ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 235/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 23 aprilie 2001, sub nr. x/2001 (nr. vechi) și sub nr. x/2001 (nr. unic de dosar), reclamantul A. S.A. București a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. Predeal, solicitând instanței să dispună constatarea nulității absolute a Contractului de asociere în participație nr. 593/24.05.1999 și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare din data de 14.11.2000, încheiate cu pârâta.

Prin întâmpinarea depusă la data de 09.05.2001, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată înaintată de către A. S.A. București, prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepție procedurală, potrivit art. 10 C. proc. civ., pârâta a înțeles să invoce excepția de necompetență jurisdicțională a Tribunalului București, având în vedere locul semnării contractului, orașul Brașov, în a cărei rază consideră că va trebui judecat acest litigiu.

La data de 29.05.2001 pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar cerere declinare de competență având în vedere dispozițiile art. 5 și art. 10 pct. 1 C. proc. civ., competența de judecată revine instanței de la locul în care s-a executat obligația, sau la instanța domiciliului pârâtului, având în vedere locul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 14.11.2000 dintre părți sub nr. 5563 BNP C., în Municipiul Brașov.

Prin încheierea din 4 iunie 2001 a fost respinsă excepția de necompetență teritorială și a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.

La termenul din data de 25.06.2001 instanța a suspendat judecata cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cererii de strămutare formulată de pârâtă, de către Curtea Supremă de Justiție.

La data de 24.10.2001 reclamanta a formulat cerere de redeschidere a judecății cauzei întrucât Curtea Supremă de Justiție prin încheierea nr. 4556/2001 pronunțată la data de 11.07.2001 în Dosarul nr. x/2001 a respins cererea de strămutare a dosarului către Tribunalul Brașov, prin urmare rămâne competent să soluționeze acțiunea Tribunalul București.

La data de 10.12.2001 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului penal nr. x/2000 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol ce formează obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului București, cauză a cărei judecată a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, prin încheierea pronunțată de instanță la data de 10.12.2001, dosar ce a fost soluționat definitiv prin Decizia penală nr. 180A/27.06.2014.

La data de 18.02.2015 reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat: introducerea în cauză a pârâtului D., continuator al B. S.R.L., societate radiată din registrul comerțului; a fost invocată autoritatea de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune, constatată definitiv prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014, pronunțată de către Tribunalului București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2009; s-au precizat motivele de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de către B.N.P.A. "C. Floarea și E." și, s-a completat acțiunea cu cererea de repunere a părților în situația anterioară.

La data de 24.04.2015, pârâtul D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, invocând, totodată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Prin încheierea de la termenul din 10.06.2015, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a dispus suspendarea judecării procesului privind pe reclamanta A. și pe pârâtul D., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii de revizuire formulată împotriva Sentinței civile nr. 1190/C/18.10.2000 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a sub nr. x/2014.

Reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2001 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauză a cărei judecată a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea de ședință pronunțată la termenul de judecată din data de 10.06.2015.

Prin încheierea din 1 martie 2017 instanța a unit excepțiile lipsei capacității de folosință a pârâtei B. S.R.L. și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. cu fondul. A respins excepția inadmisibilității excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., având în vedere fundamentul diferit al excepției, la termenul din 27 septembrie 2017, instanța invocând și fiind puse în discuție aceste excepții.

