ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3639/2018

Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.000 RON pe lună reprezentând prestație periodică, cu recalcularea anuală în raport de inflație și creșterea salariului minim pe economie, la plata sumei de 3.500.000 RON reprezentând despăgubiri morale, la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri materiale, precum și ia plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1349 din 13 aprilie 2017 Tribunalul București, secția a VI a civilă, a admis în parte cererea; a obligat pârâta Societatea B. S.A. la plata, către reclamant, a sumei de 130.000 RON cu titlu de daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de RON 1.387,33 RON cu titlu de daune materiale; a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 418/A din 1 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței; a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 200.000 RON daune morale; a menținut celelalte dispoziții.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., arătând că, respingând cererea privind prestația periodică lunară, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1387, 1388 C. civ., art. 255 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat, la data de 4 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin încheierea de ședință din 12.09.2018 recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen pentru dezbaterea acestuia.

Criticile deduse judecății, conform memoriului de recurs, au visat următoarele aspecte:

- Soluția a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 1387, art. 1388 C. civ., art. 255 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a respins cererea privind acordarea unei prestații periodice.

Astfel, în mod greșit s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada pierderii capacității de muncă, în condițiile în care din probele administrate, inclusiv cea testimonială, reiese fără dubii, nu doar că reclamantul nu mai poate obține venituri, dar nici măcar nu poate fi de ajutor în propria gospodărie.

La fel, înscrisurile medicale demonstrează caracterul ireversibil al leziunilor suferite și diagnosticele grave (pareza plexului brahial, artroza umărului drept, paralizia membrului drept, strabism convergent).

Or, dacă judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., în ce privește necontestarea culpei asiguratului pârâtei, cu consecința că nu se impune administrarea probelor privind situația de fapt, în mod asemănător trebuia să procedeze instanța de apel și sub aspectul stării de sănătate arătate prin cererea de chemare în judecată, respectiv pierderea capacității de muncă.

Recurentul-reclamant nu a susținut că ar fi fost salariat, acesta fiind și motivul pentru care nu a solicitat acordarea unei prestații periodice în raport cu veniturile obținute anterior accidentului.

În același timp, prejudiciul viitor este unul cert, câtă vreme paraliziile, artrozele și celelalte afectațiuni ale reclamantului nu sunt unele care să se vindece.

Drept urmare, instanța de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât actele medicale erau edificatoare.

Aceasta, și în contextul în care decizia din apel a validat statuarea primei instanțe conform căreia accidentul a produs urmări grave asupra stării de sănătate a apelantului-reclamant, constând inclusiv în infirmități post-traumatice.

Criticile recurentului au fost considerate încadrabile, conform raportului de admisibilitate în principiu, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar au caracter nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate:

- Pretinzând recunoașterea dreptului la prestații periodice în cadrul răspunderii civile delictuale a asigurătorului, recurentul-reclamant susține că s-ar fi făcut de către instanța de apel, prin soluția contrară adoptată, o greșită aplicare a normelor de drept material, inclusiv a dispoziției procedurale care instituie o dispensă de dovadă pentru ipoteza faptelor notorii ori necontestate.

Susținerea recurentului nu poate fi primită, nefiind de natură să combată considerentele deciziei din apel și să demonstreze nelegalitatea soluției adoptate.

Astfel, Curtea de apel nu a negat situația de fapt reținută de prima instanță a fondului, referitoare la consecințele accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului, diagnosticele medicale grave relevate de probele administrate.

Dimpotrivă, cu referire la aceste elemente de fapt și trimitere punctuală la urmările grave ale accidentului - așa cum fuseseră ele reținute de prima instanță - Curtea de apel a procedat la o redimensionare a cuantumului daunelor morale.

În ce privește pierderea capacității de muncă și acordarea unei prestații periodice lunare, instanța nu putea face însă aplicabilitatea dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., și să considere că o astfel de ipoteză intră în domeniul de aplicare a normei (fiind un fapt de notorietate sau necontestat).

Aceasta întrucât evaluarea capacității de muncă în vederea stabilirii unui grad de invaliditate, se poate face, în condițiile art. 71 din Legea nr. 263/2010, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul CNPP.

Un astfel de medic expert al asigurărilor sociale este cel care, pe baza raportului de expertiză a capacității de muncă întocmit, emite apoi decizia medicală asupra capacității de muncă (art. 71 alin. (3) Legea nr. 263/2010), decizie ce poate fi contestată la comisia medicală de contestații din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Munca.

Așadar, stabilirea unui grad de invaliditate, corespunzător pierderii totale sau parțiale a capacității de muncă, nu se poate realiza de către instanța civilă, observând actele medicale, pe care să le coroboreze cu proba testimonială, așa cum susține recurentul.

Față de dispozițiile legale indicate anterior, trebuie urmată o anumită procedură - de stabilire și eventual, contestare a deciziei de încadrare în grad de invaliditate - care are la baza examinarea clinică și analiza documentelor medicale de către medicul expert al asigurărilor sociale.

De aceea, în speță nu este vorba despre nesocotirea dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ. - care, în opinia recurentului, pe de o parte, ar fi fost aplicate de prima instanța, atunci când a statuat asupra situației de fapt și pe de altă parte, i-ar fi fost negată incidența de către instanța de apel, deși a validat starea de fapt în aceiași termeni în care a făcut-o tribunalul.

În realitate, în mod corect nu s-a recunoscut și nu a fost făcută aplicabilitatea acestui temei legal, față de ipoteza avansată ca obiect al probațiunii (pierderea capacității de muncă).

Reclamantul însuși a recunoscut, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în fața instanței de apel, că nu a obținut certificat de încadrare în grad de handicap, dosarul medical fiindu-i respins cu motivarea că este apt de muncă.

Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că instanța de apel a constatat corect că în lipsa raportului de expertiză care să fi fost întocmit de medicul specialist, nu se poate reține că s-a probat pierderea/diminuarea capacității de muncă a reclamantului și ca atare, pretenția acestuia referitoare la acordarea unor prestații periodice lunare este neîntemeiată.

Nedovedindu-se și acest rezultat vătămător (prejudiciu) al acțiunii ilicite a asiguratului intimatei, înseamnă că sub acest aspect nu sunt întrunite cerințele angajării răspunderii civile delictuale a asigurătorului și deci, n-a avut loc o nesocotire a dispozițiilor art. 1387, 1388 C. civ., cum a susținut recurentul prin criticile formulate.

În consecință, conform considerentelor arătate, în realizarea judecății în apel n-au fost încălcate nici norma de drept procesual referitoare la dovada faptelor notorii sau necontestate și nici dispozițiile de drept material privind angajarea răspunderii civile delictuale, nesubzistând nici una din criticile formulate.

Pentru toate aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în județul Bacău și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocatură C., în București, împotriva deciziei nr. 418/A din 1 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VI a civilă, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., cu sediul în București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.10.2018.