ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3993/2013

Asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea formulată de petiționarii O.E.A. și B.R. și adresată Curții de apel Cluj, s-a solicitat îndreptarea și lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj.

În motivarea cererii, petiționarii au arătat faptul că instanța de apel, din eroare a menționat în cuprinsul dispozitivului deciziei, dispoziția privind stabilirea dreptului petiționarilor la măsuri reparatorii în echivalent, în cotă de ½ parte pentru fiecare, pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, constând în despăgubiri bănești (…), în loc de a stabili dreptul petiționarilor la măsuri reparatorii în echivalent, în cotă de ½ parte pentru fiecare, pentru terenul aferent imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, constând în despăgubiri bănești (…). Petenții au mai cerut să se lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei din apel, în sensul că prin sintagma „păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată” s-a avut în vedere păstrarea în integralitate a dispoziției instanței de fond constând în: „dispune restituirea în natură în favoarea reclamanților, în cotă de ½ parte fiecare a apartamentelor nr. 1, 6, 8, 10, 13, 16, 20, 21, 22 și 23 înscrise în CF AA.

Cluj, cu nr. top A1. și cu privire la părțile indivize comune aferente acestora, înscrise în CF col. BB., cât și cu privire la cota parte ce revine acestor apartamente din imobil curte înscris în CF CC. Cluj, cu nr. top C1., potrivit expertizei întocmită în cauză de expert M.D.”. Aceasta, în condițiile în care, în urma judecății în apel, dispoziția acestei instanțe a fost în sensul de a acorda petenților despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 552 mp, aferent nr. top C1. din CF nr. CC. Cluj, X2 . Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 mai 2013, dată în Dosarul nr. 1659+/C1.010, Curtea de apel Cluj a respins cererea formulată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța sesizată a reținut, cu referire la solicitarea vizând îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei 144/A din 18 februarie 2011, că se opune soluționării sale favorabile, în primul rând faptul de a nu se fi solicitat de către petenți, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, și restituirea terenului, ci doar a apartamentelor și spațiilor comerciale de la adresa imobilului din Cluj-Napoca, str. B.N. și B-dul E. Apoi, s-a apreciat că prin actuala lor solicitare, petenții tind să renască dispoziția inițială conținută de decizia nr. 144 A din 18 februarie 2011, respectiv aceea care a fost înlăturată și înlocuită prin cele statuate în baza încheierii din 30 martie 2011, cu precizarea că acele valori inițiale nu reprezintă valorile apartamentelor, ci valorile corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură.

În acest sens, instanța de apel a precizat că prin amintita încheiere, a fost soluționată o cerere anterioară a acelorași petenți, de completare a dispozitivului deciziei 144/A din 18 februarie 2011, calificată ca fiind una de îndreptare eroare materială, prin care s-a înlocuit valoarea apartamentelor, ce nu au fost restituite în natură reclamanților și pentru care li s-a recunoscut lor un drept la măsuri reparatorii prin echivalent, valoare indicată inițial ca fiind aceea din expertiza întocmită de expert M.M., cu valoarea din expertiza întocmită de expert T.M. S-a arătat, de asemenea, că prezentul demers al petenților tinde să încalce autoritatea de lucru judecat a acelei încheieri, care a rămas irevocabilă în forma în care a fost pronunțată, întrucât petenții nu au formulat recurs împotriva ei, iar recursul celorlalte părți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 6465 din 22 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În sfârșit, printr-un ultim argument, s-a menționat și faptul că, petiționarii au încercat să își valorifice dreptul de a obține despăgubiri în sumă de 1.117.923 RON corespunzătoare terenului cu nr. top A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură - nr. 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 și 19 pe calea recursului, exercitat împotriva deciziei civile nr. 144 din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, arătând că instanța de apel a lăsat nesoluționată cererea de acordare de despăgubiri pentru cotele-părți din teren corespunzătoare topograficului A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură, însă recursul reclamanților a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, petenții au exercitat calea revizuirii împotriva deciziei civile nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând omisiunea instanței de recurs de a cerceta critica privitoare la neacordarea de către instanța de apel a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul cu nr. top. A1., situat sub construcție, aferent apartamentelor ce nu au fost restituite în natură. Prin decizia civilă nr. 194 din 23 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr. 2960/1/2012, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. În concluzie, raportat, pe de o parte, la cele solicitate prin notificarea din 20 august 2001 înregistrată la B.E.J.

