NEGUSSE MEKONNEN c. ROUMANIE

NEGUSSE MEKONNEN c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 19011/06 prezentate de Zenashe NEGUSE MEKONN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 mai 2006, având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, domnul Zenashe Negusse Mekonnen, este un resortisant etiopian, născut în 1983 și rezident la București. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Rapolti, avocată la București. Guvernul român ( În noiembrie 2003, aceasta a intrat ilegal în România. Prima procedură privind acordarea statutului de refugiat poate fi rezumată după cum urmează: reclamanta face parte din grupul etnic Oromo. În noiembrie 2003 a intrat ilegal în România. Prima procedură privind acordarea statutului de refugiat La 10 noiembrie 2003, recurenta a solicitat Oficiului Național pentru Refugiați ( Potrivit recurentei, părinții săi au fost reținuți pentru convingerile lor politice și tatăl ei ucis din același motiv. Ea a suferit o excizie în copilărie și a fost victima unui viol comis de un soldat, după care a dat naștere la copil. Recurenta se plângea că a fost reținută și supusă torturii și tratamentelor inumane și degradante din motive etnice și politice. Aprilie 2004, Biroul a respins cererea prin faptul că reclamanta nu a demonstrat o teamă rezonabilă de persecuție în țara sa de origine. printr-o hotărâre din 27 mai 2004, instanța de primă instanță instanța din București a respins plângerea reclamantei împotriva acestei decizii reținând că acuzațiile sale erau contradictorii și că nu a furnizat detalii cu privire la activitățile politice ale familiei sale. De asemenea, acesta a considerat că mutilarea genitală suferită nu reprezenta o formă de persecuție, în măsura în care o astfel de practică era interzisă de autoritățile etiopiene. Recurenta a formulat o acțiune în fața tribunalului județ din București și a trimis la dosar un raport psihiatric din 15 iulie 2004. Din acest raport reiese că prezenta o tulburare depresivă care ar fi apărut ca urmare a violului și violenței din Etiopia. Raportul menționa necesitatea unui tratament psihiatric pe termen lung. În 2004, tribunalul departamental a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță. A doua procedură privind acordarea statutului de refugiat pe 31 martie 2005, reclamanta a solicitat Oficiului accesul la o nouă procedură de acordare a statutului de refugiat. 2005, Biroul a respins cererea prin care se considera că nimic nu justifică contestarea concluziilor primei examinări. Recurenta sesizează instanța de primă instanță din București cu privire la această decizie. Prin hotărârea din 1 iulie 2005, instanța a dat dreptul la contestație. Prin hotărârea din 5 ianuarie 2006, tribunalul departamental din București i-a dat dreptul și a respins contestația reclamantei, considerând că reclamanta ar fi putut face demersurile necesare pentru obținerea și furnizarea documentului în cauză în cadrul primei proceduri. Procedura privind acordarea statutului de persoană tolerată Recurenta i-a solicitat Autorității pentru Străinii din România să-i acorde statutul de persoană tolerată în România din cauza temerilor sale de a fi pusă în pericol în cazul în care era obligată să se întoarcă în țara sa. La 27 ianuarie 2005, la cererea recurentei, Autoritatea și-a prelungit ulterior statutul de toleranță. 2007, Oficiul și Autoritatea au fuzionat în cadrul Ministerului de Interne și Reforma Administrativă pentru a forma Oficiul Român pentru Imigrație. Proceduri privind acordarea statutului de refugiat altor resortisanți etiopieni prin decizii din 9 și 23 aprilie 2004, Oficiul a respins cererile E.A., A.G. și A.S., resortisanți etiopieni, în vederea acordării statutului refugiat. Ei au sesizat tribunalul de primă instanță din București cu contestații împotriva acestor hotărâri prin susținerea temerilor de persecuție în Etiopia, din cauza etniei lor Oromo și a familei lor în F.L.O. prin hotărâri din 18 iunie, 9 august și 18 noiembrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță instanță și tribunalul județ din București au acceptat cererile a patru resortisanți etiopieni și le-a acordat statutul de refugiați, reținând existența numeroaselor abuzuri comise de forțele de