ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6565/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 107 din 14 februarie 2013,

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Timiș, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/TM/630 din 9

noiembrie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală

de 525.859 lei, stabilite de inspecția fiscală în sarcina reclamantei, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens,

instanța de judecată a reținut, în esență, că îndeplinirea condiției privind

cazul bine justificat este dovedită de susținerile reclamantei referitoare la

nelegalitatea actului contestat, a cărui executare se impune, deci, a fi

suspendată, până la cenzurarea respectivului act de către o instanță

imparțială, pe de o parte, și că iminența producerii unei pagube este

demonstrată de pornirea executării silite față de reclamantă, care ar suferi,

astfel, un prejudiciu prin imposibilitatea desfășurării în continuare a

activității, cu consecințe negative asupra personalului angajat, pe de altă

parte.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs D.G.R.F.P. Timișoara,

continuatoare legală a pârâtei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că prima instanță a dispus suspendarea

actelor administrative fiscale, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Examinând hotărârea

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat,

după cum se va arăta în continuare.

Prima instanță avea

obligația să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

prevenirea producerii unei pagube iminente.

Referindu-se la noțiunile susmenționate,

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba

iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” (lit. ș)) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ” (lit.

t))

.

Cele două

condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă

caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ,

presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta

existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.

Or, aprecierea

instanței de judecată, potrivit căreia, singure, criticile aduse de reclamantă

actului contestat constituie caz bine justificat, este greșită, întrucât

acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să dovedească existența

condiției prevăzute de lege.

Motivele de

nelegalitate a actelor contestate, invocate de intimata-reclamantă, nu creează

pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o

îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor

acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar

intimata-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne

prezumția de legalitate a actului contestat, fără ca prin aceasta să antameze

sau anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității acestuia.

Prin urmare, în mod

greșit a reținut prima instanță că în speță ar fi îndeplinită condiția

referitoare la cazul bine justificat.

Nici în ceea ce

privește condiția referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce

s-ar produce prin executarea actului contestat, cele reținute de prima instanță,

în sensul că prin pornirea executării silite față de reclamantă s-ar ajunge la

imposibilitatea desfășurării în continuare a activității acesteia, nu sunt de

natură a conduce la concluzia potrivit căreia această situație se încadrează în

definiția noțiunii de „pagubă iminentă” prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, citate mai sus.

Înalta Curte

apreciază, în raport cu jurisprudența acestei instanțe, că este greșită

concluzia potrivit căreia, prin chiar lipsirea de cuantumul sumei impuse, în

caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale,

întrucât singură punerea în executare a deciziei contestate nu conduce implicit

la concluzia îndeplinirii cerinței în discuție.

Or, suspendarea

actelor administrative reprezintă, așa cum am arătat, o situație de excepție,

întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care

determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

Față de cele arătate,

cum din actele și lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile

referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă a cărei prevenire se

urmărește prin suspendarea executării actului administrativ contestat, Înalta

Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce face ca motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. să fie întemeiat, urmând a fi admis recursul și modificată sentința

atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC

V. SRL Jimbolia, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta D.G.R.F.P. Timișoara împotriva sentinței nr. 107 din 14

februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării actelor

administrative contestate, formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.