ÎCCJ, Secția penală

Prin Sentința penală nr. 132 din 28.06.2017, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrării juridice data faptelor prin actul de sesizare, după cum urmează:

Pentru inculpatul A. - din instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Pentru inculpații B., C., D., E., F., G., I. - din abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., în abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

II. În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților B., C., D., E., F., G., I. achita pe inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea civilă Municipiul București prin Primar, precum și solicitările pe latură civilă formulate de subiecții procesuali J. și K.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. s-au menținut măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparținând inculpaților, A., F., B., I., D., E., G.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, a reținut următoarele:

În baza Legii rurale din 1864 (act normativ adoptat de guvernul Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza), numitul L. a fost împroprietărit cu 7 pogoane și 19 prăjini în cătunul Herăstrău, nr. 115 pentru claca făcută cu doi boi, așa cum atesta "Matricola nominală de locuitori împroprietăriți în virtutea Legii rurale" și "Tabela de constatare a numărului clăcașilor, a categoriei lor și a sumei de despăgubire cuvenită proprietarului" și extrasele de pe aceste acte, eliberate de Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale.

Ulterior, terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică (adresele nr. x/28.05.2008, nr. y/24.03.2008 emise de Primăria Municipiului - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană și înscrisurile depuse în vol. VIII d.u.p., filele x), expropriere legală realizată de orașul București înainte de anul 1945 pentru constituirea Parcului Național Herăstrău, conform legilor din anii 1910 și 1912, promulgate prin decretele regale nr. 3938/1910, 2412/1912 și hotărârilor judecătorești de expropriere, cu despăgubirea proprietarului, expropriere ce nu a reprezentat un act de preluare abuzivă, neavând loc în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, folosind cele două documente menționate anterior, moștenitorii lui L., reprezentați de inculpatul A., în calitate de mandatar, au solicitat restituirea proprietății deținute de autorul lor.

Astfel, prin notificarea înregistrată la Biroul de executori judecătorești M. și N. sub nr. x din 20.08.2001, în baza Legii nr. 10/2001, O. a solicitat Primăriei Municipiului București, în calitate de moștenitor al defunctului L., restituirea în natură a terenului în suprafață de 20.000 mp situat în București, Șoseaua x, pe malul lacului Herăstrău.

Prin notificările înregistrate la Biroul executorului judecătoresc P. sub nr. x din 09.11.2001 și 3083 din 09.11.2001, Q. a solicitat Primăriei Municipiului București, în calitate de moștenitor al defunctului L., restituirea în natură a terenului situat în București, zona Herăstrău, sector 1 în baza Legii nr. 10/2001, motivând că terenul notificat a fost dobândit de autorul său prin împroprietărire, fiind ulterior expropriat și inclus în zona Herăstrău.

Prin notificarea înregistrată la Biroul de executori judecătorești R. sub nr. x/24.11.2003, numita S. a solicitat Primarului General al Municipiului București, în calitate de moștenitoare a defunctului L., să unească cererile sale de restituire a terenului din București, Aleea x cu cele ale fratelui său O. și să se dispună restituirea acestui teren pe numele său și pe numele lui J. și K., în calitate de moștenitori ai defunctului O., decedat după notificare.

Instanța de fond a arătat că activitatea infracțională a fost inițiată de către inculpatul A., care i-a determinat pe notificatorii O. și Q. să formuleze cereri de restituire în natură a unor terenuri din zona Herăstrău, cunoscând că aceștia nu au un drept legitim de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001. După ce a obținut acordul celor care ar fi fost îndreptățiți să formuleze notificările pentru retrocedarea imobilului, inculpatul A. a acționat în continuare în baza unor contracte de mandat încheiate cu descendenții lui L., el ocupându-se integral de toate formalitățile necesare. Totodată, ca urmare a contractelor de cesiune încheiate cu notificatorii, inculpatul A. a devenit și titular al drepturilor litigioase, alături de Q.

În scopul menționat, inculpatul A. a formulat cereri la Arhivele Naționale pentru obținerea unor înscrisuri care să ateste că autorul notificatorilor, L., a fost împroprietărit prin Reforma Agrară din 1864, pe care să le folosească, ca acte doveditoare, în demersurile sale repetate la diverse autorități judiciare și administrative în numele notificatorilor în scopul dobândirii mai multor suprafețe de teren pe amplasamente situate în diverse locații cu potențial economic ridicat.

Anterior acestui demers, inculpatul A. a introdus o acțiune la Tribunalul București, înregistrată sub nr. x/2003, prin care a solicitat în numele notificatorilor și a obținut revendicarea unei suprafețe de teren de 39.897 mp (echivalentul a 7 pogoane și 19 prăjini) situate în București, Calea x, folosind ca act doveditor copia extras după Matricola nominală de locuitori împroprietăriți în virtutea Legii Rurale din anul 1864 eliberată și legalizată de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale sub nr. x din 26.07.2001, beneficiind de sprijinul funcționarilor din cadrul Primăriei Municipiului București, care nu au formulat o apărare a interesului public, în sensul ca nu au promovat calea de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond în acest dosar, hotărâre care a rămas astfel definitivă.