Prin Sentința civilă nr. 3360/27.09.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosar nr. x/2001, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei S.C. B. S.R.L.; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtului D.; s-a respins cererea formulată în reclamanta S.C. A. S.A. București, în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. Predeal, pentru lipsa capacității de folosință și s-a respins cererea formulată reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul D., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului D. suma de 2000 RON, cu titlu de onorariu avocat.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în nulitate absolută a două acte juridice succesive, A. S.A. prevalându-se, în principal, de autoritatea de lucru judecat a deciziei penale, iar în subsidiar, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare, au fost invocate și cauze de nulitate deduse din lipsa consimțământului valabil, neîntrunirea condițiilor legii speciale, existența cauzei ilicite și a fraudei la lege; că, capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, iar potrivit art. 56 alin. (1) C. proc. civ., "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil acea persoană care nu are capacitatea procesuală de folosință iar în cauză, potrivit înscrisurilor depuse, societatea pârâtă a fost radiată, motivul radierii fiind dizolvare; potrivit art. 40 din Decretul nr. 31/1954 persoana juridică încetează prin dizolvare și din economia dispozițiilor Legii nr. 31/1990 rezultă că radierea se dispune ca urmare a închiderii procedurii de lichidare sau atunci când dizolvarea nu este urmată de lichidare. Rezultă astfel că, în urma radierii, societatea pârâtă a încetat să existe, S.C. B. S.R.L. nemaifiind un subiect de drept.

A constatat Tribunalul că este lipsită de relevanță apărarea reclamantei potrivit căreia societatea pârâtă avea capacitate de folosință la data inițierii procesului civil, atâta timp cât nu se pot stabili drepturi și obligații în sarcina unei entități inexistente la momentul pronunțării.

Reținând că lipsa capacității de folosință în sens material determină și lipsa capacității de folosință în sens procesual, instanța a admis excepția invocată și a respins cererea pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei persoană juridică.

În ceea ce privește pe pârâtul D., Tribunalul a constatat că legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre subiectul raportului juridic analizat, titular al dreptului de proprietate dedus judecății și persoana chemată în judecată, reclamanta solicitând nulitatea actelor juridice pentru a obține efectul de reîntoarcere, în patrimoniul său, a dreptului de proprietate disputat. Or, chiar dacă, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 31/1990, pârâtul este continuatorul societății radiate, se constată că pârâtul nu are și nu a avut în patrimoniul său acest imobil, dat fiind că a operat transferul proprietății între B. S.R.L. și terțul F. S.R.L. încă din anul 2005, așadar cu mult anterior radierii societății. Prin urmare, nu se pot materializa efectele nulității în contradictoriu cu D. întrucât acesta nu poate restitui ceea ce nu a avut niciodată în patrimoniu.

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel, în termen legal și motivat reclamantul A. S.A. București, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu intimatul D. - în calitatea sa de continuator și succesor universal al S.C. B. S.R.L., cu consecința: constatării nulității absolute a Contractului de asociere în participație nr. 593/24.05.1999- în virtutea autorității de lucru judecat survenite ca urmare a soluționării cauzei penale, în mod definitiv, prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2009 (Dosar penal nr. x/2000), și constatării nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de B.N.P. "C." cu repunerea părților în situația anterioară, cât și pârâtul D. - cerere de aderare la apelul părții potrivnice, prin care a solicitat modificarea în parte a considerentelor sentinței civile apelate, în sensul eliminării din considerente a mențiunii potrivit căreia, pârâtul este continuatorul societății radiate B. S.R.L.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1889/A, pronunțată la data de 08 octombrie 2018, în Dosarul nr. x/2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul-pârât D., și a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta- reclamantă A. S.A. București, în contradictoriu cu intimații B. S.R.L. Predeal și D., împotriva Sentinței civile nr. 3360/27.09.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2001.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

În primul rând, Curtea a constatat că radierea unei societăți, întocmai ca și decesul unei persoane fizice, va determina încetarea procesului îndreptat împotriva persoanei fizice sau juridice respective, indiferent de "vină" ce ar reveni unui terț în pierderea capacității de folosință.

În al doilea rând, s-a reținut că, contrar opiniei apelantei-reclamante, faptul că pe parcursul procedurilor judiciare societatea pârâtă și-a încetat existența nu reprezintă o consecință pe care nu o putea evita; dimpotrivă, dispunând publicarea sentinței de dizolvare nu numai în registrul comerțului, dar și în Monitorul Oficial (art. 237 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 - LSC), legea obligă creditorii să iasă din pasivitate împiedicând astfel extincția juridică a societății înainte de a-și clarifica propriile raporturi juridice cu aceasta. Potrivit art. 237 alin. (6) și (7) LSC, în forma în vigoare la data pronunțării dizolvării societății pârâte, creditorii aveau la dispoziție un termen de 3 luni pentru a solicita desemnarea unui lichidator și doar în cazul în care nu se proceda astfel societatea urma a fi radiată fără a se discuta patrimoniul acesteia în considerarea intereselor creditorilor. Or, societatea-reclamantă, deși afirmă un prejudiciu de "aproximativ 5 miliarde de RON", nu a făcut niciun demers în sensul celor anterior arătate, preferând să stea în pasivitate. Această pasivitate nu poate fi imputată societății debitoare și cu atât mai puțin administratorilor ori asociaților acesteia. Efectuarea publicității nu are legătură cu o decizie societară ci este consecința legii, existente tocmai pentru a fi protejați creditorii în cazul în care debitorul ar prefera ca informațiile să nu fie publice. Împrejurarea că radierea s-ar fi produs fără ca anterior să fi fost publicată hotărârea de dizolvare ori fără a li se permite creditorilor să solicite clarificarea raporturilor juridice implicând societatea anterior radierii se discută în procedura Legii nr. 31/1990, pe de o parte, iar pe de altă parte nu are nicio relevanță în aprecierea comportamentului debitorului însuși, pentru că pune în discuție exclusiv respectarea legii și a drepturilor creditorilor de către autoritățile și instituțiile implicate în procedurile de dizolvare și radiere.

În al treilea rând, instanța de apel a considerat că nu se poate ignora faptul că la momentul pronunțării sentinței în prezentul litigiu existau considerentele sentinței pronunțate în cererea de revizuire a hotărârii prin care instanțele au obligat reclamanta să încheie contractul de vânzare a cărui nulitate se solicită a se constata în prezenta cauză.

Predictibilitatea actului de justiție, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, impune ca legea să fie aplicată cu o coerență rezonabilă, evitându-se practica neunitară, echivalată insecurității juridice și incertitudinii pentru subiecții de drept (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Beian c. României). Fără să aibă loc o extensiune forțată a autorității de lucru judecat în situații în care nu se regăsesc elementele acesteia (lipsa identității de părți și absența lor de la dezbaterile anterioare în care s-a tranșat într-un anumit fel o problemă de drept ar însemna încălcarea dreptului la apărare, dacă nu le-ar fi ascultate argumentele în procesul ulterior), în același timp, judecătorul cauzei trebuie să aibă în vedere și să nu ignore o practică deja constituită în legătură cu o anumită materie. Cu atât mai mult, în situația în care problema de drept este dezlegată definitiv într-un litigiu anterior purtat între aceleași părți, o îndepărtare de la soluția reținută în acel litigiu anterior trebuie în mod particular argumentată.

În acest sens, s-a constatat că în litigiul înregistrat sub nr. x/2014 reclamanta a solicitat retractarea sentinței prin care, în anul 2000, fusese obligată, la cererea societății pârâte în prezenta cauză, să încheie contractul de vânzare. Întrucât la momentul formulării cererii în retractare societatea pierduse capacitatea de folosință, fiind radiată, problema reluării judecății pe fond s-a ridicat din considerente identice celor identificate în acest litigiu, reclamanta (revizuentă în acel dosar) propunând, întocmai ca și în prezenta cauză, preluarea calității procesuale de către administratorul - asociat unic al societății.

