ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față:

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 150 din 31 mai 2013

a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 10435/62/2012, în baza art. 9

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa principală de 2 ani și 6

luni închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi

asociat sau administrator al unei societăți comerciale) pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 14 acte materiale, cu

aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a

pedepselor aplicate inculpatului.

În baza art. 86

2

C. pen. s-a stabilit un termen de încercare 5 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. a fost obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare

următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, să anunțe în prealabil

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele sale de existență. S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. în sensul că dacă va săvârși o nouă infracțiune intenționată în cursul

termenului de încercare sau nu va respecta măsurile și obligațiile dispuse prin

hotărâre, inclusiv obligațiile civile instanța va revoca suspendarea și va

dispune executarea pedepsei(ce se cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată

pentru noua infracțiune) în regim de detenție.

În baza art. 14, 346

din C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1371, 1382 Noul C. civ. a fost obligat

inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.M. SRL prin

administrator judiciar T.E. SPRL Brașov să plătească părții civile Statul Român

prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Brașov suma de 292.983 RON plus

majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în continuare până la

data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și urm. din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

S-a constatat

recuperat restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare. În

baza art. 353 din C. proc. pen. s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra

bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența sumei de

292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în

continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119

și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În baza art. 353 din C.

proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nr.

542/P/2011 din data de 10 aprilie 2012 respectiv sechestrul asigurător asupra

autoturismului marca D.L. aparținând inculpatului B.I., doar până la concurența

sumei de 292.983 RON. În baza O.G. nr. 75/2001 și H.G. nr. 742/2008 s-a dispus

comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă la D.G.F.P. Brașov

pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în cazierul fiscal. În baza art. 21, 22

din Legea nr. 26/1990 republicată s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri

după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Brașov pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de

2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că societatea comercială T.M. SRL a fost

înființată la data de 25 ianuarie 2010 de către inculpatul I.B. care, în

perioada 25 ianuarie 2010 - 17 decembrie 2010 a îndeplinit și funcția de

administrator în cadrul societății. În această perioadă inculpatul a evidențiat

în contabilitatea societății un număr de 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f,

g, h, i, j, k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău în valoare de 51.065 RON

fără TVA, la care se adaugă TVA în cuantum de 9.702 RON. Aceste facturi nu au

corespondent la contabilitatea SC V. SRL Bacău care, ca urmare a solicitării

organelor de cercetare penală, au expediat în copie, facturile fiscale cu seria

și numerele de mai sus, acestea consemnând relații comerciale cu alte societăți

comerciale sau alte persoane fizice. Mai mult facturile fiscale înregistrate în

contabilitatea SC T.M. SRL Brașov atestă achiziția unor bunuri care nu fac

obiectul comercializării de către SC V. SRL Bacău. În aceeași perioadă,

inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC T.M. SRL Brașov, a declarat

achiziții în sumă de 746.545 RON, la care se adaugă TVA în valoare de 141.844

RON de la SC F.B.E. SRL Timiș. Ca urmare a acestei declarații, observând că nu

există o corespondență între achizițiile raportate de SC T.M. SRL pe formularul

394 privind livrările și achizițiile de bunuri, respectiv formularul 300

privind decontul pentru taxa pe valoare adăugată și livrările/prestările

raportate de SC F.B.E. SRL Timiș, organele de cercetare penală au efectuat

cercetări pentru lămurirea acestei situații. Astfel, prin adresa din data de 20

martie 2012, SC F.B.E. SRL comunică faptul că nu a existat nicio relație

comercială cu SC T.M. SRL Brașov. În data de 16 martie 2011, comisari ai Gărzii

Financiare Brașov au efectuat un control la SC T.M. SRL Brașov, ca urmare a

unei sesizări a Gărzii Financiare Bacău care a solicitat efectuarea unei

verificări încrucișate a facturilor emise de SC V. SRL Bacău și înregistrate în

contabilitatea SC T.M. SRL Brașov. În urma sesizării formulate de Garda

Financiară Brașov, a fost dispusă efectuarea unei inspecții fiscale de către

D.G.F.P. Brașov, inspecție fiscală finalizată prin procesul-verbal din data de

11 ianuarie 2012. și Raportul de inspecție fiscală din data de 11 ianuarie

SRL Brașov a evidențiat, cu intenție, în documentele legale obligatorii

(declarații fiscale 300, 394), operațiuni comerciale fictive, cu scopul de se

sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor

înregistrate pe societate, micșorând astfel sumele reprezentând veniturile

societății, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligațiilor

fiscale, respectiv impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.

