ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2018

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului Înalta Curte, reține următoarele:

A. Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 14 decembrie 2017 făcând obiectul dosarului nr. x revizuientul condamnat A. a solicitat, în baza art. 465 alin. (1) raportat la art. 465 alin. (11) lit. b) din C. proc. pen., desființarea deciziei penale nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x și rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 39/P din 10 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În susținerea cererii de revizuire, s-a invocat, în esență, faptul că prin hotărârea din data de 8 noiembrie pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. împotriva României, s-a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 273 din 27 ianuarie 2010, a încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenție.

A1. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin decizia penală nr. 292 din 2 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x, în temeiul art. 465 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 273 din data de 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x

A desființat decizia, numai cu privire la revizuentul A. și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, reținându-se următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 465 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți, pot fi supuse revizuirii, dacă vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În speță, se constată că, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2016, pronunțată în cauza A. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 755 din data de 21 septembrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, prin condamnarea revizuentului de către instanța de recurs, fără audierea martorilor care figurau în dosar, în condițiile în care celelalte instanțe, de fond și de apel, au dispus achitarea sa, a fost încălcat dreptul revizuentului la un proces echitabil.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Tribunalul Alba și Curtea de Apel Alba Iulia au considerat că înscrisurile aflate la dosar, inclusiv declarațiile mai multor martori, justificau achitarea reclamantului. De asemenea, a arătat că, la momentul pronunțării soluției de condamnare, Înalta Curte nu dispunea de nicio informație nouă pentru a înlocui achitarea acestuia cu o condamnare penală pentru luare de mită și că hotărârea instanței supreme s-a întemeiat exclusiv pe documentele aflate la dosar, implicit pe declarațiile scrise, obținute în etapa de investigare și pe procesele-verbale întocmite de tribunal, care conțineau declarațiile martorilor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Înalta Curte și-a bazat în mod decisiv condamnarea reclamantului pentru luare de mită, între altele, pe declarațiile martorilor audiați în fața instanțelor inferioare, fără a proceda la reaudierea martorilor în cauză.

În considerarea celor menționate anterior, Înalta Curte a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 465 alin. (1) C. proc. pen., consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuentului.

De asemenea, instanța a mai reținut că prezenta cerere de revizuire a fost formulată de revizuent în termenul prevăzut de art. 465 alin. (4) C. proc. pen., respectiv în termen de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, cererea de revizuire fiind formulată la data de 14 decembrie 2017, iar Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 21 septembrie 2017.

Totodată, se reține că, prin Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că, în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 din C. proc. pen., în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului, calea de atac este recursul în forma și reglementarea prevăzută de lege la data judecării recursului inițial.

Decizia atacată în calea extraordinară de atac a revizuirii, a fost desființată numai cu privire la revizuientul A., dispunându-se rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

B. Rejudecând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției - Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, nr. x/2006 din data de 27 iulie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Parchetul a reținut că în perioada aprilie - iulie 2006, inculpatul A., în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins, de la denunțătorul C., acționar majoritar la S.C. D. S.A. Râmnicu Vâlcea, suma totală de 50.000 euro, atât în mod direct, cât și prin intermediul inculpatului B., viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, acesta din urmă primind efectiv de la denunțător suma de 25.000 euro, pentru a-l ajuta să obțină un certificat de urbanism vizând un teren situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, proprietatea S.C. D. S.A.

Se reține că, în baza unei înțelegeri anterioare dintre inculpații A. și B., o parte din suma primită de la C. urma a-i fi remisă, prin intermediul lui B., inculpatului A., întrucât acesta avea printre atribuțiile de serviciu și emiterea unor acte de natura celui solicitat de către denunțător.

Parchetul reține că la data de 2 decembrie 2005, S.C. D. S.A., prin reprezentantul său legal, denunțătorul C. a cumpărat de la E. un teren în suprafață de 280 mp, situat în mun. Râmnicu Vâlcea, str. x.

Ulterior, S.C. D. S.A. a formulat o cerere la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea, solicitând emiterea unui certificat de urbanism - certificatul de urbanism obținut de E. cuprindea la rubrica "regimul tehnic" un procent de ocupare al terenului de 80%, coeficient de utilizare de 0,93 și regimul maxim de înălțime de 4 nivele - în vederea obținerii unei autorizații de construcție.

Prin certificatul de urbanism nr. x/23.12.2005 s-a stabilit regimul tehnic cu următoarele coordonate: F. 80%, C.U.T. 0,93, înălțimea maximă a fost stabilită conform art. 31 alin. (1) din H.G. nr. 525/1996, respectiv maxim două nivele peste înălțimea celei mai înalte clădiri învecinate, precum și aliniamentul clădirii propuse, prin raportare la o construcție existentă, aparținând S.C. G. S.A.

Întrucât certificatul de urbanism prevedea condiții mai restrictive, denunțătorul C. s-a deplasat la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu inculpatul A.. Acesta a evidențiat faptul că terenul cumpărat se află în centrul orașului și că este dificil, ca ulterior, să semneze o autorizație de construcție în regimul solicitat.

Parchetul reține, că în cadrul acestor discuții, inculpatul A., i-a dat de înțeles denunțătorului C. că va răspunde pozitiv solicitării sale, în schimbul unei sume de bani, al cărei cuantum 1-a lăsat la aprecierea denunțătorului.

Ulterior, la data de 14 februarie 2006, S.C. D. S.A. a formulat o cerere, înregistrată la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea sub nr. x, prin care solicita analizarea și avizarea documentației privind amplasarea unui obiectiv cu destinația de birouri, în regim de înălțime D+P+6E, prin modificarea planului urbanistic zonal pentru zona centrală a orașului, organul administrativ competent fiind Consiliul Local.

