ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 350 din 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8556/108/2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpaților S.C. și S.G., la câte 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare fiecare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, respectiv omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Pe durata și în condițiile art. 65 C. pen., s-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) și k) C. pen.

Pe durata și în condițiile art. 54 C. pen., s-a aplicat acelorași inculpați pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) (respectiv dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) și k) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În

baza art. 91 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre, sub supravegherea Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 92 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a fixat câte un termen de supraveghere de 2 ani.

În

baza art. 93 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus pe perioada supravegherii, inculpații să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse.

În

baza art. 25 C. pen., art. 397 C. proc. pen. și art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de Statul român - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad și inculpații au fost obligați, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.T. SRL, să plătească suma de 214.196 RON, cu titlu de impozit pe profit suplimentar și accesorii aferente impozitului pe profit, actualizată cu majorări, dobânzi și penalități, până la momentul plății efective a prejudiciului. S-a constatat reparat prejudiciul pentru suma de 35.000 RON.

S-a admis cererea de instituire a sechestrului asigurător și popririi asigurătorii asupra bunurilor și conturilor inculpatului și a părții responsabile civilmente SC S.T. SRL, formulată

de procuror și părțile civile Statul român - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din 30 octombrie 2013, dat în Dosarul nr. 198/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la data de 01 noiembrie 2013, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimiși în judecată, inculpații S.C. și S.G., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 .

Prin actul de inculpare s-a reținut, în principal, faptul că, în cursul lunii februarie 2012, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P. Arad a efectuat o verificare având ca obiect modul de constituire, declarare și înregistrare a obligațiilor față de bugetul de stat de natura impozitului pe profit și a TVA la SC S.T. SRL, societate administrată în drept și în fapt de către inculpații S.C. și S.G., ocazie cu care a constatat faptul că activitatea societății nu este înregistrată în evidența contabilă, nefiind depuse nici declarațiile corespunzătoare la organul fiscal teritorial. Ca atare, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări față de administratorii SC S.T. SRL sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale instanța a reținut în fapt, următoarele:

În

cursul lunii februarie 2012, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P. Arad a efectuat o verificare având ca obiect modul de constituire, declarare și înregistrare a obligațiilor față de bugetul de stat de natura impozitului pe profit și a TVA la SC S.T. SRL, societate administrată în drept și în fapt de către inculpații S.C. și S.G., ocazie cu care a constatat faptul că activitatea societății nu este înregistrată în evidența contabilă, nefiind depuse nici declarațiile corespunzătoare la organul fiscal teritorial. Ca atare, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări față de administratorii SC S.T. SRL sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din cercetările efectuate a rezultat că societatea verificată are ca obiect principal activități de consultanță pentru afaceri și management, activitatea societății desfâșurându-se la sediul acesteia din Arad, str. R., unde s-a desfășurat și inspecția fiscală, care a vizat perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011. Efectuarea inspecției fiscale a fost rezultatul unui control încrucișat efectuat la societatea administrată de inculpați în perioada 23 ianuarie 2011 – 02 februarie 2012 având ca obiectiv verificarea relației comerciale cu SC M.R. SRL. Cu această ocazie, s-a constatat de către organele fiscale că societatea administrată de inculpați, deși a derulat operațiuni comerciale și a emis facturi, nu a întocmit nici un document aferent de evidență contabilă și nici nu a depus declarațiile fiscale obligatorii. Ca atare, administratorilor societății li s-a dispus de către echipa de control întocmirea evidenței tehnico-operative și contabile a societății, de la înființare până la zi, fiindu-le acordat un termen în acest sens, solicitare la care inculpații s-au conformat. Astfel, în baza documentelor justificative prezentate organelor inspecției fiscale ca urmare a celor dispuse mai sus, s-a constatat că, în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2010, SC S.T. SRL a emis facturi reprezentând venituri din