Instanța fond a

reținut că starea de fapt reținută a fost dovedită pe baza următoarelor

mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor

premergătoare, plângere penală Garda Financiară Brașov, proces-verbal de

control Garda Financiară, facturi și chitanțe în original cu antetul V., notă

explicativă B.I., adresă Garda Financiară Bacău și anexe, adresă D.G.F.P.

Brașov constituire parte civilă și anexe, istoric Oficiul Registrului Comerțului

Brașov pentru SC T.M. SRL, Decizia de impunere din 11 ianuarie 2012, Raport de

inspecție fiscală din 11 ianuarie 2012, proces-verbal de control D.G.F.P.

Brașov, declarații privind TVA și declarații privind livrările/prestațiile și

achizițiile efectuate pe teritoriul României, adresă răspuns SC V. SRL Bacău,

istoric Oficiul Registrului Comerțului Bacău pentru SC V. SRL, adresă răspuns

SC V. SRL și copii facturi, proces-verbal ridicare amprente ștampile SC V. SRL,

adresă răspuns SC F.B.E. SRL Timiș, corespondență I.P.J. Brașov - S.I.F. -

O.P., R.C.T.S. din 3 februarie 2012, adresă A.F.P. Brașov - ultimul bilanț

contabil depus pentru SC T.M. SRL și declarațiile 100, 112 și 300 extrase din

baza de date, declarațiile martorului R.S. date în cursul urmăririi penale, dar

și în fața instanței, declarațiile martorului R.I.F., declarația dată în fata

instanței de martorul I.V., fiul inculpatului propus în apărare. Inculpatul

B.I. care nu a recunoscut săvârșirea faptei. Acesta a susținut că facturile pe

care le-a primit atestau operațiuni reale, a cumpărat marfă în obor la Bacău,

s-a deplasat cu mașina condusă de fiul său, a primit facturi, le-a predat

contabilei P.V. din Tecuci să le înregistreze în contabilitate, a vândut marfa

mai departe dar nu poate prezenta facturile, nu știe de ce. Contabila e plecată

din țară de 2 ani iar când a cesionat părțile sociale martorului R. i-a predat

și arhiva contabilă. Aceste declarații au fost înlăturate ca nesincere raportat

la restul materialului probator detailat mai sus.

În drept, instanța de

fond a apreciat că fapta inculpatului B.I. care în calitate de administrator al

SC T.M. SRL Brașov, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada 25 ianuarie 2010

-17 decembrie 2010, a evidențiat în actele contabile și în alte documente

legale (declarații depuse la D.G.F.P. Brașov) cheltuieli care au la bază

operațiuni fictive, respectiv 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f, g, h, i, j,

k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău și 1 achiziție de la SC F.B.E. SRL

Timiș, mărind astfel cheltuielile înregistrate în societate și micșorând

scriptic veniturile societății, sustrăgându-se în acest fel de la plata TVA și

a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 14 acte materiale. Se arată că sediul

legal al răspunderii administratorilor se găsește în dispozițiile normative

consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată

coroborate cu cele prevăzute în Legea nr. 82/1991 Legea contabilității. Astfel,

s-a făcut trimitere la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabilește că

"Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: .. c)

existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; .. e) stricta

îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun",

iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 stabilește la alin. (1) că "Răspunderea

pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.

1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care

are obligația gestionarii unității respective".

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în

vedere dispozițiile art. 72 C. pen. respectiv pericolul social relativ moderat

al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia, numărul actelor materiale dar și

circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 51 ani la

data prezentei proceduri, fără antecedente penale și care a avut o atitudine

nesinceră în cursul procesului penal. Față de cele expuse tribunalul a dispus

condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special respectiv

pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa

complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți

comerciale) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă

continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - 14

acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b).

Apreciind că scopul aflictiv și moralizator al pedepsei poate fi atins și fără

executarea acesteia în regim de detenție în temeiul art. 86

1

C. pen.

art. 71 alin. (5) C. pen., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a

pedepselor aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare 5 ani.

Sub aspectul laturii

civile fundamentarea acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal se

realiză pe dispozițiile art. 14 C. proc. pen. și art. 1349 Noul C. civ.,

respectiv pe răspunderea civilă delictuală. Aceasta presupune ca prejudiciul să

fie cert și nerecuperat, comiterea unei fapte ilicite și legătura de

cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită. Prejudiciul cert presupune că

este sigur în ce privește existența sa și în privința posibilităților de

evaluare. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349, 1371, 1382 din

Noul C. civ., văzând probele administrate în cauză și clauza prevăzută la art.

