ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 110 din data de 30.12.2016, Tribunalul Călărași, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a constatat că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A., este C. pen. din 1968.

A respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpata A., prin apărătorul ales.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat, printre alții, pe inculpata A., domiciliată în mun. București, fără antecedente penale - la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen.1968, inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În aplic. art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, în baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1968, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale.

A admis cererile de despăgubiri civile formulate în cauză și a obligat pe:

- Inculpata B., în solidar cu C. către D. S.A., la despăgubiri civile în cuantum de 60.712,95 RON, din care 28.018,66 RON credit restant, 32.677,29 RON penalități și 1700 RON cheltuieli executare;

- Inculpata E., în solidar cu inculpații F., G., H., A., către S.C. I., prin K. S.R.L. la 52.333,04 RON despăgubiri civile, din care 24.722,24 RON debit principal, 25.996,88 RON dobândă aferentă și 1.613,92 RON comisioane bancare restante;

- Inculpatul L., în solidar cu E., F., G., A., H., către M., la plata sumei de 10.624,05 RON;

- Inculpatul N., în solidar cu inculpații O., A., P., G. și Q., către partea civilă K. S.R.L, la plata sumei de 100.750,39 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care 54.410,23 RON credit restant, 46.225,60 RON dobânzi și 2.084,56 RON comisioane bancare;

- Inculpata R., în solidar cu S., C., H., A., G., Q., la 17.917 euro;

- Inculpatul T., în solidar cu inculpații S., C., O., H., A., G., Q., către partea civilă K. S.A., la plata sumei de 38.209,98 RON despăgubiri civile din care 31.180,45 RON debit principal, 36.341,03 RON dobândă și 688,50 RON comisioane bancare restante;

- Inculpatul U., în solidar cu S., C., H., A., O. și V., către S.C. W. S.A., la 8.868 euro;

- Inculpatul X., în solidar cu S., C., O., H., A., G., Q., către partea civilă K. S.R.L., la plata sumei de 89.802,78 RON despăgubiri civile, din care 48.594,68 RON debit restant, 40.233,32 RON dobânzi restante și 974,78 RON comisioane bancare;

- Inculpatul Y., către S.C. K. S.A., la plata sumei de 53.331,77 RON, constituită din 24.298,73 RON debit principal, 28.758,19 RON dobânzi și 274,85 RON comisioane bancare;

A constatat că prin sentința penală nr. 82/2016 a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosarul nr. x/2015, au fost obligați la despăgubiri civile, inculpații - titulari ai contractelor de credit AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK.

A obligat, în solidar, pe inculpații O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către S.C. LL. S.R.L. în cuantum de 39.897 RON (18.827,78 RON credit restant; 5201,19 RON dobânzi; 266,02 RON dobânzi penalizatoare; 9.513,36 RON penalizări; 1.500,70 RON taxă administrare și 4.588,61 RON dobânda legală) - credit inculpat AA.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către partea civilă K. S.A. în cuantum de 31.121,31 RON din care 13,893,91 RON - credit restant; 16.996,40 RON - dobândă; 231 RON comisioane bancare - credit inc. BB.;

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către J. S.R.L. în cuantum de 19.703,38 RON, din care 8.745,31 RON credit restant; 9.139,77 RON dobânda aferentă creditului restant; 1.818,30 RON comisioane bancare restante - credit inc. CC.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., MM., S., C., la plata de despăgubiri civile către partea civilă K. S.A. la 44.908,80 RON, din care 19.703,79 RON - credit restant; 24.635,87 RON - dobândă aferentă creditului restant; 569,14 RON - comisioane bancare restante și către S.C. NN. S.A., la 41.130,32 RON, din care 14.814,30 RON credit restant; 11.596,86 RON dobânzi, 14.454,16 RON comisioane și 265 RON cheltuieli de executare - credite inculpata DD.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., MM., S., C., către partea civilă K. S.A., la plata de despăgubiri civile în cuantum de 73.318,23 RON, din care 32.874,90 RON credit restant, 39.564,13 RON dobânzi restante și 879,20 RON comisioane bancare restante - credit EE.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., OO., PP., F., către partea civilă J. S.R.L., la plata sumei de 6.085, 43 euro (26.727,21 RON), din care: 3.645,61 euro (16.11,52 RON credit restant); 1.675,56 euro (7359,06 RON) dobânzi; 764,26 euro (3356,63 RON), comisioane bancare restante - credit FF.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., S., C., la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 39.171,55 RON, din care 19.394,43 RON credit restant, 19.441,12 RON - dobânzi și 336 RON comisioane bancare restante - credit GG.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., OO., PP. și F., la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 38.323,18 RON din care 17.369,54 RON credit restant, 20.365,64 RON dobânzi, 588 RON comisioane bancare - credit bancar QQ.

