ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1734/2017

Prin sentința civilă nr. 5902 din 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.A. și în consecință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 153.402,4 euro cu titlu de indemnizație de asigurare, dobânda legală aferentă acestei sume, de la data introducerii acțiunii - 6 octombrie 2010 și până la data plății, precum și 16.463,86 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a intervenientei S.C. C. S.R.L., dispunându-se obligarea reclamantei să-i plătească acesteia suma de 104.107,73 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contractul de antrepriză nr. x/27.08.2007 încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar și intervenienta forțată S.C. C. S.R.L., în calitate de executant s-a convenit executarea de către aceasta din urmă a lucrărilor la obiectivul "D." situat în Municipiul Oradea, Piața Cetății.

Executantul a încheiat cu pârâta S.C. B. S.A., prin brokerul de asigurare S.C. E., contractul de asigurare nr. x/10.06.2008 având ca obiect asigurarea lucrărilor de construcții-montaj și asigurarea de răspundere civilă a constructorului, din ale cărui clauze rezultă că pârâta are obligația de a acorda despăgubiri în cazul unor erori de proiectare/de execuție, defecte de material, doar pentru bunurile indirect afectate de aceste erori/defecte de material.

SC C. S.R.L. i-a cesionat reclamantei, cu acordul pârâtei, drepturile izvorâte din contractul de asigurare, astfel că reclamanta S.C. A. S.R.L. în calitatea sa de cesionară i-a solicitat asigurătorului despăgubirile rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat, la data de 12 februarie 2009, prin prăbușirea, în timpul execuției, a structurii acoperișului la unul dintre corpurile clădirii ce se edifica.

Au fost înlăturate apărările pârâtei care a refuzat plata despăgubirii întrucât asiguratul său a renunțat la drepturile cuvenite conform poliței de asigurare CM x, pe motiv că aceste drepturi au fost anterior cesionate reclamantei.

Nu s-a reținut nici susținerea conform căreia la data producerii evenimentului polița de asigurare era suspendată pentru neplata la termen a primei de asigurare, față de modalitatea în care s-au derulat raporturile contractuale dintre părți în legătură cu acest aspect, prin care asigurătorul a acceptat ca fiecare rată să fie achitată la o dată ulterioară, considerînd contractul în vigoare, ca producându-și efectele în continuare, renunțând implicit la aplicarea clauzei 3.1.4 din Condițiile generale care stabilesc o anumită procedură în cazul achitării peste termenul scadent a unei rate de primă (suspendarea efectelor contractului, cererea scrisă a asiguratului pentru încheierea unui act adițional ca urmare a achitării ratei restante, reintrarea în vigoare a poliței începând cu ora 24 a zilei în care s-a plătit rata de primă restantă). Prin urmare, tribunalul a reținut că la data producerii evenimentului, polița de asigurare își producea efectele.

Cu privire la cauza avarierii lucrărilor, prima instanță a reținut că din cuprinsul rapoartelor de expertiză rezultă că structura acoperișului s-a prăbușit din cauza unor erori de proiectare.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiată susținerea reclamantei, bazată și pe opinia singulară a unui expert, potrivit căreia prăbușirea acoperișului a fost cauzată și de erorile de execuție săvârșite de constructor, nu doar de proiectare. În plus, prin clauza specială 115 - Acoperirea greșelilor de proiectare și a defectelor de material, părțile au prevăzut că asigurătorul nu are obligația de a despăgubi asiguratul (executant al lucrărilor) pentru lucrările distruse, avariate din cauza erorilor de execuție, cu excepția lucrărilor indirect afectate (eroarea de proiectare nefiind deci singura cauză de excludere a asigurării). Așadar s-a reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea dacă, pe lângă viciile de proiectare - a căror existență nu s-a contestat - au existat și vicii de execuție, contractul de asigurare reglementând în mod identic condițiile în care se achită despăgubirea.

Cu privire la cuantumul prejudiciului produs, bazându-se pe raportul de expertiză contabilă, tribunalul a reținut că lucrările indirect afectate prin prăbușirea acoperișului totalizează suma de 153.402,4 euro, rezultată prin însumarea cheltuielilor cu refacerea scărilor rulante afectate prin prăbușirea acoperișului, curățarea molozului după accident, expertizarea tehnică și proiectul de consolidare a structurii corpului "A". Au fost înlăturate toate celelalte cheltuieli generate asupra bunurilor în mod direct, ca efect al excluderii prevăzute în contractul de asigurare. La această sumă s-a adăugat, potrivit art. 43 Codul comercial, dobânda legală de la data introducerii acțiunii, 6 octombrie 2010 și până la data plății.

Cererea de chemare în judecată a intervenientei S.C. C. S.R.L. a fost respinsă ca neîntemeiată, pe cale de consecință.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 16.463,86 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând: 10.945,86 RON taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise, 5 RON timbru judiciar, 1200 RON onorariu expert contabil și 4313 RON onorariu avocat. De asemenea, în baza acelorași prevederi legale, reclamanta a fost obligată să-i achite intervenientei S.C. C. S.R.L. suma de 104.107,73 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 490 din 15 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 5902 din 26 noiembrie 2014 a Tribunalului București.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

S-a arătat că reclamanta, în urma soluționării unora dintre litigiile în care a fost implicată, deține un titlu împotriva proiectantului și verificatorului de proiect, respectiv a societăților care au avut calitatea de părți responsabile civilmente în litigiul penal, însă acestui titlu i se opune parțial o altă hotărâre definitivă pronunțată de un tribunal arbitral din Polonia, soluție confirmată de instanțele din Polonia. Totodată, instanțele de drept comun i-au respins ca prescrisă acțiunea arbitrală îndreptată împotriva constructorului, iar în prezentul litigiu i s-au admis în parte pretențiile împotriva asigurătorului.

