ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3276/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 7 iulie 2014 sub nr. 898/33/2014 a Curții de Apel Cluj, pârâtul apelant Statul Român, prin CNADNR S.A., în contradictoriu cu reclamantele intimate C.S.M. și M.C.C. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, în sensul obligării reclamantelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum total de 6.820 lei (în speță și a sumei de 1.000 lei achitată cu O.P. din 05 decembrie 2011) față de suma de 5.820 lei deja acordată, reprezentând onorariile pentru expertiza efectuată în cauză, pe care pârâta le-a achitat în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* și Dosarul nr. 3612/117/2008**.

Pârâtul a învederat faptul că a solicitat obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum reiese din cuprinsul actelor procedurale depuse la dosarul cauzei. În acest sens, prin Decizia nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, instanța de rejudecare a obligat intimatele să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* și Dosarul nr. 3612/117/2008**. Pârâtul a mai susținut că instanța de rejudecare a omis să observe faptul că acesta a achitat în Dosarul nr. 3612/117/2008* și suma de 1.000 lei, cu O.P. din 05 decembrie 2011, astfel încât suma totală, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, este de 6.820 lei, compusă și dovedită după cum urmează: 1.350 lei, achitați cu O.P.

din 28 aprilie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 mai 2014 - Dosar nr. 3612/117/2008**; 750 lei, achitați cu O.P. din 12 martie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 13 martie 2014 (și cel din 10 aprilie 2014) - Dosar nr. 3612/117/2008**; 3.720 lei, achitați cu O.P. din 07 martie 2012, anexat Notelor formulate pentru termenul din 15 martie 2012 - Dosar nr. 3612/117/2008*; 1.000 lei, achitați cu O.P. din 05 decembrie 2011, anexat Notelor depuse pentru termenul din 08 decembrie 2011 - Dosar nr. 3612/117/2008*. În concluzie, în raport de prevederile art. 274 și art. 281 2 C. proc.

civ., pârâtul a solicitat admiterea cererii privind completarea Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, în sensul obligării reclamantelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată în cuantum total de 6.820 lei, reprezentând onorariile de expertiză achitate de pârât în apel, respectiv în Dosarul nr. 3612/117/2008* și în Dosarul nr. 3612/117/2008** a Curții de Apel Cluj. Ca temei de drept al cererii de completare a dispozitivului hotărârii, au fost invocate dispozițiile art. 281 2 și art. 274 C. proc. civ. La 20 august 2014 intimatele M.C.C. și C.S.M.

au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, arătând că cererea formulată de către CNADNR nu se încadrează în prevederile legale referitoare la completarea dispozitivului hotărârii, având în vedere faptul că instanța s-a pronunțat asupra capătului de cerere vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Articolul 281 2 C. proc. civ. vizează situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față, instanța analizând petitul privind cheltuielile de judecată, prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de completare a dispozitivului.

Pe fondul cauzei, au învederat că în ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente Dosarului nr. 3612/117/2008*, prin încheierea din 10 noiembrie 2011 s-a stabilit un onorariu provizoriu pentru experți, în cuantum de 500 lei pentru fiecare expert, urmând ca reclamantele să achite onorariul pentru expertul M.D., iar CNADNR să achite onorariul aferent expertului desemnat din partea instanței și a celui propriu, deci în total suma de 1.000 lei. Tot în cadrul judecării aceluiași dosar, prin încheierea din 19 ianuarie 2012 s-a pus în vedere reclamantelor să achite diferența de onorariu pentru expertul M.D., în cuantum de 1.250 lei, precum și diferența de onorariu pentru suplimentul la raportul de expertiză în cuantum de 400 lei.

Prin aceeași încheiere, instanța a dispus citarea CNADNR cu mențiunea de a achita diferența de onorariu pentru experții Ș.A. și L.S.N., în sumă de 1.260 lei, pentru fiecare expert și diferența de onorariu expert pentru suplimentul la raportul de expertiză, în cuantum de 400 lei, pentru fiecare. În concluzie, arată intimatele, cheltuielile suportate de CNADNR în Dosarul nr. 3612/117/2008*, în faza apelului sunt în cuantum de 4.320 lei. În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente Dosarului nr. 3612/117/2008** prin încheierea din 16 ianuarie 2014, instanța a stabilit un avans de 500 lei pentru fiecare dintre cei trei experți, care urma a fi achitat astfel: pentru expertul P.O., avansul urma a fi plătit de pârâtul-apelant, respectiv CNADNR, pentru expertul M.A.I., avansul urma a fi plătit de reclamantele-intimate, iar pentru expertul C.R., avansul urma a fi plătit jumătate de către pârâtul-apelant și jumătate de reclamantele-intimate.

În cadrul aceleiași faze procesuale, prin încheierea din 13 martie 2014 s-au încuviințat onorariile definitive propuse de experți, respectiv un onorariu de 1.400 lei pentru fiecare dintre aceștia. Astfel, restul de onorariu, în cuantum de 900 lei urma a fi achitat de către reclamante în sumă de 900 lei pentru expertul M.A. și de 450 lei pentru expertul C.R., iar CNADNR, urma să achite suma de 900 lei pentru expertul P.O. și de 450 lei pentru expertul C.R. În concluzie, susțin intimatele reclamante, cheltuielile suportate de către CNADNR în Dosarul nr. 3612/117/2008**, faza apelului, sunt în cuantum de 2.100 lei. După cum reiese din prezentarea detaliată a cheltuielilor acordate de instanță, suma totală suportată de către CNADNR în apel, în dosarele nr. 3612/117/2008* și nr. 3612/117/2008**, este de 6.420 lei.

Prin cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 se solicită acordarea de cheltuieli de judecată în cuantum de 6.820 lei. CNADNR a ajuns la acest cuantum prin adunarea sumei de 1.350 lei aferentă O.P. din 28 aprilie 2014, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 mai 2014, a sumei de 750 lei aferentă O.P. din 12 martie 2014 anexat Notelor formulate pentru termenul din 13 martie 2014, a sumei de 3.720 lei aferentă O.P. din 07 martie 2012 anexat la Notele formulate pentru termenul din 15 martie 2012 și a sumei de 1.000 lei aferentă nr. 703 din 05 decembrie 2011, anexat Notelor formulate pentru termenul din 08 decembrie 2011. În cuprinsul Notelor formulate pentru termenul din 15 martie 2012 de către CNADNR se menționează că O.P.

din 07 martie 2012 dovedește achitarea următoarelor sume: 1.660 lei reprezentând diferență onorariu și onorariu suplimentar pentru expertul Ș.A., 1.660 lei reprezentând diferență onorariu și onorariu suplimentar pentru expertul L.S.N. și 400 lei reprezentând onorariu suplimentar pentru expertul M.D. Prin urmare, mai susțin intimatele reclamante, din cele prezentate mai sus, reiese cu claritate faptul că CNADNR a achitat suma de 400 lei, reprezentând onorariu suplimentar pentru expertul M.D., fără însă a fi fost obligat la plata acestei sume. Reclamantele aveau această obligație, obligație pe care au îndeplinit-o prin achitarea sumei de 1,675,01 lei prin chitanța nr. 5095488/1.

În concluzie, intimatele reclamante au arătat că nu pot fi obligate la plata unei sume de bani plătită de CNADNR din eroare, fără să fi fost datorată de acesta, cu atât mai mult cu cât reclamantele au achitat integral onorariul expertului M.D., în conformitate cu prevederile instanței, la momentul stabilit de aceasta.

Prin Decizia civilă nr. 675A din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins cererea de completare a dispozitivului, reținându-se următoarele considerente: Prin Sentința civilă nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamantul C.A., împotriva pârâtului Statul Român prin CNADNR SA București și, în consecință, au fost stabilite despăgubirile aferente exproprierii terenului în suprafață de 1.500 mp, tarlaua X1/1, parcela 20, cu număr cadastral X2 din Titlul de proprietate nr. 27.641/572 din 26 iunie 1997, eliberat de Comisia Județeană Cluj realizată prin Hotărârea nr. 7 de stabilire a despăgubirii din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, la suma de 240.000 lei, în favoarea reclamantului.

Pârâtul Statul Român prin CNADNR SA a fost obligat să achite reclamantului suma menționată, precum și suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău, în suprafață de 1.500 mp, făcând parte din tarlaua X1/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral X2, evidențiat în Titlul de proprietate nr. 27641/572 din 26 iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 euro raportat la cursul de 1 euro = 3,6167 lei din data de 17 aprilie 2009. Tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 26, 27 din Legea nr. 33/1994 a dispus efectuarea unei expertize tehnice, privind evaluarea terenului expropriat și a daunelor aduse reclamantului, ca urmare a exproprierii.

Din raportul de expertiză efectuat de o comisie formată din trei experți (B.G., M.A. și expert V.D.), rezultă că valoarea de circulație a imobilului la momentul realizării expertizei este de 240.000 lei, respectiv de 160 lei/mp., neexistând vreun prejudiciu ca urmare a exproprierii. Este de reținut că terenul este situat în intravilanul comunei Gilău, zona Braniște, fiind un teren plan, cu o formă geometrică regulată (dreptunghi), cu o lățime medie de cca. 14 metri și o lungime de 107 metri, accesul realizându-se printr-un drum de câmp, continuat cu strada Braniștei, utilitățile (curent, apă și gaz) aflându-se la cca. 30 metri de la cea mai apropiată casă, recent construită.

În ședința publică din 29 Septembrie 2009, tribunalul a respins cererea privind efectuarea unei contraexpertize și cea de refacere a raportului de expertiză, pe considerentul că experții numiți au avut în vedere valoarea de circulație a imobilului de la momentul efectuării expertizei, respectiv martie 2009, conform dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată de pct. 3 al art. IV din O.U.G. nr. 228/2008, însă a încuviințat obiecțiunile formulate referitoare la modalitatea de stabilire a valorii de circulație. Comisia de experți și-a menținut punctul de vedere, situație în care tribunalul a admis acțiunea fiind obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 240.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul din litigiu.

De menționat că, așa cum s-a arătat anterior, s-a avut în vedere de către instanță valoarea de circulație de la momentul expertizării întrucât, pe parcursul soluționării cauzei art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, care prevedea că "la calcularea cuantumului despăgubirii, experții și instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege", a fost modificat de pct. 3 al art. IV din O.U.G.

nr. 228/2008, în sensul că "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, (...) în ceea ce privește stabilirea despăgubirii", art. 26 alin. (2) din acest act normativ statuând că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză". În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul a fost obligat să achite reclamanților suma de 5.180 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând 1.000 lei achitați pentru expert V.D., 800 lei achitați pentru expert M.A., 1.000 lei achitați pentru expert B.G.

și 2.380 lei, reprezentând onorariu avocațial achitat conform chitanței din 20 august 2008, eliberat de "R.A." Împotriva acestei sentințe, pârâtul statul Român prin CNADNR SA București a declarat apel. Prin Decizia civilă nr. 81/A/2010 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr. 3612/117/2008. Ulterior, prin încheierea din 26 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008, din oficiu s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului Deciziei civile nr. 81 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, în sensul obligării apelantei CNADNR SA să plătească intimatului C.A.

suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin Decizia civilă nr. 81 din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA, împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, că intimatul C.A. a solicitat și dovedit cheltuielile de judecată făcute în apel în cuantum de 1785 lei, reprezentând onorariu de avocat, însă din eroare acestea nu au fost acordate. Această neacordare a cheltuielilor de judecată constituind o omisiune vădită în condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ., a fost îndreptată în sensul obligării apelantei CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei, în favoarea intimatului.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA București a declarat recurs, iar, prin Decizia civilă nr. 3.257 din 07 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală (Dosar nr. 3612/117/2008), a fost admis recursul, casată hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. 3612/117/23008*, la data de 18 mai 2011, pe rolul Curții de Apel Cluj, iar, prin Decizia civilă nr. 60/A din 17 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul mai sus arătat, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în Dosar nr. 3612/117/2008, care a fost menținută, iar apelantul a fost obligat să plătească intimatelor C.S.M.

