Secțiunea a treia Cerere n 30159/03 prezentată de Pavel LÁZÁR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 septembrie 2003, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Pavel Lázár, este un cetățean român, născut în 1945 și rezident la Miercurea Ciuc. El este reprezentat în fața Curții de Diana-Olivia Hatneanu, avocată la București. Guvernul român ( În 1950, bunul imobil al reclamantului, compus din o casă și din terenul aferent, a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950. În 1976, statul a vândut o parte din această clădire chiriașilor. În 1988, restul clădirii a fost închiriată către S.Z. La 27 iunie 1996, reclamantul a depus o cerere de restituire a bunurilor sale în fața comisiei administrative pentru aplicarea Legii nr. 112/95 a orașului Harghita (adică comisia de judecată). Această cerere a fost respinsă printr-o decizie administrativă din 25 noiembrie 1997. Reclamantul a formulat o obiecție împotriva acestei decizii. După mai multe grade de jurisdicție, printr-o hotărâre definitivă din 24 februarie 2000, tribunalul departamental din Harghita a dat dreptul la acțiune introdusă de reclamant și a ordonat restituirea clădirii sale. Această hotărâre rămâne neexecutată, reclamantul a inițiat o nouă acțiune împotriva proprietarilor de apartamente vândute în 1976, împotriva chiriașului S.Z. și împotriva societății C. care gestionează imobilele din la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La cererea reclamantului din 26 iunie 2002 și recursul său din 6 ianuarie 2003 au fost respinse în primul rând. Lacul Târgu Mureș, hotărând în ultimă instanță, a fost respins, de asemenea, la data de 13 martie 2003, quel n maiy a avut nici un motiv pentru a anula aceste contracte de vânzare, că chiriașii au fost protejați prin dispozițiile de ordonanță de urgență a guvernului nr 4 În ceea ce privește obligația proprietarilor de a respecta condițiile de muncă încheiate de locatari, cu o durată de până la cinci ani, și faptul că hotărârea din 24 februarie 2000 nu era opozabilă persoanelor din afara teritoriului. Curtea concluzionează că cererea de modificare a datelor din registrul funciar era, de asemenea, nefondată. GRIFS Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge că a suferit o încălcare a dreptului său de a-și respecta proprietatea din cauza hotărârii judecătorești a lui Târgu Mureș din 13 martie 2003. CU PRIVIRE la presupusa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului, din cauza faptului că locatarul S.Z. consideră că respingerea acțiunii sale în evacuare împotriva S.Z. și-a încălcat dreptul de a dispune de proprietatea sa, contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Curtea ia notă de faptul că dreptul de proprietate al reclamantului pentru partea de proprietate ocupată de S.Z. nu a fost contestat de către autorități și că reclamantul nu se plânge în fața sa decât de posibilitatea de a evacua locatarul. Cu toate acestea, faptele cauzei indică faptul că reclamantul nu a încheiat, în niciun moment, un contract de închiriere cu S.Z., în temeiul ordonanței nr. 40/1999 (a se vedea, a contraro Radovici și Stănescu c. România, nr. 8479/01, 71351/01 și 71352/01). Prin urmare, Curtea nu poate specula asupra a ceea ce ar fi fost reacția locatarului dacă reclamantul i-ar fi cerut să-i plătească o chirie rezonabilă (a se vedea mutatis mutandis Derscariu c. România (dec.), nr 35788/03, 26 august 2008). În aceste condiții, Curtea consideră, de asemenea, că nu se poate aplica mutatis mutandis principiile dezangajate din cauza Radovici și Stanescu. Mai sus menționat, în care Curtea a sancționat defecțiunile unui sistem care nu punea la dispoziția proprietarilor niciun recurs în cazul unui conflict cu locatarii ( Radovici și Stanescu, menționat anterior, § 76, 82 și 88-90; și, de asemenea, Tarik c. România, nr. 75849/01, § 12, 15, 51, 55 și 58, februarie 2008). În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Cu privire la celelalte obiecții Curtea reține că, în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenție, nu mai este necesar să se examineze mai mult înainte de restul acțiunii introduse de reclamant, din următoarele motive. La 26 august 2008, guvernul a solicitat eliminarea din funcție a cazului și a prezentat următoarea declarație: The Government acknowledge that the applicant right under Article 1 of the First Additional Protocol to the Convention to the peaceful enjoyment of his depositions was breached, in that domestic scurts have rejected his action setting the setting aside of the sal contracts conclused by the State with the formation tinuts, on 6 January 2003, although the applicant was entitled to the restitution in kind of the imovable property, following the final judgment of 24 February 2000, and no compensation was granted for the deprivation of property in question. The Government declara that they hereby offer to pay ex gratia amount of EUR 55,000 in respect of pecuniary and moraly damage, as well as costs and expenses, these amounts to be paid in Romanian lei, converted at the rate applicable on the date of settlement, plus any tax that may be încarcable, to a bank account named by the aplicant, within tree months from the data of notification of the striking out decision of the Court pursuant Article 37 § 1 of the Convention. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interesst shall be plata on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus tree percentage puncts. The Government kindly ask the Court to decide that the examination of the present application is no longer justid and to strike the application out of its list of cases in acordance with Article 37 alineatul (1) (c) of the Convention. Poziția părților Reclamantul invită Curtea să respingă cererea guvernului. În opinia sa, Curtea nu a avut încă ocazia să se pronunțe asupra unor chestiuni identice cu cele ridicate în prezenta cauză. El susține că declarația guvernului nu ia în considerare decât similaritățile dintre cazul din speță și cauza Strain și alte cauze c. România 57001/00, CEDO 2005-VII), ignorând celelalte aspecte ale cauzei. El invocă o încălcare continuă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a executării unei decizii definitive și se consideră obligat să prezinte o nouă cerere Curții, în cazul în care declarația unilaterală este primită. În cele din urmă, acesta contestă valoarea despăgubirii propuse de guvern și face cunoscut faptul că această sumă reprezintă doar 40 % din valoarea de piață a apartamentului vândut de către statul membru sau 30% din valoarea de piață a întregii clădiri. 543 EUR (EUR) și reevaluarea din 16 septembrie 2008, la data de 126 191 EUR. Expertiza prezentată de guvern a stabilit, în iunie 2005, la 20 658 EUR valoarea părții vândute din proprietate. Curtea consideră că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, acestea vor fi circumstanțele speciale ale cauzei care vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să constate că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. (radiere), nr. 53487/99, martie 2005 Kalanyos și alții, România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Gergely c. România, n 57885/00, § 22, CEDH 2007 22 (extracturi) și Lück c. Germania, n 58364/00, § 30-31, 15 mai 2008). Curtea ia notă de faptul că cauza se referă la data la care a fost executată o decizie definitivă, precum și la posibilitatea ca reclamantul să se bucure de proprietatea sa, pe de o parte, din cauza vânzării de către l mai puțin de o parte a imobilului său către terți și, pe de altă parte, de respingerea acțiunii sale prin expulzarea chiriașilor. Faptele cauzei nu sunt controversate între părți, ci doar existența sau nu a unei încălcări care este contestată. Curtea amintește că a avut deja ocazia de a se pronunța asupra situației create de vânzarea de către mai multe părți a bunurilor către terți de bună credință, în lipsa totală a despăgubirii, concluzionând că aceasta contravine articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre multe altele, Strain și altele , citată anterior, § 39, 43 și 59 Porteanu c. România , n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006 ; și Voda și Bob c. România , n 7976/02 § 23, februarie 2008). În speță, în declarația sa, guvernul recunoscut că a existat o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului și propune să-i plătească 55 000 EUR pentru a remedia acest lucru. Curtea ia notă de faptul că declarația guvernului se referă numai la încălcarea cauzată de refuzul instanțelor de a valida vânzarea de către instanța de judecată a unei părți din proprietatea reclamantului. Cu toate acestea, Curtea consideră că omisiunea sa de a declara guvernul nu poate anula propunerea guvernului. În ceea ce privește reproșurile reclamantului privind faptul că declarația guvernului nu se referă la încălcarea în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, Curtea amintește că, în cauze similare, Curtea a considerat deja că, având în vedere constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr 1, nu a fost necesar să se stabilească mai mult pe teren de la art. 6 alineatul (1) ( Barcanescu c. România , n 75261/01, § 37, 12 octombrie 2006). În sfârșit, în ceea ce privește valoarea despăgubirii propuse de guvern, Curtea observă la distanță semnificativă care separă expertizele produse de părți, în special din cauza unor estimări diferite ale stării de realitate a casei. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală și elementele furnizate de părți, precum și cazurile similare la care a avut ocazia să se concentreze până în prezent (a se vedea, printre altele, multe altele, Străin și altele, Porteanu Voda și Bob , cauzele menționate mai sus), Curtea consideră că suma propusă de guvern în declarația sa unilaterală este rezonabilă nu numai în raport cu valoarea de piață actuală a părții de proprietate vândută în 1976, ci și în raport cu prejudiciul moral pretins. Curtea concluzionează, în circumstanțele speciale ale cauzei și având în vedere jurisprudența sa bine stabilită în materie de restituire a imobilelor naționalizate, nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 alin. Prin urmare, Curtea, în mod unanim, declară inadmisibil faptul că nu poate fi exmatriculat locatarul S.Z. Decide prin aceste motive. Pentru a elimina cererea de rol suplimentar. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
Requête n
o
30159/03
présentée par Pavel LÁZÁR
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 25 novembre 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 septembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Pavel Lázár, est un ressortissant roumain, né en 1945 et résidant à Miercurea Ciuc. Il est représenté devant la Cour par
M
e
Diana-Olivia Hatneanu, avocate à Bucarest. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1950, le bien immeuble du requérant, composé d’une maison et du terrain afférent, fut nationalisé en vertu du décret n
o
92/1950.
En 1976, l’Etat vendit une partie de cet immeuble aux locataires. En 1988, le restant de l’immeuble fut loué à S.Z.
Le 27 juin 1996, le requérant déposa une demande en restitution de son bien devant la commission administrative pour l’application de la
loi n
o
112/95 de la ville de Harghita («
la commission
»). Cette demande fut rejetée par une décision administrative du 25 novembre 1997.
Le requérant fit une objection contre cette décision.
Après plusieurs degrés de juridiction, par un arrêt définitif du
24 février 2000, le tribunal départemental de Harghita fit droit à l’action introduite par le requérant et ordonna la restitution de son immeuble.
Cet arrêt demeurant inexécuté, le requérant entama une nouvelle action, contre les propriétaires des appartements vendus en 1976, contre le locataire S.Z. et contre la société C. gérante des immeubles de l’Etat, tendant à l’annulation des contrats de vente, à l’évacuation des acheteurs et du locataire et à l’inscription du droit de propriété du requérant au livre foncier.
L’action fut rejetée en premier ressort comme mal fondée. L’appel du requérant du 26 juin 2002 et son pourvoi-recours du 6 janvier 2003 furent également rejetés. La cour d’appel de Târgu Mureș, statuant en dernier ressort, estima, le 13
mars 2003, qu’il n’y avait aucun motif pour annuler lesdits contrats de vente, que les locataires étaient protégés par les dispositions de l’ordonnance d’urgence du gouvernement n
o
40/1999 («
l’ordonnance n
o
40/1999
»), qui prévoit l’obligation pour les propriétaires de respecter les baux conclus par les locataires avec l’Etat pour une période allant jusqu’à cinq ans, et que l’arrêt du 24 février 2000 n’était pas opposable aux occupants de l’immeuble. La cour d’appel conclut que la demande de modification des données du registre foncier était elle aussi mal fondée.
1.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’avoir subi une atteinte à son droit au respect de son bien en raison de l’arrêt de la cour d’appel de Târgu Mureș du 13 mars 2003.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, il allègue une atteinte au droit d’accès à un tribunal, en raison de l’impossibilité d’obtenir l’exécution de l’arrêt définitif du 24
février
2000 ordonnant la restitution de l’immeuble.
A.
Sur la violation alléguée du droit de propriété du requérant, en raison de l’impossibilité de faire évacuer le locataire S.Z.
Le requérant estime que le rejet de son action en éviction dirigée contre S.Z. a enfreint son droit de disposer de son bien, contrairement à l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
La Cour note que le droit de propriété du requérant pour la partie de l’immeuble occupée par S.Z. n’a pas été contesté par les autorités et que le requérant ne se plaint devant elle que de l’impossibilité de faire évacuer le locataire.
Cependant, les faits de la cause indiquent que le requérant n’a, à aucun moment, manifesté l’intention de conclure un contrat de bail avec S.Z., en vertu de l’ordonnance n
o
40/1999 (voir,
a contrario
,
Radovici et Stănescu c.
Roumanie
, n
os
8479/01, 71351/01 et 71352/01).
La Cour ne peut, dès lors, spéculer sur ce qu’aurait été la réaction du locataire si le requérant lui avait demandé de lui verser un loyer raisonnable (voir,
mutatis mutandis
,
Derscariu c. Roumanie
(déc.), n
o
35788/03,
26 août 2008).
Dans ces conditions, la Cour estime également qu’on ne peut appliquer
mutatis mutandis
les principes dégagés de l’affaire
Radovici et Stănescu
précitée, dans laquelle la Cour a sanctionné les défaillances d’un système qui ne mettait aucun recours à la disposition des propriétaires en cas de conflit avec les locataires (
Radovici et Stănescu
, précité, §§ 76, 82 et 88-90
; et aussi
Tarik c. Roumanie
, n
o
75849/01, §§
12, 15, 51, 55 et 58,
7
février 2008).
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur les autres griefs
La Cour relève qu’en vertu de l’article 37 § 1 de la Convention il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le restant du recours introduit par le requérant, pour les motifs suivants.
Le 26 août 2008, le Gouvernement a demandé la radiation de l’affaire du rôle et a présenté la déclaration suivante
:
«
The Government acknowledge that the applicant’s right under Article 1 of the First Additional Protocol to the Convention to the peaceful enjoyment of his possessions was breached, in that the domestic courts have rejected his action seeking the setting aside of the sale contracts concluded by the State with the former tenants, on 6
January 2003, although the applicant was entitled to the restitution in kind of the immovable property, following the final judgment of 24 February 2000, and no compensation was granted for the deprivation of property in question.
The Government declare that they hereby offer to pay
ex gratia
to the applicant the amount of EUR 55,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, these amounts to be paid in Romanian lei, converted at the rate applicable on the date of settlement, plus any tax that may be chargeable, to a bank account named by the applicant, within three months from the date of notification of the striking out decision of the Court pursuant Article 37 § 1 of the Convention. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The Government kindly ask the Court to decide that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
»
1.
Position des parties
Le requérant invite la Cour à rejeter la demande du Gouvernement. A son avis, la Cour n’a pas encore eu l’occasion de se prononcer sur des questions identiques à celles soulevées dans la présente affaire. Il fait valoir que la déclaration du Gouvernement ne prend en compte que les similarités entre le cas d’espèce et l’affaire
Străin et autres c. Roumanie
(n
o
57001/00, CEDH 2005-VII), en ignorant les autres aspects de l’affaire. Il allègue une violation continue de l’article 1 du Protocole n
o
1 du fait de l’inexécution d’une décision définitive et s’estime contraint de soumettre une nouvelle requête à la Cour, si la déclaration unilatérale est accueillie.
Il conteste enfin le montant du dédommagement proposé par le Gouvernement et fait savoir que cette somme ne représente que 40 % de la valeur marchande de l’appartement vendu par l’Etat, ou bien 30 % de la valeur marchande de l’immeuble entier. L’expertise de l’immeuble du
3 mai 2005, soumise par le requérant, estimait la valeur de la partie vendue de l’immeuble à 77
543 euros (EUR), et la réévaluation du
16 septembre 2008, l’estime à 126
La contrexpertise présentée par le Gouvernement fixait, en juin 2005, à 20
658 EUR la valeur de la partie vendue de l’immeuble.
2.
Appréciation de la Cour
La Cour estime que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de l’affaire (
Tahsin Acar c. Turquie
(exception préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
2003
‑
VI
;
Meriakri c. Moldova
(radiation), n
o
53487/99,
1
er
mars 2005
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, §
25,
26 avril 2007
;
Gergely c. Roumanie
, n
o
57885/00, §
‑
22 (extraits)
; et
Lück c. Allemagne
, n
o
58364/00, §§
30-31, 15 mai 2008).
La Cour note que l’affaire porte sur l’inexécution alléguée d’une décision définitive ainsi que sur l’impossibilité alléguée par le requérant de jouir de son bien, en raison, d’une part, de la vente par l’Etat d’une partie de son immeuble à des tiers et, d’autre part, du rejet de son action en expulsion des locataires. Les faits de l’affaire ne prêtent pas à controverse entre les parties, seule l’existence ou non d’une violation étant disputée.
La Cour rappelle avoir déjà eu l’occasion de se prononcer sur la situation créée par la vente par l’Etat du bien d’autrui à des tiers de bonne foi, en l’absence totale d’indemnisation, en concluant que celle-ci est contraire à l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir, parmi beaucoup d’autres,
Străin et autres
, précité, §§ 39, 43 et 59
;
Porteanu c.
Roumanie
, n
o
4596/03, §§
32-35, 16
février 2006
; et
Vodă et Bob c.
Roumanie
, n
o
7976/02, §
23,
7
février 2008).
En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu violation du droit de propriété du requérant et propose de lui verser 55
000
EUR pour y remédier.
La Cour note que la déclaration du Gouvernement ne porte que sur la violation causée par le refus des tribunaux d’invalider la vente par l’Etat d’une partie de l’immeuble du requérant. Le grief concernant l’impossibilité d’utiliser la partie occupée par le locataire n’a fait l’objet ni de la communication initiale de la Cour ni de la déclaration unilatérale du Gouvernement. S’agissant, néanmoins, d’un grief irrecevable, la Cour estime que son omission de la déclaration du Gouvernement ne saurait anéantir la proposition du Gouvernement.
Quant aux reproches du requérant visant le fait que la déclaration du Gouvernement ne porte pas sur la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour rappelle avoir déjà estimé, dans des affaires similaires, qu’étant donné le constat de violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, il n’était pas nécessaire de se placer de surcroît sur le terrain de l’article 6 § 1 (
Barcanescu c. Roumanie
, n
o
75261/01, §
37, 12 octobre 2006).
S’agissant, enfin, du montant de la réparation proposé par le Gouvernement, la Cour observe l’écart important qui sépare les expertises produites par les parties, écart dû notamment à des estimations différentes de l’état de vétusté de la maison. Compte tenu des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier local et des éléments fournis par les parties, ainsi que des affaires similaires sur lesquelles elle a eu l’occasion de se pencher jusqu’à présent (voir notamment, parmi beaucoup d’autres,
Străin et autres, Porteanu
et
Vodă et Bob
, affaires précitées), la Cour estime que la somme proposée par le Gouvernement dans sa déclaration unilatérale est raisonnable par rapport non seulement, à la valeur marchande actuelle de la partie de l’immeuble vendue en 1976, mais aussi par rapport au préjudice moral allégué.
La Cour conclut, dans les circonstances particulières de l’affaire
et eu égard à sa jurisprudence bien établie en matière de restitution des immeubles nationalisés, qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen. Il y a donc lieu de rayer cette partie de la requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
irrecevable le grief tiré de l’impossibilité alléguée de faire expulser le locataire S.Z.
;
Décide
de rayer la requête du rôle pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président