ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 aprilie 2012 de reclamanta SC P.S.R.C. SRL în contradictoriu cu pârâta V.G. s-a solicitat anularea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012, pronunțată de Comisia de arbitraj, C.E.C.C.A.R. Filiala Cluj și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate de reclamantă și obligarea intimatei la plata sumei de 103.780,50 RON reprezentând 83.854 RON despăgubiri conform hotărârii arbitrale din 15 aprilie 2010 și 10.800 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale și 9.126,5 RON cheltuieli de executare. Se arată că în conformitate cu dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ. hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 3 C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 635 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în anulare și a constatat caducitatea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 002/2011 de către Tribunalul Arbitrai din cadrul C.E.C.C.A.R. Filiala Cluj, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.529,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Acțiunea arbitrală a fost înregistrată sub nr. 499 din 29 aprilie 2011, iar Tribunalul s-a constituit la data de 6 iulie 2011. La 6 decembrie 2012 reclamanta prin notificare a invocat sancțiunea caducității ca efect al împlinirii termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitrai.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2012 tribunalul arbitrai referitor la invocarea caducității reține că data constituirii tribunalului arbitrai este 10 august 2011, adică data primului termen de judecată, iar adresa din 6 iulie 2011 prin care reclamantei i s-a adus la cunoștință constituirea Tribunalului nu reprezintă documentul de constituire, tocmai pentru că adresa ar lăsa la dispoziția părților posibilitatea de a face alte propuneri privind componența Tribunalului. Curtea retine că data de 6 iulie 2011 este momentul inițial de constituire a tribunalului arbitrai. Nu poate fi reținută nici constituirea sub condiție a tribunalului arbitrai, în raport de data primului termen de judecată. Tocmai pentru că tribunalul arbitrai era constituit s-a stabilit data primului termen de judecată.

Ori chiar dacă am îmbrățișa raționamentul nașterii sub condiție, în lipsa oricărui demers al părților de modificare a componenței instanței arbitrale aceasta a rămas constituită de la data inițială (6 iulie 2011). Prin urmare termenul de 5 luni s-a împlinit la 6 decembrie 2011 fără ca părțile să fi consimțit în scris la prelungirea sa, potrivit art. 353 3 alin. (3) C. proc. civ. Curtea observă că nu au existat cauze de suspendare a termenului, din cele expres enumerate de art. 353 3 alin. (2) C. proc. civ. Nici tribunalul nu a dispus pentru motive temeinice prelungirea termenului cu două luni, nefiind indicate asemenea motive și nefiind pronunțată o încheiere în acest sens. Curtea observă că reclamanta a notificat până la primul termen (11 ianuarie 2012) că înțelege să invoce caducitatea, astfel că nu se poate reține nici împrejurarea că aceasta ar fi decăzută din beneficiul invocării excepției.

În raport de dispozițiile art. 364 lit. e) și art. 353 3 C. proc. civ. Curtea a admis acțiunea în anulare și a contestat caducitatea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012. Consecința intervenirii caducității este că acțiunea formulată nu mai poate fi soluționată pe calea arbitrajului, părțile având la îndemână dispozițiile dreptului comun, caducitatea lipsind de efecte clauza compromisorie. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți. Pârâta V.G. critică sentința sub următoarele motive de nelegalitate: La 6 decembrie 2011 prin notificare, reclamanta a invocat sancțiunea caducității ca efect al împlinirii termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitral din Dosarul nr. 002/2011 al C.E.C.C.A.R.

Filiala Cluj, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 28 din Regulamentul de procedură arbitrală al C.E.C.C.A.R., aceasta fiind respinsă reținându-se de către Tribunal că data constituirii Tribunalului Arbitral este data primului termen de judecată, respectiv 10 august 2011, deoarece acesta a lăsat la dispoziția părților posibilitatea să facă alte propuneri privind componența Tribunalului Arbitral. Trecerea termenului prevăzut de art. 353 C. proc. civ. nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte părți și Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea. În speță, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi notificat atât pârâtei, cât și tribunalului, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea arbitrajului.

La momentul remiterii notificării respectiv 6 decembrie 2011 era deja oricum depășit termenul de invocate a caducității în condițiile în care este evident și fără putință de tăgadă că primul termen de înfățișare în fața comisiei de arbitraj a fost 10 august 2011. Această dată a fost considerată de Tribunalul Arbitral ca fiind primul termen de judecată întrucât până la acea dată conform adresei din 2011 părțile aveau posibilitatea de a face propuneri privind componența Tribunalului arbitral. Mai mult Tribunalul Arbitral a hotărât în conformitate cu dispozițiile art. 353 3 alin. (4) C. proc. civ. a prelungit termenul de arbitraj până la data de 9 martie 2012 ori hotărârea a fost pronunțată în data de 8 martie 2012 evident în cadrul termenul legal.

Mai mult, așa cum s-a reținut și prin hotărârea arbitrală toate termenele au fost convenite de către părți, iar reclamanta din dosarul de arbitraj nu și-a manifestat opoziția cu privire la vreun termen astfel. Pe fondul cauzei, se arată că în mod corect prin hotărârea arbitrală din 8 martie 2012 a fost respinsă acțiunea arbitrală. Reclamanta SC P.S.R.C. SRL critică sentința sub următoarele motive de nelegalitate: Potrivit art. 366 alin. (1) C. proc. civ. „instanța judecătorească admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată se va pronunța și în fond în limitele convenției arbitrale. Dacă însă pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea lor”.

La termenul de judecată din 12 septembrie 2012, în fața instanței, părțile au pus concluzii atât în ceea ce privește anularea hotărârii arbitrale, cât și în ceea ce privește soluționarea cauzei pe fond. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente: Dacă părțile nu au stabilit un termen și arbitrajul este supus Regulilor de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, hotărârea trebuie pronunțată în cel mult cinci luni de la data constituirii Tribunalului arbitral, la fel ca atunci când arbitrajul este supus dispozițiilor C. proc.

civ. Pentru a putea fi invocată caducitatea arbitrajului, este necesar ca partea să fi notificat intenția sa atât celeilalte părți cât și tribunalului arbitrai. Notificarea făcută doar părții sau doar Tribunalului arbitral nu produce efecte din acest punct de vedere. Părțile pot consimți în scris la prelungirea termenului arbitrajului. De asemenea, Tribunalul Arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni. Nici C. proc. civ. și nici Regulile de procedură arbitrală nu definesc motivele temeinice pentru care Tribunalul arbitral poate să prelungească termenul de pronunțare a sentinței arbitrale. În aceste condiții, rămâne la aprecierea tribunalului dacă, în funcție de datele litigiului, anumite împrejurări pot fi considerate temeinice pentru a justifica prelungirea termenului.

Potrivit dispozițiilor art. 364 lit. e) hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353 3 C. proc. civ. În examinarea temeiniciei acestui motiv, trebuie avute în vedere atât cazurile de suspendare și de prelungire a termenului prevăzut de lege cât și faptul dacă partea care îl evocă a notificat până la primul termen înfățișare, deopotrivă celeilalte părți și Tribunalului arbitral, că înțelege să invoce caducitatea. În speță, Curtea a reținut că primul termen este 11 ianuarie 2012, iar reclamanta SC P.S.R.C. SRL a notificat prin notificarea de la 6 decembrie 2012 că înțelege să invoce caducitatea.

Înalta Curte apreciază că în cauză Curtea de Apel nu a lămurit situația de fapt în ceea ce privește care este primul termen de înfățișare, având în vedere că primul termen acordat de Tribunalul Arbitral a fost la 10 august 2011, iar celelalte termene de judecată ulterioare acestei date au fost agreate și stabilite de comun acord de părți. Așadar, Curtea de Apel nu a lămurit de ce a reținut că primul termen de înfățișare este 11 ianuarie 2012, cu toate că anterior s-au acordat termene la 10 august 2011, 28 septembrie 2011, 5 octombrie 2011, 23 noiembrie 2011; de ce niciunul dintre aceste termene nu este considerat primul termen de înfățișare.

Pentru a se lămuri această situație, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se face verificări și a se stabili care este primul termen de înfățișare și dacă notificare privind invocarea caducității a fost realizată în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 353 3 alin. (5) C. proc. civ. Pe de altă parte, în condițiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea lor.

Așadar, în cazul în care a admis acțiunea în anulare instanța se va pronunța în fond numai „în limitele convenției arbitrale”, ceea ce presupune conservarea cadrului procesual existent al momentul pronunțării hotărârii arbitrale astfel cum a fost configurat de convenția arbitrală, limitarea la obiectul cererii de arbitrare cu care a fost învestit tribunalul arbitrai și limitarea la probatoriul convenit de părți, în cazul în care s-a prevăzut cu privire la aceasta în convenția arbitrală, numai dacă hotărârea arbitrală nu a fost anulată pentru vreunul dintre motivele prevăzute de art. 364 lit. a) și lit. b), caz în care aceste limite nu mai au suport. În speță, Curtea de Apel a anulat hotărârea arbitrală, constatând caducitatea acesteia fără a se pronunța pe fondul cauzei, astfel cum dispun prevederile art. 366 alin. (1) C. proc.

civ. Din acest punct de vedere se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fond. În rejudecare, Curtea de Apel urmează a stabili care este primul termen de înfățișare și dacă notificarea privind invocarea caducității s-a realizat în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 353 3 alin. (5) C. proc. civ. și în măsura în care va fi admisă acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale aceasta urmează as e pronunța asupra fondului cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC P.S.R.C. SRL Cluj-Napoca și de pârâta V.G. împotriva sentinței civile nr. 635/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurata și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.