ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2015

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 02 aprilie 2009, (ca urmare a declinării competenței dispuse prin sentința nr. 2111 din 11 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Arad), reclamanta C.A.R.P. Arad a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Arad, G.I., G.O.L., Biserica Reformată Arad și intervenienții A.A.N.V. și M.L.V., solicitând să se constate faptul că înscrierea din C.F.

20.131 Arad, cu 3296/12 intravilan viran Gai 1.890 mp; top 3296/13 intravilan viran Gai 2.668 mp; top 3296/14 intravilan viran Gai 1.980 mp; top 3296/15 intravilan viran Gai 1.980 mp; top 3296/16 intravilan viran Gai 2.989 mp; top 3296/9/b intravilan viran Gai 1.584 mp; top 3296/8/1 intravilan viran Gai 1.803 mp; top 3296/10-11/1 intravilan viran Gai 3.470 mp (total 18.364 mp) situat în Arad-„Ștrandul Termal”, nu este în concordanță cu situația reală a imobilului, în sensul că suprafața reală a terenului nu corespunde cu suprafața înscrisă în C.F.; să se constate că pe terenul înscris în C.F.-ul indicat, sunt edificate construcții al căror proprietar este reclamanta prin construire și să se dispună O.C.P.I.

Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în C.F. în sensul modificării suprafeței, precum și înscrierea construcțiilor proprietatea reclamantei. În motivare, reclamanta a arătat că deține în administrare terenul indicat anterior, a cărui suprafață dorește să o rectifice. Pe parcursul folosirii terenului, a construit pe acesta o serie de obiective de largă utilizare, atât pentru membrii C.A.R.P. cât și pentru restul populației, acestea constituindu-se în construcțiile ce formează Ștrandul Neptun din Gai, dar care nu sunt evidențiate în C.F. La înscrierea construcțiilor reclamanta s-a lovit de faptul că suprafața din cartea funciară nu corespunde cu suprafața rezultată din măsurători, motiv pentru care a promovat prezenta acțiune.

Deși urmașii fostului proprietar de la care Statul Român a preluat aceste terenuri au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru acestea, față de faptul că pe teren sunt edificate construcții de către C.A.R.P., cu acordul fostului proprietar de la data edificării acestora, acestora nu le pot fi acordate decât măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1990. Prin cererea de intervenție în interes propriu A.A.N.V. și M.L.V. au solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește imobilele înscrise în C.F. Arad, aflate în litigiu.

Referitor la acțiunea principală au solicitat respingerea acesteia în principal ca inadmisibilă (față de dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001) iar în subsidiar, ca nefondată (deoarece potrivit accesiunii imobiliare artificiale reglementate de art. 494 alin. (4) C. civ., constructorul, chiar de bună credință, nu poate reclama un drept de proprietate asupra construcției edificate pe terenul altuia). Prin sentința nr. 402 din 07 aprilie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții A.A.N.V. și M.L.V.. A dispus rectificarea suprafeței totale de 19.025 mp și unificarea parcelelor înscrise în C.F. Arad în suprafață totală măsurată de 19.892 mp, conform schiței de identificare, unificare și dezmembrare anexă la raportul de expertiză judiciară topografică, parte integrantă din hotărâre.

A dispus notarea existenței pe parcela nou creată a construcției ștrand termal cu: pavilion vane, bazin olimpic, 2 magazii, garaj, 2 cabine vestiare, centrala termică, bazin tratament închis, degazor, foraj apă termală, puț apă, bazin tratament, bazin pentru copii, cabină poartă, pavilion fizioterapie, împrejmuire construcții. A dispus O.C.P.I. Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că imobilele cu nr. top de la 3296/6 până la 3296/16 au fost înscrise inițial în C.F. Arad, constituind proprietatea tabulară a firmei F.N. din Arad de sub B1, așa cum a fost rectificată în anul 1941, sub B12, ca fiind „I.A.A.” cu sediul în Arad și sub B13 ca fiind „F.N.

societate în nume colectiv”. În anul 1924 imobilul a fost trecut în posesia unei cooperative de credit (sub B4), iar în anul 1930 imobilele s-au dezmembrat. În anul 1950, sub B14 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român prin naționalizare în baza Decretului nr. 119/1950, asupra mai multor parcele înscrise în C.F. Arad, care fac obiectul prezentei cauze. Cu același prilej s-a notat sub B15, că toate imobilele naționalizate sunt date în folosința și posesia I.A.S. „7 N.” din Arad, ca fond de bază și că aceste imobile nu pot fi înstrăinate, ipotecate sau urmărite. Apoi în anul 1969 s-a notat sub B 17 că parcelele sus-menționate se transcriu în C.F. În anul 1975, în vederea extinderii băilor termale din Arad - Gai, imobilul s-a dezmembrat în 2 parcele noi, iar imobilul s-a dezmembrat în parcele noi, astfel încât imobilele ce fac obiectul prezentei cauze apar în configurarea actual, în C.F.

Arad, respectiv intravilane cu următoarele suprafețe: parcela cu nr. top 3296/12 în suprafață de 1.892 mp; parcela cu nr. top 3296/13 în suprafață de 2.668 mp; parcela cu nr. top 3296/14 în suprafață de 1.980 mp; parcela cu nr. top 3296/15 în suprafață de 19.80 mp; parcela cu nr. top 3296/16 în suprafață de 2989 mp; parcela cu nr. top 3296/9/b în suprafață de 1.584 mp; parcela cu nr. top 3296/8/1 în suprafață de 1.803 mp; parcela cu nr. top 3296/8/2 în suprafață de 175 mp; parcela cu nr. top 3296/10-11/1 în suprafață de 3.470 mp; parcela cu nr. top 3296/10-11/2 în suprafață de 486 mp, având notat sub B2 faptul că imobilele sunt date în administrare operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad, iar sub B4 notificarea formulată de A.A.N.V.