S.M., iar pe de altă parte, la cele statuate prin încheierea civilă din 30 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă și prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat de către instanța de apel că pretenția de acordare a despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură nu mai poate fi reiterată, întrucât această pretenție este soluționată irevocabil, în sensul neacordării acestor despăgubiri. Referitor la cel de-al doilea petit al cererii, vizând lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, instanța sesizată a apreciat că nici acesta nu este fondat.

Aceasta a contrazis susținerile petenților, care afirmă că terenul cu nr. top C1. în suprafață de 552 mp le-a fost restituit în natură prin hotărârea de primă instanță, arătând că din analizarea sentinței civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj - sub aspectul celor statuate cu privire la imobilul cu nr. top C1. - o atare concluzie nu poate fi dedusă. Aceasta a arătat că, referitor la situația terenului în suprafață de 552 mp, considerentele sentinței civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj sunt clare, lipsite de orice echivoc sau posibilitate de interpretare, în sensul că acesta nu se poate restitui în natură: Sintagma „cu privire la cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF CC.

Cluj nr. top C1.” , din dispozitivul sentinței civile nr. 89 din 26 februarie 2008 a Tribunalului Cluj, se are în vedere, în mod evident, terenul pe care sunt edificate apartamentele care au făcut obiectul restituirii în natură. Apartamentele restituite în natură se află în construcția care, evident, este edificată pe o anumită suprafață de teren. Acest teren, pe care sunt edificate apartamentele restituite în natură, a făcut, la rândul său, obiectul restituirii în natură și nicidecum nu un alt teren - curtea interioară - cum pretind petiționarii. Prin decizia civilă nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj pentru suprafața de 552 mp teren, a fost stabilit, în concret, cuantumul despăgubirilor cuvenite, fără ca prin aceasta să se fi creat reclamanților apelanți o situație mai grea decât cea de la prima instanță, în condițiile în care, potrivit celor anterior arătate, nici prima instanță nu a dispus restituirea în natură a acestui teren.

Împotriva deciziei civile nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, reclamanții au declarat recurs, solicitând ca în urma admiterii recursului să se dispună restituirea în natură în favoarea lor, în cote de câte ½ parte fiecăruia, a întregului teren în suprafață de 552 mp, înscris în CF nr. CC. Cluj, nr. top C1., iar în subsidiar, în ipoteza în care acest teren nu se va restitui în natură, să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 1.328.112 RON, reprezentând despăgubiri aferente acestui teren (Dosar nr. 4119/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Reiese că reclamanții au înțeles că terenul în suprafață de 552 mp nr. top C1.

nu le-a fost restituit în natură, au solicitat această măsură prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 144 din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, însă prin decizia civilă nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reclamanților a fost respins, astfel încât dezlegarea referitoare la suprafața de 552 mp teren a rămas irevocabilă, în sensul că acest teren nu se restituie în natură. S-a concluzionat că, prin prezenta cerere, petiționarii încearcă să repună în discuție un aspect asupra căruia, pe de o parte, instanțele de fond au statuat clar, în sensul că acesta nu se poate restitui în natură, stabilind măsuri reparatorii prin echivalent, iar pe de altă parte, această statuare a făcut obiectul controlului judiciar în recurs, calea de atac fiind respinsă irevocabil.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs cei doi petenți, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat, recurenții au susținut următoarele critici: - cu referire la primul petit al cererii formulate, privitor la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, recurenții au reamintit că au formulat o cerere de completare a dispozitivului acestei hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., ce a făcut obiectul Dosarului nr. 263/C1.011, cu motivația că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere.