2 alin. (2) din contractul de cesiune a părților sociale ale SC T.M. SRL aflat

la dosar urmărire penală, în sensul că noul cesionar R.S. a luat cunoștință de

toate activele și pasivele societății, lucruri pe care le-a acceptat și le-a

însușit a fost obligat inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC T.M. SRL prin administrator judiciar T.E. SPRL Brașov să plătească

părții civile Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Brașov suma

de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în

continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119

și urm. din O.G. nr. 92/2003 din C. proc. fisc. A fost constatat recuperat

restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare. Referitor la

reținerea în cuantumul prejudiciului a majorărilor de întârziere și a

penalităților de întârziere, au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 241/2005 care reglementează principiul acoperirii integrale a

prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte de evaziune fiscală prevăzută

în acesta lege. Infracțiunile de evaziune fiscală sunt reglementate prin art. 9

alin. (1) lit. a) - g), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Art. 9

alin. (1) sancționează faptele de evaziune fiscală săvârșite într-una din

variantele reglementate la lit. a) - g) săvârșite în scopul sustragerii de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale. Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr.

241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale obligațiile fiscale

reprezintă obligațiile prevăzute de C. fisc. și de C. proc. fisc. Art. 2 din C.

fisc. prevede că impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt

următoarele: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile

microîntreprinderilor, impozitul obținut pe veniturile obținute în România de

nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele și

impozitele și taxele locale. Potrivit art. 22 din C. proc. fisc.: "Prin

obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege: a) obligația de a

declara bunurile și veniturile impozabile, sau, după caz, impozitele, taxele,

contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat de stat; b) obligația

de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele,

taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat al

statului; c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele,

contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligația

de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după

caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate

bugetului general consolidat, denumite în continuare obligații de plată

accesorii. Având în vedere că dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr.

241/2005 fac referire expresă la obligațiile fiscale prevăzute de C. fisc. și

la cele prevăzute de C. proc. fisc., iar art. 22 lit. d) din acest cod prevede

că obligațiile fiscale sunt dobânzile, penalitățile de întârziere sau

majorările de întârziere și văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) C. proc. pen.

în sensul că se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost

lipsită partea civilă, instanța a admis pretențiile părții civile și l-a

obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata

acestor obligații accesorii în cuantumul prejudiciului cauzat bugetului general

consolidat al statului, astfel cum fost detaliat mai sus. În baza art. 353 C.

proc. pen. a admis cererea părții civile și a dispus luarea de măsuri

asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la

concurența sumei de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care

se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului

conform art. 119 și urm. din O.G. nr 92/2003 din C. proc. fisc.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., prin care a solicitat achitarea

inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în

formă continuată.

În motivarea apelului

s-a arătat că inculpatul a solicitat o probă cu expertiza contabilă în fața

instanței de fond, probă care i-a fost respinsă, că actul de sesizare nu este

susținut de nicio probă, nefiind dovedită nici latura obiectivă a infracțiunii,

nici cea subiectivă, inculpatul necunoscând faptul că acele cheltuieli nu au la

bază operațiuni reale sau că evidențierea elementelor contabile s-a efectuat cu

privire la operațiuni fictive.

S-a arătat că

declarațiile martorilor R. și R. nu sunt concludente soluționării cauzei și că

o probă cu importanță deosebită este Raportul de constatare tehnico-științifică

potrivit căruia scrisul și semnăturile de pe facturile suspect nu aparțin

inculpatului, dosarul de urmărire penală bazându-se pe suspiciunile organelor

de control fiscale care nu trebuie să răstoarne prezumția de nevinovăție.

S-a menționat că SC

V. SRL a atestat inițial că au existat relații comerciale, pentru ca apoi să

infirme existența acestor relații comerciale, că inculpatul se deplasa la obor

la Bacău unde cumpăra de la diverse persoane, pe societatea sa, diferite

produse, pentru care primea facturi, pe care le preda contabilei care le

înregistra în contabilitatea societății, ulterior produsele achiziționate fiind

vândute unor terți pe bază de factură, aspecte confirmate de martorul

inculpatului, audiat la instanța de fond. Deoarece infracțiunea de evaziune

fiscală nu există, inculpatul nu poate fi obligat în solidar cu partea

responsabilă civilmente nici la repararea prejudiciului.

În apel nu au fost

administrate probe noi.

Prin Decizia penală

nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 Curtea de Apel a respins apelul declarat de

inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 150 din 31 mai 2013 a

Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 10435/62/2012, pe care a

menținut-o.

Pentru a se pronunța

în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Starea de fapt a fost

reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de

probă administrate în cursul urmăririi, penale și al cercetării judecătorești,

instanța de apel a constatat că prima instanță a avut în vedere la stabilirea

stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția

inculpatului la săvârșirea faptelor sub forma intenției directe și încadrarea

juridică a acestor fapte.