prestări servicii în sumă totală de 244.064 RON și a avut cheltuieli deductibile fiscal în cuantum de 49.030 RON, având relații comerciale pe teritoriul național cu mai multe societăți comerciale precum: SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA, etc. Cu aceste societăți SC S.T. SRL a avut relații comerciale constând în livrări sau achiziții de bunuri și servicii, prestări servicii precum: montat cutii, consultanță în negociere, consultanță și intermediere în încheierea de contracte, comision valoare lucrări, fără a înregistra în evidența contabilă operațiunile comerciale derulate și fără a declara și depune la organul fiscal teritorial declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată. Astfel, potrivit situației expuse în Anexa nr. 2 a raportului de inspecție fiscală, societatea administrată de inculpați a emis, în perioada mai sus menționată, un număr de 8 facturi către SC M.R. SRL, către SC M.C. SRL - un număr de 2 facturi, către SC F.B. SRL - un număr de 2 facturi, către SC A.A.P. SRL Șicula - un număr de 3 facturi, iar către SC L. & V. SRL - un număr de 2 facturi, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidența contabilă, iar veniturile realizate din aceste operațiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale. În baza acestor constatări, pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2010, organele inspecției fiscale au calculat în sarcina SC S.T. SRL o TVA de plată în cuantum de 56.830,77 RON rezultată din diferența dintre TVA colectată și TVA deductibilă și un impozit pe profit în cuantum de 37.099 RON, calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei impozabile rezultate din diferența dintre venituri și cheltuieli deductibile fiscal, obligații de plată nedeclarate de către societate în declarațiile fiscale obligatorii. Cu privire la perioada anului 2011, organele inspecției fiscale au constatat că societatea administrată de inculpați a obținut venituri din prestări servicii în sumă totală de 430.527,69 RON și a avut cheltuieli deductibile fiscal în cuantum de 87.981,61 RON, continuând relațiile comerciale cu societățile menționate mai sus cât și stabilind relații cu alte societăți în favoarea cărora a prestat servicii sau de la care a achiziționat bunuri ori servicii, fără a înregistra în evidența contabilă operațiunile comerciale derulate și fără a declara și depune la organul fiscal teritorial declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată. Astfel, s-a constatat cu ocazia inspecției fiscale că SC S.T. SRL a emis în cursul anului 2011 un număr de 81 de facturi către diverse societăți comerciale de pe teritoriul național pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă, iar veniturile realizate din aceste operațiuni comerciale nu au fost declarate organelor fiscale, situația acestora fiind expusă în anexa nr. 2 a raportului de inspecție fiscală. Potrivit acesteia, SC S.T. SRL, în cursul anului 2011, a emis facturi după cum urmează: 12 facturi către SC F.I. SRL Oradea, 16 facturi către SC M.R. SRL, 20 facturi către SC T.S.I. SRL Bacău, 6 facturi către SC L. & V. SRL, 12 facturi către SC A. SRL, 2 facturi către SC P.X.C.M. SRL Pâncota, 5 facturi către A.I.E. I.F., 2 facturi către SC T.C. SRL Craiva și câte o factură

către SC H. SRL Arad, SC F.T. SRL, SC E.R. SRL București, SC R.I. SRL Arad, SC T.P. SRL Oradea și SC E.B. SRL, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidența contabilă, iar veniturile realizate din aceste operațiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale. În baza acestor constatări, pentru perioada anului 2011, organele inspecției fiscale au calculat (ținând cont și de cheltuielile deductibile fiscal) în sarcina SC S.T. SRL o TVA de plată în cuantum de 111.629,99 RON rezultată din diferența dintre TVA colectată și TVA deductibilă și un impozit pe profit în cuantum de 64.942 RON, obligații de plată nedeclarate de către societate în declarațiile fiscale obligatorii. Potrivit declarațiilor date în calitate de martori de către reprezentanții clienților SC S.T. SRL, ambii inculpați au reprezentat societatea în cadrul relațiilor comerciale pe care le-au avut.