A obligat pe inculpații O., H., A., G., Q., OO., PP. și F. către partea civilă J. S.R.L., la plata de despăgubiri civile în cuantum 28.832,91 RON, din care 13.647,23 RON credit restant; 13.364,08 RON dobânzi, 1821,60 RON comisioane bancare - credit bancar II.

A obligat pe inculpata RR. către partea civilă K. S.A., la plata de despăgubiri civile în cuantum de 41.901,53 RON din care 20.602,96 RON credit restant, 20.666,06 RON dobânzi și 632,51 RON comisioane bancare - credit bancar KK.

A luat act că nu s-au formulat cereri de despăgubiri civile pentru creditele contractate de inculpații SS., de la TT. - Sucursala Pantelimon - 40.000 RON, de inculpata UU. de la VV. - 26.000 RON.

A obligat pe fiecare dintre inculpații O., H. A., Q., G., C., S., V., F., MM., WW., L., SS., XX., E., U., UU., X., T., YY., B., R., N., OO., ZZ., RR. și Y., la câte 1200 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În acest sens, s-a reținut că în motivarea actului de trimitere în judecată s-a menționat că pe raza municipiului București, a orașului Lehliu-Gară și a localităților limitrofe acestuia, în special a localității Răzvani, comună populată predilect de etnici romi, cu situații financiare precare, fără locuri de muncă și fără venituri, acționează o grupare infracțională, specializată în contrafacerea de înscrisuri (adeverințe de salariu, contracte individuale de muncă, cărți de muncă, decizii de pensionare, cupoane de pensii și facturi de utilități) și recrutarea de persoane lipsite de instrucție, provenite așa cum am spus mai sus din medii paupere, care sunt determinate de membrii grupului infracțional organizat să contracteze împrumuturi bancare pentru nevoi personale, împrumuturi care ulterior nu mai sunt restituite.

S-a stabilit că grupul infracțional organizat a fost inițiat la începutul lunii noiembrie 2006 de către inculpații O. și H., acestora aparținându-le inițiativa infracțională de a acționa coordonat în scopul comiterii de infracțiuni în modalitatea mai sus expusă. În aceeași lună, respectiv noiembrie 2006, a fost cooptată în grupul infracțional inculpata G., iar la sfârșitul lunii decembrie 2006, inculpata A., astfel încât, se poate putem concluziona că grupul infracțional organizat a fost inițiat și constituit în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, fiind format din inculpații O., H., G. și A., la grup aderând, în toamna anului 2007 și inculpata Q., acționând astfel până în anul 2008, când a fost destructurat prin intervenția organelor de poliție care au efectuat descinderi la sediul în care își desfășurau activitățile ilicite.

Printre altele, s-a reținut că inculpata A. avea, în principal, aceleași atribuții ca și coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remițându-le înscrisurile falsificate și îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcționare a activității infracționale.

Cele două inculpate, H. și A. au fost cele care au închiriat și un spațiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul București, spațiu în care gruparea, în ansamblu, și-a organizat și desfășurat activitatea ilicită.

Deoarece au existat situații în care persoanele recrutate aveau vârste mai înaintate, fiind impropriu a li se contraface adeverințe de salariați, acestora li s-a intermediat, de către inculpații O., H. și A., obținerea de cupoane de pensii și decizii de pensionare falsificate de inculpatul S., care se afla în legătură infracțională cu inculpata C., aceasta colaborând, la rândul său, pe segmentul de populație individualizat cu cei trei coinculpați.