Cu toate acestea, reclamanta nu a recuperat efectiv, nici în tot și nici în parte, prejudiciul suferit ca urmare a incidentului din februarie 2009. În plus, cele două demersuri (acțiunea civilă în procesul penal și acțiunea civilă îndreptată împotriva asigurătorului) sunt întemeiate pe cauze diferite.

Așadar, curtea a conchis că nu există niciun motiv întemeiat care să determine inadmisibilitatea acțiunii, în contextul celor precizate.

Cu privire la interes s-a stabilit că este actual, deoarece apelanta-pârâtă nu a dovedit recuperarea de către reclamantă a prejudiciului, care nu tinde să se îndestuleze de două ori, ci doar să obțină efectiv prejudiciul care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal nr. x/2010

Sub aspectul autorității de lucru judecat, instanța de apel a arătat că nu sunt întrunite cumulativ condițiile necesare.

Calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. a fost reținută, recunoscându-se valabilitatea poliței de asigurare, pentru motivele avute în vedere și de prima instanță, cu privire la îndeplinirea obligațiilor asiguratului de achitare la termen a primelor de asigurare, în conformitate cu modul de calcul și de emitere a deconturilor de prime care au caracterizat relația contractuală dintre părțile contractului de asigurare, prin intermediul brokerului de asigurări E..

Curtea a înlăturat susținerea apelantei B. potrivit căreia nu a fost respectată scadența pentru plata ultimei tranșe, raportându-se la dispozițiile art. 3.11, pct. a), b), c) din Contractul de intermediere asigurări încheiat cu E., care prevăd o perioadă de grație de 3 zile pentru plata primei de asigurare, perioadă ce ar fi expirat la data de 13 februarie 2009.

Cât privește fondul s-a arătat că niciuna dintre criticile formulate de apelanta-pârâtă nu este întemeiată, că tribunalul nu a dat o interpretare contradictorie probelor administrate și contractului de asigurare, respectiv valabilității poliței de asigurare seria x nr. x din 10 iunie 2008, care, așa cum s-a arătat, la momentul producerii accidentului era pe deplin valabilă. Mai mult, s-a reținut că susținerile apelantei contrazic evident conduita și propriile sale recunoașteri, anterioare promovării cererii de chemare în judecată, întrucât din corespondența purtată în perioada imediat următoare producerii evenimentului și din minutele întâlnirilor ce au avut loc între toate părțile implicate a rezultat fără dubiu disponibilitatea și acordul B. pentru plata indemnizației de asigurare, datorate în baza Contractului de asigurare.

În motivare, instanța reia starea de fapt și contextul contractual în care s-a produs evenimentul care a generat prejudiciul suferit de reclamantă, reținând că toate expertizele efectuate în legătură cu acesta au determinat drept cauză o greșeală de proiectare, motiv pentru care au și fost trimiși în judecată reprezentanții firmelor de proiectare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995.

Curtea a reținut că nemulțumirile apelantei-reclamante se referă la neacordarea contravalorii unor facturi, însă criticile aduse sentinței din această perspectivă nu sunt întemeiate.

Pe de o parte, sumele solicitate de reclamantă în cererea precizatoare nu au, cele mai multe, legătură cu readucerea proiectului la starea anterioară producerii accidentului, fiind lucrări de implementare ale unui nou proiect, iar pe de altă parte sunt lucrări ce nu au acoperire contractuală sau vreo legătură cu accidentul produs la corpul A, motiv pentru care prima instanță le-a înlăturat de la dezdăunare.

În acest sens s-a reținut că factura nr. x/05.02.2010 se referă la lucrările privind refacerea acoperișului și montarea scărilor rulante; daunele solicitate în baza facturii nr. x/20.05.2010 nu se cuvin deoarece reclamanta nu menționează care sunt lucrările efective cu privire la care le solicită; lucrările efectuate de F. menționate în factura nr. x/26.03.2009 reprezintă contravaloarea probelor de laborator dispuse în vederea analizei gușeului care a cedat și a grinzii cu zăbrele, activitate ce nu are legătură cu aducerea clădirii la starea inițială, ci cu identificarea cauzelor care au condus la cedarea acestor elemente de structură; sumele solicitate pe baza facturilor x/18.03.009 și x/22.05.2009 vizează valoarea timpului petrecut de către broker-ul de asigurare al A. - G. de la H. în relația cu I. și litigiul demarat de reclamantă cu societatea din Polonia; suma solicitată pe baza facturii nr. x reprezintă contravaloarea activității prestate de către expertul J. în temeiul contractului de prestări servicii nr. 1 din 19 februarie 2009 și nu poate fi luată în calcul la stabilirea despăgubirilor reprezentând valoarea lucrărilor necesare pentru readucerea imobilului la starea inițială, întrucât acest raport de expertiză a urmărit stabilirea cauzelor accidentului și identificarea problemelor de proiectare ce au condus la producerea acestuia, neavând o implicație directă în ceea ce privește lucrările efective de restabilire a situației anterioare producerii accidentului și, în plus, vizează inclusiv corpul C al clădirii, care nu a fost afectat de accident; contravaloarea serviciilor prestate de K. S.R.L. au vizat exclusiv refacerea proiectului clădirii, activitate a căror costuri și responsabilitate cade integral în sarcina beneficiarului; factura nr. x/30.06.2010 face trimitere la serviciile privind întocmirea proiectului confecțiilor metalice pentru susținerea echipamentelor de climatizare și ventilație (centrale de tratare a aerului) de pe terasa clădirii corpului de birouri Corp C și la cota +2,8 m, rampa andocare corp C, în timp ce accidentul s-a produs la corpul A al clădirii, motiv pentru care aceste lucrări nu au nicio legătură cu accidentul din data de 12 februarie 2009 și urmările acestuia.