Astfel, prin modalitățile descrise mai sus, inculpații S.C. și S.G. au sustras SC S.T. SRL de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de 270.501,76 RON reprezentând impozit pe profit (102.041 RON) și TVA (168.460 RON), sume la care D.G.F.P. Arad a calculat accesorii fiscale aferente în cuantum de 32.048 RON. Ulterior constatării faptelor, inculpații au procedat la repararea unei părți a prejudiciului, achitând în data de 09 martie 2012 la bugetul de stat suma de 15.000 RON cu chitanța nr. zz, iar pe parcursul urmăririi penale au achitat la data de 18 martie 2013 suma de 20.000 RON cu chitanța nr. kk.

În

cursul urmăririi penale, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 302.549 RON reprezentând impozit pe profit și TVA aferente perioadei supuse controlului cât și accesorii fiscale, astfel cum au fost stabilite în urma raportului de inspecție efectuat.

În

fața instanței inculpații au solicitat efectuarea unei noi expertize care a fost încuviințată de instanță și efectuată de domnul expert C.G., iar expert asistent din partea inculpaților a fost desemnat dr. ec. G.S.l.

În

concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 24 ianuarie 2014, s-a menționat că totalul obligațiilor de plată calculate aferente perioadei supuse inspecției fiscale, de la data de 22 iunie 2010 la data de 31 decembrie 2012 este în sumă de 294,769 RON, format din: I. aferente impozitului pe profit, suma de 110.824 RON, din care: - impozit pe profit suplimentar, suma de 102.041 RON; dobânzi aferente impozitului pe profit, suma de 8.783 RON; Il. aferente T.V.A., suma de 183.945 RON, din care: TVA suplimentar, suma de 168.460 RON; dobânzi aferente T.V.A., suma de 15.485 RON. Tot din raportul de expertiză fiscală, a rezultat că pentru ultimul trimestru al anului 2011, inculpații aveau posibilitatea de a-și înregistra operațiunile financiare și de a stabili datoriile către bugetul de stat, până la data de 25 aprilie 2012.

Deoarece organele fiscale au început controlul la societatea administrată de inculpați anterior acestei date, ridicând totodată și actele contabile ale societății, stabilirea prejudiciului se va face fără a lua în calcul datoriile către bugetul de stat aferente acestui trimestru.

Analizând starea de fapt reținută, instanța a constatat că, fapta inculpaților, care în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012, în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, nu au înregistrat în totalitate în evidențele contabile și nu au declarat la organele fiscale operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate de către societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 294.769 RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut seama de disp. art. 74 C. pen., privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea infractorului, evaluată în conformitate cu împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen., respectiv: eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Instanța a avut în vedere faptul că inculpații au început să achite din sumele reținute de organele fiscale ca reprezentând datorii către bugetul de stat, din probele existente rezultând că au fost achitați până în prezent 35.000 RON. Instanța a mai reținut că inculpații au avut o atitudine sinceră și că au realizat gravitatea și consecințele faptelor, încercând să completeze evidențele contabile cu toate datele necesare în vederea stabilirii datoriilor către bugetul de stat.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea.

Instanța a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani închisoare, iar inculpații nu au antecedente penale, nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată, nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