Fiind audiată, inculpata A. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și a expus, relativ sincer, împrejurările în care a comis faptele, precizând că a desfășurat activitatea ilicită ce face obiectul dosarului penal împreună cu inculpații H., Q., G., O. și cu inculpații aduși de acesta în structura grupului pentru ca, la rândul lor, să recruteze persoane și să le determine să încheie contracte bancare de împrumut, uzând de înscrisuri contrafăcute, activitatea ilicită fiindu-le sprijinită de C. și S. Inculpata A. a confirmat că a colaborat infracțional și cu inculpații C. și S., însă indirect, prin intermediul lui H., aceasta fiind cea care avea o relație directă cu cei doi inculpați.

Inculpata A. a dat declarații relative la participarea tuturor persoanelor care au făcut parte din structura grupului infracțional organizat și a mai precizat că înscrisurile falsificate emise pe numele L. și CC. au fost contrafăcute de ea, confirmând că împreună cu celelalte membre au lucrat ilicit, completând adeverințe în fals pe societățile S.C. BBB. S.R.L. și S.C. CCC. S.R.L.

În prezenta cauză, disjunsă de dosar nr. x/2015, s-a reținut că inculpata A., printre alții, a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, solicitând aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceasta recunoscând comiterea infracțiunilor pentru care au fost cercetați și deferiți justiției, în maniera descrisă în actul de trimitere în judecată.

Tribunalul a respins cererile de schimbare a încadrării juridice, motivat de faptul că, pentru inculpată față de care s-a solicitat aplicarea art. 386 C. proc. pen., legea penală mai favorabilă este C. pen. 1968, atât din perspectiva modalității de soluționare a concursului de infracțiuni, cât și ca urmare a modului de sancționare a faptelor, respectiv a limitelor de pedeapsă, acest din urmă considerent fiind favorabil doar parțial, dat fiind că reglementările din actualul C. pen. sunt nefavorabile din perspectiva sancționării concursului de infracțiuni.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, tribunalul a reținut împrejurarea că, printre alții, aceasta a avut un rol în realizarea consecințelor activității infracționale, participația penală în acest mecanism infracțional bine determinat a fost mai însemnat, cu întindere pe o durată mai mare de timp, astfel încât s-a apreciat necesitatea imperioasă de pronunțare a unor pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, printre alții, pentru inculpata A.

La aprecierea gravității faptelor comise, s-a constatat mecanismul de concepere, funcționare și fraudare conceput în cauză, prin aceea că s-a reținut, în raport de inculpații condamnați și cuantumul sumelor intrate în patrimoniile inculpaților în mod ilegal, aportul celorlalți participanți la activitatea infracțională că, prin procesul-verbal din data de 20.08.2009, organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, s-au sesizat din oficiu, în baza unor date și informații cu caracter operativ, cu privire la faptul că, pe raza municipiului București, a orașului Lehliu-Gară și a localităților limitrofe acestuia, în special a localității Răzvani, comună populată predilect de etnici romi, cu situații financiare precare, fără locuri de muncă și fără venituri, acționează o grupare infracțională, specializată în contrafacerea de înscrisuri (adeverințe de salariu, contracte individuale de muncă, cărți de muncă, decizii de pensionare, cupoane de pensii și facturi de utilități) și recrutarea de persoane lipsite de instrucție, provenite așa cum am spus mai sus din medii paupere, care sunt determinate de membrii grupului infracțional organizat să contracteze împrumuturi bancare pentru nevoi personale, împrumuturi care ulterior nu mai sunt restituite.

În ce o privește pe inculpata A. s-a reținut că avea, în principal, aceleași atribuții ca și coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remițându-le înscrisurile falsificate și îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcționare a activității infracționale. Cele două inculpate, H. și A. au fost cele care au închiriat și un spațiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul București, spațiu în care gruparea, în ansamblu, și-a organizat și desfășurat activitatea ilicită. În ce le privește pe inculpatele G. și Q., probatoriile atestă că rolurile acestora au fost acelea de a contraface înscrisuri, de a discuta, în lipsa celor două inculpate, la telefon, cu funcționarii bancari, pentru a confirma datele înscrise în documente (menținându-i practic pe aceștia în eroare), neavând relații directe de colaborare cu recrutatorii, cunoscându-se, în schimb, cu aceștia, prin prisma activităților ilicite, pe care le desfășurau în realizarea aceluiași obiectiv.

