ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1766/2014

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 150 din 31 mai 2013 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 10435/62/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată - 14 acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului. În baza art. 86 2 C. pen. s-a stabilit un termen de încercare 5 ani. În baza art. 86 3 C. pen. a fost obligat inculpatul să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

în sensul că dacă va săvârși o nouă infracțiune intenționată în cursul termenului de încercare sau nu va respecta măsurile și obligațiile dispuse prin hotărâre, inclusiv obligațiile civile instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei(ce se cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune) în regim de detenție. În baza art. 14, 346 din C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1371, 1382 Noul C. civ. a fost obligat inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.M. SRL prin administrator judiciar T.E. SPRL Brașov să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Brașov suma de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și urm. din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. S-a constatat recuperat restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare. În baza art. 353 din C. proc. pen. s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența sumei de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În baza art. 353 din C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nr. 542/P/2011 din data de 10 aprilie 2012 respectiv sechestrul asigurător asupra autoturismului marca D.L.

aparținând inculpatului B.I., doar până la concurența sumei de 292.983 RON. În baza O.G. nr. 75/2001 și H.G. nr. 742/2008 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă la D.G.F.P. Brașov pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în cazierul fiscal. În baza art. 21, 22 din Legea nr. 26/1990 republicată s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea definitivă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea comercială T.M.

SRL a fost înființată la data de 25 ianuarie 2010 de către inculpatul I.B. care, în perioada 25 ianuarie 2010 - 17 decembrie 2010 a îndeplinit și funcția de administrator în cadrul societății. În această perioadă inculpatul a evidențiat în contabilitatea societății un număr de 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău în valoare de 51.065 RON fără TVA, la care se adaugă TVA în cuantum de 9.702 RON. Aceste facturi nu au corespondent la contabilitatea SC V. SRL Bacău care, ca urmare a solicitării organelor de cercetare penală, au expediat în copie, facturile fiscale cu seria și numerele de mai sus, acestea consemnând relații comerciale cu alte societăți comerciale sau alte persoane fizice.

Mai mult facturile fiscale înregistrate în contabilitatea SC T.M. SRL Brașov atestă achiziția unor bunuri care nu fac obiectul comercializării de către SC V. SRL Bacău. În aceeași perioadă, inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC T.M. SRL Brașov, a declarat achiziții în sumă de 746.545 RON, la care se adaugă TVA în valoare de 141.844 RON de la SC F.B.E. SRL Timiș. Ca urmare a acestei declarații, observând că nu există o corespondență între achizițiile raportate de SC T.M. SRL pe formularul 394 privind livrările și achizițiile de bunuri, respectiv formularul 300 privind decontul pentru taxa pe valoare adăugată și livrările/prestările raportate de SC F.B.E. SRL Timiș, organele de cercetare penală au efectuat cercetări pentru lămurirea acestei situații.

Astfel, prin adresa din data de 20 martie 2012, SC F.B.E. SRL comunică faptul că nu a existat nicio relație comercială cu SC T.M. SRL Brașov. În data de 16 martie 2011, comisari ai Gărzii Financiare Brașov au efectuat un control la SC T.M. SRL Brașov, ca urmare a unei sesizări a Gărzii Financiare Bacău care a solicitat efectuarea unei verificări încrucișate a facturilor emise de SC V. SRL Bacău și înregistrate în contabilitatea SC T.M. SRL Brașov. În urma sesizării formulate de Garda Financiară Brașov, a fost dispusă efectuarea unei inspecții fiscale de către D.G.F.P. Brașov, inspecție fiscală finalizată prin procesul-verbal din data de 11 ianuarie 2012. și Raportul de inspecție fiscală din data de 11 ianuarie 2012. S-a constatat că inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC T.M.

SRL Brașov a evidențiat, cu intenție, în documentele legale obligatorii (declarații fiscale 300, 394), operațiuni comerciale fictive, cu scopul de se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor înregistrate pe societate, micșorând astfel sumele reprezentând veniturile societății, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligațiilor fiscale, respectiv impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată. Instanța fond a reținut că starea de fapt reținută a fost dovedită pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, plângere penală Garda Financiară Brașov, proces-verbal de control Garda Financiară, facturi și chitanțe în original cu antetul V., notă explicativă B.I., adresă Garda Financiară Bacău și anexe, adresă D.G.F.P.