Cererea de completare a urmărit acordarea despăgubirilor aferente apartamentelor nr. 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 și 19, ce nu mai pot fi retrocedate în natură, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert T.M. Această omisiune ori deficiență a judecății din apel a fost criticată și prin recursul exercitat împotriva deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj. Întrucât cererea de completare a dispozitivului, recalificată de instanță ca fiind una de îndreptare a erorii materiale, a fost admisă prin încheierea din 30 martie 2011, la primul termen de judecată în recurs, petenții au înțeles să renunțe la solicitarea lor care viza aceeași problemă.

Petenții au mai precizat că, fiindu-le favorabilă, nu au declarat recurs împotriva încheierii din 30 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, aceasta devenind irevocabilă la momentul respingerii recursurilor celorlalte părți, prin decizia civilă nr. 6465 din 22 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În acest context, aprecierile instanței de apel, potrivit cărora dispoziția inițiala privitoare la acest drept ar fi fost „măturată” și înlocuită prin cele statuate în respectiva încheiere civila din 30 martie 2011, nu au nici o acoperire, neregăsindu-se în cuprinsul dispozitivului acesteia nici o dispoziție în acest sens. În mod greșit instanța a respins cererea de față a petenților invocând faptul că notificarea nr. 1742 din 20 august 2001 nu ar cuprinde mențiuni și cu privire la teren, apartamentele și spațiile comerciale vizate prin notificare nefiind situate în aer.

Amprenta la sol a clădirii ocupă o suprafață de 992 mp teren. Petenții precizează că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 au urmărit restituirea a tot ceea ce nu s-a înstrăinat și, prin echivalent, a tot ceea s-a înstrăinat. Aceasta a fost și rațiunea administrării în apel, în Dosarul nr. 4480/117/2007, a probei cu expertiza având ca obiectiv determinarea valorii de circulație a terenului având nr. top. A1., aferent apartamentelor ce nu mai pot fi restituite în natură. Expertiza întocmită de expert M.I. a stabilit, într-o primă variantă, că valoarea acestui teren este de 1.117.923 Ron, iar într-o a doua variantă, ca urmare a obiecțiunilor formulate, o valoare de 608.213 Ron. Instanța de apel a dat preeminență celei de-a doua variante, stabilind dreptul reclamanților la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești în sumă totală de 608.213 Ron, pentru motivele criticate de reclamanți în recurs.

Dintr-o eroare materială, instanța de apel, în loc să acorde reclamanților dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, a stabilit acest drept însă pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, preluând eronat din expertiza expertului M.I. valorile terenului aferent imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, iar nu valorile imobilelor aflate în această situație, valori regăsite în expertiza întocmită de expert T.M. În mod nelegal a concluzionat instanța de apel că pretenția reclamanților de acordare a despăgubirilor pentru terenul aferent apartamentelor ce nu pot fi restituite în natură ar fi fost soluționată irevocabil în sensul neacordării acestora.

Nici o instanță nu a soluționat acest capăt de cerere, despre el putându-se cel mult spune că a fost lăsat nesoluționat, aceasta, având în vedere și faptul că încheierea din 30 martie 2011 a Curții de apel Cluj a rezolvat doar problema despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură. - Cu privire la cel de-al doilea petit, vizând lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, respectiv a sintagmei „Păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată”, recurenții susțin că, în mod contrar aprecierilor instanței de apel, este lipsit de echivoc faptul că prin dispozitivul sentinței Tribunalului Cluj s-a dispus restituirea în natură, în favoarea lor, a cotei-părți aferentă imobilelor restituite în natură, din curtea interioară, fiind indicate chiar coordonatele de carte funciară ale acestui teren, înscris în C.F.

nr. CC. Cluj, cu nr. top. C1. Cu referire la modul de rezolvare de către instanța de apel a acestui petit al cererii lor, recurenții au mai criticat eronata înțelegere a pretenției lor, care nu s-a referit la restituirea în natură a întregului teren în suprafață de 552 mp, având nr. top. C1., ci doar a cotei-părți din aceasta, aferentă imobilelor restituite în natură, după cum s-a și dispus prin sentința civilă nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, dar și interpretarea eronată în sensul că pretenția recurenților s-ar referi la terenul pe care sunt edificate apartamentele care au făcut obiectul restituirii în natură. Interpretarea este eronată întrucât dispozitivul hotărârii de primă instanță se referă la ambele categorii de teren, și la cel de sub apartamente, care li s-a restituit în cotă-parte indiviză, și la cel al curții interioare, restituit în aceeași proporție.

La 29 iulie 2013, a formulat întâmpinare intimatul-pârât Ministrul Finanțelor Publice, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare. La termenul de judecată din 25 septembrie 2013, recurenții au depus la dosar protocolul de predare-primire a imobilului încheiat cu reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca la 28 februarie 2013 și încheierea din 09 ianuarie 2013 emisă de O.C.P.I. Cluj. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile de recurs formulate, critici care se circumscriu motivului legal de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată prezenta cale de atac. Deși recurenții și-au întemeiat în drept recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii - instanța de recurs nu va reține ca fiind incident acest temei, observând, pe de o parte, că încheierea recurată cuprinde motivele ce explică soluția dată cererii petenților, iar pe de altă parte, că înțelegerea eronată ori interpretarea greșită de către instanță fie a argumentelor părții, fie a dispozițiilor hotărârii analizate, adică ceea ce s-a criticat de către recurenți cu referire la activitatea instanței de apel, nu se circumscriu ipotezei legale a „motivelor contradictorii ori străine de natura pricinii”.

Luând spre examinare criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele: Cu referire la cea dintâi solicitare a petenților, de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, în sensul de a se specifica faptul că sumele constând în despăgubiri bănești pentru imobilele ce nu se restituie în natură reprezintă, în realitate, despăgubiri bănești corespunzătoare terenului aferent apartamentelor înstrăinate, ce nu pot fi restituite în natură, soluția adoptată de instanța de apel este una legală și aceasta va fi menținută, chiar dacă parte a considerentelor reținute în justificare acesteia, va fi înlăturată.

Într-adevăr, argumentul instanței de apel, în sensul că se opune soluționării favorabile a acestei pretenții, împrejurarea nesolicitării de către petenți, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent și pentru terenul de la adresa imobilului din Cluj-Napoca, str. B.N. și B-dul E., notificarea acestora făcând referire doar la apartamentele și spațiile comerciale existente, nu poate fi reținut ca valabil. Acest argument este unul invocat peste ceea ce s-a reținut ori a fost opus reclamanților de către instanțele de fond care au judecat contestația lor la dispoziția nr. 4038 din 18 decembrie 2003 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, în litigiul soluționat în apel prin decizia a cărei îndreptare s-a solicitat în prezenta procedură.

Instanța de recurs reține că, dimpotrivă, în litigiul de fond au fost deduse judecății și s-au administrat probe specifice, inclusiv în dovedirea drepturilor cuvenite petenților asupra terenului de la adresa imobilului vizat de ei prin notificare, respectiv probe cu înscrisuri - copii și extrase din cărțile funciare ale imobilului și proba cu expertiza evaluatorie a terenului de sub construcție ori a terenului curte comună. Nici una din instanțele de fond care s-au pronunțat în litigiul petenților (judecat în mai multe cicluri procesuale) nu a făcut distincția reținută de instanța de apel prin încheierea recurată, în privința drepturilor recunoscute acestora în procedura Legii nr. 10/2001, cu referire la imobilul în litigiu.

Cea mai bună dovadă este însuși dispozitivul deciziei nr. 144 A din 18 februarie 2011, care recunoaște, printre altele, dreptul reclamanților (actualii recurenți-petenți) de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 552 mp, având nr. top. C1. și care constituie curtea interioară a imobilului. Așadar, dacă instanțele ce au judecat litigiul de fond s-au considerat învestite inclusiv cu cererea petenților vizând acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 și pentru terenul ce constituie curtea interioară a imobilului, chiar în prezența unei notificări ce făcea referire expresă la apartamentele și spațiile comerciale din imobil, invocarea argumentului că notificarea petenților nu conținea și referirea expresă la terenul de sub construcție, de către instanța de apel ce a soluționat prezenta cerere, apare ca fiind una excesivă și nelegală, motiv pentru care ea va fi înlăturată.