Prin adresa nr. x/2006, Primăria mun. Râmnicu-Vâlcea a comunicat solicitantului că documentația nu a fost avizată favorabil deoarece regimul de înălțime propus era foarte mare, iar pe de altă parte, modificarea planului de urbanism zonal putea fi supus avizării Consiliului Local numai după obținerea avizului favorabil al comisiei tehnice consultative.

La data de 13 martie 2006, prin adresa nr. x, S.C. D. S.A. a solicitat Primăriei mun. Râmnicu-Vâlcea avizarea unui plan urbanistic de detaliu (P.U.D.), în vederea autorizării construirii unui sediu pentru birouri, cu regimul de înălțime D+P+4E. Prin raportul întocmit de inginer H. și aprobat de inculpatul A., în calitate de primar, s-a propus avizarea planului urbanistic de detaliu "Construcție pentru birouri S.C. D. S.A.", cu un regim maxim de înălțime de D+P+2E și un F. de maxim 80%.

La data de 27.03.2006, S.C. D. S.A. a solicitat retragerea propunerii de avizarea documentației prin modificarea P.U.Z.-ului, întrucât respingerea, în două rânduri, a solicitării conducea la imposibilitatea efectuării ulterioare a unei noi cereri.

Neputând intra în posesia unui certificat de urbanism corespunzător, respectiv a unei autorizații de construcție în sensul solicitat, denunțătorul C. a luat hotărârea de a remite inculpatului A., suma de 5.000 euro, astfel că în cursul lunii aprilie 2006, l-a contactat telefonic, stabilind o întâlnire la sediul Primăriei, în cursul aceleiași zile.

Parchetul susține că denunțătorul a intrat în biroul inculpatului A., căruia i-a comunicat că a adus suma de 5.000 euro, iar acesta 1-a îndrumat să remită suma respectivă viceprimarului B., care îl aștepta și care fusese informat despre demersurile întreprinse anterior.

Denunțătorul C. i-a adus la cunoștință inculpatului B. despre discuția avută cu inculpatul A., după care i-a lăsat plicul cu suma de 5000 euro pe birou, afirmând că suma este suficientă "numai pentru consilierii I.." din cadrul Consiliului Local. Ulterior, în cadrul altor discuții purtate între denunțător și inculpatul B., acesta a menționat că suma remisă inițial, respectiv 5.000 euro, trebuia înmulțită cu 10, C. înțelegând, astfel, că suma totală solicitată de inculpații A. și B. este de 50.000 euro.

Între timp, denunțătorul a obținut o copie a planului de urbanism zonal existent și a constatat că certificatul de urbanism eliberat proprietarului anterior al terenului corespundea P.U.Z.-ului existent, iar cel emis pentru S.C. D. S.A. impunea condiții restrictive.

În atare condiții, denunțătorul C., s-a deplasat împreună cu martorii J. și K., în biroul inculpatului A., pentru o nouă discuție, acesta din urmă îndrumându-l pe denunțător să formuleze o nouă cerere pentru emiterea unui certificat de urbanism.

Astfel, la data de 13.06.2006, sub nr. x, S.C. D. S.A. a depus la Primăria Râmnicu-Vâlcea o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obținerii autorizației de construire a unui imobil cu regim de înălțime D+P+3E, cererea având mențiunea expresă "conform P.U.Z. actual".

Prin certificatul de urbanism nr. x/27.06.2006, semnat de inculpatul A., în calitate de primar și contrasemnat de secretar L., director executiv M. și, respectiv N., au fost stabilite condițiile privitoare la regimul tehnic al construcției ce urma a fi edificată și anume: F. 80%, conform P.U.G., respectiv 30%, conform P.U.Z., regim de înălțime maxim P+3E, pe latura vestică aliniamentul cu clădirea S.C. G. S.A.

Cu ocazia întrevederii din data de 27.06.2006, denunțătorul C., considerând că au fost stabilite în mod abuziv și cu rea-credință condiții restrictive de construire, i-a solicitat inculpatului B. restituirea sumei de 5.000 euro.

Ulterior, la data de 28.06.2006, denunțătorul C. a formulat denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva inculpaților A. și B., apreciind că faptele acestora se circumscriu infracțiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

La data de 30.06.2006, denunțătorul C. s-a deplasat din nou în biroul inculpatului B., pentru a-și cere scuze referitor la solicitarea sa de restituire a sumei remise.

În cadrul discuțiilor purtate de denunțător cu inculpatul B., s-a precizat că S.C. D. S.A. mai are în proprietate un alt teren, în suprafață de 420 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. x, unde denunțătorul intenționa să construiască un imobil, astfel încât, acesta i-a propus inculpatului B., ca, în situația în care va fi posibilă emiterea unui certificat de urbanism pentru acest teren într-un timp scurt, suma de 50.000 Euro, solicitată inițial pentru primul teren, să le fie dată cu titlu de mită celor doi inculpați, în scopul facilitării obținerii certificatului de urbanism pentru terenul situat în str. x. Inculpatul B. a fost de acord cu propunerea denunțătorului.

La data de 04.06.2006, denunțătorul C. a mers din nou, în biroul inculpatului B., purtând discuții cu privire la terenul din str. x, inculpatul B., confirmându-i denunțătorului că la informat și pe inculpatul A. despre solicitarea referitoare la acest teren.