Nici critica apelantei-reclamante privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către C. nu este întemeiată, câtă vreme, intervenienta s-a prezentat în instanță și a administrat probe pertinente și utile privind stabilirea cauzei accidentului din data de 12 februarie 2009 care au fost avute în vedere de către instanță și reținute ca atare prin sentința apelată și reiterate și de către instanța de control judiciar, cheltuieli a căror efectuare a fost dovedită.

Împotriva deciziei pronunțată în apel reclamanta și pârâta au declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea stării de fapt care a generat litigiul și a hotărârilor pronunțate în cauză se arată următoarele:

1.1. În mod nelegal, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii reclamantei referitoare la nemotivarea soluției primei instanțe prin care s-a respins cererea de intervenție forțată, astfel că ambele instanțe au pronunțat hotărâri lovite de viciul nemotivării, fiind încălcat art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1.2. Apelul a fost respins fără ca situația de fapt să fie complet lămurită, fiind nelegal respinsă cererea în probațiune, prin încheierea din 22 februarie 2017, atacată cu recurs, încălcându-se art. 129 alin. (1) C. proc. civ., precum și principiul nemijlocirii, hotărârile instanțelor de fond bazându-se pe expertize extrajudiciare sau judiciare efectuate în alte litigii. O consecință a insuficientei cercetări a fondului o reprezintă înlăturarea argumentelor reclamantei potrivit cărora greșeala de proiectare este dublată de o greșeală de execuție.

Recurenta susține că la dosar există probe care demonstrează greșeli de execuție care au concurat la prăbușirea plafonului și că proba cu expertiza era cu atât mai necesară în contextul concluziilor contradictorii ale celorlalte expertize în legătură cu acest incident.

Se arată că intervenienta, în calitate de executant, a efectuat lucrările în lipsa unui proiect tehnic complet, respectiv a unui proiect tehnologic de execuție/montaj a structurii metalice, a executat deficitar tehnologia de betonare, cu personal necalificat, a utilizat la executarea fermelor metalice oțel de o calitate necorespunzătoare, cu fragilitate crescută, peste limitele prevăzute de standardele pentru oțelul din grupa respectivă.

1.3. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului forței obligatorii a contractului în ceea ce privește întinderea acoperirii daunelor, al căror cuantum a fost masiv diminuat, fiind nelegal înlăturate unele pagube materiale și cheltuieli asigurate.

Sub acest aspect, recurenta precizează că pârâta nu a contestat în vreun fel existența erorilor de proiectare, ci doar pe cele de execuție, astfel că, indiferent de tipul erorii care a cauzat evenimentul, asigurătorul răspunde și trebuie să acopere costurile efectuate de reclamantă cu remedierea bunurilor indirect afectate.

Pe de altă parte se susține că instanța de apel a apreciat greșit, generic, că în speță nu s-au efectuat lucrări de aducere a imobilului la starea anterioară, ci s-a întocmit un nou proiect și astfel, despăgubirea pentru prejudiciile respective nu ar putea fi suportate de către asigurător. Recurenta precizează că sintagma "aducerea la starea anterioară" se referă la aducerea la stadiul anterior prăbușirii, iar nu la reconstruirea imobilului conform soluțiilor tehnice greșite inițiale. Astfel, rezultă că instanța de apel a creat un concept străin de voința reală a părților, care exclude în principiu toate lucrările realizate și costurile suportate de către reclamantă, pentru unicul motiv că ele ar fi generate de un nou proiect. Or, voința reală a părților nu a fost în sensul acordării despăgubirilor de către asigurător doar dacă, ulterior accidentului s-ar fi implementat același proiect, afectat de vicii.

Plecând de la această premisă greșită, recurenta susține că instanța de apel a înlăturat toate acele costuri care erau legate de realizarea și implementarea proiectului refăcut (corectat).

Astfel, factura aferentă acoperișului a fost înlăturată în totalitate din cuantumul despăgubirii, deși acesta a fost compus în marea majoritate din elemente care nu au încorporat viciul de proiectare, dar, totuși a fost afectat indirect de faptul prăbușirii. S-au înlăturat, de asemenea, și facturile emise pentru lucrări de proiectare necesare refacerii acoperișului.

În legătură cu factura aferentă proiectului de consolidare a corpurilor A și C se arată că greșit a fost înlăturată cu motivarea că expertul nu a putut determina care este suma corespunzătoare corpului A, fiind irelevantă această distincție de vreme ce expertiza cu privire la cauzele producerii incidentului indică fără dubiu că se impune refacerea ambelor corpuri.

Recurenta mai arată că, în mod eronat, au fost înlăturate de la despăgubire și alte facturi, cu o motivare generică, insuficient argumentată.

Interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. a generat obligația reclamantei de a suporta în întregime cheltuielile de judecată solicitate de intervenientă.

Sub acest aspect este criticată motivarea lapidară a dispoziției instanței de apel, care a aplicat greșit legea întrucât, în acest caz particular, culpa procesuală aparține pârâtei, ea fiind partea căzută în pretenții, în ambele instanțe.

Pe de altă parte, intervenienta a fost introdusă forțat în cauză ca urmare a atitudinii procesuale a pârâtei B., care a pus în discuție aspecte legate de titularul dreptului la despăgubire, validitatea poliței de asigurare și limitele acesteia, aspecte ce implicau direct societatea asigurată.

