ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

l. Prin sentința civilă nr. 18622

din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă,

în Dosarul nr. 23989/3/2012, a fost admisă cererea de chemare în judecată

precizată, formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții L.D.M.

si L.M.R., fiind obligat pârâtul L.D.M. la plata către reclamanta a

împrumuturilor în sumă totală de 176.390 euro cu titlu de capital si 35.053

euro cu titlu de dobândă - fructe civile, iar pârâta L.M.R. la plata către

reclamantă a împrumutului în suma de 163.805 euro cu titlu de capital si 36.351

euro cu titlu de dobândă - fructe civile, ambii pârâții fiind obligați la plata

către reclamanta a sumei de 11.307 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune invocată de pârâți, ca neîntemeiată, față de recunoașterile

reclamanților privind existența obligației de plata din data de 17 noiembrie 2011,

ulterioare datei privind restituirea sumelor împrumutate, astfel că, curgerea

termenului de prescripție a fost întreruptă, începând să curgă un nou termen de

prescripție de 3 ani pentru ratele de capital restante și dobânzile aferente

acestora.

Pe fondul

cauzei s-a avut în vedere faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligația

contractuală asumată la pct. 5 din contracte de a restitui la scadență sumele

împrumutate, împreună cu dobânda convenită la pct. 6.

Potrivit

dispozițiilor art. 1584 C. civ., împrumutatul este dator să restituie lucrurile

împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat, iar art. 1587

prevede că se pot stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, iar prin art. 1589

a fost limitat cuantumul dobânzii la 6% pe an pentru afacerile comerciale.

În același

sens, sunt și dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii

legale pentru obligații bănești, în vigoare la data încheierii contractelor,

care stipulau o dobândă de 6% pentru ipoteza raporturilor juridice în cadrul

cărora s-a stabilit plata în monedă străină.

A mai reținut

prima instanță, că împrumuturile contractate la data de 21 decembrie 2009 au

avut ca obiectiv finanțarea dezvoltării anumitor activități din sectorul de

sănătate, la acel moment, pârâții având calitatea de asociați la SC B.I. SRL au

garantat împrumuturile și cu părțile sociale deținute în cadrul societății, iar

dobânzile stabilite prin contracte nu constituiau daune moratorii -

daune-interese pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, ci aveau

natura unor fructe civile, reprezentând un echivalent al folosinței

capitalului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâții L.D.M. și L.M.R., criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeincie.

Curtea de Apel

București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 18 octombrie

2013 a admis excepția netimbrării și a respins ca netimbrat, apelul formulat de

apelanții L.D.M. și L.M.R., reținând că, apelanții nu au îndeplinit obligația

de achitare a taxei judiciare de timbru, deși prin încheierea din 20 septembrie

2013, instanța a respins ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar

formulată de apelanți sub forma eșalonării taxei de timbru.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții L.D.M. și L.M.R., întemeiat

pe dispozițiile ari 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului

astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă în esență la faptul că hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel București este netemeinică și nelegală, întrucât încheierea de

respingere a cererii de ajutor public judiciar nu a fost comunicată

recurenților la adresa de corespondență, în mod greșit menționându-se că

aceasta le-ar fi fost comunicată la data de 8 octombrie 2013 și în aceste

condiții, se apreciază că admiterea excepției netimbrării apelului a fost

greșit soluționată.

Analizând

criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta

Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de

pârâții L.D.M. și L.M.R.să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este

lipsită de temei legal.

Din această

perspectivă, criticile recurenților referitoare la faptul că în speță au fost

greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 146/1997, se constată că nu pot fi

primite.

Aceasta

deoarece, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

apelul se timbrează cu jumătate din taxa de timbru datorată la suma contestată,

în speța de față jumătate din cuantumul taxei de timbru achitată la instanța de

fond, cuantumul acesteia fiind de 6.685,5 lei pentru apelantul L.D.M.,

respectiv de 6.443,5 lei pentru apelanta L.M.R., ambele părți fiind citate la

data de 16 mai 2013, cu această mențiune.

Împotriva acestei

dispoziții, apelanții au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma

eșalonării taxei de timbru, iar prin încheierea din data de 20 septembrie 2013,

instanța de apel a respins această cerere, ca neîntemeiată, având în vedere că,

deși li s-a pus în vedere să depună înscrisuri doveditoare, aceștia nu s-au

conformat solicitărilor instanței.

Această

încheiere a fost comunicată apelanților la data de 8 octombrie 2013, iar

potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceștia aveau

posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, în termen de trei zile de la

data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate, însă

apelanții nu au valorificat acest aspect, întrucât nu au exercitat această cale

pusă la dispoziția părților de către legiuitor, astfel că, în raport de această

conduită a apelanților era necesar să fie îndeplinită obligația de achitare a

taxei judiciare de timbru dispusă de instanță, conform procedurilor de citare

aflate la filele 22-25.

În acest sens, Înalta

Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de recurenți privind

necomunicarea încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public

judiciar, având în vedere că aceasta a fost comunicată de către instanța de

apel la data de 8 octombrie 2013, astfel cum rezultă din procedura de

comunicare, aflată la filele 41,42, în cauză nefiind exercitată calea de atac

împotriva acesteia, astfel că măsura privind admiterea excepției netimbrării

apelului a fost corectă.

În acest

context, nu se poate constata că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi

reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de

consecință, întrucât critica adusă deciziei pronunțate de Curtea de Apel

București este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții L.D.M. și L.M.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâții L.D.M. și L.M.R. împotriva Deciziei civile

nr. 375 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.