În

baza art. 25 C. pen., art. 397 C. proc. pen. și art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de Statul român - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, inculpații S.C. și S.G., solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. b) Noul C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât fapta nu există, iar pe cale de consecință respingerea în totalitate a acțiunii civile, iar în subsidiar, renunțarea la aplicarea pedepsei și admiterea în parte a acțiunii civile. S-a arătat că instanța de fond nu a motivat de ce și-a format convingerea că infracțiunea de evaziune fiscală a fost comisă și nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările inculpaților cu privire la principiul non bis in idem și nici cu privire la faptul că fapta comisă constituie contravenție. S-a arătat că inculpații nu au încălcat normele privind evidențierea tuturor veniturilor ci cele privind evidențierea uniformă a veniturilor impozabile și că cu ocazia controlului încrucișat s-a constatat că nu au depus declarația pentru impozitul pe profit și decontul TVA și că nu erau înregistrate în registrul jurnal și în registrul cartea mare facturile emise pentru operațiunile efectuate. S-a mai arătat că inculpații au evidențiat toate operațiunile comerciale și toate veniturile realizate în facturile, contractele și alte documente de evidență primară, care au fost ridicate de la societate la data de 24 ianuarie 2012 cu ocazia primului control, singura faptă imputabilă fiind nedepunerea declarației pentru impozitul pe profit și decontul TVA, faptă care nu constituie infracțiune ci face parte din conținutul contravenției pentru care societatea a fost sancționată. Acest aspect a fost reținut și de către expertul contabil care a precizat că la data inspecției fiscale SC S.T. SRL a înregistrat facturile emise în evidențele contabile, fapt confirmat prin raportul de inspecție fiscală, dar nu a depus declarațiile fiscale aferente impozitului pe profit și TVA, sumele în cauză regăsindu-se în decizia de impunere emisă de inspecția fiscală. Se solicită a se ține seama și de jurispradența Curții Europene care a statuat că sancțiunea contravențională aplicată poate fi considerată având un caracter penal, iar în speța de față se poate constata incidența acelorași principii, contravențiile aplicate având caracter penal duc în mod evident la interdicția de a se aplica altă sancțiune penală pentru aceleași fapte sancționate prin amenda contravențională. În privința solicitării de aplicare a dispozițiilor art. 80 Noul C. pen. s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de acest text, în sensul că infracțiunea prezintă o gravitate redusă, având în vedere întinderea prejudiciului, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, conduita anterioară a inculpaților și eforturile depuse pentru repararea pagubei. În privința laturii civile s-a arătat că prima instanță în mod greșit a obligat inculpații la plata accesoriilor, dobânzilor și penalităților, fără a menționa textul legal, dispoziție care contravine dreptului civil la care face trimitere art. 19 alin. (5) Noul C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 440/A din 15 mai 2014 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de inculpații S.C. și S.G. împotriva sentinței penale nr. 350 din 27 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8556/108/2013, a desființat sentința penală atacată și a înlăturat suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților. În temeiul art. 81 C. pen. anterior, aplicabil conform art. 5 C. pen. actual, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților, stabilind în temeiul art. 82 C. pen. anterior un termen de încercare de 3 ani și 6 luni pe seama fiecăruia dintre inculpați.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83, 84 C. pen. anterior, incidente conform art. 15 din Legea nr. 187/2012.

Au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii penale atacate.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că hotărârea penală atacată este nelegală în ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, fiind însă în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în

cauză.

În

fapt s-a reținut în sarcina inculpaților că în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, în perioada 22 iunie 2010 - 31 octombrie 2011 nu au înregistrat în evidențele contabile ale societății și nu au declarat la organele fiscale operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate în scopul sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Cu ocazia audierii de către instanța de fond, inculpații au recunoscut împrejurarea că în anul 2010 - 2011 facturile menționate în actul de sesizare al instanței emise către societățile specificate nu au fost înregistrate în evidențele contabile, precizând că facturile emise în trimestrul

IV

2011 puteau fi înregistrate conform dispozițiilor legale până la data de 25 ianuarie 2012, dar acest lucru nu a fost posibil întrucât la data de 24 ianuarie 2012 organele fiscale au solicitat predarea documentelor contabile. Cei doi inculpați au arătat că li s-a efectuat un control la societatea comercială administrată și le-a fost aplicată o sancțiune contravențională acordându-li-se termen până la data 25 martie 2012 pentru depunerea declarațiilor aferente anilor 2010- 2011, iar la data de 8 martie 2012 au fost chemați din nou la organele fiscale, iar la data de 29 martie 2012 au primit o înștiințare potrivit căreia a fost formulată o plângere penală împotriva lor pentru neînregistrarea facturilor fiscale.

În

motivele de apel inculpații au criticat modalitatea de efectuare a controalelor precum și împrejurarea că pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv neînregistrarea în evidențele contabile a operațiunilor încheiate, au fost sancționați contravențional fiind astfel încălcat principiul non bis in idem.

