ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2014

După deliberare, în

condițiile art. 256 C. proc. civ, asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 688 din 3 aprilie

2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantul B.R.A.V., în contradictoriu cu

pârâtele SC M.D.C. SRL, SC M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA și a

obligat pârâta SC M.D.C. SRL să achite reclamantului suma de 97.500 RON,

reprezentând remunerația la zi datorată reclamantului, conform contractului de

cesiune de drepturi de autor din 15 aprilie 2009 și dobânda legală aferentă,

respingând ca neîntemeiate capetele de cerere privind pârâtele SC M. SA, SC

A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA.

Tribunalul a reținut

că, prin contractul de cesiune a drepturilor de autor din 15 aprilie 2009,

reclamantul, în calitate de cedent autor, a cesionat exclusiv drepturile

patrimoniale de autor asupra Proiectului de dezvoltare privind direcțiile

optime de dezvoltare a business-ului cesionarului, respectiv pârâta SC M.D.C.

SA, pe o perioada de 25 de ani, începând cu data de 15 aprilie 2009, cesiunea

vizând orice teritoriu.

În condițiile

existenței contractului de cesiune menționat și văzând că pârâta nu a contestat

executarea obligației de către reclamant și a achitat, pe o perioada de 16

luni, remunerația datorată în temeiul art. 6 și 9 din contract, iar numai ulterior,

începând cu luna iulie 2010, a refuzat plata, în temeiul dispozițiile art. 969

C. civ., tribunalul a obligat pârâta SC M.D.C. SRL să achite reclamantului suma

de 97.500 RON reprezentând remunerația la zi, datorată conform contractului de

cesiune din 15 aprilie 2009 și dobânda legală.

Tribunalul a respins,

ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care reclamantul a cerut despăgubiri

pentru folosirea, fără drept, de către pârâta a doua creații intelectuale

separat create, respectiv baza de date ce reprezintă o segmentare a

indicatorilor financiari specifici piețelor pe care operează societățile

pârâte, reorganizare și o nouă structură a acestor informații de natură

publică, statistice etc., precum și programul software constând în programul de

gestiune actualizat care permite analiza business-ului societății la zi.

Tribunalul a reținut, pe de o parte, că aceste creații se circumscriu în fapt

obligației principale a reclamantului din contractul de cesiune, iar, pe de

altă parte, reclamantul nu a dovedit crearea unui program de calculator

susceptibil de protecție, conform legii dreptului de autor.

Prin Decizia civilă

nr. 181A din data de 11 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă

SC M.D.C. SRL, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.R.A.V., a admis

excepția lipsei de interes și a respins apelul declarat de apelantele-pârâte SC

M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA.

În privința admiterea

excepției lipsei de interes în formularea apelului de către apelantele-pârâte

SC M. SA, SC A.M. SRL, SC P.I. SA, SC M.G. SA, instanța de apel a motivat că,

prin sentința atacată, respectivele părți apelante nu au căzut în pretenții

față de reclamant, nefiind stabilită vreo obligație în sarcina lor, pentru a

exista interesul uzitării căii de atac.

În ceea ce privește

caracterul nefondat al apelului declarat de apelanta-pârâtă SC M.D.C. SRL,

instanța de apei a reținut că pârâta nu a dovedit argumentele invocate în

întâmpinare, susceptibile să ducă la respingerea acțiunii, referitoare la

nevalabilitatea contractului pentru lipsa obiectului, neîncadrarea dreptului

cesionat în categoria celor patrimoniale de autor, vicierea consimțământului

pârâtei și nici natura și întinderea răspunderii contractuale a reclamantului,

raportat la invocata existență a raporturilor de muncă cu alte două pârâte.

A motivat Curtea că

executarea, de către pârâtă, a obligației de plată a remunerației către

reclamant, timp de 16 luni, precum și inexistența vreunei obiecțiuni a pârâtei

contractante, cu privire la calitatea proiectului ce a făcut obiectul

contractului, așa cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat în

cauză, conduc la concluzia că derularea raportului contractual nu a comportat

discuții privind lipsa obiectului acestuia sau vicierea consimțământului

pârâtului, astfel cum s-a susținut în apărare.

