ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2635/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: l. Prin sentința civilă nr. 18622 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în Dosarul nr. 23989/3/2012, a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții L.D.M. si L.M.R., fiind obligat pârâtul L.D.M. la plata către reclamanta a împrumuturilor în sumă totală de 176.390 euro cu titlu de capital si 35.053 euro cu titlu de dobândă - fructe civile, iar pârâta L.M.R. la plata către reclamantă a împrumutului în suma de 163.805 euro cu titlu de capital si 36.351 euro cu titlu de dobândă - fructe civile, ambii pârâții fiind obligați la plata către reclamanta a sumei de 11.307 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți, ca neîntemeiată, față de recunoașterile reclamanților privind existența obligației de plata din data de 17 noiembrie 2011, ulterioare datei privind restituirea sumelor împrumutate, astfel că, curgerea termenului de prescripție a fost întreruptă, începând să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani pentru ratele de capital restante și dobânzile aferente acestora.

Pe fondul cauzei s-a avut în vedere faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligația contractuală asumată la pct. 5 din contracte de a restitui la scadență sumele împrumutate, împreună cu dobânda convenită la pct. 6. Potrivit dispozițiilor art. 1584 C. civ., împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat, iar art. 1587 prevede că se pot stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, iar prin art. 1589 a fost limitat cuantumul dobânzii la 6% pe an pentru afacerile comerciale. În același sens, sunt și dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare la data încheierii contractelor, care stipulau o dobândă de 6% pentru ipoteza raporturilor juridice în cadrul cărora s-a stabilit plata în monedă străină.

A mai reținut prima instanță, că împrumuturile contractate la data de 21 decembrie 2009 au avut ca obiectiv finanțarea dezvoltării anumitor activități din sectorul de sănătate, la acel moment, pârâții având calitatea de asociați la SC B.I. SRL au garantat împrumuturile și cu părțile sociale deținute în cadrul societății, iar dobânzile stabilite prin contracte nu constituiau daune moratorii - daune-interese pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, ci aveau natura unor fructe civile, reprezentând un echivalent al folosinței capitalului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții L.D.M. și L.M.R., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeincie. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 375 din 18 octombrie 2013 a admis excepția netimbrării și a respins ca netimbrat, apelul formulat de apelanții L.D.M.

și L.M.R., reținând că, apelanții nu au îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru, deși prin încheierea din 20 septembrie 2013, instanța a respins ca neîntemeiată, cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanți sub forma eșalonării taxei de timbru. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții L.D.M. și L.M.R., întemeiat pe dispozițiile ari 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și nelegală, întrucât încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar nu a fost comunicată recurenților la adresa de corespondență, în mod greșit menționându-se că aceasta le-ar fi fost comunicată la data de 8 octombrie 2013 și în aceste condiții, se apreciază că admiterea excepției netimbrării apelului a fost greșit soluționată. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâții L.D.M. și L.M.R.să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal. Din această perspectivă, criticile recurenților referitoare la faptul că în speță au fost greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 146/1997, se constată că nu pot fi primite. Aceasta deoarece, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, apelul se timbrează cu jumătate din taxa de timbru datorată la suma contestată, în speța de față jumătate din cuantumul taxei de timbru achitată la instanța de fond, cuantumul acesteia fiind de 6.685,5 lei pentru apelantul L.D.M., respectiv de 6.443,5 lei pentru apelanta L.M.R., ambele părți fiind citate la data de 16 mai 2013, cu această mențiune.

Împotriva acestei dispoziții, apelanții au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma eșalonării taxei de timbru, iar prin încheierea din data de 20 septembrie 2013, instanța de apel a respins această cerere, ca neîntemeiată, având în vedere că, deși li s-a pus în vedere să depună înscrisuri doveditoare, aceștia nu s-au conformat solicitărilor instanței.

Această încheiere a fost comunicată apelanților la data de 8 octombrie 2013, iar potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceștia aveau posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, în termen de trei zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate, însă apelanții nu au valorificat acest aspect, întrucât nu au exercitat această cale pusă la dispoziția părților de către legiuitor, astfel că, în raport de această conduită a apelanților era necesar să fie îndeplinită obligația de achitare a taxei judiciare de timbru dispusă de instanță, conform procedurilor de citare aflate la filele 22-25.

În acest sens, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările formulate de recurenți privind necomunicarea încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, având în vedere că aceasta a fost comunicată de către instanța de apel la data de 8 octombrie 2013, astfel cum rezultă din procedura de comunicare, aflată la filele 41,42, în cauză nefiind exercitată calea de atac împotriva acesteia, astfel că măsura privind admiterea excepției netimbrării apelului a fost corectă. În acest context, nu se poate constata că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei pronunțate de Curtea de Apel București este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții L.D.M. și L.M.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții L.D.M. și L.M.R. împotriva Deciziei civile nr. 375 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.