ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2263/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2263/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172 din 26

aprilie 2011, Tribunalul Alba a respins cererea inculpatului C.D.M. privind

constatarea nulității relative a ordonanței procurorului pentru autorizarea

investigatorului și colaboratorului sub acoperire și a nulității absolute a

procesului - verbal încheiat la data de 21 septembrie 2010 de către

inspectoratul G.M.

S-a admis cererea de schimbare a

încadrării juridice formulate de procurorul de ședință.

A fost condamnat inculpatul C.D.M. la

pedeapsa de 2 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

deținere fără drept de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și

lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe o durată

de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării

executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 86

3

C. pen.,

s-a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de încercare trebuie să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba:

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă:

d) să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive din

data de 21 septembrie 2010 și până în data de 11 februarie 2011.

În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000

coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea și distrugerea

cantității de 176 gr. cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator

și reținerea contraprobelor.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.D.M., după

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și în baza art. 5 alin. (5) din

aceeași lege și s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice

prelevate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a

profilului genetic.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 16 septembrie 2010

inculpatul C.D.M. a vândut contra sumei de 20 lei un gram de fragmente vegetale

aparținând genului cannabis, investigatorului sub acoperire și colaboratorului

acestuia, ambii autorizați de procurorul D.I.I.C.O.T., iar în data de 21

septembrie 2010, același inculpat a fost depistat de către lucrătorii de

poliție, având asupra sa fragmente vegetale aparținând genului cannabis, din

care a rezultat o masă vegetală brută neuscată de 238 g și ulterior 185,8 g

masă netă uscată, conform analizei efectuate la L.A.P.D. Cluj Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, la data de 21 septembrie 2010, în urma unor discuții

telefonice avute cu colaboratorul investigatorului sub acoperire, inculpatul C.D.M.

a fost de acord să se întâlnească cu acesta în zona Hotelului C. din Alba

lulia, aducând cu el o cantitate apreciabilă de fragmente vegetale din planta

cannabis în scopul de a o vinde unui cumpărător găsit de colaborator. În

momentul în care inculpatul, având asupra sa cele 238 g de masă vegetală brută

neuscată de cannabis, se îndrepta spre persoana pe care o considera un posibil

cumpărător, a fost surprins de lucrătorii de poliție care supravegheau întreaga

operațiune.

Prin Raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 942564 din 30 septembrie 2010 întocmit de L.A.P.D. Cluj

Napoca s-a stabilit că planta găsită în 21 septembrie 2010 asupra inculpatului

conține 185,8 g masă netă uscată și aparține genului cannabis, fiind evidențiat

Tetrahidrocannabinolul - substanță psihotropă, biosintetizată de planta

cannabis.

Această stare de fapt a rezultat din

probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și în faza cercetării

judecătorești și anume:procesul verbal de sesizare din oficiu nr. AN/P/1308146

din 15 septembrie 2010, încheiat de ofițerii din cadrul B.C.C.O. Alba lulia,

din care rezultă că inculpatul ar avea preocupări pe linia traficului și

consumului ilicit de droguri de risc, procesul verbal din 16 septembrie 2010

din care rezultă faptul că inculpatul a vândut colaboratorului un gram

fragmente vegetale de culoare verde, ce par a aparține genului cannabis,

ambalate într-o pungă de material plastic de culoare albă. Din același proces

verbal rezultă că inculpatul a comunicat colaboratorului autorizat disponibilitatea

sa de a procura și furniza diverse cantități de cannabis, pe care are

posibilitatea să le procure de la alte persoane, procesul verbal din 17

septembrie 2010 din care rezultă că în urma testării fragmentelor vegetale achiziționate

de la inculpat, cu un tester marca MMC Internațional BV, pentru cannabis a

rezultat o culoare roșie a probei testate, ceea ce indică cannabisul, drog de

risc prevăzut în anexa III-a Legii nr. 143/2000, procesul verbal din 21

septembrie 2010 din care rezultă faptul că inculpatul a stabilit o întâlnire cu

colaboratorul autorizat în cauză, comunicând-i acestuia că are asupra sa o cantitate

de aproximativ 280 gr. cannabis, solicitând 10 lei/gr., procesul verbal din 21

septembrie 2010 întocmit de ofițerii din cadrul B.C.C.O. Alba lulia din care

rezultă faptul că inculpatul a fost depistat deținând fără drept asupra sa o

plasă de culoare albastru/roșu, din material plastic, ce conține fragmente

vegetale de culoare verde, cu aspect și miros specific genului cannabis. După

testarea masei vegetale cu testerul marca MMC Internațional BV, a rezultat

culoarea roșie, ceea ce indică planta cannabis, procesul verbal din 21

septembrie 2010 din care rezultă că după cântărire s-a constatat p masă brută

neuscată de 238 g fragmente vegetale din planta ridicată de la inculpat, raportul