securitate împotriva membrilor F.L.O. și a grupului Oromo. Dreptul intern relevant dispune de urgență din partea guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România art. 81 A la adresa străinilor care au intrat ilegal în România, care locuiesc ilegal în România (...) sau cărora li s-a refuzat cererea de azil, Oficiul Român pentru Imigrație poate decide de la distanță de teritoriu (...) Art. 82 Ordinul de a părăsi teritoriul este constituit de decizia Oficiului Român pentru Imigrație (...) care obligă un străin să părăsească teritoriul României (...) Reclamantul de azil decăzut este autorizat să părăsească liber teritoriul în termen de 15 zile de la data comunicării în limba română a ordinii (...) art. 84 Ordinul de a părăsi teritoriul poate fi contestat în fața instanței de recurs (...) în termen de zece zile de la data comunicării sale (...) Hotărârea instanței judecătorești este definitivă (...) exercitarea acestei căi de atac în termen de o săptămână de la executarea ordinului de a părăsi teritoriul. art. 87 (e) există temeri justificate că în țara gazdă viața de străin ar fi în pericol în cazul în care acesta ar risca să fie supus torturii sau tratamentelor inumane și degradante (f) convențiile internaționale la care România a aderat la . art. 102 Statutul de toleranță pe teritoriul României poate fi acordat de către Biroul Român pentru imigrație străinilor care nu au dreptul să locuiască în România. România, dar care, din motive obiective, nu părăsește România. Motivele obiective sunt circumstanțele independente de voința de străinătate, imprevizibile și insurmontabile, din cauza cărora străinul nu poate părăsi România. Refuzul de a acorda statutul de toleranță poate fi contestat (...) în fața instanței de recurs (...) Art. 104 (1) Statutul de toleranță se acordă pe o perioadă de maximum șase luni și poate fi reînnoit pentru perioade de maximum șase luni, până la încetarea motivelor care au stat la baza deciziei. (2) Statutul de toleranță nu anulează obligația străinilor de a părăsi țara în momentul în care motivele pentru care a fost acordat au încetat (...) 4. Peste hotare va face obiectul unei măsuri de la distanță imediată de teritoriu, fără notificare prealabilă, în cazul în care motivele pentru care a fost acordat statutul de toleranță au încetat. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, recurenta se plânge că riscă să fie supusă, din cauza originii sale etnice, torturii și tratamentelor inumane sau degradante, dacă ar fi deportată la 13 din Convenție, Comisia se plânge că nu a dispus de o acțiune efectivă pentru a examina riscul de încălcare a convenției în caz de expulzare. În cele din urmă, aceasta consideră că victima unei discriminări este o cauză a faptului că instanțele naționale au acordat statutul de refugiat altor resortisanți etiopieni care se aflau în situații similare cu ale sale. Cu privire la calitatea de victimă a reclamantei Guvernul susține că reclamanta nu poate pretinde că este victimă, în sensul art. 34 din Convenție, a încălcării articolelor 3 și 13 din Convenție din cauza respingerii cererii de acordare a statutului de refugiat în România. În această privință, guvernul susține că, deși acest statut i-a fost refuzat, recurenta este totuși considerată ca fiind tolerată. Pe teritoriul României și de atunci, acest statut a fost reînnoit în mod regulat. Guvernul subliniază că, până în prezent, nu s-a emis nici un ordin de la rejudecare împotriva reclamantei și susține că reclamanta va avea posibilitatea de a contesta acest statut, dacă este cazul, în fața instanței judecătorești de la București. În această privință, acesta furnizează copii ale hotărârilor pronunțate de instanțe. naționale, printre care Curtea de Apel de la București, care au examinat acțiunile împotriva ordinelor de a părăsi teritoriul care vizează străinii decăzuți în cadrul procedurii de acordare a statutului de refugiat. Printre aceste hotărâri, cele pronunțate la 8 și 15 decembrie 2005 de către instanța de apel din București se refereau la reclamanții de azil decăzuți și care, înainte de ordinea ordinii să părăsească teritoriul, au beneficiat de statutul de tolerat. În ultima hotărâre menționată anterior, instanța de apel a făcut drept