ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 577 din data de 15 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1224 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a reținut că cererea de revizuire formulată de A. este îndreptată împotriva deciziei penale nr. 1224 din data de 12.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 892 din 15.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

A arătat că art. 452 C. proc. pen., având denumirea marginală "Hotărârile supuse revizuirii", prevede următoarele:

(1) Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

(2) Când o hotărâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

A menționat că atât din conținutul prevederilor anterior menționate, cât și din cuprinsul alin. (2)-(5) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că, sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Așadar, sub un prim aspect, Înalta Curte a reținut că revizuirea - cale extraordinară de atac - se poate exercita numai împotriva unei hotărâri judecătorești definitive care cuprinde o rezolvare a fondului cauzei, condiție ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

De asemenea, a menționat că decizia penală împotriva căreia revizuentul A. a formulat prezenta cale de atac, având ca obiect admisibilitatea în principiu a unei cereri de recurs în casație, nu este susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen., deoarece ea nu cuprinde o rezolvare a fondului cauzei.

În aceste condiții, în care hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi supusă cenzurii prin nicio cale de atac ordinară sau extraordinară, instanța nu a putut, eventual, nici recalifica cererea de revizuire formulată în cauză.

În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile strict prevăzute de normele de procedură.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, din lecturarea cererii de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte constată că nu este incident vreunul dintre cazurile de revizuire expres reglementate de art. 453 C. proc. pen.

Simpla nemulțumire a revizuentului față de hotărârile instanțelor criticate în cauză, pe care le consideră "erori grave", solicitând rejudecarea cauzelor și efectuarea de cercetări, nu poate constitui motiv de revizuire.

Împotriva acestei decizii penale a formulat apel revizuentul A., susținând, în esență că i-a fost încălcat dreptul de a crede în justiție, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la moștenire și proprietate privată.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerente ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

Aplicând aceste considerații teoretice în cauză, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei; or, în speță, revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 1224 din data de 12 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 892 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea extraordinară de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare, Înalta Curte reține că, în mod corect că prima instanță a constatat inadmisibilitatea căii de atac, sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Pentru considerentele anterior expuse, va respinge, ca inadmisibil apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 577 din data de 15 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Va obliga revizuentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil apelul formulat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 577 din data de 15 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă revizuentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.11.2018.