de constatare tehnico-științifică nr. 942564 din 30 septembrie 2010 întocmit de

L.A.P.D. Cluj Napoca conform căruia fragmentele vegetale reprezintă 186,8 gr

cannabis masă netă în care s-a evidențiat T.H.C., substanță psihotropă cuprinsă

în tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 modificată, declarațiile martorilor

M.A.C. și D.M.S. declarația colaboratorului investigatorului sub acoperire dată

în faza de cercetare judecătorească, procesul verbal din 6 octombrie 2010 la

care se află atacată o planșă foto conținând trei fotografii stocate în

telefonul mobil al inculpatului cu imagini relevante în ceea ce privește

preocuparea inculpatului pentru planta cannabis, declarațiile inculpatului

Procurorul de ședință a solicitat la termenul de judecată din 18 aprilie 2011

schimbarea încadrării juridice dată faptei în rechizitoriu, prin înlăturarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că această

cerere este întemeiată deoarece probele administrate pe parcursul cercetării

judecătorești au confirmat doar fapta din 21 septembrie 2010 nu și fapta din 17

septembrie 2010 reținută în rechizitoriu, astfel că nu este vorba despre o

infracțiune continuată.

În consecință, instanța de fond a

constatat că în drept, fapta inculpatului C.D.M. din 21 septembrie 2010 de a

deține fără drept 185,8 gr. masă netă uscată aparținând genului cannabis și

conținând T.H.C. constituie infracțiunea de deținere fără drept, de droguri de

risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată.

Pentru considerentele expuse la

analizarea cererii de schimbare a încadrării juridice, s-a apreciat că nu se

justifică achitarea inculpatului pentru infracțiunea de comercializare de

droguri de risc deoarece trimiterea în judecată nu s-a dispus pentru două

infracțiuni concurente, ci pentru o infracțiune în formă continuată.

Inculpatul C.D.M., prin apărătorul său

ales, a invocat nulitatea relativă a Ordonanței procurorului pentru autorizarea

investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia precum și

nulitatea absolută a procesului verbal din 21 septembrie 2010 încheiat de către

subinspectorul G.M.

Cu privire la Ordonanța procurorului

de autorizare s-a susținut că ea încalcă prevederile art. 68

1

, art.

224

1

și art. 224

2

C. proc. pen., deoarece nu existau date

din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul C.D.M. va săvârși o

faptă penală și nici nu era începută urmărirea penală.

Instanța de fond a constatat, în

raport de prevederile art. 197 alin. (4) C. proc. pen., că aceasta nu a fost

invocată la primul termen de judecată cu procedura completă, așa cum prevede

legea în cazul actelor la efectuarea cărora partea a lipsit, astfel că se

impune a fi respinsă.

În ceea ce privește nulitatea absolută

a procesului verbal încheiat în 21 septembrie 2010 de către inspectorul G.M. s-a

susținut că acest act a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 197

alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind competența după materie, deoarece

pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 competența de a efectua

actele de urmărire penală revine procurorului, iar inspectoratul G.M. nu a fost

delegat de procuror în acest sens.

Instanța de fond a constatat că și

această cerere de constatare a nulității absolute a actului susmenționat se

impune a fi respinsă deoarece procesul verbal de la dosar încheiat de inspectorul

G.M., la data de 21 septembrie 2010, ca act de urmărire penală a fost efectuat

în limitele delegării dispuse de procurorul D.I.I.C.O.T. prin Ordonanța din 21

septembrie 2010, comunicată instanței prin adresa de la dosar.

Reținând vinovăția inculpatului C.D.M.

și în raport de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72

C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani

închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept

de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

modificată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71

alin. (2) C. pen.

Constatând că sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 86

1

alin. (1) C. pen., Tribunalul a

dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe o durată

de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 86

2

C. pen. și în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus și suspendarea

executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere

a pedepsei închisorii, făcând aplicarea dispozițiilor art. 86

3

C.

pen. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării

executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea - credință,

a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, precum și în cazul săvârșirii cu

intenție a unei infracțiuni, în termenul de încercare.

