ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2757/2012

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 833 din 05 decembrie 2011 pronunțată în fond după casare, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. și art. 109 C. pen., condamnarea inculpatului G.P.C.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 110 C. pen. și art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform prevederilor art. 86 alin. (2) C. pen. În baza art. 863 C. pen. s-au stabilit în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligațiile prevăzute de textul de lege precitat.

În baza art. 863 C. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 359 C. proc. pen. Conform art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii. S-a luat act că inculpatul era arestat în altă cauză și s-a constatat că în cauză a fost arestat preventiv de la 11 aprilie 2010 la 12 noiembrie 2010. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 3310 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Măria Sklodowska Curie". S-a luat act că partea vătămată S.M.I.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. A fost respinsă cererea parchetului de obligare a inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată, ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, pe baza analizei mijloacelor de probă administrate, următoarea situație de fapt: În noaptea de 10/11 aprilie 2010, în jurul orelor 23.30, din București, sector 5, inculpatul G.P.C.M., în vârstă de 16 ani și jumătate, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat în mod repetat cu un briceag în torace și abdomen pe numitul S.M.I., în vârstă de 15 ani. Victima a fost internată de urgență în spital cu diagnosticul „perforație gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul hipocondrului stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior; leziuni cu risc vital". Din concluziile raportului medico-legal din 2010 al I.N.M.L.

„prof. Dr. Mina Minovici" rezultă faptul că partea vătămată S.M.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător (posibil briceag); s-a stabilit totodată că acestea pot data din 10/11 aprilie 2010, că au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au pus victimei viața în primejdie. Instanța a reținut că această activitate infracțională a inculpatului întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

Prin apelul declarat de parchet, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte ale ambelor laturi, penală și civilă. S-a susținut, în primul rând, că instanța de fond a aplicat inculpatului minor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., încălcând astfel prevederile art. 109 alin. (3) C. pen., potrivit cărora „pedepsele complementare nu se aplică minorului". S-a mai arătat că latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod greșit, întrucât inculpatul minor trebuia să fie obligat la despăgubiri civile și la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu părțile responsabile civilmente (părinții săi, G.E.

și G.P.). Totodată, s-a arătat că instanța era obligată, în temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen., să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei suferite de minorul S.M.I. și nu să ia act că acesta nu s-a constituit parte civilă. În fine, s-a solicitat ca în raport de gravitatea deosebită a faptei, care nu este singulară în contextul comportamentului violent al inculpatului, să se dispună înlăturarea prevederilor art. 110 1 C. pen. raportat la art. 861 C. pen. și executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenție. Apelul declarat de inculpatul minor împotriva sentinței nu a fost motivat, acesta solicitând prin avocat, cu ocazia dezbaterilor, schimbarea încadrării juridice în prevederile art. 181, iar în subsidiar în art. 182 C. pen., cu argumentarea că nu a intenționat să suprime viața victimei.

A mai solicitat să se facă aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., așa cum de altfel a cerut și instanței de fond. În faza procesuală a apelului nu s-au administrat alte probatorii. Prin Decizia penală nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul G.P.C.M. împotriva sentinței penale nr. 833 din 05 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, care a fost desființată, iar în urma rejudecării cauzei, în baza art. 20 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 174 din C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) din C. pen., art. 109 din C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și art. 13 din C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P.C.M. la pedeapsa de 3 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. În temeiul art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 11 aprilie 2010 la 12 noiembrie 2010. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ. a fost obligat inculpatul G.P.C.M., în solidar cu părțile responsabile civilmente G.E. și G.P., la plata sumei de 2000 lei către partea vătămată S.M.I. reprezentând daune morale și a sumei de 3.310 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Măria Sklodowska Curie", reprezentând despăgubiri materiale.

Pentru a pronunța această hotărârea, instanța de control judiciar a reținut că tribunalul a stabilit situația de fapt corespunzătoare adevărului, astfel cum a fost desprinsă din probatoriile administrate și a dat activității infracționale a inculpatului încadrarea juridică legală. Totodată, Curtea de Apel București a constatat că sunt în mod cumulativ întrunite, față de poziția constantă a inculpatului, condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și că în mod greșit acesta cerere fusese respinsă de către instanța de fond. Tot în ceea ce privește latura penală a cauzei, s-au reținut ca întemeiate criticile formulate de Parchet cu privire la individualizarea pedepsei și a modului de executare.

În raport de criteriile generale de individualizare instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în contextul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză, Curtea de Apel București a reținut că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este cea mai potrivită pentru reeducarea inculpatului și reinserția sa socială. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.P.C.M. criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului din oficiu (redate în practicaua acestei decizii) pentru greșita individualizare a pedepsei în raport cu circumstanțele reale și personale favorabile ale inculpatului, critică care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. în sfera căruia s-a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului și dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86 1 C. pen. Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi și argumente juridice pertinente, a procedat la o corectă soluționare a cauzei, atât în planul acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și o pedeapsă just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și care au fost recunoscute în integralitate de inculpat prin declarațiile formulate în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că fapta inculpatului G.P.C.M. care, în noaptea de 10/11 aprilie 2010, în jurul orelor 23.30, din București, sector 5, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat în mod repetat cu un.briceag în torace și abdomen pe numitul S.M.I., în vârstă de 15 ani, provocându-i leziunile cu risc vital „perforație gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul hipocondrului stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior" constituie tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Infracțiunea anterior menționată este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliție la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată și diagnosticele eliberate (filele 2-5); proces-verbal de constatare încheiat de către organele de poliție și planșa fotografică aferentă (filele 6-16); declarația părții vătămate, C.D.-ul pe care este înregistrată aceasta și planșa fotografică privind partea vătămată (filele 17-24); raport de expertiză medico-legală și certificat medico-legal privind pe partea vătămată (filele 26-29); xerocopie de pe foaia de observație clinică privind pe partea vătămată (filele 30-81); declarațiile inculpatului și procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale (filele 82-90); declarațiile martorului N.A.

(filele 91-94); declarațiile martorului G.E. (filele 95-98); declarațiile martorului E.M.D. (filele 99-101); proces-verbal de redare a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgență 112 și C.D.-ul pe care acestea sunt înregistrate (filele 102-105); proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părții vătămate și planșa fotografică aferentă (filele 106-111), mijloace de probă pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarațiile de recunoaștere făcute în fața primei instanțe. Trecând în continuare la analiza singurei critici formulate de inculpat în recurs, respectiv greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate în apel, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare a acesteia, care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele argumente: Operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-a făcut în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, împrejurările concrete în care aceasta a fost săvârșită, conduita procesuală a inculpatului, precum și elementele care țin de circumstanțierea persoanei acestuia.

Astfel, în baza propriului examen, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta ce formează obiectul cercetării în cauza pendinte, prin cuantumul ei, dar și prin modalitatea de executare, reprezintă expresia justei aplicări a principiului proporționalității sancțiunii cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, în raport de criteriile de individualizare anterior menționate, argumentele detaliat expuse de instanța de apel cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului fiind pe deplin valabile. În acest sens, se constată că prin cuantumul ei - 3 ani, situată spre limita minimă prevăzută de lege - de 2 ani și 6 luni, calculată conform art. 20 alin. (1) din C. pen.

raportat la art. 174 din C. pen.- art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) din C. pen., art. 109 din C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului reflectă adecvat modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, gravitatea acesteia care a avut ca urmare punerea în primejdie a vieții victimei, atitudinea procesuală a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei în fața primei instanțe, solicitând judecarea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și datele privind persoana inculpatului. Se reține în acest sens că inculpatul minor este cunoscut cu un comportament antisocial, agresiv, astfel cum rezultă și din referatul anchetei sociale efectuate în cauză cu ocazia judecății pe fond.

În plus, printr-o hotărâre judecătorească nedefmitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru că, în împrejurări asemănătoare celor din cauza de față, l-a atacat cu un cuțit pe numitul C.C., producându-i 8 plăgi înjunghiate toracale care i-au pus viața în pericol. Se mai reține, totodată, că inculpatul a abandonat școala, frecventează anturaje extrem de dubioase și este complet lipsit de supraveghere din partea familiei. În aceste condiții, în acord cu instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată că suspendarea executării pedepsei ar apărea ca o măsură ineficientă, inaptă să asigure scopurile educative și preventive prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, nefiind fondate criticile formulate de recurentul inculpat și cum nu se constată existența altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată in ședință publică azi, 11 septembrie 2012.