Instanța de apel, a reținut că în data de 23 februarie 2012 la sediul societății S.T. SRL a avut loc un control încrucișat pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, control având ca obiectiv verificarea relației comerciale cu SC M.R. SRL, control în urma căruia au fost ridicate documente justificative și de evidență financiar-contabilă, fiind întocmit procesul verbal din 24 ianuarie 2012. În urma acestui control societatea administrată de inculpați a fost sancționată contravențional pentru fapte care contravin Legii nr. 82/1991 și O.G. nr. 92/2003, respectiv „pentru că nu poate prezenta evidența contabilă și pentru deținerea cu orice titlu, de elemente de natura activelor și datoriilor, precum și efectuarea de operațiuni economico financiare fără să fie înregistrate în contabilitate, fiind întocmite două procese-verbale de constatare și sancționare cu nr. A și B din 02 februarie 2012. De asemenea, a fost întocmită dispoziția de măsuri din 02 februarie 2012 prin care s-a dispus ca societatea să îndeplinească măsurile prevăzute de legislația în vigoare în sensul că va prezenta organelor de inspecție fiscală registre obligatorii de contabilitate, evidențe, documente de afaceri și alte înscrisuri, precum și evidența tehnico-operativă și contabilă a societății de la înființare până la zi. La data de 21 februarie 2012 la sediul societății s-au prezentat inspectorii din cadrul A.I.F. Arad în vederea efectuării inspecției fiscale pentru perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, iar în urma verificării documentelor contabile ale societății s-a întocmit decizia de impunere din 27 februarie 2012 pentru obligațiile principale stabilite cât și pentru accesoriile aferente. După efectuarea inspecției și întocmirea raportului de inspecție fiscală, la data de 08 martie 2012 inculpatul S.C. a fost chemat la sediul A.I.F. Arad, unde i s-a comunicat că se înregistrează în registru efectuarea unui control inopinat pentru aceiași perioadă (22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011) control desfășurat în perioada 08 martie 2012 - 19 martie 2012, control care conform legii constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului.

Art. 4 din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului consacră dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, conform căruia „nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat". Instanța de apel a apreciat că sintagma „legea și procedura penală" nu are un înțeles autonom, comun, identic cu cel de acuzația în materie penală, regăsit în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea fiind cea care determină dacă fapta intră în domeniul de aplicare al materiei penale în funcție de mai multe criterii alternative: calificarea juridică dată faptei în dreptul național, natura sancțiunii și în special cui se adresează norma în discuție și severitatea sancțiunii aplicate.

În

dreptul român calificarea juridică dată faptei de omisiune a evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale este cea de infracțiune cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Pentru a se putea lua în calcul reținerea în speță a principiului non bis in idem ar trebui să existe o hotărârea judecătorească prin care să se fi stabilit că faptele comise constituie contravenții. Potrivit reglementărilor în vigoare C. proc. pen., doar hotărârile judecătorești au autoritate de lucru judecat, textul aplicabil unor astfel de situații fiind art. 10 lit. j) C. proc. pen. astfel că, pentru reținerea ca și cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale a autorității de lucru judecat, pe lângă identitatea de subiecți și faptă materială este necesară o hotărâre dată de instanța de judecată, în dreptul intern nici măcar soluțiile organelor de urmărire penală neavând autoritate de lucru judecat, cu atât mai puțin cele emise de autoritățile statului. Chiar textul C.E.D.O. face trimitere expresă la „hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale aceluiași stat". Este evident că sintagma „procedură penală" transpusă în dreptul intern nu se poate referi decât la procedura penală desfășurată în condițiile Codului de procedură și nu la o altă procedură administrativă. În prezenta cauză, faptele pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale și infracțiunea reglementată de disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 deși au un conținut asemănător și par să sancționeze același comportament fiscal în mod diferit, ele nu sunt identice, astfel că aplicarea principiului invocat de apărare nu poate fi reținută de instanță. Inculpații au criticat efectuarea repetată și nejustificată în opinia lor, a trei controale diferite în decurs de o lună, toate vizând aceiași perioadă fiscală. Potrivit comunicării organelor fiscale din 3 octombrie 2013 cele trei inspecții fiscale au fost efectuate potrivit procedurii prevăzută în C. proc. fisc. și a normelor interne privind procedurile de lucru și au avut temeiuri și obiective diferite. Temeiul sesizării organelor de urmărire penală a fost comportamentul contribuabilului de neînregistrare în evidența contabilă și nedeclarare la organele fiscale a veniturilor, respectiv a facturilor emise de societate în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011, a veniturilor care au fost înregistrate în contabilitate numai ca urmare a dispoziției de măsuri din 02 februarie 2012 de refacere a