A observat, așadar, instanța de apel că argumentele apelantei ce susțin continuarea procesului în pofida încetării capacității de folosință a pârâtei - adică, "imposibilitatea" de păstrare în circuitul civil a unui contract în pofida constatării unor infracțiuni și calitatea de succesor universal a asociatului - au fost analizate, irevocabil, de o altă instanță anterior pronunțării sentinței apelate și nu exista niciun motiv pentru ca în acest litigiu dezlegările să fie în sens contrar, adică să se dea eficiență unei pretinse transmisiuni a calității procesuale. Oricum, astfel cum de altfel au observat atât Tribunalul București, cât și Tribunalul Brașov, reparația urmărită de reclamantă pare să fie mai degrabă de ordin moral, pentru că bunul revendicat, în materialitatea sa, nu se află (și nici nu s-a aflat vreodată) în patrimoniul persoanei fizice pretinse a fi fiind continuatoarea persoanei juridice. Acțiunea în anularea unui contract, indiferent că s-ar invoca motive de nulitate absolută sau motive de nulitate relativă, nu reprezintă niciodată o simplă acțiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. interesul reclamantului de a obține o sentință prin care s-ar anula un contract indiferent de configurarea cadrului procesual și exclusiv pentru a utiliza acea sentință împotriva proprietarului bunului - astfel cum pare a considera reclamanta, cât timp ridică, în apel, posibile motive de nulitate ale contractului subsecvent de vânzare - nu reprezintă un interes legitim, protejat. Sancționarea administratorului statutar pentru fapte care aparțin societății, cu atât mai mult cu cât ar rezulta, din argumentele apelantei-reclamante, că este vorba de o răspundere penală, nu se discută în analiza de validitate a unor contracte încheiate de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul A. S.A. București, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum fost formulată și precizată în contradictoriu cu intimatul D., în calitatea sa de continuator și succesor universal al S.C. B. S.R.L., sens în care să dispună: constatarea nulității absolute a Contractului de asociere în participațiune nr. x/24.05.1999 - în virtutea autorității de lucru judecat survenite ca urmare a soluționării cauzei penale în mod definitiv prin Decizia penală nr. 180/A/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2009 (Dosar penal nr. x/2000); constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.11.2000 de B.N.P. "C.", și repunerea părților în situația anterioară; cu cheltuieli de judecată în faza de fond, apel și recurs, în conformitate cu dovezile existente la dosarul cauzei.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 și pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul- reclamant a invocat, în esență, următoarele motive:

La dosarul cauzei au fost depuse extrase din Monitorul Oficial din perioada în discuție, din care rezultă ca radierea societății nu a fost niciodată publicată în Registrul Comerțului ori în Monitorul Oficial, nu a fost niciodată opozabilă terților și implicit nu a avut astfel posibilitatea atacării hotărârii în termenul legal și, deși instanța de apel reține în mod greșit că ar fi stat în pasivitate, omite să constate din înscrisurile depuse, faptul că termenul de 3 luni conf. legii - de atacare a hotărârii de dizolvare, nu îi este opozabil.

Instanța de apel a omis a constatat faptul că, pe parcursul procesului, respectiv în anul 2005, intimatul D. în calitatea sa de unic asociat și administrator al societății S.C. B. S.R.L. a înstrăinat activul denumit G. către un terț, fără a solicita introducerea acestuia în proces.

Însa, cu referire la vânzarea intervenită în cursul judecății cauzei, respectiv la 25.04.2005 de către S.C. B. S.R.L. Predeal prin intimat D., apreciază recurentul că trebuiau analizate o serie de aspecte ce vizau legitimarea procesuală pasivă a intimatului prin acțiunile întreprinse, chestiuni ce nu rezultau din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar instanța de apel i-a respins în mod incorect și fără o motivare efectivă administrarea probei cu înscrisuri concludente și utile pe acest aspect - împrejurarea care contravine dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. (motivul de recurs se circumscrie disp. art. 304 pct. 7 vechiul C. proc. civ.).

Prin urmare, având în vedere faptul că instanța de apel nu a verificat aceste aspecte, recurentul apreciază că se impune a se constata că, referitor la vânzarea activului de către intimatul D. în luna aprilie a anului 2005, este una discutabilă față de împrejurarea că asupra imobilului era instituită interdicția de înstrăinare până la data de 31 august 2005, sens în care a solicitat instanței de apel să analizeze în contextul motivelor de apel invocate, aspectul revânzării activului asupra căruia exista o interdicție de înstrăinare - chestiune soluționata în mod eronat în apel.

