ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2562/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 141 din 9 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestul preventiv, începând cu data de 11 octombrie 2011, la zi. S-a luat act că partea civilă C.A.M., nu s-a constituit parte civilă. A fost obligat inculpatul la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din 50 lei reprezentând V4 onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., în fapt, s-a reținut că inculpatul C.M. era angajat la o societate cu sediul în Pitești, dar cu punct de lucru în localitatea Satu Mare, motiv pentru care acesta lipsea de la domiciliu o perioadă mai lungă de timp. În dimineața zilei de 10 octombrie 2011, inculpatul se pregătea să plece la locul său de muncă. În jurul orelor 10,00, acesta a primit un telefon mobil, de la un număr necunoscut, mai multe mesaje scrise în care se susținea că soția sa C.I.

ar avea relații cu anumiți bărbați din comună. Pentru că inculpatul C.M. nu știa să utilizeze foarte bine telefonul mobil, i-a solicitat șotiei să-i citească mesajele primite, lucru pe care aceasta l-a și făcut. Conform declarației inculpatului, după ce i-au fost citite mesajele, acesta și-a continuat pregătirile pentru a pleca la serviciu, fără să angajeze vreo discuție cu soția sa referitoare la mesaje, însă a plecat supărat de acasă. Inculpatul a plecat împreună cu colegii săi de serviciu, martorii P.G. și M.I., cu autoturismul acestuia din urmă, spre Pitești, urmând ca apoi să continue drumul spre Satu Mare. Pe drum, inculpatul a primit din nou mesaje pe telefonul mobil, de la același număr necunoscut, având aceeași temă cu mesajele primite la domiciliu, motiv pentru care a hotărât, când va ajunge în Pitești, să solicite reprezentanților societății unde era angajat, să-i aprobe efectuarea unor zile din concediul de odihnă, pentru a clarifica această situație.

De asemenea, inculpatul le-a povestit colegilor de serviciu despre mesajele primite, care făceau referire la soția sa. Întrucât inculpatul avea asupra sa un pachet pe care trebuia să-l ducă unei rude din municipiul Râmnicu Vâlcea, a continuat drumul de la Pitești la Râmnicu Vâlcea, împreună cu colegii menționați mai sus. Din declarațiile martorilor menționați, rezultă faptul că inculpatul și-a anunțat telefonic soția despre intenția sa de a se întoarce la domiciliu, iar pe drum acesta nu a făcut nici o afirmație cu privire la intenția de a-i face vreun rău soției sale, precizând că vrea să meargă la operatorul de telefonie mobilă pentru a afla cine îi trimite mesajele. în municipiul Râmnicu Vâlcea a predat pachetul rudei sale, după care s-a întors spre localitatea de domiciliu, ajungând acasă in jurul orelor 21,00, conform declarației acestuia.

Ajuns la domiciliu, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, conform declarației acestuia, a purtat o discuție cu soția sa referitoare la mesajele pe care acesta le-a primit pe telefonul mobil. În timpul discuției, inculpatul a declarat că s-a enervat și a lovit-o pe soția sa cu pumnul în zona feței, iar aceasta a căzut la pământ. Când se afla căzută la pământ, inculpatul a început să o lovească cu picioarele și cu un baston de cauciuc, conform declarației acestuia, loviturile fiind aplicate pe spate, fese și coapse. n timp ce era lovită, soția sa i-a spus că se simte rău și că vrea să sune la ambulanță. Acesta nu a mai lovit-o și i-a dat telefonul mobil pentru a suna la ambulanță, lucru pe care soția sa la și făcut.

De asemenea, inculpatul a susținut că, văzând starea în care aceasta se află, a încercat o ajute să-și revină, însă nu a mai putut să facă nimic, după care și-a sunat fiica și pe fratele său, numitul C.B., cărora le-a spus că soția sa a decedat, lucru confirmat și de aceștia în declarațiile date. În momentul incidentului, în locuința soților C. nu se mai aflau alte persoane. La sosirea ambulantei, cadrele medicale au constatat că soția inculpatului a decedat, ulterior aceasta fiind transportată la Prosectura Spitalului Județean. Conform raportului de necropsie (autopsie) nr. 234/B/2011, s-a reținut că moartea numitei C.I. a fost violentă, între leziunile de violență și deces existând legătură directă de cauzalitate.

Cu ocazia audierii în cadrul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, întocmai cum a fost reținută în rechizitoriu, solicitând, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în această situație înțelegând să nu mai solicite administrarea probelor, fiind de acord cu cele administrate în cadrul urmăririi penale. A constatat instanța de fond că fapta inculpatului C.M., care în noaptea de 10 octombrie 2011, pe fondul unui conflict generat de gelozie, i-a aplicat soției sale, C.I., mai multe leziuni care au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea, cu executare în condițiile art. 57, art. 71 C. pen., raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

La aplicarea și individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât gradul de pericol social al faptei, cât și împrejurările în care s-a săvârșit și persoana inculpatului, care este infractor primar, a regretat fapta o și a recunoscut-o în totalitate, înțelegând să solicite aplicarea dispozițiilor art. 320 l alin. (7) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul C.M. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 183 C. pen., în art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen. și confiscarea bastonului de cauciuc, față de prevederile art. 118 C. pen. Inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

Prin decizia penală nr. 45/ A din 10 mai 2012, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, împotriva sentinței penale nr. 141 din 9 martie 2012 a Tribunalului Argeș. A desființat în parte sentința și în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – e) C. pen. A dispus ca pedeapsa principală să se execute în condițiile art. 57 C. pen., cu aplicarea art. 71 C. pen., în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) – e) C. pen.

Conform art. 118 alin. (l) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui baston de cauciuc cu lungimea de 43 cm., grosimea de circa 23-26 mm., de care s-a folosit la comiterea faptei. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii și a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus la zi arestul preventiv. A respins, ca nefondat, apelul inculpatului C.M. împotriva aceleiași sentințe, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța de apel a constatat că apelul parchetului este întemeiat arătând că încadrarea juridică dată faptelor în actul de sesizare s-a întemeiat pe o interpretare greșită a probelor dosarului.

A reținut instanța de apel că distincția dintre infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și omor, trebuie să se efectueze pe teren subiectiv, pentru a se stabili în contextul acțiunilor inculpatului, care a fost poziția acestuia față de faptă și urmările sale, iar în cauză, este vorba de o activitate violentă îndreptată împotriva soției sale, pe care inculpatul a întreprins-o o datorită unor mesaje telefonice ce i-au stârnit gelozia. Consecința acestei activități a fost moartea soției, o urmare, așadar, identică cu cea care se regăsește în cazul infracțiunii de omor.

A constatat instanța de apel, examinând planșele foto depuse la dosar, cât și raportul de necropsie al cadavrului, că moartea numitei C.I., s-a datorat șocului traumatic survenit în urma unui politraumatism cu multiple echimoze și hematoame, ce ocupă circa 80 % din suprafața corpului, în alți termeni, decesul victimei a intervenit datorită durerii consecutive leziunilor nenumărate ce au acoperit aproape toată suprafața corpului. Astfel, deși inculpatul nu și-a propus să suprime viața victimei, a acționat totuși în această direcție, asumându-și un asemenea deznodământ, ceea ce din punct de vedere subiectiv, se înscrie în forma de vinovăție a intenției indirecte, specifică infracțiunii de omor, așa cum corect a susținut parchetul în motivele de apel.

Perseverența cu care inculpatul a aplicat numeroase lovituri cu pumnii și cu un baston din cauciuc, multitudinea loviturilor, locul aplicării lor, intensitatea acestora pe tot corpul victimei, demonstrează, intenția indirectă de a ucide, ceea ce a dus la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte în infracțiunea de omor calificat, având în vedere calitatea subiectului pasiv. A mai constatat instanța de apel că prima instanță nu a dispus, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (l) lit. b) C. proc. pen., confiscarea bastonului de cauciuc pe care inculpatul l-a folosit la comiterea faptei, aspect de nelegalitate corect sesizat de către parchet.

În ceea ce privește apelul inculpatului, instanța de apel a reținut că, prima instanță, raportat la încadrarea juridică pe care a reținut-o, s-a înscris, din punct de vedere sancționator, în criteriile stabilite de legiuitor în art. 72 C. pen. și datorită comportamentului sincer pe care inculpatul l-a adoptat în fața instanței, recunoscându-și faptele, pedeapsa a fost coborâtă într-o măsură semnificativă, ca o consecință a reținerii în favoarea acestuia a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu toate acestea, însă, circumstanțele ce caracterizează modul său de acțiune și urmărire deosebit de grave, susțin alternativa executării pedepsei în regim de detenție și nu în altă modalitate, astfel că din acest punct de vedere a apreciat inutilă orice fel de intervenție în cadrul individualizării.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești criticând hotărârea sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei susținând că în mod greșit s-au aplicat ca pedeapsă accesorie și complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c), d) și e) C. pen. Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, dar și din oficiu conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (l) și art. 385 7 din același cod, înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este întemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile o sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator și că pedeapsa astfel cum a fost individualizată de instanța de apel, sub aspectul cuantumului aplicat, răspunde atât principiului proporționalității între gravitatea faptei cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., având în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul acesteia fiind de prevenirea săvârșirii de noi fapte penale. Pe de altă parte însă, Înalta Curte constată că recursul Parchetului este întemeiat în ceea ce privește greșita aplicare a conținutului pedepsei accesorii și complementare a dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Instanța de apel a aplicat în mod nejustificat pedeapsa accesorie și complementară prevăzută de dispozițiile art. 64 lit. c) C. pen., referitoare la interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, întrucât în cauză nu se poate vorbi de o profesie, funcție sau activitate de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., astfel că Înalta Curte constată că se impune înlăturarea din cadrul pedepsei accesorii și complementare aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

Totodată, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 3 și art. 7 din Legea nr. 76/2008, se impune prelevarea de la inculpat a probelor necesare în vederea constituirii S.N.D.G.J., în raport de infracțiunea săvârșită, art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. Astfel, infracțiunea de omor calificat pentru care inculpatul a fost condamnat se regăsește printre cele prevăzute în lista anexă a Legii nr. 76/2008 pentru care se poate dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J. Înalta Curte apreciază că măsura raportată la împrejurările concrete ale speței este proporțională și necesară într-o societate democratică, violența cu care fapta a fost comisă conducând la concluzia că inculpatul este predispus la comiterea unor astfel de infracțiuni.

Înalta Curte, ținând seama de aceste împrejurări precum și de administrarea legală și completă a probelor de către prima instanță și de către instanța de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va casa, în parte, decizia penală atacată și rejudecând va înlătura din conținutul pedepsei accesorii și complementare aplicată inculpatului C.M., interzicerea drepturilor prevăzute art. 64 lit. c) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare, în vederea constituirii S.N.D.G.J. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 11 octombrie 2011 la 16 august 2012. În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 45/ A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.M. Casează, în parte, decizia penală atacată și, rejudecând: - înlătură din conținutul pedepsei accesorii și complementare interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. - în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice necesare, în vederea constituirii S.N.D.G.J. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 11 octombrie 2011 la 16 august 2012. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2012