ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3015/2011

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 826 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului D.Ș., la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. S-a luat act de faptul că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: La data de 4 iunie 2009, subcomisarul U.I. din cadrul S.C.C.O. Ilfov, a formulat un denunț în care a arătat că a fost sunat, în aceeași zi, de martorul D.I. - secretarul general al Partidei Romilor - care l-a rugat să se întâlnească cu cineva care dorește să vorbească cu el. În jurul orelor 19,00-20,00, în zona benzinăriei Rompetrol din zona Bucureștii Noi, denunțătorul s-a întâlnit cu două persoane aflate într-un autoturism A., cu număr de înmatriculare X, iar persoana care se afla în dreapta șoferului - stabilindu-se ulterior că acesta este inculpatul D.Ș.

- i-a propus să discute despre un dosar aflat în instrumentare la I.P.J. Ilfov. Inculpatul i-a promis, în schimbul unei soluții favorabile, suma de 2.000 euro, denunțătorul spunându-i, însă, că nu știe nimic, dar că se va interesa, urmând să se întâlnească a doua zi, în același loc. În data de 5 iunie 2009, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit, acesta din urmă afirmând că are în lucru un dosar penal ce are ca obiect fapta descrisă de inculpat, respectiv restituirea către I.P.J. Ilfov a unui autoturism pe care inculpatul îl închiriase de la o firmă de leasing. În scopul soluționării favorabile a dosarului în care era cercetat, inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit, în mod repetat, în zilele de 6, 10 și 11 iunie 2009, în discuțiile purtate inculpatul promițându-i subcomisarului de poliție U.I.

suma de 2.000 euro. De fiecare dată, inculpatul manifesta prudență, fiindu-i teamă ca denunțătorul să nu interpreteze vorbele, iar ulterior să-l denunțe, lucru care în realitate s-a și întâmplat. Fapta inculpatului D.Ș. care, în data de 4 iunie 2009, i-a promis denunțătorului U.I. - subcomisar de poliție la I.P.J. Ilfov - suma de 2.000 euro pentru a rezolva favorabil dosarul în care era cercetat, întâlnindu-se, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în 6, 10 și 11 iunie 2009, a fost încadrată în dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, acesta săvârșind infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie dar și lipsa de regret a acesteia în raport de fapta comisă.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul D.Ș., solicitând reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 137/A din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul D.Ș. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Recurentul inculpat a susținut că a fost constrâns de denunțător și că nu a oferit acestuia nicio sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a dosarului. Această sumă a fost oferită cu titlu de „cinste” pentru a i se furniza informații despre o eventuală procedură judiciare declanșată împotriva inculpatului, gestul său fiind determinat și de faptul că ofițerul de poliție i-a fost recomandat de un cunoscut al său, martorul D.I.

Ca atare, instanțele au reținut o stare de fapt eronată, pronunțând o hotărâre de condamnare nelegală. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul, prin prisma motivelor arătate dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., poate fi reținută atunci când instanța de recurs constată stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi avut influență asupra soluției adoptate.

Totodată, nu orice eroare, asupra faptelor, atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat esențial soluția procesului. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că instanțele de fond și apel au stabilit o stare de fapt corectă și o încadrare juridică legală. Rezultă, din probele administrate, că inculpatul D.Ș. s-a întâlnit, în mod repetat, cu subcomisarul de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - denunțător în cauză - promițându-i suma de 2.000 euro în schimbul unei soluții favorabile ce trebuia adoptată într-un dosar instrumentat de denunțător.

Din declarația inculpatului D.Ș., dată în cursul cercetării judecătorești, rezultă că s-a întâlnit cu denunțătorul, promițându-i suma de 2.000 euro, dar nu pentru soluționarea favorabilă a vreunei cauze, ci doar pentru faptul că acesta i-a „dat informații despre un posibil dosar”, scopul denunțătorului fiind acela de a verifica abilitatea acestuia de a rezolva „o problemă legată de organele de cercetare ale poliției” (f. 7, dosar fond). Susținerile inculpatului sunt nesincere, aspect ce rezultă, pe de o parte din declarațiile denunțătorului și ale martorului P.A. dar și din procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice înregistrate - în condițiile legii - în 5, 10 și 11 iunie 2009. Martorul denunțător U.I.

confirmă faptul că instrumenta mai multe cauze în care inculpatul era cercetat, acesta promițându-i suma de 2.000 euro pentru a formula o propunere de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală. Legătura dintre inculpat și denunțător a fost realizată de martorul D.I., care i-a solicitat să-i acorde sprijin inculpatului. Denunțătorul a dat curs acestei cereri, acceptând să se întâlnească cu inculpatul la o benzinărie din localitate, acesta oferindu-i suma de 2.000 pentru ca dosarul să nu mai ajungă în instanță. A doua zi a formulat denunțul, acceptând să se întâlnească cu denunțătorul, dar sub supraveghere (f. 16, dosar fond). Denunțul a fost depus la data de 5 iunie 2009 (f. 7, d.u.p.) iar prima întâlnire cu inculpatul D.Ș.

a avut loc în data de 4 iunie 2009, în cuprinsul denunțului fiind relatate, în esență, aceleași aspecte precizate în declarațiile date în faza de urmărire penală, respectiv, în cursul cercetării judecătorești. Din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în data de 5 iunie 2009, 10 iunie și 11 iunie 2009 (f. 24-30, 38-50 d.u.p.) rezultă că scopul urmărit de inculpat era acela al obținerii, în dosarul în care era cercetat, a unei sancțiuni administrative (f. 41, d.u.p.). Pe cale de consecință, probele demonstrează vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, astfel încât criticile sale circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. sunt nefondate. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei - critică subsidiară invocată de recurentul inculpat - Înalta Curte constată că nu sunt elemente care pot fi reținute în favoarea inculpatului de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond. Fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat în modalitatea și împrejurările săvârșirii acesteia, dar și prin aceea că inculpatul este cunoscut cu multiple antecedente penale, reținându-se starea de recidivă postexecutorie. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Ș.

împotriva deciziei penale nr. 137/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II- a penală. Va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 137/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II- a penală. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2011.