale a imobilelor în discuție, al unificării parcelelor și notării

pe acestea a edificatelor ce compun ștrandul termal, întrucât atât Legea nr. 10/2001

cât și dreptul comun permit obținerea unor despăgubiri pentru investițiile

făcute de constructor pe terenurile proprietatea altuia, astfel încât se impune

a se stabili în mod corect suprafețele de teren afectate de aceste construcții.

În acest sens, au

fost reținute concluziile raportului de expertiză judiciară topografică

din care a rezultat că suprafața totală măsurată a parcelelor în discuție este

19.892 mp, iar unificarea acestora într-una singură este necesară deoarece

construcțiile edificate nu respectă limitele parcelelor, unele dintre ele fiind

edificate pe mai multe parcele.

Împotriva sentinței

au declarat recursuri (calificate ca fiind apeluri), atât reclamanta C.A.R.P.,

cât și intervenienții în interes propriu A.A.N.V. și M.L.V.

susținut că soluția instanței de fond este netemeinică și

nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică cu privire la

competența materială, având în vedere obiectul acțiunii, neevaluabil în bani.

Pe fond, s-a arătat că

hotărârea este nelegală deoarece Tribunalul Arad a acordat un plus petit când a

dispus „notarea existenței pe parcela nou creată a construcției ștrand termal,

fără să precizeze în favoarea cui, dar din coroborarea mențiunilor din

dispozitivul sentinței cu motivarea sentinței potrivit căreia sunt respinse

celelalte cereri ale reclamantei vizând constatarea dreptului său de

proprietate asupra construcțiilor și intabularea acestora în cartea funciară,

rezultă că s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor

în favoarea pârâtului Municipiul Arad, ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, în mod

nelegal, prima instanță a schimbat temeiul de drept al acțiunii reclamantei,

invocând dispozițiile art. 493, 494 și art. 644-655 C. civ., deoarece

reclamanta nu a solicitat stabilirea dreptului de superficie în cauză, ci să se

constate, potrivit art. 111 teza 1 C. proc. civ. și art. 480 C. civ., dreptul

de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și înscrierea în cartea

funciară a dreptului de proprietate pentru opozabilitate.

Construcțiile au fost

edificate de reclamantă, astfel cum recunoaște pârâtul Municipiul Arad, iar

dreptul de proprietate asupra acestor construcții a fost dobândit în baza

actelor juridice indicate în acțiune, respectiv acordurile titularului

dreptului de administrare operativă asupra terenului, al titularului dreptului

de posesie și folosință asupra terenului în litigiu, autorizațiile de

construire și Hotărârea nr. 259 din 30 septembrie 1997 a Consiliului Local al

Municipiului Arad.

Astfel, dreptul de

proprietate al reclamantei asupra construcțiilor a fost dobândit în baza

actelor juridice menționate, iar lipsa înscrierii în cartea funciară nu

împiedică producerea efectelor, dreptul real fiind dobândit de la data

încheierii actului, în absența unei stipulații contrare; în raporturile dintre

părți și terți, lipsa acestei înscrieri este sancționată prin inopozabilitatea

dreptului real imobiliar supus înscrierii.

2) Intervenienții în

interes propriu D.V. au arătat că sentința este nelegală pe aspectul admiterii

în parte a acțiunii în ceea ce privește unificarea parcelelor, rectificarea

suprafeței parcelei unificate și notarea construcțiilor în C.F.

Aceasta, întrucât, în

condițiile în care prin considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanta nu

este îndreptățită să pretindă niciun drept real asupra terenului sau asupra

construcțiilor aflate în litigiu, rezultă că aceasta - în calitate de simplu

detentor precar al construcțiilor neevidențiate in C.F. existente pe

aceste parcelele - nu are calitatea procesuala activă de a solicita nici

rectificarea suprafeței terenului litigios, nici unificarea parcelelor care

compun acest teren si nici notarea construcțiilor asupra parcelei astfel

unificate.

Totodată, chiar dacă

în favoarea reclamantei nu a fost recunoscut niciun drept real asupra

imobilelor în litigiu, soluția de admitere în parte a acțiunii contravine

dispozițiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr.

17 din

13 februarie

2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca

nefondate, ambele apeluri.

1) Cu pivire la apelul

reclamantei C.A.R.P. Arad, instanța a reținut, sub aspectul

excepției necompetenței materiale, că acțiunea prin care se

tinde la constatarea dreptului de proprietate asupra unor imobile, este în mod

cert una cu caracter patrimonial și că, față de valoarea acestora (de

2.083.034 lei), competența de primă instanță aparține

tribunalului.

Critica de plus

petita, respectiv extra petita, formulată de către reclamantă, a fost apreciată

neîntemeiată, din moment ce instanța de fond a admis doar în parte acțiunea dispunând,

în limitele actului de învestire, în baza art. 111 C. proc. civ., constatarea

existenței construcțiilor, ca stare de fapt reală, care se impune a fi notată

în C.F., potrivit art. 21 și art. 24 din Legea nr. 7/1996.

Referirea făcută de

instanța de fond la dispozițiile art. 644-645 C. civ., coroborate cu art. 493,

494 C. civ. a fost apreciată corectă, ca suport argumentativ a contrario în

raport cu pretențiile formulate și pentru a justifica că prin utilizarea normei

prev. de art. 111 C. proc. civ. partea nu poate cere realizarea dreptului, în

contextul în care reclamanta urmărește să își intabuleze în C.F. un drept de

proprietate asupra construcțiilor, dar în condițiile în care nu este

proprietarul terenului.

De asemenea, criticile

reclamantei au fost găsite nejustificate și pentru că o acțiune de tipul

celei formulate de către reclamantă, întemeiată strict pe disp.art. 111 C.

proc. civ. nu poate conduce la realizarea pe cale judiciară a dreptului de

proprietate asupra construcțiilor, în beneficiul reclamantei, în ipoteza în

care nu este subsumată constatării unui drept de superficie.

Or, așa cum corect a

constatat tribunalul, pretenția reclamanților de a li se recunoaște un drept de

proprietate asupra construcțiilor ce compun Ștrandul termal este nejustificată

pentru că terenurile în litigiu reprezintă domeniul public al Municipiului

Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de

superficie.

Apoi, recunoașterea

eventuală a unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate

valida prin instanță, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestui act normativ

de la orice operațiune juridică având ca finalitate înstrăinarea ori grevarea

sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind, prin instituirea acestei

interdicții, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la soluționarea

justă și rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite.

S-a apreciat și

că probele administrate în cauză conduc la concluzia că reclamanta, atât în momentul

edificării Ștrandului termal, cât și în momentul încheierii contractului de

asociere cu Consiliul Local al Municipiului Arad, a avut în vedere doar

dobândirea unui drept de folosință asupra Ștrandului termal, în memoriul

adresat autorităților locale arătând clar că are pretenții la restituirea

investițiilor făcute doar în cazul în care ar trebui să cedeze folosința

terenului anterior expirării contractului de închiriere.

De aceea, tribunalul

a invocat justificat prevederile art. 644-645 C. civ., care nu includ

construirea printre modurile de dobândire a proprietății, iar potrivit art. 493,

494 C. civ. constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convențional

de dobândire a folosinței terenului, nu poate să opună proprietarului terenului

decât un drept de despăgubire,

în momentul edificării

construcțiilor, reclamanta nedobândind un drept de folosință de la proprietarul

terenului, ci doar acceptul deținătorului dreptului de folosință înscris în

cartea funciară.

2) Apelul

intervenienților a fost apreciat neîntemeiat întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 21, art. 24 și art. 28 alin. (4) precum și art. 36 din Legea nr. 7/1996,

faptul existenței unor construcții poate și trebuie să fie notat în Cartea

funciară, câtă vreme acestea au fost realizate în mod legal, în baza unor

autorizații de construire și existând și astăzi, iar cel care le folosește este

reclamanta, care are astfel calitatea procesuală activă pentru a cere notarea

existenței acestor construcții.

De

asemenea, s-a constatat că decizia tribunalului de rectificare a suprafeței la

dimensiunea sa reală, respectiv de la suprafața de 19.025 mp la 19.892 mp, nu

contravine dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu

afectează în sens negativ drepturile persoanei îndreptățite, care a formulat o

notificare în termen în baza Legea nr. 10/2001 și care urmărește retrocedarea

acestei suprafețe, câtă vreme operațiunea de unificare cadastrală și

rectificarea în sens pozitiv a suprafeței parcelelor unificate nu reprezintă

nici înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, asociere în

participațiune, ipotecare, locațiune, precum și orice închiriere sau

subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, și nici

grevare sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții

notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamanta și intervenienții:

1.Recurenta-reclamantă

a formulat critici sub următoarele aspecte:

-

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de reclamantă

vizând lipsa calității procesuale active a intervenienților, lipsa de

interes și caracterul subsidiar al acțiunii în constatare care, fiind excepții

de fond, peremptorii și absolute, pot fi invocate chiar și de instanță, din

oficiu, și pe care înțelege să le reitereze în cadrul recursului.

Astfel,

în ce privește excepția lipsei calității procesuale a intervenienților,

aceștia nu au depus nicio dovadă a calității lor de succesori în drepturi ai

firmei F.N. S.N.C.

Pe acest

aspect, intervenienții au invocat o notorietate a faptului că li s-ar fi

recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunurilor ce au

aparținut aceleiași firme, prin depunerea la dosarul cauzei a unor dispoziții

anterioare ale primarului Municipiului Arad, susținând că această calitate

le-ar fi fost recunoscută fără echivoc prin dispozițiile respective. Or, astfel

de dispoziții nu se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind simple acte

administrative.

În egală

măsură, nici faptul de a nota în cartea funciară notificarea făcută în baza

Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o dovadă a calității de persoane îndreptățite

la acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta

ar însemna că oricine ar formula o astfel de notificare, cu sau fără a deține

un drept justificat prin dovezi să poată apoi obține notarea în cartea funciară

și invoca ulterior incidența art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Excepția

lipsei de interes trebuia reținută raportat la faptul că prin cererea de

intervenție s-a solicitat, ca petit principal, să se constate că

intervenienții ar avea calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.

Intervenienții

nu au invocat un drept al lor ci numai o vocație la măsurile reparatorii,

astfel încât interesul lor nu era născut la momentul formulării cererii de

intervenție.

În plus, Dosarul

nr. 560/108/2010, care a avut ca obiect cererea intervenienților de

pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de dispoziție de restituire, s-a

perimat întrucât reclamanții nu s-au conformat celor solicitate de

instanță în dovedirea calității lor de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii.

Excepția

privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare trebuia admisă față de

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care permit formularea unei asemenea

cereri dacă este vorba despre constatarea existenței sau inexistența unui drept

și nu a unei situații de fapt. Teza finală a textului procedural menționat

consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în

realizare, în sensul că nu poate fi primită cât timp partea poate cere

realizarea dreptului. Or, intervenienții aveau posibilitatea realizării

dreptului pe calea procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

- Pe fond,

s-a susținut că decizia atacată este lipsită de temei legal.

Astfel,

s-a arătat că recurenta-reclamantă este persoană juridică de drept privat,

având ca scop protecția și asistența socială a pensionarilor și membrilor lor

de familie și că, potrivit Hotărârii nr. 259 din 30 septembrie 1997 a

Consiliului Local al Municipiului Arad s-a aprobat colaborarea acestuia cu

reclamanta în vederea îndeplinirii măsurilor de protecție și asistență socială

în favoarea persoanelor vârstnice. Totodată, s-a aprobat darea în folosință

gratuită către C.A.R.P. Arad a imobilelor ce servesc îndeplinirii obiectului de

activitate pe durata folosinței acestora.

În acest

sens, potrivit contractului de asociere din 16 octombrie 1997 încheiat între

recurenta-reclamantă și Consiliul local Arad, se menționează expres (art. 4)

„darea în folosință gratuită către C.A.R.P., pe durata păstrării destinației

pentru care au fost atribuite, printre alte imobile, și a terenului băilor

termale în suprafață de 1,8 ha, ale cărui investiții de amenajare și

întreținere s-au suportat în exclusivitate de către reclamanți.

Aceasta

înseamnă că, începând cu anul 1997, reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de

folosință gratuită cu privire la terenul în litigiu pe durata păstrării

destinației pentru care a fost atribuit, iar în privința construcțiilor

edificate pe acesta - și a căror situație juridică trebuia clarificată în

sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei și intabulării

acestuia - este indiscutabil că pârâta a recunoscut realizarea lor din

investiții proprii aparținând reclamantei.

Or, prin

soluția pronunțată de prima instanță și menținută în apel, dispunându-se

notarea existenței pe parcela nou creată a construcției Ștrand termal s-a

acordat un plus petita întrucât neprecizându-se în favoarea cui se notează

dreptul se deduce din considerente - în condițiile respingerii cererii

reclamantei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor - că

ar fi în favoarea Municipiului Arad, deși acesta nu a formulat cerere reconvențională.

I. Este

eronată, de asemenea, aprecierea instanței de apel în sensul că, față de

dispozițiile art. 493, 494 C. civ., constructorul pe terenul altuia, în lipsa

unui temei convențional de dobândire a folosinței terenului, nu poate să opună

proprietarului terenului decât un drept de despăgubire.

În speță, existența

construcțiilor pe teren este certă, reclamanta se află în posesia acestora, iar

titularul dreptului de proprietate asupra terenului (pârâtul din prezenta

cauză), care ar fi putut invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra

construcțiilor pe temeiul accesiunii imobiliare, a recunoscut că aceste

construcții aparțin reclamantei și nu s-a opus acțiunii formulate. Doar în

condițiile invocării accesiunii imobiliare constructorul de bună-credință ar fi

putut opune proprietarului terenului un drept de despăgubire.

Potrivit art. 492 C.

civ. este instituită o prezumție relativă în favoarea proprietarului pentru

construcțiile edificate asupra acestuia, prezumție ce poate fi înlăturată de

constructor prin dovada contrară, în sensul că lui îi aparține proprietatea

construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor aflate pe teren.

Or, în speță,

recurenta-reclamantă a construit pe terenul proprietate de stat, devenit

domeniul public al pârâtei prin H.G. nr. 976/2002, având toate acordurile și

autorizațiile necesare impuse de legislația aplicabilă la momentul edificării

construcțiilor. Pârâtul Municipiul Arad nu a contestat edificarea legală a

construcțiilor și nici nu s-a opus recunoașterii dreptului de proprietate

asupra construcțiilor prin invocarea accesiunii.

- Nici instanța de

fond și nici cea de apel nu a făcut distincția între dreptul de superficie,

specific proprietății private și dreptul de folosință cu titlu gratuit asupra

bunurilor proprietate publică.

Constituirea

dreptului de folosință gratuită, specific proprietății publice, este în acord

cu art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 78 din Legea nr. 69/1991, art. 124

din Legea nr. 215/2001, iar prin H.C.L.M. Arad nr. 259 din 30 septembrie 1997

și contractul de asociere din 16 octombrie 1997 reclamantei i-a fost acordat

dreptul de folosință gratuită asupra terenului pe durata păstrării destinației

pentru care a fost atribuit, abia ulterior terenul devenind domeniul public al

Municipiului Arad (prin H.G. nr. 976/2002).

- În mod eronat

instanța de apel a considerat că recunoașterea unui drept de proprietate

dobândit prin construire nu se poate valida prin instanță, întrucât s-ar opune

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Indiferent de faptul

că intervenienții ar avea sau nu calitatea de persoane îndreptățite la

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recunoașterea în favoarea

reclamantei a dreptului de proprietate asupra construcțiilor preexistente

notificării formulate de aceștia nu contravine art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

întrucât potrivit art. 10 alin. (2) și (4) din acest act normativ sunt

reglementate și excepții de la regula restituirii în natură (respectiv situația

în care pe terenuri s-au edificat construcții noi, autorizate).

Or, în speță,

construcțiile ridicate de recurenta-reclamantă pe terenul în discuție au fost

edificate începând cu anul 1965 având toate acordurile și autorizațiile

necesare.

- În mod greșit

instanța de apel a considerat că reclamanta a avut în vedere să dobândească

doar un drept de folosință asupra Ștrandului Termal.

În realitate, în

perioada edificării construcțiilor, cadrul legislativ impunea ca acestea să

aparțină întregului popor, ca proprietate de stat.

Modificările

legislative survenite după anul 1989 permit însă recunoașterea dreptului

de proprietate în favoarea C.A.R.P., din moment ce a rămas și în folosința

terenului și în posesia construcțiilor încă din momentul edificării acestora.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.

Recurenții-intervenienți au susținut nelegalitatea deciziei tot din perspectiva

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltând următoarele

aspecte în susținerea acestuia:

- Instanța de apel a

aplicat greșit legea atunci când a apreciat asupra calității procesuale a

reclamantei și a existenței interesului acesteia în promovarea acțiunii.

Astfel, instanța a

considerat greșit că reclamanta, în calitate de persoană ce folosește construcțiile

noi efectuate are interesul și deci, calitatea de a cere notarea construcțiilor

în cartea funciară, câtă vreme aceasta a cerut înscrierea construcțiilor edificate,

în condițiile în care s-ar fi constatat că este proprietara acestor construcții

edificate.

Față de

conținutul petitelor formulate de către reclamantă, aceasta apare ca

lipsită de interes și de calitate procesuală activă în a solicita doar

înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate, fără să fie înscris

și dreptul său de proprietate asupra acestora.

A stabili altfel, ar

însemna că prin înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate se

realizează intrarea lor în proprietatea Statului Român - ceea ce este normal în

temeiul accesiunii imobiliare, precum și a faptului că imobilele în litigiu fac

parte din proprietatea publică a statului.

Ca atare, reclamanta

nu are interes și nici calitatea să formuleze o astfel de acțiune deoarece ar

realiza scopul unei alte persoane pentru dobândirea dreptului de proprietate

(Statul Român). Rezultă că interesul reclamantei nu îndeplinește condiția de a

fi personal și direct și nu are nici calitate procesuală activă deoarece ar

acționa în numele Statului Român, fără a avea vreun mandat în acest sens.

- Prin soluția

pronunțată, instanța a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

referitoare la interdicția schimbării destinației imobilului pentru care a

fost depusă notificare.

Aceasta, întrucât

atât unificarea parcelelor de teren pentru care a fost depusă notificare, cât

și înscrierea pe parcela astfel obținută a construcțiilor reprezintă o schimbare

a destinației terenului.

Astfel, prin

unificarea și înscrierea construcțiilor în cartea funciară, parcelele de teren

ar dobândi întrebuințarea de ștrand, întrebuințare pe care nu o aveau

înainte de această schimbare.

- În ce privește

cererea de intervenție în interes propriu, aceasta a fost formulată tocmai

pentru că intervenienții-recurenți au dreptul de a li se retroceda în

natură parcelele ce fac obiectul acțiunii, fiind protejați în acest sens de

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Analizând recursurile

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

recursul reclamantei.

- Aspectele de ordin

procedural - invocate sub forma excepției lipsei calității procesuale, a lipsei

interesului și caracterului subsidiar al acțiunii în constatare - vizând

cererea de intervenție în interes propriu, au caracter nefondat.

Astfel, în ce

privește calitatea procesuală a intervenieților, prezența acestora în

proces a fost legitimată de pretențiile pe care le-au formulat în procedura

Legii nr. 10/2001 în privința imobilului ce constituie obiect de dispută al

litigiului.

Câtă vreme prin

intermediul cererii de intervenție nu s-a solicitat și obligarea la

acordarea unor măsuri reparatorii, atunci când s-a pronunțat asupra

admisibilității cererii de intervenție și ulterior, asupra admiterii

acesteia, instanța nu trebuia să procedeze - cum susține reclamanta - la

verificarea calității de succesori în drepturi ai firmei F.N. S.N.C.

Ceea ce s-a analizat

a fost existența unui drept afirmat, dedus în mod corect de instanță din

notarea în cartea funciară a notificării intervenienților asupra

imobilului. Totodată, contrar susținerii reclamantei, faptul că prin dispoziții

anterioare ale primarului, emise în procedura Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut

intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

cu privire la bunuri aparținând aceleiași societăți nu este lipsit de orice

relevanță, ci creează o prezumție în favoarea acestora că pot pretinde -

într-un litigiu ce poartă asupra altor bunuri ale aceleiași firme - să

intervină în procedura judiciară pentru protecția lor.

Formulând cererea de

intervenție în interes propriu, intervenienții au tins la

recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii asupra imobilului în litigiu

și, chiar dacă nu au solicitat în concret acordarea lor, prin această acțiune

s-a tins la conservarea dreptului, demers compatibil cu intervenția

voluntară principală (prin care se urmărește realizarea sau conservarea unui

drept).

În ce privește

interesul în promovarea acestei forme de intervenție, el este în mod

evident unul propriu și personal, câtă vreme ceea ce se aduce în dezbaterea

judiciară prin intermediul acestei căi procedurale este îndreptățirea

intervenienților la acordarea măsurilor reparatorii asupra bunului în

litigiu.

Susținerea

recurentei-reclamante conform căreia intervenienții „nu ar invoca un drept

al lor ci doar o vocație la măsurile reparatorii, așa încât interesul lor

nu era născut la momentul formulării cererii de intervenție” este eronată.

În realitate, vocația

recunoscută de dispozițiile Legii nr. 10/2001, celor care se pretind succesori

ai persoanelor deposedate abuziv, a fost concretizată prin transmiterea

notificării, urmând ca, fie în procedura prealabilă, fie în cea judiciară,

dreptul pretins să fie validat (sau nu) în funcție de rezultatul verificărilor.

Nu se poate susține

însă, că acesta nu era născut, câtă vreme aptitudinea recunoscută de legiuitor

a fost valorificată prin declanșarea procedurii prealabile, iar pretenția unei

alte persoane în privința aceluiași bun, dedusă judecății pe calea acțiunii în

instanță, a determinat interesul notificatorilor să intervină în procedura

judiciară pentru a face posibilă dezbaterea contradictorie asupra bunului de

către toate părțile interesate.

Din acest punct de

vedere, este lipsit de relevanța pretinsă aspectul invocat de către recurentă,

conform căruia dosarul având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină

loc de dispoziție de restituire s-a perimat, întrucât o hotărâre de perimare nu

produce autoritate de lucru judecat sub aspectul fondului dreptului, aceasta

netranșând practic raporturile juridice litigioase, ci reținând un incident

procedural (lăsarea pricinii în nelucrare) care pune capăt în această

modalitate formală diferendului juridic.

În ce privește

nerespectarea caracterului subsidiar al acțiunii în constatare - întrucât

cererea de intervenție se limitează la solicitarea intervenienților

de constatare a dreptului lor la măsuri reparatorii, fără să pretindă și

acordarea acestora -, recurenta-reclamantă ignoră faptul că prin intermediul

intervenției principale terțul urmărește realizarea sau conservarea unui drept

al său.

Or, această din urmă

ipoteză au avut-o în vedere intervenienții întrucât, chiar dacă n-au

solicitat stabilirea în concret a măsurilor reparatorii cuvenite (acordarea

dreptului corespunzător), prin demersul judiciar promovat au tins la o

conservare a acestuia, atât timp cât au combătut și au făcut, astfel, acte de

rezistență față de pretenția reclamantei de recunoaștere a propriului drept în

privința aceluiași imobil.

- Criticile

referitoare la soluția dată fondului cauzei au însă caracter întemeiat, în

sensul următoarelor considerente:

Susținând pronunțarea

de către tribunal în afara limitelor învestirii (extra petita) și aducând

dezbaterii în recurs acest aspect (față de confirmarea sentinței în apel),

recurenta-reclamantă a arătat în mod corect că instanțele fondului au nesocotit

cadrul judecății.

Astfel, prin cererea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat să se constate că este

proprietar, ca efect al construirii, pe imobilele edificate asupra parcelelor

de teren din C.F. Arad, și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în

favoarea acesteia, în cartea funciară.

Soluționând această pretenție,

tribunalul a dispus notarea pe parcela nou creată a construcției ștrand termal

(cu descrierea tuturor edificatelor componente) și efectuarea cuvenitelor

mențiuni în cartea funciară.

Or, așa cum corect

arată recurenta, dispunându-se această notare fără să se indice în favoarea

cărei persoane operează, dimpotrivă, arătându-se în considerente că

recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei i se opun dispozițiile art.

21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că terenul a fost trecut

(în anul 2002) în domeniul public al Municipiului Arad, rezultă că notarea s-a

realizat în favoarea pârâtului, fără să fi existat o solicitare pe cale

reconvențională a acestuia și în pofida pretenției reclamantei de a i se

recunoaște ei dreptul de proprietate (deși în mod contradictoriu, operațiunea

de carte funciară a fost dispusă ca urmare a admiterii acțiunii acesteia).

În ce privește

operațiunea de notare în sistemul Legii nr. 7/1996 (ca, de altfel, și în cel al

Decretului-Lege nr. 115/1938), aceasta are ca obiect realizarea publicității

anumitor drepturi de creanță, fapte sau raporturi juridice în legătură cu

imobilele înscrise în cartea funciară (conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996

„notarea, ca tip specific de înscriere, are ca obiect: drepturile personale,

actele și faptele juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor,

acțiunilor și căilor de atac în justiție, măsurile de indisponibilizare, în

legătură cu imobilele din cartea funciară”).

Așadar, funcția

notării este aceea de evidență juridică și de informare a terților în legătură

cu alte acte sau fapte juridice privitoare la imobile cuprinse în cartea

funciară în scopul atragerii atenției asupra acestora.

În acest sens, se constată

că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 reglementează trei feluri diferite

de înscrieri - intabularea, înscrierea provizorie și notarea-, producătoare de

efecte juridice proprii și care se efectuează în părți diferite ale cărții

funciare (așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 7/1996).

În sistemul cărților

funciare doar drepturile reale imobiliare (drepturile tabulare) pot face

obiectul unei intabulări sau înscrieri provizorii, după caz, în timp ce

drepturile de creanță, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu

imobilele cuprinse în cartea funciară pot fi numai notate în cartea funciară.

În speță, reclamanta

nu a solicitat, așa cum au dispus instanțele fondului, notarea construcțiilor

asupra terenului - ceea ce ar însemna că în cartea funciară a acestuia, în

Partea I referitoare la descrierea imobilului să se menționeze și edificarea

construcțiilor (cu consecința activării prezumției de proprietate în favoarea

proprietarului terenului, pârâtul Municipiul Arad), ci a solicitat constatarea

dreptului său de proprietate asupra construcțiilor și în mod corespunzător,

înscrierea în cartea funciară.

Astfel, reclamanta a

pretins că prezumția de proprietate instituită de art. 492 alin. (1) teza I C.

civ. în favoarea proprietarului terenului (pentru construcțiile edificate

asupra acestuia) a fost răsturnată cu probele administrate în cauză care au

dovedit că reclamanta a fost cea care a construit având acordul și obținând

autorizațiile necesare de la proprietarul terenului (pârâtul, care nu s-a opus

acțiunii ci, dimpotrivă, a susținut prin întâmpinările depuse, admiterea

acesteia).

Contrar pretenției concrete

a reclamantei și motivelor de fapt și de drept care permiteau calificarea

juridică a acesteia, instanțele fondului au făcut referire la dispozițiile art.

493, 494 C. civ. și la faptul că nu se regăsește menționată în

dispozițiile art. 644-645 C. civ., construirea, ca mod de dobândire a dreptului

de proprietate.

Or, reclamanta nu a

invocat în favoarea sa accesiunea (pentru a fi analizate de către instanțe

dispozițiile art. 493-494 C. civ.), nesusținând niciun moment că ar fi fost în

eroare asupra titularului dreptului de proprietate în ce privește terenul

ci, dimpotrivă, că a avut acceptul și a convenit cu acest proprietar (care, de altfel,

i-a eliberat autorizațiile și avizele pentru construire) să edifice lucrările

respective.

De aceea, analiza

făcută de prima instanță și menținută de instanța de apel - în legătură cu

obiectul învestirii și temeiul juridic al pretențiilor - depășește limitele

judecății și se constituie într-un caz de extra petita în sensul art. 304 pct. 6

C. proc. civ. (motiv de recurs în care, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. vor fi încadrate criticile pe acest aspect ale recurentei-reclamante), cu

consecința lăsării neanalizate a obiectului judecății.

Ca atare, recursul va

fi admis și în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art.

297 C. proc. civ., întrucât nu s-a analizat fondul pretențiilor concrete deduse

judecății, va fi casată decizia din apel și în continuare, desființată, în

parte, sentința de primă instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra construcțiilor și înscrierii acestuia în cartea funciară.

La reluarea

judecății, va fi avut în vedere cadrul învestirii și se va ține seama de

aspectele relevate de reclamantă sub formă de critici în recurs referitoare la

faptul că dobândirea dreptului de proprietate înainte de anul 1989 nu era posibilă

față de cadrul legislativ - care nu recunoștea, în perioada edificării

construcțiilor, decât un drept de proprietate socialistă, a întregului popor.

Se vor avea în vedere susținerea și relevanța juridică privind

edificarea construcțiilor cu acordul - exprimat și în autorizațiile de

construire emise - proprietarului terenului (Municipiul Arad, cel care apare

proprietar de carte funciară, conform ultimei mențiuni din anul 2001, după ce

anterior, la nivelul anului 1969, când a început edificarea construcțiilor,

figurase titular al dreptului de administrare operativă, ca drept real

corespunzător dreptului de proprietate).

De asemenea, întrucât

cele două instanțe ale fondului au reținut ca impedimente, în recunoașterea

dreptului de proprietate al reclamantei, incidența dispozițiilor art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 și apartenența terenului la domeniul public, la

rejudecare se va ține seama de aspectele învederate în cadrul recursului și

care nu mai pot constitui obiect de analiză în această fază procesuală față de

soluția de casare cu trimitere.

Astfel, se va

verifica în ce măsură dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

constituie, într-adevăr, un impediment în recunoașterea dreptului de

proprietate asupra construcțiilor - în sensul existenței unei indisponibilizări

care să nu facă posibil acest lucru, ca urmare a transmiterii unei notificări

de către intervenient.

Pentru aceasta, se

vor avea în vedere obiectul notificării, precum și dispozițiile invocate de

reclamantă, ale art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 vizând

modalitatea de asigurare a măsurilor reparatorii pentru situația în care pe

terenurile preluate abuziv au fost edificate noi construcții, autorizate.

În ce privește

celălalt impediment reținut, respectiv apartenența imobilului la domeniul

public al Municipiului Arad, se va avea în vedere faptul că această schimbare

de regim juridic a avut loc abia în anul 2002 (conform H.G. nr. 976/2002) și se

vor analiza consecințele acestei modificări la o dată ulterioară celei la care

a avut loc edificarea construcțiilor.

Ca atare, potrivit

celor menționate anterior, reluând judecata, instanța va ține seama de limitele

învestirii și de elementele relevante ale pricinii, apte să circumscrie regimul

juridic al imobilului asupra căruia s-a edificat și respectiv, asupra căruia

s-a pretins dobândirea dreptului de proprietate.

intervenienților are caracter nefondat.

- În ce privește

pretinsa lipsă a calității procesuale active a reclamantei, se constată că

aceasta are legătură, potrivit argumentelor recurenților, cu soluția dată

cererii de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei, arătându-se

că, atâta vreme cât s-a respins pretenția acesteia vizând recunoașterea

dreptului de proprietate, nu i se mai putea reține legitimare procesuală pentru

a solicita notarea construcțiilor în cartea funciară (neputându-se despărți

petitul privind înscrierea dreptului de cel privind constatarea dreptului de

proprietate).

Consecința ar fi că

cererea reclamantei apare ca lipsită de interes și promovată de o persoană fără

calitate de a solicita înscrierea în cartea funciară întrucât, în realitate,

efectul s-ar produce în favoarea Statului Român în patrimoniul căruia ar intra

construcțiile - deși acesta nu a mandatat-o pe reclamantă să acționeze în acest

sens.

Or, așa cum s-a

arătat cu ocazia analizei recursului reclamantei, tocmai pentru că instanța s-a

pronunțat asupra altor cereri decât cele care au învestit-o - iar prin efectul

notării dispuse se recunoștea într-adevăr, dreptul de proprietate al altei persoane

decât cea care a pretins-o - s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare,

așa încât argumentele în susținerea criticii menționate rămân lipsite de

pertinență la acest moment procesual, urmând a fi avute în vedere la reluarea

judecății.

- Susținerea

recurenților-intervenienți, conform căreia prin rectificarea

suprafeței de teren (în sensul indicării corecte a întinderii acesteia) s-ar fi

nesocotit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este lipsită de

suport logic și juridic.

Dispozițiile legale

menționate sancționează cu nulitatea actele sau faptele de înstrăinare, grevare

sub orice formă a bunurilor imobile ce au făcut obiect al notificării.

Or, rectificarea

suprafeței de teren - ca operațiune tehnică ce pune de acord înscrierea

existentă cu situația reală - nu este asimilabilă niciunuia din actele juridice

menționate de art. 21 alin. (5) (de altfel, principiul publicității materiale a

cărții funciare este inoperant cu privire la întinderea suprafeței de teren el

funcționând numai în privința existenței dreptului).

Recurenții susțin în

mod eronat că prin operațiunea de alipire a parcelelor și înscrierea

construcțiilor în cartea funciară ar fi avut loc o „schimbare a destinației

terenului”, care ar dobândi astfel întrebuințarea de ștrand,

întrebuințare pe care nu o aveau înainte.

Rostul și rolul

publicității imobiliare este de a se asigura opozabilitatea față de terți a

situației juridice reale a imobilelor și de a o face conformă cu starea de fapt

existentă.

Or, destinația de

ștrand a imobilului ca și construcțiile de pe teren existau cu mult înainte de

anul 1990, neputându-se susține - cum greșit o fac recurenții - că terenul s-a

transformat din teren neconstruit în teren construit ca urmare a operațiunilor

de carte funciară.

În funcție de regimul

juridic actual al imobilului - cu privire la determinarea căruia s-au dat

îndrumări instanței de trimitere - se pot stabili apoi și măsurile reparatorii

ce se cuvin intervenienților în sistemul Legii nr. 10/2001.

Faptul că nu ar fi

înscrise în cartea funciară construcțiile edificate pe teren (începând cu anul

1969) nu înseamnă, cum eronat pretind recurenții, că situația juridică a

terenului ar fi aceea de teren neconstruit și că ea ar fi modificată doar prin

mențiunile de carte funciară.

Dimpotrivă, existența

unei stări de fapt reale nu poate fi negată, contestată, ea putând fi

demonstrată și cu alte mijloace de probă (în speță, existând autorizații de

construire, devize de plată lucrări, raport de expertiză) câtă vreme mențiunile

de carte funciară au sub acest aspect, doar un conținut tehnic.

Așadar, transformarea

imobilului din teren neconstruit în teren construit a avut loc cu mult anterior

efectuării mențiunii în cartea funciară - mențiune care nu are efect

constitutiv, ci doar declarativ al unei stări de fapt - așa încât nu se poate

susține cu temei că prin intermediul acestei operațiuni ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

considerentelor dezvoltate anterior, recursul intervenienților va fi

respins ca nefondat, iar recursul reclamantei va fi admis în sensul și în

limitele arătate, care atrag casarea parțială a deciziei din apel și, în mod

corespunzător, desființarea sentinței de primă instanță cu trimiterea

cauzei spre rejudecare asupra capetelor de cerere referitoare la constatarea

dreptului de proprietate privind construcțiile și înscrierea în cartea

funciară.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei referitoare la respingerea apelului

intervenienților, precum și cele ale sentinței privind

soluția dată cererii de rectificare a suprafeței de teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.A.R.P. Arad împotriva Deciziei nr. 17 din 13 februarie

2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează în parte

decizia recurată.

Admite apelul

reclamantei împotriva sentinței nr. 402 din 07 aprilie 2011 a Tribunalului Arad, secția civilă.

Desființează în

parte sentința apelată și trimite cauza primei instanțe pentru

rejudecarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate

asupra construcțiilor și înscrierea în cartea funciară.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei privind respingerea apelului

intervenienților precum și cele ale sentinței privind soluția

dată cererii de rectificare a suprafeței de teren.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienții A.A.N.V. și M.L.V. împotriva Deciziei

nr. 17 din 13 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2015.