ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
conflictului de competență de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 31 august 2012 sub nr. 23850/325/2012
petentul O.I., deținut în Penitenciarul Timișoara a solicitat instanței
întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3-6 luni, din motive
medicale.
În
motivarea cererii sale, petentul a arătat că suferă de mai multe bolii, iar
datorită condițiilor de alimentație și igienă afecțiunile s-au agravat și nu
pot fi tratate în sistemul penitenciar.
Prin
Sentința penală nr. 3584 din 12 decembrie 2012, Judecătoria Timișoara a admis
excepția necompetenței teritoriale invocată de reprezentantul Ministerului
Public, și în temeiul art. 39 alin. (1) combinat cu art. 42 și art. 456 C.
proc. pen., și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea
Judecătoriei Tulcea.
În
motivarea soluției, Judecătoria Timișoara a reținut faptul că petentul execută
pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Onești, prin Sentința
penală nr. 297 din 02 mai 2011, la Penitenciarul Tulcea.
Judecătoria
Tulcea, prin sentința penală nr. 131 din 1 februarie 2013, în baza art. 42 C.
proc. pen. raportat la art. 456 C. proc. pen. a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, întrucât, la data
introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei la Judecătoria
Timișoara - 10 septembrie 2012 - petentul - condamnat se afla în Penitenciarul
Timișoara, așa cum rezultă din susținerile sale, din ștampilele plicului de
corespondență cât și din verificările efectuate în baza de date astfel încât,
competentă a soluționa cererea era instanța corespunzătoare în grad
Judecătoriei Onești (instanța de executare), pe a cărei rază teritorială se
afla locul de deținere a celui condamnat, respectiv Judecătoria Timișoara.
În
baza art. 43 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. s-a dispus trimiterea cauzei la
Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului
negativ de competență ivit.
Înalta
Curte, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că instanța competentă
să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara.
Potrivit
aii. 456 C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii
executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a cărei rază
teritorială se află locul de deținere.
Competența
reglementată de acest text, nu este o competență alternativă, ci una exclusivă,
astfel că atunci când condamnatul se află în executarea unei pedepse privative
de libertate, competența revine exclusiv instanței corespunzătoare în a cărei
rază teritorială se află locul de deținere.
În
raport cu aceste dispoziții legale și de împrejurarea că, la data introducerii
cererii de întrerupere a executării pedepsei la Judecătoria Timișoara -
petentul - condamnat se afla în Penitenciarul Timișoara, așa cum rezultă din
susținerile sale, din ștampilele plicului de corespondență cât și din
verificările efectuate în baza de date, competentă a soluționa cererea era
instanța corespunzătoare în grad Judecătoriei Onești (instanța de executare
care a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii din 24 iunie 2011), pe
a cărei rază teritorială se afla locul de deținere a celui condamnat, respectiv
Judecătoria Timișoara.
împrejurarea
că după introducerea cererii condamnatul a fost transferat la un alt loc de
deținere (petentul a rămas la Penitenciarul Timișoara până la data de 03
septembrie 2012 când a fost transferat la Penitenciarul Vaslui, apoi la data de
28 septembrie 2012 a fost transferat la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna, la data
de 19 octombrie 2012 s-a reîntors la Penitenciarul Vaslui, după care a fost
transferat la Penitenciarul Tulcea la data de 26 octombrie 2012. Aici a rămas
până la data de 08 noiembrie 2012 când a fost transferat la Penitenciarul
Timișoara, iar la data de 21 ianuarie 2013 a ajuns la Spitalul Penitenciar
Colibași) nu justifică declinarea de competență în favoarea Judecătoriei
Tulcea.
Jurisprudența
Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că pentru soluționarea cererilor
de întrerupere a executării pedepsei, competența teritorială se stabilește în
funcție de instanța în circumscripția căreia se află penitenciarul unde este
încarcerat petentul-condamnat la data formulării cererii, indiferent de
transferurile ulterioare.
Conform
art. 193 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina
statului, iar onorariul avocatului din oficiu in cuantum 100 lei, se va suporta
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D I S
P U N E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul O.I. în favoarea Judecătoriei
Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul
avocatului din oficiu in sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 9 mai 2013.