ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6565/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 107 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/TM/630 din 9 noiembrie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 525.859 lei, stabilite de inspecția fiscală în sarcina reclamantei, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, instanța de judecată a reținut, în esență, că îndeplinirea condiției privind cazul bine justificat este dovedită de susținerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului contestat, a cărui executare se impune, deci, a fi suspendată, până la cenzurarea respectivului act de către o instanță imparțială, pe de o parte, și că iminența producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă, care ar suferi, astfel, un prejudiciu prin imposibilitatea desfășurării în continuare a activității, cu consecințe negative asupra personalului angajat, pe de altă parte. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs D.G.R.F.P.

Timișoara, continuatoare legală a pârâtei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea actelor administrative fiscale, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare. Prima instanță avea obligația să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” (lit. ș)) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (lit. t)) . Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.

Or, aprecierea instanței de judecată, potrivit căreia, singure, criticile aduse de reclamantă actului contestat constituie caz bine justificat, este greșită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să dovedească existența condiției prevăzute de lege. Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de intimata-reclamantă, nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar intimata-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumția de legalitate a actului contestat, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acestuia.

Prin urmare, în mod greșit a reținut prima instanță că în speță ar fi îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat. Nici în ceea ce privește condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actului contestat, cele reținute de prima instanță, în sensul că prin pornirea executării silite față de reclamantă s-ar ajunge la imposibilitatea desfășurării în continuare a activității acesteia, nu sunt de natură a conduce la concluzia potrivit căreia această situație se încadrează în definiția noțiunii de „pagubă iminentă” prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate mai sus.

Înalta Curte apreciază, în raport cu jurisprudența acestei instanțe, că este greșită concluzia potrivit căreia, prin chiar lipsirea de cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale, întrucât singură punerea în executare a deciziei contestate nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție. Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, așa cum am arătat, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Față de cele arătate, cum din actele și lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin suspendarea executării actului administrativ contestat, Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce face ca motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie întemeiat, urmând a fi admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Timișoara împotriva sentinței nr. 107 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.