la acțiune, considerând că trimiterea în țara de origine prezenta reclamantului riscul de a fi supus torturii și tratamentelor inumane și degradante, în conformitate cu art. 92 din ordonanța de urgență nr. 194/2002 și cu art. 3 din Convenție. Recurenta se opune argumentelor guvernului și declară că statutul de Comisia consideră că cele două hotărâri din 8 și 15 decembrie 2005 invocate de guvern conțin particularități care nu pot fi transpuse în cazul său și că, în orice caz, acestea sunt insuficiente pentru a stabili cu certitudine existența unei căi de atac interne. Guvernul menționează garanțiile oferite de Oficiul Român pentru Imigrație exprimate într-o scrisoare din 18 aprilie 2008 și garantează că art. 104 alin. (4) menționat anterior nu se aplică în cazul recurentei și că: Autoritățile române decid să o trimită înapoi în țara de origine, această returnare nu ar putea avea loc decât în conformitate cu procedura prevăzută pentru foștii solicitanți de azil, și anume în temeiul unui ordin de a părăsi teritoriul pe care l-ar putea contesta în fața tribunalului de apel din București. Curtea amintește doar de În acest caz, Curtea constată că reclamanta nu a fost îndepărtată de la teritoriu până în prezent. Prin urmare, aceasta nu se poate declara victimă a unei măsuri de la distanță atâta timp cât o astfel de măsură este executorie ( mutatis mutandis, Husain c. România, n 12338/02, § 105, 14 februarie 2008). Curtea constată că părțile au poziții divergente în ceea ce privește posibilitatea recurentei de a face obiectul unei măsuri de detașare imediată și fără notificare prealabilă. Cu toate acestea, Curtea observă că, în cazul în care Oficiul Român pentru Imigrări decide să depărteze de la teritoriul respectiv, acesta va fi ținut, în temeiul articolului 81 din Ordonanța de urgență n 194/2002, să îi comunice un ordin de a părăsi teritoriul. În temeiul articolului 84 din aceeași ordonanță, ea poate contesta acest ordin în fața instanței de apel din București, dacă consideră că viața sau integritatea sa fizică ar fi în pericol în țara gazdă. În plus, Curtea observă că o astfel de contestație suspendă executarea ordinului . Faptul că reclamanta beneficiază în prezent de statutul de tolerat nu poate să o priveze de protecția oferită foștilor solicitanți de azil prin art. 81 din ordonanța menționată anterior. Această concluzie este confirmată de poziția exprimată de Oficiul Român pentru Imigrație și este consolidată prin examinarea jurisprudenței instanței judecătorești de la București (retro) Având în vedere că Samir Said al Khadumi c. România (dec.), n 35380/03, 18 octombrie 2005). Având în vedere că nu există motive de a pune la îndoială asigurările furnizate de guvern și de Oficiul Român pentru Imigrări, Curtea consideră că reclamanta nu se poate pretinde până în prezent victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, a unei încălcări a articolelor 3 și 13 din Convenție. În ceea ce privește discriminarea invocată, Curtea constată că, prin două hotărâri din 28 octombrie 2004 și 5 ianuarie 2006, tribunalul județean a respins cererea de acordare a statutului de refugiat. Or, Curtea amintește că nici Convenția, nici protocoalele sale nu consacră dreptul la azil politic (Saadi Italia [GC], n 37201/06, § 124, CEDH 2008 ...). Având în vedere faptul că art. 14 nu a avut o existență independentă și că la momentul faptelor, dispozițiile Protocolului nr. 12 nu au fost în vigoare în ceea ce privește România, Curtea consideră că acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției și ale protocoalelor sale. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește aplicarea art. 39 din Regulamentul Curții, Curtea constată că Õ reiese din scrisoarea din 18 aprilie 2008 a Oficiului Român pentru Imigrație, precum și din jurisprudența instanței judecătorești de la București, în caz de trimitere, recurenta va beneficia de garanțiile prevăzute la art. 81 și 84 din ordonanța de urgență nr. 194/2002. Având în vedere că nu există motive de îndoială cu privire la faptul că autoritățile interne vor oferi recurentei garanțiile menționate anterior, Curtea decide să pună capăt aplicării articolului 39 din regulament. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

