Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6657/2013

HOTĂRÂRE
10.10.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6657/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă sub nr. 3196/119/2012 reclamanții Primarul Municipiului Târgu Secuiesc și UAT Municipiul Târgu Secuiesc au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul de Avocatură E.P. să se constate nulitatea absolută a Contractului de asistență juridică nr. 257400 din 28 iulie 2008, să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune materiale constând în prejudiciul stabilit de organul de specialitate al Curții de Conturi și să se dispună suspendarea efectelor contractului administrativ în cauză. În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data de 28 iulie 2008, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc reprezentată legal prin primarul R.K.

a încheiat cu Cabinetul de Avocatură E.P. Contractul de asistență juridică nr. 22226 din 30 iulie 2008 prin care s-a stabilit realizarea de către acesta din urmă de servicii juridice, constând în prestarea de servicii de consultanță în legătură cu activitatea curentă și problemele legislației administrației publice locale, precum și asistență/reprezentare juridică în fața tuturor persoanelor fizice/juridice, tuturor instituțiilor și/sau autorităților publice, române sau străine. Pe baza acestui contract, pârâtul a pornit prin executor judecătoresc procedura de executare silită împotriva municipiului Târgu Secuiesc întocmind somație și adresă de înființare a popririi la data de 5 octombrie 2012, respectiv 17 octombrie 20001. Actele de executare au fost contestate la Judecătoria Târgu Secuiesc.

Cu privire la admiterea cererii în anularea contractului de asistență juridică, reclamanta a arătat că se poate cere anularea actului pe motiv de nulitate absolută, nulitate care poate fi invocată de oricine are interes de instanță din oficiu, de procurori, și de alte organe prevăzute de lege. Or, în cazul de față, Primăria municipiului Târgu Secuiesc nu are capacitate juridică de a contracta, întrucât această calitate o are unitatea administrativ-teritorială a municipiului Târgu Secuiesc, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 10 coroborat cu art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001. Potrivit art. 1179 C. civ., sub sancțiunea nulității, condițiile esențiale pentru validitatea contractului sunt capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit și o cauză licită și morală.

Or, în cazul contractului de asistență juridică nr. 257400/2008, a fost încheiat de o persoană fără capacitatea de a contracta. Din oficiu, la termenul de judecată din 10 decembrie 2012 Tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale, pe care a admis-o prin Sentința civilă nr. 3437 din 10 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3196/119/2012, dispunându-se declinarea soluționării cererii Judecătoriei Sectorului 2 București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 49851/300/2012. A reținut Tribunalul Covasna că natura juridică a contractului de asistență juridică dedus judecății nu este administrativă, ci una pur civilă iar raportat la valoarea contractului și domiciliul pârâtului competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 2 București.

La termenul din data de 19 martie 2013 Judecătoria sectorului 2 București a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, iar prin Sentința civilă nr. 4371 din 19 martie 2013, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția de necompetență materială a instanței, excepție invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii având ca obiect anulare act privind pe reclamanții Primarul Municipiului Târgu Secuiesc și U.A.T. Municipiul Târgu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul de Avocatură E.P., în favoarea Tribunalului Covasna, secția civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

A reținut Judecătoria Sectorului 2 București asupra naturii juridice a contractului a cărui nulitate se solicită că este un contract de achiziție publică de servicii fiind deci un contract administrativ, competența de soluționare a cauzei revenindu-i instanței de contencios administrativ, concluzie desprinsă din definiția contractului de achiziție publică așa cum este dată art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 ca fiind contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii.

Contractul de servicii este definit de prevederile art. 6 alin. (1) din același act normativ ca fiind acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A și 2B. În cuprinsul anexei 2B sunt enumerate mai multe tipuri de servicii ce pot forma obiectul contractului de servicii, printre acestea regăsindu-se și serviciile juridice la categoria nr. 21. În acest context, a reținut judecătoria că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. f), art. 31, art. 6 alin. (1) și categoria nr. 21 din anexa 2B din O.U.G.

