ÎCCJ, Decizia nr. 1/2019

Recurs în casație.

Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Favorizarea făptuitorului. Mărturie mincinoasă. Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. pen.,

art. 269, art. 273

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii

În conformitate cu Decizia nr. 1/2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele ori împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., iar nu și elementele de tipicitate ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. În raport cu Decizia nr. 1/2019, în ipoteza în care instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului atât pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., cât și pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. - pentru fapta de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele ori împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebat în cadrul audierii în calitate de martor - Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în casație întemeiat pe cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și dispune o soluție de achitare pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen., în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 175/RC din 15 mai 2019

Prin sentința penală nr. 155 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Turda, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. și mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen.

Prin decizia nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 155 din 18 aprilie 2018 a Judecătoriei Turda, pe care a desființat-o în întregime și, pronunțând o nouă hotărâre, l-a condamnat pe inculpatul A.:

- pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 273 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 38 și art. 39 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă și s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani prevăzut în art. 92 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., precum și a art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) și (4) C. pen.

Împotriva deciziei nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație.

Cu prilejul examinării admisibilității, în principiu, a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este fondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor în art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale de atac extraordinară prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și poate fi exercitat doar în anumite cazuri prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare vizează acele situații în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a infracțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, prin decizia nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori s-a admis apelul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 155 din 18 aprilie 2018 a Judecătoriei Turda care a fost desființată și, în rejudecare, s-a pronunțat o nouă hotărâre, inculpatul A. fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. și mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., fiind suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut că inculpatul A., fiind audiat în data de 15 aprilie 2016 în calitate de martor, în dosarul penal nr. X. al Judecătoriei Turda, a declarat că persoana vătămată B. l-a lovit pe inculpatul C., acesta din urmă a căzut pe spate, iar persoana vătămată peste el.

Instanța de apel a mai reținut, făcând trimitere la probele administrate în dosarul nr. X., că, la data de 14 septembrie 2014, persoana vătămată B. a intervenit pentru a o apăra pe numita D. de inculpatul C., care intenționa să o lovească pe aceasta, moment în care persoana vătămată, în primă fază, a fost lovită cu pumnii de inculpatul C., după care a fost lovită și de inculpatul E., precum și de alte persoane din anturajul inculpaților, persoana vătămată căzând la pământ. S-a mai reținut că, la un moment dat, aceasta a reușit să se ridice, intervenind în ajutorul său și prietenii săi, însă a fost din nou lovită și s-a prăbușit a doua oară la pământ, unde a continuat să fie lovită, iar în urma leziunilor suferite, persoana vătămată B. a necesitat un număr de 70-75 de zile de îngrijiri medicale, suferind inclusiv o intervenție chirurgicală maxilo-facială din cauza fracturării mandibulei în urma agresiunii.

Recurentul inculpat a fost condamnat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., instanța constatând că cele afirmate sunt mincinoase și nu se coroborează cu probele administrate, fiind reținută în sarcina inculpatului și infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen. pentru considerentul că afirmațiile mincinoase au fost realizate cu scopul de a îngreuna cercetările și de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului C.

În procedura recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea legală de a stabili o situație de fapt diferită de cea stabilită cu caracter definitiv în hotărârea recurată, eventual și prin reevaluarea materialului probator.

Totodată, se notează că, potrivit Deciziei nr. 1/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 187 din 8 martie 2019: „Infracțiunea de favorizare a făptuitorului are caracterul de incriminare generală, neputându-se reține un concurs ideal de infracțiuni în ipoteza unei pretinse declarații mincinoase între infracțiunea de favorizare a făptuitorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă, aceasta din urmă având caracterul unei norme speciale, astfel că se aplică principiul

specialia generalibus derogant

.

Favorizarea are caracterul de incriminare generală, dar subsidiară, între infracțiunile de favorizare a făptuitorului și cea de mărturie mincinoasă existând un raport de subsidiaritate de tipul infracțiune generală - infracțiune specială, astfel că presupusul ajutor dat de către inculpatul X nu poate primi calificarea juridică de favorizare a făptuitorului, câtă vreme legiuitorul, prin dispozițiile Codului penal, a incriminat o ipoteză specială de favorizare, în cazul nostru, cea de mărturie mincinoasă.”

Astfel, în raport cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor din conținutul normelor legale ce definesc infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizare a făptuitorului, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., neexistând concurs de infracțiuni între cele două infracțiuni.

Or, în cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru infracțiunile de  favorizare a făptuitorului și de mărturie mincinoasă raportat la declarația acestuia din data de 15 aprilie 2016, în sensul că, în desfășurarea evenimentelor din 14 septembrie 2014, rolurile au fost schimbate, respectiv persoana vătămată B. ar fi fost atacatorul, iar inculpatul C. ar fi fost persoana vătămată, condiții în care instanța de recurs constată că este întemeiată cererea recurentului A. de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1323/A din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori.

A casat decizia penală recurată și, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare în pedepsele componente și sporul de 4 luni, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. (1) C. pen.

A menținut pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (1) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe termenul de supraveghere de 2 ani prevăzut în art. 92 alin. (1) C. pen., precum și celelalte dispoziții ale deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.