ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1458/2014

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererile înregistrate la Curtea

de Apel Timișoara la data de 21 decembrie 2012 și, respectiv 27 decembrie 2012,

în Dosarul nr. 2324/115/2009, formulate de intervenientii V.T.E. și M.G.P., s-a

solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 924 din 1 iunie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă în Dosarul nr. 2324/115/2009, în sensul

de a se menționa suma care se cuvine (cota parte) fiecăruia dintre reclamanți și

intervenienți din totalul de 118.024 RON la care a fost obligat pârâtul Statul

român cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul material și 10.000 RON cheltuieli

de judecată parțiale.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, prin încheierea de ședință din 11 decembrie 2013, pronunțată

în Dosarul nr. 2324/115/2009, a respins cererile formulate de intervenientii V.T.E.

și M.G.P. de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 924 din 1 iunie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Prin decizia civilă

nr. 924 din 1 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2324/115/2009, al cărei dispozitiv

se cere a fi lămurit, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile

declarate de pârâtul Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Caraș-Severin și intervenienți M.G.P., M.E., T.D., B.I., B.T., V.T.E.

și M.M. împotriva sentinței civile nr. 205 din 16 februarie 2010 a Tribunalului

Caraș-Severin, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins capetele de

cerere privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral și a obligat pârâtul

să plătească reclamanților și intervenienților suma de 118.024 RON cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul material și suma de 10.000 RON cheltuieli parțiale de judecată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

În urma examinării

cererii, în raport de dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., curtea a

apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că din lectura dispozitivului a cărui lămurire

se cere, rezultă că acesta este clar din punct de vedere gramatical și logico-juridic

și nu cuprinde dispoziții potrivnice, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 281

1

C. proc. civ., cererile intervenienților având mai degrabă

natura juridică a unor cereri de completare a hotărârii, care pe de o parte sunt

tardive, iar pe de altă parte, sunt și neîntemeiate, întrucât, în realitate, din

modul în care au fost formulate, reiese că au ca obiect o dezbatere succesorală,

respectiv stabilirea cotei pentru fiecare dintre părțile în litigiu, după autorul

comun, petit cu care nu a fost investit în primă instanță Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva încheierii

din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

în Dosarul nr. 2324/115/2009, a declarat recurs M.G.P., întemeiat pe art. 304

pct. 2-pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea

cererii în sensul de a stabili cotele ce revin celor 11 succesori din suma acordată

de instanța de apel de 118.024 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material

și suma de 10.000 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Recurentul a susținut

că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material nu poate fi

împărțit în mod egal părților din litigiu, menționând gradele de rudenie după autorul

lor comun, astfel că în raport de această situație se impune a fi stabilite cotele

care se cuvin fiecăruia.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată în sumă de 10.000 RON, a cerut ca și acestea să fie stabilite

în sarcina fiecăruia dintre succesori în funcție de cota ce revine fiecăruia din

prejudiciu.

Analizând încheierea

din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

în Dosarul nr. 2324/115/2009, în raport de criticile formulate și temeiurile de

drept arătate și ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta

Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Recurentul a solicitat

prin cererea formulată, în baza art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. să

se lămurească dispozitivul deciziei civile nr. 924 din 1 iunie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă în sensul de a stabili cotele ce le revin

celor 11 succesori din suma acordată de instanța de apel, de 118.024 RON cu titlu

de despăgubiri pentru prejudiciul material și de 10.000 RON cheltuieli parțiale

de judecată, avându-se în vedere că suma la care a fost obligat Statul român nu

se cuvine în mod egal părților din litigiu, menționând gradele de rudenie după autorul

lor comun, astfel că în raport de această situație se impune a fi stabilite cotele

care se cuvin fiecăruia.

Este adevărat

că art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., prevede că în cazul în care sunt

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului

hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței

care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice.

Prin lămurirea

hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează

doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

Această procedură

a fost pusă la dispoziția părții interesare atunci când, din culpa instanței dispozitivul

hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți în executare.

Din examinarea

criticilor formulate de recurent, Înalta Curte a constatat că acestea se referă

la fondul hotărârii, astfel că decizia nu poate fi reformată pe calea acestei proceduri,

adică a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C.

proc. civ., acest text nevizând contrarietatea dintre considerente și dispozitiv,

întrucât ceea ce e susceptibil de lămurit, ca de altfel și de punere în executare,

este numai dispozitivul hotărârii judecătorești.

Se constată astfel

că, după modul în care au fost formulate criticile, recurentul dorește în realitate

o dezbatere succesorală, respectiv stabilirea cotei pentru fiecare dintre părțile

în litigiu, după autorul comun, petit cu care nu a fost investit în primă instanță

Tribunalul Caraș-Severin.

În consecință,

cum criticile formulate exced cadrului procesual al reglementărilor cuprinse în

dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., față de soluția pronunțată

prin decizia ce se solicită a fi reformată, Înalta Curte apreciază că soluția instanței

de apel este corectă.

Pentru aceste

motive, în baza art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că încheierea din 11 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, în Dosarul nr. 2324/115/2009 este legală, urmând a respinge recursul declarat

de M.G.P., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurentul M.G.P. împotriva încheierii din 11 decembrie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în Dosarul nr. 2324/115/2009.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.