Dintre recrutatori, inculpata a confirmat că a relaționat infracțional în sensul arătat, cu inculpatul O., acesta fiind cel care i-a adus pe DDD., V., AA., MM., F. zis "Z.", EEE., zisă "FFF.", mama inculpatului AA., V., GGG. și alții. Inculpata a mai declarat că, pentru fiecare set de documente întocmite, ar fi trebuit să primească suma de 300 de euro, însă a primit o pondere foarte mică de bani pentru actele false, deoarece ele nu dețineau controlul asupra persoanelor care încheiau contracte și asupra banilor pe care acestea le ridicau. În esență, inculpata a declarat că au primit doar sume mici, între 200 și 500 de RON pentru setul de înscrisuri contrafăcute, recrutatorii promițându-le că le vor face plăți complete ulterior. În declarația dată a recunoscut că, prin grupare și recrutatorii indicați, au obținut, folosind înscrisuri falsificate, credite bancare inculpații: L., BB., HHH., SS., XX., E., CC., III., JJJ., U., KKK., DD., LLL., UU., FF., X., GG., EE. și T. dar și multe alte persoane al căror nume nu-l mai poate preciza.

Din perspectiva modalității de soluționare a laturii civile a cauzei, tribunalul a avut în vedere cuantumul prejudiciilor produse părților civile, urmare cererilor depuse atât la urmărirea penală, cât și în instanță și a face, în cauză, aplicarea art. 20 și urm. C. proc. pen., luându-se act de participația penală a fiecărui inculpat și de configurația prejudiciului produs prin activitatea infracțională, prejudicii reprezentate de creditele contractate ilegal și nerambursate, având în vedere și modalitatea de soluționare a laturii civile în dosar nr. x/2015 al Tribunalului Călărași.

II. Prin decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis, printre altele, apelul declarat de apelanta inculpată A. împotriva sentinței penale nr. 110/30.12.2016, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpata A. din infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 5 din Legea 39/2003 și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 în art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. pen. a condamnat pe inculpata A. la 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

S-a menționat că, în baza art. 38, 39 lit. b) C. pen. inculpata va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care se adaugă sporul fix și obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând ca în final să execute 3 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) C. pen.

A obligat pe inculpatul N., în solidar cu inculpații O., G., A. și Q. către partea civilă K. S.R.L, la plata sumei de 100.750,39 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care 54.410,23 RON credit restant, 46.225,60 RON dobânzi și 2.084,56 RON comisioane bancare și înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat pe inculpata R., în solidar cu S., C., A., G., Q., la 17.917 euro către S.C. I., prin K. S.R.L. și înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat, în solidar, pe inculpații O., A., G., Q., la plata de despăgubiri civile către S.C. LL. S.R.L. în cuantum de 39.897 RON (18.827,78 RON credit restant; 5201,19 RON dobânzi; 266,02 RON dobânzi penalizatoare; 9.513,36 RON penalizări; 1.500,70 RON taxă administrare și 4.588,61 RON dobânda legală) - credit inculpat AA. și înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat în solidar pe inculpații O., A., G., Q., OO., PP. și F. la plata de despăgubiri civile către S.C. K. S.A. în cuantum de 38.323,18 RON din care 17.369,54 RON credit restant, 20.365,64 RON dobânzi, 588 RON comisioane bancare - credit bancar QQ. și înlătură obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A obligat pe inculpații O., A., G., Q., OO., PP. și F. către partea civilă J. S.R.L., la plata de despăgubiri civile în cuantum 28.832,91 RON, din care 13.647,23 RON credit restant; 13.364,08 RON dobânzi, 1821,60 RON comisioane bancare - credit bancar II. și a înlăturat obligarea inculpatei H. la plata acestor sume.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, inclusiv dispozițiile cu privire la celelalte acțiuni civile menționate în sentința penală.

În apelul formulat, inculpata A. a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

Un al doilea motiv de apel a constat în aprecierea diferențiată a pedepselor sau a legii penale mai favorabile pentru inculpații din cauză, care nu corespunde criteriilor unui proces echitabil. În acest sens, s-a arătat că instanța de fond a combinat prevederi din legea penală nouă cu prevederi din legea veche, încălcând în acest sens Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a susținut că în dosar unitățile bancare au cesionat contractele de credit, iar raportul dintre noul creditor, respectiv societățile de recuperare și debitor au o altă natură juridică. În acest sens, s-a arătat că O.U.G. nr. 52/2016 interzice în mod expres ca entitățile juridice, care nu sunt instituții de credit, cum sunt băncile să desfășoare activități cu specific bancar, iar societățile recuperatoare de credit, S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. și S.C. K. S.R.L. nu au dreptul de a percepe dobânzi, penalități ori comisioane bancare, inclusiv dreptul de a recupera creanța, astfel încât să se poată îndrepta, ulterior, împotriva inculpatelor.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatelor, apreciind că nu se justifică aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, față de împrejurarea că inculpatele nu sunt datoare față de bănci ori față de societățile de recuperare, dar și față de conduita lor procesuală, de recunoaștere integrală a faptei de înșelăciune, inclusiv nivelul de educație și situația lor familială, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate inculpatelor, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C. pen.

În analiza sentiței penale apelate, curtea a reținut că inculpata nu contestă existența vinovăției, ci apreciază, în esență, că modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate de prima instanță este prea severă, față de circumstanțele personale și circumstanțele săvârșirii faptei.

Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță, raportat la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, procesele-verbale întocmite de organele de poliție, aspecte necontestate în calea de atac.

Relativ la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că prima instanță a apreciat în mod legal, la momentul pronunțării sentinței penale - 30.12.2016 - că legea penală mai favorabilă în privința inculpaților este C. pen. 1969, având în vedere împrejurarea că, potrivit dispozițiilor C. pen. în vigoare la acel moment, pentru faptele de înșelăciune săvârșite de inculpați nu se puteau reține dispozițiile privind forma continuată a infracțiunii prev. de art. 35 alin. (1) C. pen., însă de la momentul pronunțării sentinței primei instanțe au intervenit elemente de noutate, respectiv decizia Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017, publicată în M. Of. al României la data de 17.07.2017.

Prin această decizie, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Arad, secția penală și s-a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Or, în prezenta cauză prima instanță a reținut că legea penală mai favorabilă este C. pen. 1969, motivat de împrejurarea că, nefiind îndeplinită această cerință, potrivit noului C. pen. faptele inculpaților ar fi săvârșite în concurs, cu aplicarea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni și deci aplicarea unui spor obligatoriu și fix.

Curtea a constatat că acest argument nu mai poate fi avut în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere decizia Curții Constituționale a României nr. 368/30.05.2017, intervenită după pronunțarea sentinței penale apelate și mai înainte de sesizarea instanței de apel.

S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 are corespondent în legea penală în vigoare în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen., iar dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. în art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În ceea ce privește dispozițiile art. 256

1

C. pen., introduse prin O.U.G. nr. 18/2016, acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 183 C. pen., paguba materială nefiind mai mare de 2.000.000 RON.

În consecință, având în vedere limitele de pedeapsă mult mai reduse potrivit C. pen. în vigoare la acest moment, respectiv închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și de asemenea închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., chiar în condițiile tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni între acestea două, Curtea a procedat la analiza posibilității reținerii C. pen. actual ca lege penală mai favorabilă.

S-a menționat că inculpata A. a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

În acest sens, s-a arătat în motivarea apelului că, în ceea ce privește incriminarea faptelor în actuala reglementare, art. 244 alin. (1) și (2) teza I C. pen., aceasta este mai favorabilă decât vechea reglementare penală, având în vedere că modalitățile infracțiunii sunt mult mai favorabile în actuala reglementare și din perspectiva regimului sancționator. Cu titlu informativ, s-a arătat că legea din 1969 prevedea în forma simplă o pedeapsă de la 6 la 12 ani, pe când în actuala reglementare se prevede o pedeapsă de 6 luni la 3 ani închisoare.

S-a considerat că actuala reglementare este mai favorabilă și în privința infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., deoarece sancțiunea constă în pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, comparativ cu pedeapsa prevăzută de C. pen. 1969 care se referă la o pedeapsă de la 3 la 15 ani. Mai mult, s-a susținut că actualul C. pen. nu mai prevede reglementarea de la alin. (5), care se referă la consecințe deosebit de grave și, pe cale de consecință, la o pedeapsă între 10 și 20 de ani.

Din punct de vedere procedural, s-a constatat că noua reglementare este mai favorabilă din perspectiva dispozițiilor art. 244 alin. (3) C. pen., având în vedere că noul C. pen. prevede împăcarea părților, situație care nu se observă la vechea reglementare, apreciind că, în mod greșit, instanța de fond a aplicat legea penală mai favorabilă ca fiind C. pen. 1969.

