ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2590/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr. 47/

A din 29 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie a admis apelul declarat de reclamanta R.O. împotriva sentinței civile

nr. 248 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș. A desființat sentința și a

trimis cauza, spre rejudecare, la același tribunal.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile Deciziei nr. 53/2007 potrivit

căreia acțiunea fondată pe art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au

devenit inaplicabile după pronunțarea, în aceeași procedură a recursului în

interesul legii, a Deciziei nr. 33/2008 prin care s-a stabilit că, în cazul în

care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.

10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are

prioritate care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată

pe dreptul comun.

Analiza condițiilor

în care nou survenita decizie nr. 33/2008 atât de natură a influența noua

interpretare ce ar putea fi dată aplicabilității art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atrage, într-adevăr,

concluzia, inclusiv într-o serie de decizii de speță ale instanței supreme,

potrivit căreia norma internațională nu impune statelor a permite persoanelor a

se adresa oricând și în afara procedurilor legale instituite în scopul

obținerii protecției judiciare pentru dreptul pretins încălcat, precum nici că

ar limita libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care

acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate mai înainte să ratifice

Convenția.

Prin decizia civilă

nr. 1415/1995 Tribunalul Argeș a reținut că proprietatea imobilului ce a

aparținut autoarei reclamantei a trecut către stat în vederea demolării și

utilizării pentru scopul de utilitate publică prevăzut în actul de expropriere,

așa încât, în mod corect, reclamanta trebuia să procedeze la o acțiune în

realizarea dreptului și nu la una în constatare.

Reclamanta s-a

pretins, la acel moment, posesor al bunului și, niciodată, instanțele

judecătorești nu au trecut la cercetarea stării de fapt cu privire la acest

teren, respectiv dacă el se află în posesia reclamantei sau a unității

administrativ-teritoriale. Or, o astfel de stare de fapt, respectiv exercitarea

de către reclamantă a posesiei asupra unui teren pentru care dreptul de

proprietate i-a fost transferat printr-un act de autoritate în favoarea

statului, coroborat cu diversele demersuri administrative ar putea da

reclamantei așteptarea de a-i fi recunoscut un drept de proprietate, în

condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

În măsura în care

reclamanta ar deține în fapt bunul, așa cum pretinde, ceea ce ar însemna că nu

se află sub afectațiunea utilizării publice, într-adevăr este disproporționată

obligarea acesteia de a folosi exclusiv accesul la instanță prin intermediul

procedurilor administrative, fie prevăzute de Legea nr. 18/1991, fie de Legea

nr. 10/2001. Aceasta, întrucât protejarea situației juridice slujește

într-adevăr un principiu mai larg al securității raporturilor juridice, în

măsura în care bunul ar fi susceptibil de a fi transferat faptic de la stat,

inclusiv prin unitățile administrativ-teritoriale, către patrimoniul fostului

proprietar persoană fizică.

Exercitarea posesiei

în mod privat de către fostul proprietar, fără a se constitui într-un eventual

abuz din partea acestuia, dă suficientă cauză evingerii obligativității

parcurgerii procedurilor administrative prevăzute de legile speciale. De aceea,

nu poate fi aprioric considerată drept inadmisibilă o acțiune fondată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

În cauza de față, o

acțiune în revendicare de drept comun nu și-ar putea avea locul, câtă vreme

acesta a pierit din punct de vedere juridic din patrimoniul reclamantei, tocmai

întoarcerea dreptului însuși constituind obiectul judecății.

2.1. Motive

Pârâții Municipiul

Pitești, prin primar, precum și Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P. Argeș au

declarat recurs.

Prin recursul

Municipiului Pitești, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și

9 C. proc. civ., s-a arătat că motivarea instanței de apel excede cadrului

procesual, făcând o aplicare greșită a legii și o interpretare care nu intră în

competența instanței de apel, din moment ce instanța a fost învestită cu o acțiune

în temeiul Legii nr. 33/1994.

Instanța de apel nu

putea caracteriza acțiunea raportându-se la prevederile art. 480 C. civ., prin

prisma Legii nr. 10/2001.

În condițiile în care

apelanta-reclamantă nu a susținut niciodată că ar fi început procedura prevăzută

de Legea nr. 10/2001 nu se poate reține motivarea instanței de apel potrivit

căreia la fond nu s-au cercetat susținerile reclamantei privitoare la starea de

fapt și că ar fi trebuit să se cerceteze fondul pretențiilor deduse judecății,

în condițiile în care este precizat expres temeiul formulării acțiunii.

Raportarea la Decizia

nr. 33/2008 nu poate fi primită.

Statul Român, prin

M.F.P. – D.G.F.P. Argeș, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a învederat

faptul că M.F.P. nu are calitate procesuală pasivă întrucât imobilul ce face

obiectul cauzei se află în domeniul public al municipiului Pitești.

În mod legal prima

instanță a apreciat că acțiunea în retrocedare, întemeiată pe dispozițiile art.

35 din Legea nr. 33/1994, având ca obiect imobile de natura celor la care se

referă Legea nr. 10/2001, este inadmisibilă după intrarea în vigoare a acestui

act normativ.

S-a apreciat greșit

că această normă legală complinește măsurile de protecție juridică a

expropriatului, în condițiile în care exproprierea, constituind o restricție

adusă dreptului de proprietate, apare ca o excepție de la caracterul absolut al

dreptului de proprietate. Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu pot fi

invocate în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 retrocedarea imobilelor expropriate anterior anului

1990 poate avea loc numai în condițiile prevăzute în art. 11 din Legea nr.

10/2001, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legii.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile sunt

întemeiate și vor fi admise pentru următoarele considerente:

Reclamanta, care a

beneficiat de apărare calificată, a învestit prima instanță cu o cerere de

chemare în judecată întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994.

Faptul că reclamanta

a insistat în acest cadru procesual rezultă și din precizarea de acțiune făcută

la termenul din 14 septembrie 2010. Pe de altă parte, reclamanta a făcut

apărări față de excepția de fond invocată de pârâți, arătând că acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este admisibilă.

Potrivit art. 35 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dacă

în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit

scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările

nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu

s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foștii

proprietari vor fi notificați la adresa inițială comunicată expropriatorului în

vederea plății despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat.

În interpretarea

acestui text, prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 dată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secții Unite, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru

instanțe, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., faptul că art. 35 din

Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În considerentele

deciziei s-a arătat că numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.

10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au

putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură au deschisă calea

acțiunii în revendicarea-retrocedarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost

cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

de către chiriași.

Reclamanta însă nu

este persoană „exceptată de la procedura Legii nr. 10/2001” pentru bunul motiv

că, printr-o hotărâre irevocabilă s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat,

faptul că nu are posesia imobilului în litigiu.

Astfel, prin decizia

civilă nr. 1415/1995, dată de Tribunalul Argeș în procesul prin care aceeași

reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Pitești, să se constate

că este proprietara terenului situat în Pitești, s-a arătat că „reclamanta,

considerându-se, deci, proprietara terenului în litigiu, prin abrogarea

Decretului de expropriere nr. 57/1987, posesia având-o o altă persoană, în mod

legal prima instanță a dat îndrumări reclamantei să apeleze la calea acțiunii

în realizarea dreptului și nu acțiunii în constatare.”

Pe cale de

consecință, reclamanta trebuia, tocmai în respectarea securității raporturilor

juridice la care a făcut apel și instanța superioară de fond, să recurgă la

procedura impusă prin Legea nr. 10/2001, ea putând să obțină măsurile

reparatorii astfel cum sunt prevăzute de art. 11 din această lege.

Față de situația

juridică concretă a terenului pretins de reclamantă, prin recunoașterea

necondiționată a accesului în justiție al acesteia, motivat de faptul că

parcurgerea prealabilă a procedurilor administrative impuse atât de Legea nr.

18/1991, cât și de Legea nr. 10/2001 „este disproporționată” s-a ajuns, pe de o

parte, la eludarea Deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007, iar pe de altă parte, la

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 22 și art. 11.

În fine, trimiterea

la Decizia 33 din 9 iunie 2008 este eronată, câtă vreme aceasta nu a lăsat fără

efecte Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007.

Față de cele ce

preced, criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursurile vor

fi admise și hotărârea atacată va fi modificată în sensul că apelul declarat de

reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Municipiul Pitești, prin primar, precum și Statul Român,

prin M.F.P. – D.G.F.P. Argeș împotriva deciziei nr. 47/ A din 29 martie 2011 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta R.O.

împotriva sentinței civile nr. 248 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 aprilie2012.