și M.C.C., succesoarele defunctului C.A., suma de 7233 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA București a declarat recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1.092 din 04 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, (Dosar nr. 3612/117/2008)*, hotărârea atacată fiind casată, iar, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 3612/117/2008**, la data de 24 octombrie 2013. Prin Decizia civilă nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. 3612/117/2008**, a fost admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA București împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, (Dosar nr. 3612/117/2008), ce a fost schimbată în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce au fost stabilite la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Au fost obligate intimatele C.S.M. și M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Astfel, instanța a reținut că, prin Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2008, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău, în suprafață de 1.500 mp, făcând parte din tarlaua X1/1, parcela 20, identificat sub număr cadastral X2, evidențiat în Titlul de proprietate nr. 27641/572 din 26 iunie 1997, în cuantum de 68.355,63 lei, reprezentând echivalentul sumei de 18.900 euro raportat la cursul de 1 euro = 3,6167 lei din data de 17 aprilie 2009, în favoarea reclamantului C.A., decedat pe parcursul soluționării litigiului. Calitatea procesuală activă a reclamantului a fost transmisă succesoarelor acestuia, C.S.M.

și M.C.C. Având în vedere dispozițiile menționate în decizia de casare și prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize de evaluare a terenului expropriat, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, de la momentul efectuării expertizei. Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experți alcătuită din ing. M.A., ing. C.R.D. și ing. P.O., s-a stabilit că terenul cu suprafața de 1.500 mp, tarla X1, parcela 20 cu nr. cadastral X2, cu destinația de intravilan arabil, este amplasat în zona Braniște din com.

Gilău, cu acces la un drum secundar balastat, cu utilități stradale situate la cca.

40 m. Terenul este amplasat lângă nodul de acces la autostradă și are o formă regulată, cu un front la str. Braniște, de 14 m și cu o lungime de 107 m. Evaluarea terenului s-a făcut în condițiile prevăzute de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu privire la prețurile cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului și în concordanță cu prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare, IVS - Cadrul general, IVS 101 - Sfera misiunii de evaluare, IVS 102 - Implementare, IVS 230 - Drepturi asupra proprietăți imobiliare și Standardele ANEVAR 2012. La evaluare s-au utilizat informațiile disponibile din piața imobiliară cu privire la tranzacții autentice existente la dosarul cauzei pentru terenuri comparabile situate în zone limitrofe, pentru aplicarea metodei comparațiilor de piață în conformitate cu prevederile din standardele internaționale de evaluare.

Comisia de experți a concluzionat că la data emiterii hotărârii de expropriere, 18 aprilie 2008, valoarea terenului expropriat a fost de 77.370 euro sau 279.042 lei, respectiv 1.500 mp x 51,58 euro/mp., 1 euro = 3,6066 lei, iar, la data întocmirii raportului de expertiză, 06 martie 2014, valoarea terenului este de 30.285 euro sau 136.240 lei, respectiv 1.500 mp x 20,19 euro/mp., 1 euro = 4,4986 lei, în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentice depuse la dosar, pentru terenuri situate în apropierea terenului expropriat. La evaluarea terenurilor s-a ținut seama și s-a aplicat metoda de evaluare prin extracție recomandată de Standardele Internaționale de Evaluare pentru respectiva categorie de teren, cu aplicarea corecțiilor făcute în cadrul grilei de calcul în conformitate cu prevederile din Buletinul CETE 97/2006.

Pârâtul apelant a ignorat precizările din raportul de expertiză care au evidențiat faptul că selectarea contractelor autentice pentru comparabile s-a făcut în funcție de poziționarea terenurilor față de zona Braniște, în aproprierea terenului expropriat, în baza prevederilor Standardelor Internaționale de Evaluare și în baza informațiilor obținute de la Biroul agricol al com. Gilău, evaluând situația faptică la fața locului. În urma informațiilor obținute de la Primăria Gilău, contractele privind terenurile invocate de pârât se găsesc departe de zona Braniște, fără accese directe la drumuri publice și fără posibilități de racordare la utilități, astfel încât acestea nu au fost luate în considerare în calculele efectuate.

Având în vedere că valoarea despăgubirii propusă la data întocmirii noii expertize este de 136.240 lei, mai mică decât cea stabilită la fondul cauzei de 240.000 lei, pentru considerentele de fapt și de drept sus expuse, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA București împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008, pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce au fost stabilite la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei, menținând restul dispozițiilor din sentința apelată. În conformitate cu prevederile art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. au fost obligate intimatele C.S.M. și M.C.C. să plătească apelantului suma de 5.820 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu experților dovedit prin ordinele de plată anexate la Dosarul nr. 3612/117/2008* și dosarul instanței de apel. Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că, încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Per a contrario, nu s-ar putea uza de procedura completării hotărârii atunci când instanța a soluționat un capăt de cerere, ori o cerere conexă sau incidentală, acordând autorului cererii o sumă mai mică decât cea pretinsă ori, în general, mai puțin decât s-a a cerut.

În speță, s-a constatat că instanța s-a pronunțat asupra cererii accesorii formulată de pârâtul apelant, având ca obiect obligarea reclamantelor la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu experților dovedit prin ordinele de plată anexate la Dosarul nr. 3612/117/2008*, astfel încât nu se poate susține că instanța de apel a omis a se pronunța asupra acestuia, motiv pentru care instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., situație în care cererea de completare a hotărârii judecătorești, a fost apreciată ca fiind inadmisibilă. Instanța a mai reținut că în această situație, calea procedurală recunoscută părții pentru a pune în discuție legalitatea ori temeinicia admiterii doar în parte a pretențiilor sale, nu este aceea a completării hotărârii, în condițiile art. 281 2 C. proc.

civ., ci a exercitării căilor de atac recunoscute de lege, respectiv recursul. Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța în temeiul art. 298 coroborat cu art. 281 2 C. proc. civ. a respins cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CNADNR SA, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului hotărârii, astfel cum a fost formulată. Criticile aduse hotărârii recurate vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: Decizia civilă nr. 675/A din 04 septembrie 2014 a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 281 2 și art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța de apel a apreciat că o cerere de completare dispozitiv este admisibilă exclusiv în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în sensul că acesta a fost lăsat complet nesoluționat. Per a contrario, susține instanța de apel, cererea de completare nu este admisibilă în cazul în care capătul de cerere ori cererea conexă sau incidentală a fost soluționată în sensul că s-a acordat o sumă mai mică decât cea pretinsă, caz în care calea procesuală deschisă este cea a exercitării apelului sau recursului. Astfel, recurenta arată că dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. nu condiționează formularea unei cereri de completare a hotărârii de omisiunea integrală a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Recurenta mai arată că, așa cum a reținut și instanța de apel în cea de-a doua rejudecare a apelului (Dosar nr. 3612/117/2008**), valoarea despăgubirii stabilite la data întocmirii noii expertize este de 136.240 lei, fiind mai mică decât cea de 240.000 lei, stabilită la fondul cauzei. Pentru acest motiv a fost admis apelul Statului Român prin CNADNR SA împotriva Sentinței civile nr. 759 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008, care a fost schimbată în parte cu privire la cuantumul despăgubirilor, ce a fost stabilit la suma de 136.240 lei, în loc de 240.000 lei. Drept urmare, arată aceeași recurentă, în baza art. 298 C. proc. civ. coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel a obligat intimatele la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul experților, fiind enumerate în acest sens filele din dosar la care se află ordinele de plată ce însumează 5.820 lei (fără a face vreo referire și la suma 1.000 lei neacordată). În aceeași idee, recurenta mai învederează că, din redactarea paragrafului referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, rezultă că instanța de apel a omis pur și simplu să observe cuantumul integral al acestora, ca dovadă fiind tocmai faptul că motivează în drept acordarea cheltuielilor prin trimiterea la prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. (partea care cade în pretenții plătește cheltuielile), precum și faptul că nu precizează expres că nu acordă o anumită sumă reprezentând cheltuieli de judecată (eventual cu precizarea filei la care se află OP-ul care dovedește cheltuielile neacordate).

Or, susține aceeași recurentă, era îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului împotriva Sentinței civile nr. 759/2009, atât cele efectuate în prima rejudecare (Dosar nr. 3612/117/2008*), cât și cele efectuate în cea de-a doua rejudecare (Dosar nr. 3612/117/2008**). Prin urmare, instanța de apel a omis să se pronunțe în integralitate asupra cererii accesorii vizând acordarea cheltuielilor de judecată și motivează această omisiune în mod greșit pe teza inadmisibilității cererii completatoare. Intimatele M.C.C. și C.S.M. prin întâmpinarea depusă la dosar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta a susținut că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Este real că dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. reglementează instituția completării dispozitivului unei hotărâri în situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Pentru a fi incidente însă dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. e necesar ca o condiție "sine qua non", să existe omisiunea instanței în ce privește nepronunțarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Ca atare, dispozițiile legale sus evocate nu pot fi incidente în ipoteza în care instanța s-a pronunțat asupra acestora, dar nu sub aspectul dorit de parte. Din perspectiva celor expuse, este de reținut că, prin Decizia civilă nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. 3612/117/2008**, ce face obiectul cererii de completare a dispozitivului, instanța de apel în conformitate cu dispozițiile art. 298 coroborat cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de CNADNR SA, sens în care a dispus obligarea intimatelor C.S.M. și M.C.C. la plata sumei de 5.820 lei cheltuieli de judecată în apel. Or, față de această situație, rezultă fără posibilitate de echivoc că nu suntem în prezența unei omisiuni legate de nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe, în condițiile în care instanța a dispus obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată într-un alt cuantum decât cel solicitat de apelantă, respectiv în sumă de 5.820 lei.

Nemulțumirea recurentei legată de acordarea cheltuielilor de judecată doar în sumă de 5.820 lei și nu de 6.820 lei, cât a solicitat, nu poate forma obiectul unei cereri în completarea dispozitivului hotărârii în condițiile în care instanța nu a omis a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ci dimpotrivă a soluționat această cerere prin acordarea doar a sumei de 5.820 lei. Din această perspectivă este de reținut că nemulțumirea recurentei legată de cuantumul cheltuielilor de judecată, poate constitui motiv pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 562/A din 05 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, așa cum de altfel corect și legal a reținut și instanța învestită cu soluționarea cererii întemeiată pe dispozițiile art. art. 281 2 C. proc.

civ. În ce privește incidența dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., invocate de recurenți, sunt de reținut următoarele aspecte: Este real că potrivit art. 304 1 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri, care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Numai că aceste dispoziții vizează hotărârile judecătorești care, potrivit normelor Codului de procedură civilă (art. 2821) ori dispozițiilor cuprinse în legi speciale, nu pot fi atacate cu apel.

Astfel, textul legal sus evocat vizează hotărârile în primă instanță în: cereri introduse pe cale principală privind pensii de întreținere; litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei (RON) atât în materie civilă cât și în materie comercială; acțiunile posesorii; acțiuni în materia înregistrărilor în registrele de stare civilă; în materia luării măsurilor asigurătorii; acțiuni în materia plângerilor împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și a altor organe cu astfel de activitate, cu condiția ca legea specială care reglementează materia supusă judecății să nu prevadă altfel, pentru că, în astfel de situație devine prioritară aplicarea dispozițiilor legii speciale.

Sintagma "și în alte cazuri speciale prevăzute de lege" folosită în cuprinsul alin. (1) semnifică faptul că textul exceptează de la regula atacării cu apel a hotărârilor pronunțate în primă instanță,orice hotărâri în privința cărora, prin lege specială, se prevede numai posibilitatea atacării cu recurs. Din perspectiva celor expuse este de reținut că dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, având în vedere dispozițiile exprese și imperative prevăzute de art. 281 3 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată în temeiul art. 281 2 C. proc. civ., este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea dispozitivului. Or, în condițiile în care hotărârea a cărei completare s-a solicitat a fost pronunțată în apel, rezultă fără posibilitate de echivoc că potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc.

civ., hotărârea dată în soluționarea cererii de completare a dispozitivului, este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea dispozitivului, respectiv doar recursului, motiv pentru care dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. nu-și găsesc aplicabilitate în prezenta cauză. Astfel, din perspectiva celor expuse, cum în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 281 2 C. proc. civ., niciuna din criticile recurentei nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul pârâtei CNADNR S.A, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta CNADNR SA împotriva Deciziei nr. 675A din 4 septembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN