ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 141/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor de la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15/F din 29 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală s-a dispus, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. admiterea contestației la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 112/16.06.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, s-a constatat că petentului condamnat A. i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/16.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut cu privire la cauza de față că, prin decizia penală nr. 135/A/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017 petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare. În concret, s-a arătat că prin decizia penală anterior indicată, s-a dispus, în sensul că:

"1. Schimbă încadrarea juridică a celor trei infracțiuni de complicitate la luare de mită prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 (...) reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpații A. (...) într-o singură infracțiune de complicitate la luare de mită în formă continuată prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. (...).

Prima instanță a reținut că petentul A. a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 - D.G.P.M.B, în baza M.A.P nr. x din 14.04.2013 emis de către Curtea de Apel București, până la data de 27.05.2014 când, prin decizia nr. 1805 din data de 27.05.2014, emisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, acestuia i-a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, totalizând în perioada mai sus menționată un număr de 409 (patru sute nouă) zile de arest preventiv.

Au fost redate dispozițiile art. 55

1

"Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare" din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal:

"(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene.

(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:

a) Cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;

b) lipsa accesului la activități în aer liber;

c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;

d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă;

f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

(4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare.

(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:

a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică;

b) în tranzit.

(6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.

(7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.

(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012".

În conformitate cu Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 140/15.11.2017, intrat în vigoare la data de 16.11.2017, instanța a reținut despre condițiile de detenție în care a fost custodiat numitul A. în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1, că au fost necorespunzătoare, conform art. 55

1

, alin. (3), lit. a), b), c), e), și f) din Legea nr. 169/2017.

Potrivit prevederilor legale în materie, numitul A. a cumulat pe perioada custodierii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1, un număr de 13 (treisprezece) fracții complete, a câte 6 (șase) zile câștig și l (una) fracție incompletă (11 zile executate din 30, având un rest de 19 zile neexecutate), astfel numărul de zile considerate executate ca urmare a aplicării recursului compensatoriu a fost indicat ca fiind de 78 (șapte zeci și opt) zile.

De asemenea, s-a arătat că Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă a menționat că nu deține informații cu privire la o eventuală despăgubire a petentului pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale C.E.D.O, pentru această perioadă.

Prin urmare, Curtea a admis contestația la executare formulată de către petent și a constatat că acestuia i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112/16.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penala nr. 135/A/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cel de al doilea capăt al cererii, Curtea a constatat că potrivit art. 96. alin. (1) din Legea nr. 254/2013:

"Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; (...)".

Prima instanță a considerat că scopul pentru care petentul a formulat prezenta cerere este acela de a obține deducerea din pedeapsa aplicată și care urmează a fi recunoscută și pusă în executare, perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, mai precis numărul de zile ce s-ar putea deduce ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

Curtea a observat că, prin adresa emisă, D.G.P.M.B. - Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă atestă că, în urma verificării Fișei de evidență a zilelor muncite în condițiile art. 96 prin raportare la disp. art. 122, ambele din Legea nr. 254/2013, a rezultat un total de 65 de zile câștig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deținere.

Dar, a arătat instanța, conform normelor legale menționate, spre diferență de situația zilelor considerate ca executate în baza recursului compensatoriu, aceste zile câștigate în baza muncii prestate nu se deduc din pedeapsa aplicată, ci au relevanță doar sub aspectul întrunirii fracției obligatorii în vederea acordării liberării condiționate. Pe cale de consecință, s-a considerat că aceste zile câștigate în baza muncii prestate nu pot fi deduse din pedeapsa cu închisoarea pe care o va executa petentul.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație contestatorul A. la data de 01.02.2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11.02.2019.

În motivarea contestației depuse la dosar, contestatorul A. a solicitat să se constate executate, ca urmare a incidenței dispozițiilor legii recursului compensatoriu a unui număr de 82 de zile, după cum a solicitat scăderea unui număr de 65 de zile câștig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deținere.

Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică din 06.03.2019, apărătorul ales al contestatorului a precizat că înțelege să susțină doar capătul secundar al contestației, apreciind că motivarea primei instanțe este îndestulătoare și convingătoare în ceea ce privește critica apărării referitoare la numărul de zile considerate executate ca urmare a recursului compensatoriu.

Cu privire la al doilea motiv de contestație, apărătorul ales a criticat soluția Curții de Apel București, susținând că zilele ce se consideră executate ca urmare a muncii prestate în arest sunt reglementate prin Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și, chiar dacă aceste zile prezintă relevanță sub aspectul îndeplinirii fracției obligatorii în vederea liberării condiționate, aceste zile trebuie reduse din pedeapsa ce se execută.

Apărătorul ales a mai învederat că numitul A. se află în Italia, în faza unei proceduri în care Instanța de Casare de la Roma urmează să decidă cu privire la liberarea sa condiționată potrivit Codului de procedură italian, arătând că acesta este motivul pentru care a insistat în cererea de reducere a celor 65 de zile întrucât, în considerarea acestei reduceri, contestatorul ar urma fie liberat condiționat.

Examinând contestația declarată de contestatorul A., Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În raport de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică în ceea ce privește considerarea ca executate a celor 78 de zile din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării recursului compensatoriu, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Însă, deopotrivă, instanța reține că, prin cererea de contestație la executare depusă la instanța de fond, contestatorul A. a mai învederat că se află în executarea pedepsei dispuse prin decizia nr. 135/A/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pe teritoriul Italiei, solicitând valorificarea celor 65 de zile considerate ca executate urmare a muncii prestate în perioada de arest, în conformitate cu Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor. În motivarea cererii, contestatorul a invocat și dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În privința acestei solicitări, se notează că, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Decizia cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008, executarea pedepsei este reglementată de legislația statului de executare. Potrivit aceluiași articol citat, autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alin. (2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată.

Potrivit art. 17 alin. (4) din Decizia cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008, statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiționată să poată lua în considerare acele dispoziții din dreptul național indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiționată într-un anumit moment.

Sub acest aspect, sunt relevante dispozițiile art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004:

"Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau grațierea poate fi aplicată atât de statul român, cât și de statul de executare".

Potrivi dispozițiilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului. Dispozițiile art. 96 din același act normativ prevăd cum se calculează pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate.

Pornind de la aceste dispoziții legale, se constată că în cauză, în ceea ce-l privește pe contestatorul A., atât prin adresa din 15 ianuarie 2019, cât și prin adresa din 28.01.2019, Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a comunicat Curții de Apel București că acesta a beneficiat de un total de 65 de zile de câștig, ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deținere.

Înalta Curte constată, așadar, că la dosar se regăsesc informațiile necesare privind atestarea zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar condamnatul a formulat prezenta contestație la executare în vederea recunoașterii de către o instanță judecătorească a zilelor considerate ca executate, pentru a beneficia de eliberarea anticipată pe teritoriul Italiei.

Cum executarea unei pedepse, aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului străin de executare, este guvernată de legea acestuia din urmă, Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se impune recunoașterea zilelor considerate ca executate în baza muncii prestate în perioada de arest, urmând ca statul de executare să valorifice, conform propriei legislații, această perioadă de timp, în situația unei eventuale eliberări anticipate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, cu majoritate, va admite contestația declarată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 15/F din data de 29 ianuarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va desființa, în parte, hotărârea contestată și, în rejudecare, va constata că, din durata pedepsei, un total de 65 de zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația declarată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 15/F din data de 29 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Desființează în parte hotărârea contestată și, rejudecând:

Constată că, din durata pedepsei, un total de 65 de zile sunt considerate ca executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiționate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței contestate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 martie 2019.

Opinie separată:

În sensul respingerii, ca nefondate, a contestației formulate de către contestatorul A.

În dezacord cu soluția exprimată în opinia majoritară, consider că prezenta contestație trebuia respinsă ca nefondată, conform dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului reiese că petentul contestator A. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 135/A/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, contestatorul A. a solicitat stabilirea numărului de zile ce urmează a fi considerate ca fiind executate prin aplicarea art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, precum și a numărului de zile ce urmează a fi considerate ca fiind executate ca urmare a muncii prestate în stare de arest, în condițiile art. 96 și art. 122 din Legea nr. 254/2013.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 15/F din 29.01.2019 a admis, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. a admis cererea de contestație la executare și, în temeiul art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 a constatat că petentului condamnat A. i se consideră ca executate un număr de 78 de zile din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/16.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 135/A/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la solicitarea contestatorului de a-i fi deduse din pedeapsa aplicată un număr de 65 de zile considerate ca fiind executate în baza muncii prestate în interesul locului de deținere, apreciez că argumentele instanței de fond sunt temeinice și legale.

La dosar se regăsește adresa emisa de D.G.P.M.B. - Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă, care atestă că în urma verificării Fișei de evidență a zilelor muncite în condițiile art. 96 prin raportare la dispozițiile art. 122, ambele din Legea nr. 254/2013, a rezultat un total de 65 de zile câștig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deținere.

Însă, așa cum a reținut și instanța de fond, spre diferență de situația zilelor considerate ca executate în baza recursului compensatoriu, zilele câștigate în baza muncii prestate nu se deduc din pedeapsa aplicată, ci au relevanță doar sub aspectul întrunirii fracției obligatorii în vederea acordării liberării condiționate.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Așadar, regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Or, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 96 și art. 122 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, așa încât cele 65 de zile câștig ca urmare a muncii prestate în interesul locului de deținere, nu se referă la incidența vreunei cauze de micșorare a pedepsei, ci are relevanță sub aspectul întrunirii fracției obligatorii în vederea liberării condiționate, care nu se subsumează cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.