Ulterior, în dosarul administrativ constituit la Primăria Municipiului București, inculpatul A., titular al drepturilor litigioase alături de Q. și mandatar al notificatorilor, a utilizat ca acte doveditoare aceeași matricolă extras obținută de la Arhivele Naționale alături de tabela de constatare a numărului clăcașilor, a categoriei lor și a sumei de despăgubire cuvenită proprietarului eliberată și legalizată de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale sub nr. 1.059.521 din 19.03.2001, adresa nr. x/14.06.2002 eliberată de Direcția de impozite și taxe locale - sector 1 și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit sub numele expertului T.

Faptul că inculpatul A. a utilizat același înscris în două acțiuni, una judiciară, ce a avut ca obiect revendicarea terenului din Calea x, iar cealaltă administrativă, ce a avut ca obiect restituirea terenului din Aleea x, fără ca aceste terenuri să fi făcut obiectul unor măsuri de preluare abuzivă ale statului în perioada 1945-1989, aspect pe care inculpatul l-a cunoscut, demonstrează fără echivoc că acesta a acționat cu intenție, urmărind scoaterea terenului din domeniul Municipiului București și trecerea lui în proprietatea notificatorilor, apoi a sa, ca urmare a contractelor de cesiune a drepturilor litigioase încheiate.

În acest sens Curtea a reținut declarațiile martorilor K. și J. date pe parcursul urmăririi penale (menținute și cu prilejul audierii în cadrul cercetării judecătorești), aceștia oferind detalii despre relația existentă între inculpatul A. și O. dar și ajutorul sistematic dat acestuia din urmă pentru obținerea documentelor necesare pentru formularea cererilor de restituire a terenurilor, respectiv împrejurarea ca inculpatul cunoștea la data respectiva întinderea reala a proprietății aparținând moștenitorilor lui L.

Astfel, martora K. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul A. prin intermediul fratelui său, Q. și că, de la inculpat, a aflat că ar putea obține recuperarea unui teren în suprafață de 7 pogoane și 19 prăjini pe care l-a deținut bunicul său, L., în cătunul Herăstrău, între Gara Băneasa și malul lacului Herăstrău. Martora a precizat că tatăl său, O., a întreprins demersuri pentru obținerea documentelor necesare dovedirii dreptului de proprietate asupra acelui teren anterior anului 2000, tot sprijinit de inculpatul A. După decesul lui O., fratele martorei, Q., a continuat să întreprindă demersurile necesare pentru obținerea terenului cu care a fost împroprietărit L. în 1864, fiind susținut în continuare de către inculpatul A.. Martora K. a declarat că în anul 2002 fratele său Q. și inculpatul A. i-au spus că terenurile revendicate de tatăl său, O., nu vor putea fi obținute niciodată, dacă nu vor fi cesionate drepturile litigioase către anumite persoane, care ar avea cunoștințe printre funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București care se ocupă de restituirea imobilelor, asupra cărora au influență pentru a obține soluționarea favorabilă a cererilor de restituire. Totodată, aceștia i-au spus că inculpatul A. îi va ajuta în demersurile lor, însă pentru aceasta trebuie să primească un comision, iar încheierea contractelor de cesiune ar reprezenta o garanție că va obține un avantaj. Martora a fost de acord cu condițiile impuse de inculpatul A. și a semnat la data de 26.04.2002 două contracte de cesiune a drepturilor litigioase alături de frații săi J. și Q., prin care a cesionat aceste drepturi către inculpatul A. și către numita Q., fără a primi vreo sumă de bani ca urmare a acestui contract.

Curtea a reținut că aspectele relatate de martora K. au fost confirmate și de către martorul J., care, în plus, a precizat că din discuțiile pe care le-a purtat cu alte persoane a aflat că inculpatul A. s-ar ocupa cu revendicarea de imobile în numele unor diferiți cetățeni.

Martorul Q. a declarat că a continuat demersurile începute de tatăl său cu ajutorul inculpatului A., acesta ocupându-se de obținerea documentelor necesare pentru obținerea terenului și de depunerea acestora la instituțiile abilitate. Martorul a precizat că nu a cunoscut situația juridică a terenului a cărui restituire a solicitat-o, care au fost împrejurările concrete în care imobilul a fost expropriat, temeiul legal al exproprierii, titlul cu care imobilul a fost preluat de către stat, dacă acesta era sau nu legal, însă a susținut că, în urma demersurilor sale, a primit un răspuns, probabil de la Primăria Municipiului București, prin care era înștiințat că terenurile ce fac obiectul notificărilor nu pot fi restituite în natură, deoarece sunt amplasate într-o zonă verde, iar legea interzice restituirea terenurilor din acele zone. În acest context, după ce a discutat cu inculpatul A., a decis să cedeze acestuia drepturile litigioase, la fel procedând și frații săi, J. și K., iar după semnarea contractelor de mandat și a celor de cesiune de drepturi litigioase nu a mai făcut nici un demers pentru obținerea dreptului de proprietate asupra terenurilor notificate. Cu privire la amplasamentul terenurilor notificate, martorul a subliniat că nu a cunoscut niciodată unde au fost amplasate efectiv acestea, fiind cert însă că terenul menționat în Tabela de constatare și în Matricola nominală a fost situat în cătunul Herăstrău.

În apărare, inculpatul A. a susținut constant că în cadrul celor doua proceduri (judiciară și administrativă), a utilizat separat fiecare din cele două acte, și anume tabela de constatare a numărului clăcașilor pentru acțiunea judiciară, iar matricola nominală pentru acțiunea pe cale administrativă, declarând că soluțiile pronunțate de cele două entități investite cu soluționarea cererilor de restituire/revendicare a terenurilor i-au fost favorabile, în sensul că prin Dispoziția nr. 4879/2005 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 15.209 mp pe un amplasament situat în zona Gării Băneasa, pe Aleea x, iar prin sentința civilă pronunțată de instanța Tribunalului București s-a admis acțiunea în revendicare constatându-se dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 39.000 mp situat în București Calea x. Inculpatul a susținut ca a fost de buna credință la efectuarea demersurilor menționate, considerând că fiecare din cele două acte care au stat la baza cesiunii drepturilor litigioase (matricola nominală și tabela de constatare a numărului clăcașilor) reprezintă câte un act de proprietate individual, pentru câte o suprafață de 7 pogoane și 19 prăjini.

Curtea a înlăturat aceste susțineri, reținând că Legea nr. 1014 din 15 august 1864 pentru regularea proprietății rurale, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 15 august 1864 nu permitea o dublă împroprietărire a sătenilor clăcași beneficiari ai legii, ci o singură dobândire a proprietății în funcție de numărul de animale deținut de fiecare clăcaș (art. 22 - 25 din Lege), astfel ca matricola nominală și tabela de constatare a numărului clăcașilor are ca obiect același act de împroprietărire, referindu-se la o suprafață de teren unică

În plus, audiat fiind la urmărirea penală, martorul T. (expertul care a întocmit lucrarea de expertiza în dosarul administrativ) a învederat ca, în baza unui titlu unic, s-a dispus de două ori restituirea pentru aceeași suprafață de teren, mai mare și cu amplasamente diferite.

Curtea a reținut că inculpatul A. a cunoscut care au fost suprafețele de teren deținute în zona Herăstrău de către moștenitorii lui L. în anul 1945, când au început preluările abuzive și că dreptul de proprietate al acestora a fost înscris în cartea funciară, precum și că dreptul de proprietate existent la momentul împroprietării conform Legii pentru regularea proprietății rurale din anul 1864 nu mai avea aceeași întindere în anul 1945, ca urmare a exproprierii, astfel că acesta nu mai putea folosi actele doveditoare din anul 1864 pentru a susține restituirea suprafețelor de teren pentru care a formulat acțiuni în instanță sau pe cale administrativă.

S-a arătat că, dacă moștenitorii lui L. ar mai fi deținut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7 pogoane și 19 prăjini menționat în extrasul din matricola nominală și în extrasul din tabela de constatare a numărului clăcașilor în integralitatea sa, atunci acesta ar fi fost înscris în cartea funciară, așa cum au fost înscrise și celelalte trei proprietăți rămase de la acest autor de către moștenitoarea U. prin procesul-verbal nr. x/1940/676 din 05.11.1941 - pentru suprafața de teren de 1 hectar și 1.180 mp aparținând lui L., dobândit prin moștenire de la tatăl său L., situat în șoseaua Herăstrău - Băneasa, figura H, procesul-verbal de carte funciară nr. x/1940/1568 din 12.11.1941 privitor la dreptul de proprietate al lui L. asupra imobilului situat în Fundătura Năvodului, nr. 5, compus din teren de 278 mp, și o casă cu parter dobândite prin moștenire de la tatăl său L. și procesul-verbal nr. x/1940/1570 din 19.03.1942, pentru terenul în suprafață de 276 mp, situat în Fundătura Năvodului, nr. 2, aparținând lui L., dobândit prin moștenire de la tatăl său L. (decedat de mai mult de 30 de ani).

Prin urmare, neexistând documente de carte funciară pentru suprafața de 7 pogoane și 19 prăjini, și nici alte dovezi cu privire la menținerea la nivelul anului 1945 a dreptului originar înscris în actele de împroprietărire de la nivelul anului 1864, Curtea a constatat că nu există nici o dovadă că acest drept se mai afla în proprietatea moștenitorilor lui L.

S-a constatat că inexistența dreptului de proprietate pentru suprafața revendicată este consecința exproprierilor pentru cauză de utilitate publică, respectiv constituirea Parcului Național Herăstrău, realizate de orașul București conform legilor din anii 1910 și 1912 pentru crearea Parcului Național (promulgate prin decretele regale nr. 3938/1910, 2412/1912) și hotărârilor judecătorești de expropriere, cu despăgubirea legală a proprietarului (conform actelor depuse în vol. 8 D.u.p., f. x).

Întinderea dreptului de proprietate al moștenitorilor lui L. a fost substanțial diminuată prin aceste exproprieri la nivelul suprafețelor de 11.180 mp și 276 mp, suprafețe înscrise în cărțile funciare anterior menționate, din care suprafața de 11.180 mp fusese deja redobândită pe cale judecătorească în urma acțiunii introduse la Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/1999, conform Sentinței civile nr. 4832/25.03.1999, prin care s-a admis cererea formulată de O. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, dispunându-se ca pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 11.180 mp situat în București, șoseaua x, împrejurări despre care martora K. a declarat că au fost cunoscute de către inculpatul A., întrucât O. l-a consultat pe inculpat în mai multe rânduri și tot inculpatul a găsit și clienții cumpărători pentru acest teren .

Curtea a concluzionat că rezultă fără echivoc că, după redobândirea terenului în suprafață de 11.180 mp de către moștenitorii lui L., dreptul originar de proprietate înscris în matricola nominală și tabela de constatare a numărului clăcașilor cu privire la terenul în suprafață de 7 pogoane și 19 prăjini, era lichidat aproape în întregime, cu excepția terenului în suprafață de 276 mp situat în x, nr. 2.

Prin urmare, restituirea în natură solicitată prin notificările înregistrate la dosarul administrativ înregistrat la Primăria Municipiului București nu mai era posibilă, cum nu mai era posibilă nici restituirea în natură în dosarul civil nr. x/2003 al Tribunalului București.

Cunoscând acest aspect, inculpatul A. a depus însă la dosarul administrativ o expertiză tehnică extrajudiciară, în care terenul notificat a fost identificat în mod nelegal pe un alt amplasament din Băneasa, care nu a aparținut autorilor notificatori, ci altor persoane, care nu aveau legătură de rudenie cu aceștia sau altă legătură, care să dea naștere unui drept de a solicita restituirea acelui teren.

Prin activitatea sa, constând în efectuarea demersurilor pentru depunerea notificărilor de restituire a terenului, obținerea unor înscrisuri care să creeze aparența de documente doveditoare pentru dosarul administrativ, inculpatul A. a determinat comiterea faptelor de către ceilalți inculpați în cauza (membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001), investiți cu soluționarea notificării.

Un alt aspect care, în opinia primei instanțe, subliniază reaua-credință a inculpatului A. în acțiunile întreprinse cu privire la restituirea terenului ce a făcut obiectul dosarului administrativ înregistrat la Primăria Municipiului București rezultă și din faptul că inculpatul a solicitat prin cererea înregistrată la data de 12.06.2002 la Direcția de impozite și taxe locale sector 1 eliberarea unei adeverințe din care să reiasă rolul familiei L., motivând că este cumpărător al drepturilor litigioase de la moștenitorii legali cu privire la terenul situat în sectorul 1 București .

În urma acestei cereri inculpatului A. i s-a eliberat adresa nr. x/14.06.2002, potrivit căreia "numiții V., W., X. și Z. au figurat înscriși la matricola agricolă 1953, poz. 141 cu teren agricol situat în comuna Herăstrău, raionul I.V. Stalin", pe care acesta a depus-o ca act doveditor la dosarul administrativ pentru justificarea formală a dreptului de proprietate, iar ceilalți inculpați - membri ai comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au acceptat-o ca atare, fără a face nici o verificare cu privire la cele consemnate în adresă, deoarece o analiză și o verificare a datelor comunicate i-ar fi condus la concluzia că înscrisul nu este de natură să prezinte relevanță probatorie pentru dosarul administrativ constituit prin notificările lui O., Q. și S., întrucât din actele de stare civilă și de moștenire din dosar nu rezultă o legătură succesorală sau de rudenie între notificatori și persoanele indicate în adresa menționată mai sus care să confere o vocație la moștenirea bunurilor deținute de către aceste persoane.

Mai mult decât atât, din adresă nu rezultă întinderea suprafeței de teren înscrisă pe numele celor cinci persoane, astfel încât să acopere suprafața de 15.209,87 mp ce a făcut obiectul restituirii, cum nu rezultă nici un element de legătură între actele de împroprietărire pe numele lui L. și terenul agricol situat în comuna Herăstrău, raionul I.V. Stalin și nici faptul că acest teren a fost trecut în proprietatea statului, informație care se înregistra în rolul fiscal în legătură cu imobilele preluate de către stat.

S-a arătat că persoana cu numele L., menționată în adresa nr. x/14.06.2002, nu este aceeași persoană cu autorul notificatorilor pe nume L. pentru care s-a eliberat actul de deces seria x nr. x, din declarația lui Y. data la urmărirea penală rezultând că persoanele din adresă sunt rudele sale, respectiv V. este mama sa, iar L., W., X., Z. sunt frații săi, toți aceștia fiind copiii lui AA. și V.. Martora Y. nu a putut fi reaudiată pe parcursul cercetării judecătorești din cauza stării de sănătate, instanța având însă în vedere aspectele relatate de martoră în prima fază procesuală, acestea coroborându-se cu ansamblul probator administrat.

De asemenea, conform fișei chestionar pentru impunerea pe anul 1953 rezultă că V. era "capul gospodăriei"din strada x, nr. 4, ce deținea un teren în suprafață de 0,50 ari în Herăstrău, iar L. este fiul lui V., acesta fiind înscris în matricola agricolă 1953 la poziția 142 fără bunuri imobile

Curtea a reținut ca semnificativ și faptul că în această adresă se menționează că imobilul este înscris în evidențele fiscale ca teren agricol, împrejurare ce punea în evidență că terenul nu se putea afla pe amplasamentul din Aleea x unde s-a făcut restituirea în natură, întrucât această categorie de folosință (teren agricol) nu putea fi compatibilă cu destinația de ștrand pe care o avea terenul din Aleea x încă din anul 1936, ce presupune încadrarea într-o altă categorie de folosință, astfel încât din compararea acestei adrese cu raportul de expertiză extrajudiciară se putea constatata constata cu ușurința că cele două acte prezintă situații juridice diferite, neputând justifica un drept de proprietate, constituind în același timp un indiciu serios cu privire la netemeinicia notificărilor și lipsa caracterului doveditor al actelor depuse la dosarul administrativ.

