ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 226 din 17 mai 2013 Tribunalul Iași a condamnat, în temeiul art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pe inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În baza dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive de la 5 octombrie 2012 la 2 noiembrie 2012. În baza dispozițiilor art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul M.M. începând cu data de 17 mai 2013, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, impunând inculpatului M.M. să respecte obligațiile prevăzute în art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., respectiv: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția comunei Drăgușeni, județul Iași, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen. și art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului M.M. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor ce îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive. În temeiul art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen., copie de pe prezenta încheiere s-a comunicat inculpatului, Poliției comunei Drăgușeni, județul Iași, jandarmeriei, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpatului, cu mențiunea pentru organele în drept de a refuza eliberarea pașaportului sau, după caz, de a ridica provizoriu pașaportul inculpatului M.M., pe durata măsurii preventive dispusă față de aceasta.

În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a pus în vedere organului de poliție desemnat cu supravegherea inculpatului să verifice periodic respectarea de către aceasta a măsurii și a obligațiilor ce îi revin. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.M. în vederea obținerii și stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic, măsură care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns judecarea acțiunii civile formulate în cauză de partea civilă Ț.G., dosarul nou format primind termen de judecată la același complet de judecată, respectiv la data de 28 mai 2013 ora 09,00, pentru când au fost citate părțile.

În baza dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat pe inculpatul M.M. să plătească despăgubiri către unitățile sanitare constituite părți civile, după cum urmează: - Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași suma de 4.730,80 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate Ț.G.; - Serviciului de Ambulanță al Județului Iași suma de 812 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul părții vătămate Ț.G. În baza dispozițiilor art. 118 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat un par din lemn în lungime de 162 cm (bun aflat într-un sac nenumerotat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Iași), folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza dispozițiilor art. 349 și art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul M.M. să plătească statului suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza dispozițiilor art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părții civile Ț.G. suma de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în cursul procesului penal, constând în onorariul apărătorului ales (în cuantum de 700 RON) și taxe în valoare totală de 50 RON. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele: Inculpatul M.M. și victima Ț.G. sunt consăteni și vecini, ambii locuind în comuna Drăgușeni, județul Iași, iar de mai mulți ani se aflau într-o permanentă stare conflictuală, pe fondul căreia între ei au loc certuri frecvente din diferite motive, de cele mai multe ori minore.

La data de 19 septembrie 2012, în jurul orelor 14,30, în fața porții părții vătămate Ț.G. - care nu era la domiciliu - inculpatul M.M. a avut o discuție contradictorie cu numita P.A., concubina părții vătămate, cu privire la faptul că aceasta ar fi priponit o vacă pe terenul inculpatului, discuție care a degenerat, M.M. aplicându-i acesteia o lovitură cu palma peste frunte. P.A. a fugit cu copilul în brațe, mergând la locuința numitei B.M., care a anunțat telefonic organele de poliție despre respectivul incident. Când partea vătămată s-a întors la domiciliu, în jurul orelor 15,30 - 16,00, fără să fi fost avizat despre incidentul dintre inculpat și concubina sa - s-a întâlnit cu inculpatul M.M.

aflat în stare de ebrietate, care i-a adresat injurii și amenințări cu moartea și, totodată l-a lovit cu pumnul în zona feței. Ț.G. a căzut la pământ, însă s-a ridicat imediat, lovindu-l și el pe inculpat cu pumnul în obraz, după care, observând că acesta a ridicat o piatră de jos pentru a-l lovi, Ț.G. a fugit spre casa părinților săi, situată la mică distanță de locul altercației, unde partea vătămată a stat în jur de jumătate de oră, iar apoi a plecat la locuința sa. După ce ajuns acasă, între inculpat și partea vătămată - aflați fiecare în curtea proprie - a avut loc o discuție pe un ton ridicat în care inculpatul l-a amenințat pe Ț.G., după care, inculpatul M.M. a ieșit din curtea locuinței sale, având în mână un par din lemn, și a rămas în drum, ascunzând parul după picior.