evidenței contabile, nedeclararea la organul fiscal teritorial a sumei de 270.501 RON aferentă veniturilor neînregistrate de societate (102.042 impozit pe profit și 168.460 RON TVA). Aceste fapte intră sub incidența art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din aceiași comunicare a organelor fiscale rezultă faptul că societatea a fost sancționată contravențional în urma constatării faptului că nu poate prezenta evidența contabilă și pentru faptul că nu a depus la organul fiscal deconturile de TVA aferente perioadei 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2011. În speță, potrivit susținerilor organelor fiscale, au existat suspiciuni certe cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, atâta timp cât societatea administrată de cei doi inculpați nu a declarat și achitat sumele datorate bugetului de stat rezultate în urma emiterii de facturi către diverși clienți.

Art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru care au fost trimiși în judecată inculpații presupune sub aspectul laturii obiective o inacțiune, respectiv omisiunea evidențierii în tot sau în parte în actele contabile ori în alte documente contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, activitate neîndeplinită de către inculpați. În acest sens afirmațiile inculpaților potrivit cărora au evidențiat operațiunile comerciale și veniturile realizate în facturile și contractele ridicate de către organele fiscale cu ocazia primul control efectuat nu poate duce la exonerarea de răspundere penală acestora câtă vreme elementul material al laturii obiective este clar conturat de norma penală menționată și se referă la neînregistrarea în evidențele contabile ale societății și nedeclararea la organele fiscale a operațiunilor comerciale efectuate. Având în vedere natura bilaterală a operațiunilor comerciale efectuate este evident că într-o logică firească, operațiunile comerciale se regăsesc în documentele contabile ale societăților cu care societatea administrată de către inculpați au intrat în raporturi comerciale, în acest sens edificatoare fiind facturile emise. Ceea ce se reține în sarcina inculpaților ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală nu reprezintă nedepunerea declarațiilor cu veniturile realizate la organele fiscale, ci neevidențierea operațiunilor comerciale efectuate pentru a se putea stabili datoriile societății către bugetul de stat.

S-a susținut de către inculpați prin motivele de apel că nu au încălcat normele privind evidențierea tuturor veniturilor ci cele privind evidențierea uniformă a veniturilor impozabile și că cu ocazia controlului încrucișat s-a constatat că nu au depus declarația pentru impozitul pe profit și decontul TVA și că nu erau înregistrate în registrul jurnal și în registrul cartea mare facturile emise pentru operațiunile efectuate. Instanța a apreciat eronată susținerea inculpaților întrucât așa cum rezultă din expertiza contabilă întocmită în cauză, cu privire la perioada anului 2011 organele fiscale au constatat că societatea administrată de inculpați a obținut venituri din prestări servicii în sumă totală de 430.527,69 RON și a avut cheltuieli deductibile fiscal de 87.981,61 RON, continuând relațiile coerciale cu societățile comerciale SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA și stabilind relații cu alte societăți în favoarea cărora a prestat servicii sau de la care a achiziționat bunuri ori servicii, fără a înregistra în evidența contabilă operațiunile comerciale derulate și fără a declara și depune la organul fiscal declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat privind impozitul pe profit și

TVA. Astfel, s-a constatat cu ocazia inspecției fiscale că SC S.T. SRL, în cursul anului 2011, a emis facturi după cum urmează: 12 facturi către SC F.I. SRL Oradea, 16 facturi către SC M.R. SRL, 20 facturi către SC T.S.I. SRL Bacău, 6 facturi către SC L. & V. SRL, 12 facturi către SC A. SRL, 2 facturi către SC P.X.C.M. SRL Pâncota, 5 facturi către A.I.E. I.F., 2 facturi către SC T.C. SRL Craiva și câte o factură către SC H. SRL Arad, SC F.T. SRL, SC E.R. SRL București, SC R.I. SRL Arad, SC T.P. SRL Oradea și SC E.B. SRL, toate aceste facturi nefiind înregistrate în evidența contabilă, iar veniturile realizate din aceste operațiuni comerciale nefiind declarate organelor fiscale.

Prin urmare, nu se reține în sarcina inculpaților doar nedepunerea declaraților fiscale aferente impozitului pe profit și TVA, aceasta fiind consecința neînregistrării în evidențele contabile a operațiunilor comerciale deraiate.

Prin urmare vinovăția inculpaților în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată fiind dovedită, instanța de apel a avut în vedere că, art. 72 C. pen., în vigoare la data soluționării cauzei de către instanța de fond, stabilea criteriile generale de individualizare, astfel ca la stabilirea și aplicarea pedepselor a ținut seama de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților atitudinea acestora, modul de derulare a întregii activități infracționale, valoarea prejudiciului, perioada de timp pe care s-a întins activitatea infracțională, natura infracțiunii. Potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială."Prin urmare, raportat atât la criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, în vigoare la data soluționării cauzei de către instanța de fond și ale art. 74 C. pen., instanța de apel a apreciat că pedepsele de câte 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpaților sunt corect individualizate sub aspectul cuantumului.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei instanța de apel a apreciat că hotărârea penală atacată este nelegală întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută la lit. c), respectiv ca inculpații să își fi manifestat acordul de a presta o muncă

neremunerată în folosul comunității. Pe de altă parte, față de circumstanțele personale ale inculpaților, împrejurarea că aceștia sunt la primul contact cu legea penală, că au depus eforturi pentru achitarea parțială a prejudiciului cauzat, instanța de apel a apreciat că se impune înlăturarea măsurilor de supraveghere instituite în sarcina inculpaților și aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. anterior. La pronunțarea acestei hotărâri instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 5 C. pen. actual potrivit căruia" în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea mai favorabilă", astfel încât măsura suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 81 C. pen. anterior raportat și la data comiterii activității infracționale continuate, respectiv perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012 când era în vigoare fostul C. pen., este legea penală mai favorabilă.

Legat de solicitarea inculpaților de renunțarea la aplicarea pedepsei instituție reglementată de art. 80 C. pen. instanța de apel a apreciat că infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată comisă de către inculpați aduce atingere relațiilor sociale referitoare la corectitudinea derulării raporturilor comerciale și a înregistrării în evidențele contabile a operațiunilor derulate în vederea corectei calculări a datoriilor către bugetul de stat, astfel că nu se poate vorbi de o faptă ce prezintă o gravitate redusă. Mai mult, așa cum rezultă din actul de sesizare al instanței și raportul de expertiză contabilă suma datorată de către inculpați prin neevidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate se ridică la 214.196 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar și accesoriile aferente impozitului pe profit, sumă ce urmează a fi actualizată cu majorări, dobânzi și penalități de întârziere, suma cu care inculpații au încercat să eludeze obligațiile financiare datorate statului. Cuantumul prejudiciului fiind mare nu se impune aplicarea art. 80 C. pen. cu atât mai mult cu cât achitarea de către inculpați a sumei de 35.000 RON în cursul urmăririi penale reprezintă o mică parte din despăgubirile civile la care aceștia au fost obligați. Apreciind că în mod corect au fost obligați inculpații la plata despăgubirilor civile raportat la dispozițiile O.G. nr. 92/2003 a respins solicitarea acestora de înlăturare a obligației la plata accesoriilor, dobânzilor și penalităților de întârziere.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în casație inculpații S.C. și S.G.

Prin încheierea nr. 236/RC din data de 7 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații S.C. și S.G., fixând termen de judecată la data de 18 noiembrie 2014, cu citarea părților.

Examinând recursurile în casație prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs reține că inculpații au criticat decizia penală sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunea de evaziune fiscală, apreciind că fapta de care sunt acuzați este contravenție și nu infracțiune, în acest sens invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este corespondentul celui prevăzut de art. 385

9

pct. 13 C. proc. pen. anterior potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Ipoteza circumscrisă acestui caz

de casare în vechea legislație procesual penală viza lipsa de prevedere a faptei de Ieșea penală, ca trăsătură esențială a infracțiunii.

Conform art. 17 C. pen. anterior: "Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege", spre deosebire de dispozițiile art. 15 C. pen. în vigoare potrivit cărora "(1) Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. (2) Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Noile reglementări, respectiv C. pen. și C. proc. pen. intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc astfel un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, raportat la soluția reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Rezultă, așadar, că față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza

I

din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege".

Potrivit rechizitoriului inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. lit. b) din Legea nr. 241/2005 conform căruia constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Prin omisiunea evidențierii se înțelege neînregistrarea în documentele legale cu relevanță fiscală a anumitor operațiuni sau venituri și poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru respectivele operațiuni efectuate sau venituri realizate, în neînscrierea în registrele contabile obligatorii a operațiunilor sau veniturilor conform documentelor justificative, în neîntocmirea situațiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor legale sau în necompletarea declarațiilor fiscale în termenele legale.

În

cauză, în sarcina inculpaților s-a reținut că în perioada 22 iunie 2010 - 31 decembrie 2012, în calitate de administratori ai SC S.T. SRL, nu au înregistrat în totalitate în evidențele contabile și nu au declarat la organele fiscale operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate de către societate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 294.769 RON, astfel cum rezultă din raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit în cauză.

Inculpații susțin că toate neregulile au fost remediate după primul control efectuat la societatea lor, când au și fost sancționați contravențional.

Însă instanța reține că, de fapt, inculpații au fost sancționați contravențional pentru că nu au putut prezenta o evidență contabilă și pentru efectuarea de operațiuni

economico-financiare fără să fie înregistrate în contabilitate, fiind întocmite două procese-verbale de constatare și sancționare cu nr. A și B din 02 februarie 2012, precum și dispoziția de măsuri din 02 februarie 2012 prin care s-a dispus ca societatea să îndeplinească măsurile prevăzute de legislația în vigoare în sensul că va prezenta organelor de inspecție fiscală registre obligatorii de contabilitate, evidențe, documente de afaceri și alte înscrisuri, precum și evidența tehnico operativă și contabilă a societății de la înființare până la zi.

Or, acuzația din prezenta cauză se referă la neevidențierea operațiunilor comerciale derulate cu SC M.R. SRL, SC F.B. SRL, SC L. & V. SRL, SC R.I. SRL, SC D. SRL, SC C.H. SRL, SC H.C.C. SRL, SC R. SRL, SC P. SRL, SC I.I. SRL, SC R. & R. SA și nedeclararea veniturilor realizate organelor fiscale pentru a se putea stabili datoriile societății către bugetul de stat.

Chiar inculpații au recunoscut, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel împrejurarea că în anul 2010-2011 facturile menționate în actul de sesizare al instanței, emise către, societățile specificate nu au fost înregistrate în evidențele contabile.

Se reține că inculpații nu au contestat nicio clipă starea de fapt ci doar că fapta reținută în sarcina lor este contravenție și nu infracțiune.

Înalta Curte observă că instanța de apel a făcut o amplă analiză accentuând diferența dintre contravențiile pentru care inculpații au fost sancționați de organul fiscal și infracțiunea de care sunt acuzați în prezenta cauză. În acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale și infracțiunea reglementată de disp. art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 deși au un conținut asemănător și par să sancționeze, în mod diferit, același comportament fiscal, ele nu sunt identice.

Ca atare, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, criticile inculpaților sunt apreciate ca nefondate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 va respinge ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații S.C. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 440/A din 15 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 8556/108/2013.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la plata chletuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații S.C. și S.G. împotriva deciziei penale nr. 440/A din 15 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosarul nr. 8556/108/2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 275 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se avansează din fondul.Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2014.