Curtea de apel a reținut că din adresa nr. x/27.08.2001, eliberată de Direcția de impozite și taxe locale sector 1 notificatoarei S. cu privire la cererile referitoare la imobilele situate în y și str. x, rezultă că această instituție nu deține date din care să reiasă că L. a figurat cu rol fiscal pentru un imobil situat în str. x (devenită y), împrejurare ce infirmă existența unor proprietăți deținute pe y invocate în notificările din dosarul administrativ.

În acest fel se explică și comportamentul inculpatului A., care a înțeles să formuleze cererea de rol fiscal fără să invoce în mod concret strada pe care s-a aflat imobilul așa cum acesta era menționat în notificări (y) întrucât ar fi obținut un răspuns negativ, ci să invoce o zonă mai întinsă (sectorul 1) în scopul obținerii unor date cu referire la numele L. pentru a le folosi la dosarul administrativ cu scopul de a crea în mod formal aparența existenței unui drept de proprietate, cu toate că inculpatul cunoștea că aceste date nu au legătură cu obiectul dosarului administrativ,

Toate notificările menționate anterior au fost înregistrate la Primăria Municipiului București constituindu-se câte un dosar administrativ, dosare care inițial au fost trimise la Direcția juridic, contencios și legislație și au fost repartizate martorului BB., consilier juridic în cadrul Direcției Juridic, Contencios, Legislație - Serviciul Restituiri în Natură, pentru verificarea actelor depuse de notificatori și formularea propunerilor către comisia pentru analiza notificărilor depuse în baza Legii nr. 10/2001.

Din analiza dosarului administrativ, Curtea a reținut că notificatorii au depus acte de stare civilă (certificate de naștere și de deces), certificate de moștenitor și hotărâri judecătorești pentru dovedirea calității moștenitori ai defunctului L., precum și extrase din actele de evidență a locuitorilor din Județul Ilfov împroprietăriți în virtutea Legii Rurale din 1864 eliberate de Arhivele Naționale, în vederea dovedirii dreptului de proprietate asupra terenurilor notificate. De asemenea, la dosar au fost depuse contracte de mandat în vederea recuperării dreptului de proprietate, declarații, acte de identitate, cereri, planuri. În cuprinsul dosarului se regăsesc adrese întocmite între direcțiile din cadrul Primăriei Municipiului București, precum și hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București, situația unor mijloace fixe, precum și lista unor mijloace fixe scoase din funcțiune.

În virtutea atribuțiilor de serviciu, având în vedere actele din dosar și bazându-se pe informațiile și garanțiile primite de la inculpata F. cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a putea fi dispusă restituirea imobilului solicitat, martorul BB. a întocmit referatul din data de 15.11.2004 în care a reținut că notificatorii Q., S., J., K. și O. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 3,5 ha situat în București, zona Herăstrău, ce a aparținut lui L. la momentul deposedării abuzive, conform actului de proprietate legalizat sub nr. 49.200/2003.

În referat s-a mai reținut că notificatorii sunt persoane îndreptățite, ca moștenitori ai fostului proprietar, calitate atestată de certificatele de moștenitor și de o sentință civilă.

Prin referire la nota de reconstituire aflată la dosarul administrativ și la expertiza întocmită de expertul T., BB. a supus atenției comisiei restituirea în natură a suprafeței de 15.209,87 mp reprezentând teren liber conform expertizei și măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul suprafeței până de 3,5 hectare, precum și respingerea notificării formulată de CC. ca neîntemeiată.

În declarațiile date la urmărirea penală, menținute și pe parcursul cercetării judecătorești, martorul BB. a arătat că în anul 2004 avea în lucru mai multe dosare pentru retrocedarea unor imobile, printre care și dosarele 11828, 11829 și 11833, având ca obiect notificări pentru restituirea terenului care face obiectului acestui dosar penal. La un moment dat, dosarele i-au fost cerute de colegul său, martorul DD., pentru a le conexa la un alt dosar, aflat în lucru la el, prilej cu care i-a precizat că inculpatele F. și D. i-au solicitat să instrumenteze acele dosare. După ce a primit toate aceste dosare, le-a prezentat inculpatelor F. și D., iar F. i-a spus că sunt complete, astfel că trebuie să facă referatul pentru a fi înaintate comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.

BB. a subliniat că a instrumentat cu prioritate aceste notificări, deși nu au fost formulate plângeri, petiții sau memorii de către notificatori, ca urmare a cererii inculpatei F.

Ulterior, dosarul a ajuns la Direcția Patrimoniu, evidența proprietății, cadastru, unde își desfășurau activitatea martorele EE. (la acea data inspector în cadrul Direcției Patrimoniu, Evidența Proprietății și Cadastru) și FF. (director executiv adjunct în cadrul aceleiași direcții).