Parchetul susține că inculpatul C. a negociat cuantumul sumei ce urma a fi remisă cu titlu de mită celor doi inculpați, stabilind suma totală de 40.000 euro, convenind cu denunțătorul ca în zilele următoare să-i dea 20.000 euro, iar restul până la concurența sumei de 40.000 euro, după eliberarea certificatului de urbanism. Înțelegerea a fost confirmată expres de inculpatul B., care a reiterat promisiunea că va discuta încă o dată cu inculpatul A., inclusiv pentru a obține și acordul acestuia cu privire la modificarea cuantumului sumei solicitate inițial.

La data de 05.07.2006, organele de urmărire penală au procedat la marcarea criminalistică a sumei de 20.000 euro, compusă din bancnote a câte 500 euro fiecare, folosindu-se substanță chimică de culoare portocalie, precum și inscripționarea textului "MITĂ" pe reversul unora dintre bancnote.

La data de 06.07.2006, denunțătorul C., în urma a două discuții telefonice cu inculpatul B. a stabilit o întâlnire cu acesta din urmă pentru aceeași zi, în jurul orei 14, la restaurantul O., situat în municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 48. Denunțătorul s-a deplasat la locul de întâlnire, având asupra sa suma de 20.000 euro, iar la scurt timp, în incinta localului a venit și inculpatul B.. Denunțătorul C. i-a propus inculpatului B. să-1 însoțească în toaleta restaurantului pentru "a face tranzacția", acesta fiind de acord. Denunțătorul C. i-a înmânat inculpatului suma de 20.000 euro, acesta confirmându-i, că a discutat și cu inculpatul A., solicitarea urmând a fi rezolvată favorabil, precum și că suma primită de la denunțător urma a fi împărțită cu acesta.

După finalizarea acestei discuții denunțătorul C. s-a deplasat în biroul inculpatului A., aducându-i la cunoștință faptul că s-a întâlnit cu inculpatul B. și că i-a dat, conform înțelegerii, 20.000 Euro. Inculpatul A., susține parchetul, i-a confirmat lui C. că știa despre ce este vorba, precizând că are nevoie de acordul vecinilor pentru a construi pe acel teren în condițiile dorite.

Cu prilejul constatării infracțiunii flagrante săvârșită de inculpatul B. s-a găsit asupra sa suma de 20.000 euro, în bancnote de câte 500 euro, al căror serii corespund celor menționate în procesul-verbal de marcare criminalistică.

Parchetul reține că înțelegerea infracțională dinte inculpații A. și B. rezultă și din aceea că, în momentul în care denunțătorul C. i-a spus că s-a înțeles cu inculpatul B. pentru suma de 40.000 Euro, inculpatul A. a spus "NU", aceasta neavând în opinia procurorului, semnificația unui refuz al primirii sumei, ci rolul de a-l atenționa pe denunțător să nu mai discute despre aceste aspecte, în condițiile în care inculpatul, în același timp, a gesticulat cu mâinile în mod aprobator.

Ca atare, în raport de starea de fapt reținută de parchet, s-a apreciat - cu privire la inculpatul A. - că fapta acestuia care, în calitate de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunțătorul C., atât direct cât și prin intermediul inculpatului B. suma de 50.000 Euro, redusă ulterior la 40.000 Euro, în scopul îndeplinirii unui act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism în condițiile solicitate de persoana interesată realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin sentința penală nr. 182 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin înlăturarea dispozițiilor art. 26 C. pen.

S-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de cei doi inculpați prin decizia penală nr. 669/10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2006

S-a desființat măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale prin Ordonanța din data de 25.07.2006 cu privire la terenul în suprafață totală de 805,68 mp, cu destinație pentru construcție, situat administrativ în Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 158, zona D, nr. cadastral x, proprietatea inculpatului B..

S-a respins cererea de obligare a inculpaților la restituirea către denunțător a sumei de 5000 euro.

Instanța de fond a reținut, în esență, că starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței nu este confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză.

Pornind de la analiza elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, a rezultat că pentru a fi în prezența acestei infracțiuni trebuie stabilit mai întâi de toate, actul de serviciu la care era îndatorat inculpatul A., ca autor al acesteia.

Ori, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 02.08.2006 procurorul de ședință a făcut precizarea că actul de serviciu în discuție l-a constituit soluționarea cererii martorului C., de eliberare a certificatului de urbanism pentru terenul situat în strada x nr. 3 și nicidecum pentru terenul situat în strada x.

Din probatoriul administrat în cauză, declarațiile martorilor J. și M., care se coroborează cu declarațiile celor 2 inculpați, pentru terenul din strada x nr. 3, martorul C. și nici altcineva din cadrul societății sale nu depusese la Primărie vreo cerere pentru obținerea certificatului de urbanism.

În acest sens, declarația martorului C. a fost vădit nesinceră, în contradicție cu probele sus-menționate și anume acesta a învederat în declarația sa că pentru terenul din strada x,,s-a făcut o cerere înainte de arestarea celor 2 inculpați", deși în realitate cererea a fost făcută la data de 01.08.2006 (deci după denunțurile formulate împotriva inculpaților și după arestarea acestora) iar la data de 31.08.2006 a fost eliberat certificatul de urbanism nr. x (depus la dosarul cauzei, la termenul de judecată din data de 11.06.2007).

În acest context, inculpatul B. a precizat în declarația dată în fața instanței, că,,pentru că martorul C. avea nevoie de lămuriri în privința obținerii certificatului de urbanism pentru zona din strada x, lămuriri pe care eu urma să le obțin de la Urbanism și de la coinculpatul A., i-am spus martorului să-mi aducă o copie a contractului de vânzare-cumpărare de pe teren, copie care mi-a parvenit prin intermediul martorului J., în data de 5.07. Revin și arăt că în data de 3.07. am intrat în posesia copiei de pe contract, respectiv după discuția pe care am avut-o cu acesta în data de 30.06", aspect confirmat de martorul J. în declarația dată în fața instanței.

Prin urmare, din probatoriu a rezultat cu certitudine inexistența cererii pentru terenul din strada x, cerere care contrar susținerilor acuzării, nu constituia doar o simplă formalitate, deoarece în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, mai precis disp. art. 15 și art. 29 alin. (1) din Ordinul 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/91 pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul trebuie să formuleze cerere și să depună o întreagă documentație compusă din elementele precizate în actul normativ menționat.

Analizând mai departe elementele infracțiunii de luare de mită, pretinderea sau primirea banilor sau a foloaselor trebuie să fie necuvenită deci să aibă caracter de retribuție, de plată pentru efectuarea actului determinat arătat în mod explicit de mituitor.

Ori, așa cum s-a precizat mai sus, despre intenția martorului C. de a obține în perspectivă un certificat de urbanism pentru terenul din strada x știau doar inculpatul B. și martorul Toma (angajatul societății S.C. D. SA) care i-a adus inculpatului B. contractul de vânzare-cumpărare cu privire la teren.

Prin urmare, între martorul C. și inculpatul A. nu au existat discuții în legătură cu certificatul de urbanism pentru terenul situat în strada x.

În acest context, inculpatul A. nu avea pentru ce să pretindă sau să primească bani sau alte foloase de la martorul C. nici direct nici indirect prin intermediul coinculpatului B..

Chiar dacă s-ar accepta ipoteza acuzării și anume că depunerea cererii pentru imobilul din strada x nu constituia decât o simplă formalitate, tot nu s-a desprins concluzia existenței infracțiunii de luare de mită nici din înregistrările audio-video, care au relevat dialogul dintre denunțător și inculpatul A., din data de 06.07.2006 și care practic au constituit proba forte a Parchetului în incriminarea inculpatului A..

Din aceste înregistrări, a rezultat practic caracterul categoric al refuzului inculpatului A. la tentativa denunțătorului de a oferi mita, acest refuz fiind accentuat prin semnul exclamării, după cuvântul,,NU,, rostit de către acesta.

Susținerea acuzării că negația rostită de inculpatul A. în momentul în care denunțătorul a făcut referire la mită nu are semnificația unui refuz a fost contrară semnificației lingvistice. A spune că,,NU,, înseamnă,,DA,, înseamnă a interpreta limba română, după cum se vrea.

În nota originală a redactării dialogului ambiental dintre inculpatul A. și denunțător nu au apărut cele două note de subsol (redate în nota de la fila 141) conform cărora,,în timp C. proc. civ. rostește fraza, GM gesticulează aprobativ de două ori cu mâna dreaptă,, și,, în timp C. proc. civ. rostește fraza, P.. gesticulează o dată aprobativ, cu mâna stângă.,,

Chiar dacă ar fi să luăm în considerare și aceste note, instanța nu a găsit interpretarea dată de acuzare ca fiind cea neapărat corectă. Așa cum s-a spus, a fost doar o interpretare și anume interpretarea acuzării că gesturile făcute ar avea de fapt o conotație aprobativă (cu privire la oferta denunțătorului).

A accepta aceste interpretări și anume că NU înseamnă DA, iar gesturile de ridicare a mâinii făcute de inculpat după rostirea negației nu au avut decât o semnificație aprobativă și a condamna o persoană doar pe aceste interpretări contrar semnificațiilor lingvistice și contrar altor semnificații în fond (gestul de ridicare a mâinii putea semnifica încheierea dialogului, mai ales că în prealabil inculpatul și-a exprimat categoric refuzul prin exprimarea negației NU) ar însemna condamnarea unei persoane doar pentru a fi condamnată, fără a avea la bază un suport probator concret, palpabil.

Prin decizia penală nr. 39/P/10. IV.2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea apelului formulat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, împotriva sentinței penale nr. 182/18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x, privind pe inculpații A. și B..

S-a reținut, în esență, că evenimentele s-au derulat în modalitatea prezentată de cei doi inculpați în declarațiile pe care le-au dat fiind confirmate de martorii J., Q., R., S., cât și cu actele emise de autoritățile locale privind modalitatea de rezolvare a solicitărilor denunțătorului.

La 13 martie 2006 S.C. D. S.A. a depus la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea documentația PUD pentru amplasarea unei construcții pentru birouri pe amplasamentul Terasa. La această documentație a fost atașat un certificat de urbanism emis la data de 19 decembrie 2005 potrivit cu care S.C. D. S.A. a obținut certificatul de urbanism pentru construirea unui imobil - sediu birouri - subsol + parter + 4, cât și planul urbanism în detaliu.

La data de 20 martie 2006, pe ordinea de zi a Consiliului Local al municipiul Râmnicu Vâlcea, la poziția nr. 25 se află "Raport și proiect de hotărâre privind avizare PUD zona centrală - construcție pentru birouri S.C. D. SA". Convocatorul a fost semnat de A. în calitate de primar.

În această zi s-a emis un raport privind avizare PUD pentru terenul situat pe strada x, care propune spre analizare - în temeiul Legii nr. 215/2001 - ridicarea unei construcții cu regim de înălțime maximă - D+parter+ 2 etaje și un POT de maxim 80%.

Față de acest plan urbanist PUD aprobat, S.C. D. a solicitat la data de 27 martie 2006 retragerea propunerii spre analiză și avizare a documentației privind amplasarea obiectivului pe strada x întrucât solicitarea lor nu a fost aprobată așa cum au dorit, respectiv să se construiască demisol - D, parter + 6 nivele cu o suprafață totală de 1512 mp și parter pe toată suprafața terenului cu ocuparea terenului 100%.

La 13 iunie 2006 S.C. D. S.A. a depus la Primăria Râmnicu Vâlcea, sub nr. x, o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism și obținerea autorizației de construire a unui imobil cu regim de înălțime D+P+3 etaje.

Așa cum a declarat denunțătorul în fața instanței de apel, nici de această dată nu a obținut un certificat de urbanism care să-i permită construirea în zonă. În aceste condiții s-a hotărât să sesizeze organele în drept și a primit suma de 20.000 euro, sumă pe care a înaintat-o inculpatului B..

Cu prilejul constatării infracțiunii flagrante s-a găsit asupra inculpatului B. suma de 20.000 euro.

La fila 8 din rechizitoriu, alin. (3) cât și din cuvântul procurorului la încheierea din 02 august 2006 - la instanța de fond - se face precizarea clară că actul de serviciu în discuție îl constituie soluționarea cererii martorului C. pentru imobilul situat în Râmnicu Vâlcea - strada x și nu pentru terenul situat în strada x.

Așa cum a reținut și instanța de fond, în mod obligatoriu cerința esențială pentru întrunirea elementelor materiale ale infracțiunii de luare de mită, este aceea ca funcționarul respectiv să fie investit cu o solicitare scrisă de către o persoană pentru întocmirea atribuțiilor de serviciu. În lipsa unei astfel de investiri funcționarul nu este ținut să efectueze un act de serviciu iar obligațiile sale capătă consistență numai după momentul investirii cu cererea solicitantului.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine că pentru terenul din strada x nr. 3 martorul C. și nici altcineva din cadrul societății S.C. D. S.A. nu au depus la primărie vreo cerere pentru obținerea certificatului de urbanism.

Din documentația de la dosar rezultă că această cerere a fost făcută la data de 01 august 2006, după arestarea inculpaților și nu înainte de această dată.

Nefiind îndeplinite cerințele art. 15 și 29 al ordinului 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rezultă cu certitudine inexistența cererii pentru strada x, astfel că susținerea denunțătorului că sumele de bani oferite lui B. în vederea obținerii PUZ-ului și PUD-ului pentru această stradă este nesinceră.

În aceste condiții, inculpatul A., nediscutând niciodată cu C. despre acest teren nu avea pentru ce să pretindă să primească bani sau foloase nici direct și nici prin intermediul lui B. - fiind inexistent actul determinat ce ar fi intrat în sfera atribuțiilor sale de serviciu. În aceste condiții nu s-a putut reține că inculpatul A. ar fi comis infracțiunea de luare de mită întrucât aceasta nu există.

Nefiind autorul infracțiunii de luare de mită nu poate exista nici complicitatea la această infracțiune. Mai mult, inculpatul B. avea calitate de viceprimar și nu avea ca atribuții de serviciu eliberarea de certificate de urbanism.

În aceste condiții, nici nu putea să-i faciliteze denunțătorului C. obținerea vreunui certificat de urbanism, deci nu avea ce îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. În mod corect instanța de fond a stabilit că "deși inculpatul B. a luat banii de la C., aceștia nu au fost luați cu titlu de mită, acestei infracțiuni lipsindu-i latura obiectivă". De altfel s-a demonstrat în cauză relația de prietenie dintre cei doi și faptul că inculpatul B. a primit oficial, cu titlu de împrumut o sumă de bani, pe care ulterior inculpatul a și restituit-o.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând hotărârile pronunțate în cauză cu privire la greșita achitare a inculpaților A. și B., solicitând a se constata că faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanței, impunându-se casarea ambelor hotărâri și în rejudecare condamnarea acestora.

Analiza probelor după admiterea cererii de revizuire și rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța

B 1. Înalta Curte de Casație și Justiție reține, cu titlu de premisă, că și reglementarea anterioară permitea instanței de recurs să examineze nu doar chestiunile de drept dar și chestiunile de fapt.

Astfel, potrivit art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen. anterior, instanța, judecând recursul, dispune rejudecarea de către instanța de recurs în celelalte cazuri decât cele prevăzute la lit. c).

De asemenea, potrivit art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen. când instanța de recurs casează hotărârea și reține cauza spre rejudecare potrivit art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., se pronunță și asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen pentru rejudecare, dispozițiile art. 380 și 381 (aplicabile în calea de atac a apelului) aplicându-se în mod corespunzător.

Se constată deci că procedura în fața instanței de recurs era o procedură completă care urma aceleași reguli ca o procedură pe fond astfel că, instanța de recurs putea fie să confirme o soluție de achitare, dispusă la fond sau în apel, fie să pronunțe o hotărâre de condamnare după administrarea directă și nemijlocită de probe.

Instanța de recurs, în temeiul dispozițiilor enunțate anterior, avea posibilitatea să rețină cauza spre rejudecare, să administreze probe noi, ori să readministreze probe în cadrul acestei proceduri, după care să aprecieze asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Respectând, pe de o parte, dispozițiile care reglementau calea de atac a recursului, prevăzute în C. proc. pen. anterior, cât și Hotărârea din 8 noiembrie 2016 dată de CEDO, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la administrarea directă și nemijlocită de probe, constatându-se că prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată, acuzațiile aduse de parchet inculpatului A., neputând depăși limitele unor simple deducții. Dar deducțiile, interpretarea greșită a unei stări de fapt, sunt străine oricărei acuzații penale, instanța fiind obligată să-și fundamenteze hotărârea de condamnare pe baza unor probe certe, sigure, de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție.

