ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2997/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2997/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin încheierea nr. 320 din 12 mai 2017, Tribunalul Constanța, secția penală, în baza art. 425

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 548

alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și de către contestatorul - intimat A. împotriva încheierii nr. 344/6.03.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosar pen. nr. x/2016 A desființat hotărârea atacată și soluționând cauza a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În baza art. 549

alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. x a Adunării Generale Extraordinare din 7.03.2005 și Protocolul din data de 1.09.2005, emise de fosta A., care au făcut obiectul cercetărilor în cadrul dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. A înlăturat din încheierea contestată toate dispozițiile contrare hotărârii. A menținut celelalte dispoziții care nu contravin hotărârii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

La data de 14.06.2018, A. a formulat cerere de reînregistrare a cererii sale de revizuire nr. 256/12.06.2017, formulată împotriva încheierii penale mai sus menționate, arătând că revizuirea din 12 iunie 2017 a fost înregistrată greșit pe rolul secției penale a Înaltei Curți.

Prevalându-se de dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuenta a susținut că, deși necompetentă, secția penală a instanței supreme, învestită prima cu soluționarea cererii sale de revizuire, a trimis cererea Tribunalului Constanța, care a înregistrat-o tot pe rolul secției penale și a soluționat-o, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, soluție menținută de Curtea de Apel Constanța, secția penală.

A arătat că încheierea atacată privește numai latura civilă a procesului penal, respectiv desființarea unor înscrisuri și vine în contradicție cu o hotărâre civilă privind aceleași înscrisuri, respectiv sentința civilă nr. 3652/COM din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța.

A considerat că nu există nicio motivație ca încheierea penală bazată pe fapte care nu există ori nu sunt prevăzute de legea penală să contrazică o instanță civilă irevocabilă, confirmată de Înalta Curte.

A mai menționat că în ședința de judecată din 6 iunie 2018, dosar nr. x/2017, procurorul de ședință din cadrul Parchetului curții de apel a susținut că dosarul trebuie judecat de instanța civilă și nu de cea penală.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

În acord cu dispozițiile art. 452 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 453 alin. (2) din același cod, când revizuirea pentru contrarietate de hotărâri privește exclusiv latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanțelor civile, potrivit C. proc. civ.

Pretinzând că acesta este și cazul cererii sale de revizuire, prin care a invocat contrarietatea între o hotărâre penală definitivă (încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 a Tribunalului Constanța, secția penală) și o hotărâre a instanței civile (sentința civilă nr. 3652/COM din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța), exclusiv cu privire la latura civilă a procesului penal, revizuenta a justificat actualul său demers procedural arătând că cererea de revizuire anterioară, identică sub aspectul temeiurilor de drept și motivelor sale, a fost în mod eronat judecată de o instanță penală.

Înalta Curte reține că acest fapt s-a realizat prin decizia penală nr. 891/25.09.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar nr. x/2017), care a trimis cererea de revizuire Tribunalului Constanța spre competentă soluționare, prin sentința penală nr. 16/10.01.2018 a Tribunalului Constanța, care a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă sub motivul că nu există situația premisă a art. 453 alin. (1) C. proc. pen. (respectiv, să existe două hotărâri penale definitive care să privească fondul unor acuzații penale) și prin decizia penală nr. 73/P/2018 a Curții de Apel Constanța, care a respins calea de atac a contestației, ca nefondată.

Se observă că, în această ultimă etapă de soluționare a cererii de revizuire, instanța penală a avut a se pronunța inclusiv asupra excepției necompetenței funcționale a instanțelor penale de a soluționa cererea de revizuire, dat fiind că s-a afirmat că aceasta vizează exclusiv latura civilă a procesului penal, despre al cărei mod de soluționare revizuenta a pretins că ar contraveni dezlegărilor unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței civile.

Reținând că dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente atunci când cererea de revizuire are ca obiect exclusiv latura civilă a procesului penal, s-a apreciat de către Curtea de apel Constanța că, independent de temeiurile juridice ale cererii de revizuire indicate de parte, de care instanța penală nu este legată, aceasta nu ar fi putut trimite soluționarea cauzei la instanța civilă întrucât obiectul său nu îl constituie latura civilă a procesului penal soluționat prin încheierea nr. 320 din 12 mai 2017 a Tribunalului Constanța, secția penală, ci hotărârea judecătorului de cameră preliminară în ansamblul său. S-a arătat însă că această hotărâre nu este una prin care să se fi soluționat fondul unei cauze penale în ansamblu, împreună cu latura civilă, ci este o hotărâre pronunțată în baza unei proceduri speciale de desființare a unor înscrisuri în cazul clasării (reglementată de art. 549

C. proc. pen.), considerațiile care au stat la baza soluției adoptate neputând fi văzute independent de analiza laturii penale de vreme ce acestea se întemeiază pe aspecte ce țin de caracterul fals al actelor juridice desființate, prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, cu privire la care s-a constatat intervenită prescripția.

Dimpotrivă, s-a arătat că respectiva încheiere își păstrează caracterul de hotărâre penală pronunțată într-o procedură specială, astfel încât cererea de revizuire îndreptată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară nici nu putea să privească doar latura civilă a cauzei, independent de latura penală, deoarece măsura de desființare a unor înscrisuri nu putea fi analizată în mod distinct, ci numai prin raportare la elementele de existență a infracțiunilor despre care s-a reținut că au stat la baza falsificării unor înscrisuri.

Această instanță a conchis, așadar, cu prilejul soluționării cererii de revizuire formulată de revizuentă (identică cu cea de față), că întrucât faptele de natură penală nu puteau fi ignorate în procesul de revizuire a laturii civile a cauzei, nici cererea sa de revizuire nu putea fi limitată doar la una din laturile procesului penal.

Înalta Curte reține, cu referire la hotărârile judecătorești mai sus evocate, că cererea de revizuire formulată de parte a beneficiat deja de o soluționare definitivă de către instanțele judecătorești, acestea prezentând și argumentele juridice pentru care s-a apreciat deja că cererea de revizuire de față nici nu ar putea fi formulată pe temeiul art. 453 alin. (2) din C. proc. pen. și nici judecată de instanțele civile în condițiile C. proc. civ.

Sub pretextul unei greșite soluționări a cererii de revizuire de către instanțele penale, revizuenta tinde să obțină din partea instanțelor judecătorești o nouă soluție asupra aceleiași cereri de revizuire, ignorând dezlegările jurisdicționale date acesteia, care i se opun, și care au tranșat inclusiv aspectul privitor la posibilitatea analizării cererii de revizuire pe tărâmul contrarietății dintre hotărâri sub aspectul laturii civile și, implicit, la posibilitatea judecării sale de către instanțele civile.

Potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. civ., care consacră principiul unicității căii de atac, o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac. Partea finală a dispoziției legale evocate nici nu prezintă relevanță în cauză, dat fiind că revizuenta nu a promovat cererea de revizuire invocând alte motive ori cazuri de revizuire, ci exact aceeași cerere de revizuire, întemeiată pe aceleași motive și temeiuri de drept, cu justificarea că prima oară a fost greșit judecată de instanțele penale.

Pentru aceste considerente, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă deoarece, în realitate, revizuenta este nemulțumită soluția dată cererii sale și, motivând că instanța care s-a pronunțat asupra acesteia este una penală, tinde la obținerea unui control de legalitate asupra soluției deja adoptate.