ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2014

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 27 aprilie

2012 de reclamanta SC P.S.R.C. SRL în contradictoriu cu pârâta V.G. s-a solicitat

anularea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012, pronunțată de Comisia de arbitraj,

C.E.C.C.A.R. Filiala Cluj și pe cale de consecință admiterea acțiunii formulate

de reclamantă și obligarea intimatei la plata sumei de 103.780,50 RON reprezentând

83.854 RON despăgubiri conform hotărârii arbitrale din 15 aprilie 2010 și 10.800

RON cu titlu de cheltuieli arbitrale și 9.126,5 RON cheltuieli de executare.

Se arată că în

conformitate cu dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ. hotărârea a fost pronunțată

după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353

3

C. proc.

civ.

Prin sentința

civilă nr. 635 din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în anulare și a constatat

caducitatea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 002/2011

de către Tribunalul Arbitrai din cadrul C.E.C.C.A.R. Filiala Cluj, a fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 7.529,31 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Acțiunea arbitrală

a fost înregistrată sub nr. 499 din 29 aprilie 2011, iar Tribunalul s-a constituit

la data de 6 iulie 2011.

La 6 decembrie

2012 reclamanta prin notificare a invocat sancțiunea caducității ca efect al împlinirii

termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitrai.

Prin încheierea

din 11 ianuarie 2012 tribunalul arbitrai referitor la invocarea caducității reține

că data constituirii tribunalului arbitrai este 10 august 2011, adică data primului

termen de judecată, iar adresa din 6 iulie 2011 prin care reclamantei i s-a adus

la cunoștință constituirea Tribunalului nu reprezintă documentul de constituire,

tocmai pentru că adresa ar lăsa la dispoziția părților posibilitatea de a face alte

propuneri privind componența Tribunalului.

Curtea retine

că data de 6 iulie 2011 este momentul inițial de constituire a tribunalului arbitrai.

Nu poate fi reținută nici constituirea sub condiție a tribunalului arbitrai, în

raport de data primului termen de judecată. Tocmai pentru că tribunalul arbitrai

era constituit s-a stabilit data primului termen de judecată. Ori chiar dacă am

îmbrățișa raționamentul nașterii sub condiție, în lipsa oricărui demers al părților

de modificare a componenței instanței arbitrale aceasta a rămas constituită de la

data inițială (6 iulie 2011).

Prin urmare termenul

de 5 luni s-a împlinit la 6 decembrie 2011 fără ca părțile să fi consimțit în scris

la prelungirea sa, potrivit art. 353

3

alin. (3) C. proc. civ. Curtea

observă că nu au existat cauze de suspendare a termenului, din cele expres enumerate

de art. 353

3

alin. (2) C. proc. civ. Nici tribunalul nu a dispus pentru

motive temeinice prelungirea termenului cu două luni, nefiind indicate asemenea

motive și nefiind pronunțată o încheiere în acest sens.

Curtea observă

că reclamanta a notificat până la primul termen (11 ianuarie 2012) că înțelege să

invoce caducitatea, astfel că nu se poate reține nici împrejurarea că aceasta ar

fi decăzută din beneficiul invocării excepției.

În raport de dispozițiile

art. 364 lit. e) și art. 353

3

C. proc. civ. Curtea a admis acțiunea în

anulare și a contestat caducitatea hotărârii arbitrale din 8 martie 2012.

Consecința intervenirii

caducității este că acțiunea formulată nu mai poate fi soluționată pe calea arbitrajului,

părțile având la îndemână dispozițiile dreptului comun, caducitatea lipsind de efecte

clauza compromisorie.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs ambele părți.

Pârâta V.G. critică

sentința sub următoarele motive de nelegalitate:

La 6 decembrie

2011 prin notificare, reclamanta a invocat sancțiunea caducității ca efect al împlinirii

termenului de 5 luni de la data constituirii Tribunalului Arbitral din Dosarul

nr. 002/2011 al C.E.C.C.A.R. Filiala Cluj, potrivit dispozițiilor imperative ale

art. 28 din Regulamentul de procedură arbitrală al C.E.C.C.A.R., aceasta fiind respinsă

reținându-se de către Tribunal că data constituirii Tribunalului Arbitral este data

primului termen de judecată, respectiv 10 august 2011, deoarece acesta a lăsat la

dispoziția părților posibilitatea să facă alte propuneri privind componența Tribunalului

Arbitral.

Trecerea termenului

prevăzut de art. 353 C. proc. civ. nu poate să constituie un motiv de caducitate

a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte părți

și Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce

caducitatea.

În speță, reclamanta

nu a făcut dovada că ar fi notificat atât pârâtei, cât și tribunalului, până la

primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea arbitrajului.

La momentul remiterii

notificării respectiv 6 decembrie 2011 era deja oricum depășit termenul de invocate

a caducității în condițiile în care este evident și fără putință de tăgadă că primul

termen de înfățișare în fața comisiei de arbitraj a fost 10 august 2011. Această

dată a fost considerată de Tribunalul Arbitral ca fiind primul termen de judecată

întrucât până la acea dată conform adresei din 2011 părțile aveau posibilitatea

de a face propuneri privind componența Tribunalului arbitral.

Mai mult Tribunalul

Arbitral a hotărât în conformitate cu dispozițiile art. 353

3

alin.

(4) C. proc. civ. a prelungit termenul de arbitraj până la data de 9 martie 2012

ori hotărârea a fost pronunțată în data de 8 martie 2012 evident în cadrul termenul

legal.