În raport cu considerentele deciziei instanței de apel, solicită recurenta a se aprecia și asupra lipsei motivării referitoare la aspectul încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare la data de 21.03.2005 asupra imobilului în discuție, în contextul în care imobilul era grevat de sarcini până la plata ultimei rate și, de asemenea, instanța de apel nu a analizat în niciun mod aspectul prețului neserios.

În raport cu considerentele instanței de apel privind excepția lipsei calității procesuale a intimatului persoana fizică, recurentul arată că aceasta a preluat în mod incorect motivarea instanței de fond, sens în care apreciază ca este o interpretare pur formală, deoarece, neadministrând probe în legitimarea procesuală pasivă și identitatea dintre subiectele raportului juridic analizat, identificarea titularului dreptului de proprietate dedus judecății și persoana chemată în judecată, astfel că nu a analizat efectele acțiunilor acestuia în exercitarea calității de asociat unic și administrator al societății dizolvate.

A mai susținut recurentul-reclamant că în motivarea primei instanțe de fond - preluată de a doua instanță de fond - privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului D., se face trimitere în mod greșit la dispozițiile art. 36 C. proc. civ., în contextul în care dispoziția legala enunțată, privește titlul V - incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor.

În acest context, apreciază ca fiind greșită motivarea instanței de apel, cu atât mai mult cu cât nu s-au administrat probe în combaterea aspectelor invocate, instanța nedând astfel eficiență dispozițiilor legale în materie.

Reanalizând în recurs excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., recurentul-reclamant consideră că se impune a se constata că, potrivit art. 237 alin. (10) Legea nr. 31/1990 - în varianta iulie 2009 - când s-a pronunțat dizolvarea - patrimoniul persoanei juridice radiate revine acționarilor, în speță intimatul D.

Conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 legiuitorul a enunțat ca asociatul care abuzează în special și atunci când acesta dispune de bunurile societății ca și cum ar fi bunurile sale proprii sau dacă diminuează activul societății în beneficiul personal răspunde nelimitat, sens în care solicit recurentul a se reține cu referire la acest aspect ca ulterior vânzării bunului imobil către o terță persoană, acesta a încasat în calitatea sa de unic asociat, în integralitate prețul.

Faptul că societatea pârâtă B. S.R.L. a fost dizolvată conform Sentinței nr. 1.361/21.07.2009 a Tribunalului Brașov în Dosarul nr. x/2009, nu a fost un aspect cunoscut pe parcursul derulării procesului în fond, întrucât această încheiere nu a fost publicată în Monitorul Oficial conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, prin urmare măsura dispusă de instanță nu a fost opozabilă terților, iar intimatul D. nu a învederat instanței măsura dizolvării și ulterior a radierii societății deținute de acesta.

În acest context, recurentul-reclamant mai învederează faptul că nu avea cunoștință dacă cel puțin pentru tranzacția din 2005, societatea pârâtă și-a plătit obligațiile către stat ori dacă intimatul D. și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor aferente sumelor încasate din societate cu titlul de dividende sau profit - ca urmare a vânzării.

Recurentul-reclamant a mai susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 237 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, text de lege care statuează că "bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului, în condițiile alin. (8) și (9), revin acționarilor.". Deși textul legal citat face o distincție clară între "bunuri" (valori materiale), și "patrimoniu" (totalul drepturilor și obligațiilor societății comerciale) - formularea expressis verbis a textului legal este "drepturile și obligațiile din patrimoniul persoanei juridice radiate".

În aceste condiții, cererea sa de precizare a cadrului procesual prin indicarea intimatului pârât D. trebuia analizată din perspectiva dovedirii calității procesuale pasive, în raport de un probatoriu care ar fi demonstrat existența obligației pretinse de reclamant în persoana intimatului solicitat a fi introdus în cauza, prin precizarea cadrului procesual.