De asemenea,

răspunsurile la interogatoriile administrate celorlalte două pârâte, SC M. SA

și SC A.M. SRL, foste angajatoare ale reclamantului în perioada contractării,

relevă faptul că funcția deținută de către reclamant la aceste societăți nu

implica atribuții de creație a programelor de calculator ori a bazelor de date,

pentru a se reține o legătură cu obiectul cesiunii.

Astfel cum a reținut

și prima instanță, obligația principală asumată de reclamant, descrisă în

preambulul actului, o reprezintă crearea și predarea către cesionar, a

raportului, iar baza de date și programul software, pretins a fi fost create

separat și asupra cărora au fost respinse, în fond, pretențiile reclamantului,

sunt mijloace concrete de realizare a "Proiectului de dezvoltare"

contractat.

Ca atare, în

considerarea valabilității contractului, cu această argumentație și analizând

pretențiile reclamantului rezultate din efectuarea parțială de către pârâtă a

plății remunerației datorate, prima instanță a stabilit corect că obligațiile

asumate de pârâtă prin contractul de cesiune, sunt perfect valabile.

A mai reținut

instanța de apel că art. 294 alin. (1) C. proc. civ. conține interdicția de

formulare în apel a unor cereri noi, iar ceea ce invocă apelanta-pârâtă

contractantă, sub forma constatării existenței erorii sale cu privire la

obiectul contractului de cesiune, la momentul încheierii acestuia, reprezintă

introducerea unei noi pretenții direct în faza judecății în apel.

Prin cererea

formulată la data de 28 octombrie 2013, pârâta S.C M.D.C. SRL a declarat recurs

împotriva Deciziei civile nr. 181A din data de 11 decembrie 2012 a Curții de

Apel București, întemeiat de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului,

modificarea sentinței primei instanțe și, pe cale de consecință, respingerea

cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În sinteză,

recurentul a invocat că instanța de apel a apreciat eronat situația existentă

în dosar înlăturând în mod greșit apărările recurentei referitoare la nulitatea

contractului de cesiune ce derivă din lipsa obiectului contractului de cesiune

urmare a inexistenței operelor creație a reclamantului în sensul dispozițiilor

Legii nr. 8/1996; lipsa calității de titular de drepturi de autor a

reclamantului din perspectiva dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 8/1996 și

eroarea în care s-a aflat recurenta la încheierea contractului de cesiune,

având în vedere precizările reclamantului făcute, pentru prima dată, în fața

instanței de fond, la termenul din data de 24 ianuarie 2012, iar nu în apel.

A mai susținut faptul

că, dacă obiectul contractului ar fi apreciat ca operă de creație, în temeiul

dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 8/1996, drepturilor de autor aparțin

angajatorilor SC M. SA și respectiv SC A.M. SRL, iar nu reclamantului.

Prin cererea

formulată la data de 31 martie 2014, intimatul-reclamant B.R.A.V. a invocat

excepția lipsei de interes în promovarea recursului, motivat de faptul că SC

M.D.C. SRL, a fost radiată din registrul comerțului în baza Sentinței nr. 9247

din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului București, pronunțată în Dosarul nr.

34487/3/2012, depunând înscrisuri în acest sens.

Recursul urmează a fi

anulat, ca netimbrat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține

că recurenta SC M.D.C. SRL a fost citată pentru termenul de judecată din data

de 1 aprilie 2014 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de

19,5 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, datorată în temeiul prevederilor

art. 5 lit. b) coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, obligație

căreia pârâta nu s-a conformat, taxa de timbru nefiind achitată.

În raport de

dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art.

3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările

ulterioare, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri

sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata taxei de timbru și a

timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20

alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii,

dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

În speță, recurenta

SC M.D.C. SRL, deși legal citată cu respectarea dispozițiilor art. 114 ind. 3

alin (3) C. proc. civ., nu s-a conformat cerinței legale referitoare la

achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Având în vedere că

recurenta, deși legal citată pentru termenul de judecată, nu a făcut dovada

achitării ori scutirii de plata taxei de timbru, Înalta Curte va dispune

anularea, ca netimbrată, a cererii de recurs, fără a mai analiza, în temeiul

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de fond a lipsei de interes sau

criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.D.C. SRL împotriva Deciziei nr.

181A din data de 11 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 aprilie 2014.

Procesat de GGC - CL