nr. 34/2006, ori de câte ori o autoritate publică încheie un contract de asistență juridică cu una dintre formele de exercitare a profesiei de avocat, având ca obiect prestarea de servicii de consultanță juridică, asistență juridică, reprezentare judiciară sau extrajudiciară, între părți intervine un veritabil contract administrativ, asimilat actului administrativ, mai exact un veritabil contract de achiziție publică, în speță subspecia contractului de servicii juridice. A mai reținut judecătoria că, așa cum rezultă din însuși cuprinsul motivelor de nulitate invocate de reclamanți, aceștia promovează și critici fundamentate pe încălcarea prevederilor imperative ale O.U.G. nr. 34/2006, în privința cărora nu poate statua decât o instanță de contencios administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând sesizarea, constată că cele două instanțe Tribunalul Covasna și Judecătoria Sectorului 2 București se află în circumscripția unor Curți de apel diferite și-au declarat necompetența de a judeca aceeași pricină, astfel că sunt îndeplinite prevederile art. 20 pct. 2, 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., pentru a pronunța regulatorul de competență. Soluționând conflictul, instanța stabilește, că în speță, competența de soluționare revine Judecătoriei Sectorului 2 București pentru următoarele considerente: În art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ intitulat „obiectul acțiunii judiciare” se prevede în alin. (2) că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretare, executarea și încetarea contractului administrativ.

Dispozițiile cuprinse în art. 2 lit. c) din aceeași lege definesc contractul administrativ ca reprezentând acordul de voință cu caracter bilateral sau multilateral între o autoritate publică și una sau mai multe persoane fizice sau juridice prin care se urmărește punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Legiuitorul român limitează așadar sfera contractelor încheiate de autoritățile publice care intră sub incidența legii contenciosului administrativ la patru domenii respectiv punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, la care se adaugă în urma modificării prin Legea nr. 262/2007 și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ prin legi speciale.

Rezultă așadar că Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative contractele încheiate de autoritățile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sau prestarea de servicii publice. Per ar contrario celelalte contacte încheiate de autoritățile publice sunt de competența instanței de drept comun fiind considerate contracte de drept privat. Contractul încheiat între părți și a cărui anulare se solicită este un contract de mandat specializat, specializare dată de prevederile Legii nr. 51/1995 prin organizarea și exercitarea profesiei de avocat, și intră în categoria contractelor de drept privat, competența de soluționare a litigiilor derivate din astfel de contracte revine instanței de drept comun.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, prin art. 6 definește contractul de achiziție publică de servicii ca fiind acel contract care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele 2A și 2B, contractul de servicii juridice fiind prevăzut în anexa 2B pct. 21. Se poate însă observa că în reglementările O.U.G. nr. 34/2006 se întâlnesc și situații în care se stipulează expres că prevederile ie nu se aplică pentru atribuirea unor astfel de contracte.

Astfel, la art. 16 se prevede „că în cazul în care autoritatea contractată atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligația de a aplica prezenta Ordonanță de urgență se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2)..” (valoarea contractului de serviciu este egală sau mai mare decât echivalentul în RON a sumei de 130.000 Euro), și se limitează la prevederile art. 35 - 38 și art. 56 și aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2). În speță, contractul nu a fost atribuit prin procedura achizițiilor publice reglementate de O.U.G.

nr. 34/2004 iar dacă se impune a fi aplicată această procedură în raport de natura serviciilor contractate, asistență și consultanță juridică valoarea contractului și față de dispozițiile legale mai sus menționate urmează să stabilească instanța de drept comun. De altfel, prin acțiunea dedusă judecății se invocă nulitatea contractului pe motiv că nu s-a aplicat această procedură, ori verificarea modalității de încheiere a contractului, aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 34/2004 pentru atribuirea contractului se impune a fi stabilită de către instanța de drept comun sesizată cu acțiunea în constatarea nulității contractului, întrucât așa cum s-a arătat mai sus controlul instanței de contencios administrativ se limitează la verificarea conținutului caietului de sarcinii și anunțului de atribuire precum și la respectarea pe tot parcursul procedurii a principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) și anume: nediscriminarea; tratamentul egal; recunoașterea reciprocă; transparența; proporționalitatea; eficiența utilizării fondurilor; asumarea răspunderii. Nefiind în prezența unor acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ astfel cum este stabilit prin dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, Înalta Cure în baza dispozițiilor art. 22 C. proc.

civ. stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primarul Municipiului Târgu Secuiesc și UAT Municipiul Târgu Secuiesc în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de Avocatură “E.P.” în favoarea Judecătoriei Sector 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2014
Decizia nr. 1460/2014 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală
ită și dobânda legală calculată în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum și alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON. Împreună cu cererea de executare silită, la dosar au fost depuse copia legalizată
ÎCCJ 2024-04-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală
precum și alte cheltuieli legate de executarea în cuantum de 8.579 RON. Împreună cu cererea de executare silită, la dosar au fost depuse copia legalizată a sentinței civile nr. 352/04.06.2015 a Tribunalului Covasna, împuternicirea avocațial
ÎCCJ 2016-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2928/2016
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2011-05-31
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2819/2017
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea formulată și precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă