ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3353/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

1.1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. SA (SNN) a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:

- anularea parțială a încheierii nr. 59 din 17 iulie 2015 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv punctul 9 din încheiere prin care a fost respinsa contestația împotriva măsurilor dispuse prin punctul 9 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 16 din 11 mai 2015 și împotriva punctului 11 din dispozitivul Deciziei;

- anularea parțiala a Deciziei nr. 16 din 11 mai 2015 emisa de Curtea de Conturi a României, respectiv anularea măsurilor dispuse la Punctul II.11 din Decizie și anularea punctului nr. 9 din dispozitivul Deciziei, decizie care are la baza Raportul de control nr. x din 10 aprilie 2015;

- anularea parțiala a Raportului de Control nr. x din 10 aprilie 2015 emis de Curtea de Conturi respectiv punctul 3.1.9 din Raport, actul administrativ premergător emiterii Deciziei.

1.1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. SA (SNN) a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:

- anularea parțiala a încheierii nr. 59 din 17 iulie 2015 emisa de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, respectiv pct. 8 din încheierea prin care a fost respinsă contestația nr. 6420 din 28 mai 2015 formulată împotriva Deciziei Curții de Conturi a României nr. 16 din 11 mai 2015;

- anularea parțială a Deciziei nr. 16 din 11 mai 2015, respectiv anularea măsurilor dispuse la pct. II.10 și anularea pct. 8 din dispozitivul Deciziei care se referă la abaterea constatată și anularea parțială a Raportului de Control nr. x din 10 aprilie 2015, respectiv pct. 3.1.8.

1.1.3. Prin încheierea de ședință de la data de 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, a fost admisă excepția de conexitate și trimis Dosarul nr. x/2015 la Dosarul nr. x/2015 al secției a VIII a din cadrul Curții de Apel București.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 3419 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, s-a admis cererea principală și cererea conexă formulate de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în ceea ce privește punctele 1 și 2; a fost anulată, în parte, Încheierea nr. 59 din 17 iulie 2015 și Decizia nr. 16 din 11 mai 2015, în ceea ce privește pct. 9 și pct. 8 din încheiere, respectiv măsurile de la pct. II.11 și II.10 din decizie; a fost respins, ca inadmisibil, pct. 3 din ambele cereri, privind anularea parțială a Raportului de Control nr. x din 10 aprilie 2015.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate cu privire la soluția de admitere în parte a cererii de anulare și, în rejudecare, respingerea acțiunii în tot ca neîntemeiată, apreciindu-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Astfel, s-a susținut că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, art. 3, art. 4 și art. 6 din Legea nr. 514/2003, coroborate cu art. 22 alin. (1), art. 57 alin. (2) - (3) și art. 90 din Statutul consilierilor juridici și art. 8 din Regulamentul privind formele de exercitare a profesiei de consilier precum și a prevederilor art. 22 alin. (5) din Statutul societății, aprobat prin H.G. nr. 365/1998, raportat la art. 127 și art. 131 din Legea nr. 62/2011 și la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, texte de lege în baza cărora s-au dispus măsurile din Decizia nr. 16/2015.

2.2.1. Recurenta a arătat că măsurile atacate au fost emise în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu prevederile pct. 174 - 227 din RODAS, raportat la legislația incidență în cauză și documentația pusă la dispoziție de entitatea auditată.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, activitatea de valorificare a rapoartelor de control se face în baza regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin. (2), iar conform alin. (3) în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice verificate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligația conducerii entității auditate.

În lumina celor de mai sus, cu privire la actele atacate se poate constata că au fost emise în conformitate cu ansamblu de reguli, de fond și formă, prevăzute de RODAS, pentru desfășurarea activității Curții de Conturi și valorificarea rezultatelor acțiunilor de control, cu respectarea procedurii de comunicare și contestare, în baza competenței și atribuțiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată.

De asemenea, Încheierea nr. 59/2015 a fost emisă potrivit dispozițiilor pct. 219 din RODAS, conținând toate elementele de formă și fond prevăzute în Anexa nr. 15 la Regulament, prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestația, redarea măsurii contestate și a probelor/documentelor care au stat la baza dispunerii acesteia, motivele invocate în contestație de către conducerea SNN și documentele depuse în susținerea acesteia, motivele pentru care au fost apreciate ca nerelevante.

2.2.2. Organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic sunt reglementate de prevederile Legii nr. 514/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 1 - 4 din această lege, consilierul juridic poate fi numit în funcție sau angajat cu contract individual de muncă, activitatea sa constând în apărarea drepturilor și intereselor persoanelor juridice de drept public sau privat în slujba cărora se află în conformitate cu legile țării. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi consilier juridic sunt prevăzute de art. 8 din legea sus menționată.

În cazul celor 3 consilieri ai SN A. SA, raportul juridic care stă la baza exercitării profesiei este contractul individual de muncă încheiat cu societatea, prin care le-au fost stabilite drepturi și obligații, ori printre drepturile stabilite în contractele sus menționate nu s-a prevăzut și plata cotizației pentru înscrierea într-o organizație profesională, respectiv prin: Contractul individual de muncă nr. x din 5 decembrie 2001, încheiat între SNN SA și d-na. A., completat prin act adițional fără număr de înregistrare; Contractul individual de muncă nr. x din 4 mai 2009, încheiat între SNN SA și d-na. B., completat prin act adițional fără număr de înregistrare; Contractul individual de muncă nr. x din 29 noiembrie 2002, încheiat între SNN SA și d-na C., completat prin act adițional fără număr de înregistrare.

