- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 septembrie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 11.09.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 18877/236/2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții P.G. și P.D.V. La apelul nominal, lipsesc petenții P.G., P.D.V., intimata P.G. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidentă informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 24 septembrie 2013. Se mai referă că, petenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, obligație legală față de care aceștia nu s-au conformat. Reprezentanta Ministerului Public solicită, în principal, anularea cererii de strămutare, ca netimbrată, iar în subsidiar, respingerea acesteia.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenții P.G. și P.D.V. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 18877/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2013.