În continuare, s-a arătat că această încadrare are consecințe și pe planul aplicării sau neaplicării dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, s-a susținut că inculpata a fost încadrată în dispozițiile acestui articol. Or, s-a arătat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru a fi aplicat, se raportează la dispozițiile art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, în caz contrar, susținând că acest art. 7 alin. (1) nu se aplică sub nicio formă cu privire la aderarea, constituirea, sprijinirea unui grup infracțional.

În acest context, s-a arătat că legiuitorul susține faptul că se poate aplica acest articol numai în ipoteza în care se raportează la dispozițiile art. 2 lit. b) pct. c din Legea nr. 39/2003, care se referă la infracțiuni contra patrimoniului, care au produs consecințe deosebit de grave.

Astfel, s-a arătat că în condițiile în care nu se aplică legea penală veche, respectiv art. 215 alin. (5) C. pen. 1969, pe cale de consecință, nu se aplică art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, întrucât se interzice prin legislația în vigoare.

În ceea ce privește recunoașterea faptelor, s-a arătat că aceasta nu reprezintă un criteriu pentru stabilirea legii penale mai favorabile, astfel cum, în mod eronat, a stabilit instanța de fond.

S-a apreciat că, raportat la legislația în vigoare, se impune admiterea apelului, în sensul reținerii în sarcina inculpatelor numai a dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu excluderea dispozițiilor art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. c din Legea nr. 39/2003, având în vedere că legea penală nouă este mai favorabilă.

Relativ la acest motiv de apel, Curtea a constatat că este fondat numai în parte, în sensul că legea penală mai favorabilă este C. pen. actual, faptele săvârșite de inculpată având corespondent în legea nouă în dispozițiile art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

Astfel, art. 367 alin. (1) C. pen. incriminează inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, care se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a menționat că, nu sunt fondate susținerile apărării, în sensul că, odată cu reținerea încadrării juridice a faptei ca fiind art. 244 alin. (1), (2) C. pen. nu mai sunt întrunite cerințele art. 2 din Legea 39/2003, întrucât procedând în acest mod, așa cum solicită apărarea, s-ar ajunge la combinarea celor două legi, respectiv s-ar aplica legea în vigoare în prezent sub aspectul infracțiunii prev. de art. 244 C. pen. și legea anterioară sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, ceea ce nu este permis, conform deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Un al doilea motiv de apel a constat în aprecierea diferențiată a pedepselor sau a legii penale mai favorabile pentru inculpații din cauză, care nu corespunde criteriilor unui proces echitabil. În acest sens, s-a arătat că instanța de fond a combinat prevederi din legea penală nouă cu prevederi din legea veche, încălcând în acest sens Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

Mai mult, s-a susținut că o serie de inculpați, fără a fi nominalizați, au beneficiat de legea penală nouă, iar în momentul aplicării Deciziei nr. 265/2014 nu trebuia făcută o combinare a acestor dispoziții din legi penale succesive.

Curtea a constatat că nici această susținere nu este fondată, întrucât decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 nu se referă la aplicarea legii penale mai favorabile în mod identic cu privire la mai mulți inculpați în aceeași cauză, nefiind obligatorie reținerea aceleiași legi ca fiind mai favorabilă pentru toți inculpații.

S-a mai solicitat să se constate că egalitatea de tratament, ca și principiu de bază în legislația CEDO, a fost încălcată, mai ales în condițiile în care unul dintre inculpați, care, deși era condamnat anterior, i s-a revocat suspendarea condiționată și i s-a aplicat o pedeapsă inferioară pedepselor aplicate inculpatelor.

Curtea a constatat, pe de o parte, că legea nu prevede acest principiu al egalității de tratament, invocat de apărare, iar pe de altă parte că atât individualizarea pedepselor cât și stabilirea legii penale mai favorabile sunt instituții ce se aplică individual, în funcție de situația fiecărui inculpat în parte. Astfel, individualizarea pedepsei se face potrivit criteriilor prev. de art. 74 C. pen. (sau, după caz, art. 72 C. pen. 1969), conform contribuției fiecărui inculpat la săvârșirea faptei, a numărului actelor materiale la care a participat etc. Așa fiind, împrejurarea că prima instanță a aplicat inculpatei A. pedepse mai ridicate decât altor inculpați este justificată, în concret, de contribuția inculpatelor la săvârșirea faptelor și în mod special la constituirea și activitatea grupului infracțional organizat.

La individualizarea pedepselor stabilite în privința inculpatei, apreciind că nu se justifică aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, față de împrejurarea că inculpatele nu sunt datoare față de bănci ori față de societățile de recuperare, dar și față de conduita lor procesuală, de recunoaștere integrală a faptei de înșelăciune, inclusiv nivelul de educație și situația lor familială, s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate inculpatelor, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C. pen.

Curtea a constatat că, dimpotrivă, contribuția inculpatei A. este una importantă, însă apelul declarat de aceasta este fondat din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, având în vedere limitele speciale de pedeapsă, mult mai reduse conform C. pen. actual.

Astfel, inculpata A. avea, în principal, aceleași atribuții ca și coinculpata H., aceasta intrând în legătură cu recrutatorii, primind acte de stare civilă, remițându-le înscrisurile falsificate și îndeplinind, practic, orice alte sarcini necesare, pentru buna funcționare a activității infracționale.

Cele două inculpate, H. și A. au fost cele care au închiriat și un spațiu în clădirea AAA. S.A. din municipiul București, spațiu în care gruparea, în ansamblu, și-a organizat și desfășurat activitatea ilicită.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a susținut în apelul inculpatei A. că în dosar unitățile bancare au cesionat contractele de credit, iar raportul dintre noul creditor, respectiv societățile de recuperare și debitor au o altă natură juridică. În acest sens, s-a arătat că O.U.G. nr. 52/2016 interzice în mod expres ca entitățile juridice, care nu sunt instituții de credit, cum sunt băncile să desfășoare activități cu specific bancar, iar societățile recuperatoare de credit, S.C. J. S.R.L., S.C. LL. S.R.L. și S.C. K. S.R.L. nu au dreptul de a percepe dobânzi, penalități ori comisioane bancare, inclusiv dreptul de a recupera creanța, astfel încât să se poată îndrepta, ulterior, împotriva inculpatelor.

S-a menționat că apărarea a arătat că, prin realizarea acestor cesiuni de creanță s-a pierdut caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, întrucât legiuitorul nu a înțeles să confere caracter de titlu executoriu și contractelor de împrumut încheiate cu alte entități decât unitățile bancare. Prin urmare, a apreciat că în cauză nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă a recuperatorilor față de debitor.

De asemenea, s-a arătat că, față de relațiile solicitate de instanța de apel, societățile W., K., M. și LL. nu au înregistrate în evidență creanțe față de cele trei apelante-inculpate. Astfel, a solicitat să se constate că nici măcar băncile nu s-au constituit părți civile față de aceste inculpate, apreciind că nu se justifică în nici un fel poziția instanței de fond în privința soluționării laturii civile.

Curtea a constatat că acest motiv de apel nu este fondat.

Analizând dosarul cauzei, s-a constatat că societățile W., K., M. și LL. s-au constituit părți civile în cauză în cursul urmăririi penale.

Potrivit art. 20 alin. (1) C. proc. pen. constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești. Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.

În prezenta cauză, constituirea de parte civilă a avut loc anterior declarațiilor inculpaților, care au solicitat ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate, societățile menționate arătând că înțeleg să se constituie părți civile în cauză împotriva inculpaților. Împrejurarea că au arătat în adresele înaintate instanței că inculpatele nu au debite către acestea nu conduce la concluzia că nu există constituire de parte civilă în privința acestora, ci se datorează împrejurării că alte persoane au obținut creditele ce fac obiectul constituirii de parte civilă, astfel că acele persoane figurează ca debitori, în timp ce inculpatele sunt trimise în judecată pentru complicitate la înșelăciune, pentru că au procurat acelor persoane înscrisurile false pe baza cărora au obținut creditele. În consecință, inculpatele răspund solidar cu acele persoane, pentru sumele reprezentând creditele acordate acestora.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. (7) C. proc. pen. Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convențională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acțiunea civilă poate fi disjunsă.