Apărările

inculpatului B.I. prin care se arată că achiziționarea bunurilor menționate în

facturile fiscale a fost reală și a avut loc la oborul din Bacău nu au putut fi

primite.

S-a avut în vedere că

inculpatul a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale

(declarații depuse la D.G.F.P. Brașov) cheltuieli fictive cu scopul de a se

sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor

înregistrate pe societate, micșorând astfel sumele reprezentând veniturile

societății, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligațiilor

fiscale, respectiv impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată.

Astfel, din

înscrisurile de la dosar a rezultat fără dubiu că între societățile T.M. SRL,

al cărei administrator era inculpatul B.I. și SC V. SRL Bacău și respectiv SC F.B.E.

SRL Timiș nu au existat relații comerciale, facturile cu numerele care au

înregistrate în contabilitatea societății T.M. SRL, din contabilitatea SC V.

SRL privind alți clienți.

Cele 13 facturi

(înregistrate în actele contabile ale societății T.M. SRL sunt înseriate,

datate și privesc, după cum urmează :

- nr. a din 2

februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. b din 3

februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. c din 5

februarie 2010 - 105 buc. plăci internet,

- nr. e din 6

februarie 2010 - 110 buc. plăci internet,

- nr. f din 8

februarie 2010 - 115 buc. plăci internet,

- nr. g din 21

februarie 2010 - 2 buc. 84013, 2 buc. cilindru pneumatic, 2 buc. FGA 10, 1 buc.

FGA 5, 3 buc. cablu distribuție,

- nr. h din 22

februarie 2010 - 10 buc. mop 60 cm, 10 buc. mop 80 cm, 50 buc. mop rotund, 25

bucăți lavetă micro fibră, 150 lavetă bumbac, 4 buc. super texal,

- nr. i din 23

februarie 2010 - 2 buc. ghem, 4 buc. splembo santtieate, 30 buc. DS WC, 5 buc.

maxisam super, 4 buc. clor active, 8 buc. tera și 2 buc. cărucior lime,

- nr. j din 24

februarie 2010,1 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuție,

- nr. k din 25

februarie 2010, 2 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuție,

- nr. l din 20 martie

2010, 1 buc. FGA 30, 1 buc. FGA 20, 1 buc. FGA 10, 12 buc. detector, 6 buc.

Soclu detector,

- nr. m din 30 martie

2010,100 kg bare fier, și

- nr. n din 31 martie

2010, 93 buc. freze disc.

Analizând datele

facturilor s-a constatat în mod evident că aceste facturi poartă mențiuni

false, care nu corespund adevărului, în condițiile în care unele din numerele

facturilor sunt consecutive dar privesc operațiuni care ar fi avut loc în zile

diferite sau perioade mai îndelungate de timp, cum ar fi cele cu numerele f din

8 februarie 2010 și g din 21 februarie 2010 sau cele cu numerele k din 25

februarie 2010 și l din 20 martie 2010.

De asemenea, un număr

de cinci facturi poartă mențiunea efectuării transportului cu vehiculul al

cărui proprietar este O.P., persoană care nu a efectuat niciun transport de

mărfuri pentru SC T.M. SRL.

Adresa provenind pe

fax de la SC V. SRL din data de 24 octombrie 2011 de la dosarul de urmărire

penală prin care se menționează că între această societate și T.M. SRL s-au

desfășurat relații comerciale poartă o ștampilă a societății, (cu mențiunea "Dep.

Juridic") care nu se regăsește printre ștampilele de la dosar și cuprinde

informații care s-au dovedit ulterior la data de 21 februarie 2012, cu

răspunsul în original, că nu sunt adevărate.

Deși activitatea

principală a T.M. SRL este, conform informațiilor de Registrul Comerțului de pe

lângă Tribunalul Brașov, intermediere în comerțul cu produse diverse, nu s-a

făcut dovada cu documente contabile a faptului că bunurile achiziționate

conform facturilor menționate mai sus de la SC V. SRL, și bunurile de la SC

F.B.E. SRL Timiș, au fost revândute, așa cum afirmă inculpatul I.B. fiind

ascultat în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, pentru

achiziția de mărfuri de la SC F.B.E. SRL Timiș nu s-a confirmat existența la

furnizor a documentelor înregistrate la cumpărător, conform raportului de

inspecție fiscală. Pentru respectivele achiziții din perioada 1 ianuarie 2010 -

30 iunie 2010 de la SC F.B.E. SRL Timiș în sumă de 746.545 RON, nu au fost

identificate documente justificative în contabilitatea societății T.M. SRL și

nici nu s-a confirmat existența la furnizor a documentelor înregistrate la

cumpărător. Între societățile T.M. SRL, al cărei administrator era inculpatul

B.I. și SC F.B.E. SRL Timiș nu au existat relații comerciale, conform

răspunsului aflat la dosarul de urmărire penală.

Martorul I.V., fiul

inculpatului, a confirmat doar că l-a însoțit pe inculpat de mai multe ori la

Bacău, unde acesta achiziționa marfă, fără ca prin declarația dată să confirme

strict existența vreuneia achiziții de mărfuri conform facturilor fiscale

indicate mai sus.

Cererea de efectuare

a unei expertize contabile nu este utilă cauzei în condițiile în care

inculpatul nu a insistat în efectuarea expertizei în fața instanței de fond în

lipsa actelor contabile ale societății, obiectivele indicate sunt lămurite din

analiza mijloacelor de probă care dovedesc că operațiunile contabile menționate

sunt fictive, iar inculpatul nu a solicitat din nou această cerere în fața

instanței de apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.I.

În recursul formulat

inculpatul a solicitat, în temeiul art. 385

9

pct. 17

1

coroborat cu art. 385

15

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea

recursului formulat și casarea hotărârii atacate.

Cu privire la fondul

cauzei, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care inculpatul

a fost condamnat nu există.

În susținerea

motivelor de recurs, a susținut că starea de fapt reținută de instanță nu este

cea reală, nefiind susținută de probele din dosar. A arătat că, lipsește

intenția directă a făptuitorului, care caracterizează latura subiectivă a

acestei infracțiuni.

În dovedirea stării

de fapt reale a indicat declarația martorului I.V., din care rezultă că l-a

însoțit în mod frecvent, în mod obișnuit pe inculpat la oborul din Bacău, de

unde inculpatul procura marfa, ocazie cu care vânzătorii îi remiteau factura

care însoțea marfa cumpărată.

De asemenea, a arătat

că raportul de constatare tehnico-științifică reprezintă o probă deosebit de

importantă în aprecierea existenței elementului intențional; concluziile

acestuia sunt categorice, în sensul că scrisul și semnăturile de pe facturile

suspecte nu aparțin inculpatului.

Examinând cauza în

temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Prin recursul

formulat, recurentul inculpat a solicitat instanței achitarea sa, în temeiul

art 385

9

pct. 17

1

coroborat cu art. 385

15

alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că, raportat la probele

administrate în cauză, starea de fapt reținută de instanțele ierarhic

inferioare nu este cea reală.

Înalta Curte

amintește că, instanța de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a

faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în

hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să

procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare

nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret,

cazul de casare invocat de către inculpat, nu permite exercitarea controlului

judiciar cu privire la "situația de fapt" și stabilirea efectivă a

unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de

drept".

Astfel, atâta vreme

cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac

integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt

și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei

instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, instanța de recurs nu

poate proceda la stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o

reapreciere care să conducă la o altă soluție, în speță achitarea inculpatului.

Abordarea juridică de

profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că

instanța de recurs este învestită și în același timp obligată în a realiza o

analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a "aplicării

legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situația în care

după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care

incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul sancționator, de principiu

legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească,

admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Pentru infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării

dispozițiilor art. 5 C. pen. Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o

parte dacă și cum anume sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele

inculpatului în legea nouă și apoi va compara sancțiunile prevăzute de legile

speciale și Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă se circumscriu unor

limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Astfel, Înalta Curte

constată că în prezent acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și

pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., se regăsește și poate fi calificată în drept în

conținutul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35

alin. (1) Noul C. pen.

Analiza acestui prim

criteriu relevă și reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor

de lege precizate se regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va

proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai

favorabile.

Al doilea criteriu de

analiză impune a se verifica sancțiunile prevăzute de legea specială și de Noul

C. pen. pentru această infracțiune și dacă ele se circumscriu unor limite mai

reduse în raport de reglementarea inițială.

Din această

perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. este de constatat că, sub aspect sancționator legea nouă nu prevede limite

de pedeapsă mai reduse, iar în considerarea celorlalte instituții (infracțiunea

continuată), instanța reține că legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului.

Înalta Curte

amintește că, în materia căilor de atac exercitate de părți operează principiul

procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din

reglementarea anterioară, astfel instanța de control judiciar, nu poate crea o

situație mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.

Rațiunea acestui

principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui

control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai

grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea

drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

În aceste condiții,

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv

chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui

caz de casare de la art. 385

9

C. proc. pen., într-o analiză inclusiv

din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii

constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5

actual C. pen., constată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă

de instanțele ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale

vechi.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din

24 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2014.

Procesat de GGC - AS