Înlăturarea acestui argument reținut în motivarea instanței de apel nu creează însă premisele soluționării favorabile a cererii recurenților. Nici autoritatea de lucru judecat a încheierii din 30 martie 2011 nu se opune, în sine, soluționării favorabile a cererii actuale a pretențiilor, dat fiind că, așa cum rezultă din conținutul acestei hotărâri judecătorești, procedura în care a fost pronunțată aceasta a vizat exclusiv pretențiile reclamanților legate de despăgubirile aferente apartamentelor 2, 3, 4, 5, 7, 9, 11, 12, 14, 15, 17, 18 și 19 ce nu s-au restituit în natură, pentru care, inițial, decizia nr. 114/A din 18 februarie 2011 a indicat valoarea determinată de expertul M.I. (expert topo, ce nu evaluase în litigiu decât terenul imobilului de sub construcție și curtea interioară) și ale cărei dispoziții au fost îndreptate prin încheierea din 30 martie 2013, precizându-se că valoarea este aceea determinată de expertul T.M.

Potrivit susținerilor recurenților, acea procedură a vizat dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru apartamentele ce nu se restituie în natură, iar cea de față vizează dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcție, aferent apartamentelor ce nu se restituie în natură, astfel că, de vreme ce nici cererile de îndreptare erori materiale nu au același obiect, nici hotărârile prin care instanțele le soluționează nu creează autoritate de lucru judecat una asupra celeilalte.

Însă, instanța de recurs observă că, în privința dreptului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcție, aferent apartamentelor nerestituite în natură, petenții se găsesc într-o cu totul altă ipoteză decât aceea care le-a permis formularea cererii de îndreptare a erorilor materiale din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, în legătură cu dreptul lor la măsurile reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nerestituite în natură, și care a fost soluționată favorabil prin încheierea din 30 martie 2011: în legătură cu acest din urmă drept, în dispozitivul hotărârii a cărei îndreptare s-a solicitat, exista o statuare din partea instanței, în sensul recunoașterii acestui drept recurenților, eroarea materială săvârșită purtând doar în privința valorii despăgubirii, indicată ca fiind aceea determinată printr-o expertiză ce evalua altă categorie de bunuri imobile (terenuri, în loc de construcții).

Acest fapt a permis instanței ce a pronunțat încheierea din 30 martie 2011, îndreptarea erorii materiale, prin indicarea corectă a valorii apartamentelor nerestituite în natură, ca fiind aceea din expertiza ce evalua chiar acest tip specific de imobile, respectiv cea întocmită de expert T.M. Spre deosebire de această situație, în cazul de față, lipsește situația premisă care să permită ca, pe calea reglementată de art. 281 C. proc. civ., să se îndrepte o eroare materială: aceea a săvârșirii unei erori materiale în legătură cu dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcție, aferent apartamentelor nerestituite.

În acest sens, Curtea remarcă faptul că decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, nici în forma sa inițială, dar nici în forma sa rectificată prin încheierea din 30 martie 2011 a aceleiași instanțe, nu conține nicio dispoziție privitoare la dreptul a cărui recunoaștere recurenții o urmăresc pe calea prezentei proceduri. De altfel, într-un mod explicit, recurenții afirmă ei înșiși această realitate atunci când combat o altă apreciere greșită a instanței de apel, anume că pretenția lor de acordare a despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor ce nu se restituie în natură, ar fi beneficiat de o soluționare irevocabilă, negativă, ea nemaiputând fi reiterată din acest motiv.

Criticând această reținere eronată, recurenții afirmă că nicio instanță nu a soluționat acest capăt de cerere, ci, dimpotrivă, eventual a lăsat nesoluționat acest petit, observație pe care instanța de recurs o consideră întru totul conformă realității de vreme ce, cum s-a arătat, decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011 nu conține nicio statuare în privința dreptului în discuție, iar această omisiune a făcut obiect de critică în recursul declarat de reclamanți. Prin decizia de recurs nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a răspuns în mod explicit acestei critici a reclamanților, dar s-a arătat că punctele 2 și 3 ale motivelor de recurs (între care se regăsește și critica menționată) nu se încadrează în motivele legale de recurs prevăzute la punctele 1-9 ale art. 304, apreciindu-se că prin formularea lor se tinde la o devoluare a fondului, imposibil de realizat în calea extraordinară de atac a recursului.

În sfârșit, recursul reclamanților a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar calea de atac a revizuirii promovate de aceștia, prin care invocau neanalizarea de către instanța de recurs a motivului ce critica omisiunea instanței de apel de acordare a măsurilor reparatorii pentru terenul cu nr. top A1., aferent apartamentelor nerestituite în natură, a fost respinsă ca inadmisibilă. În acest context procedural, analizat și de instanța de apel ce a pronunțat încheierea atacată cu prezentul recurs, concluzia acesteia în sensul că pretenția petenților, privitoare la acordarea despăgubirilor corespunzătoare terenului aferent apartamentelor nu au fost restituite în natură, ar fi beneficiat de o soluționare irevocabilă, în sens negativ, nemaiputând fi reiterată din acest motiv, este, desigur, eronată și contrară evidenței ce rezultă din această analiză a sa.

În egală măsură însă, ceea ce rezultă cu pregnanță din istoricul litigiului având ca obiect contestația împotriva dispoziției nr. 4038 din 18 decembrie 2003 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, și nu a sesizat instanța de apel, anume, faptul nerezolvării în litigiul de fond a pretenției petenților privitoare la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul aferent apartamentelor nerestituite în natură, prin niciuna din hotărârile judecătorești ce s-au pronunțat și, în special, prin aceea a cărei îndreptare s-a cerut (nr. 144/A din 18 februarie 2011) este ceea ce se opune soluționării actuale favorabile a prezentei cereri formulate.

În alte cuvinte, instanța de recurs remarcă faptul că pe calea prezentei cereri de îndreptare a erorii materiale a deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, recurenții urmăresc remedierea unor deficiențe de omisiune, respectiv neacordarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de sub construcție, aferent apartamentelor nerestituite, pretenție care nu ar putea fi valorificată în cadrul legal al dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Pentru deficiențele de judecată constând în omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra unui capăt de cerere ori asupra unor cereri conexe sau incidentale deduse judecății, legiuitorul a pus la dispoziția părților alte remedii procedurale reglementate special în acest scop, cum ar fi procedura prevăzută de art. 281 2 C. proc.

civ. ori calea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Se reține și că, întrebat fiind de către instanța de apel dacă înțelege să-și susțină pretenția pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale ori de completare a dispozitivului, reprezentantul reclamanților a optat pentru cea dintâi. Or, Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, astfel cum a fost el îndreptat prin încheierea din 30 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, nu conține erori materiale care să fie susceptibile de îndreptare/înlocuire pe calea procedură reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., în sensul celor solicitate de recurenții-petenți.

Susținerile recurenților în sensul că dispozițiile Curții de Apel Cluj trasate prin încheierea din 30 martie 2011 nu le-ar fi înlocuit pe cele ale deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 ale aceleiași instanțe, ci că ele coexistă și că aceasta ar constitui situația premisă a actualei lor cereri de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, sunt eronate și nu corespund realității.

În realitate, așa după cum corect a reținut și instanța de apel, efectul pronunțării încheierii din 30 martie 2011 de îndreptare a erorii materiale, a fost acela al înlocuirii dispozițiilor apreciate ca eronate din dispozitivul deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011, prin care valoarea apartamentelor nerestituite în natură reclamanților era determinată prin trimiterea la raportul de expertiză întocmit de expertul M.I., cu acelea ale încheierii din 30 martie 2011, care indica valoarea respectivelor bunuri ca fiind aceea rezultată din expertiza întocmită de expertul T.M. Această împrejurare este evidentă și de necontestat, ea rezultând din rațiunea și scopul procedurii reglementată de dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., din rațiunea și scopul pronunțării încheierii din 30 martie 2011 și nu, în ultimul rând, din considerentele acestei hotărâri, aceasta chiar în pofida neutilizării de către instanța ce a pronunțat-o, a mențiunilor exprese în dispozitivul său „înlătură” ori „înlocuiește” - cu referire la dispozițiile eronate, anterioare, ale deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011. Concluzionând, întrucât dispozitivul decizieinr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, astfel cum a fost el îndreptat prin încheierea din 30 martie 2011, nu dispune nimic în legătură cu dreptul reclamanților de a primi despăgubiri pentru terenul aferent apartamentelor nerestituite în natură, nefiind, deci susceptibil să conțină erori materiale sub acest aspect, și cum omisiunea instanței de a statua constituie altceva decât o eroare materială, remediabilă în procedura reglementată de art. 281 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că aceste motive sunt cele care se opun soluționării favorabile prezentei cereri de îndreptare a erorilor materiale formulate de petenți, considerentele prezentei decizii substituindu-le, parțial, pe cele ale instanței de apel. Cu referire la cel de-al doilea petit al cererii formulate, vizând lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, soluționat de instanța de apel tot în sensul respingerii sale, criticile de nelegalitate formulate sunt, de asemenea, nefondate. Este adevărat că, și cu ocazia soluționării acestui petit al cererii, instanța de apel afirmă o inexactitate, anume că prin hotărârea de primă instanță nu s-ar fi recunoscut nici un drept reclamanților în legătură cu terenul având nr. top C1., în suprafață de 552 mp, reprezentând curtea interioară a imobilului.

Bazându-se pe considerentele hotărârii de primă instanță, regăsite la alin. (2), prin care Tribunalul Cluj a prezentat argumentele pentru care a considerat că acest teren, în întregul său, nu poate face obiectul restituirii în natură față de reclamanți, instanța de apel a considerat eronat că sintagma „cu privire la cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF CC. Cluj, nr. top C1.”, din dispozitivul sentinței civile nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, are în vedere terenul de sub construcție, respectiv cel pe care sunt edificate apartamentele, acesta considerându-se că ar fi făcut obiectul restituirii în natură prin dispoziția menționată, iar nu cel ce constituie curtea interioară.

În mod evident, este vorba despre o inexactitate a instanței de apel întrucât simpla lecturare a hotărârii de primă instanță nr. 89/2008 a Tribunalului Cluj, în care este descris istoricul imobilului cu nr. top. D1. și nr. de CF CC., permite constatarea că, în urma dezmembrării acestuia, s-a constituit imobilul cu nr. top A1. teren cu construcții în suprafață de 992 mp, ce a fost transcris în CF col. BB. și CF individual AA. și imobilul cu nr. top C1., având teren în suprafață de 552 mp care a rămas în CF CC. Cluj, sub nr. X2, acesta constituind curtea interioară a imobilului. Prin urmare, dispozitivul acestei hotărâri, care restituia în natură reclamanților apartamentele din imobil neînstrăinate, înscrise în CF ind.

Cluj AA., cu nr. top. A1., împreună cu părțile indivize comune aferente lor, înscrise în CF col. BB., precum și cota parte aferentă acestor imobile din curtea înscrisă în CF Cluj CC., nr. top C1., nu poate fi în nici un caz interpretat că ar viza restituirea în natură a terenului de sub construcție (după cum eronat a interpretat instanța de apel), coordonatele de carte funciară fiind în mod evident cele ale terenului curte interioară.

De altfel, dispozitivul hotărârii de primă instanță este în deplin acord cu considerentele sale întrucât atunci când Tribunalul Cluj argumentează de ce terenul în suprafață de 552 mp curte interioară, care este liberă, nu ar putea fi restituit în natură reclamanților, justifică de fapt doar măsura sa de a nu dispune în întregul său de acest bun în sensul solicitat de reclamanți (prin restituirea în natură), arătând că acest spațiu nu ar putea fi folosit independent de apartamentele care îl înconjoară și pe care le deservește, considerându-l ca formând o veritabilă indiviziune forțată. Aceste considerente nu au împiedicat prima instanță, ci, dimpotrivă au ajutat-o în fundamentarea măsurii dispuse, anume ca, odată cu restituirea în natură a apartamentelor din imobil neînstrăinate și a părților individuale comune aferente acestora, să restituie reclamanților și cota parte aferentă acestor apartamente din curtea interioară înscrisă în C.F.

CC. Cluj, cu nr. top C1., adică din terenul în suprafață de 552 mp. În mod simetric, pentru cota-parte de teren curte interioară, aferentă apartamentelor înstrăinate, ca și pentru apartamentele înstrăinate, prima instanță a recunoscut reclamanților dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. Sub acest aspect, instanța de recurs nu poate decât să constate că susținerile recurenților, care au relevat interpretările greșite date de instanța de apel pretențiilor lor ori dispozițiilor din hotărârile judecătorești analizate, sunt reale. În același timp însă, instanța de recurs constată că hotărârea de primă instanță a Tribunalului Cluj nr. 89/2008 a fost reformată în calea de atac a apelului sub mai multe aspecte, printre care și cu referire la tipul de măsuri reparatorii ce s-au acordat reclamanților pentru terenul curte interioară, cu nr. top C1., din CF CC.

Cluj de sub nr. X2, în suprafață de 552 mp, Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 144/A din 18 februarie 2011, apreciind că, date fiind amplasamentul și destinația acestui teren, restituirea sa în natură nu este oportună, motiv pentru care a recunoscut dreptul reclamanților de a primi despăgubiri bănești în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru tot acest bun.

A accepta interpretarea recurenților, în sensul că dispoziția deciziei de apel nr. 144/A din 18 februarie 2011 „Păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată” nu face altceva decât să mențină soluția primei instanțe care le-a restituit în natură, în cotă parte aferentă apartamentelor neînstrăinate (restituite și ele în natură), acest teren, ar însemna să se accepte o ipoteză absurdă, nelegală și care nu s-a produs în cauză, anume ca reclamanților să li se fi recunoscut în procedura Legii nr. 10/2001 ca, pentru unul și același bun, respectiv curtea interioară a imobilului, ei să beneficieze atât de măsura restituirii în natură (e adevărat, în cotă-parte), cât și de aceea a despăgubirii prin echivalent (de această dată integral însă, pentru întregul teren).

Or, această interpretare nu ar putea fi dată sub nicio formă dispozițiilor corelate ale celor două hotărâri judecătorești supuse analizei, rezultând din conținutul acestora că măsura primei instanțe, care restituise în natură reclamanților, în cotă-parte indiviză, aferentă apartamentelor restituite, acest teren, și care le prevăzuse dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru cota-parte indiviză nerestituită în natură (ca fiind aferentă apartamentelor nerestituite) din același bun, a fost înlocuită cu aceea a instanței de apel care a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg terenul de 552 mp, cu nr. top C1., din C.F. CC. înscris sub nr. X2.

De altfel, singurul argument al interpretării propuse de recurenți este acela că, dacă ar fi citite astfel cele două hotărâri judecătorești, ar însemna că în propriul apel li s-a îngreunat situația, deoarece schimbările dispuse de Curtea de Apel Cluj asupra dispozițiilor hotărârii de primă instanță au fost realizate în apelul reclamanților, singurul care a și fost admis. Instanța de recurs precizează însă că reflecția părții asupra măsurii în care judecata în apel i-a îngreunat situația juridică în care se afla după judecata de primă instanță este una a cărei oportunitate și eficiență se vădesc la momentul declarării căii de atac a recursului și că, oricât de puternice ar fi argumentele sale în a susține aceasta (adică un caz de reformatio in pejus), ieșirea din această situație nu ar putea avea loc pe calea interpretării dispozițiilor din hotărârile judecătorești care îi soluționează litigiul, într-un sens denaturat, absurd și pe care acestea nu îl au.

Reținând și că, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 2025 din 21 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenții de astăzi au avut acces la calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 144/A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, pe care l-au și promovat, dar în cuprinsul căruia ei nu au susținut o critică de înrăutățire a situației în propria cale de atac, instanța de recurs apreciază că în mod corect a fost respinsă cererea lor de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1779/198/2012/a1 a Curții de Apel Cluj, cu motivația că pe această cale procesuală nu este posibil de adus modificări drepturilor asupra cărora a existat o dezbatere judiciară, iar instanțele s-au pronunțat în mod definitiv și irevocabil.

În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.E.A. și B.R. împotriva încheierii din 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 1659+/C1.010 . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.