Din această dispoziție reiese că, în măsura în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, însă ulterior a cesionat creanța, respectiv dreptul la repararea prejudiciului, acțiunea civilă poate fi soluționată de instanța penală. Or, în cauză MMM., NNN. și VV. s-au constituit părți civile în cursul urmăririi penale, în privința creditelor acordate numiților O. (MMM.), R. și U. (NNN.) și OO. și EE. (VV.), iar ulterior au cesionat aceste creanțe către J. S.R.L. prin K. S.R.L., astfel că acțiunea civilă cu privire la aceștia poate fi soluționată de instanța penală.

În privința altor credite și a celorlalte constituiri de parte civilă, s-a constatat că în cursul primei judecăți inculpații nu s-au opus constituirii de parte civilă, nu au pus concluzii în acest sens la termenele respective și nici cu ocazia dezbaterilor, astfel că nu s-a respectat termenul prev. de art. 282 alin. (3) C. proc. pen. relativ la momentul până la care se poate invoca nulitatea relativă.

III. Împotriva decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția I Penală a declarat recurs în casație inculpata A. .

Prin încheierea din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpata A. împotriva decizia penală nr. 144 din 01 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția I Penală și a trimis cauza completului 9.

Examinând recursul în casație declarat de inculpata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce privește latura penală, una dintre criticile invocate în susținerea cererii de recurs în casație a fost aceea că este reținută infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, făcându-se abstracție de faptul că există mai mulți autori ai infracțiunilor de înșelăciune, astfel încât complicitatea nu poate fi în formă continuată, fiind în fapt mai multe infracțiuni de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, acestea fiind concurente.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, inițial la judecarea fondului, Tribunalul Călărași, secția I Penală a constatat prin sentința penală nr. 110 din data de 30.12.2016 că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatei A., este C. pen. din 1968. Ulterior, instanța de apel a considerat că legea penală mai favorabilă pentru inculpată este legea nouă și a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de aceasta în art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 48 rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. De altfel, inculpata A. a solicitat, în fața instanței de apel, să se constate că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. actual.

Înalta Curte constată, având în vedere natura juridică a recursului în casație, de cale de atac extraordinară, exclusiv de drept, că aceste critici fac trimitere la situația de fapt și la probatoriul administrat, iar nu la elemente de drept. De altfel, recurenta inculpată nu a evidențiat elemente de nelegalitate, în așa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnată nu constituie infracțiuni, ci a făcut aprecieri subiective și a solicitat o reinterpretare a probelor ori a dispozițiilor legale în baza cărora recurenta-inculpată a fost condamnată definitiv.

În ceea ce privește critica recurentei inculpatei care menționează că sunt ignorate prev. art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, în sensul că s-a reținut că presupusul grup a fost inițiat și constituit din două persoane, se constată că în actul de sesizare a instanței, în fapt, s-a stabilit că grupul infracțional organizat a fost inițiat la începutul lunii noiembrie 2006 de către inculpații O. și H., acestora aparținându-le inițiativa infracțională de a acționa coordonat în scopul comiterii de infracțiuni în modalitatea mai sus expusă, iat în aceeași lună, respectiv noiembrie 2006, a fost cooptată în grupul infracțional inculpata G., iar la sfârșitul lunii decembrie 2006, inculpata A., astfel încât, se poate putem concluziona că grupul infracțional organizat a fost inițiat și constituit în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, fiind format din inculpații O., H., G. și A., la grup aderând, în toamna anului 2007 și inculpata Q., acționând astfel până în anul 2008. Prin urmare, nici această critică nu este întemeiată.

În același timp, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că nu sunt fondate susținerile acesteia, în sensul că, odată cu reținerea încadrării juridice a faptei ca fiind art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. nu mai sunt întrunite cerințele art. 2 din Legea 39/2003, întrucât procedând în acest mod s-ar ajunge la combinarea celor două legi, respectiv s-ar aplica legea în vigoare în prezent, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 244 C. pen. și legea anterioară sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ceea ce nu este permis, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, în prezenta cauză, se constată că recurenta inculpată a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, vizează, în esență, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, care devoluează cauza în fapt și în drept, doar în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta și completa stabilire a faptelor.

Cu privire la motivele de recurs în casație invocate de către inculpată, referitoare la prejudiciu, precum și cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte amintește că în calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 144/A din data de 01 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați O., G., T., H., S. și C., în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 144/A din data de 01 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați O., G., T., H., S. și C., în sumă de câte 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01.11.2018.