ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2651/2012

Asupra recursului da față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penale nr. 3628 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1418/112/2007 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 29 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori. A fost obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare condamnatul R.T.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 decembrie 2012 sub Dosar nr. 10078/1/2011.

În motivarea contestației în anulare condamnatul contestator a invocat cazurile prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen., susținând că nu a avut cunoștință că este cercetat în vreun dosar penal, că ar avea vreun proces pe rol, nu a primit nicio citație. De asemenea a mai susținut că la data de 31 august 2003 a plecat din țară și deși a indicat adresa la care locuiește nu a fost niciodată citat. Nu a fost audiat nici de organele de cercetare penală, sau de vreo instanță de judecată fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, garantat de Constituție. A solicitat admiterea în contestației în anulare, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.

A mai precizat că este formulată în termen legal contestația în anulare, întrucât a început executarea pedepsei la data de 28 noiembrie 2011 dar i-a fost adusă la cunoștință hotărârea la data de 13 decembrie 2011. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel,potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de, recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., instanța constată că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., în speța de față contestația în anulare a fost formulată la data de 15 decembrie 2012, iar din datele dosarului rezultă că, executarea pedepsei a fost începută de contestatorul, condamnat la data de 29 noiembrie 2011, însă motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar. Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii." Potrivit art. 177 C. proc.

pen.: „(1) învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unității la care lucrează; (2) Dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat. (3) în caz de schimbare a adresei arătată în declarația învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoștințat organul de urmărire penală ori instanța de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obținute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.

(4) Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul său de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Când activitatea infracțională s-a desfășurat în mai multe locuri, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea penală. Din examinarea actelor dosarului rezultă că la data soluționării recursului, contestatorul condamnat a fost legal citat potrivit dispozițiilor art. 177 C. proc. pen., la adresa indicată în actele dosarului, respectiv în com. Parva județul Bistrița Năsăud (fila 24 dosarul instanței de recurs), adresă menționată pe tot parcursul desfășurării procesului penal, precum și în cererea de recurs (fila 2 dosarul instanței de recurs) și în motivele scrise de recurs formulate de apărătorul său ales, avocat V.M.

și atașate la dosar (fila 59 dosarul instanței de recurs), dar și prin afișare la Consiliul Local al com. Parva, județul Bistrița Năsăud (fila 18 dosarul instanței de recurs). De asemenea, și la instanța de fond și la instanța de apel, condamnatul contestator a fost citat la aceeași adresă, respectiv în comuna Parva județul Bistrița Năsăud și prin afișare la Consiliul local al com. Parva județul Bistrița Năsăud, neindicându-și altă adresă. Apărarea condamnatului contestator a fost asigurată atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel de apărători aleși (avocat D.R. la instanța de fond, cu împuternicire avocațială aflată la fila 44 dosarul instanței de fond și V.M., cu împuternicire avocațială aflată la fila 3 dosarul instanței de apel) care nu au comunicat instanțelor o altă adresă la care acesta să fie citat.

Din moment ce contestatorul condamnat și-a angajat un apărător ales care, să-i susțină interesele juridice pe parcursul desfășurării procesului penal, susținerile sale în sensul că nu a avut cunoștință de împrejurarea că este cercetat într-un dosar penal sunt infirmate de actele dosarului. Pe de altă parte, dat fiind gravitatea faptei săvârșite, respectiv tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., contestatorul condamnat R.T.I. nu poate susține că nu a cunoscut că are pe rol un proces penal, din moment ce materialul probator administrat în cauză a dovedit cu certitudine că, la data de 10 august 2003, acesta, împreună cu inculpatul S.D.

i-a aplicat lovituri părții vătămate A.D., în zone vitale ale corpului, iar raportul de constatare medico-legal din 01 septembrie 2003 întocmit de S.M.L. Județean Bistrița Năsăud (filele 66-57 dosar de urmărire penală)atestă faptul că în urma loviturilor produse cu un corp dur, i-au fost cauzate leziuni corporale, constând în traumatism cranio-cerebral, contuzii cerebrale și plăgi ale scalpului, edeme moderate difuze, plăgi la nivelul temporal drept, temporal-occipital drept, periorbitar al ochiului drept, tumefacții ale gambei drepte, excoriații și tumefacții ale genunchiului drept, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile. În urma verificării actelor dosarului nu a fost identificată nicio cerere prin . care contestatorul condamnat să fi solicitat citarea sa la o altă adresă, neexistând nicio dovadă că acesta ar fi comunicat instanței că nu mai are domiciliul la adresa indicată.

La data de 18 octombrie 2011 când instanța de recurs a soluționat cauza, procedura de citare cu inculpatul a fost legal îndeplinită, asistența sa juridică a fost asigurată de apărător desemnat din oficiu avocat A.I., judecarea recursului realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, cu respectarea dreptului la apărare. Așadar, cazul de contestație prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen. prin prisma căruia au fost examinate susținerile contestatorului, nu este incident în speța de față. De asemenea, se constată că în cauză nu este incident nici cazul prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc. pen., deoarece contestatorul nu a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.

Or, din examinarea textului legal rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Fără a echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanței.

În cazul în care partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligația să încunoștințeze instanța despre această împiedicare. Dacă nu și-a îndeplinit această obligație, lăsând ca procesul să fie soluționat în lipsa sa, partea este în culpă și nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că soluția nu-i este favorabilă. Sub acest ultim aspect, împiedicarea de încunoștințare a instanței de recurs este datorată unor situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport, dar și comunicările prin poștă, telegraf, fax, telefon etc. În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația intervenită.

Din verificarea actelor dosarului nu rezultă existența vreunei dovezi că s-ar fi aflat în vreuna din situațiile mai sus menționate contestatorul condamnat și că la data soluționării recursului acesta s-ar fi aflat în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare. În raport cu cele menționate,, se apreciază că susținerile contestatorului, în sensul că a fost într-o situație care l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație, sunt neîntemeiate. De asemenea, este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen. Astfel, potrivi art. 385 14 alin. (1) 1 C. proc.

pen., „cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, cap. II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare". Cum din actele dosarului rezultă că, imediat după săvârșirea faptei contestatorul condamnat, a plecat din țară și deși legal citat, nu s-a prezentat nici în fața organelor de cercetare penale și nici în fața instanțelor de judecată, sustrăgându-se atât de la urmărirea penală, cât și de la judecarea cauzei, motiv pentru care, organele judiciare nu au avut posibilitatea efectivă a audierii acestuia.

Cum în cauză criticile formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat R.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 3628 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1418/112/2007. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul R.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 3628 din 18 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1418/112/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 septembrie 2012.