Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2802/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3723 din data de 29 septembrie 2016, Judecătoria Cornetu calității procesuale pasive a pârâtului A. ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Poliția Rutieră Ilfov ca neîntemeiată; a admis acțiunea precizată privind pe reclamant B., și pe pârâții A. și Politia Rutiera Ilfov; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 9.900 RON reprezentând prejudiciu material suplimentar suferit de aceasta, în urma accidentului rutier din data de 02.07.2012; a obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale, începând cu data introducerii acțiunii (02.07.2015) și până în momentul achitării debitului; a luat act că nu se solicita cheltuieli de judecată.

Totodată, în baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pârâții la plata sumei de 600 RON către stat, acordată reclamantei ca ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru. Prin Decizia nr. 1058 din 14 martie 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admite excepția netimbrării apelului formulat de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a anulat apelul formulat de către Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, ca netimbrat, a admis apelul formulat de către pârâtul A., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate în ceea ce îl privește pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov. Împotriva acestei decizii, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a formulat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, urmare a adresei de înaintare nr. x/2015, emisă de Tribunalul Ilfov, fiind repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF 5. Prin rezoluția completului din data de 28 iunie 2018, s-a fixat termen la data de 10 iulie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului. La acest termen, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc.

civ. Analizând excepția, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Hotărârea supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în soluționarea căii de atac a revizuirii, într-un litigiu având ca obiect pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON. Potrivit primei teze din art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON inclusiv. Termenul prevăzut de textul legal a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1009 din 15 decembrie 2016, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., este neconstituțională. În ceea ce privește efectele acestei decizii a Curții Constituționale, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei, din perspectiva dispozițiilor art. 27 C. proc. civ. - care ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac - trebuie stabilit dacă din considerentele deciziei se desprinde concluzia că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv [litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc.

civ.]. Obiectul controlului de constituționalitate a fost reprezentat doar de dispoziția legală anterior menționată, constatată ca fiind contrară Constituției, motiv pentru care conformitatea cu legea fundamentală a fost evaluată în contextul absenței accesului Sa recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, altele decât litigiile după materie indicate în cuprinsul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Curtea Constituțională a statuat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii introductive pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestei căi extraordinare de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Din considerentele deciziei instanței de contencios constituțional nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul ia un recurs soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani. În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, iar nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în sens contrar, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3 august 2017). Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs.

De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se poate deduce concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2037, publicate în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017. Competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor de procedură incidente.

În acest context, se va constata că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanța competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluționate în primă instanță de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curți îi revine competența de soluționare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depășește pragul de 200.000 RON. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc.

civ., în conformitate cu dispozițiile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri. Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin, (3) C. proc.

civ., ce prevede că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor. Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență.

În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale". Din considerentele anterior expuse, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege." Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează, art. 5 alin. (2) C. proc. civ. În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității". După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare." Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată". Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală, cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ. se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare". În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc.

civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Ilfov revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a recursului.

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov împotriva Deciziei civile nr. 1058 din 14 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.07.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2165/2018
Prin sentința nr. 716 din 9 martie 2017 Judecătoria Bistrița a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița - Năsăud; a obligat pârâtul la plata, către reclamant
ÎCCJ 2018-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3921/2018
1. Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 21 ianuarie 2016, declinată în favoarea Tribunalului Ilfov la data de 27 mai 2016, reclamantul A. solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța
ÎCCJ 2022-03-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 31.01.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., î
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2018
art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. (1) lit. i), art. 16, art. 25, art. 42, art. 64 din Legea nr. 8/1996, art. 1387 C. civ. Prin sentința civilă nr. 1124 din 24.09.2015 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemei
ÎCCJ 2017-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2017
i judiciare de timbru, instanța de judecată va obliga pe pârâtul care pierde procesul la plata sumei pentru care s-a acordat reducerea, potrivit art. 44 alin. (4) C. proc. civ.. Aceste dispoziții legale impun obligarea părții căzute în pret
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă