ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1273/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 226 din 17 mai 2013

Tribunalul Iași a condamnat, în temeiul art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., pe inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

A aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute

în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și

arestării preventive de la 5 octombrie 2012 la 2 noiembrie 2012.

În baza dispozițiilor

art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii

obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul M.M. începând cu data de 17

mai 2013, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

impunând inculpatului M.M. să respecte obligațiile prevăzute în art. 145

1

C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc. pen.,

respectiv:

- să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția comunei

Drăgușeni, județul Iași, conform programului de supraveghere întocmit de organul

de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 145

alin. (2

2

) C. proc. pen. și art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a

atras atenția inculpatului M.M. că, în caz de încălcare cu rea-credință a

măsurii sau obligațiilor ce îi revin, se va lua față de el măsura arestării

preventive.

În temeiul art. 145

alin. (2

1

) C. proc. pen., copie de pe prezenta încheiere s-a

comunicat inculpatului, Poliției comunei Drăgușeni, județul Iași, jandarmeriei,

organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, în

vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpatului, cu mențiunea

pentru organele în drept de a refuza eliberarea pașaportului sau, după caz, de

a ridica provizoriu pașaportul inculpatului M.M., pe durata măsurii preventive

dispusă față de aceasta.

În baza art. 145

alin. (3) C. proc. pen., a pus în vedere organului de poliție desemnat cu

supravegherea inculpatului să verifice periodic respectarea de către aceasta a

măsurii și a obligațiilor ce îi revin.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.M.

în vederea obținerii și stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic, măsură

care se va pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns judecarea acțiunii civile formulate în

cauză de partea civilă Ț.G., dosarul nou format primind termen de judecată la

același complet de judecată, respectiv la data de 28 mai 2013 ora 09,00, pentru

când au fost citate părțile.

În baza dispozițiilor

art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare,

raportate la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat pe inculpatul

M.M. să plătească despăgubiri către unitățile sanitare constituite părți

civile, după cum urmează:

- Spitalului Clinic

de Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași suma de 4.730,80 RON cu titlu de

daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală

acordată părții vătămate Ț.G.;

- Serviciului de

Ambulanță al Județului Iași suma de 812 RON cu titlu de daune materiale,

reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul părții vătămate Ț.G.

În baza dispozițiilor

art. 118 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat un par din lemn în

lungime de 162 cm (bun aflat într-un sac nenumerotat la Camera de corpuri

delicte a Tribunalului Iași), folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza dispozițiilor

art. 349 și art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul M.M. să plătească

statului suma de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza dispozițiilor

art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească părții

civile Ț.G. suma de 750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de

aceasta în cursul procesului penal, constând în onorariul apărătorului ales (în

cuantum de 700 RON) și taxe în valoare totală de 50 RON.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul M.M. și

victima Ț.G. sunt consăteni și vecini, ambii locuind în comuna Drăgușeni,

județul Iași, iar de mai mulți ani se aflau într-o permanentă stare

conflictuală, pe fondul căreia între ei au loc certuri frecvente din diferite

motive, de cele mai multe ori minore.

La data de 19

septembrie 2012, în jurul orelor 14,30, în fața porții părții vătămate Ț.G. -

care nu era la domiciliu - inculpatul M.M. a avut o discuție contradictorie cu

numita P.A., concubina părții vătămate, cu privire la faptul că aceasta ar fi

priponit o vacă pe terenul inculpatului, discuție care a degenerat, M.M.

aplicându-i acesteia o lovitură cu palma peste frunte.

P.A. a fugit cu

copilul în brațe, mergând la locuința numitei B.M., care a anunțat telefonic

organele de poliție despre respectivul incident.

Când partea vătămată

s-a întors la domiciliu, în jurul orelor 15,30 - 16,00, fără să fi fost avizat

despre incidentul dintre inculpat și concubina sa - s-a întâlnit cu inculpatul

M.M. aflat în stare de ebrietate, care i-a adresat injurii și amenințări cu

moartea și, totodată l-a lovit cu pumnul în zona feței. Ț.G. a căzut la pământ,

însă s-a ridicat imediat, lovindu-l și el pe inculpat cu pumnul în obraz, după

care, observând că acesta a ridicat o piatră de jos pentru a-l lovi, Ț.G. a

fugit spre casa părinților săi, situată la mică distanță de locul altercației,

unde partea vătămată a stat în jur de jumătate de oră, iar apoi a plecat la

locuința sa.