Cu toate că aceste apărări au fost invalidate de către ambele instanțe de fond, recurenta susține că a fost obligată eronat la suportarea cheltuielilor de judecată ale intervenientei, cu încălcarea art. 274 C. proc. civ.

2.1. Primul motiv de recurs vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul căruia recurenta-pârâtă invocă soluționarea eronată a motivelor de apel de ordine publică invocate în fața instanței de apel.

Sub acest aspect se arată că sunt incidente deopotrivă trei excepții procesuale peremptorii și s-a pus problema concursului dintre acestea, fără a se determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care le produc și fără existența unei motivări coerente a respingerii acestora.

În opinia recurentei-pârâte se impunea analiza prioritară a excepției lipsei calității sale procesuale pasive care avea ca efect respingerea acțiunii, admiterea excepției impunându-se ca efect al autorității de lucru judecat al hotărârii penale definitive. Or, instanța de apel nu a analizat și nu a soluționat excepția din această perspectivă, ci din cea a valabilității poliței de asigurare facultativă, încălcând astfel și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și principiul disponibilității, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar. Totodată, lipsa reținerii efectelor puterii lucrului judecat al hotărârii penale, cât și a celei pronunțate în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, cu privire la interpretarea clauzei speciale nr. 115 din contractul de asigurare CM nr. x/10.06.2008 în sensul nedatorării despăgubirii pentru vicii de proiectare a condus la obligarea asigurătorului la despăgubiri în temeiul clauzei 115, fapt ce contrazice alte două hotărâri cu caracter definitiv.

Excepția lipsei de interes în susținerea apelului, privea exclusiv apelul declarat de reclamantă și era întemeiată. După definitivarea hotărârii penale, reclamanta a obținut un veritabil titlu executoriu, astfel că noul demers judiciar lipsește interesul de legitimitate, aducând atingere principiului electa una via. Cu toate acestea, instanța de apel reține greșit că reclamanta ar justifica un interes pe motiv că deși are un titlu executoriu, nu l-a pus în executare până în prezent.

Excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, pe motiv că dreptul subiectiv dedus judecății a fost deja valorificat pe o altă cale în justiție este subsidiară excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece calitatea este o condiție generală de exercițiu a acțiunii civile, iar o acțiune admisibilă sau nu în raport de principiul electa una via nu poate fi îndreptată decât împotriva unei persoane care are calitate procesuală pasivă.

Singura referire a instanței de apel la excepția inadmisibilității este conținută de motivarea conform căreia cele două demersuri (acțiunea civilă în procesul penal și prezenta acțiune civilă împotriva asigurătorului) sunt întemeiate pe cauze diferite, că reclamanta nu tinde să se îndestuleze de două ori, ci doar să recupereze prejudiciul constatat cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal. Or, recurenta susține, pe de o parte, că premisa inadmisibilității întemeiată pe principul electa una via o constituie tocmai existența unei cauze diferite, iar pe de altă parte, se întreabă care mai este rostul prezentului dosar dacă reclamanta are deja un titlu executoriu, pentru un prejudiciu constatat cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal, după cum a reținut instanța de apel.

Se arată că excepția se impunea a fi admisă deoarece în procesul penal s-a soluționat definitiv latura civilă a cauzei, s-au stabilit persoanele responsabile civilmente și inculpații, respectiv numai proiectanții, care au fost obligați la repararea integrală a prejudiciului dovedit de S.C. A. S.R.L., prejudiciu care provine de la aceeași faptă ilicită care face obiectul prezentului litigiu. A veni și a judeca încă o dată, pe calea unei acțiuni civile separate, aceleași împrejurări de fapt ar însemna să se încalce aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii definitive din procesul penal, or, tocmai acest efect al hotărârii definitive îl apără principiul electa una via.

În plus, față de particularitățile speței, recurenta arată că pentru a putea analiza temeinicia celor trei excepții invocate, instanța de apel trebuia să analizeze mai întâi existența efectelor autorității de lucru judecat a hotărârii penale definitive și a hotărârii civile din dosarul arbitral, rămase irevocabile, or, din acest punct de vedere se face o confuzie între excepția puterii de lucru judecat și efectele acesteia, deși în speță este evidentă existența identității de chestiune litigioasă, operând ca atare efectele puterii de lucru judecat, care impune consecvența în judecată.

2.2. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricnii".

Din acest punct de vedere, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a motivat chestiunea de ordine publică privind efectele puterii de lucru judecat a celor două hotărâri civilă și penală, deoarece a analizat ceea ce nu s-a invocat, respectiv autoritatea de lucru judecat; nu a soluționat și implicit nu a motivat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și pe cea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe principiul de drept electa una via; motivarea dată asupra excepției inadmisibilității și lipsei de interes este lapidară, superficială și contradictorie și nu s-a răspuns tuturor motivelor de apel, nu s-a motivat înlăturarea cererilor pârâtei, fapt ce echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

Sunt invocate ca fiind motive străine de natura pricinii cele care fac referire la conduita asigurătorului ulterioară producerii evenimentului și pozițiile exprimate de acesta în minutele întâlnirilor încheiate cu constructorul, anterioare promovării cererii de chemare în judecată. Sub acest aspect se arată că poziția diligentă a pârâtei reflectă conduita obligatorie pentru orice asigurător, până la stabilirea cu certitudine a persoanelor responsabile de producerea evenimentului asigurat, și nu prezumția greșită de recunoaștere a obligației de despăgubire, cum incorect s-a reținut.

2.3. Al treilea motiv de recurs invocat de pârâtă este acela când, potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

El este susținut de recurentă sub două aspecte:

a) înlăturarea greșită a susținerii pârâtei S.C. B. S.A. potrivit căreia nu a fost respectată scadența pentru plata ultimei tranșe, motiv pentru care la momentul producerii evenimentului contractul de asigurare era suspendat. Greșeala instanței de apel constă în faptul că fără vreun temei legal sau contractual a completat clauzele contractului de asigurare dintre asigurător și S.C. C. S.R.L. cu prevederi cuprinse în contractul de intermediere asigurări dintre pârâtă și S.C. E. S.R.L., care prevăd o perioadă de grație de 5 zile (și nu de 3 zile cum s-a reținut), pentru plata primei de asigurare, perioadă ce ar fi expirat la data de 13.02.2009. Or, potrivit contractului de asigurare,.în cazul în care asiguratul nu plătește rata de primă la scadență, asigurarea se suspendă automat din ziua următoare scadenței. Asigurarea poate fi repusă în vigoare la cererea scrisă a asiguratului, prin încheierea unui act adițional și prin achitarea ratei restante într-un termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data scadenței, fără decalarea datei expirării asigurării.

b) interpretarea greșită a clauzei speciale 115 din contractul de asigurare, în temeiul căreia pârâta a fost obligată la despăgubiri, validându-se astfel raționamentul primei instanțe. Or, în cursul cercetării judecătorești din etapa apelului, atât pârâta, cât și intervenienta au invocat aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat al celor reținute de instanța arbitrală și menținute de instanțele judecătorești ce au soluționat acțiunea în anulare în dosarul nr. x/2015, respectiv faptul că interpretarea clauzei speciale 115, parte integrantă a contractului de asigurare CM nr. x/10.06.2008, și care constituie temeiul juridic al prezentei cereri de chemare în judecată, este aceea că această clauză nu include și obligația de asigurare a greșelilor de proiectare, o astfel de obligație revenind beneficiarului, care trebuia să încheie un alt contract de asigurare cu proiectanții, pentru acoperirea evenimentelor asigurate izvorâte din vicii de proiectare.

2.4. În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a invocat al patrulea motiv de recurs, susținând că hotărârea din apel este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Aprecierea incidenței acestui motiv de recurs se face după motivarea deciziei atacate, motivare care ar fi trebuit făcută în condițiile art. 261 C. proc. civ.. Critica privind nelegalitatea deciziei privește mai multe aspecte:

Astfel, recurenta susține că decizia nu este motivată în drept, că nu există în legislația în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în speță și este dată cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește aplicarea eronată a legii de drept substanțial, recurenta susține că hotărârea încalcă efectele puterii de lucru judecat a celor două hotărâri definitive evocate anterior, instanța nu a făcut aplicarea principiului de drept electa una via non datur recursus ad alteram, a menținut o interpretare eronată a clauzei speciale 115 din contractul de asigurare, ignorând interpretarea stabilită cu putere de lucru judecat, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la efectele unei hotărâri străine, ale art. 44

1

din Legea nr. 136/1995 introdus prin Legea nr. 172/2004, coroborate cu art. 45 din același act normativ.

De asemenea, arată că de esența unei cereri de despăgubiri îndreptate contra asigurătorului este dovedirea situației premise, care constă, pe de o parte, în dovedirea culpei asiguratului în producerea evenimentului cauzator de prejudiciu, iar pe de altă parte, în verificarea limitelor în care s-a făcut asigurarea, mai exact, dacă obiectul contractului de asigurare cuprinde sau nu evenimentul cauzator de prejudiciu. Or, în speță nu s-au analizat, din perspectiva art. 998 și urm. C. civ. existența cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Aceasta deoarece, pentru a atrage răspunderea autorului faptei ilicite, în baza căreia s-ar angaja ipotetic și răspunderea asigurătorului pentru evenimentul asigurat, instanța avea obligația legală de a analiza și explica, coroborând cu probele dosarului, dacă sunt întrunite cumulativ aceste condiții în persoana intervenientului, astfel încât, acest fapt să constituie temeiul obligației de plată a recurentei-pârâte.

Din această perspectivă, recurenta susține că instanța de apel nu a indicat temeiul de drept substanțial care să susțină atragerea răspunderii intervenientei în calitate de executant, fapt care se repercutează direct asupra situației asigurătorului, deoarece, în lipsa culpei asiguratului în producerea prejudiciului, nu poate fi antrenată nici răspunderea asigurătorului.

În continuare, recurenta evocă probele dosarului despre care arată că nu susțin existența vreunei culpe a executantului, care și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de Legea nr. 10/1995.

De asemenea, pârâta susține că a evocat în apel și nu s-a analizat, neaplicarea regulii de drept in dubio pro reo de către prima instanță, și, în general, a regulilor de interpretare a clauzelor îndoielnice, cum este clauza specială art. 115 din contractul de asigurare și că ar fi fost de înțeles omiterea unei atare analize dacă instanța de apel ar fi reținut survenirea puterii de lucru judecat a hotărârii arbitrale. Altfel, arată că sunt îndoielnice clauzele susceptibile de mai multe înțelesuri, cât și clauzele confuze, al căror înțeles este greu de sesizat, exact situația clauzei art. 115, cu privire la care C. civ. recomandă câteva reguli de interpretare care să permită înlăturarea neclarităților, în urma aplicării cărora această clauză trebuia interpretată în favoarea asigurătorului, în calitatea sa de debitor în raport cu asiguratul.