și M.L.V. (prin încheierea nr. 72927/2007). S-a reținut, potrivit înscrisurilor de la dosar, că începând cu 1964, C.A.R.P. din Arad a construit pe terenurile menționate un ștrand termal, obținând în acest sens aprobarea Î.I.A.S. „7 Noiembrie” Arad de a folosi terenul pe care la acea dată aceasta avea notat, în C.F. Arad, un drept de posesie și folosință, autorizațiile de construcție necesare precum și sprijinul Comitetului executiv al Sfatului popular al Orașului Arad, care arată că la acea dată erau suficiente acordul întreprinderii ce deținea terenul în administrare operativă și autorizația de construire deja eliberată. Tribunalul a constatat că, potrivit mențiunii făcute în C.F. Arad, abia în anul 2001 s-a radiat dreptul de folosință notat în favoarea I.A.S.

„7 N.” din Arad. Cu toate acestea, în anul 1969 terenurile în discuție apar în C.F. Arad ca fiind date în administrația operativă a Consiliului Popular al Municipiului Arad, împrejurare ce are relevanță sub aspectul aprobărilor în vederea extinderilor ce au avut loc ulterior edificării Ștrandului termal și al legitimării Consiliului local al Municipiului Arad la încheierea contractului din 02 octombrie 1997, prin care a dat în folosință gratuită Casei de ajutor reciproc a pensionarilor Arad, pe durata păstrării destinației, a terenului băilor termale. A considerat tribunalul că pretenția reclamanților de a li se recunoaște un drept de proprietate asupra construcțiilor ce compun Ștrandul termal este nefondată.

Aceasta, întrucât potrivit H.G. nr. 976/2002 privind atestarea domeniului public al județului Arad precum și al Municipiului Arad, orașelor și comunelor din Județul Arad - anexa nr. 2, terenurile în discuție reprezintă domeniul public al Municipiului Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de superficie. În al doilea rând, s-a apreciat că recunoașterea unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate obține având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestei legi de la orice operațiune juridică având ca finalitate înstrăinarea ori grevarea sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind prin instituirea acestei interdicții, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la soluționarea justă și rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite.

Legat de acest aspect, tribunalul a constatat că prin Dispozițiile nr. 1888 din 07 mai 2004 și nr. 396 din 30 ianuarie 2008 ale primarului Municipiului Arad a fost soluționată notificarea formulată de intervenienți în baza Legii nr. 10/2001, recunoscându-li-se calitatea de persoane îndreptățite și le-au fost restituite mai multe parcele de teren din C.F. Arad, care a făcut obiectul naționalizării concomitent cu terenurile ce fac obiectul prezentei cauze. De asemenea, prin sentința pronunțată în Dosarul nr. 4235/108/2008 al Tribunalului Arad a fost obligat primarul Municipiului Arad să emită dispoziție sub sancțiunea de daune cominatorii.

Totodată, instanța de fond a constatat că reclamanta, atât în momentul edificării Ștrandului Termal, cât și în momentul încheierii contractului de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Arad, a avut în vedere dobândirea unui drept de folosință asupra ștrandului termal, în memoriul adresat autorităților locale arătând clar că are pretenții la restituire a investițiilor făcute doar în cazul în care ar trebui să cedeze folosința terenului anterior expirării contractului de închiriere. De altfel, prevederile art. 644-645 C. civ. nu includ construirea printre modurile de dobândire a proprietății, iar potrivit art. 493, 494 C. civ. constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convențional de dobândire a folosinței terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire.

Or, în momentul edificării construcțiilor, reclamanta nu a dobândit un drept de folosință de la proprietarul terenului, ci doar acceptul deținătorului dreptului de folosință înscris în cartea funciară. A fost apreciată însă ca fondată pretenția reclamantei de rectificare a cărții funciare sub aspectul suprafeței totale a imobilelor în discuție, al unificării parcelelor și notării pe acestea a edificatelor ce compun ștrandul termal, întrucât atât Legea nr. 10/2001 cât și dreptul comun permit obținerea unor despăgubiri pentru investițiile făcute de constructor pe terenurile proprietatea altuia, astfel încât se impune a se stabili în mod corect suprafețele de teren afectate de aceste construcții.

În acest sens, au fost reținute concluziile raportului de expertiză judiciară topografică din care a rezultat că suprafața totală măsurată a parcelelor în discuție este 19.892 mp, iar unificarea acestora într-una singură este necesară deoarece construcțiile edificate nu respectă limitele parcelelor, unele dintre ele fiind edificate pe mai multe parcele. Împotriva sentinței au declarat recursuri (calificate ca fiind apeluri), atât reclamanta C.A.R.P., cât și intervenienții în interes propriu A.A.N.V. și M.L.V. 1. Reclamanta a susținut că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică cu privire la competența materială, având în vedere obiectul acțiunii, neevaluabil în bani.