Constatările echipei de audit nu vizează activitățile desfășurate de consilierii juridici în cadrul SNN, privind doar drepturile acordate acestora, în sensul că, în afara salariului lunar, stabilit prin contractul individual de muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat, SN A. SA a decontat semestrial, consilierilor juridici (prin casierie) și contravaloarea cotizației, pentru, calitatea de membru în Colegiului Consilierilor Juridici București, fără ca acest drept să fie prevăzut și în contractul individual de muncă.

Potrivit Statutului profesiei de consilier juridic, cheltuielile ocazionate de reorganizarea profesiei de consilier, decontate de beneficiarul activităților prestate de acesta, sunt prevăzute la art. 57 alin. (2) și (3).

Conform acestor dispoziții, exercitarea profesiei de consilier juridic este în mod evident condiționată de plata cotizației la Colegiul Consilierilor Juridici, care îi și asigură menținerea în "Tabloul Colegiului".

Cu toate acestea, prin actele normative anterior menționate, nu se face referire la datoria entității de a suporta pe cheltuieli și de a deconta cotizația consilierilor juridici la Colegiu. Cotizația datorată de consilierii juridici este rezultatul aderării, apartenenței unei persoane la Colegiul Consilierilor Juridice și nu este o îndatorire legală în sarcina persoanei juridice angajatoare, cheltuielile suportate de aceasta fiind clar reglementate de prevederile art. 57 alin. (2) - (3) din Statutul consilierilor juridici. Or, cotizația anuală nu este reglementată ca o cheltuială în scopul formarii profesionale a consilierilor juridici, cheltuielile prevăzute la art. 57 din Statut fiind clar identificate și definite.

În mod greșit instanța de fond a reținut afirmația reclamantei precum că această cotizație anuală reprezintă o cheltuială efectuată în interesul și beneficiul angajatorului, având în vedere că aceasta nu are temei legal, iar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un consilier juridic sunt prevăzute la art. 8 din Legea nr. 514/2003.

De asemenea, potrivit art. 6 din Legea nr. 514/2003, "Consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional și reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă".

În acest caz, drepturile și obligațiile consilierilor juridici, angajați la SN A. SA, au fost stabilite prin contractele individuale de muncă, instanța de fond însă nu a ținut cont de faptul că printre drepturile stabilite în contractele individuale de muncă încheiate, nu s-a prevăzut și plata cotizației pentru înscrierea într-o organizație profesională.

Abaterea a fost reținut în raport de prevederile art. 10 din C. muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, precum și a dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, raportate la art. 57 din Statutul Profesiei de consilier juridic publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 05.12.2003.

Din Raportul de control rezultă că la SN A. SA consilierii juridici au avut calitatea de salariat, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, coroborat cu prevederile art. 2 și art. 3 din Legea nr. 514/2003, în baza celor trei contracte individuale de muncă, analizate de către echipa de audit.

Conform dispozițiilor art. 10 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, "Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu".

Potrivit prevederilor art. 13 lit. b) din Statutul profesiei de consilier juridic, "Pentru activitatea depusă, consilierul juridic are dreptul să fie remunerat conform prevederilor formei scrise a raportului juridic care stă la baza exercitării profesiei față de beneficiar", stabilindu-se de asemenea faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut afirmația reclamantei, conform căreia consilierii juridici din cadrul SNN desfășoară activități în interesul societății, ca fiind suficientă în susținerea nelegalității măsurii dispuse, întrucât aceasta nu este de natură a înlătura abaterile reținute de către Curtea de Conturi, care vizează acordarea unor drepturi în condițiile în care acestea nu erau prevăzute în contractele lor individuale de muncă.

Astfel, în afara salariului lunar, stabilit prin contractul individual de muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat, SN A. SA a decontat semestrial, consilierilor juridici (prin casierie) și contravaloarea cotizației, pentru calitatea de membru în Colegiului Consilierilor Juridici București.

Invocarea prevederilor art. 57 din Statut, în sensul că sunt limitativ concepute, nu dă dreptul entității verificate la plata unor cotizații anuale, fără bază legală care să reglementeze suportarea lor de către SNN SA, în temeiul O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, la acordarea vizei de control financiar preventiv, conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat, respectiv potrivit art. 10 din acest act normativ. De reținut este faptul că în acest caz, printre drepturile stabilite în contractele individuale de muncă încheiate de către consilierii juridici cu SNN SA, nu s-a prevăzut și plata cotizației pentru înscrierea într-o organizație profesională.

2.2.3. Potrivit considerentelor reținute de instanța de fond în hotărârea atacată, sporurile au fost acordate în baza contractului colectiv de muncă, act încheiat între SNN (societate de drept privat cu acționar majoritar Statul Român) și salariații săi cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 284/2010 aceștia nefiind bugetari.

