ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2014

După deliberare, în condițiile art. 256 C. proc. civ, asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 688 din 3 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.R.A.V., în contradictoriu cu pârâtele SC M.D.C. SRL, SC M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA și a obligat pârâta SC M.D.C. SRL să achite reclamantului suma de 97.500 RON, reprezentând remunerația la zi datorată reclamantului, conform contractului de cesiune de drepturi de autor din 15 aprilie 2009 și dobânda legală aferentă, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere privind pârâtele SC M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G.

SA. Tribunalul a reținut că, prin contractul de cesiune a drepturilor de autor din 15 aprilie 2009, reclamantul, în calitate de cedent autor, a cesionat exclusiv drepturile patrimoniale de autor asupra Proiectului de dezvoltare privind direcțiile optime de dezvoltare a business-ului cesionarului, respectiv pârâta SC M.D.C. SA, pe o perioada de 25 de ani, începând cu data de 15 aprilie 2009, cesiunea vizând orice teritoriu. În condițiile existenței contractului de cesiune menționat și văzând că pârâta nu a contestat executarea obligației de către reclamant și a achitat, pe o perioada de 16 luni, remunerația datorată în temeiul art. 6 și 9 din contract, iar numai ulterior, începând cu luna iulie 2010, a refuzat plata, în temeiul dispozițiile art. 969 C. civ., tribunalul a obligat pârâta SC M.D.C.

SRL să achite reclamantului suma de 97.500 RON reprezentând remunerația la zi, datorată conform contractului de cesiune din 15 aprilie 2009 și dobânda legală. Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care reclamantul a cerut despăgubiri pentru folosirea, fără drept, de către pârâta a doua creații intelectuale separat create, respectiv baza de date ce reprezintă o segmentare a indicatorilor financiari specifici piețelor pe care operează societățile pârâte, reorganizare și o nouă structură a acestor informații de natură publică, statistice etc., precum și programul software constând în programul de gestiune actualizat care permite analiza business-ului societății la zi.

Tribunalul a reținut, pe de o parte, că aceste creații se circumscriu în fapt obligației principale a reclamantului din contractul de cesiune, iar, pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit crearea unui program de calculator susceptibil de protecție, conform legii dreptului de autor. Prin Decizia civilă nr. 181A din data de 11 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M.D.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.R.A.V., a admis excepția lipsei de interes și a respins apelul declarat de apelantele-pârâte SC M. SA, SC A.M.

SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA. În privința admiterea excepției lipsei de interes în formularea apelului de către apelantele-pârâte SC M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA, instanța de apel a motivat că, prin sentința atacată, respectivele părți apelante nu au căzut în pretenții față de reclamant, nefiind stabilită vreo obligație în sarcina lor, pentru a exista interesul uzitării căii de atac. În ceea ce privește caracterul nefondat al apelului declarat de apelanta-pârâtă SC M.D.C. SRL, instanța de apei a reținut că pârâta nu a dovedit argumentele invocate în întâmpinare, susceptibile să ducă la respingerea acțiunii, referitoare la nevalabilitatea contractului pentru lipsa obiectului, neîncadrarea dreptului cesionat în categoria celor patrimoniale de autor, vicierea consimțământului pârâtei și nici natura și întinderea răspunderii contractuale a reclamantului, raportat la invocata existență a raporturilor de muncă cu alte două pârâte.

A motivat Curtea că executarea, de către pârâtă, a obligației de plată a remunerației către reclamant, timp de 16 luni, precum și inexistența vreunei obiecțiuni a pârâtei contractante, cu privire la calitatea proiectului ce a făcut obiectul contractului, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat în cauză, conduc la concluzia că derularea raportului contractual nu a comportat discuții privind lipsa obiectului acestuia sau vicierea consimțământului pârâtului, astfel cum s-a susținut în apărare. De asemenea, răspunsurile la interogatoriile administrate celorlalte două pârâte, SC M. SA și SC A.M. SRL, foste angajatoare ale reclamantului în perioada contractării, relevă faptul că funcția deținută de către reclamant la aceste societăți nu implica atribuții de creație a programelor de calculator ori a bazelor de date, pentru a se reține o legătură cu obiectul cesiunii.

Astfel cum a reținut și prima instanță, obligația principală asumată de reclamant, descrisă în preambulul actului, o reprezintă crearea și predarea către cesionar, a raportului, iar baza de date și programul software, pretins a fi fost create separat și asupra cărora au fost respinse, în fond, pretențiile reclamantului, sunt mijloace concrete de realizare a "Proiectului de dezvoltare" contractat. Ca atare, în considerarea valabilității contractului, cu această argumentație și analizând pretențiile reclamantului rezultate din efectuarea parțială de către pârâtă a plății remunerației datorate, prima instanță a stabilit corect că obligațiile asumate de pârâtă prin contractul de cesiune, sunt perfect valabile.

A mai reținut instanța de apel că art. 294 alin. (1) C. proc. civ. conține interdicția de formulare în apel a unor cereri noi, iar ceea ce invocă apelanta-pârâtă contractantă, sub forma constatării existenței erorii sale cu privire la obiectul contractului de cesiune, la momentul încheierii acestuia, reprezintă introducerea unei noi pretenții direct în faza judecății în apel. Prin cererea formulată la data de 28 octombrie 2013, pârâta S.C M.D.C. SRL a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 181A din data de 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului, modificarea sentinței primei instanțe și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În sinteză, recurentul a invocat că instanța de apel a apreciat eronat situația existentă în dosar înlăturând în mod greșit apărările recurentei referitoare la nulitatea contractului de cesiune ce derivă din lipsa obiectului contractului de cesiune urmare a inexistenței operelor creație a reclamantului în sensul dispozițiilor Legii nr. 8/1996; lipsa calității de titular de drepturi de autor a reclamantului din perspectiva dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 8/1996 și eroarea în care s-a aflat recurenta la încheierea contractului de cesiune, având în vedere precizările reclamantului făcute, pentru prima dată, în fața instanței de fond, la termenul din data de 24 ianuarie 2012, iar nu în apel.

A mai susținut faptul că, dacă obiectul contractului ar fi apreciat ca operă de creație, în temeiul dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 8/1996, drepturilor de autor aparțin angajatorilor SC M. SA și respectiv SC A.M. SRL, iar nu reclamantului. Prin cererea formulată la data de 31 martie 2014, intimatul-reclamant B.R.A.V. a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, motivat de faptul că SC M.D.C. SRL, a fost radiată din registrul comerțului în baza Sentinței nr. 9247 din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului București, pronunțată în Dosarul nr. 34487/3/2012, depunând înscrisuri în acest sens. Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că recurenta SC M.D.C.

SRL a fost citată pentru termenul de judecată din data de 1 aprilie 2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, datorată în temeiul prevederilor art. 5 lit. b) coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, obligație căreia pârâta nu s-a conformat, taxa de timbru nefiind achitată. În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat. În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata taxei de timbru și a timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar. În speță, recurenta SC M.D.C. SRL, deși legal citată cu respectarea dispozițiilor art. 114 ind. 3 alin (3) C. proc. civ., nu s-a conformat cerinței legale referitoare la achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar. Având în vedere că recurenta, deși legal citată pentru termenul de judecată, nu a făcut dovada achitării ori scutirii de plata taxei de timbru, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs, fără a mai analiza, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepția de fond a lipsei de interes sau criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 181A din data de 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 aprilie 2014. Procesat de GGC - CL