În scurt timp, Ț.G. a ieșit din curtea sa, iar inculpatul l-a lovit puternic cu parul în cap, o singură dată, partea vătămată căzând la pământ și pierzându-și cunoștința. Inculpatul M.M. a mai aplicat părții vătămate cu parul două lovituri în torace, după care a intrat în curtea sa. Desfășurarea agresiunii au fost percepută de către mai mulți martori oculari, C.V., B.N. și D.C., care de altfel au ridicat victima care prezenta o leziune sângerândă la cap și au dus-o în curtea sa, anunțând totodată poliția și solicitând deplasarea unui echipaj al ambulanței la fața locului. Ulterior, la locuința părții vătămate s-a prezentat un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Iași, care au procedat la transportarea și internarea lui Ț.G., inițial la Spitalul "S.S." Iași, după care la Spitalul Clinic de Urgență "Prof.

Dr. N.O." Iași unde, datorită stării critice în care se afla, a fost internată și supusă unei intervenții chirurgicale în regim de urgență, partea vătămată rămânând internată în perioada 19 septembrie 2012 - 3 octombrie 2012. Prin raportul de constatare medico-legală din data de 26 octombrie 2012 efectuat în cauză de I.M.L. Iași s-au concluzionat următoarele: "1. Din documentația medicală depusă rezultă că numitul Ț.G. a prezentat în luna septembrie 2012 un politraumatism obiectivat prin traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, hemiplegie dreapta, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz pentru care s-a intervenit chirurgical.

2. Leziunile traumatice prezentate de către sus-numit s-au putut produce prin loviri active cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere cu impact cranian. 3. Necesită 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii lor. 4. Leziunile cranio-cerebrale au fost de natură să-i pună viața în primejdie. 5. Eventualele sechele de natură infirmizantă și/sau invalidantă vor fi apreciate la minim șase luni de la data producerii traumatismului, prin examinarea sus-numitului." În certificatul medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iași s-a concluzionat că: Ț.G.

a prezentat un politraumatism cu traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz și prezintă hemiplegie dreapta; leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere cu impact cranian și pot data din 19 septembrie 2013; a necesitat 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile cranio-cerebrale au fost de natură să-i pună viața în primejdie; craniectomia reprezintă o infirmitate fizică permanentă; aprecierea eventualelor sechele infirmizante și/sau invalidante va fi făcută la minim 6 luni de la data traumatismului și va face obiectul unei expertize medico-legale.

Audiat cu privire la faptele ce i-au fost imputate, după ce, în prealabil, i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.M. nu a recunoscut inițial, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, comiterea faptei, însă în procedura prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut exercitarea actelor de agresiune asupra lui Ț.G.ă, declarații care au servit la aflarea adevărului, în conformitate cu art. 69 C. proc. pen., întrucât s-au coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauză și au făcut pe deplin dovada vinovăției sale.

După învestirea instanței de judecată cu soluționarea în fond a cauzei și înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul M.M., asistat de apărătorul ales, a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin rechizitoriu și a solicitat ca judecata în ceea ce-l privește să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și potrivit procedurii recunoașterii vinovăției, reglementate în art. 320 1 C. proc. pen., cerere admisă de prima instanță după verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de lege. Prima instanță a reținut că fapta inculpatului M.M.

constând în aceea că, la data de 19 septembrie 2012, aflat într-un loc public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor relații conflictuale mai vechi, a aplicat mai multe lovituri cu un par peste cap și torace părții vătămate Ț.G., provocându-i grave leziuni de natură să-i pună viața în primejdie (respectiv, politraumatism cu traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă confuză parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 20 C. pen raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) C. pen.

Tribunalul a constatat că, raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, nu se poate reține că inculpatul a acționat în stare de provocare generată de pretinsele acțiuni violente ale victimei asupra sa - invocate în declarațiile inițiale din cursul urmăririi penale și de apărătorul ales al inculpatului în dezbateri - având în vedere că probatoriul administrat în cauză nu confirmă susținerile inculpatului privind agresarea sa de către partea vătămată cu capul în zona gurii și încercarea acesteia de a-l lovi cu un par, iar de la momentul când a avut loc altercația inițială dintre părți în jurul orelor 15,30 - 16,00 și momentul când inculpatul efectiv a lovit victima cu parul, a existat o perioadă de timp suficientă pentru a diminua vreun eventual impact emoțional produs asupra inculpatului în acest context, instanța reținând și împrejurarea că, în derularea ultimului incident inculpatul a avut un rol activ, înarmându-se cu un par și părăsind curtea casei sale pentru a ieși în calea victimei, astfel încât, față de aceste considerente, sunt neîntemeiate și fără corespondent în plan probatoriu susținerile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că acesta a fost atacat brutal și trântit la pământ de către partea vătămată, reacționând practic la aceste acțiuni violente.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, în accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. întrucât, chiar dacă inculpatul M.M. nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată Ț.G. și chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat producerea lui, aspect relevat de modul concret de săvârșire a faptei, prin lovirea activă a părții vătămate cu un obiect contondent (par) apt de a produce moartea, într-o zonă vitală, de intensitatea loviturii aplicate în zona capului și de urmările produse - leziuni cranio-cerebrale care au fost de natură să-i pună viața în primejdie și o infirmitate fizică permanentă reprezentată de craniectomie - sau care s-ar fi putut produce.

La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare care în cazul tentativei se reduc la jumătate; împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea infracțională, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului unei persoane; gravitatea deosebită a faptei bănuit a fi fost săvârșită de acesta; natura, specificul și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală și pretins lezate de inculpat; gravitatea consecințelor efectiv produse constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale și într-o infirmitate fizică permanentă a părții vătămate, dar și urmările mai grave care s-ar fi putut produce, respectiv suprimarea vieții victimei; impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de fapte; sentimentul ridicat de nesiguranță la nivelul comunității pe care îl produce săvârșirea faptei de genul celei presupus comise de către inculpat, precum și cauzele legale de reducere a pedepselor, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., în conformitate cu care, în procedura recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Pe lângă aceste aspecte, prima instanță a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale și este favorabil caracterizat în comunitate, astfel încât a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea la nivelul minimului special prevăzut de normele incriminatoare și executabilă în regim de detenție, această modalitate de executare fiind de natură a realiza scopul pedepsei, scontat în art. 52 C. pen.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., alături de pedeapsa principală a închisorii stabilite pentru infracțiunea de omor calificat, instanța - raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat cu privire la aprecierea individuală, de la caz la caz, asupra oportunității interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. - a interzis inculpatului M.M. exercitarea, pe o durată de 4 (patru) ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). Consecință a condamnării inculpatului M.M. la o pedeapsă privativă de libertate, a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile stabilite în art. 71 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea vătămată Ț.G. și inculpatul M.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate și a modalității de executare. În timp ce partea vătămată Ț.G. a solicitat majorarea pedepsei, față de atitudinea foarte violentă a inculpatului, inculpatul M.M.

a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Inculpatul a considerat pedeapsa prea aspră, raportat la împrejurările concrete de săvârșire a faptei, gradul de pericol social și consecințele faptei, precum și persoana sa, solicitând aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare, care să permită o executare cu suspendare sub supraveghere. Sub acest aspect s-a arătat că incidentul dintre inculpat și partea vătămată nu a fost premeditat; că inculpatul nu a avut intenția de a lovi pe victimă în zona capului, ci doar o mișcare a acesteia a făcut ca obiectul vulnerant să o atingă în cap; că inculpatul nu are antecedente penale, are o familie cu doi copii, dintre care unul este minor; că între părți există un conflict vechi de 8 ani.

Prin Decizia penală nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de partea vătămată Ț.G. și inculpatul M.M. împotriva Sentinței penale nr. 266 din 17 mai 2013 pronunțate de Tribunalul Iași. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței, doar în latura penală devoluată de cele două apeluri declarate, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect stabilind prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului M.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat. S-a mai reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarațiile acestuia coroborându-se cu procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul.verbal de cercetare a locului faptei și planșele foto; declarațiile părții vătămate Ț.G., raportul de constatare medico-legală efectuat de I.M.L. Iași; certificatul medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iași; declarațiile martorilor C.V., B.N., D.C. și C.M. Așa fiind, instanța de apel a apreciat că, în mod temeinic, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. Sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate, Curtea a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate de inculpat și de partea vătămată, în speță făcându-se o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia. Curtea a reținut că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare aplicate inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale inculpatului.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Curtea a constatat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special redus cu treime, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, ce se evidențiază prin valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare (viața persoanei), limitele de pedeapsă prevăzute de lege și modalitatea concretă de comitere, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului părții vătămate, consecințelor produse constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale și o infirmitate fizică permanentă a părții vătămate.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată a apărut ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului (în sensul că nu are antecedente penale, este o persoană onestă și s-a bucurat de o buna reputație în comunitate) fiind deja avute în vedere de prima instanță cu prilejul aplicării sancțiunii la limita minimă prevăzută de norma de incriminare. S-a apreciat că.

în mod corect, prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care buna conduită nu vizează doar lipsa antecedentelor penale, ci întregul comportament în societate, iar, pe de altă parte, integrarea în comunitate, angajarea în muncă, întemeierea unei familii și contribuirea la întreținerea membrilor ei constituie un comportament normal, care nu impune reținerea ca un comportament excepțional. Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să răspundă atât scopului preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Totodată Curtea a observat că nu se impune, astfel, nici reducerea cuantumului pedepsei închisorii, dar nici majorarea acestuia, așa cum solicită partea vătămată, violența cu care inculpatul a acționat fiind apreciată corespunzător de prima instanță cu prilejul dozării pedepsei. Operațiunea de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate corespunde, de asemenea, gravității infracțiunii ce a fost săvârșită pe fondul unei stări conflictuale vechi, după ce, în aceeași zi, cu câteva ore înainte, inculpatul a avut un comportament violent atât asupra concubinei părții vătămate, pe care a lovit-o cu palma peste frunte, cât și asupra părții vătămate pe care a înjurat-o, a amenințat-o, a lovit-o cu pumnul în față, iar când a lovit pe partea vătămată cu parul, deși aceasta s-a prăbușit la pământ după prima lovitură aplicată cu putere de inculpat, inculpatul a continuat să o lovească în torace de încă două ori.

Curtea a considerat, așadar, că în prezenta cauză doar un regim sancționator privativ de libertate este de natură să realizeze constrângerea și reeducarea inculpatului, nefiind suficientă o verificare a felului în care o modalitate neprivativă de libertate a executării pedepsei și-ar putea atinge scopul. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M. Recurentul inculpat M.M. a susținut în cuprinsul motivelor scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen. că în cauză, individualizarea pedepsei aplicate nu a fost realizată în mod corect, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al modalității de individualizare, întrucât nu au fost avute în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

(1969) și art. 74 C. pen. (1969). S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispozițiilor art. 81 din C. pen. (1969). Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc.

pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 1. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.M. care, deși nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) din C. proc.

pen., face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385 10 alin. (2 1 ) raportat la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte arată, așa cum s-a menționat anterior, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat M.M. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen.

(1969), dar și a greșitei stabiliri a situației de fapt, arătând că probele administrate în cauză demonstrează că a săvârșit fapta în stare de provocare, ceea ce impune aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. (1969). Aceste din urmă critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385 9 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond, dar numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. însă, motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menționat, motiv pentru care aspectele invocate de recurentul inculpat M.M.

nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casație și Justiție. 2. Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este noul C. pen., atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni [de la 5 ani la 8 ani și 4 luni închisoare ca efect al reținerii art. 320 1 alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] și interzicerea unor drepturi, însă, în noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanțial al săvârșirii faptei în public nu se mai regăsește în conținutul infracțiunii de omor calificat, situație în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen.

raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., pedepsit de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la 10 ani închisoare [de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni închisoare ca efect al reținerii art. 320 1 alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] și interzicerea exercitării unor drepturi, C. pen. în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și al pedepsei prevăzută pentru infracțiunea săvârșită. Ca urmare, având în vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanțele inferioare a fost egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat săvârșită de inculpat, iar C. pen. în vigoare prevede un minim special mai redus, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968). Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul M.M., va casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, în temeiul art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege și menținând aceleași criterii de individualizare avute în vedere de instanțele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsa complementară fiind stabilită în condițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 lit. a) și b) C. pen. De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în pct. 1 din considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 226 din 17 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală și rejudecând: În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS