ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 686/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Prin sentința arbitrală nr. 145 din data de 3 iulie 2008 tribunalul arbitral

constituit în cadrul C.A.C.I. de pe lângă C.C.I.R., urmare cererii arbitrale

formulată de reclamanta Municipiul București împotriva pârâtei SC M.D.R. SRL, a

respins ca neîntemeiată cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei

la plata sumei de 869.855,91 lei reprezentând sumă minimă garantată cu titlu de

profit rezultată din asocierea părților în temeiul contractului din 25

septembrie 2005, pentru perioada 27 iulie 2005 - 25 februarie 2007 majorări de

întârziere și penalități aferente debitului principal până la plata efectivă a

acestuia.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul arbitral a reținut, în sinteză, din analiza probelor cu înscrisuri

administrate și a apărărilor părților, că pârâta a demonstrat cu ordinele de

plată depuse, efectuarea plăților datorate reclamantei conform clauzelor

contractului de asociere pentru locațiile puse la dispoziție în vedere

realizării și exploatării în comun a unor unități pentru servirea consumatorilor

din mașină.

Reține tribunalul arbitral totodată că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din contract pentru cel

puțin patru dintre locațiile ce au făcut obiectul asocierii, respectiv locația

Buzești, locația Colentina, locația Rahova și locația Dristor, în sensul că

pentru aceste locații dreptul Municipiului București asupra terenurilor puse la

dispoziția asociatului este atacat de terți în vederea redobândirii conform

legii proprietății, ipoteză în care, în drepturile Municipiului București ca

asociat în contract, se subrogă adevăratul proprietar, care este îndreptățit la

plata cotei de profit.

arbitrale, reclamanta Municipiul București a formulat acțiune în anulare întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. susținând că

tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii pentru spațiile

aflate în proprietatea necontestată a reclamantei și a încălcat prin dezlegarea

dată ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii respectiv art. 17 din

Legea nr. 213/1998 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

data de 23 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins ca nefondată acțiunea în anulare arbitrală formulată de reclamanta

Municipiul București constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art.

364 lit. f) și i) pentru desființarea hotărârii arbitrale.

Cu privire la motivul de desființare întemeiat

pe dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ. instanța constată că tribunalul

arbitral a analizat toate capetele de cerere formulate de reclamantă prin

acțiunea arbitrală, soluția de respingere adoptată vizând acțiunea în

integralitatea sa, astfel încât nepronunțarea cu privire la pretențiile aferente

locațiilor B. și M. nu se confirmă.

Referitor la motivul întemeiat pe art.

364 lit. i) C. proc. civ. instanța reține că, tribunalul arbitral și-a

fundamentat soluția pe clauzele contractului încheiat de părți respectând

întocmai principiul libertății contractuale și al autonomiei de voință.

reclamanta Municipiul București a declarat recurs, în termen legal, împotriva

sentinței comerciale nr. 31/2009, solicitând modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrale, cu consecința,

desființării hotărârii arbitrale și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 869.855,91 lei.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care cele două motive

de desființare a hotărârii arbitrale erau pe deplin justificate.

Susține recurenta, în acest sens, că

tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra pretențiilor aferente locațiilor

din Brâncoveanu și Morarilor deși, necontestat în cauză, tererurile destinate

celor două unități aparțin municipalității.

Potrivit recurentei, instanța

arbitrală trebuia să dispună efectuarea unei expertize pentru clarificarea

situației terenurilor, în condițiile în care pentru patru dintre locații, numai

în parte suprafețele de teren au fost retrocedate.

Neprocedând în acest mod, impus și de

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. tribunalul arbitral a încălcat

regimul juridic conferit dreptului de proprietate publică prin Legea nr. 213/1998.

Intimata SC M.D.R. SRL a formulat

întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat cu titlu de excepție

nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 306 pct. 3 C. proc. civ.,

iar pe fond a susținut netemeinicia criticilor formulate care nu se încadrează

în ipoteza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

5.1. Excepția nulității recursului,

invocată de intimata și examinată cu prioritate în condițiile prevăzute de art.

137 C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată pentru considerentele expuse în

practicaua acestei decizii.

5.2. Cu privire la motivele de

nelegalitate pe care recurenta își întemeiază recursul, criticile formulate

sunt vădit nefondate pentru considerentele ce urmează:

Deoarece prezentul recurs vizează o

sentință pronunțată într-o acțiune în anulare arbitrală se impune a sublinia caracterul

restrictiv al acțiunii în anulare determinat de natura arbitrajului, ca

judecată în primă și ultimă instanță, care poate fi cenzurată, în cadrul controlului

judecătoresc numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit.

a)-i) C. proc. civ., motive care nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale

sub aspectul soluționării fondului litigiului.

Analizând argumentele recurentei, prin

prisma acestor reglementări legale, Curtea constată, în ce privește critica de

minus petita, că recurenta în realitate tinde la o reexaminare a fondului cauzei

deoarece pune în discuție rațiunile pentru care tribunalul arbitral a respins

acțiunea introductivă în totalitate respectiv pe toate capetele de cerere și cu

privire la toate cele șase locații ale unităților de deservire ce au făcut

obiectul contractului de asociere dintre părți.

Altfel spus, aprecierea tribunalului

arbitral în sensul ca pe de o parte restanțele reclamate nu sunt dovedite iar,

pe de altă parte, pentru un număr de patru locații reclamanta nu este

îndreptățită la încasarea cotei de profit deoarece suprafețele de teren fac

obiectul unor notificări sau acțiuni în revendicare, ține în mod evident de

dezlegarea dată fondului cauzei, aspecte ce nu pot fi repuse în discuție pe

calea acțiunii în anulare.

5.3. Și critica privind încălcarea de

către tribunalul arbitral a principiului general consacrat în art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., al rolului activ al instanței, se vădește nefondată așa cum

s-a reținut și prin sentința pronunțată în acțiunea în anulare.

Posibilitatea tribunalului arbitral de

a cere părților explicații scrise cu privire la obiectul și faptele litigiului

și de a dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege este

reglementată de art. 358

10

C. proc. civ. și semnifică rolul activ al

instanței arbitrale în sensul în care este reglementat în art. 129 pentru

instanța statală. Dar în aceiași măsură aceste dispoziții nu impun și concluzia,

susținută de recurenta în mod implicit, a substituirii tribunalului arbitral

poziției procesuale a uneia dintre părți în vederea apărării intereselor

acesteia, distinct de faptul că, în raport de obiectul litigiului, plata cotei

de profit datorată în temeiul contractului, o expertiză care să clarifice situația

juridică a terenurilor excedea în mod evident limitele investirii, așa încât nu

se poate imputa tribunalului arbitral că nu a ordonat o probă absolut utilă în

soluționarea cauzei.

Altfel spus, reclamanta, care potrivit

art. 358

10

alin. (1) și art. 56 alin. (1) din Regulile de procedură

arbitrală era datoare să dovedească faptele pe care își întemeiază pretenția,

nu poate pretinde tribunalului să i se substituie în sensul construcției

apărării sale, deoarece s-ar încălca un principiu esențial care guvernează

procedura arbitrală respectiv legalitatea de tratament a părților.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca

nefondat prezentul recurs și va obliga recurenta la plata sumei de 2.500 lei

către intimată reprezentând onorariu de avocat pentru această fază procesuală, al

cărui cuantum a fost apreciat de Curte în această limită față de natura

pricinii și munca îndeplinită de avocat, conform art. 274 (alin. 3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Municipiul București prin primar împotriva sentinței

comerciale nr. 31 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Obligă recurenta Municipiul București prin

primar la plata sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în

favoarea intimatei SC M.D.R. SRL București, prin apreciere.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2010.