Pe lângă acest aspect, în opinia recurentei-pârâte, din conținutul clauzei art. 115 rezultă că despăgubirile ce s-ar putea acorda pentru "pierderea sau avarierea bunurilor corect executate datorită acestor defecte de material și/sau execuție și/sau greșeli de proiectare" sunt datorate numai în situația în care, greșelile de execuție ar fi determinat și astfel de pierderi indirecte. Însă fapta ilicită nu s-a produs din culpa asiguratului său, ci a proiectantului, așa încât, neputând fi antrenată culpa executantului, deoarece ea aparține unei alte persoane, nici societatea de asigurare nu poate fi ținută să plătească, neexistînd niciun temei.

Pe de altă parte, arată recurenta, a survenit, între timp, puterea de lucru judecat și operează aspectul pozitiv al acesteia în privința interpretării atât a clauzei art. 115 din condițiile speciale cu raportare și la clauza 17.1 și urm. din Condițiile generale ale contractului de asigurare, potrivit sentinței civile nr. 104 din 31 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2025 din 6 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, urmare a acțiunii în anulare exercitate împotriva hotărârii arbitrale.

Prin întâmpinarea la recursul declarat de reclamantă, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea acestuia, pentru următoarele considerente invocate în apărare.

Instanța de apel a motivat clar în considerente că respingerea cererii de intervenție forțată a S.C. C. S.R.L. reprezintă o consecință directă și justificată ce reiese din ansamblul probator conform căruia singura culpă în producerea evenimentului asigurat aparține proiectanților, or, intervenienta este un executant (constructor) care a respectat proiectul tehnic al proiectanților.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a dovedit nici care sunt drepturile pe care intervenienta le-ar putea pretinde întocmai ca și reclamantul.

Respingerea probei cu expertiza tehnică în construcții s-a făcut corect, prin încheierea din 22 februarie 2017, în condițiile în care existau administrate probe suficiente cu privire la stabilirea tuturor cauzelor care au dus la producerea evenimentului și toate au convers spre aceeași concluzie a existenței erorii de proiectare. Pe de altă parte, proba privind stabilirea modului în care au fost executate lucrările de construire era imposibil de administrat în condițiile în care lucrările au fost deja finalizate în baza altor proiecte ulterioare. De asemenea, mai arată că nu a fost încălcat principiul nemijlocirii, întrucât instanța poate încuviința și depunerea de înscrisuri care constituie expertize judiciare sau extrajudiciare ce au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății, cu atât mai mult, cu cât aparțin unor dosare între aceleași părți, în legătură cu același eveniment și cauzele producerii acestuia.

Nu poate fi vorba despre o insuficientă cercetare a fondului pe motiv că instanța a înlăturat argumentele reclamantei prin care aceasta susținea, contrar întregului probatoriu, că greșeala de proiectare ar fi dublată de o presupusă greșeală de execuție. Astfel, în dosarul penal, cât și în dosarul arbitral au fost verificate toate aspectele referitoare la cauzele evenimentului, stabilindu-se clar că acesta a avut la bază eroarea de proiectare, așa încât, așa-numitele erori de execuție enumerate în recursul reclamantei sunt contrazise de concluziile finale ale expertizelor care au arătat întotdeauna că evenimentul a avut la bază o greșeală de proiectare.

În ceea ce privește întinderea daunelor și motivul referitor la încălcarea principiului forței obligatorii a contractului, intimata susține că, dimpotrivă, în aplicarea acestui principiu asigurătorul nu răspunde pentru greșeli de proiectare, întrucât acest tip de servicii nu sunt prestate de către asiguratul său, aspect care a fost pe larg dezvoltat în memoriul său de recurs. Așadar, forța obligatorie a contractului trebuie să se refere la voința reală a părților, iar din aceasta nu rezultă că intervenienta S.C. C. S.R.L. a fost vreodată de acord să răspundă pentru lucrările de proiectare executate de o terță persoană în raport de contractul de asigurare.

Se arată că instanța de apel a înlăturat în mod corect toate acele costuri care erau legate de realizarea și implementarea proiectului refăcut (corectat).

În legătură cu cheltuielile de judecată și criticile vizând aplicarea greșită a art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă susține că în raport cu intervenienta, culpa procesuală aparține reclamantei a cărei cerere de chemare în judecată a fost admisă doar în parte.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în parte a deciziei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, arătând în combaterea criticilor pârâtei, următoarele:

În ceea ce privește critica referitoare la excepțiile procesuale invocate de pârâtă în apel, intimata arată că ordinea soluționării acestora este dată de dispozițiile art. 298 raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., în raport de fondul litigiului, și nu s-a dovedit vreo vătămare suferită de pârâtă în urma soluționării acestora în ordinea aleasă de către instanță.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, intimata arată că interesul său este legitim și actual, că nu urmărește decât să recupereze o singură dată, dar integral prejudiciul constatat cu autoritate de lucru judecat în dosarul penal, chiar dacă acest lucru se realizează prin obținerea mai multor titluri executorii împotriva unor debitori diferiți, titluri întemeiate pe cauze juridice diferite.

Excepția inadmisibilității invocată ca și motiv de apel de ordine publică s-a întemeiat pe principiul electa una via non datur recursus ad alteram și, în opinia intimatei este lipsită de fundament, deoarece cele două demersuri judiciare au cauze juridice diferite, respectiv prevederile contractului de asigurare în prezentul litigiu, și dispozițiile C. proc. civ. pen... care permit persoanei vătămate să se constituie parte civilă în procesul penal. Or, recurenta confundă cauza juridică a celor două litigii cu împrejurarea de fapt (incidentul) care a generat, în final, prejudicierea reclamantei.

Intimata arată că aplicarea acestui principiu înseamnă că o parte care s-a constituit parte civilă într-un dosar penal nu mai poate să formuleze a altă acțiune civilă, la instanța civilă, împotriva acelorași persoane cercetate în cadrul dosarului penal, pentru a obține aceeași reparație. Dar nimic nu împiedică partea interesată să încerce recuperarea prejudiciului pe cale civilă de la alte persoane (care ar putea avea o culpă în producerea acestuia sau ar avea o obligație legală ori convențională de a răspunde), întemeindu-se pe o altă cauză juridică (un alt temei), în speță, de la asigurător, potrivit poliței de asigurare.

Prin urmare, intimata arată că recurenta-pârâtă nu a identificat o dispoziție legală care să califice drept fine de neprimire prezenta acțiune.

În ceea ce privește soluția instanței de apel cu privire la aplicarea efectului pozitiv/negativ al autorității de lucru judecat se arată că în mod corect s-a reținut lipsa triplei identități de obiect, părți și cauză.

Cât privește efectele celor două hotărâri se arată că sentința dată în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu s-a pronunțat pe fond, ci a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei împotriva executantului, iar instanța penală a stabilit vinovăția proiectantului și verificatorului de proiect conform art. 371 C. proc. civ. pen..., iar nu și a altor persoane, întrucât doar aceștia au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, fără a exclude însă culpa constructorului, ori o culpă de execuție, ca fiind o cauză secundară a producerii accidentului, pentru că o atare culpă nu a fost analizată în procesul penal, unde C. nu a fost parte; intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. pen... nu a permis extinderea cadrului procesual, instanța fiind obligată a-și limita judecata la persoanele față de are a fost sesizată prin rechizitoriu.

În altă ordine de idei se arară că, deși este evident că prejudiciul este generat de un eveniment unic, repararea acestuia se poate realiza pe mai multe căi: fie de la persoanele vinovate de producerea accidentului, fie de la asigurator, în temeiul contractului de asigurare, singura limitare a creditorului fiind dată de principiile îmbogățirii fără justă cauză, anume de a nu recupera efectiv de mai multe ori același prejudiciu.

Totodată, arată că nu este necesară o culpă a asigurătorului ori asiguratului pentru a fi atrasă răspunderea sa în temeiul contractului de asigurare, ci doar dovedirea survenirii riscului asigurat, răspunderea asigurătorului având o factură obiectivă, independentă de culpa asiguratului. Or, prin contractul de asigurare s-au asigurat lucrările la întreaga valoare de reintegrare, astfel că, odată prăbușit imobilul, s-a născut obligația de despăgubire pentru asigurător. Din acest punct de vedere, intimata susține că recurenta confundă răspunderea asigurătorului pe tărâmul asigurării de răspundere facultativă pentru bunuri, cu răspunderea pentru fapta proprie, noțiuni care sunt diferite, și care nu o împiedică ulterior să se îndrepte împotriva proiectanților care au fost determinați prin hotărârile penale ca fiind persoanele responsabile pentru producerea accidentului.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte se arată că în mod corect a fost respinsă pe motivul constatării valabilității poliței de asigurare, pârâta având calitatea de asigurător, deci parte în contractul de asigurare-obiect al acțiunii.

În combaterea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., intimata susține că decizia cuprinde motivele pe care se sprijină, însă dezlegările date asupra excepțiilor inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, ori relevanța probatorie pe care instanța a acordat-o împrejurării referitoare la asumarea inițială a obligației de plată, nu pot face obiect al motivului de recurs evocat, pentru simplul fapt că recurenta contestă raționamentul instanței.

Intimata-reclamantă a formulat apărări și raportat la criticile din recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sub cele două aspecte: nerespectarea scadenței ultimei tranșe din primele de asigurare și interpretarea clauzei 115.

Astfel, subliniază în primul rând, că recurenta-pârâtă nu a invocat în prima instanță faptul că evenimentul produs la data de 12 februarie 2009 nu este acoperit de polița de asigurare, care ar acoperi exclusiv greșelile minore de proiectare aparținând constructorului C., nu și pe cele ale proiectantului; nu a pus în discuție prevederile și interpretarea clauzelor contractului FIDIC încheiat între C. și reclamantă; nu s-a pretins că executantul nu ar fi putut observa greșelile de proiectare.

Din această perspectivă este evocat efectul devolutiv al apelului ce se manifestă în sensul de a readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept, dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.

În legătură cu clauza 115 se arată că nu există vreo limitare a efectelor contractuale ce țin de întinderea sau gravitatea erorilor de proiectare ori vreo distincție între proiectarea aparținând diferitelor persoane. Din contră, art. 2 din Condițiile speciale de asigurare prevăd că " Polița este de tip toate riscurile acoperind daune sau răspunderi provenite din orice cauze, mai puțin cele excluse în mod expres prin prezentele condiții de asigurare sau anexele poliței".

De asemenea, deși potrivit art. 2.2 din Condițiile speciale de asigurare intitulat "Excluderi speciale aplicabile la Secțiuna I", asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagube produse din cauza unor greșeli de proiectare, părțile au înțeles să anuleze această excludere prin inserarea clauzei speciale 115, rezultând fără echivoc că intenția părților a fost ca B. să acopere riscurile de proiectare indiferent de cauza sau autorul lor, așa încât este nerelevant în cauză dacă eroarea de proiectare a aparținut proiectantului sau constructorului sau dacă erorile de proiectare sunt minore sau grave.

În ceea ce privește susținerea privind suspendarea efectelor poliței, intimata arată că teza este contrazisă de conduita și poziția pârâtei în faza pre-litigioasă. Totodată, brokerul de asigurări acționa în calitate de mandatar al asigurătorului, toate ratele fiind achitate conform instrucțiunilor și la termenele stabilite de B., prin mandatarul său E..

Intimata-reclamantă susține că nici celelalte critici ale recurentei-pârâte, formulate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, acestea referindu-se la modul de soluționare a excepțiilor, la interpretarea clauzei 115 - cu privire la care s-au formulat apărările deja expuse. Se mai arată că recurenta confundă din nou răspunderea în baza contractului de asigurare facultativă pentru bunuri cu răspunderea civilă delictuală de drept comun, arătând greșit că situația premisă pentru ca beneficiarul să colecteze despăgubirea este aceea de a dovedi culpa. Or, de esența raportului de asigurare este aceea că acesta vine să asigure beneficiarului asigurării repararea pagubei și tocmai de aceea să acopere riscul de neplată din partea debitorului care a cauzat riscul asigurat. Dacă în ciuda încheierii poliței de asigurare, beneficiarul asigurării ar avea obligația să se îndrepte doar asupra persoanei vinovate de producerea prejudiciului, asigurarea nu și-ar mai găsi nicio justificare, fiind lipsită de cauză.

Mai mult, așa cum au dezlegat instanțele de fond raporturile dintre părți prin prisma clauzei 115, era inutilă verificarea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana executantului C., așa cum susține recurenta, instanțele concentrându-se pe verificarea existenței poliței de asigurare și a întinderii acesteia.

Totodată se arată că nu s-a încălcat principiul in dubio pro reo cu ocazia interpretării clauzei 115, aceasta fiind cât se poate de clară, fiind interpretată în sensul de a produce efecte juridice.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, se vor reține următoarele:

Recurenta-reclamantă critică, în esență, faptul că nu i-au fost acordate despăgubirile solicitate, că nu i-au fost analizate toate criticile, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, iar recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a invocat patru motive de recurs, prevăzute de punctele 5, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. care, în sinteză, exprimă următoarele critici: instanțele de fond nu au ținut seama de faptul că prin două hotărâri judecătorești anterioare s-a stabilit culpa exclusivă a proiectantului în producerea evenimentului generator de prejudicii pentru reclamantă și s-a interpretat clauza specială 115 în sensul că greșelile de proiectare au fost excluse de la asigurare, nu s-a făcut aplicarea principiului de drept electa una via non datur recursus ad alteram, conform căruia alegerea soluționării pe latura civilă în procesul penal a despăgubirilor face inadmisibil prezentul demers judiciar, iar pe fond, criticile se referă la stabilirea greșită a valabilității poliței de asigurare și lipsa motivării deciziei, coroborată cu necercetarea fondului sub aspectul îndeplinirii de către intervenient a condițiilor cerute de lege pentru a fi antrenată răspunderea asigurătorului.

Majoritatea criticilor pot fi încadrate în mai multe motive de recurs, urmând ca tratarea acestora să fie făcută global.

De asemenea, examinarea celor două recursuri se va realiza prin considerente comune, prin gruparea argumentelor dezvoltate de părți, pornind de la câteva considerente factuale care conturează cadrul litigios.

Între S.C. A. S.R.L. în calitate de beneficiar și S.C. C. S.R.L. în calitate de constructor s-a încheiat contractul de antrepriză nr. x/27.08.2007 prin care s-a convenit executarea lucrărilor la obiectivul "D." situat în Municipiul Oradea, Piața Cetății.

Pentru asigurarea lucrărilor de construcții-montaj și a răspunderii civile a constructorului, acesta din urmă a încheiat cu S.C. B. S.A., prin brokerul de asigurare S.C. E., contractul de asigurare nr. x/10.06.2008, cu valabilitate în perioada 10 iunie 2008 - 9 iunie 2011, obiectul asigurat fiind clădirea aflată în curs de edificare, intitulată "Centru Comercial și A. Oradea".

Drepturile izvorâte din contractul de asigurare aferent poliței seria x nr. x/10.06.2008 au fost cesionate de către constructorul-asigurat, reclamantei S.C. A. S.R.L., la data de 12 iunie 2008, cu acordul asigurătorului S.C. B. S.A. (fostă M. SA), astfel că din momentul intervenirii cesiunii, reclamanta a devenit titulară exclusivă a drepturilor de despăgubire, singura îndreptățită a încasa indemnizația de asigurare.

În perioada de valabilitate a contractului de asigurare, respectiv la data de 12 februarie 2009, a survenit prăbușirea, în timpul execuției, a structurii acoperișului-terasă de la cota +11,85 al corpului A al clădirii ce se edifica, iar cazul de daună a fost avizat în termen societății pârâte, care a deschis dosarul de daună.

Pentru recuperarea prejudiciului, reclamanta, în baza calității de asigurat dobândită prin cesiune, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată împotriva asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare, prin care i-a solicitat plata indemnizației de asigurare.

Pârâta, în calitate de asigurător, a invocat în apărare nevalabilitatea poliței de asigurare prin neplata la timp a ultimei rate de asigurare de către S.C. C. S.R.L., care și-a păstrat această obligație la momentul cesiunii, astfel că în temeiul art. 57 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat citarea în proces a acesteia, în calitate de intervenient forțat.

Pretențiile reclamantei au fost admise în parte în primă instanță, iar criticile din apel s-au axat în principal pe acest aspect, respectiv pe respingerea nemotivată a unor pretenții, dar și pe respingerea greșită, lipsită de motivare a cererii de intervenție forțată, cu consecințele directe asupra cheltuielilor de judecată față de această parte.

Aceste critici sunt reluate și prin memoriul de recurs, pe motiv că nu au primit o rezolvare adecvată prin decizia din apel, care nu a stabilit pe deplin starea de fapt și nici nu a argumentat suficient unele considerente, având drept consecință lipsirea de posi