ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 31 august 2012 sub nr. 23850/325/2012 petentul O.I., deținut în Penitenciarul Timișoara a solicitat instanței întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3-6 luni, din motive medicale. În motivarea cererii sale, petentul a arătat că suferă de mai multe bolii, iar datorită condițiilor de alimentație și igienă afecțiunile s-au agravat și nu pot fi tratate în sistemul penitenciar. Prin Sentința penală nr. 3584 din 12 decembrie 2012, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reprezentantul Ministerului Public, și în temeiul art. 39 alin. (1) combinat cu art. 42 și art. 456 C. proc.

pen., și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea. În motivarea soluției, Judecătoria Timișoara a reținut faptul că petentul execută pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria Onești, prin Sentința penală nr. 297 din 02 mai 2011, la Penitenciarul Tulcea. Judecătoria Tulcea, prin sentința penală nr. 131 din 1 februarie 2013, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 456 C. proc. pen.

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, întrucât, la data introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei la Judecătoria Timișoara - 10 septembrie 2012 - petentul - condamnat se afla în Penitenciarul Timișoara, așa cum rezultă din susținerile sale, din ștampilele plicului de corespondență cât și din verificările efectuate în baza de date astfel încât, competentă a soluționa cererea era instanța corespunzătoare în grad Judecătoriei Onești (instanța de executare), pe a cărei rază teritorială se afla locul de deținere a celui condamnat, respectiv Judecătoria Timișoara. În baza art. 43 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Înalta Curte, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara. Potrivit aii. 456 C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Competența reglementată de acest text, nu este o competență alternativă, ci una exclusivă, astfel că atunci când condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, competența revine exclusiv instanței corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

În raport cu aceste dispoziții legale și de împrejurarea că, la data introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei la Judecătoria Timișoara - petentul - condamnat se afla în Penitenciarul Timișoara, așa cum rezultă din susținerile sale, din ștampilele plicului de corespondență cât și din verificările efectuate în baza de date, competentă a soluționa cererea era instanța corespunzătoare în grad Judecătoriei Onești (instanța de executare care a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii din 24 iunie 2011), pe a cărei rază teritorială se afla locul de deținere a celui condamnat, respectiv Judecătoria Timișoara. împrejurarea că după introducerea cererii condamnatul a fost transferat la un alt loc de deținere (petentul a rămas la Penitenciarul Timișoara până la data de 03 septembrie 2012 când a fost transferat la Penitenciarul Vaslui, apoi la data de 28 septembrie 2012 a fost transferat la Spitalul Penitenciar Tg.

Ocna, la data de 19 octombrie 2012 s-a reîntors la Penitenciarul Vaslui, după care a fost transferat la Penitenciarul Tulcea la data de 26 octombrie 2012. Aici a rămas până la data de 08 noiembrie 2012 când a fost transferat la Penitenciarul Timișoara, iar la data de 21 ianuarie 2013 a ajuns la Spitalul Penitenciar Colibași) nu justifică declinarea de competență în favoarea Judecătoriei Tulcea. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că pentru soluționarea cererilor de întrerupere a executării pedepsei, competența teritorială se stabilește în funcție de instanța în circumscripția căreia se află penitenciarul unde este încarcerat petentul-condamnat la data formulării cererii, indiferent de transferurile ulterioare.

Conform art. 193 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu in cuantum 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul O.I. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu in sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 mai 2013.