ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3015/2011

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 826 din 25 noiembrie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în

baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.Ș., la o pedeapsă de 2 ani

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de

pedeapsă accesorie.

S-a luat act de

faptul că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 C.

proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de

fapt:

La data de 4 iunie 2009,

subcomisarul U.I. din cadrul S.C.C.O. Ilfov, a formulat un denunț în care a

arătat că a fost sunat, în aceeași zi, de martorul D.I. - secretarul general al

Partidei Romilor - care l-a rugat să se întâlnească cu cineva care dorește să

vorbească cu el.

În jurul orelor

19,00-20,00, în zona benzinăriei Rompetrol din zona Bucureștii Noi,

denunțătorul s-a întâlnit cu două persoane aflate într-un autoturism A., cu

număr de înmatriculare X, iar persoana care se afla în dreapta șoferului -

stabilindu-se ulterior că acesta este inculpatul D.Ș. - i-a propus să discute

despre un dosar aflat în instrumentare la I.P.J. Ilfov.

Inculpatul i-a

promis, în schimbul unei soluții favorabile, suma de 2.000 euro, denunțătorul

spunându-i, însă, că nu știe nimic, dar că se va interesa, urmând să se

întâlnească a doua zi, în același loc.

În data de 5 iunie 2009,

potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit,

acesta din urmă afirmând că are în lucru un dosar penal ce are ca obiect fapta

descrisă de inculpat, respectiv restituirea către I.P.J. Ilfov a unui

autoturism pe care inculpatul îl închiriase de la o firmă de leasing.

În scopul

soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat, inculpatul și

denunțătorul s-au întâlnit, în mod repetat, în zilele de 6, 10 și 11 iunie 2009,

în discuțiile purtate inculpatul promițându-i subcomisarului de poliție U.I.

suma de 2.000 euro.

De fiecare dată,

inculpatul manifesta prudență, fiindu-i teamă ca denunțătorul să nu

interpreteze vorbele, iar ulterior să-l denunțe, lucru care în realitate s-a și

întâmplat.

Fapta inculpatului D.Ș.

care, în data de 4 iunie 2009, i-a promis denunțătorului U.I. - subcomisar de

poliție la I.P.J. Ilfov - suma de 2.000 euro pentru a rezolva favorabil dosarul

în care era cercetat, întâlnindu-se, în mod repetat, în baza aceleiași

rezoluții infracționale, în 6, 10 și 11 iunie 2009, a fost încadrată în

dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37

lit. b) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale și

personale ale inculpatului, acesta săvârșind infracțiunea în stare de recidivă

postcondamnatorie dar și lipsa de regret a acesteia în raport de fapta comisă.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul D.Ș., solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr.

137/A din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul D.Ș.

A constatat că

inculpatul este arestat în altă cauză.

A obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva ambelor

hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a

susținut că a fost constrâns de denunțător și că nu a oferit acestuia nicio

sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a dosarului. Această sumă a fost

oferită cu titlu de „cinste” pentru a i se furniza informații despre o

eventuală procedură judiciare declanșată împotriva inculpatului, gestul său

fiind determinat și de faptul că ofițerul de poliție i-a fost recomandat de un

cunoscut al său, martorul D.I. Ca atare, instanțele au reținut o stare de fapt

eronată, pronunțând o hotărâre de condamnare nelegală.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul, prin prisma motivelor arătate dar și

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Eroarea gravă de

fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

poate fi reținută atunci când instanța de recurs constată stabilirea eronată a

faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările

în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le

confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi avut

influență asupra soluției adoptate.

Totodată, nu orice

eroare, asupra faptelor, atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele

erori care au influențat esențial soluția procesului.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte reține că instanțele de fond și apel au stabilit o

stare de fapt corectă și o încadrare juridică legală.

Rezultă, din probele

administrate, că inculpatul D.Ș. s-a întâlnit, în mod repetat, cu subcomisarul

de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - denunțător în cauză - promițându-i suma de

2.000 euro în schimbul unei soluții favorabile ce trebuia adoptată într-un

dosar instrumentat de denunțător.

Din declarația

inculpatului D.Ș., dată în cursul cercetării judecătorești, rezultă că s-a

întâlnit cu denunțătorul, promițându-i suma de 2.000 euro, dar nu pentru

soluționarea favorabilă a vreunei cauze, ci doar pentru faptul că acesta i-a

„dat informații despre un posibil dosar”, scopul denunțătorului fiind acela de

a verifica abilitatea acestuia de a rezolva „o problemă legată de organele de

cercetare ale poliției” (f. 7, dosar fond).

Susținerile

inculpatului sunt nesincere, aspect ce rezultă, pe de o parte din declarațiile

denunțătorului și ale martorului P.A. dar și din procese-verbale de transcriere

a convorbirilor telefonice înregistrate - în condițiile legii - în 5, 10 și 11

iunie 2009.

Martorul denunțător U.I.

confirmă faptul că instrumenta mai multe cauze în care inculpatul era cercetat,

acesta promițându-i suma de 2.000 euro pentru a formula o propunere de

neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală.

Legătura dintre

inculpat și denunțător a fost realizată de martorul D.I., care i-a solicitat

să-i acorde sprijin inculpatului. Denunțătorul a dat curs acestei cereri,

acceptând să se întâlnească cu inculpatul la o benzinărie din localitate,

acesta oferindu-i suma de 2.000 pentru ca dosarul să nu mai ajungă în instanță.

A doua zi a formulat denunțul, acceptând să se întâlnească cu denunțătorul, dar

sub supraveghere (f. 16, dosar fond).

Denunțul a fost depus

la data de 5 iunie 2009 (f. 7, d.u.p.) iar prima întâlnire cu inculpatul D.Ș. a

avut loc în data de 4 iunie 2009, în cuprinsul denunțului fiind relatate, în

esență, aceleași aspecte precizate în declarațiile date în faza de urmărire

penală, respectiv, în cursul cercetării judecătorești.

Din analiza

proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în

data de 5 iunie 2009, 10 iunie și 11 iunie 2009 (f. 24-30, 38-50 d.u.p.)

rezultă că scopul urmărit de inculpat era acela al obținerii, în dosarul în

care era cercetat, a unei sancțiuni administrative (f. 41, d.u.p.).

Pe cale de

consecință, probele demonstrează vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii

infracțiunii de dare de mită, astfel încât criticile sale circumscrise cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. sunt

nefondate.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei - critică subsidiară invocată de

recurentul inculpat - Înalta Curte constată că nu sunt elemente care pot fi

reținute în favoarea inculpatului de natură a permite coborârea pedepsei sub

limita stabilită de instanța de fond.

Fapta săvârșită de

inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat în modalitatea și

împrejurările săvârșirii acesteia, dar și prin aceea că inculpatul este

cunoscut cu multiple antecedente penale, reținându-se starea de recidivă

postexecutorie.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

inculpatul D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II- a penală.

Va constata că

recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 137/A

din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II- a penală.

Constată că

recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 septembrie 2011.