În baza art. 18 din Legea nr. 143/2000

coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea și distrugerea

cantității de 176 gr. cannabis, rămasă după efectuarea analizelor de laborator

și reținerea contraprobelor

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a

dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.D.M., după rămânerea

definitivă a prezentei hotărâri și în baza art. 5 alin. (5) din aceeași lege, a

adus la cunoștința inculpatului că probele biologice prelevate vor fi utilizate

pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în

sumă de 1600 lei din care, 1000 lei cele din faza de urmărire penală (inclusiv

onorariul apărătorului din oficiu - 300 lei) și 600 lei la instanță.

Prin decizia penală nr. 166/ A din 29

noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, s-a respins, ca nefundat,

apelul declarat de inculpatul C.D.M. împotriva sentinței penale nr. 172 din 26

aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 9277/107/2010.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că

prima instanță a administrat probele necesare stabilirii laturii obiective și

subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt, din care a rezultat că în

data de 21 septembrie 2010 în zona Hotelului C. din Alba lulia, inculpatul a

fost surprins de lucrătorii de poliție având asupra sa 238 gr. de masă vegetală

pură, neuscată de cannabis, iar prin raportul de constatare științifică 942564

din 30 septembrie 2010 întocmit de L.A.P.D. Cluj Napoca, s-a stabilit că planta

găsită asupra inculpatului conține 185,8 gr. masă netă uscată și aparține

genului cannabis, fiind evidențiat tetrahidrocannabinolul, substanță

psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

S-a mai reținut că raportat la starea

de fapt, prima instanță a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., constatând că nu sunt probe care să dovedească existența actului material

din 17 septembrie 2010, din raportul nr. 942563 din 30 septembrie 2010

rezultând că nu s-a pus în evidență tetrahidrocannabinolul, substanță

psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

Totodată, s-a reținut că prima

instanță a adus suficiente argumente pentru soluția pronunțată, permițând

evaluarea acesteia în cadrul controlului judiciar.

Instanța de prim control judiciar,

luând în considerare caracterul devolutiv integral al apelului, a audiat

investigatorul sub acoperire cu nume de cod „Nicu" precum și comisarul de

poliție C.l. care a participat la realizarea flagrantului și a constatat că nu

se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării acestor

probe.

În cauză, nu s-a putut reține că

polițiștii au exercitat influențe de așa natură, încât să-l determine pe

inculpat să comită fapta, deoarece chiar fără intervenția acestora inculpatul a

deținut cantitatea de cannabis. în speța de față nu este incidență

jurisprudența C.E.D.O., cauza R. versus Lituania și T. de Castro versus Portugalia,

inculpatul nefiind acuzat de trafic de droguri.

Referitor la nulitățile invocate de

inculpat în fața primei instanțe, în mod justificat acestea au fost apreciate

ca neîntemeiate.

Fapta inculpatului din 21 septembrie

2010 întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de droguri

de risc, inculpatul cunoscând faptul că deține cannabis, fapt evidențiat și de

investigatorul sub acoperire cu nume de cod „N.”, care i-a propus inculpatului

să-i vândă cannabis.

S-a mai reținut că prima instanță,

ținând seama de cantitatea de mare de masă netă uscată de cannabis, 185,8 gr.,

a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei, aplicând inculpatului o

pedeapsă de 2 ani închisoare pe care a suspendat-o condiționat sub supraveghere

pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

S-a apreciat că în cauză nu se impune

reindividualizarea judiciară a pedepsei și că supravegherea inculpatului este necesară

pentru prevenția deținerii și traficului de droguri.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs recurentul inculpat C.D.M. criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea

pentru ambele fapte reținute în rechizitoriu, în baza art. 11 alin. (2) lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că probele de la dosar au

fost obținute ilegal de organele de urmărire penală determinând la săvârșirea

faptelor și chiar mai mult decât atât probele sunt neconcludente.

Referitor la motivul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., a solicitat a se avea

în vedere că pentru infracțiunea de trafic de droguri în formă continuată

apreciază că încadrarea juridică este greșită solicitând, schimbarea încadrării

juridice din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în infracțiunea de droguri de risc în formă simplă respectiv în

art. 2 din Legea nr. 143/2000 și înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.

pen.

Referitor la art. 385

9

pct.

14 a solicitat reducerea pedepsei și condamnarea sa la o pedeapsă sub minimul

special respectiv la o pedeapsă de 3 luni. A solicitat a se avea în vedere la

pronunțarea soluției și de dispozițiile art. 74 lit. c), art. 74 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen.

Înalta Curte, din oficiu, a pus în

discuția părților incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., având în vedere modul în care instanța de apel a înțeles

să soluționeze cererea inculpatului formulată în apel referitor la achitarea sa

pentru săvârșirea faptei deduse judecății precum și cu privire la aspectele

referitoare la modul de administrare a probelor și la rolul investigatorului

sub acoperire.

Recurentul inculpat C.D.M. și-a însușit

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 10 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Recursul este întemeiat.

Examinând hotărârea atacată,actele și

lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare

invocate dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (2)

și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune următoarele:

În raport cu critica formulată cu

privire la incidența cazurilor de casare reglementate de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., se constată că aceasta este fundamentată.

Instanța de prim control judiciar în

virtutea efectului devolutiv al apelului formulat de inculpat avea obligația de

a examina acele dispoziții din hotărârea fondului care au fost greșit sau

nelegal soluționate.

În raport de limitele pe care legea le

fixează efectului devolutiv se impunea ca instanța de apel să analizeze și să

rezolve chestiuni de fapt și de drept având în vedere motivele de apel,

criticile formulate cărora trebuia să le răspundă.

Modalitatea în care a procedat

instanța de prim control judiciar rezumând argumentația la câteva aspecte de

fapt echivalează cu o nemotivare a hotărârii recurate.

Se observă că instanța de apel s-a

limitat doar la o enumerare a motivelor de apel formulate de inculpatul C.D.M.,

fără a face o argumentare pertinentă cu referire clară, expresă la probele

reținute sau înlăturate de instanța de fond care sprijină situația de fapt și

vinovăția reținută în sarcina acestuia.

Deși s-a invocat nemotivarea hotărârii

cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului, instanța de apel a

ignorat această critică, încălcând astfel Recomandările Convenției cu privire

la dreptul la un proces echitabil.

Este statuată obligația instanțelor de

a motiva hotărârile în vederea garantări bunei administrări a justiției dar și

a dreptului părților la un proces echitabil în conformitate cu dispozițiile

art. 6 din C.A.D.O.L.F.

Obligația de motivare a hotărârilor

judecătorești este corelativă dreptului justițiabilului de a observa care

dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări

i-au fost respinse (cauza B. și alții c. Franței).

În respectarea normelor ce

reglementează incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră necesar că motivarea soluției pronunțată de instanța de judecată

constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea

justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formuleze convingerea

cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate iar instanței de

recurs elementele necesare pentru exercitarea efectivă a controlului

judecătoresc.

Or, în cauza de față un asemenea

control nu poate fi exercitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție în

condițiile în care instanța de prim control judiciar nu a răspuns motivelor de

apel, expuse în mod amplu atât în scris cât și în cadrul dezbaterilor ci s-a

limitat la a face referire în cuprinsul a trei-patru paragrafe la critici care

vizau soluția de condamnare și care erau esențiale pentru inculpat, de natură

să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului.

Deși inculpatul a supus analizei

instanței de prim control judiciar aspecte de fapt și de drept, a formulat

critici verosimile, fața de concluzia la care a ajuns instanța fondului în

dezlegarea acțiuni penale, invocând printre altele și caracterul provocator al

conduitei colaboratorului sub acoperire, Curtea nu a examinat în mod real și

efectiv chestiunile esențiale care i-au fost expuse și supuse analizei și nu a

făcut referire argumentat, în considerentele deciziei, la motivele de apel

formulate.

O asemenea abordare, așa cum s-a

arătat, încalcă obligația impusă instanței prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În concluzie, în considerarea

cazurilor de casare reglementate în art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat

de inculpatul C.D.M. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 29 noiembrie 201 a

Curți de Apel Alba lulia, secția penală, în conformitate cu art. 385

15

pct.

2 lit. c) C. proc. pen.

Se va casa decizia penală atacată și

se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Alba

lulia.

Instanța de prim control judiciar va

avea în vedere, în rejudecare, criticile avansate de inculpat cu privire la

neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale infracțiunilor ce au făcut

obiectul judecăți, la solicitarea sa de achitare pentru infracțiunile deduse

judecății, la probele pretins obținute în mod ilegal în cauză, la conduita

colaboratorului sub acoperire, urmând a aprecia totodată cu privire la toate

aspectele de fapt și de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

C.D.M. împotriva deciziei penale nr. 166/A/2011 din 26 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Alba lulia, secția penală.

Casează decizia penală atacată și

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astfel

27 iunie 2012.