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumția de nevinovăție determină structura procesului penal, aceasta operând atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească. Potrivit acestei prezumții, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-și funcționalitatea în toate momentele instrucției penale, dar și în cursul judecății până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În virtutea acestui principiu, autoritățile judiciare au obligația de a porni de la prezumția de nevinovăție, sarcina probațiunii trecând de la organul de cercetare penală la instanța de judecată.

Reținerea acestei prezumții se bazează pe faptul că nu toate acuzațiile sunt adevărate, deoarece o acuzație poate fi greșită, poate fi eronată, bazată pe coincidențe de împrejurări care pot stârni bănuieli serioase, dar după o examinare atentă a acestora, construcția acuzării să fie înlăturată.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție, ca principiu distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere următoarele coordonate: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului penal; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitivă, inculpatul are statut de persoană nevinovată; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, instanța este obligată să pronunțe achitarea.

B 2. Din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă că inculpatul A. deținea funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Denunțătorul C. avea calitatea de acționar majoritar la S.C. D. S.A., iar în data de 2 decembrie 2005 a cumpărat de la numitul E. un teren în suprafață de 280 mp, situat în municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. x, nr. 6, județul Vâlcea, în scopul ridicării unei construcții.

Pentru realizarea acestui obiectiv, denunțătorul C. a formulat o cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism în vederea obținerii autorizației de construcție, constatând însă că autoritățile administrative din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea au stabilit un regim tehnic diferit față de cel stipulat în certificatul de urbanism deținut de vechiul proprietar.

Astfel, certificatul de urbanism deținut de numitul E. prevedea un procent de ocupare de 80%, un coeficient de utilizare de 0,93 și un regim maxim de înălțime de 4 nivele respectiv P+3E, iar cel obținut de denunțătorul C. la 23 decembrie 205 - după cumpărarea terenului - prevedea un regim maxim de înălțime de două nivele peste înălțimea celei mai înalte clădiri învecinate.

În aceste condiții, denunțătorul C. în calitate de reprezentant al S.C. D. S.A., a solicitat, la data de 14.02.2006 (cererea fiind înregistrată sub nr. x) modificarea planului urbanistic zonal, iar prin adresa nr. x/2006, Primăria Râmnicu-Vâlcea i-a comunicat faptul că documentația nu a fost avizată favorabil.

Ulterior, prin cererea nr. 8174/13.03.2006 S.C. D. S.A. a solicitat Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea avizarea unui plan urbanistic de detaliu, cererea fiind însă retrasă la 27.03.2006.

Fiind nemulțumit de condițiile restrictive impuse de Primăria Râmnicu Vâlcea, pentru edificarea construcției denunțătorul C. s-a deplasat, personal, în cursul lunii aprilie 2006 la inculpatul A. în scopul - susține acesta - de a-i remite suma de 5.000 Euro.

Discuțiile au fost purtate în biroul inculpatului A., denunțătorul susținând că i-a adus suma de bani, acesta cerându-i să remită banii viceprimarului B.. Probele la care se va face trimitere în continuare nu confirmă, însă, versiunea denunțătorului C..

După ce inculpatul B. a primit suma de 5.000 Euro, denunțătorul C. a purtat, în mod repetat, alte discuții cu viceprimarul, acesta din urmă arătându-și nemulțumirea cu privire la suma de 5.000 Euro, comunicându-i că trebuie înmulțită cu 10.

La data de 13.06.2006, S.C. D. S.A. a formulat o nouă cerere (înregistrată sub nr. x) pentru emiterea certificatului de urbanism, în scopul obținerii autorizației de construcție pe terenul situat în str. x, nr. 6. Prin certificatul de urbanism nr. 1349/27.06.2006, semnat de inculpatul A. și contrasemnat de secretar L., director executiv M. și inspector N. au fost stabilite condițiile privitoare la regimul tehnic al construcției respectiv 80% conform PUG, 30% conform PUZ, regim de înălțime maxim P+3E.

Avizul nefavorabil primit de S.C. D. S.A. l-a determinat pe denunțătorul C. să-i solicite viceprimarului B. restituirea sumei de 5.000 Euro formulând, totodată, la data de 28.06.2006 un denunț la D.N.A. împotriva primarului municipiului Râmnicu Vâlcea - inculpatul A. - respectiv a viceprimarului B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Deosebit de relevant este faptul că până la data de 28.06.2006, discuțiile purtate între denunțătorul C., respectiv inculpatul A. în calitatea sa de primar și viceprimarul B. au avut în vedere exclusiv eliberarea unui certificat de urbanism, în vederea construirii unui imobil pe terenul din str. x, nu și pe terenul deținut de același denunțător, pe str. x nr. 3.

Discuțiile cu privire la posibilitatea edificării unei construcții pe terenul din str. x au fost purtate de denunțător la data de 30 iunie 2006, exclusiv cu viceprimarul B., urmând ca în schimbul obținerii avizului denunțătorul să-i remită acestuia suma de 50.000 Euro.

La data de 4 iulie 2006 denunțătorul C. s-a întâlnit cu viceprimarul B. la Restaurantul O. din Râmnicu Vâlcea unde a primit suma de 20.000 Euro, parte din bancnote fiind inscripționate cu textul "MITĂ", prilej cu care s-a constatat și săvârșirea infracțiunii flagrante.

În aceeași zi, denunțătorul s-a deplasat în biroul inculpatului A., relatându-i aspecte legate de întâlnirea pe care a avut-o cu viceprimarul B., afirmând, printre altele, "vedeți că ...ăă, am, exact ...m-am înțeles cu el, 40 ...", răspunsul inculpatului A. fiind "NU".

Prin urmare, cu privire la terenul din str. x, Înalta Curte reține că discuțiile privind emiterea unui certificat de urbanism au fost purtate până la data de 4 iulie 2006 exclusiv cu viceprimarul B..

Doar ulterior, după organizarea flagrantului, denunțătorul s-a deplasat în biroul inculpatului A., context în care acesta i-a spus că are nevoie de acordul vecinilor pentru emiterea certificatului de urbanism.

În aceste condiții, dacă se aprecia că sunt probe parchetul avea obligația ca prin actul de sesizare, să delimiteze faptele inculpatului A. în raport de cele două situații distincte, respectiv pretinderea, urmată de primirea sumei de 5000 Euro pentru terenul din strada x și mai apoi, pretinderea ori primirea vreunei sume de bani pentru terenul din str. x, ceea ce ar fi atras, fie reținerea unei infracțiuni continuate de luare de mită fie două infracțiuni în concurs real, în funcție de rezoluția infracțională unică sau distinctă.

Înalta Curte constată însă că fapta de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A. - nici sub forma pretinderii/primirii, nici sub forma acceptării unor sume de bani - pentru eliberarea unui certificat de urbanism, în alte condiții decât cele prevăzute de lege, nu există.

Înalta Curte își însușește argumentele instanțelor de fond și apel, constatându-se lipsa de temeinicie a acuzațiilor parchetului privind pretinsa înțelegere dintre inculpatul A. și viceprimarul B. pentru rezolvarea favorabilă a cererii formulate de denunțătorul C. privind eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x și mai apoi transferarea mitei în schimbul eliberării certificatului de urbanism pentru terenul din str. x.

Analiza declarațiilor succesive ale denunțătorului C. conduc, fără echivoc, la concluzia neveridicității afirmațiilor sale, aspectele prezentate în denunț și ulterior în declarațiile date la instanța de fond, apel, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind contradictorii.

Astfel, în denunțul formulat la data de 22.06.2006 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, acesta arată că, după ce a cumpărat terenul din str. x, și după ce a depus o cerere la Primăria mun. Râmnicu Vâlcea i-a fost eliberat un certificat de urbanism care nu satisfăcea interesele S.C. D. S.A., s-a deplasat personal în biroul inculpatului A., care:" ...mi-a dat de înțeles că va elibera un certificat dacă la rândul meu îi voi da o sumă de bani pe care nu a precizat-o, valoarea rămânând la aprecierea mea ...despre această discuție am relatat lui J. și lui K. cu care m-am și consultat asupra cuantumului sumei ce urma să-i dau primarului în scopul arătat ...în cursul lunii aprilie după ce i-am arătat plicul cu suma de 5.000 euro, acesta dându-mi de înțeles că solicitarea mea va fi rezolvată mi-a zis să dau suma de bani viceprimarului B. ...".

Înalta Curte de Casație și Justiție observă, pe de o parte, că denunțătorul nu arată concret în ce mod "i-a dat de înțeles" inculpatul A. ca în schimbul obținerii certificatului de urbanism să-i fie remisă o sumă de bani, iar pe de altă parte, nu se face vorbire despre eliberarea unui certificat de urbanism și pentru terenul din str. x, ci doar pentru terenul din str. x.

În declarația din data de 3 iulie 2006 dată în faza de urmărire penală, denunțătorul arată că "... A. mi-a dat de înțeles că va răspunde solicitării mele dacă sunt dispus să-i dau o sumă de bani, iar la întrebarea mea "trebuie să dau ceva, câtș" acesta mi-a spus că lasă cuantumul la aprecierea mea ...după ce am stabilit că îi pot da 5.000 Euro, în cursul lunii aprilie 2006, în jurul orelor 17:00 găsindu-l singur în biroul său i-am spus că i-am adus suma de 5.000 Euro ..., arătându-i și plicul cu bani ...".

Nici în această declarație, denunțătorul nu arată în ce mod i-a dat de înțeles inculpatul A. că pretinde vreo sumă de bani oferind, suplimentar, detalii în sensul că l-a întrebat pe acesta "trebuie să dau ceva, câtș".

Rezultă cu certitudine că discuțiile purtate de denunțător cu inculpatul A. au privit exclusiv terenul din str. x, nu și cel din str. x.

Celelalte aspecte consemnate în această declarație privesc raporturile dintre denunțător și viceprimarul B. care nu sunt relevante pentru prezenta analiză.

Doar în declarația din 07.06.2007, dată de denunțător la parchet, acesta arată că a discutat cu viceprimarul B., nu și cu inculpatul A., despre eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x".

După organizarea flagrantului în data de 04.07.2006 și după remiterea viceprimarului B. a sumei de 20.000 Euro denunțătorul arată, pentru prima dată că:

"...după încheierea discuției, m-am deplasat la sediul Primăriei pentru a purta o discuție cu primarul A. pentru a mă asigura că acesta cunoaște problema mea și pentru a-i comunica acestuia că i-am remis viceprimarului B. suma de 20.000 Euro, primarul A. certificând că știe despre ce este vorba, iar la afirmația mea că restul urmează să o dau când iese certificatul, primarul a făcut un gest afirmativ pe care l-am interpretat în sensul că așa cum am stabilit".

Cu privire la aspectele esențiale ale cauzei în declarația dată la instanța de fond în data de 12 februarie 2007, denunțătorul C., deși inițial a afirmat că l-a întrebat pe inculpatul A. "trebuie să dau ceva, câtș", susține că aceste discuții le-a avut cu viceprimarul B., "...l-am căutat, i-am spus despre ce este vorba și am insistat să îmi spună suma de bani pe care trebuia să o ofer pentru rezolvarea problemei. Acesta nu mi-a spus în concret o sumă de bani, astfel că împreună cu cei doi angajați ai mei am stabilit suma de 5.000 euro ... m-am dus în biroul inculpatului A. și după o discuție cu acesta i-am oferit plicul cu suma de 5000 Euro...".

Deși anterior denunțătorul a susținut că doar i-a arătat inculpatului A. plicul cu bani, de această dată susține altceva, în sensul că "... l-a atins pentru o clipă, după care mi-a spus să îl caut pe coinculpatul B. zis T. să rezolv cu el problema...". Discuțiile ulterioare au fost purtate cu viceprimarul B., inclusiv cele privind oferirea sumei de 50.000 Euro respectiv eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x.

Cât privește semnificația gestului inculpatului A., denunțătorul susține că "am dedus că nu trebuia să continui discuția".

De asemenea, pentru eliberarea certificatului de urbanism cu privire la terenul din str. x, denunțătorul, în aceeași declarație arată că "…s-a făcut o cerere înainte de arestarea celor doi inculpați… nu pot fi sigur…".

Deosebit de importantă este mențiunea denunțătorului care arată că "…am oferit bani pentru terenul din str. x și nu pentru terenul din str. x, din proprie inițiativă și nu ca urmare a celor spuse de B.…." în condițiile în care în denunț și în celelalte declarații date ulterior, face trimitere exclusiv la eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x.

Mai mult, denunțătorul precizează că "…niciodată nu am discutat cu inculpatul A. despre terenul din str. x…".

Audiat fiind la Curtea de Apel Constanța, denunțătorul relevă alte coordonate ale discuțiilor purtate cu inculpatul A. susținând că "…primarul mi-a cerut să ne înțelegem pentru a pune în aplicare planul meu, de edificare a construcției, afirmând că "de aia nu iese nimicș", iar eu am înțeles că este vorba de bani și atunci l-am întrebat despre ce sumă este vorba fiind trimis la viceprimar…".

Denunțătorul arată că suma de 20.000 euro a fost dată viceprimarului B. pentru terenul din str. x, discutând despre acest aspect, după organizarea flagrantului din 04.07.2006 și cu inculpatul A. care l-a sfătuit să ia și acceptul vecinilor, fără să mai facă vorbire despre vreun gest al acestuia.

Audiat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 octombrie 2018, în cadrul rejudecării recursului după admiterea cererii de revizuire, denunțătorul C. arată că "…este posibil ca inculpatul A. să fi întins mâna spre plic, dar este cert că nu l-a atins…".

Despre eliberarea unui certificat de urbanism pentru terenul din str. x, denunțătorul afirmă următoarele "…am discutat cu inculpatul A. în ziua în care s-a organizat- flagrantul. Inculpatul B. mi-a spus că trebuie să discut exclusiv cu dumnealui pentru situația imobilului din str. x și nu cu inculpatul A.. După organizarea flagrantului cu inculpatul B., m-am deplasat în biroul inculpatului A. i-am spus că m-am întâlnit cu inculpatul B., că am rezolvat problema cu banii și a mai rămas un rest pe care trebuia să îl dau domnului B. când urma să fie eliberat certificatul de urbanism.

Aceste afirmații le-am făcut eu personal. Din câte îmi aduc aminte, inculpatul A. mi-a spus să am avizele de la vecini… când am intrat în biroul inculpatului A. acesta mi-a spus "NU", în sensul să nu vorbesc tare. Eu asta am înțeles…".

Sintetizând, Înalta Curte reține că denunțătorul a atribuit gestului inculpatului A. trei semnificații și anume:

"gest aprobativ" (declarația din 07.06.2006 primarul a făcut un gest afirmativ pe care l-am interpretat așa cum am stabilit"); gest negativ "de unde eu am dedus că nu trebuia să mai continui discuția" (declarația din 12.02.2007 dată la Tribunalul Alba) și gest negativ "în sensul să nu vorbim tare" (declarația din 15 octombrie 2018 dată la ICCJ).

În atare condiții, analizându-se declarațiile succesive ale denunțătorului C., Înalta Curte reține nesinceritatea acestuia, atribuind semnificații personale unor gesturi și împrejurări, fără corespondent în realitate, aspectul constant invocat de denunțător fiind acela că singurele discuții cu privire la certificatul de urbanism pentru str. x le-a avut cu inculpatul A. după momentul organizării flagrantului din data de 4 iulie 2006.

Susținerile denunțătorului C. în sensul că a discutat cu martorii J., respectiv K. despre sumele ce trebuiau date inculpatului A. pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru terenul din str. x nu sunt confirmate de către aceștia.

Astfel, martorul J., în declarația dată la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 3 septembrie 2018 arată următoarele:

"….între momentul depunerii primei cereri și momentul depunerii celei de-a doua cereri m-am deplasat o singură dată în biroul inculpatului A., și din discuțiile pe care le-am avut cu acesta a rezultat că nu era de acord cu construcția unui imobil pe str. x, în condițiile solicitate de S.C. D. S.A.. Deși i-am spus denunțătorului că nu se justifică depunerea unei alte cereri de eliberare a unui certificat de urbanism, acesta mi-a spus că "an rezolvat" sau că "rezolvă" și "am dat bani sau urmează să dea bani"….Nu s-a sfătuit niciodată în ceea ce privește remiterea vreunei sume de bani inculpatului A.… Pentru terenul din str. x eu nu am depus nicio cerere la primărie pentru eliberare sau pentru prelungirea certificatului de urbanism inițial….".

Deosebit de relevantă este, în opinia Înalte