19011/06

présentée par Zenashe NEGUSSE MEKONNEN

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 25

novembre

2008 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mai 2006,

Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Zenashe Negusse Mekonnen, est une ressortissante éthiopienne, née en 1983 et résidant à Bucarest. Elle est représentée devant

la Cour par M

me

M. Rapolti, avocate à Bucarest. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

Răzvan

‑

Horațiu

Radu, du ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La requérante fait partie du groupe ethnique Oromo. En novembre

2003, elle entra irrégulièrement en Roumanie.

1.

Première procédure portant sur l’octroi du statut de réfugié

Le 10 novembre 2003, la requérante demanda à l’Office national pour les réfugiés («

l’Office

») de lui octroyer le statut de réfugié, en alléguant avoir

quitté son pays à la suite des persécutions subies par elle et ses parents en raison de leur appartenance au groupe ethnique Oromo ainsi qu’au mouvement politique clandestin, le Front de libération oromo (F.L.O.).

Selon la requérante, ses parents avaient été mis en détention pour leurs

convictions politiques et son père tué pour la même raison. Elle avait

subi pendant son enfance une excision et avait été victime d’un viol commis par un soldat, à la suite duquel elle avait donné naissance à

un

enfant. La requérante se plaignait d’avoir été placée en détention et soumise à la torture et à des traitements inhumains et dégradants pour des

raisons ethniques et politiques. Elle craignait d’être maltraitée ou même tuée si elle était expulsée vers son pays.

Par une décision du 1

er

avril 2004, l’Office rejeta la demande en estimant que la requérante n’avait pas fait la preuve d’une crainte raisonnable de persécution dans son pays d’origine.

Par un jugement du 27

mai

2004, le tribunal de première

instance de Bucarest rejeta la plainte de la requérante contre cette décision en retenant que ses allégations étaient contradictoires et qu’elle n’avait pas fourni de détails sur les activités politiques de sa famille. Il jugea également que la mutilation génitale subie ne représentait pas une forme de persécution, dans la mesure où une telle pratique était interdite par les autorités éthiopiennes. Il estima que le fait que la requérante avait été violée était un incident isolé qui n’était pas susceptible de se reproduire en cas de retour dans le pays.

La requérante forma un recours devant le tribunal départemental de Bucarest et versa au dossier un rapport psychiatrique du 15

juillet

ressortait de ce rapport qu’elle présentait un trouble dépressif qui serait apparu à la suite du viol et des violences subies en Ethiopie. Le rapport mentionnait la nécessité d’un traitement psychiatrique à long terme.

Par un arrêt du 28

octobre

2004, le tribunal départemental confirma le

jugement rendu en première

instance.

2.

Deuxième procédure portant sur l’octroi du statut de refugié

Le 31

mars

2005, la requérante demanda à l’Office l’accès à une nouvelle procédure d’octroi du statut de réfugié. Elle s’appuya sur un document provenant du F.L.O. et qui faisait état des persécutions à l’égard de sa famille et qui, selon ses allégations, ne lui serait parvenu que le 21

mars 2005. Par une décision du 5

avril

2005, l’Office rejeta la demande estimant que rien ne justifiait la remise en cause des conclusions du premier

examen.