În acest context, apreciază că instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza doar prin prisma excepțiilor invocate de intimatul D., fără a analiza împrejurarea dacă, în virtutea Legii nr. 31/1990, acesta, în calitatea sa de fost unic asociat și administrator al societății nu răspundea pentru acțiunile întreprinse, ca urmare a radierii societății a preluat totalitatea drepturilor și a obligațiilor societății radiate.

Referitor la Sentința civilă nr. 1361/c/21.07.2009 prin care Tribunalul Brașov a dispus dizolvarea societății, și pe care instanța a acceptat-o fără să primească apărările invocate de recurent privind lipsa publicității hotărârii - inopozabilitatea față de terți, apreciază că se impunea să analizeze dacă susținerile intimatului erau pertinente, în sensul că ar fi stat în pasivitate. - chestiune rezolvată în mod greșit în apel - pagina 5 parag. 9 din decizia recurată.

Or, cu referire la acest aspect, instanța de fond nu a primit și nu a analizat în soluționarea excepțiilor, aspectele legale încălcate în derularea procedurii de dizolvare și radiere, nelegalități de care intimatul profită și, astfel cum a susținut, nu a avut cunoștință de radierea societății B. S.R.L., având în vedere faptul că deși legea impunea, pentru opozabilitate față de terți, ca încheierea judecătorului delegat să fie publicată în MO partea a IV-a și pe site-ul ONRC, în realitate acestea nu au fost supuse publicității, prin urmare nu avea posibilitatea legală de a afla și eventual de a contesta măsurile dispuse.

În dovedirea aspectelor privind lipsa publicității acestor demersuri, recurentul-reclamant arată, în recurs, că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și interogatoriul intimatului, în raport de disp. art. 295 vechiul C. proc. civ.

În plus, deși radierea reprezintă dispariția societății, ca subiect de drept și conduce implicit la imposibilitatea sa de a formula cereri în contradictoriu cu societatea radiată, recurentul-reclamant apreciază că odată cu abrogarea art. 236 din Legea nr. 31/1990 (modificată prin Legea nr. 441/2006) a rămas un vid legislativ, limitându-se posibilitatea creditorilor de a-și recupera debitele de la societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic.

Legal citat, intimatul-pârât D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Sub un prim aspect, este de reținut că acest recurs privește, în esență, soluționarea cauzei doar prin prisma excepțiilor lipsei capacității de folosință a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. și lipsei calității procesuale pasive a intimatului- pârât D., în opinia recurentului-reclamant, în mod greșit, fără ca instanța să analizeze împrejurarea dacă, în virtutea Legii nr. 31/1990 acesta, în calitatea sa de fost unic asociat și administrator al societății, ca urmare a radierii societății, a preluat totalitatea drepturilor și a obligațiilor societății radiate.

Această susținere este nefondată.

Instanța de apel, prin menținerea soluției de admitere a acestor excepții a luat în considerare și a valorificat în mod corect dispozițiile legale privind procedura de desființare a societăților comerciale și efectele acesteia, reglementate de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Personalitatea juridică constituie aptitudinea unei persoane juridice de a dobândi drepturi și de a-și asuma obligații. Pentru a putea fi titularul unor obligații sau al unor drepturi proprii o entitate trebuie să dețină capacitate civilă și patrimoniu propriu. Această aptitudine a persoanei juridice este exprimată prin încheierea de acte juridice civile de către organul de conducere. Personalitatea juridică îi conferă entității organizate calitatea de subiect de drept, caracterizat prin: a) atribute de identificare proprii (sediu propriu, denumire, emblemă); b) voință și interese proprii, pe care le exercită sau, după caz, le gestionează prin organele proprii; c) patrimoniu propriu, distinct de cel al constituenților; d) naționalitate proprie, distinctă de cea a constituenților; e) responsabilitate juridică proprie.

Calitatea de subiect de drept pentru o societate comercială se dobândește prin înmatricularea acesteia în Registrul Comerțului (art. 41 din Legea nr. 31/1990). Sfârșitul capacității de exercițiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacității de folosință a persoanei juridice și coincide cu încetarea persoanei însăși, iar, potrivit art. 251 alin. (1) C. civ. "persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise".

Sfârșitul capacității de exercițiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacității de folosință, respectiv acela al încetării ființei persoanei juridice.

Încheierea definitivă privind radierea unei societăți comerciale, în condițiile reglementate prin art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004 are drept consecințe încetarea societății ca persoană juridică, încetând astfel și capacitatea sa procesuală de folosință (condiție obligatorie pe care instanța trebuie să o analizeze în orice procedură judiciară).

Oficiul Registrului Comerțului constată dizolvarea de drept a societății debitoare în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 și procedează la radierea din oficiu a acesteia, situație în raport de care societatea nu mai există din punct de vedere juridic, nu mai are nici personalitate juridică și nici patrimoniu și, ca atare, nu mai poate fi subiect al vreunei proceduri judiciare, fiind relevante în acest sens prevederile art. 41 C. proc. civ., potrivit cărora numai persoanele care au folosința drepturilor lor pot sta în judecată, capacitatea de folosință a societății comerciale subzistând atât timp cât există personalitatea sa juridică, din momentul înregistrării în registrul comerțului și până la radiere.

Efectul legal al radierii societății din registrul comerțului, îl constituie, așadar, pierderea personalității sale juridice și implicit atributele acesteia: capacitatea de folosință, de exercițiu și patrimoniu. După finalizarea acestor operațiuni, persoana juridică încetează efectiv să mai existe, nemaifiind considerată o entitate juridică, economică și socială.

În privința transmiterii calității procesuale pasive de la societatea radiată către pârât - fost asociat și administrator al acesteia, Înalta Curte reține următoarele:

Calitatea procesuală a părților (legitimatio ad causam) semnifică condiția privind identificarea persoanei care este parte în proces și exercită acțiunea civilă (legitimare activă)/sau împotriva căreia este exercitată acțiunea (legitimare pasivă).

Dat fiind faptul că societatea intimată-pârâtă S.C. B. S.R.L. a încetat să existe de la data radierii sale din registrul comerțului, astfel cum rezultă din mențiunile din registrul comerțului, conform principiului simetriei actelor juridice coroborat cu art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte reține că în mod corect s-a constatat că odată cu încetarea existenței personalității sale juridice, a încetat și capacitatea de folosință și exercițiu a societății, și că pârâtul - fost asociat nu poate fi succesor cu titlu universal al societății.

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut o apreciere greșită nici a dispozițiilor art. 237 din Legea nr. 31/1990, text din conținutul căruia rezultă clar și neechivoc, așa cum corect și legal a reținut și instanța de apel, că, din patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul Comerțului, revin acționarilor/asociaților numai bunurile în condițiile alin. (8) și alin. (9), neavând loc o transmisiune a patrimoniului, cu titlu universal.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se impune reținerea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivul de recurs astfel invocat și circumscris acestui text fiind nefondat.

Înalta Curte reține că nu este incident nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Pe de o parte, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant readuce în discuție aspectele de fapt ale cauzei și istoricul în dosar, cu trimitere la probe relevante; or, stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

În acest context, obligația instanței de recurs este aceea de a verifica dacă hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., realizându-se astfel situația premisă pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, respectiv, aceea ca împrejurările de fapt și de drept să fi fost pe deplin stabilite.

Examinând soluția pronunțată de instanța de apel, Înalta Curte constată că aceasta se întemeiază pe împrejurări de fapt și de drept ce au fost pe deplin stabilite și decurge din argumentele silogismului judiciar ce trebuie să constituie motivarea hotărârii pronunțate, astfel încât, se constată că aceasta nu se impune a fi reformată.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. București este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

Fiind căzut în pretenții, ca parte care a pierdut procesul, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-reclamant să plătească intimatului- pârât D. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. S.A. București împotriva Deciziei civile nr. 1889/A din 08 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. S.A. București să plătească intimatului-pârât D. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN