ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 574/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 574/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 7 august 2012, reclamanta SC H.T. SA, în

contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Teleorman și A.N.A.F. a solicitat instanței

ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei

nr. 66 din 8 februarie 2012 emisă de către A.N.A.F. - Direcția generală de

soluționare a contestației, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației formulate împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P.

Teleorman;

- anularea Deciziei

de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de către D.G.F.P.

Teleorman;

- înlăturarea tuturor

obligațiilor de plată instituite în sarcina societății reclamante prin actele

fiscale atacate;

- în cazul în care se

va considera că, în lipsa unei decizii emise de A.N.A.F. asupra fondului

contestației formulate de SC H.T. SA împotriva Deciziei de impunere F-TR 608

din 30 noiembrie 2011 a D.G.F.P. Teleorman și nu se vor putea lua în discuție

capetele de cerere 2 și 3 privind anularea deciziei de impunere amintite și

înlăturarea obligațiilor de plată instituite, s-a solicitat anularea Deciziei

nr. 66 din 8 februarie 2012, emisă de A.N.A.F. - Direcția generală de

soluționare a contestațiilor și obligarea A.N.A.F. la emiterea unei decizii

prin care să soluționeze pe fond contestația societății.

În temeiul art. 14

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a solicitat și

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011

emisă de către D.G.F.P. Teleorman, până la soluționarea contestației împotriva

actului administrativ.

Prin cererea depusă

la termenul din 7 ianuarie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C.

proc. civ., societatea reclamantă a renunțat la judecata capetelor 2 și 3 ale

acțiunii, iar în ședința de la același termen a precizat că renunță și la

cererea de reexaminare a cuantumului cauțiunii, ca urmare a faptului că a

înțeles să renunțe și la cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. F-TR

608 din 30 noiembrie 2011 emisă de către D.G.F.P. Teleorman.

Astfel, societatea

reclamantă și-a restrâns acțiunea exclusiv la cererea de anulare a Deciziei nr.

66 din 8 februarie 2012 emisă de către A.N.A.F. - Direcția generală de

soluționare a contestației prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației formulată împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P.

Teleorman.

În motivarea acestei

cereri, reclamanta a susținut, în esență, următoarele:

În fapt, în anul

2008, SC H.T. SA a primit din partea acționarului majoritar, care deținea peste

98% din acțiunile societății, o cerere de restituire în natură a unei părți din

aportul său la capitalul social și reducerea corespunzătoare a cotei sale de

participație la capitalul social, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 207 -

208 din Legea nr. 31/1990.

Cererea a fost

aprobată de către adunarea generală extraordinară a SC H.T. SA, care a hotărât

restituirea către acționarul majoritar a unei clădiri și a terenului aferent,

concomitent cu reducerea egală ca valoare a participației la capitalul social.

Urmare Hotărârii AGA nr. 6 din 7 ianuarie 2009, restituirea clădirii și a

terenului către acționarul majoritar a fost făcută de către societate în baza

unei convenții - act adițional, autentificată la 17 februarie 2009.

După restituire, la

solicitarea consiliului de administrație, asociatul majoritar a renunțat la

intenția de folosire în alte scopuri a imobilului și a închiriat clădirea și

terenul către SC H.T. SA, conform Contractului de închiriere din 17 februarie

2009, societatea continuând să le utilizeze în scopul obținerii de venituri.

În anul 2011, SC H.T.

SA a făcut obiectul unui control de fond din partea pârâtei D.G.F.P. Teleorman,

control finalizat prin Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011

și în baza căreia, în sarcina societății comerciale reclamante au fost

stabilite obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 31.225.942

RON reprezentând impozit pe profit în sumă de 17.619.024 RON și accesorii în

sumă de 13.606.918 RON, aferente impozitului pe profit.

Împotriva deciziei de

impunere societatea reclamantă a formulat contestație pe cale administrativă,

dosarul fiind trimis spre rezolvare către Direcția generală de soluționare a

contestațiilor din cadrul A.N.A.F. și, deși instituția respectivă era obligată

prin art. 70 din O.G. nr. 92/2003 să emită o decizie în termen de 45 de zile, a

preferat să suspende sine die soluționarea contestației prin Decizia nr. 66 din

8 februarie 2012, pe motiv că organul fiscal teritorial ar fi făcut o sesizare

penală pentru a se verifica dacă prin operațiunea de restituire a capitalului

social s-au încălcat norme de natură penală și dacă sunt întrunite elementele

constitutive ale vreunei infracțiuni.

Pentru a justifica

măsura suspendării, A.N.A.F. a făcut trimitere la mai multe decizii ale Curții

Constituționale, fără însă a ține seamă de faptul că instanța constituțională a

statuat că întâietatea rezolvării acțiunii penale consacrată de prevederile C.

proc. pen. presupune existența pe rolul unei instanțe a unui proces penal în

curs de soluționare, în timp ce, în speță, sesizarea parchetului nu a condus

nici măcar la începerea urmăririi penale.

În realitate, a

arătat reclamanta, măsura suspendării soluționării contestației nu este decât o

modalitate prin care A.N.A.F. a evitat să se pronunțe asupra probelor evidente

de nelegalitate și netemeinicie a deciziei de impunere depuse de societate

împotriva constatărilor D.G.F.P. Teleorman, probe care demonstrau în mod cert

că restituirea către acționarul majoritar nu s-a efectuat în baza unei vânzări,

iar restituirea către acționar a cotei-părți din aportul la capitalul social nu

a avut implicații asupra veniturilor și cheltuielilor societății, tranzacția

nefiind impozabilă.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost restrânsă și anularea Deciziei

nr. 66 din 8 februarie 2012, emisă de către A.N.A.F. - Direcția generală de

soluționare a contestației, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației formulate împotriva deciziei de impunere emise de către D.G.F.P.

Teleorman.

Ambele autorități

publice pârâte au formulat în cauză întâmpinări.

D.G.F.P. a Județului

Teleorman a invocat, în principal, excepția prematurității formulării acțiunii

cu privire la anularea Deciziei de impunere nr. F - TR 608 din 30 noiembrie

2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman și excepția inadmisibilității acțiunii, iar

pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare

în judecată argumentându-se, în esență, că actele administrativ-fiscale atacate

sunt legale și temeinice.

A.N.A.F., referitor

la cererea de anulare a Deciziei nr. 66 din 8 februarie 2012, a susținut că

soluția de suspendare a soluționării contestației, formulată de societatea

reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F - TR 608 din 30 noiembrie 2011,

este legală și temeinică și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

S-a argumentat de

către autoritatea publică pârâtă că, prin Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie

2011, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman au sesizat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman prin înaintarea Procesului-verbal

nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 încheiat la SC H.T. SA, ale cărui constatări se regăsesc

și în raportul de inspecție fiscală care a stat la baza întocmirii deciziei de

impunere contestate, în vederea constatării existenței sau inexistenței

elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit.

b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale, cu modificările și completările ulterioare, și art. 43 din Legea

contabilității nr. 82/1991.

S-a mai învederat

faptul că, între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin Procesul-verbal

nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 ale cărui constatări se regăsesc în Raportul de

inspecție fiscală nr. F-TR 425 din 30 noiembrie 2011 încheiat de către organele

de inspecție fiscală ale D.G.F.P. Teleorman - Activitatea de inspecție fiscală,

care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie

2011, contestată, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite

există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale

administrativă, așa încât organul de soluționare a contestațiilor din cadrul

A.N.A.F. nu se poate pronunța pe fondul contestației administrative a

societății mai înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale a cauzei.

Cum la termenul de

judecată din data de 7 ianuarie 2013 reclamanta a depus la dosar o cerere prin

care a arătat că înțelege să renunțe la judecata capetelor 2 și 3 din acțiunea

principală referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30

noiembrie 2011, emisă de către D.G.F.P. Teleorman, și la înlăturarea tuturor

obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, precum și la cererea de

suspendare a acestei decizii de impunere, prima instanță, luând act de

concluziile părților, a constatat că nu se mai impune discutarea excepției

prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta

D.G.F.P. Teleorman, și nici cererea de suspendare provizorie a Deciziei de

impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011.

instanțe

Prin Sentința nr. 1

din 7 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC H.T. SA

- în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Teleorman și A.N.A.F., ca

neîntemeiată.

Pentru a decide în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

În urma controlului

efectuat de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman și

materializat în Raportul de inspecție fiscală nr. F-TR 425 încheiat în data de

30 noiembrie 2011, a fost emisă Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30

noiembrie 2011, prin care au fost stabilite în sarcina societății comerciale

reclamante obligații fiscale suplimentare în sumă de 31.225.942 RON

reprezentând impozit pe profit (17.619.024 RON) și accesoriile aferente

(13.606.918 RON).

Împotriva Deciziei de

impunere și a Raportului de inspecție fiscală, societatea reclamantă a formulat

contestație fiscală în temeiul art. 205 C. proc. fisc., cu privire la care

A.N.A.F. a emis Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012 dispunând, în temeiul art.

214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației ca

urmare a faptului că organul fiscal de control D.G.F.P. Teleorman a sesizat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman cu Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie

2012.

În conținutul

sesizării, organul fiscal competent D.G.F.P. Teleorman a apreciat că, având în

vedere aspectele referitoare la omisiunea evidențierii în actele contabile ori

în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate, pot fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale, coroborat cu prevederile art. 43 din Legea nr.

82/1991 în care se precizează că "efectuarea cu știință de înregistrări

inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate,

având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor

financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în

bilanț" constituie infracțiune de fals intelectual, urmând ca asupra

acestor aspecte să se pronunțe organul de urmărire penală.

Analizând prevederile

art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., prima instanță a constatat că,

într-adevăr, între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin

Procesul-verbal nr. 6623 din 25 noiembrie 2011 ale cărui constatări se regăsesc

în Raportul de inspecție fiscală nr. F-TR 425 din 30 noiembrie 2011 încheiat de

organele de inspecție fiscală ale D.G.F.P. Teleorman și care a stat la baza emiterii

Deciziei de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011 și stabilirea

caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Totodată, a reținut

că reglementarea instituită prin art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. are

ca scop evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la

aceleași operațiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligații

fiscale suplimentare, precum și existența unor indicii de săvârșire a unor

infracțiuni și reprezintă consecința principiului juridic potrivit căruia

"penalul ține în loc civilul", legiuitorul statuând că acest

principiu funcționează și în ceea ce privește activitatea de jurisdicție

administrativă, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 449/2004 referitoare la neconstituționalitatea art. 183 alin. (1)

lit. a), actualmente art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

În cauză, autoritatea

fiscală competentă a sesizat organul de urmărire penală, iar Parchetul de pe

lângă Tribunalul Teleorman a comunicat instanței cu Adresa nr. 570/P/2011 din

28 decembrie 2012 că dosarul privind pe D.B. și M.C. a fost preluat la data de

12 decembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică.

Susținerea societății

comerciale reclamante potrivit căreia măsura suspendării soluționării

contestației poate fi luată de organul fiscal competent doar atunci când acesta

constată existența pe rolul unei instanțe a unui proces penal în curs de

soluționare a fost apreciată ca lipsită de temei legal, deoarece A.N.A.F. a

dispus suspendarea soluționării contestației fiscale în temeiul art. 214 alin

(1) lit. a) C. proc. fisc.

Apărarea invocată de

societatea comercială reclamantă vizează situația avută în vedere de legiuitor

la art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., când măsura suspendării poate fi

luată atunci când soluționarea cauzei (soluționarea contestației fiscale)

depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face

obiectul unei alte judecăți (existența unui litigiu pe rolul unei instanțe de

judecată).

exercitată de reclamanta SC H.T. SA

Împotriva Sentinței

nr. 1 din 2013 pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs, în

termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului s-a arătat că prima instanță nu și-a motivat hotărârea pronunțată,

în fapt și în drept; încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ.

Prima instanță nu a

motivat împrejurarea că a înlăturat două hotărâri judecătorești irevocabile

care rezolvaseră din punct de vedere juridic problema prețurilor de transfer și

clarificaseră în mod definitiv faptul că operațiunea în cauză nu a fost o

vânzare încheiată între acționarul majoritar și societate, ci numai o

restituire în natură a bunului, fără a se obține niciun profit ce putea fi

supus impozitării.

Recurenta arată că

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât textul de lege nu

instituie o obligație în sarcina A.N.A.F. de a suspenda în toate cazurile

soluționarea contestației administrative doar pentru simplul fapt că s-a

formulat o plângere penală ci, dimpotrivă, textul respectiv dă posibilitatea

organului competent de a suspenda soluționarea contestației cu condiția să

existe indicii temeinice că în cauză s-a săvârșit o infracțiune, iar decizia de

suspendare să fie motivată.

Or, în cauză,

A.N.A.F. a făcut afirmații generice în cuprinsul Deciziei nr. 66 din 8

februarie 2012, fără a preciza în mod concret care anume este infracțiunea care

a fost săvârșită de societate, în ce constă fapta penală și de ce ar fi

influențată soluția administrativă de cea pronunțată pe latură penală.

Recurenta a mai

precizat că hotărârea fondului contravine probelor administrate, instanța

reținând contrar probelor aflate în dosar că este îndeplinită condiția

existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie dată în procedura

administrativă.

Instanța de fond ar

fi trebuit să vadă că societatea recurentă nu avea cum să săvârșească vreuna

dintre infracțiunile de care a fost acuzată și nu avea cum să fie corectă

măsura impozitării, în condițiile în care societatea nu a încasat nicio sumă de

bani pentru imobil, întrucât restituirea către asociați a bunurilor aduse ca

aport în natură se face numai la valoarea existentă în capitalul social la data

la care s-a realizat aportul, valoare cu care se reduce capitalul social,

astfel încât nu este necesară o reevaluare a bunurilor aduse ca aport în

natură.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în

sensul admiterii acțiunii și anulării Deciziei nr. 66/2012, emisă de A.N.A.F.

în fața Înaltei Curți

Intimata-pârâtă

D.G.F.P. Teleorman, prin întâmpinarea formulată la data de 31 decembrie 2013, a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat pentru următoarele considerente:

și de drept relevante

Urmare a controlului

efectuat de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman și

finalizat prin întocmirea Raportului de inspecție fiscală nr. F-TR 425 din 30

noiembrie 2011, a fost emisă Decizia de impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie

2011, prin care au fost stabilite în sarcina societății comerciale reclamante

obligații fiscale suplimentare în sumă de 31.225.942 RON reprezentând impozit

pe profit - 17.619.024 RON și accesorii aferente - 13.606.918 RON.

Împotriva deciziei de

impunere, recurenta-reclamantă a formulat contestație fiscală conform

dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc.

Prin Decizia nr. 66

din 8 februarie 2012, A.N.A.F. a dispus în temeiul dispozițiilor art. 214 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației ca urmare a

faptului că organul de control fiscal a sesizat Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman cu Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012, apreciind că

omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a

operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate poate întruni

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b)

și c) din Legea nr. 241/2006 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

coroborat cu prevederile art. 43 din Legea nr. 82/1991, în care se precizează

că "efectuarea de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a

înregistrării în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor,

cheltuielilor, rezultatelor financiare și a elementelor de activ și pasiv ce se

reflectă în bilanț" constituie infracțiune de fals intelectual.

Înalta Curte reține

că potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent

poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, atunci când organul

ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura

administrativă.

Este adevărat că

printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit că întâietatea

rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare

și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., scopul suspendării

constituindu-l tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire

la care instanța are unele indicii.

În cauză, este de

necontestat că autoritatea fiscală competentă a sesizat organele de urmărire

penală (Adresa nr. 6624 din 25 noiembrie 2012) și, pe de altă parte, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman a comunicat instanței, cu Adresa nr.

570/P/2011 din 28 decembrie 2012, că dosarul de urmărire penală a fost preluat

la data de 12 decembrie 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică.

Însă, Înalta Curte

are în vedere că situația de fapt reținută nu este contestată, în discuție

fiind doar încadrarea fiscală a respectivei situații de fapt, anume dacă în

cauză este vorba despre restituirea în natură a aportului la capitalul social

(imobil și teren aferent) către acționarul majoritar, persoană fizică, și care,

în concepția reclamantei, nu reprezintă o operațiune economică, sau este vorba

despre o operațiune de vânzare-cumpărare.

Astfel, nu există

nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor

fiscale, așa cum a reținut judecătorul fondului.

Mai mult decât atât,

de la data sesizării organelor de cercetare penală, prin Adresa nr. 6624 din 25

noiembrie 2012, până în prezent, au trecut 16 luni fără ca în dosar să se fi

dispus vreo măsură, ceea ce este de natură a încălca și exigențele privind

respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

cu referire la termenul rezonabil.

Reținând că față de

societatea comercială reclamantă până în prezent nu s-au dispus măsuri de

natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de Fisc (ceea ce ar fi

putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a

acorda prioritate organului de cercetare penală), precum și faptul că între

stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și stabilirea

obligațiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influența

soluționarea contestației administrative, Înalta Curte apreciază că în cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.

soluției instanței de recurs

Pentru rațiunile

expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în

sensul că va admite acțiunea, va anula Decizia nr. 66 din 8 februarie 2012

emisă de A.N.A.F. și va obliga pârâta să soluționeze pe fond contestația

administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F-TR

608 din 30 noiembrie 2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de H.T. SA Turnu Măgurele împotriva Sentinței nr. 1 din 7 ianuarie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC H.T. SA Turnu

Măgurele.

Anulează Decizia nr.

66 din 8 februarie 2012 emisă de A.N.A.F. și obligă pârâta să soluționeze pe

fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de

impunere nr. F-TR 608 din 30 noiembrie 2011, emisă de D.G.F.P. Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