Pe fond, s-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece Tribunalul Arad a acordat un plus petit când a dispus „notarea existenței pe parcela nou creată a construcției ștrand termal, fără să precizeze în favoarea cui, dar din coroborarea mențiunilor din dispozitivul sentinței cu motivarea sentinței potrivit căreia sunt respinse celelalte cereri ale reclamantei vizând constatarea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor și intabularea acestora în cartea funciară, rezultă că s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în favoarea pârâtului Municipiul Arad, ceea ce nu s-a cerut. Astfel, în mod nelegal, prima instanță a schimbat temeiul de drept al acțiunii reclamantei, invocând dispozițiile art. 493, 494 și art. 644-655 C. civ., deoarece reclamanta nu a solicitat stabilirea dreptului de superficie în cauză, ci să se constate, potrivit art. 111 teza 1 C. proc.

civ. și art. 480 C. civ., dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pentru opozabilitate. Construcțiile au fost edificate de reclamantă, astfel cum recunoaște pârâtul Municipiul Arad, iar dreptul de proprietate asupra acestor construcții a fost dobândit în baza actelor juridice indicate în acțiune, respectiv acordurile titularului dreptului de administrare operativă asupra terenului, al titularului dreptului de posesie și folosință asupra terenului în litigiu, autorizațiile de construire și Hotărârea nr. 259 din 30 septembrie 1997 a Consiliului Local al Municipiului Arad.

Astfel, dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor a fost dobândit în baza actelor juridice menționate, iar lipsa înscrierii în cartea funciară nu împiedică producerea efectelor, dreptul real fiind dobândit de la data încheierii actului, în absența unei stipulații contrare; în raporturile dintre părți și terți, lipsa acestei înscrieri este sancționată prin inopozabilitatea dreptului real imobiliar supus înscrierii. 2) Intervenienții în interes propriu D.V. au arătat că sentința este nelegală pe aspectul admiterii în parte a acțiunii în ceea ce privește unificarea parcelelor, rectificarea suprafeței parcelei unificate și notarea construcțiilor în C.F.

Aceasta, întrucât, în condițiile în care prin considerentele hotărârii s-a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să pretindă niciun drept real asupra terenului sau asupra construcțiilor aflate în litigiu, rezultă că aceasta - în calitate de simplu detentor precar al construcțiilor neevidențiate in C.F. existente pe aceste parcelele - nu are calitatea procesuala activă de a solicita nici rectificarea suprafeței terenului litigios, nici unificarea parcelelor care compun acest teren si nici notarea construcțiilor asupra parcelei astfel unificate. Totodată, chiar dacă în favoarea reclamantei nu a fost recunoscut niciun drept real asupra imobilelor în litigiu, soluția de admitere în parte a acțiunii contravine dispozițiilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă nr. 17 din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri. 1) Cu pivire la apelul reclamantei C.A.R.P. Arad, instanța a reținut, sub aspectul excepției necompetenței materiale, că acțiunea prin care se tinde la constatarea dreptului de proprietate asupra unor imobile, este în mod cert una cu caracter patrimonial și că, față de valoarea acestora (de 2.083.034 lei), competența de primă instanță aparține tribunalului. Critica de plus petita, respectiv extra petita, formulată de către reclamantă, a fost apreciată neîntemeiată, din moment ce instanța de fond a admis doar în parte acțiunea dispunând, în limitele actului de învestire, în baza art. 111 C. proc.

civ., constatarea existenței construcțiilor, ca stare de fapt reală, care se impune a fi notată în C.F., potrivit art. 21 și art. 24 din Legea nr. 7/1996. Referirea făcută de instanța de fond la dispozițiile art. 644-645 C. civ., coroborate cu art. 493, 494 C. civ. a fost apreciată corectă, ca suport argumentativ a contrario în raport cu pretențiile formulate și pentru a justifica că prin utilizarea normei prev. de art. 111 C. proc. civ. partea nu poate cere realizarea dreptului, în contextul în care reclamanta urmărește să își intabuleze în C.F. un drept de proprietate asupra construcțiilor, dar în condițiile în care nu este proprietarul terenului. De asemenea, criticile reclamantei au fost găsite nejustificate și pentru că o acțiune de tipul celei formulate de către reclamantă, întemeiată strict pe disp.art.

111 C. proc. civ. nu poate conduce la realizarea pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcțiilor, în beneficiul reclamantei, în ipoteza în care nu este subsumată constatării unui drept de superficie. Or, așa cum corect a constatat tribunalul, pretenția reclamanților de a li se recunoaște un drept de proprietate asupra construcțiilor ce compun Ștrandul termal este nejustificată pentru că terenurile în litigiu reprezintă domeniul public al Municipiului Arad, astfel încât este interzisă grevarea acestor terenuri cu dreptul de superficie.

Apoi, recunoașterea eventuală a unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate valida prin instanță, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care indisponibilizează imobilele ce fac obiectul acestui act normativ de la orice operațiune juridică având ca finalitate înstrăinarea ori grevarea sub orice formă a acestora, legiuitorul urmărind, prin instituirea acestei interdicții, eliminarea oricăror piedici care s-ar putea ivi la soluționarea justă și rapidă a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite.

S-a apreciat și că probele administrate în cauză conduc la concluzia că reclamanta, atât în momentul edificării Ștrandului termal, cât și în momentul încheierii contractului de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Arad, a avut în vedere doar dobândirea unui drept de folosință asupra Ștrandului termal, în memoriul adresat autorităților locale arătând clar că are pretenții la restituirea investițiilor făcute doar în cazul în care ar trebui să cedeze folosința terenului anterior expirării contractului de închiriere. De aceea, tribunalul a invocat justificat prevederile art. 644-645 C. civ., care nu includ construirea printre modurile de dobândire a proprietății, iar potrivit art. 493, 494 C. civ.

constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convențional de dobândire a folosinței terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire, în momentul edificării construcțiilor, reclamanta nedobândind un drept de folosință de la proprietarul terenului, ci doar acceptul deținătorului dreptului de folosință înscris în cartea funciară. 2) Apelul intervenienților a fost apreciat neîntemeiat întrucât, potrivit dispozițiilor art. 21, art. 24 și art. 28 alin. (4) precum și art. 36 din Legea nr. 7/1996, faptul existenței unor construcții poate și trebuie să fie notat în Cartea funciară, câtă vreme acestea au fost realizate în mod legal, în baza unor autorizații de construire și existând și astăzi, iar cel care le folosește este reclamanta, care are astfel calitatea procesuală activă pentru a cere notarea existenței acestor construcții.

De asemenea, s-a constatat că decizia tribunalului de rectificare a suprafeței la dimensiunea sa reală, respectiv de la suprafața de 19.025 mp la 19.892 mp, nu contravine dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu afectează în sens negativ drepturile persoanei îndreptățite, care a formulat o notificare în termen în baza Legea nr. 10/2001 și care urmărește retrocedarea acestei suprafețe, câtă vreme operațiunea de unificare cadastrală și rectificarea în sens pozitiv a suprafeței parcelelor unificate nu reprezintă nici înstrăinare, concesionare, locație de gestiune, asociere în participațiune, ipotecare, locațiune, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, și nici grevare sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și intervenienții: 1.Recurenta-reclamantă a formulat critici sub următoarele aspecte: - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de reclamantă vizând lipsa calității procesuale active a intervenienților, lipsa de interes și caracterul subsidiar al acțiunii în constatare care, fiind excepții de fond, peremptorii și absolute, pot fi invocate chiar și de instanță, din oficiu, și pe care înțelege să le reitereze în cadrul recursului. Astfel, în ce privește excepția lipsei calității procesuale a intervenienților, aceștia nu au depus nicio dovadă a calității lor de succesori în drepturi ai firmei F.N. S.N.C.

Pe acest aspect, intervenienții au invocat o notorietate a faptului că li s-ar fi recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunurilor ce au aparținut aceleiași firme, prin depunerea la dosarul cauzei a unor dispoziții anterioare ale primarului Municipiului Arad, susținând că această calitate le-ar fi fost recunoscută fără echivoc prin dispozițiile respective. Or, astfel de dispoziții nu se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind simple acte administrative. În egală măsură, nici faptul de a nota în cartea funciară notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o dovadă a calității de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deoarece aceasta ar însemna că oricine ar formula o astfel de notificare, cu sau fără a deține un drept justificat prin dovezi să poată apoi obține notarea în cartea funciară și invoca ulterior incidența art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Excepția lipsei de interes trebuia reținută raportat la faptul că prin cererea de intervenție s-a solicitat, ca petit principal, să se constate că intervenienții ar avea calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. Intervenienții nu au invocat un drept al lor ci numai o vocație la măsurile reparatorii, astfel încât interesul lor nu era născut la momentul formulării cererii de intervenție. În plus, Dosarul nr. 560/108/2010, care a avut ca obiect cererea intervenienților de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de dispoziție de restituire, s-a perimat întrucât reclamanții nu s-au conformat celor solicitate de instanță în dovedirea calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Excepția privind caracterul subsidiar al acțiunii în constatare trebuia admisă față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care permit formularea unei asemenea cereri dacă este vorba despre constatarea existenței sau inexistența unui drept și nu a unei situații de fapt. Teza finală a textului procedural menționat consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare, în sensul că nu poate fi primită cât timp partea poate cere realizarea dreptului. Or, intervenienții aveau posibilitatea realizării dreptului pe calea procedurii reglementate de dispozițiile Legii nr. 10/2001. - Pe fond, s-a susținut că decizia atacată este lipsită de temei legal.

Astfel, s-a arătat că recurenta-reclamantă este persoană juridică de drept privat, având ca scop protecția și asistența socială a pensionarilor și membrilor lor de familie și că, potrivit Hotărârii nr. 259 din 30 septembrie 1997 a Consiliului Local al Municipiului Arad s-a aprobat colaborarea acestuia cu reclamanta în vederea îndeplinirii măsurilor de protecție și asistență socială în favoarea persoanelor vârstnice. Totodată, s-a aprobat darea în folosință gratuită către C.A.R.P. Arad a imobilelor ce servesc îndeplinirii obiectului de activitate pe durata folosinței acestora.

În acest sens, potrivit contractului de asociere din 16 octombrie 1997 încheiat între recurenta-reclamantă și Consiliul local Arad, se menționează expres (art. 4) „darea în folosință gratuită către C.A.R.P., pe durata păstrării destinației pentru care au fost atribuite, printre alte imobile, și a terenului băilor termale în suprafață de 1,8 ha, ale cărui investiții de amenajare și întreținere s-au suportat în exclusivitate de către reclamanți. Aceasta înseamnă că, începând cu anul 1997, reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de folosință gratuită cu privire la terenul în litigiu pe durata păstrării destinației pentru care a fost atribuit, iar în privința construcțiilor edificate pe acesta - și a căror situație juridică trebuia clarificată în sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei și intabulării acestuia - este indiscutabil că pârâta a recunoscut realizarea lor din investiții proprii aparținând reclamantei.

Or, prin soluția pronunțată de prima instanță și menținută în apel, dispunându-se notarea existenței pe parcela nou creată a construcției Ștrand termal s-a acordat un plus petita întrucât neprecizându-se în favoarea cui se notează dreptul se deduce din considerente - în condițiile respingerii cererii reclamantei de constatare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor - că ar fi în favoarea Municipiului Arad, deși acesta nu a formulat cerere reconvențională. I. Este eronată, de asemenea, aprecierea instanței de apel în sensul că, față de dispozițiile art. 493, 494 C. civ., constructorul pe terenul altuia, în lipsa unui temei convențional de dobândire a folosinței terenului, nu poate să opună proprietarului terenului decât un drept de despăgubire.

În speță, existența construcțiilor pe teren este certă, reclamanta se află în posesia acestora, iar titularul dreptului de proprietate asupra terenului (pârâtul din prezenta cauză), care ar fi putut invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor pe temeiul accesiunii imobiliare, a recunoscut că aceste construcții aparțin reclamantei și nu s-a opus acțiunii formulate. Doar în condițiile invocării accesiunii imobiliare constructorul de bună-credință ar fi putut opune proprietarului terenului un drept de despăgubire. Potrivit art. 492 C. civ. este instituită o prezumție relativă în favoarea proprietarului pentru construcțiile edificate asupra acestuia, prezumție ce poate fi înlăturată de constructor prin dovada contrară, în sensul că lui îi aparține proprietatea construcțiilor, plantațiilor sau lucrărilor aflate pe teren.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a construit pe terenul proprietate de stat, devenit domeniul public al pârâtei prin H.G. nr. 976/2002, având toate acordurile și autorizațiile necesare impuse de legislația aplicabilă la momentul edificării construcțiilor. Pârâtul Municipiul Arad nu a contestat edificarea legală a construcțiilor și nici nu s-a opus recunoașterii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin invocarea accesiunii. - Nici instanța de fond și nici cea de apel nu a făcut distincția între dreptul de superficie, specific proprietății private și dreptul de folosință cu titlu gratuit asupra bunurilor proprietate publică. Constituirea dreptului de folosință gratuită, specific proprietății publice, este în acord cu art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 78 din Legea nr. 69/1991, art. 124 din Legea nr. 215/2001, iar prin H.C.L.M.

Arad nr. 259 din 30 septembrie 1997 și contractul de asociere din 16 octombrie 1997 reclamantei i-a fost acordat dreptul de folosință gratuită asupra terenului pe durata păstrării destinației pentru care a fost atribuit, abia ulterior terenul devenind domeniul public al Municipiului Arad (prin H.G. nr. 976/2002). - În mod eronat instanța de apel a considerat că recunoașterea unui drept de proprietate dobândit prin construire nu se poate valida prin instanță, întrucât s-ar opune dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Indiferent de faptul că intervenienții ar avea sau nu calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recunoașterea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra construcțiilor preexistente notificării formulate de aceștia nu contravine art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit art. 10 alin. (2) și (4) din acest act normativ sunt reglementate și excepții de la regula restituirii în natură (respectiv situația în care pe terenuri s-au edificat construcții noi, autorizate). Or, în speță, construcțiile ridicate de recurenta-reclamantă pe terenul în discuție au fost edificate începând cu anul 1965 având toate acordurile și autorizațiile necesare.

- În mod greșit instanța de apel a considerat că reclamanta a avut în vedere să dobândească doar un drept de folosință asupra Ștrandului Termal. În realitate, în perioada edificării construcțiilor, cadrul legislativ impunea ca acestea să aparțină întregului popor, ca proprietate de stat. Modificările legislative survenite după anul 1989 permit însă recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea C.A.R.P., din moment ce a rămas și în folosința terenului și în posesia construcțiilor încă din momentul edificării acestora. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Recurenții-intervenienți au susținut nelegalitatea deciziei tot din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dezvoltând următoarele aspecte în susținerea acestuia: - Instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat asupra calității procesuale a reclamantei și a existenței interesului acesteia în promovarea acțiunii. Astfel, instanța a considerat greșit că reclamanta, în calitate de persoană ce folosește construcțiile noi efectuate are interesul și deci, calitatea de a cere notarea construcțiilor în cartea funciară, câtă vreme aceasta a cerut înscrierea construcțiilor edificate, în condițiile în care s-ar fi constatat că este proprietara acestor construcții edificate. Față de conținutul petitelor formulate de către reclamantă, aceasta apare ca lipsită de interes și de calitate procesuală activă în a solicita doar înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate, fără să fie înscris și dreptul său de proprietate asupra acestora.

A stabili altfel, ar însemna că prin înscrierea în cartea funciară a construcțiilor edificate se realizează intrarea lor în proprietatea Statului Român - ceea ce este normal în temeiul accesiunii imobiliare, precum și a faptului că imobilele în litigiu fac parte din proprietatea publică a statului. Ca atare, reclamanta nu are interes și nici calitatea să formuleze o astfel de acțiune deoarece ar realiza scopul unei alte persoane pentru dobândirea dreptului de proprietate (Statul Român). Rezultă că interesul reclamantei nu îndeplinește condiția de a fi personal și direct și nu are nici calitate procesuală activă deoarece ar acționa în numele Statului Român, fără a avea vreun mandat în acest sens.