La requérante saisit le tribunal de première

instance de Bucarest d’une contestation contre cette décision. Par un jugement du 1

er

juillet

2005, le

tribunal fit droit à la contestation.

L’Office forma un recours en faisant valoir que le document dont la requérante se prévalait était une preuve

pro

causa

. Par un arrêt du 5

janvier

2006, le tribunal départemental de Bucarest y fit droit et rejeta la contestation de la requérante, en jugeant que la requérante aurait pu faire les démarches nécessaires pour se procurer et fournir le document en question lors de la première

procédure.

3.

Procédure portant sur l’octroi du statut de personne tolérée

La requérante demanda à l’Autorité pour les étrangers («

l’Autorité

») de

lui accorder le statut de personne tolérée en Roumanie en raison de ses

craintes de se voir mise en danger si elle était obligée de revenir dans son pays.

Le 27

janvier

2005, elle se vit reconnaître ce statut dans l’attente de l’aboutissement des démarches consulaires pour l’obtention d’un passeport.

Sur demande de la requérante, l’Autorité prolongea successivement son

statut de tolérée. Elle en bénéficie toujours.

En

2007, l’Office et l’Autorité ont fusionné au sein du ministère de l’Intérieur et de la Réforme administrative pour former l’Office roumain pour l’immigration.

4.

Procédures portant sur l’octroi du statut de réfugié à d’autres ressortissants éthiopiens

Par des décisions des 9 et 23 avril 2004, l’Office rejeta les demandes de

E.A., A.G. et A.S., ressortissants éthiopiens, en vue de l’octroi du statut

de

réfugié. Ils saisirent le tribunal de première

instance de Bucarest de contestations contre ces décisions en alléguant des craintes de persécution en Ethiopie en raison de

leur ethnie Oromo et de l’appartenance de leur

famille au F.L.O.

Par des arrêts des 18

juin, 9

août et 18

novembre 2004, le tribunal de première

instance et le tribunal départemental de Bucarest firent droit aux demandes de quatre ressortissants éthiopiens et leur accorda le statut de réfugiés, retenant l’existence de nombreux abus commis par les forces de sécurité contre les membres du F.L.O. et du groupe Oromo.

B.

Le droit interne pertinent

1.

Ordonnance d’urgence du gouvernement n

o

194 du 12

décembre

2002 sur le régime des étrangers en Roumanie

Article 81

«

A l’égard des étrangers qui sont entrés irrégulièrement en Roumanie, qui y séjournent illégalement (...) ou qui se sont vu rejeter la demande d’asile, l’Office roumain pour l’immigration peut décider l’éloignement du territoire (...)

»

Article 82

«

L’ordre de quitter le territoire est constitué par la décision de l’Office roumain pour l’immigration (...) qui fait obligation à un étranger de quitter le territoire de la Roumanie (...)

Le demandeur d’asile débouté est autorisé à quitter librement le territoire dans un délai de 15 jours à compter de la date de la communication à l’intéressé de l’ordre (...)

»

Article 84

«

L’ordre de quitter le territoire peut être contesté devant la cour d’appel (...) dans un délai de dix jours à partir de la date de sa communication (...) L’arrêt de la cour

d’appel est définitif (...)

L’exercice de cette voie de recours suspend l’exécution de l’ordre de quitter le

territoire.

»

Article 87

«

L’Office roumain pour l’immigration procède au renvoi sous escorte des étrangers qui (...) n’ont pas quitté volontairement le territoire à l’expiration du délai prescrit dans l’ordre de quitter le territoire.

»

Article 92

«

Le renvoi est interdit si (...)

e) il y a des craintes justifiées que dans le pays d’accueil la vie de l’étranger serait en

danger où qu’il risquerait d’être soumis à la torture ou à des traitements inhumains et dégradants

;

f) les conventions internationales auxquelles la Roumanie a adhéré l’interdisent.

