ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4315/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Neamț la 29 decembrie 2008, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 608/2008, emisă de pârâtă și să fie obligată aceasta să emită o decizie de declinare a competenței în favoarea Primăriei Bicaz. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, pârâta i-a respins notificarea prin care a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 2244 mp expropriat prin Decretul nr. 216/1959 în vederea construirii lacului de acumulare I.M., Bicaz, în loc să-și decline competența printr-o decizie motivată în favoarea Primăriei Bicaz, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Neamț, secția civilă, prin sentința civilă nr. 484/c din 13 mai 2009, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. 26825/3/2009. Prin sentința civilă nr. 771 din 25 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând, în esență, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 terenul se afla în extravilanul localității, ca și în prezent, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția respingerii notificării fiind corectă.

Prin decizia nr. 719 A din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prima instanță a stabilit în mod legal că singura unitate deținătoare care are competența de a se pronunța asupra notificării este SC H. SA, această soluție fiind justificată de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 753/c/2006 a Tribunalului Neamț, care a statuat irevocabil că Primăria Orașului Bicaz nu are competența de a soluționa notificarea formulată de reclamant pentru terenul în litigiu. În consecință, cel de-al doilea motiv de apel prin care s-a criticat sentința apelată sub aspectul nedeclinării notificării către Primăria Orașului Bicaz, s-a constatat a nu fi fondat.

S-a constatat, însă, că instanța de fond a aplicat nelegal dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respingând contestația formulată de reclamant pe considerentul că terenul în litigiu nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001. Curtea a apreciat că terenul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 întrucât nicio dispoziție din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care bunul se află inclus în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC H. SA, susținând că terenul solicitat în prezenta procedură s-a aflat atât la data exproprierii, cât și la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în extravilanul localității, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 8, nu face obiectul acestei legi.

Prin decizia nr. 8608 din 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul declarat de SC H. SA ca nefondat, reținând că, la data exproprierii, astfel cum rezultă din adresa din 2005 emisă de Primăria Orașului Bicaz, terenul în litigiu se afla în intravilanul localității. La data intrării în vigoare a legii speciale și în prezent, terenul în litigiu, deținut necontestat de pârâtă, se află în extravilanul localității. S-a constatat că pentru a fi exclus de la incidența Legii nr. 10/2001, imobilul trebuie să fi făcut obiectul de reglementare al legilor fondului funciar și reparația pentru preluarea abuzivă să se fi putut realiza în temeiul acestor acte normative.

Or, nicio dispoziție din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăți comerciale (de stat ori privaizată). Rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1286 din 15 iunie 2012, a admis contestația formulată de reclamantul M.C., astfel cum a fost precizată. A anulat în parte decizia nr. 608 din 23 septembrie 2008 emisă de SC H. SA și a constatat că moștenitorii notificatoarei M.V., respectiv G.A., N.M., M.C., I.I.R. și J.L. au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 2244 mp teren situat în Bicaz, I.A., expropriat prin Decretul nr. 216/1959, în prezent aflat sub apele lacului de acumulare Bicaz, I.M.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.395,31 RON. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că pentru imobilele construcții demolate a fost emisă dispoziția din 13 martie 2009 a Primarului Orașului Bicaz, prin care s-au stabilit măsuri reparatorii în echivalent. Cât privește diferența de teren în suprafață de 2244 mp, ce face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit dispozițiilor obligatorii ale instanței de casare, tribunalul a constatat că aceasta s-a aflat în proprietatea autorului notificatoarei, C.M., fiind expropriată în vederea realizării lacului de acumulare I.M., Bicaz. Constatând imposibilitatea de restituire în natură a acestei suprafețe de teren, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a dispus restituirea sub forma măsurilor reparatorii în echivalent.

Cât privește persoanele ce sunt îndreptățite la restituire, tribunalul a constatat că notificarea a fost formulată de M.V., așa încât, în raport de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ea beneficiază și de cotele celorlalți moștenitori, copiii săi și ai defunctului. S-a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au în vedere numai formularea notificării, nu și a eventualelor contestații privind modul de soluționare a acesteia, iar pe de altă parte, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei și, în consecință, revine tuturor moștenitorilor săi.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, calificat ca apel în ședința publică de la 22 noiembrie 2012, pârâta SC H. SA, invocând interpretarea greșită a legii, precum și faptul că, deși calitatea procesuală activă aparține exclusiv contestatorului M.C., care a atacat în nume propriu decizia menționată, instanța de judecată a făcut constatări cu privire la alți moștenitori ai numitei M.V., care nu au fost părți în proces. S-a arătat că, astfel, s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin contestație, stabilindu-se și pentru acești moștenitori măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 48 A din 14 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul pârâtei SC H. SA și a obligat-o pe aceasta la 532,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a constatat că în cauză se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001, acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 719/2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8608/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește critica din cel de-al doilea motiv de apel s-a reținut că în dispoziția de respingere a notificării formulate de numita M.V. s-a făcut referire la toți moștenitorii rămași de pe urma proprietarului. Astfel, chiar dacă plângerea a fost formulată numai de către M.V. și nu și de restul moștenitorilor, această plângere profită și celorlalți moștenitori.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC H. SA, societate în insolvență, reprezentată de administrator judiciar euro I. SPRL, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a invocat, într-o primă critică, încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și greșita aplicare a legii, raportat la faptul că atât la data exproprierii, cât și la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul în discuție se afla în extravilanul localității. Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat faptul că, prin sentința primei instanțe, menținută de instanța de apel, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind astfel întrunite dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. S-a susținut că, deși pe parcursul procesului, a avut calitate procesuală activă exclusiv contestatorul M.C., care a atacat în mod propriu decizia menționată, instanța de judecată, în dispozitivul hotărârii pronunțate, a făcut constatări cu privire la alți moștenitori ai numitei M.V., care nu au fost părți în proces. S-a învederat că la ultimul termen de judecată în apel, respectiv la data de 14 februarie 2013, a fost depus certificatul de calitate de moștenitor din 4 februarie 2013, când apelul era în stare de judecată și reprezentantului societății i s-a acordat cuvântul în susținerea căii de atac. Intimatul reclamant M.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile invocate de pârâta recurentă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește critica formulată prin primul motiv de recurs vizând inaplicabilitatea dispoziției Legii nr. 10/2001, Curtea va constata că aspectele invocate au fost dezlegate cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 719/2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 8608/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că terenul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece nicio dispoziție din legea fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care terenul se află inclus în patrimoniul unei societăți comerciale.

Prin urmare aceste constatări ale instanțelor cu privire la aplicabilitatea legii speciale, făcute într-un alt ciclu procesual, nu mai pot fi cenzurate în prezentul recurs, motiv pentru care se va aprecia ca nefondată critica pârâtei recurente întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primită. Într-adevăr, notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc B.I. a fost formulată de M.V., autoarea lui M.C., f. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, aceasta beneficiind de cotele celorlalți moștenitori, copiii săi și ai defunctului.

Cu toate acestea, în dispoziția de respingere a notificării s-a făcut referire la toți moștenitorii rămași de pe urma fostului proprietar, argument în raport de care instanțele de fond și apel au apreciat corect că plângerea formulată de reclamant în nume propriu profită tuturor moștenitorilor, potrivit certificatului de calitate de moștenitor depus la dosar, în concordanță cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Având în vedere decesul notificatoarei, precum și calitatea de moștenitori a copiilor și nepoților săi, necontestată de niciunul dintre aceștia, și nici de reclamant, astfel cum rezultă din sesizarea de deschidere a procedurii succesorale, tribunalul a constatat corect că aceștia au calitate de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost formulată doar de reclamant.

Instanțele de fond și apel au interpretat corect dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că acestea au în vedere numai formularea notificării, nu și a eventualelor contestații privind modul de soluționare a acesteia. Pe de altă parte, se va reține că dreptul la măsuri reparatorii în echivalent ce face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, revine tuturor moștenitorilor acesteia, conform certificatului de calitate depus la solicitarea instanței în faza procesuală a apelului, cale de atac devolutivă. Prin urmare, critica de nelegalitate formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este nefondată, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., pe care s-a întemeiat acest motiv de recurs, nu este aplicabil hotărârilor instanțelor de control judiciar (în speță, de apel), prin care se păstrează în întregime soluția atacată, respingându-se calea de atac, întrucât în această situație instanța nu rejudecă cererea de chemare în judecată pentru a se putea spune că s-a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut. Motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, întrucât niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu se circumscrie acestuia, respectiv greșitei interpretări a actului juridic dedus judecății, sau schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefundat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC H. SA împotriva deciziei nr. 48 A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.