- Prin soluția pronunțată, instanța a încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 referitoare la interdicția schimbării destinației imobilului pentru care a fost depusă notificare. Aceasta, întrucât atât unificarea parcelelor de teren pentru care a fost depusă notificare, cât și înscrierea pe parcela astfel obținută a construcțiilor reprezintă o schimbare a destinației terenului. Astfel, prin unificarea și înscrierea construcțiilor în cartea funciară, parcelele de teren ar dobândi întrebuințarea de ștrand, întrebuințare pe care nu o aveau înainte de această schimbare. - În ce privește cererea de intervenție în interes propriu, aceasta a fost formulată tocmai pentru că intervenienții-recurenți au dreptul de a li se retroceda în natură parcelele ce fac obiectul acțiunii, fiind protejați în acest sens de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: 1. În ce privește recursul reclamantei. - Aspectele de ordin procedural - invocate sub forma excepției lipsei calității procesuale, a lipsei interesului și caracterului subsidiar al acțiunii în constatare - vizând cererea de intervenție în interes propriu, au caracter nefondat. Astfel, în ce privește calitatea procesuală a intervenieților, prezența acestora în proces a fost legitimată de pretențiile pe care le-au formulat în procedura Legii nr. 10/2001 în privința imobilului ce constituie obiect de dispută al litigiului. Câtă vreme prin intermediul cererii de intervenție nu s-a solicitat și obligarea la acordarea unor măsuri reparatorii, atunci când s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de intervenție și ulterior, asupra admiterii acesteia, instanța nu trebuia să procedeze - cum susține reclamanta - la verificarea calității de succesori în drepturi ai firmei F.N.

S.N.C. Ceea ce s-a analizat a fost existența unui drept afirmat, dedus în mod corect de instanță din notarea în cartea funciară a notificării intervenienților asupra imobilului. Totodată, contrar susținerii reclamantei, faptul că prin dispoziții anterioare ale primarului, emise în procedura Legii nr. 10/2001, s-a recunoscut intervenienților calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii cu privire la bunuri aparținând aceleiași societăți nu este lipsit de orice relevanță, ci creează o prezumție în favoarea acestora că pot pretinde - într-un litigiu ce poartă asupra altor bunuri ale aceleiași firme - să intervină în procedura judiciară pentru protecția lor.

Formulând cererea de intervenție în interes propriu, intervenienții au tins la recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii asupra imobilului în litigiu și, chiar dacă nu au solicitat în concret acordarea lor, prin această acțiune s-a tins la conservarea dreptului, demers compatibil cu intervenția voluntară principală (prin care se urmărește realizarea sau conservarea unui drept). În ce privește interesul în promovarea acestei forme de intervenție, el este în mod evident unul propriu și personal, câtă vreme ceea ce se aduce în dezbaterea judiciară prin intermediul acestei căi procedurale este îndreptățirea intervenienților la acordarea măsurilor reparatorii asupra bunului în litigiu. Susținerea recurentei-reclamante conform căreia intervenienții „nu ar invoca un drept al lor ci doar o vocație la măsurile reparatorii, așa încât interesul lor nu era născut la momentul formulării cererii de intervenție” este eronată.

În realitate, vocația recunoscută de dispozițiile Legii nr. 10/2001, celor care se pretind succesori ai persoanelor deposedate abuziv, a fost concretizată prin transmiterea notificării, urmând ca, fie în procedura prealabilă, fie în cea judiciară, dreptul pretins să fie validat (sau nu) în funcție de rezultatul verificărilor. Nu se poate susține însă, că acesta nu era născut, câtă vreme aptitudinea recunoscută de legiuitor a fost valorificată prin declanșarea procedurii prealabile, iar pretenția unei alte persoane în privința aceluiași bun, dedusă judecății pe calea acțiunii în instanță, a determinat interesul notificatorilor să intervină în procedura judiciară pentru a face posibilă dezbaterea contradictorie asupra bunului de către toate părțile interesate.

Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanța pretinsă aspectul invocat de către recurentă, conform căruia dosarul având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de dispoziție de restituire s-a perimat, întrucât o hotărâre de perimare nu produce autoritate de lucru judecat sub aspectul fondului dreptului, aceasta netranșând practic raporturile juridice litigioase, ci reținând un incident procedural (lăsarea pricinii în nelucrare) care pune capăt în această modalitate formală diferendului juridic. În ce privește nerespectarea caracterului subsidiar al acțiunii în constatare - întrucât cererea de intervenție se limitează la solicitarea intervenienților de constatare a dreptului lor la măsuri reparatorii, fără să pretindă și acordarea acestora -, recurenta-reclamantă ignoră faptul că prin intermediul intervenției principale terțul urmărește realizarea sau conservarea unui drept al său.

Or, această din urmă ipoteză au avut-o în vedere intervenienții întrucât, chiar dacă n-au solicitat stabilirea în concret a măsurilor reparatorii cuvenite (acordarea dreptului corespunzător), prin demersul judiciar promovat au tins la o conservare a acestuia, atât timp cât au combătut și au făcut, astfel, acte de rezistență față de pretenția reclamantei de recunoaștere a propriului drept în privința aceluiași imobil. - Criticile referitoare la soluția dată fondului cauzei au însă caracter întemeiat, în sensul următoarelor considerente: Susținând pronunțarea de către tribunal în afara limitelor învestirii (extra petita) și aducând dezbaterii în recurs acest aspect (față de confirmarea sentinței în apel), recurenta-reclamantă a arătat în mod corect că instanțele fondului au nesocotit cadrul judecății.

Astfel, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat să se constate că este proprietar, ca efect al construirii, pe imobilele edificate asupra parcelelor de teren din C.F. Arad, și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, în cartea funciară. Soluționând această pretenție, tribunalul a dispus notarea pe parcela nou creată a construcției ștrand termal (cu descrierea tuturor edificatelor componente) și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Or, așa cum corect arată recurenta, dispunându-se această notare fără să se indice în favoarea cărei persoane operează, dimpotrivă, arătându-se în considerente că recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei i se opun dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că terenul a fost trecut (în anul 2002) în domeniul public al Municipiului Arad, rezultă că notarea s-a realizat în favoarea pârâtului, fără să fi existat o solicitare pe cale reconvențională a acestuia și în pofida pretenției reclamantei de a i se recunoaște ei dreptul de proprietate (deși în mod contradictoriu, operațiunea de carte funciară a fost dispusă ca urmare a admiterii acțiunii acesteia).

În ce privește operațiunea de notare în sistemul Legii nr. 7/1996 (ca, de altfel, și în cel al Decretului-Lege nr. 115/1938), aceasta are ca obiect realizarea publicității anumitor drepturi de creanță, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară (conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 „notarea, ca tip specific de înscriere, are ca obiect: drepturile personale, actele și faptele juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, măsurile de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”). Așadar, funcția notării este aceea de evidență juridică și de informare a terților în legătură cu alte acte sau fapte juridice privitoare la imobile cuprinse în cartea funciară în scopul atragerii atenției asupra acestora.

În acest sens, se constată că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 reglementează trei feluri diferite de înscrieri - intabularea, înscrierea provizorie și notarea-, producătoare de efecte juridice proprii și care se efectuează în părți diferite ale cărții funciare (așa cum rezultă din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 7/1996). În sistemul cărților funciare doar drepturile reale imobiliare (drepturile tabulare) pot face obiectul unei intabulări sau înscrieri provizorii, după caz, în timp ce drepturile de creanță, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară pot fi numai notate în cartea funciară.

În speță, reclamanta nu a solicitat, așa cum au dispus instanțele fondului, notarea construcțiilor asupra terenului - ceea ce ar însemna că în cartea funciară a acestuia, în Partea I referitoare la descrierea imobilului să se menționeze și edificarea construcțiilor (cu consecința activării prezumției de proprietate în favoarea proprietarului terenului, pârâtul Municipiul Arad), ci a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra construcțiilor și în mod corespunzător, înscrierea în cartea funciară. Astfel, reclamanta a pretins că prezumția de proprietate instituită de art. 492 alin. (1) teza I C. civ.

în favoarea proprietarului terenului (pentru construcțiile edificate asupra acestuia) a fost răsturnată cu probele administrate în cauză care au dovedit că reclamanta a fost cea care a construit având acordul și obținând autorizațiile necesare de la proprietarul terenului (pârâtul, care nu s-a opus acțiunii ci, dimpotrivă, a susținut prin întâmpinările depuse, admiterea acesteia). Contrar pretenției concrete a reclamantei și motivelor de fapt și de drept care permiteau calificarea juridică a acesteia, instanțele fondului au făcut referire la dispozițiile art. 493, 494 C. civ. și la faptul că nu se regăsește menționată în dispozițiile art. 644-645 C. civ., construirea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Or, reclamanta nu a invocat în favoarea sa accesiunea (pentru a fi analizate de către instanțe dispozițiile art. 493-494 C. civ.), nesusținând niciun moment că ar fi fost în eroare asupra titularului dreptului de proprietate în ce privește terenul ci, dimpotrivă, că a avut acceptul și a convenit cu acest proprietar (care, de altfel, i-a eliberat autorizațiile și avizele pentru construire) să edifice lucrările respective. De aceea, analiza făcută de prima instanță și menținută de instanța de apel - în legătură cu obiectul învestirii și temeiul juridic al pretențiilor - depășește limitele judecății și se constituie într-un caz de extra petita în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (motiv de recurs în care, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. vor fi încadrate criticile pe acest aspect ale recurentei-reclamante), cu consecința lăsării neanalizate a obiectului judecății. Ca atare, recursul va fi admis și în baza art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 297 C. proc. civ., întrucât nu s-a analizat fondul pretențiilor concrete deduse judecății, va fi casată decizia din apel și în continuare, desființată, în parte, sentința de primă instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și înscrierii acestuia în cartea funciară.

La reluarea judecății, va fi avut în vedere cadrul învestirii și se va ține seama de aspectele relevate de reclamantă sub formă de critici în recurs referitoare la faptul că dobândirea dreptului de proprietate înainte de anul 1989 nu era posibilă față de cadrul legislativ - care nu recunoștea, în perioada edificării construcțiilor, decât un drept de proprietate socialistă, a întregului popor. Se vor avea în vedere susținerea și relevanța juridică privind edificarea construcțiilor cu acordul - exprimat și în autorizațiile de construire emise - proprietarului terenului (Municipiul Arad, cel care apare proprietar de carte funciară, conform ultimei mențiuni din anul 2001, după ce anterior, la nivelul anului 1969, când a început edificarea construcțiilor, figurase titular al dreptului de administrare operativă, ca drept real corespunzător dreptului de proprietate).

De asemenea, întrucât cele două instanțe ale fondului au reținut ca impedimente, în recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei, incidența dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și apartenența terenului la domeniul public, la rejudecare se va ține seama de aspectele învederate în cadrul recursului și care nu mai pot constitui obiect de analiză în această fază procesuală față de soluția de casare cu trimitere. Astfel, se va verifica în ce măsură dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 constituie, într-adevăr, un impediment în recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor - în sensul existenței unei indisponibilizări care să nu facă posibil acest lucru, ca urmare a transmiterii unei notificări de către intervenient.

Pentru aceasta, se vor avea în vedere obiectul notificării, precum și dispozițiile invocate de reclamantă, ale art. 10 alin. (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 vizând modalitatea de asigurare a măsurilor reparatorii pentru situația în care pe terenurile preluate abuziv au fost edificate noi construcții, autorizate. În ce privește celălalt impediment reținut, respectiv apartenența imobilului la domeniul public al Municipiului Arad, se va avea în vedere faptul că această schimbare de regim juridic a avut loc abia în anul 2002 (conform H.G. nr. 976/2002) și se vor analiza consecințele acestei modificări la o dată ulterioară celei la care a avut loc edificarea construcțiilor.