»

Article 102

«

Le statut de toléré sur le territoire de la Roumanie peut être accordé par l’Office roumain pour l’immigration aux étrangers qui n’ont pas le droit de séjourner en

Roumanie, mais qui, pour des motifs objectifs, ne quittent pas la Roumanie.

Les motifs objectifs sont les circonstances indépendantes de la volonté de l’étranger, imprévisibles et insurmontables, en raison desquelles l’étranger ne peut pas quitter la

Roumanie.

Le refus d’octroi du statut de toléré peut être contesté (...) devant la cour d’appel (...)

»

Article 104

«

notification préalable, si les motifs pour lesquels le statut de toléré a été accordé ont cessé.

»

GRIEFS

Invoquant l’article

3 de la Convention, la requérante se plaint de risquer d’être soumise, en raison de son origine ethnique, à la torture et à des traitements inhumains ou dégradants si elle était expulsée vers l’Ethiopie.

Sous l’angle de l’article

13 de la Convention, elle se plaint de ne pas avoir disposé d’un recours effectif afin de faire examiner le risque de violation de la Convention en cas d’expulsion. Enfin, elle s’estime victime d’une discrimination dès lors que les juridictions nationales ont accordé le

statut de réfugié à d’autres ressortissants éthiopiens qui se trouvaient dans des situations similaires à la sienne.

EN DROIT

A.

Sur la qualité de victime de la requérante

Le Gouvernement soutient d’emblée que la requérante ne peut pas se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, d’une violation des articles

3 et 13 de la Convention en raison du rejet de la demande d’octroi du statut de réfugié en Roumanie. A cet égard, le Gouvernement fait valoir que bien que ce statut lui ait été refusé, la requérante s’est toutefois vu octroyer le statut de «

toléré

» sur le territoire roumain et que depuis, ce statut a été régulièrement renouvelé. Le Gouvernement souligne qu’à ce jour, aucun ordre d’éloignement n’a été délivré à l’encontre de la requérante et il fait valoir que la requérante aura la possibilité de le contester, le cas échéant, devant la cour d’appel de Bucarest.

A cet égard, il fournit des copies des arrêts rendus par les juridictions

nationales, dont la cour d’appel de Bucarest, qui ont examiné des recours contre des ordres de quitter le territoire visant des étrangers déboutés dans le cadre de la procédure d’octroi du statut de refugié. Parmi ces arrêts, ceux rendus les 8 et 15 décembre 2005 par la cour d’appel de Bucarest concernaient des demandeurs d’asile déboutés et qui, avant l’ordre

de quitter le territoire, avaient bénéficié du statut de toléré. Dans le

dernier

arrêt susmentionné, la cour d’appel fit droit à l’action jugeant que le renvoi dans le pays d’origine faisait courir au plaignant le risque d’être

soumis à la torture et à des traitements inhumains et dégradants contraires à l’article 92 de l’ordonnance d’urgence n

o

194/2002 et à l’article

3 de la Convention.

La requérante combat les arguments du Gouvernement et allègue que le

statut de «

toléré

» ne lui offre qu’une protection extrêmement précaire car il peut être révoqué à tout moment et de manière discrétionnaire par l’Office roumain pour l’immigration.

Citant l’article 104 § 4 de l’ordonnance d’urgence n

o

194/2002, elle affirme qu’elle risque un éloignement immédiat du territoire, sans

notification préalable et sans avoir le droit d’exercer un recours devant la cour d’appel.

Elle estime que les deux arrêts des 8 et 15 décembre 2005 invoqués par le Gouvernement comportent des spécificités qui ne peuvent pas être transposées à son cas et qu’en tout état de cause, ils sont insuffisants pour établir avec certitude l’existence d’une voie de recours interne.

Le Gouvernement fait état des garanties fournies par l’Office roumain pour l’immigration exprimées dans une lettre du 18 avril 2008 et assure que l’article 104 § 4 précité n’est pas applicable au cas de la requérante et que si

les autorités roumaines décident de la renvoyer vers son pays d’origine, ce retour ne pourrait avoir lieu que selon la procédure prévue pour les anciens demandeurs d’asile, à savoir en vertu d’un ordre de quitter le territoire qu’elle pourrait contester devant la cour d’appel de Bucarest.