Prin declarațiile date în cauză, martorele EE. și FF. au arătat că au analizat actele din cele 8 dosare de restituire în natură, constatând că anumiți notificatori făceau referire la parcelele 16, 17, 29, 250 din Cătunul Herăstrău, însă documentele doveditoare nu erau explicite cu privire la amplasarea în teren a imobilului notificat și că nu existau schițe ori planuri din care să rezulte amplasamentul terenului menționat în notificări și în actele doveditoare ale proprietății (Matricola nominală cu locuitorii împroprietăriți în virtutea legii rurale din anul 1864). Martorele au mai arătat că au consultat planurile topografice ale orașului începând cu anul 1955 și până în anul 1990 care se aflau la direcția în care lucrau, fără a găsi informații sau elemente pentru a putea identifica terenurile notificate în cele 8 dosare administrative, procedând totodată și la analiza planului parcelar al Parcului Național Herăstrău de la nivelul anului 1926, în care erau trasate proprietățile expropriate în virtutea Decretului Regal din anul 1910 pentru constituirea acestui parc, întrucât în una din notificări se făcea referire la parcelele 16, 17, 29, 250 din acest parc, aparținând lui L. și moștenitorilor săi. După circa 7 luni au constatat că nu pot fi identificate amplasamentele terenurilor notificate în cele 8 dosare, astfel că au întocmit nota de reconstituire din 10.11.2004 către Direcția juridic, contencios și legislație, în care au arătat că în baza de date nu se găsesc suficiente informații pentru identificarea cu precizie a amplasamentelor notificate, menționându-se și faptul că "amplasarea în zonă este cea indicată la nivelul informativ în planul topografic anexat scara 1:2000 care a avut la bază planul parcelar Parcul Național - proprietăți expropriate - Satul Herăstrău", fiind atașat acest plan parcelar. Cu această notă, dosarul a fost transmis către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește împrejurările în care a fost emisă nota de reconstituire din 11.11.2004, Curtea a reținut din declarațiile martorelor că, după ce au trimis nota de reconstituire din data de 10.11.2004 către Comisia internă de aplicare a Legii nr. 10/2001, a doua zi, 11.11.2004, această comisie a revenit cu aceeași adresă cu nr. 11828 (fără dată) completată olograf cu mențiunea suplimentară "Însușire expertiză", menționând că actele trimise cu această revenire se referă numai la Dosarul nr. x, de această dată fiind atașat și Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară (topografie) întocmit de expertul tehnic T. Martorele au susținut că, deși în acest raport se menționa că a fost identificat terenul notificat, nu și-au însușit această concluzie, întrucât din cuprinsul raportului rezulta că identificarea a fost făcută pe baza declarațiilor proprietarilor și a actului de proprietate prin care nu se putea ajunge la o concluzie reală cu privire la vechiul amplasament al terenului notificat, întrucât actul de proprietate (matricola nominală și tabela de constatare a numărului clăcașilor) nu precizau poziția terenului unde s-a făcut împroprietărirea (stradă, vecinătăți) în raport de care să se poată stabili dacă amplasamentul găsit de expert corespunde cu acela din actul de proprietate.

Din raportul de expertiză, martorele EE. și FF. au putut să constate o delimitare a terenului, reținând din cuprinsul raportului numai faptul că acesta "a fost delimitat și marcat pe punctele de contur cu buloane metalice de 60 cm. lungime bătute în pământ 30 de cm", fără a-și însuși mențiunea "terenul identificat conform declarațiilor domnilor Q. și J.". În urma acestor constatări, martorele au convenit asupra conținutului Notei de reconstituire cu caracter informativ din data de 11.11.2004 referitoare la Dosar nr. x, menționând că: "la dosar se găsește anexat un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care delimitează cu precizie terenul notificat, întocmit de expert tehnic ing. T. căruia îi revine întreaga responsabilitate. În cazul întocmirii Dispoziției de retrocedare se va folosi ca plan anexă planul întocmit de expert tehnic ing. T., plan ce face parte integrantă din prezentul dosar".

Curtea a reținut din declarațiile martorelor că această constatare este de natură să arate că terenul nu a fost identificat pe amplasamentul său, ci doar că acesta a fost măsurat cu precizie, rezultând o anumită suprafață, împrejurare aptă să dovedească faptul că direcția în care lucrau nu și-a însușit raportul de expertiză tehnică, menționând că nota de reconstituire nu constituia un act juridic și nu putea produce efecte juridice, având doar un caracter informativ pentru membrii comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 care cunoșteau destul de bine termenii tehnici referitori la identificarea unui teren și delimitarea acestuia, întrucât au întocmit numeroase note de reconstituire în dosarele privind restituirea unor imobile în care termenul de identificare era folosit în mod distinct de cel privind delimitarea, motivând că identificarea presupune stabilirea cu precizie a amplasamentului imobilului conform actelor de proprietate aflate la dosar, iar delimitarea însemnă numai măsurarea suprafeței de teren, acestea neputând fi confundate.

Prima instanță a constatat că aspectele învederate de martore se coroborează cu cele consemnate în alte note de reconstituire întocmite în dosarele nr. x/06.12.2004, nr. y/24.03.2009, nr. z/15.11.2004, nr. w/01.11.2004, observându-se că, de fiecare dată, s-a făcut distincție între noțiunile de identificare și delimitare, interpretarea dată acestor noțiuni fiind diferită și generând consecințe juridice distincte .

Pe parcursul cercetării judecătorești, martora FF. a subliniat împrejurarea că nu a putut să întocmească nota de reconstituire deoarece "aceasta nota presupune tocmai identificarea, stabilirea amplasamentului terenului supus reconstituirii", însă pe baza actelor din dosarul administrativ nu a reușit sa realizeze o identificare a imobilului. Ca atare, prin notă a comunicat comisiei că terenul era doar delimitat (operațiune ce presupunea numai măsurarea imobilului iar nu și stabilirea cu precizie a amplasamentului), considerând ca membri comisiei nu trebuiau sa aibă vreo problemă în a înțelege conținutul acestei adrese, deoarece "în decursul timpului a trimis adrese cu același conținut și nu au fost probleme" iar acest tip de răspuns face parte din limbajul profesiei lor, un limbaj specific și clar care, din punctul sau de vedere, "după atâția ani în care au lucrat în acest mod, trebuia sa fie înțeles fără probleme de membri comisiei".

Curtea a apreciat că nu poate fi reținută apărarea inculpaților - membri în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 - în sensul că termenul folosit în cuprinsul notei le-a creat convingerea că terenul supus restituirii a fost stabilit ca amplasament, deoarece noțiunea "delimitat" viza o cu totul altă situație juridică a acestuia (în sensul ca fusese doar măsurat), aspect pe care ei îl cunoșteau în virtutea atribuțiilor de serviciu și a modului în care erau lucrate în mod obișnuit dosarele administrative.

Curtea a mai avut în vedere și modul accelerat în care s-a soluționat dosarul administrativ, aspect ce denota înțelegerea frauduloasa a membrilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu inculpatul A.. Astfel, la data de 10.11.2004, la dosarul administrativ nu exista raportul de expertiză tehnică extrajudiciară semnat de T. Acest dosar a fost restituit comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 cu nota de reconstituie întocmită de EE. și FF. și a intrat în posesia inculpatei F., care menționează pe adresa nr. x/31.03.2004 "însușire expertiză". Astfel, în intervalul 10-11.11.2004, la dosarul administrativ a apărut brusc raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, fără a exista nici o dovadă că acesta a fost solicitat notificatorilor ori vreo dovadă privind modul în care raportul a fost depus la dosarul administrativ. În data de 11.11.2004 dosarul a revenit la Direcția patrimoniu, evidența proprietății, cadastru și a fost întocmită nota de reconstituire ținând cont de unele aspecte observate în raportul de expertiză extrajudiciară, cu care dosarul a fost trimis comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. În perioada 11.11.2004 - 15.11.2004, inculpata F. a retrimis dosarul martorului BB. pentru întocmirea referatului în vederea prezentării acestuia comisiei pentru analiză.

Totodată, Curtea a remarcat faptul că prima notă de reconstituire întocmită a fost separată în acest interval de dosarul inițial, compus din opt dosare, împreună cu trei dosare care au făcut parte din acest întreg. Imediat după întocmirea referatului de către BB. și înaintarea dosarului comisiei, inculpata F. a propus în data de 16.11.2004 restituirea în natură a terenului notificat, urmată la data de 17.11.2004 de către inculpatul B. și la data de 19.11.2004 de către inculpatul I., ridicându-se întrebarea când au avut aceștia timpul necesar verificării și analizării documentelor depuse de către inculpatul A.. Inculpatele E., G. și C. nu au datat propunerea lor, iar inculpata D. a fost ultima care a formulat propunerea, la un interval destul de lung față de prima propunere, fără nici o explicație a acestei diferențe de timp.

Din declarația martorului BB. Curtea a reținut că, la momentul analizării notificărilor și a documentelor doveditoare, acesta a constatat că din cuprinsul înscrisurilor nu rezulta modul de preluare a imobilului de către stat, și a solicitat lămuriri de la inculpatele D. și F., iar acestea i-au explicat că, atât timp cât terenul se află în proprietatea statului și nu se găsește actul de preluare, se prezumă că acesta a fost preluat în mod abuziv, fără titlu, conform dispozițiilor H.G. nr. 498/2003, cap. I, pct. 1, lit. e).

Curtea a reținut că argumentul prezentat de BB. în susținerea soluției propuse, potrivit căruia faptul că terenul notificat se afla în proprietatea statului constituia o prezumție de preluare abuzivă nu are nici o justificare legală, întrucât prevederile hotărârii invocate nu își găsesc aplicarea în cazul de față.

Instanța de fond a constatat, astfel, că primind dosarul administrativ, fiecare membru al comisiei a analizat actele depuse, formulând însă, cu încălcarea dispozițiilor legale și cu nerespectarea atribuțiilor de serviciu propunerea de restituire în natură a imobilului care face obiectul prezentului dosar.

Aspecte privind procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește domeniul de aplicare al legii, arătând că aceasta vizează imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, imobile ce se restituie, de regulă în natură.