Ca atare, potrivit celor menționate anterior, reluând judecata, instanța va ține seama de limitele învestirii și de elementele relevante ale pricinii, apte să circumscrie regimul juridic al imobilului asupra căruia s-a edificat și respectiv, asupra căruia s-a pretins dobândirea dreptului de proprietate. 2. Recursul intervenienților are caracter nefondat. - În ce privește pretinsa lipsă a calității procesuale active a reclamantei, se constată că aceasta are legătură, potrivit argumentelor recurenților, cu soluția dată cererii de constatare a dreptului de proprietate al reclamantei, arătându-se că, atâta vreme cât s-a respins pretenția acesteia vizând recunoașterea dreptului de proprietate, nu i se mai putea reține legitimare procesuală pentru a solicita notarea construcțiilor în cartea funciară (neputându-se despărți petitul privind înscrierea dreptului de cel privind constatarea dreptului de proprietate).

Consecința ar fi că cererea reclamantei apare ca lipsită de interes și promovată de o persoană fără calitate de a solicita înscrierea în cartea funciară întrucât, în realitate, efectul s-ar produce în favoarea Statului Român în patrimoniul căruia ar intra construcțiile - deși acesta nu a mandatat-o pe reclamantă să acționeze în acest sens. Or, așa cum s-a arătat cu ocazia analizei recursului reclamantei, tocmai pentru că instanța s-a pronunțat asupra altor cereri decât cele care au învestit-o - iar prin efectul notării dispuse se recunoștea într-adevăr, dreptul de proprietate al altei persoane decât cea care a pretins-o - s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, așa încât argumentele în susținerea criticii menționate rămân lipsite de pertinență la acest moment procesual, urmând a fi avute în vedere la reluarea judecății.

- Susținerea recurenților-intervenienți, conform căreia prin rectificarea suprafeței de teren (în sensul indicării corecte a întinderii acesteia) s-ar fi nesocotit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este lipsită de suport logic și juridic. Dispozițiile legale menționate sancționează cu nulitatea actele sau faptele de înstrăinare, grevare sub orice formă a bunurilor imobile ce au făcut obiect al notificării. Or, rectificarea suprafeței de teren - ca operațiune tehnică ce pune de acord înscrierea existentă cu situația reală - nu este asimilabilă niciunuia din actele juridice menționate de art. 21 alin. (5) (de altfel, principiul publicității materiale a cărții funciare este inoperant cu privire la întinderea suprafeței de teren el funcționând numai în privința existenței dreptului).

Recurenții susțin în mod eronat că prin operațiunea de alipire a parcelelor și înscrierea construcțiilor în cartea funciară ar fi avut loc o „schimbare a destinației terenului”, care ar dobândi astfel întrebuințarea de ștrand, întrebuințare pe care nu o aveau înainte. Rostul și rolul publicității imobiliare este de a se asigura opozabilitatea față de terți a situației juridice reale a imobilelor și de a o face conformă cu starea de fapt existentă. Or, destinația de ștrand a imobilului ca și construcțiile de pe teren existau cu mult înainte de anul 1990, neputându-se susține - cum greșit o fac recurenții - că terenul s-a transformat din teren neconstruit în teren construit ca urmare a operațiunilor de carte funciară.

În funcție de regimul juridic actual al imobilului - cu privire la determinarea căruia s-au dat îndrumări instanței de trimitere - se pot stabili apoi și măsurile reparatorii ce se cuvin intervenienților în sistemul Legii nr. 10/2001. Faptul că nu ar fi înscrise în cartea funciară construcțiile edificate pe teren (începând cu anul 1969) nu înseamnă, cum eronat pretind recurenții, că situația juridică a terenului ar fi aceea de teren neconstruit și că ea ar fi modificată doar prin mențiunile de carte funciară. Dimpotrivă, existența unei stări de fapt reale nu poate fi negată, contestată, ea putând fi demonstrată și cu alte mijloace de probă (în speță, existând autorizații de construire, devize de plată lucrări, raport de expertiză) câtă vreme mențiunile de carte funciară au sub acest aspect, doar un conținut tehnic.

Așadar, transformarea imobilului din teren neconstruit în teren construit a avut loc cu mult anterior efectuării mențiunii în cartea funciară - mențiune care nu are efect constitutiv, ci doar declarativ al unei stări de fapt - așa încât nu se poate susține cu temei că prin intermediul acestei operațiuni ar fi fost încălcate dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Potrivit considerentelor dezvoltate anterior, recursul intervenienților va fi respins ca nefondat, iar recursul reclamantei va fi admis în sensul și în limitele arătate, care atrag casarea parțială a deciziei din apel și, în mod corespunzător, desființarea sentinței de primă instanță cu trimiterea cauzei spre rejudecare asupra capetelor de cerere referitoare la constatarea dreptului de proprietate privind construcțiile și înscrierea în cartea funciară.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei referitoare la respingerea apelului intervenienților, precum și cele ale sentinței privind soluția dată cererii de rectificare a suprafeței de teren.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.A.R.P. Arad împotriva Deciziei nr. 17 din 13 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează în parte decizia recurată. Admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 402 din 07 aprilie 2011 a Tribunalului Arad, secția civilă. Desființează în parte sentința apelată și trimite cauza primei instanțe pentru rejudecarea capetelor de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și înscrierea în cartea funciară. Menține celelalte dispoziții ale deciziei privind respingerea apelului intervenienților precum și cele ale sentinței privind soluția dată cererii de rectificare a suprafeței de teren. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienții A.A.N.V.

și M.L.V. împotriva Deciziei nr. 17 din 13 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2015.