La Cour rappelle que par «

victime

», l’article 34 de la Convention désigne la personne directement concernée par l’acte ou l’omission litigieuse et qu’on ne saurait donc se prétendre «

victime

» d’un acte dépourvu, temporairement ou définitivement, de tout effet juridique (

Sisojeva et autres c. Lettonie

[GC],

n

o

60654/00, §

92, CEDH 2007

‑

...).

En l’espèce, la Cour observe que la requérante n’a pas été éloignée du

territoire à ce jour. Dès lors, elle ne saurait se prétendre victime d’une mesure d’éloignement aussi longtemps qu’une telle mesure est dépourvue de caractère exécutoire (

mutatis

mutandis, Hussain c. Roumanie

, n

o

12338/02, §

105, 14

février

2008).

La Cour note que les parties ont des positions divergentes quant à la possibilité pour la requérante de faire l’objet d’une mesure d’éloignement immédiate et sans notification préalable.

Cependant, elle observe que si l’Office roumain pour l’immigration décide d’éloigner l’intéressée du territoire, il sera alors tenu, en vertu de l’article

81 de l’ordonnance d’urgence n

o

194/2002, de lui communiquer un ordre de quitter le territoire. En vertu de l’article

84 de la même ordonnance, elle pourra contester cet ordre devant la cour d’appel de Bucarest si elle estime que sa vie ou son intégrité physique seraient en danger dans le pays

d’accueil. La Cour observe en outre qu’une telle contestation suspend l’exécution de l’ordre susmentionné.

Le fait que la requérante bénéficie actuellement du statut de toléré ne saurait la priver de la protection offerte aux anciens demandeurs d’asile par l’article 81 de l’ordonnance précitée. Cette conclusion est confirmée par la position exprimée par l’Office roumain pour l’immigration et se trouve renforcée par l’examen de la jurisprudence de la cour d’appel de Bucarest (

a

contrario

,

Samir Saïd al Khadumi c.

Roumanie

(déc.), n

o

35380/03, 18

octobre

2005).

N’ayant pas de motif de mettre en doute les assurances fournies par le Gouvernement et par l’Office roumain pour l’immigration, la Cour estime que la requérante ne saurait à ce jour se prétendre victime, au sens de l’article

34 de la Convention, d’une violation des articles 3 et 13 de la Convention.

S’agissant de la discrimination alléguée, la Cour note que, par deux

arrêts des 28 octobre 2004 et 5 janvier 2006, le tribunal départemental a rejeté la demande d’octroi du statut de réfugié. Or, la Cour rappelle que ni la Convention ni ses Protocoles ne consacrent le droit à l’asile politique (

Saadi

c.

Italie

[GC], n

o

37201/06, §

124, CEDH 2008

‑

...).

Eu égard au fait que l’article 14 n’a pas d’existence indépendante et qu’à l’époque des faits, les dispositions du Protocole n

o

12 n’étaient pas en vigueur à l’égard de la Roumanie, la Cour estime que ce grief est incompatible avec les dispositions de la Convention et de ses protocoles.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée comme irrecevable en application de l’article

35 §§ 3 et 4 de la Convention.

B.

Sur l’application de l’article 39 du Règlement de la Cour

La Cour observe qu’il ressort de la lettre du 18

avril

2008 de l’Office roumain pour l’immigration ainsi que de la jurisprudence de la cour d’appel de Bucarest qu’en cas de renvoi, la requérante bénéficiera des garanties prévues par les articles 81 et 84 de l’ordonnance d’urgence n

o

194/2002.

N’ayant aucun motif de douter que les autorités internes offriront à la requérante les garanties susmentionnées, la Cour décide de mettre fin à l’application de l’article

39 du règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président