CtEDO 25.11.2008 Auto

AKIN ET KAMACI c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.11.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AKIN ET KAMACI c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44570/04 prezentate de Emine AKIN și Hayrieye KAMACI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ișul Karakaș, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 noiembrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce au intenționat, face următoarea decizie FAȚĂ recurentelor, Emine Akiran și Hayrieye Kamac. Sunt cetățeni turci născuți în 1952, respectiv 1959 și rezidenți în Ankara. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către M F.A. Kaplan, avocată la Ankara. Guvernul tan ( mai mult decât) este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1992, recurentele au înscris la un proiect pus în aplicare de municipalitatea Keçiören și au plătit suma stabilită de autorități pentru a deveni proprietari ai unei case. La 8 martie 1994, municipalitatea le-a atribuit terenul. La 19 octombrie 1995, a anulat proiectul instituit și a resiliat unilateral toate contractele de vânzare a terenurilor. La 17 aprilie 2000, recurentele, considerând că au suferit un prejudiciu, au intentat în fața Tribunalului de Mare Instanță o acțiune în despăgubire împotriva municipiului. La 2 decembrie 2003, instanța le-a acordat recurentelor câștig de cauză și a condamnat municipalitatea să le plătească daune-interese a căror valoare a fost însoțită de dobânzi-interese. La 8 iunie 2004, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. În lipsa plății de către municipalitate, recurentele au inițiat o procedură de executare forțată. Primăria a aplicat executarea hotărârii de justiție și a efectuat retribuția în șapte rânduri, și anume la 12 martie 2004 (6 000 000 000 de lire turcești (TRL)), la 26 noiembrie 2004 (4 000 000 000 000 000 de lire sterline. TRL), 3 decembrie 2004 (4 000 000 000 TRL), 21 decembrie 2004 (4 000 000 TRL), 2 mai 2005 (2 807 000 TRL), 30 octombrie 2007 (16 917 760 000 TRL) și 12 noiembrie 2007 (1 889 670 000 TRL). În scrisorile sale din 8 și 29 noiembrie 2007, guvernul a informat Curtea că, cu aceste plăți, municipalitatea a efectuat plata în întregime a datoriei sale față de reclamante, ceea ce a confirmat avocatul părților interesate în scrisoarea sa în răspuns din 14 ianuarie 2008. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza lipsei plății de către municipalitate a indemnizațiilor care le-au fost acordate prin hotărâre. Pe baza acelorași fapte, ele au imputat, de asemenea, încălcarea art. 17 și 18 din Convenție. 1, recurentele se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza neplății de către municipalitatea Keçiören a indemnizațiilor care le-au fost acordate prin hotărâre. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi Guvernul, care se referă la cauzele referitoare la fapte și obiecții similare ( Erol Tunacular c. Turcia (dec.), nr. 38852/03, 29 septembrie 2005, Serpil Yalmaz c. Turcia, nr. 38857/03, 29 septembrie 2005, și Temel Ersoy c. Turcia (dec.), nr. 38867/03, 29 Septembrie 2005), contestă acuzațiile de încălcare a convenției în măsura în care autoritățile interne și-au achitat sumele datorate și susține, de asemenea, că recurentele și-au pierdut calitatea de victime, întrucât litigiul a fost soluționat în legislația națională pe motiv că au obținut plata sumelor datorate acestora. Recurentele combate această teză și invită Curtea să ia în considerare o posibilă încălcare a Convenției și susțin că plata datoriei în litigiu, chiar dacă este însoțită de interese care țin cont de inflație, nu poate pune capăt prejudiciului cauzat de întârzierea cu care a avut loc acest regulament. Curtea subliniază că prezenta cerere se referă la o serie de cereri referitoare la fapte și obiecții similare, cauze în care a avut deja ocazia să se pronunțe (Fil și alții c. Turcia (dec.), n 32146/03, 32151/03, 32157/03, 32158/03, 32160/03 și 32161/03, 30 august 2007, Mo 31195/03, 3119/03, 31201/03 și 872/04, 15 mai 2007). Ea nu vede nici un motiv de a se ui în afara cazului abordării adoptate în deciziile menționate anterior. În această privință, având în vedere documentele din dosar și informațiile furnizate de părți, Curtea constată în primul rând că autoritățile municipale au procedat la executarea hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, limitând sumele datorate acestora. Curtea ia în considerare, în acest sens, declarația făcută de avocatul recurentelor potrivit căreia acestea obținuseră plata integrală a creanței lor. Pe de altă parte, prin aplicarea metodei de calcul pe care a pus-o în aplicare, care ține seama de efectele inflației, Curtea constată că întârzierea înregistrată de municipalitate nu a avut drept consecință prejudiciul financiar suferit recurentelor. Prin urmare, Comisia consideră că, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, este necesar să se respingă faptul că părțile interesate sunt vădit nefondate. Pe baza acelorași fapte, recurentele invocă, de asemenea, articolele 17 și 18 din Convenție. Curtea arată că aceste obiecțiuni sunt strâns legate de t ă ț i le care se întemeiază pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și că ele apar neabătute. Prin urmare, ele sunt, de asemenea, vădit nefondate și că trebuie, de asemenea, să fie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție (Mert all c. Turcia (dec.), 166/04, 3309/04, 3754/04, 17999/04, 18001/04, 18003/04, 18004/04, 18005/04 și 18006/04, 8 iulie 2008). Prin urmare, cererea trebuie respinsă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă