ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2757/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2757/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală nr. 833 din 05 decembrie 2011 pronunțată în fond după casare,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus, în baza art. 20 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 174 -175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

99 alin. (3) C. pen. și art. 109 C. pen., condamnarea inculpatului G.P.C.M. la

o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 110 C. pen. și art. 861

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata

unui termen de încercare de 5 ani, conform prevederilor art. 86 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 863 C. pen. s-au stabilit

în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligațiile

prevăzute de textul de lege precitat.

În baza art. 863 C. pen. s-au pus în

vedere inculpatului dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

Conform art. 65 C. pen. s-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă

complementară.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost

suspendată și executarea pedepsei accesorii.

S-a luat act că inculpatul era arestat

în altă cauză și s-a constatat că în cauză a fost arestat preventiv de la 11

aprilie 2010 la 12 noiembrie 2010.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a

fost obligat inculpatul la 3310 lei despăgubiri către partea civilă Spitalul

Clinic de Urgență pentru Copii „Măria Sklodowska Curie".

S-a luat act că partea vătămată S.M.I.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost respinsă cererea parchetului de

obligare a inculpatului la plata daunelor morale către partea vătămată, ca

neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut, pe baza analizei mijloacelor de probă administrate, următoarea

situație de fapt:

În noaptea de 10/11 aprilie 2010, în

jurul orelor 23.30, din București, sector 5, inculpatul G.P.C.M., în vârstă de

16 ani și jumătate, pe fondul unui conflict spontan, l-a înjunghiat în mod

repetat cu un briceag în torace și abdomen pe numitul S.M.I., în vârstă de 15

ani. Victima a fost internată de urgență în spital cu diagnosticul „perforație

gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul hipocondrului

stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior; leziuni cu risc vital".

Din concluziile raportului

medico-legal din 2010 al I.N.M.L. „prof. Dr. Mina Minovici" rezultă faptul

că partea vătămată S.M.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut

produce prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător (posibil briceag); s-a

stabilit totodată că acestea pot data din 10/11 aprilie 2010, că au necesitat

30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au pus victimei viața în

primejdie.

Instanța a reținut că această

activitate infracțională a inculpatului întrunește în drept elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, în modalitatea

prevăzută de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

Prin apelul declarat de parchet,

hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe

aspecte ale ambelor laturi, penală și civilă.

S-a susținut, în primul rând, că

instanța de fond a aplicat inculpatului minor pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., încălcând astfel prevederile art. 109 alin. (3) C. pen., potrivit cărora

„pedepsele complementare nu se aplică minorului".

S-a mai arătat că latura civilă a

cauzei a fost soluționată în mod greșit, întrucât inculpatul minor trebuia să

fie obligat la despăgubiri civile și la plata cheltuielilor de judecată în

solidar cu părțile responsabile civilmente (părinții săi, G.E. și G.P.).

Totodată, s-a arătat că instanța era

obligată, în temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen., să se pronunțe din oficiu

asupra reparării pagubei suferite de minorul S.M.I. și nu să ia act că acesta

nu s-a constituit parte civilă.

În fine, s-a solicitat ca în raport de

gravitatea deosebită a faptei, care nu este singulară în contextul

comportamentului violent al inculpatului, să se dispună înlăturarea

prevederilor art. 110

1

C. pen. raportat la art. 861 C. pen. și

executarea pedepsei de 4 ani închisoare în regim de detenție.

Apelul declarat de inculpatul minor

împotriva sentinței nu a fost motivat, acesta solicitând prin avocat, cu ocazia

dezbaterilor, schimbarea încadrării juridice în prevederile art. 181, iar în

subsidiar în art. 182 C. pen., cu argumentarea că nu a intenționat să suprime

viața victimei.

A mai solicitat să se facă aplicarea

prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., așa cum de altfel a

cerut și instanței de fond.

În faza procesuală a apelului nu s-au

administrat alte probatorii.

Prin Decizia penală nr. 94/A din 21

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de

inculpatul G.P.C.M. împotriva sentinței penale nr. 833 din 05 decembrie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, care a fost

desființată, iar în urma rejudecării cauzei, în baza art. 20 alin. (1) din C.

pen. raportat la art. 174 din C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen.,

cu aplicarea art. 99 alin. (3) din C. pen., art. 109 din C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 13 din C. pen., a fost condamnat inculpatul

G.P.C.M. la pedeapsa de 3 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 88 din C. pen. s-a

dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 11 aprilie

2010 la 12 noiembrie 2010.

În baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ. a fost

obligat inculpatul G.P.C.M., în solidar cu părțile responsabile civilmente G.E.

și G.P., la plata sumei de 2000 lei către partea vătămată S.M.I. reprezentând

daune morale și a sumei de 3.310 lei către partea civilă Spitalul Clinic de

Urgență pentru Copii „Măria Sklodowska Curie", reprezentând despăgubiri

materiale.

Pentru a pronunța această hotărârea,

instanța de control judiciar a reținut că tribunalul a stabilit situația de fapt

corespunzătoare adevărului, astfel cum a fost desprinsă din probatoriile

administrate și a dat activității infracționale a inculpatului încadrarea

juridică legală.

Totodată, Curtea de Apel București a

constatat că sunt în mod cumulativ întrunite, față de poziția constantă a

inculpatului, condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

și că în mod greșit acesta cerere fusese respinsă de către instanța de fond.

Tot în ceea ce privește latura penală

a cauzei, s-au reținut ca întemeiate criticile formulate de Parchet cu privire

la individualizarea pedepsei și a modului de executare. În raport de criteriile

generale de individualizare instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în contextul

circumstanțelor reale și personale incidente în cauză, Curtea de Apel București

a reținut că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

este cea mai potrivită pentru reeducarea inculpatului și reinserția sa socială.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul G.P.C.M. criticând-o, astfel după cum

rezultă din concluziile orale ale apărătorului din oficiu (redate în practicaua

acestei decizii) pentru greșita individualizare a pedepsei în raport cu

circumstanțele reale și personale favorabile ale inculpatului, critică care se

circumscrie cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen. în sfera căruia s-a solicitat casarea hotărârii atacate, iar în

rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului și dispunerea suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86

1

C.

pen.

Analizând cauza prin prisma criticilor

formulate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce urmează.

Instanța de apel, uzând de argumente

factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi și argumente

juridice pertinente, a procedat la o corectă soluționare a cauzei, atât în

planul acțiunii penale, cât și a celei civile adiacente, stabilind o încadrare

juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și

dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și o pedeapsă

just individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În acest sens, confirmând

valabilitatea reținerilor factuale prezentate în considerentele prezentei

hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în

cursul urmăririi penale și care au fost recunoscute în integralitate de

inculpat prin declarațiile formulate în fața primei instanțe, Înalta Curte

constată că fapta inculpatului G.P.C.M. care, în noaptea de 10/11 aprilie 2010,

în jurul orelor 23.30, din București, sector 5, pe fondul unui conflict

spontan, l-a înjunghiat în mod repetat cu un.briceag în torace și abdomen pe

numitul S.M.I., în vârstă de 15 ani, provocându-i leziunile cu risc vital

„perforație gastrică prin plagă penetrantă înjunghiată abdominală, la nivelul

hipocondrului stâng; plagă penetrantă hemitorace drept anterior" constituie

tentativă la omor calificat, în modalitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Infracțiunea anterior menționată este

probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin probatoriul administrat în

cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare încheiat de

organele de poliție la unitatea spitalicească unde a fost internată partea

vătămată și diagnosticele eliberate (filele 2-5); proces-verbal de constatare

încheiat de către organele de poliție și planșa fotografică aferentă (filele

6-16); declarația părții vătămate, C.D.-ul pe care este înregistrată aceasta și

planșa fotografică privind partea vătămată (filele 17-24); raport de expertiză

medico-legală și certificat medico-legal privind pe partea vătămată (filele

26-29); xerocopie de pe foaia de observație clinică privind pe partea vătămată

(filele 30-81); declarațiile inculpatului și procesul-verbal de aducere la

cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale (filele 82-90);

declarațiile martorului N.A. (filele 91-94); declarațiile martorului G.E.

(filele 95-98); declarațiile martorului E.M.D. (filele 99-101); proces-verbal

de redare a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgență

112 și C.D.-ul pe care acestea sunt înregistrate (filele 102-105);

proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părții vătămate și

planșa fotografică aferentă (filele 106-111), mijloace de probă pe care

inculpatul și le-a însușit în totalitate prin declarațiile de recunoaștere

făcute în fața primei instanțe.

Trecând în continuare la analiza

singurei critici formulate de inculpat în recurs, respectiv greșita

individualizare judiciară a pedepsei aplicate în apel, atât sub aspectul

cuantumului, cât și a modalității de executare a acesteia, care se circumscrie

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., înalta

Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele argumente:

Operațiunea de individualizare

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-a făcut în considerarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul de pericol

social concret al infracțiunii comise, împrejurările concrete în care aceasta a

fost săvârșită, conduita procesuală a inculpatului, precum și elementele care

țin de circumstanțierea persoanei acestuia.

Astfel, în baza propriului examen,

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta ce

formează obiectul cercetării în cauza pendinte, prin cuantumul ei, dar și prin

modalitatea de executare, reprezintă expresia justei aplicări a principiului

proporționalității sancțiunii cu natura și gradul de pericol social al faptei

săvârșite, în raport de criteriile de individualizare anterior menționate,

argumentele detaliat expuse de instanța de apel cu privire la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului fiind pe deplin valabile.

În acest sens, se constată că prin

cuantumul ei - 3 ani, situată spre limita minimă prevăzută de lege - de 2 ani

și 6 luni, calculată conform art. 20 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 174

din C. pen.- art. 175 alin. (1) lit. i) din C. pen., cu aplicarea art. 99 alin.

(3) din C. pen., art. 109 din C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului reflectă adecvat modalitatea

concretă de săvârșire a infracțiunii, gravitatea acesteia care a avut ca urmare

punerea în primejdie a vieții victimei, atitudinea procesuală a inculpatului

care a recunoscut săvârșirea faptei în fața primei instanțe, solicitând

judecarea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și

datele privind persoana inculpatului.

Se reține în acest sens că inculpatul

minor este cunoscut cu un comportament antisocial, agresiv, astfel cum rezultă

și din referatul anchetei sociale efectuate în cauză cu ocazia judecății pe

fond.

În plus, printr-o hotărâre

judecătorească nedefmitivă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani

închisoare cu executare în regim de detenție pentru că, în împrejurări

asemănătoare celor din cauza de față, l-a atacat cu un cuțit pe numitul C.C.,

producându-i 8 plăgi înjunghiate toracale care i-au pus viața în pericol.

Se mai reține, totodată, că inculpatul

a abandonat școala, frecventează anturaje extrem de dubioase și este complet

lipsit de supraveghere din partea familiei.

În aceste condiții, în acord cu

instanța de prim control judiciar, Înalta Curte constată că suspendarea

executării pedepsei ar apărea ca o măsură ineficientă, inaptă să asigure

scopurile educative și preventive prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, nefiind fondate

criticile formulate de recurentul inculpat și cum nu se constată existența

altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din

21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului, suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul G.P.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 94/A din 21 martie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Constată că recurentul inculpat este

arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică azi, 11

septembrie 2012.