Recurentul a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 127, art. 131 - 139 din Legea dialogului social nr. 62/2011, art. 22 alin. (5) din Statutul SNN SA, aprobat prin H.G. nr. 365/1998, raportate la prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cu modificările și completările ulterioare, reglementări aplicabile tuturor salariaților, nu numai celor din categoria bugetarilor cum eronat susține SNN. Dispozițiile menționate nu sunt reglementări care vizează strict sectorul bugetar, așa cum în mod greșit s-a reținut în considerentele hotărârii recurate, textul de lege fiind aplicabil tuturor contractelor colective de muncă indiferent de angajator.

În înțelesul Legii nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, față de definițiile din art. 1 din lege, în cazul acordării celor două sporuri, nu exista niciun act normativ pentru perioada verificată care să le reglementeze indiferent de domeniul de activitate. Astfel, abaterea constatată vizează acordarea unor drepturi de natură salarială, în baza contractului colectiv de muncă, respectiv a sporului pentru acordarea vizei de control financiar preventiv și a sporului pentru titlu științific de doctor, în condițiile în care textele de lege care le-au reglementat au fost abrogate.

De reținut este faptul că sporul CFP prevăzut în contractul colectiv de muncă, a fost reglementat legal prin dispozițiile art. 9 alin. (7) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern financiar preventiv, potrivit cărora "Prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar."

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, acest text de lege a fost abrogat în mod expres de art. 39, Cap. IV din Legea nr. 284/2010, în cauză neavând relevanță faptul că actul normativ prin care a fost abrogat reglementa drepturile de natură salarială a personalului bugetar, întrucât textul de lege nu face distincție între categorii de personal. Astfel, prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal, negocierile pentru încheierea acestora se efectuează după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea.

Mai mult decât atât, legea dispune cu privire la clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) - (3) art. 138 din Legea nr. 62/2011, faptul că acestea sunt lovite de nulitate. Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea dispozițiilor legale sus menționate revine angajatorului.

În mod greșit a considerat instanța de fond ca fiind relevantă poziția exprimată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin adresa nr. x din 14 mai 2015, întrucât aceasta nu constituie o dovadă a legalității sporurilor acordate personalului SNN, constituind doar un punct de vedere asupra cadrului legal de stabilire și acordare a salariilor angajaților societăților comerciale, în sensul că, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul entității, în condițiile stabilite de Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

De reținut este și faptul că, prin adresa ITM nr. x din 19 mai 2015, menționată de asemenea în cererea de chemare în judecată, se precizează în mod expres că, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, clauzele acestora pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

Referitor la măsura dispusă pentru valorificarea constatării vizând nelegalitatea acordării sporurilor pentru exercitarea controlului financiar preventiv și pentru titlul științific de doctor, instanța de fond a primit în mod greșit ca întemeiate susținerile reclamantei conform cărora cele două sporuri, ca oricare altele, pot fi liber negociate, acceptate și plătite între societate și angajații săi, în temeiul contractului colectiv de muncă, personalul său nefiind supus Legii nr. 284/2010.

Recurenta a arătat că temeiul juridic al acordării celor două sporuri nu poate fi considerat Contractul colectiv de muncă, în condițiile în care sporurile acordate nu au la bază un act normativ care să reglementeze acordarea acestora.

Se reiterează dispozițiile art. 132 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și se arată că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat acceptarea prin contractul colectiv de muncă a unor clauze prin care, în baza cărora s-a prevăzut acordarea sporului pentru viza CFP de 10%, aplicat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, precum și acordarea sporului pentru titlul științific de doctor de 15 % aplicat la salariul de bază, în condițiile în care, legislația în vigoare nu prevedea acordarea acestor sporuri.

În cazul sporului acordat persoanelor care exercita viza de control financiar preventiv, viza a fost exercitată de un număr de 3 persoane, care au beneficiat de acest spor în baza Regulamentului pentru acordarea sporurilor și a altor drepturi, care constituie Anexă la Contractul Colectiv de Muncă a SNN SA, valabil în perioada 15 decembrie 2008 - 30 iunie 2012, înregistrat la ITM București sub nr. x din 15 decembrie 2008 precum și cel valabil în perioada 30 iunie 2013 - 30 iunie 2015 înregistrat sub nr. x din 20 iunie 2013 (anexele 189 -190).

La art. 26 din Anexa la contractul colectiv de muncă, s-a stabilit: "(...) pentru exercitarea controlului financiar preventiv, se acordă un spor în cuantum de 10% aplicat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, salariaților nominalizați prin Decizia conducătorului unității SNN SA".

Echipa de audit a constatat în urma verificărilor efectuate faptul că, deși începând cu data de 1 ianuarie 2011, acordarea sporului pentru complexitatea muncii prevăzut la art. 9 alin. (5) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, a fost abrogat de prevederile art. 39 lit. b), Cap. IV din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru exercitarea controlului financiar preventiv, personalul desemnat pentru acordarea vizei de control financiar preventiv, a beneficiat de sporul de 10%, aplicat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, aceasta ca urmare a acceptării prin Contractul colectiv de muncă a clauzei prevăzută la art. 6.11 (1) precum și prin emiterea unor decizii, fără bază legală.

În cazul sporului acordat persoanelor pentru titlu științific de doctor, în perioada 2012 - 2014, un număr de 6 persoane din cadrul SNN SA au beneficiat de acest spor, în baza prevederilor de la art. 6.11 (1) din contractul colectiv de muncă, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. x din 15 decembrie 2008 și, respectiv, sub nr. x din 20 iunie 2013.

În Anexele la contractele colective de muncă, cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor este de 15% aplicat la salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat în domeniul pentru care posedă titlul.

În mod greșit a reținut instanța susținerile reclamantei conform cărora "salariații SNN nu se încadrează în categoriile de personal prevăzute de legea salarizării unice", fără a avea în vedere faptul că societatea a acordat sporuri fără a avea la bază un act normativ sau a căror reglementare a fost abrogată la momentul încheierii contractului colectiv de muncă, atâta timp cât acestora, le este aplicabilă Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.3. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă Societatea Națională A. SA (SNN) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

2.3.1. Combaterea susținerilor recurentei cu privire la plata cotizației consilierilor juridici.

Instanța de fond a înțeles că problema de drept o constituie împrejurarea existentei sau inexistentei bazei legale pentru decontarea de către reclamanta (societatea) a cotizației pe care consilierii juridici, angajați de aceasta cu contract individual de muncă, trebuie să o plătească anual Colegiului Consilierilor Juridici.

Recurenta afirmă, fără a demonstra că a respectat Regulamentul desfășurând activitatea de control în baza Programului aprobat de plenul Curții de Conturi, că atât Decizia cât și Încheierea atacate au fost emise conform legii, astfel încât Decizia cuprinde așa-zisele abateri de la legalitate și regularitate, măsurile dispuse și termenele de îndeplinire, iar încheierea conține motivele de respingere a contestației și în consecință consideră că au fost respectate prevederile Legii nr. 94/1992.

Din analiza acestor acte administrative rezulta contrariul celor afirmate de recurenta deoarece în aceste acte sunt invocate aceleași prevederi, fără detalieri suplimentare sau argumente concludente. Afirmațiile recurentei-paratei sunt sumare, cu caracter formal, fără indicarea legăturii de cauzalitate dintre textele de lege considerate aplicabile situației de fapt și intre așa-zisul prejudiciu/abatere. Practic, actele administrative atacate preiau în mod identic concluziile exprimate în Raportul de control. Recurenta-pârâtă nu ia în considerare niciun document, argument sau motiv legal invocat, rezumându-se la a afirma că acestea nu reprezintă argumente noi pentru a modifica decizia.

În speța, actele administrative atacate indica drept temeiuri legale prevederi care nu sunt aplicabile la situația de fapt.

Recurenta susține că s-au făcut plăți nelegale încălcând prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, respectiv ale art. 10 (3), (4) și art. 10; textul de lege invocat stabilește cadrul legal privind exercitarea controlului preventiv propriu, respectiv persoanele care pot exercita controlul financiar preventiv (altele decât cele care aproba și efectuează operațiunea supusa vizei), fără a indica în concret prevederile care ar fi încălcate de către SNN. Recurenta-parata susține că au fost încălcate prevederile art. 10 din Codul Muncii cu privire la definiția contractului individual de muncă, dar art. 10 stabilește termenii generali ai unei relații contractuale salariat/angajator, raporturile dintre SNN și angajații săi consilieri juridici fiind desfășurate în temeiul unui contract individual de muncă. De asemenea, invocarea încălcării alin. (2) și (3) ale art. 57 din Statutul Profesiei de consilier juridic publicat în M.Of. nr. 867 din 5 decembrie 2003, este eronata, SNN în calitatea sa de beneficiar al activității desfășurate de angajații săi, consilierii juridici, suporta în mod justificat și perfect legal costurile ocazionate de dobândirea și menținerea dreptului de exercitare a profesiei de consilier juridic.

Astfel, în mod corect instanța a considerat că prin actele contestate, recurenta nu a indicat în concret vreo dispoziție legală care să interzică suportarea unor asemenea cheltuieli. Nu este suficient ca recurenta să arate că textul art. 57 alin. (2) și (3) din Statutul consilierilor juridici nu cuprinde cotizația anuală pentru a susține în drept existența abaterii constatate.

Argumentul conform căruia în dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 57 din Statut nu se regăsește obligația de a suporta cotizația anuala, nu este unul de natura a înlătura obligația SNN în calitate de beneficiar al serviciilor prestate de consilierul juridic, de a achita costurile pe care consilierul juridic le efectuează pentru păstrarea acestei calități. Or, înscrierea și menținerea în colegiul consilierilor juridici, eliberarea unei legitimații vizate la zi, a insignei și a celorlalte însemne, fără de care consilierul juridic nu și-ar putea exercita chiar prerogativele funcției, nu se pot realiza fără plata cotizației, după cum s-a arătat mai sus. Devine, astfel, evident că suportarea cotizației de către angajator este subînțeleasă de text.

Aceasta concluzie rezultă din interpretarea coroborata a următoarelor prevederi legale: art. 4 din Legea nr. 514/2003, art. 3 din Statutul consilierului juridic, art. 6 din Legea nr. 514/2003, art. 22 alin. (1) din Statut, art. 90 din Statut.

Sancțiunea neplății taxelor și a contribuțiilor profesionale este suspendarea exercitării profesiei de consilier juridic. În consecința, aceasta sancțiune afectează desfășurarea normală a activității angajatorului prin suspendarea dreptului de a utiliza Legitimația de Consilier juridic, a celorlalte însemne specifice profesiei, precum și a ștampilei de consilier juridic. Plata cotizației de către societate nu s-a făcut în avantajul personal al consilierului juridic, ci în avantajul societății al cărui salariat este consilierul juridic, căruia trebuie să i se creeze toate condițiile pentru a-și putea îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003, Legea nr. 192/2006; H.G. nr. 925/2006 și de fișa postului apărând interesele societății.

Totodată, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 8 din Regulamentul privind formele de exercitare a profesiei de consilier care dispune următoarele:

"Consilierul juridic salarizat este de asemenea îndreptățit la acoperirea de către angajator a tuturor cheltuielilor efectuate de acesta în interesul și beneficiul angajatorului, în condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost avansate de angajator".

Împrejurarea că un consilier juridic din cadrul SNN desfășoară activități în interesul societății se desprinde din textele legale enunțate chiar de către recurenta, respectiv Legea nr. 514/2003, Statutul și Regulamentul consilierilor juridici, precum și dispozițiile Codului muncii cu privire la contractul individual de muncă. În plus, Decizia ICCJ nr. 22/2006 privind examinarea recursului în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăților nu poate rămâne fără ecou față de celelalte prevederi din Statut și astfel, toate referirile la modalitatea de exercitare a profesiei, vor avea în vedere clarificările și dispozițiile Deciziei ICCJ în sensul că un consilier juridic poate fi doar o persoană fizică angajată în baza unui contract individual de muncă sau un funcționar public.

2.3.2. Combaterea argumentelor recurentei cu privire la acordarea sporurilor de doctorat și de control financiar preventiv.

i) În susținerea așa zisei abateri de la legalitate, auditorii au pornit de la premisa că odată cu apariția Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, sporurile pentru viza de control financiar preventiv și pentru doctorat au fost plătite fără bază legală. Pentru a ajunge la această concluzie, recurenta a asimilat condițiile de salarizare a personalului bugetar (plătit din fonduri publice) cu cele aplicabile personalului SNN (personal plătit din veniturile generate din activitatea de producere a energiei electrice).

Premisa auditorilor publici externi este greșita, întrucât salarizarea personalului de la nivelul SNN nu s-a făcut și nu se face din fonduri alocate de la bugetul de stat, așadar nu exista nicio similitudine, sub acest aspect, cu personalul a cărui salarizare este reglementata de Legea nr. 284/2010. În plus. aceste sporuri au fost negociate, acceptate și plătite intre societate și salariați, în temeiul Contractului colectiv de muncă al SNN SA deoarece personalul nu este supus prevederilor Legii nr. 284/2010. Legea cadru a salarizării unitare nr. 284/2010 se aplica personalului plătit din fonduri publice, având aplicabilitate stricta pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului (conform art. 1 alin. (1) și prevede clar, faptul, că începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la art. 1 alin. (1) "sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege."

Având în vedere cadrul strict de reglementare al Legii nr. 284/2010 (aplicabil fondurilor salariaților instituțiilor bugetare plătiți de la bugetul de stat) și dispozițiile art. 162 C. muncii rezultă că în cazul societăților naționale cu capital majoritar de stat, cum este cazul SNN, se aplică libera negociere.

Întrucât salariații SNN nu se încadrează în categoriile de personal prevăzute de legea salarizării unice, restricțiile și limitările stabilite legislativ pentru salariații bugetari nu pot afecta drepturile negociate prin contractele colective de muncă pentru SNN, atât timp cât salarizarea și beneficiile acestora nu sunt reglementate prin lege. Stabilirea oricăror sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, componente ale salariului, conform art. 160 din C. muncii, pentru salariații din societăți comerciale care nu sunt finanțate de la bugetul de stat, se face în mod liber, prin negociere, în conformitate cu art. 162 alin. (1) și (2) din C. muncii.

Concluzia este că intimata, societate comercială, organizată în baza Legii nr. 31/1990 că societate pe acțiuni care funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale având un buget de venituri și cheltuieli anual, aprobat prin hotărâre de guvern precum și de către Adunarea Generala Ordinara a Acționarilor, listată la Bursa de Valori București, nu se încadrează între destinatarii Legii nr. 248/2010. Astfel, SNN este o societate cu capital majoritar de stat și nu o instituție/autoritate publică, iar în acest context sporul pentru exercitarea controlului financiar preventiv și cel pentru titlu științific de "Doctor" poate fi negociat în mod liber prin contractele colective de muncă;

ii) Intimata critică soluția pronunțată și sub aspectul faptului că instanța a reținut ca temei legal pentru acordarea sporurilor, Contractul colectiv de muncă al SNN SA

Această critică nu este întemeiată, deoarece art. 22 alin. (5) din Statut (aprobat prin H.G. nr. 365/1998) prevede că "drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă".

După cum dispune art. 127 din Legea nr. 62/2011, "organizarea și desfășurarea negocierilor colective, precum și încheierea contractelor colective de muncă sunt reglementate prin prezenta lege".

Se arată că sporul pentru exercitarea controlului financiar preventiv (10% la salariul de bază) a fost introdus pentru prima data în cadrul SNN prin Actul Adițional înregistrat sub nr. x din 17 iunie 2003 la Contractul Colectiv de Munca ("CCM") SNN pe anul 2003. Sporul pentru titlu științific de "Doctor" (15% la salariul de bază) a fost introdus în Actul Adițional înregistrat sub nr. x din 17 aprilie 2008, la CCM SNN pe anul 2005, ca urmare a aplicării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol și gaze, în vigoare de la 26 martie 2007.

Aceste sporuri au fost preluate, în continuare și în contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. x din 15 decembrie 2008, valabil începând cu data de 15 decembrie 2008 și până în data de 1 iulie 2013. În anul 2013 a fost semnat și înregistrat sub nr. x din 20 iunie 2013, Contractul Colectiv de Muncă, valabil la nivelul angajatorului SNN începând cu data de 1 iulie 2013 și până în prezent, în art. 6.11 regăsindu-se prevăzut atât sporul pentru exercitarea controlului financiar preventiv (10% la salariul de bază) cât și sporul pentru titlu științific de "Doctor" (15% la salariul de bază).

Din prevederile legale sus-menționate rezultă că atâta timp cât legea nu interzice, părțile sunt libere în stabilirea clauzelor convenției colective. În plus, dispozițiile art. 6.11 din Contractul Colectiv de Muncă SNN reprezintă voința părților semnatare angajatorul, pe de-o parte și sindicatul reprezentativ, de cealaltă parte, convenția colectivă fiind un element esențial al dialogului social și a cărui forță obligatorie este garantată de Constituția României. Astfel, art. 41 alin. (5) din Constituție recunoaște caracterul obligatoriu al convențiilor colective, prevedere preluată și de Codul Muncii care în art. 229 alin. (4) dispune că aceasta reprezintă legea părților.

iii) O altă critică formulată de recurentă este aceea că instanța nu a ținut cont de dispozițiile art. 132 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, care, în viziunea recurentei, s-ar aplica și salariaților care nu sunt bugetari. Cele două categorii de sporuri (pentru viza de CFP și pentru titlul științific de doctor) sunt menționate în CCM al SNN, așadar sunt drepturi cuprinse în CCM al SNN, și că atare, au fost preluate și în contractele individuale de muncă ale salariaților pentru care se aplică aceste sporuri. Angajatorul are, deci, obligația acordării lor către salariații care le au incluse în contractele individuale de muncă, datorită caracterului muncii (cum este sporul pentru viza de CFP) sau pregătirii specifice care contribuie la realizarea în condiții superioare a activității profesionale (cum este cazul sporului pentru titlul științific de doctor).

Trebuie subliniat faptul ea nu exista vreun text de lege care să interzică sau să limiteze dreptul societăților să acorde, prin contracte colective sau individuale de muncă, sporul pentru exercitarea controlului financiar preventiv și sporul pentru titlul științific de doctor. În concluzie, rezultă că stabilirea oricăror sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, componente ale salariului, conform art. 160 din C. muncii, pentru salariații unei societăți, companie națională sau societate națională care nu este finanțată de la bugetul de stat, se face în mod liber, prin negociere, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (1) și (2) din C. muncii.

La momentul la care sporul pentru control financiar preventiv a fost abrogat pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv personalul căruia i se aplica aceasta reglementare privind salarizarea unică, SNN avea prevăzut în CCM acest spor pentru salariați, spor care era prevăzut și în contractele individuale de muncă ale angajaților care exercitau activitatea de control financiar preventiv.

În opinia instanței, pe care o consideră corectă, Curtea de Conturi, în mod nelegal, face o confuzie între salarizarea personalului bugetar (plătit din fonduri publice) și personalul salarizat din cadrul societăților cu capital majoritar de stat, a cărui salarizare se realizează din bugetul societății în conformitate cu prevederile Codului Muncii și Legii nr. 62/1011 a dialogului social. Ca urmare a acestei grave confuzii, Curtea de Conturi consideră aplicabile SNN dispozițiile legale aplicabile salariaților plătiți din fonduri publice, deși SNN este o persoana juridică de drept privat și nu o instituție publică.

Intimata a arătat că societățile comerciale de drept privat (chiar și cele în care Statul este acționar majoritar) au posibilitatea de a reglementa prin contracte colective, drepturi pentru salariați superioare celor reglementate prin Codul Muncii, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 care prevăd că "la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal."

Stabilind în sarcina SNN obligația de a interveni până la data de 30 octombrie 2015 asupra celor convenite prin contractul colectiv de muncă, Curtea de Conturi a ignorat faptul că SNN nu are aceasta posibilitate întrucât potrivit prevederilor art. 148 din Legea nr. 62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, clauzele acestuia neputând fi modificate decât cu acordul ambelor părți semnatare, în conformitate cu prevederile art. 149 din același act normativ.

Instanța a reținut, însă, că acordarea celor două tipuri de sporuri de către intimată nu s-a făcut niciodată în considerarea vreunui act normativ care să i se impună acesteia, fiind doar o coincidență faptul că sporul pentru exercitarea controlului financiar preventiv era prevăzut până la nivelul anului 2011 și în favoarea personalului plătit din fonduri publice. Cele două sporuri au fost plătite în temeiul contractelor colective de muncă și al actelor adiționale încheiate la nivel de unitate începând cu anul 2005, acestea reprezentând legea părților.

iv) Recurenta critica soluția instanței de a considera relevanta poziția exprimata de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin adresa nr. x din 14 mai 2015.

intimata a arătat că nemulțumirea recurentei nu se materializează în argumente legale care sa combată poziția exprimată de Minister precum și motivarea instanței de fond. Astfel, din înscrisurile menționate mai sus și analizate de către instanța, care le-a coroborat cu textele legale aplicabile în cauza, rezultă, că sporurile salariale de natura celor în speță pot fi plătite dacă sunt incluse în contractul colectiv de muncă, fiind obligatorie chiar menținerea acestora dacă sunt reglementate prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, chiar în lipsa unor prevederi legale exprese privind acordarea acestora.

În drept, au fost invocate prev. art. 205 din C. proc. civ.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Încheierea din 18 aprilie 2018, completul de filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă și subsumate cazului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2.1. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță

În fapt, intimata-reclamantă SN A. SA, este o societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat (81%), aflată în prezent sub autoritatea Ministerului Energiei Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, conform dispozițiilor H.G. nr. 42/2015.

În perioada 12 ianuarie 2015 - 10 aprilie 2015, intimata-reclamantă a fost supusă unui control al Curții de Conturi a României - Departamentul IV, iar, în urma acestei acțiuni de verificare, echipa de auditori publici externi a întocmit Raportul de Control nr. x din 10 aprilie 2015.

În cuprinsul Raportului, echipa de control a Curții de Conturi a constatat la Punctul 3.1.9. (pag. 69 - 73), ca, în perioada 2012 - 2014, intimata-reclamantă a efectuat plăți pentru cheltuieli nelegale, reprezentând cotizația a trei consilieri juridici, angajați ai entității, ca membrii în Colegiul Consilierilor Juridici, încălcând astfel dispozițiile art. 6 din Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003, art. 8 Capitolul II din Regulamentul privind formele de exercitare a profesiei de consilier juridic emis de Ordinul Consilierilor Juridici din România și statutul din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic. Valoarea estimativa a abaterii de la legalitate a fost stabilită la 2.700 RON, iar consecința abaterii a constat în majorarea nejustificata a cheltuielilor entității cu suma de 2.700 RON, diminuarea profitului impozabil cu aceeași suma și a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 432 RON, precum și efectuarea de plați pentru cheltuieli fără baza legala.

De asemenea, în cuprinsul Raportului de Control, la punctul 3.1.8. (pag. 65 - 69), auditorii publici au constatat abaterea constând în efectuarea de plați pentru cheltuieli de natură salarială în suma estimativă de 94.199 RON, reprezentând sporuri acordate fără baza legală, la care se adaugă contribuția entității la asigurările sociale în sumă estimativă de 25.811 RON.

Împotriva Raportului, reclamanta a formulat Obiecțiuni, înregistrate la Curtea de Conturi a României sub nr. x din 27 aprilie 2015. Obiecțiunile nu au fost reținute de către Curtea de Conturi a României, astfel că, prin Decizia nr. 16 din 11 mai 2015 au fost menținute abaterile din Raport. Împotriva Deciziei, reclamanta a formulat Contestație înregistrată sub nr. x din 29 mai 2015. Comisia de soluționare a contestațiilor a dispus prin Încheierea nr. 59 din 17 iulie 2015 respingerea contestației.

Împotriva Încheierii nr. 59 din 17 iulie 2015, a Deciziei nr. 16 din 11 mai 2015 și a raportului de control nr. x/10 aprilie 2015 s-au formulat prezentele cereri de anulare parțială.

3.2.2. Recurenta-pârâtă a formulat un motiv de recurs generic, în cuprinsul căruia a invocat faptul că măsurile atacate au fost emise în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu prevederile pct. 174 - 227 din RODAS, raportat la legislația incidență în cauză și documentația pusă la dispoziție de entitatea auditată.

Înalta Curte constată că susținerile grupate în cadrul acestui motiv de recurs sunt lipsite de finalitate concretă, deoarece ceea ce s-a criticat prin acțiunea în anulare a fost greșita aplicare a normelor legale la situația de fapt, iar nu o depășire a atribuțiilor sau lipsuri formale ale actelor de control.

3.2.3. În ceea ce privește motivul de casare referitor la punctul 9 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 16 din 11 mai 2015 și punctul II.11 din dispozitivul Deciziei (obiectul cererii înregistrate sub nr. x/2015)

Prin măsurile atacate, recurenta-pârâtă a constatat că intimata-reclamantă, în perioada 2012 - 2014, a efectuat plați pentru cheltuieli nelegale, reprezentând cotizația a trei consilieri juridici, angajați ai entității, ca membri în Colegiul Consilierilor Juridici, încălcând astfel dispozițiile art. 6 din Legea nr. 514 din 28 noiembrie 2003, art. 8 Capitolul II din Regulamentul privind formele de exercitare a profesiei de consilier juridic emis de Ordinul Consilierilor Juridici din România și statutul din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic.

Cum în mod corect a subliniat prima instanță, problema de drept în speță o constituie împrejurarea existenței sau inexistenței bazei legale pentru decontarea de către reclamantă a cotizației pe care consilierii juridici, angajați de aceasta cu contract individual de muncă, trebuie să o plătească anual Colegiului Consilierilor Juridici.

Așa cum a observat în mod judicios prima instanță, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi, prin actele contestate, nu a indicat în concret ce dispoziție legală interzice suportarea unor asemenea cheltuieli, dar a avut în vedere împrejurarea că respectiva cotizație nu a fost reglementată prin contractele de muncă încheiate între angajator și angajat.

De asemenea, recurenta-pârâtă a avut în vedere interpretarea per a contrario a disp. art. 57 alin. (2) și (3) din Statutul consilierilor juridici, potrivit cărora "în scopul formării profesionale a consilierilor juridici angajați sau numiți în funcție, beneficiarii serviciilor profesionale ale acestora vor suporta cheltuielile pentru reorganizarea profesiei ocazionate de: înscrierea în colegiu, achiziționarea robei, a legitimației de consilier juridic, a insignei, ștampilelor profesionale, precum și a tuturor registrelor de evidență profesională" "cheltuielile avansate de consilierul juridic, ocazionate de reorganizarea profesiei precizate la alineatul precedent, se vor deconta acestuia de către autoritatea sau instituția publică ori de către persoana juridică în favoarea căreia acesta exercită profesia de consilier juridic" întrucât respectiva cotizația anuală nu este inclusă în text, recurenta-pârâtă a concluzionat în sensul că reclamanta a decontat plăți nelegale sub acest aspect.

Înalta Curte constată că, drept urmare a corectei aplicării a legii, prima instanță a reținut faptul că raționamentul juridic al recurentei-pârâte nu poate fi primit.

Astfel, chiar dacă textul art. 57 alin. (2) și (3) din Statutul consilierilor juridici nu se referă în mod expres la cotizația anuală, că și cheltuială ce va putea fi decontată de autoritatea sau instituția publică ori de către persoana juridică în favoarea căreia acesta exercită profesia de consilier juridic, având în vedere scopul avut în vedere de legiuitor, mai corectă în cazul de față este aplicarea unei interpretări prin analogie decât prin folosirea regulii per a contrario. Astfel, în mod evident, scopul avut în vedere de legiuitor a fost acela de a facilita organizarea activității de consiliere juridică, care se desfășoară în interesul și pentru beneficiul angajatorului; or, pentru îndeplinirea acestui scop, acoperirea de către angajator a oricăror cheltuieli legate de menținerea pe Tabloul consilierilor juridici, de eliberarea legitimației vizate la zi și a insignei, în temeiul cărora își dovedește calitatea reprezintă o necesitate din perspectiva interesului angajatorului.

Înalta Curte găsește ca fiind deosebit de relevante dispozițiile art. 8 din Regulamentul privind formele de exercitare a profesiei de consilier, potrivit cărora "consilierul juridic salarizat este de asemenea îndreptățit la acoperirea de către angajator a tuturor cheltuielilor efectuate de acesta în interesul și beneficiul angajatorului, în condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost avansate de angajator".

Dat fiind că plata cotizației constituie, pentru argumentele prezentate anterior, o cheltuiala evidentă în interesul și beneficiul angajatorului, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentei-pârâte.

Împrejurarea că prin contractele individuale de muncă ale celor trei consilieri juridici nu s-a prevăzut și plata cotizației pentru înscrierea într-o organizație profesională, nu mai este relevantă, față de modul de interpretare al dispozițiilor legale mai sus citate; fiind un drept prevăzut de lege, nu mai trebuia să fie reglementat ca atare și prin contractul individual de muncă.

Nu se poate considera că prin plata acestei cotizații de către angajator, devine o obligație legală a angajatorului; aceasta rămâne o obligație a angajatului, dar decontarea sa ca și cheltuială de către angajator este un avantaj patrimonial acordat prin lege consilierilor juridică angajați cu contract individual de muncă.

Sancțiunea neplății taxelor și a contribuțiilor profesionale este suspendarea exercitării profesiei de consilier juridic. În consecință, această sancțiune afectează desfășurarea normală a activității angajatorului prin suspendarea dreptului de a utiliza legitimația de consilier juridic, a celorlalte însemne specifice profesiei, precum și a ștampilei de consilier juridic. Plata cotizației de către societate nu s-a făcut în avantajul personal al consilierului juridic, ci în avantajul societății al cărui salariat este consilierul juridic, căruia trebuie să i se creeze toate condițiile pentru a-și putea îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr. 514/2003, Legea nr. 192/2006; H.G. nr. 925/2006 și de fișa postului apărând interesele societății.

În concluzie, se constată caracterul nefondat al acestui motiv de casare referitor la plata cotizației anuale a celor trei consilieri juridici angajați ai societății.

3.2.4. În ceea ce privește motivul de casare referitor la punctul 8 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 16 din 11 mai 2015 și punctul II.10 din dispozitivul Deciziei (obiectul cererii înregistrate sub nr. x/2015)

Abaterea de la legalitate reținută în sarcina intimatei-reclamante la acest punct constă în aceea că: "(...) deși începând cu de 1 ianuarie 2011, acordarea sporului pentru complexitatea muncii prevăzut la art. 9 alin. (5) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv a fost abrogat de prevederile art. 39 lit. b), Cap. IV din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, pentru exercitarea controlului financiar preventiv, personalul desemnat pentru acordarea vizei de control financiar preventiv, a beneficiat de sporul de 10 %, aplicat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat, aceasta ca urmare a acceptării prin Contractul Colectiv de muncă a unor clauze prevăzute la art. 6.11 (1) precum și în emiterea unor decizii, fără bază legală ... " "(...) acceptarea prin Contractul Colectiv de Muncă a unor clauze prevăzute la art. 6.11 (1) (titlul științific de