Brașov constituire parte civilă și anexe, istoric Oficiul Registrului Comerțului Brașov pentru SC T.M. SRL, Decizia de impunere din 11 ianuarie 2012, Raport de inspecție fiscală din 11 ianuarie 2012, proces-verbal de control D.G.F.P. Brașov, declarații privind TVA și declarații privind livrările/prestațiile și achizițiile efectuate pe teritoriul României, adresă răspuns SC V. SRL Bacău, istoric Oficiul Registrului Comerțului Bacău pentru SC V. SRL, adresă răspuns SC V. SRL și copii facturi, proces-verbal ridicare amprente ștampile SC V. SRL, adresă răspuns SC F.B.E. SRL Timiș, corespondență I.P.J. Brașov - S.I.F. - O.P., R.C.T.S. din 3 februarie 2012, adresă A.F.P. Brașov - ultimul bilanț contabil depus pentru SC T.M.

SRL și declarațiile 100, 112 și 300 extrase din baza de date, declarațiile martorului R.S. date în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței, declarațiile martorului R.I.F., declarația dată în fata instanței de martorul I.V., fiul inculpatului propus în apărare. Inculpatul B.I. care nu a recunoscut săvârșirea faptei. Acesta a susținut că facturile pe care le-a primit atestau operațiuni reale, a cumpărat marfă în obor la Bacău, s-a deplasat cu mașina condusă de fiul său, a primit facturi, le-a predat contabilei P.V. din Tecuci să le înregistreze în contabilitate, a vândut marfa mai departe dar nu poate prezenta facturile, nu știe de ce. Contabila e plecată din țară de 2 ani iar când a cesionat părțile sociale martorului R. i-a predat și arhiva contabilă.

Aceste declarații au fost înlăturate ca nesincere raportat la restul materialului probator detailat mai sus. În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului B.I. care în calitate de administrator al SC T.M. SRL Brașov, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în perioada 25 ianuarie 2010 -17 decembrie 2010, a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale (declarații depuse la D.G.F.P. Brașov) cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, respectiv 13 facturi fiscale nr. a, b, c, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n provenind de la SC V. SRL Bacău și 1 achiziție de la SC F.B.E.

SRL Timiș, mărind astfel cheltuielile înregistrate în societate și micșorând scriptic veniturile societății, sustrăgându-se în acest fel de la plata TVA și a impozitului pe profit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 14 acte materiale. Se arată că sediul legal al răspunderii administratorilor se găsește în dispozițiile normative consacrate prin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată coroborate cu cele prevăzute în Legea nr. 82/1991 Legea contabilității.

Astfel, s-a făcut trimitere la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 stabilește că "Administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: .. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; .. e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun", iar art. 10 din Legea nr. 82/1991 stabilește la alin. (1) că "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective". În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

respectiv pericolul social relativ moderat al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia, numărul actelor materiale dar și circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta este în vârstă de 51 ani la data prezentei proceduri, fără antecedente penale și care a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal.

Față de cele expuse tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special respectiv pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 - 14 acte materiale, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b). Apreciind că scopul aflictiv și moralizator al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție în temeiul art. 86 1 C. pen.

art. 71 alin. (5) C. pen., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare 5 ani. Sub aspectul laturii civile fundamentarea acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal se realiză pe dispozițiile art. 14 C. proc. pen. și art. 1349 Noul C. civ., respectiv pe răspunderea civilă delictuală. Aceasta presupune ca prejudiciul să fie cert și nerecuperat, comiterea unei fapte ilicite și legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită. Prejudiciul cert presupune că este sigur în ce privește existența sa și în privința posibilităților de evaluare. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349, 1371, 1382 din Noul C. civ., văzând probele administrate în cauză și clauza prevăzută la art. 2 alin. (2) din contractul de cesiune a părților sociale ale SC T.M.

SRL aflat la dosar urmărire penală, în sensul că noul cesionar R.S. a luat cunoștință de toate activele și pasivele societății, lucruri pe care le-a acceptat și le-a însușit a fost obligat inculpatul B.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.M. SRL prin administrator judiciar T.E. SPRL Brașov să plătească părții civile Statul Român prin A.N.A.F. reprezentată prin D.G.F.P. Brașov suma de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003 din C. proc. fisc. A fost constatat recuperat restul prejudiciului în cuantum de 91.069 RON prin compensare.

Referitor la reținerea în cuantumul prejudiciului a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere, au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 care reglementează principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte de evaziune fiscală prevăzută în acesta lege. Infracțiunile de evaziune fiscală sunt reglementate prin art. 9 alin. (1) lit. a) - g), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005. Art. 9 alin. (1) sancționează faptele de evaziune fiscală săvârșite într-una din variantele reglementate la lit. a) - g) săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale obligațiile fiscale reprezintă obligațiile prevăzute de C. fisc.

și de C. proc. fisc. Art. 2 din C. fisc. prevede că impozitele și taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul obținut pe veniturile obținute în România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele și impozitele și taxele locale. Potrivit art. 22 din C. proc.

fisc.: "Prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege: a) obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile, sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat de stat; b) obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat al statului; c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; d) obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite în continuare obligații de plată accesorii.

Având în vedere că dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 fac referire expresă la obligațiile fiscale prevăzute de C. fisc. și la cele prevăzute de C. proc. fisc., iar art. 22 lit. d) din acest cod prevede că obligațiile fiscale sunt dobânzile, penalitățile de întârziere sau majorările de întârziere și văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) C. proc. pen. în sensul că se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, instanța a admis pretențiile părții civile și l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestor obligații accesorii în cuantumul prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului, astfel cum fost detaliat mai sus.

În baza art. 353 C. proc. pen. a admis cererea părții civile și a dispus luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului până la concurența sumei de 292.983 RON plus majorări și penalități de întârziere care se vor calcula în continuare până la data recuperării integrale a prejudiciului conform art. 119 și urm. din O.G. nr 92/2003 din C. proc. fisc. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.I., prin care a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul a solicitat o probă cu expertiza contabilă în fața instanței de fond, probă care i-a fost respinsă, că actul de sesizare nu este susținut de nicio probă, nefiind dovedită nici latura obiectivă a infracțiunii, nici cea subiectivă, inculpatul necunoscând faptul că acele cheltuieli nu au la bază operațiuni reale sau că evidențierea elementelor contabile s-a efectuat cu privire la operațiuni fictive. S-a arătat că declarațiile martorilor R. și R. nu sunt concludente soluționării cauzei și că o probă cu importanță deosebită este Raportul de constatare tehnico-științifică potrivit căruia scrisul și semnăturile de pe facturile suspect nu aparțin inculpatului, dosarul de urmărire penală bazându-se pe suspiciunile organelor de control fiscale care nu trebuie să răstoarne prezumția de nevinovăție.

S-a menționat că SC V. SRL a atestat inițial că au existat relații comerciale, pentru ca apoi să infirme existența acestor relații comerciale, că inculpatul se deplasa la obor la Bacău unde cumpăra de la diverse persoane, pe societatea sa, diferite produse, pentru care primea facturi, pe care le preda contabilei care le înregistra în contabilitatea societății, ulterior produsele achiziționate fiind vândute unor terți pe bază de factură, aspecte confirmate de martorul inculpatului, audiat la instanța de fond. Deoarece infracțiunea de evaziune fiscală nu există, inculpatul nu poate fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente nici la repararea prejudiciului. În apel nu au fost administrate probe noi.

Prin Decizia penală nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 150 din 31 mai 2013 a Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 10435/62/2012, pe care a menținut-o. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele: Starea de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță. Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi, penale și al cercetării judecătorești, instanța de apel a constatat că prima instanță a avut în vedere la stabilirea stării de fapt toate probele administrate, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptelor sub forma intenției directe și încadrarea juridică a acestor fapte.

Apărările inculpatului B.I. prin care se arată că achiziționarea bunurilor menționate în facturile fiscale a fost reală și a avut loc la oborul din Bacău nu au putut fi primite. S-a avut în vedere că inculpatul a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale (declarații depuse la D.G.F.P. Brașov) cheltuieli fictive cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin mărirea cheltuielilor înregistrate pe societate, micșorând astfel sumele reprezentând veniturile societății, urmărind sustragerea de la plata în întregime a obligațiilor fiscale, respectiv impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată. Astfel, din înscrisurile de la dosar a rezultat fără dubiu că între societățile T.M.

SRL, al cărei administrator era inculpatul B.I. și SC V. SRL Bacău și respectiv SC F.B.E. SRL Timiș nu au existat relații comerciale, facturile cu numerele care au înregistrate în contabilitatea societății T.M. SRL, din contabilitatea SC V. SRL privind alți clienți. Cele 13 facturi (înregistrate în actele contabile ale societății T.M. SRL sunt înseriate, datate și privesc, după cum urmează : - nr. a din 2 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet, - nr. b din 3 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet, - nr. c din 5 februarie 2010 - 105 buc. plăci internet, - nr. e din 6 februarie 2010 - 110 buc. plăci internet, - nr. f din 8 februarie 2010 - 115 buc. plăci internet, - nr. g din 21 februarie 2010 - 2 buc.

84013, 2 buc. cilindru pneumatic, 2 buc. FGA 10, 1 buc. FGA 5, 3 buc. cablu distribuție, - nr. h din 22 februarie 2010 - 10 buc. mop 60 cm, 10 buc. mop 80 cm, 50 buc. mop rotund, 25 bucăți lavetă micro fibră, 150 lavetă bumbac, 4 buc. super texal, - nr. i din 23 februarie 2010 - 2 buc. ghem, 4 buc. splembo santtieate, 30 buc. DS WC, 5 buc. maxisam super, 4 buc. clor active, 8 buc. tera și 2 buc. cărucior lime, - nr. j din 24 februarie 2010,1 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuție, - nr. k din 25 februarie 2010, 2 buc. cupla aeronavă, 2 buc. cablu distribuție, - nr. l din 20 martie 2010, 1 buc. FGA 30, 1 buc. FGA 20, 1 buc. FGA 10, 12 buc. detector, 6 buc. Soclu detector, - nr. m din 30 martie 2010,100 kg bare fier, și - nr. n din 31 martie 2010, 93 buc.

freze disc. Analizând datele facturilor s-a constatat în mod evident că aceste facturi poartă mențiuni false, care nu corespund adevărului, în condițiile în care unele din numerele facturilor sunt consecutive dar privesc operațiuni care ar fi avut loc în zile diferite sau perioade mai îndelungate de timp, cum ar fi cele cu numerele f din 8 februarie 2010 și g din 21 februarie 2010 sau cele cu numerele k din 25 februarie 2010 și l din 20 martie 2010. De asemenea, un număr de cinci facturi poartă mențiunea efectuării transportului cu vehiculul al cărui proprietar este O.P., persoană care nu a efectuat niciun transport de mărfuri pentru SC T.M. SRL. Adresa provenind pe fax de la SC V. SRL din data de 24 octombrie 2011 de la dosarul de urmărire penală prin care se menționează că între această societate și T.M.

SRL s-au desfășurat relații comerciale poartă o ștampilă a societății, (cu mențiunea "Dep. Juridic") care nu se regăsește printre ștampilele de la dosar și cuprinde informații care s-au dovedit ulterior la data de 21 februarie 2012, cu răspunsul în original, că nu sunt adevărate. Deși activitatea principală a T.M. SRL este, conform informațiilor de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, intermediere în comerțul cu produse diverse, nu s-a făcut dovada cu documente contabile a faptului că bunurile achiziționate conform facturilor menționate mai sus de la SC V. SRL, și bunurile de la SC F.B.E. SRL Timiș, au fost revândute, așa cum afirmă inculpatul I.B. fiind ascultat în cursul cercetării judecătorești.

De asemenea, pentru achiziția de mărfuri de la SC F.B.E. SRL Timiș nu s-a confirmat existența la furnizor a documentelor înregistrate la cumpărător, conform raportului de inspecție fiscală. Pentru respectivele achiziții din perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2010 de la SC F.B.E. SRL Timiș în sumă de 746.545 RON, nu au fost identificate documente justificative în contabilitatea societății T.M. SRL și nici nu s-a confirmat existența la furnizor a documentelor înregistrate la cumpărător. Între societățile T.M. SRL, al cărei administrator era inculpatul B.I. și SC F.B.E. SRL Timiș nu au existat relații comerciale, conform răspunsului aflat la dosarul de urmărire penală. Martorul I.V., fiul inculpatului, a confirmat doar că l-a însoțit pe inculpat de mai multe ori la Bacău, unde acesta achiziționa marfă, fără ca prin declarația dată să confirme strict existența vreuneia achiziții de mărfuri conform facturilor fiscale indicate mai sus.

Cererea de efectuare a unei expertize contabile nu este utilă cauzei în condițiile în care inculpatul nu a insistat în efectuarea expertizei în fața instanței de fond în lipsa actelor contabile ale societății, obiectivele indicate sunt lămurite din analiza mijloacelor de probă care dovedesc că operațiunile contabile menționate sunt fictive, iar inculpatul nu a solicitat din nou această cerere în fața instanței de apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I. În recursul formulat inculpatul a solicitat, în temeiul art. 385 9 pct. 17 1 coroborat cu art. 385 15 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului formulat și casarea hotărârii atacate. Cu privire la fondul cauzei, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu există. În susținerea motivelor de recurs, a susținut că starea de fapt reținută de instanță nu este cea reală, nefiind susținută de probele din dosar. A arătat că, lipsește intenția directă a făptuitorului, care caracterizează latura subiectivă a acestei infracțiuni. În dovedirea stării de fapt reale a indicat declarația martorului I.V., din care rezultă că l-a însoțit în mod frecvent, în mod obișnuit pe inculpat la oborul din Bacău, de unde inculpatul procura marfa, ocazie cu care vânzătorii îi remiteau factura care însoțea marfa cumpărată. De asemenea, a arătat că raportul de constatare tehnico-științifică reprezintă o probă deosebit de importantă în aprecierea existenței elementului intențional; concluziile acestuia sunt categorice, în sensul că scrisul și semnăturile de pe facturile suspecte nu aparțin inculpatului.

Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin recursul formulat, recurentul inculpat a solicitat instanței achitarea sa, în temeiul art 385 9 pct. 17 1 coroborat cu art. 385 15 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că, raportat la probele administrate în cauză, starea de fapt reținută de instanțele ierarhic inferioare nu este cea reală. Înalta Curte amintește că, instanța de recurs verifică doar corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare invocat de către inculpat, nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația de fapt" și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept". Astfel, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție, în speță achitarea inculpatului.

Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este învestită și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen. În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului. Pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen.

Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o parte dacă și cum anume sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele inculpatului în legea nouă și apoi va compara sancțiunile prevăzute de legile speciale și Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială. Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se regăsește și poate fi calificată în drept în conținutul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. Analiza acestui prim criteriu relevă și reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancțiunile prevăzute de legea specială și de Noul C. pen. pentru această infracțiune și dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială. Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este de constatat că, sub aspect sancționator legea nouă nu prevede limite de pedeapsă mai reduse, iar în considerarea celorlalte instituții (infracțiunea continuată), instanța reține că legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului. Înalta Curte amintește că, în materia căilor de atac exercitate de părți operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc.

pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța de control judiciar, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac. Rațiunea acestui principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc. În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui caz de casare de la art. 385 9 C. proc.

pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituționale a "aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă de instanțele ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale vechi. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 103/Ap din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2014. Procesat de GGC - AS