Pct. 1.1 din normele metodologice, ce explică art. 1 din lege, reia aceste dispoziții, subliniind încă o dată aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 doar la preluările abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singura excepție expresă admisă de lege fiind rechizițiile efectuate în temeiul Legii nr. 139/1940. Totodată, se prevede că invocarea oricăror alte temeiuri de preluare abuzivă anterioare sau posterioare acestei perioade de referință nu este admisibilă în cadrul procedurii prevăzute de lege.

Normele metodologice impun, de asemenea, ca aprecierea preluării ca fiind abuzivă să fie circumstanțiată în funcție de mai multe elemente, la pct. 1.3 lit. a) prevăzându-se că incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii - cazurile enunțate la art. 2 alin. (1) din lege. Pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege situația respectivă se încadrează atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile).

Analizând notificarea, în cazul în care unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea acesteia apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptățită și a analizei împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, că preluarea nu a fost abuzivă, că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor nu sunt dovedite, că proprietarul nu avea vocația de a fi persoană îndreptățită potrivit legii, va emite o decizie motivată de respingere a notificării (pct. 1.5. din Norme).

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește care sunt imobilele preluate în mod abuziv, normele metodologice detaliind fiecare situație în parte.

Printre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent, art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 indică persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Curtea a mai reținut că normele metodologice fac precizări esențiale cu privire la acest articol, stipulând că la art. 3 alin. (1) lit. a) din lege, în cadrul procedurii administrative, sarcina probei deținerii proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio). Cu toate acestea, în cazul în care imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, în cazul în care nu există acte doveditoare privind preluarea imobilului (faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu)".

Pct. 10.3 din Normele metodologice impune, printre altele, obligația pentru entitatea învestită cu soluționarea notificării ca, înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată să verifice destinația actuală a terenului solicitat și suprafața acestuia.

În ceea ce privește obligațiile care revin persoanelor îndreptățite, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 stabilește că notificarea adresată pentru restituirea imobilului trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

Totodată, art. 22 din Legea nr. 10/2001 stabilește că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. În explicitarea acestui text de lege, Normele metodologice prevăd ce se înțelege prin "acte doveditoare", dispozițiile legale făcând referire la acte juridice translative de proprietate, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor; orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă; orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, expertize, orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale ori declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.

Prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, s-au stabilit principii de soluționare a notificărilor, stabilindu-se la capitolul I, printre altele, ca entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative și că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acestuia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu: decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă - deci, fără titlu".

Potrivit acelorași norme, s-au prevăzut măsuri instituționale pentru aplicarea acestei legi prin constituirea unor comisii interne pentru analiza notificărilor și a actelor doveditoare și propunerea soluțiilor corespunzătoare.

În lumina acestor dispozițiilor legale și a dispozițiilor interne ale Primăriei Municipiului București și a fișelor de post, Curtea a reținut că inculpații implicați în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv aveau ca atribuții executarea următoarelor activități:

S-a arătat că aceste cerințe ce decurg din dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi și ale reglementărilor interne ale Primăriei Municipiului București erau esențiale, pentru că stabilirea existenței unei deposedări și a caracterului său abuziv de către entitatea investită cu soluționarea notificării nu se putea face decât în raport de anumite împrejurări de fapt, care trebuie să fie expuse în notificare, altfel notificările nu pot fi considerate întemeiate.

Dreptul la restituire în natură a unui imobil nu poate lua naștere decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, printre care și dovedirea calității de proprietar la momentul deposedării abuzive, care era esențială, întrucât avea menirea să garanteze dreptul de proprietate publică și privată împotriva notificărilor abuzive ale persoanelor care au deținut la un moment dat dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, dar care, la momentul deposedării abuzive nu mai dețineau imobilul ca urmare a înstrăinării/pierderii dreptului de proprietate (vânzare, donație, expropriere, executare silită, etc.) înainte de data de 6 martie 1945, când au început actele abuzive ale statului în ceea ce privește dreptul de proprietate.

Stabilirea momentului preluării abuzive era o cerință importantă a legii, având în vedere perioada foarte mare de timp în care s-au realizat deposedările abuzive (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), caracterul real al deposedării abuzive putând exista numai dacă momentul în care s-a realizat deposedarea se încadrează în perioada de timp menționată.

Curtea a arătat că, și situațiile ce constituie prezumții relative de preluare abuzivă (fără titlu) implică în mod obligatoriu o soluție în funcție de momentul deposedării și de titularul dreptului de proprietate la acel moment, neputându-se pronunța o soluție de restituire a unui imobil doar în considerarea faptului că acesta se găsește în patrimoniul statului.

Prima instanță a reținut că, prin Normele metodologice se stabilește în mod imperativ că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.

În cauza, inculpații F., B., I., D., E., G. și C. - ce aveau ca sarcină soluționarea notificărilor formulate de solicitanți, nu au îndeplinit activitățile anterior menționate, în urma cărora ar fi trebuit să constate fără putință de tăgadă că notificările nu îndeplineau cerințele legale, iar actele doveditoare nu dovedeau amplasamentul imobilelor solicitate pentru a fi restituite în natură, momentul preluării abuzive, modul de preluare a imobilului, titularul dreptului de proprietate la momentul preluării imobilului, împrejurări ce determinau respingerea notificărilor.

Cu toate acestea, inculpații și-au însușit notificările necor