Mai mult, așa

cum s-a reținut și prin hotărârea arbitrală toate termenele au fost convenite de

către părți, iar reclamanta din dosarul de arbitraj nu și-a manifestat opoziția

cu privire la vreun termen astfel.

Pe fondul cauzei,

se arată că în mod corect prin hotărârea arbitrală din 8 martie 2012 a fost respinsă

acțiunea arbitrală.

Reclamanta SC

P.S.R.C. SRL critică sentința sub următoarele motive de nelegalitate:

Potrivit art.

366 alin. (1) C. proc. civ. „instanța judecătorească admițând acțiunea, va anula

hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată se va pronunța

și în fond în limitele convenției arbitrale. Dacă însă pentru a hotărî în fond este

nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța în fond după administrarea

lor”.

La termenul de

judecată din 12 septembrie 2012, în fața instanței, părțile au pus concluzii atât

în ceea ce privește anularea hotărârii arbitrale, cât și în ceea ce privește soluționarea

cauzei pe fond.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea

sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Dacă părțile nu

au stabilit un termen și arbitrajul este supus Regulilor de procedură arbitrală

ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

a României, hotărârea trebuie pronunțată în cel mult cinci luni de la data constituirii

Tribunalului arbitral, la fel ca atunci când arbitrajul este supus dispozițiilor

C. proc. civ.

Pentru a putea

fi invocată caducitatea arbitrajului, este necesar ca partea să fi notificat intenția

sa atât celeilalte părți cât și tribunalului arbitrai.

Notificarea făcută

doar părții sau doar Tribunalului arbitral nu produce efecte din acest punct de

vedere.

Părțile pot consimți

în scris la prelungirea termenului arbitrajului.

De asemenea, Tribunalul

Arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult

două luni.

Nici C. proc.

civ. și nici Regulile de procedură arbitrală nu definesc motivele temeinice pentru

care Tribunalul arbitral poate să prelungească termenul de pronunțare a sentinței

arbitrale.

În aceste condiții,

rămâne la aprecierea tribunalului dacă, în funcție de datele litigiului, anumite

împrejurări pot fi considerate temeinice pentru a justifica prelungirea termenului.

Potrivit dispozițiilor

art. 364 lit. e) hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă a fost pronunțată

după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353

3

C. proc.

civ.

În examinarea

temeiniciei acestui motiv, trebuie avute în vedere atât cazurile de suspendare și

de prelungire a termenului prevăzut de lege cât și faptul dacă partea care îl evocă

a notificat până la primul termen înfățișare, deopotrivă celeilalte părți și Tribunalului

arbitral, că înțelege să invoce caducitatea.

În speță, Curtea

a reținut că primul termen este 11 ianuarie 2012, iar reclamanta SC P.S.R.C.

SRL a notificat prin notificarea de la 6 decembrie 2012 că înțelege să invoce caducitatea.

Înalta Curte apreciază

că în cauză Curtea de Apel nu a lămurit situația de fapt în ceea ce privește care

este primul termen de înfățișare, având în vedere că primul termen acordat de Tribunalul

Arbitral a fost la 10 august 2011, iar celelalte termene de judecată ulterioare

acestei date au fost agreate și stabilite de comun acord de părți.

Așadar, Curtea

de Apel nu a lămurit de ce a reținut că primul termen de înfățișare este 11 ianuarie

2012, cu toate că anterior s-au acordat termene la 10 august 2011, 28 septembrie

2011, 5 octombrie 2011, 23 noiembrie 2011; de ce niciunul dintre aceste termene

nu este considerat primul termen de înfățișare.

Pentru a se lămuri

această situație, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței recurate

și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se face verificări și a se stabili

care este primul termen de înfățișare și dacă notificare privind invocarea caducității

a fost realizată în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 353

3

alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

în condițiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ., instanța judecătorească, admițând

acțiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar dacă litigiul este în stare de judecată,

se va pronunța și în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a

hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanța judecătorească se va pronunța

în fond după administrarea lor.

Așadar, în cazul

în care a admis acțiunea în anulare instanța se va pronunța în fond numai „în limitele

convenției arbitrale”, ceea ce presupune conservarea cadrului procesual existent

al momentul pronunțării hotărârii arbitrale astfel cum a fost configurat de convenția

arbitrală, limitarea la obiectul cererii de arbitrare cu care a fost învestit tribunalul

arbitrai și limitarea la probatoriul convenit de părți, în cazul în care s-a prevăzut

cu privire la aceasta în convenția arbitrală, numai dacă hotărârea arbitrală nu

a fost anulată pentru vreunul dintre motivele prevăzute de art. 364 lit. a) și lit.

b), caz în care aceste limite nu mai au suport.

În speță, Curtea

de Apel a anulat hotărârea arbitrală, constatând caducitatea acesteia fără a se

pronunța pe fondul cauzei, astfel cum dispun prevederile art. 366 alin. (1) C. proc.

civ.

Din acest punct

de vedere se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță pentru a se pronunța pe fond.

În rejudecare,

Curtea de Apel urmează a stabili care este primul termen de înfățișare și dacă notificarea

privind invocarea caducității s-a realizat în condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 353

3

alin. (5) C. proc. civ. și în măsura în care va fi admisă acțiunea

în anulare împotriva hotărârii arbitrale aceasta urmează as e pronunța asupra fondului

cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 366 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC P.S.R.C. SRL Cluj-Napoca și de pârâta V.G. împotriva

sentinței civile nr. 635/2012 din 28 septembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel

Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casează decizia

recurata și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 martie 2014.