După ce ajuns acasă,

între inculpat și partea vătămată - aflați fiecare în curtea proprie - a avut

loc o discuție pe un ton ridicat în care inculpatul l-a amenințat pe Ț.G., după

care, inculpatul M.M. a ieșit din curtea locuinței sale, având în mână un par

din lemn, și a rămas în drum, ascunzând parul după picior. În scurt timp, Ț.G.

a ieșit din curtea sa, iar inculpatul l-a lovit puternic cu parul în cap, o

singură dată, partea vătămată căzând la pământ și pierzându-și cunoștința.

Inculpatul M.M. a mai aplicat părții vătămate cu parul două lovituri în torace,

după care a intrat în curtea sa.

Desfășurarea

agresiunii au fost percepută de către mai mulți martori oculari, C.V., B.N. și

D.C., care de altfel au ridicat victima care prezenta o leziune sângerândă la

cap și au dus-o în curtea sa, anunțând totodată poliția și solicitând

deplasarea unui echipaj al ambulanței la fața locului.

Ulterior, la locuința

părții vătămate s-a prezentat un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță

Județean Iași, care au procedat la transportarea și internarea lui Ț.G.,

inițial la Spitalul "S.S." Iași, după care la Spitalul Clinic de

Urgență "Prof. Dr. N.O." Iași unde, datorită stării critice în care

se afla, a fost internată și supusă unei intervenții chirurgicale în regim de

urgență, partea vătămată rămânând internată în perioada 19 septembrie 2012 - 3

octombrie 2012.

Prin raportul de

constatare medico-legală din data de 26 octombrie 2012 efectuat în cauză de

I.M.L. Iași s-au concluzionat următoarele: "1. Din documentația medicală

depusă rezultă că numitul Ț.G. a prezentat în luna septembrie 2012 un

politraumatism obiectivat prin traumatism vertebral cervical amielic cu hematom

latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu

contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural parieto-occipital

stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală, hemiplegie dreapta,

ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană,

edem cerebral difuz pentru care s-a intervenit chirurgical.

traumatice prezentate de către sus-numit s-au putut produce prin loviri active

cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere cu impact cranian.

zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii lor.

cranio-cerebrale au fost de natură să-i pună viața în primejdie.

sechele de natură infirmizantă și/sau invalidantă vor fi apreciate la minim

șase luni de la data producerii traumatismului, prin examinarea

sus-numitului."

În certificatul

medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iași s-a concluzionat

că: Ț.G. a prezentat un politraumatism cu traumatism vertebral cervical amielic

cu hematom latero-cervical, contuzie toraco-abdominală, traumatism

cranio-facial cu contuzie geniană, plagă contuză parietală, hematom extradural

parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu minimă înfundare occipitală,

ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică, hemoragie subarahnoidiană,

edem cerebral difuz și prezintă hemiplegie dreapta; leziunile traumatice s-au

putut produce prin loviri cu obiect contondent (posibil par) urmate de cădere

cu impact cranian și pot data din 19 septembrie 2013; a necesitat 40 - 45 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile cranio-cerebrale au fost de

natură să-i pună viața în primejdie; craniectomia reprezintă o infirmitate

fizică permanentă; aprecierea eventualelor sechele infirmizante și/sau

invalidante va fi făcută la minim 6 luni de la data traumatismului și va face

obiectul unei expertize medico-legale.

Audiat cu privire la

faptele ce i-au fost imputate, după ce, în prealabil, i-au fost aduse la

cunoștință dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.M. nu a

recunoscut inițial, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, comiterea

faptei, însă în procedura prezentării materialului de urmărire penală a

recunoscut exercitarea actelor de agresiune asupra lui Ț.G.ă, declarații care

au servit la aflarea adevărului, în conformitate cu art. 69 C. proc. pen.,

întrucât s-au coroborat cu ansamblul probelor administrate în cauză și au făcut

pe deplin dovada vinovăției sale.

După învestirea

instanței de judecată cu soluționarea în fond a cauzei și înainte de începerea

cercetării judecătorești, inculpatul M.M., asistat de apărătorul ales, a

declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin

rechizitoriu și a solicitat ca judecata în ceea ce-l privește să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală și potrivit procedurii

recunoașterii vinovăției, reglementate în art. 320

1

C. proc. pen.,

cerere admisă de prima instanță după verificarea îndeplinirii condițiilor

impuse de lege.

Prima instanță a

reținut că fapta inculpatului M.M. constând în aceea că, la data de 19

septembrie 2012, aflat într-un loc public, pe fondul consumului de băuturi

alcoolice și a unor relații conflictuale mai vechi, a aplicat mai multe

lovituri cu un par peste cap și torace părții vătămate Ț.G., provocându-i grave

leziuni de natură să-i pună viața în primejdie (respectiv, politraumatism cu

traumatism vertebral cervical amielic cu hematom latero-cervical, contuzie

toraco-abdominală, traumatism cranio-facial cu contuzie geniană, plagă confuză

parietală, hematom extradural parieto-occipital stâng, fractură cominutivă cu

minimă înfundare occipitală, ischemie fronto-parietală, stânga posttraumatică,

hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral difuz), întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută în art.

20 C. pen raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) C. pen.

Tribunalul a

constatat că, raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta,

nu se poate reține că inculpatul a acționat în stare de provocare generată de

pretinsele acțiuni violente ale victimei asupra sa - invocate în declarațiile

inițiale din cursul urmăririi penale și de apărătorul ales al inculpatului în

dezbateri - având în vedere că probatoriul administrat în cauză nu confirmă

susținerile inculpatului privind agresarea sa de către partea vătămată cu capul

în zona gurii și încercarea acesteia de a-l lovi cu un par, iar de la momentul când

a avut loc altercația inițială dintre părți în jurul orelor 15,30 - 16,00 și

momentul când inculpatul efectiv a lovit victima cu parul, a existat o perioadă

de timp suficientă pentru a diminua vreun eventual impact emoțional produs

asupra inculpatului în acest context, instanța reținând și împrejurarea că, în

derularea ultimului incident inculpatul a avut un rol activ, înarmându-se cu un

par și părăsind curtea casei sale pentru a ieși în calea victimei, astfel

încât, față de aceste considerente, sunt neîntemeiate și fără corespondent în

plan probatoriu susținerile apărătorului inculpatului referitoare la faptul că

acesta a fost atacat brutal și trântit la pământ de către partea vătămată,

reacționând practic la aceste acțiuni violente.

Sub aspectul laturii

subiective, s-a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, în

accepțiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. întrucât, chiar dacă

inculpatul M.M. nu a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată Ț.G.

și chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos,

respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate, a acceptat producerea

lui, aspect relevat de modul concret de săvârșire a faptei, prin lovirea activă

a părții vătămate cu un obiect contondent (par) apt de a produce moartea,

într-o zonă vitală, de intensitatea loviturii aplicate în zona capului și de

urmările produse - leziuni cranio-cerebrale care au fost de natură să-i pună

viața în primejdie și o infirmitate fizică permanentă reprezentată de craniectomie

- sau care s-ar fi putut produce.

La individualizarea

judiciară a pedepsei și a modului ei de executare, tribunalul a avut în vedere

criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv: limitele de

pedeapsă prevăzute de textele de incriminare care în cazul tentativei se reduc

la jumătate; împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea

infracțională, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare

intensitate cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului unei persoane;

gravitatea deosebită a faptei bănuit a fi fost săvârșită de acesta; natura,

specificul și importanța deosebită a valorilor sociale ocrotite de legea penală

și pretins lezate de inculpat; gravitatea consecințelor efectiv produse

constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40 - 45 zile de

îngrijiri medicale și într-o infirmitate fizică permanentă a părții vătămate,

dar și urmările mai grave care s-ar fi putut produce, respectiv suprimarea

vieții victimei; impactul negativ puternic generat de comiterea unor astfel de

fapte; sentimentul ridicat de nesiguranță la nivelul comunității pe care îl

produce săvârșirea faptei de genul celei presupus comise de către inculpat,

precum și cauzele legale de reducere a pedepselor, fiind incidente în cauză

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în conformitate cu

care, în procedura recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul

pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Pe lângă aceste

aspecte, prima instanță a avut în vedere și circumstanțele personale ale

inculpatului care nu are antecedente penale și este favorabil caracterizat în

comunitate, astfel încât a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea la

nivelul minimului special prevăzut de normele incriminatoare și executabilă în

regim de detenție, această modalitate de executare fiind de natură a realiza

scopul pedepsei, scontat în art. 52 C. pen.

Având în vedere că,

potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., este obligatorie aplicarea

pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen.,

alături de pedeapsa principală a închisorii stabilite pentru infracțiunea de omor

calificat, instanța - raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite

de inculpat, luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului care a statuat cu privire la aprecierea individuală, de la

caz la caz, asupra oportunității interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64

C. pen. - a interzis inculpatului M.M. exercitarea, pe o durată de 4 (patru)

ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Consecință a

condamnării inculpatului M.M. la o pedeapsă privativă de libertate, a aplicat

acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile stabilite în

art. 71 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel partea vătămată Ț.G. și inculpatul M.M., criticând-o

pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei principale aplicate și a

modalității de executare.

În timp ce partea

vătămată Ț.G. a solicitat majorarea pedepsei, față de atitudinea foarte

violentă a inculpatului, inculpatul M.M. a solicitat reducerea pedepsei și

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul a

considerat pedeapsa prea aspră, raportat la împrejurările concrete de săvârșire

a faptei, gradul de pericol social și consecințele faptei, precum și persoana

sa, solicitând aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare, care să permită o

executare cu suspendare sub supraveghere. Sub acest aspect s-a arătat că

incidentul dintre inculpat și partea vătămată nu a fost premeditat; că

inculpatul nu a avut intenția de a lovi pe victimă în zona capului, ci doar o

mișcare a acesteia a făcut ca obiectul vulnerant să o atingă în cap; că

inculpatul nu are antecedente penale, are o familie cu doi copii, dintre care

unul este minor; că între părți există un conflict vechi de 8 ani.

Prin Decizia penală

nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de

partea vătămată Ț.G. și inculpatul M.M. împotriva Sentinței penale nr. 266 din

17 mai 2013 pronunțate de Tribunalul Iași.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței, doar în latura penală devoluată de cele două apeluri

declarate, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că situația de fapt a fost

corect stabilită de prima instanță în urma coroborării tuturor probelor

administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare

judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând

situației de fapt reținute, în mod corect stabilind prima instanță că în cauză

sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului M.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.

S-a mai reținut că

inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarațiile acestuia

coroborându-se cu procesul-verbal de sesizare din oficiu; procesul.verbal de

cercetare a locului faptei și planșele foto; declarațiile părții vătămate Ț.G.,

raportul de constatare medico-legală efectuat de I.M.L. Iași; certificatul

medico-legal din data de 13 noiembrie 2012 emis de I.M.L. Iași; declarațiile

martorilor C.V., B.N., D.C. și C.M.

Așa fiind, instanța

de apel a apreciat că, în mod temeinic, prima instanță a dispus condamnarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei principale aplicate, Curtea a apreciat ca

neîntemeiate criticile formulate de inculpat și de partea vătămată, în speță

făcându-se o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai

adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia.

Curtea a reținut că,

în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicate inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor

personale ale inculpatului.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei, atât gravității

faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana

inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Existența uneia sau

unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a

altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe

atenuante și să reducă pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată

textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări

drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de

ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările

produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

inculpatului. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței

de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză,

Curtea a constatat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în

favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special redus

cu treime, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, ce

se evidențiază prin valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare (viața

persoanei), limitele de pedeapsă prevăzute de lege și modalitatea concretă de

comitere, într-un loc public, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate

cu un obiect contondent într-o zonă vitală a corpului părții vătămate,

consecințelor produse constând în leziuni care au necesitat pentru vindecare 40

- 45 zile de îngrijiri medicale și o infirmitate fizică permanentă a părții

vătămate.

Ca atare, apreciind

că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată a

apărut ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului

(în sensul că nu are antecedente penale, este o persoană onestă și s-a bucurat

de o buna reputație în comunitate) fiind deja avute în vedere de prima instanță

cu prilejul aplicării sancțiunii la limita minimă prevăzută de norma de

incriminare.

S-a apreciat că. în

mod corect, prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care buna

conduită nu vizează doar lipsa antecedentelor penale, ci întregul comportament

în societate, iar, pe de altă parte, integrarea în comunitate, angajarea în

muncă, întemeierea unei familii și contribuirea la întreținerea membrilor ei

constituie un comportament normal, care nu impune reținerea ca un comportament

excepțional.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este aptă să răspundă atât scopului

preventiv și de reeducare, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Totodată Curtea a

observat că nu se impune, astfel, nici reducerea cuantumului pedepsei

închisorii, dar nici majorarea acestuia, așa cum solicită partea vătămată, violența

cu care inculpatul a acționat fiind apreciată corespunzător de prima instanță

cu prilejul dozării pedepsei.

Operațiunea de

individualizare judiciară a executării pedepsei aplicate corespunde, de

asemenea, gravității infracțiunii ce a fost săvârșită pe fondul unei stări

conflictuale vechi, după ce, în aceeași zi, cu câteva ore înainte, inculpatul a

avut un comportament violent atât asupra concubinei părții vătămate, pe care a

lovit-o cu palma peste frunte, cât și asupra părții vătămate pe care a înjurat-o,

a amenințat-o, a lovit-o cu pumnul în față, iar când a lovit pe partea vătămată

cu parul, deși aceasta s-a prăbușit la pământ după prima lovitură aplicată cu

putere de inculpat, inculpatul a continuat să o lovească în torace de încă două

ori.

Curtea a considerat,

așadar, că în prezenta cauză doar un regim sancționator privativ de libertate

este de natură să realizeze constrângerea și reeducarea inculpatului, nefiind

suficientă o verificare a felului în care o modalitate neprivativă de libertate

a executării pedepsei și-ar putea atinge scopul.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.M.

Recurentul inculpat

M.M. a susținut în cuprinsul motivelor scrise, cât și cu ocazia dezbaterilor,

prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen. că în cauză, individualizarea pedepsei

aplicate nu a fost realizată în mod corect, atât din punct de vedere al

cuantumului, cât și al modalității de individualizare, întrucât nu au fost

avute în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

(1969) și art. 74 C. pen. (1969).

S-a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare

și reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare,

aplicarea dispozițiilor art. 81 din C. pen. (1969).

Examinând hotărârile

recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul

declarat de inculpat ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și

pentru următoarele considerente:

În primul rând,

prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a

desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile

art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală

anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art.

385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța

nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare

prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care

le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se

circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013

s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen.,

invocat de recurentul inculpat M.M. care, deși nu a fost invocat în termenul

prevăzut de art. 385

10

alin. (2) din C. proc. pen., face parte

dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit

art. 385

10

alin. (2

1

) raportat la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte arată, așa cum s-a menționat anterior, că

în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de

instanța de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 202/2010, a fost

modificat pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că

hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul inculpat M.M. a

criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei

ce i-a fost aplicată, solicitând reținerea dispozițiilor art. 74 C. pen. (1969),

dar și a greșitei stabiliri a situației de fapt, arătând că probele

administrate în cauză demonstrează că a săvârșit fapta în stare de provocare,

ceea ce impune aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. (1969).

Aceste din urmă

critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al

art. 385

9

C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanței de ultim control

judiciar să repună în discuție starea de fapt stabilită de instanțele de fond,

dar numai în ipoteza existenței unei erori grave de fapt. însă, motivul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost

abrogat expres prin actul normativ menționat, motiv pentru care aspectele

invocate de recurentul inculpat M.M. nu mai pot fi supuse analizei de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen. și realizând o comparare

a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu

de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de

sancționare), Înalta Curte constată că, dintre acestea, cea care conduce, în

concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurentul inculpat este noul C.

pen., atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în

speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în

ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpatul a

fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

(1969) raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (1969),

sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni

[de la 5 ani la 8 ani și 4 luni închisoare ca efect al reținerii art. 320

1

alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] și interzicerea unor drepturi, însă, în

noua reglementare, respectiv art. 189 C. pen., elementul circumstanțial al

săvârșirii faptei în public nu se mai regăsește în conținutul infracțiunii de

omor calificat, situație în care fapta comisă de recurent trebuie încadrată ca

tentativă la omor simplu, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188

alin. (1) și (2) C. pen., pedepsit de noua lege cu închisoarea de la 5 ani la

10 ani închisoare [de la 3 ani și 4 luni la 6 ani și 8 luni închisoare ca efect

al reținerii art. 320

1

alin. (7) din C. proc. pen. (1968)] și

interzicerea exercitării unor drepturi, C. pen. în vigoare fiind, astfel, mai

favorabil atât sub aspectul condițiilor de incriminare, cât și al pedepsei

prevăzută pentru infracțiunea săvârșită.

Ca urmare, având în

vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanțele inferioare a fost

egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tentativă la

omor calificat săvârșită de inculpat, iar C. pen. în vigoare prevede un minim

special mai redus, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului este

noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile art. 32

raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. (1968).

Ca urmare, doar sub

aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen.,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul M.M., va

casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, în

temeiul art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art.

320

1

C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în

raport cu noile limite prevăzute de lege și menținând aceleași criterii de

individualizare avute în vedere de instanțele inferioare, care nu mai pot fi

cenzurate în recurs, îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 4

luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsa complementară fiind stabilită în condițiile

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Va face aplicarea

art. 65 alin. (1), art. 66 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, având în

vedere motivele expuse pe larg în pct. 1 din considerente, Înalta Curte va

menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de

inculpat.

Onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 129 din 28 iunie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia

penală atacată și Sentința penală nr. 226 din 17 mai 2013 pronunțată de

Tribunalul Iași, secția penală și rejudecând:

În baza art. 32 C.

pen. raportat la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. (1968) și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la o

pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art.

65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS