ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4220/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4220/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față
În baza actelor și lucrărilor dosarului reține
următoarele:
Prin sentința penală nr. 261 din 04 mai 2012,
pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 13435/121/2011, a fost
respinsă, ca fiind nefondată,
cererea
de rejudecare formulată în temeiul art. 522
1
C. proc. pen., de
către condamnatul P.G.D., cu privire la sentința
penală nr.
597 din 03 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Galați în
dosarul nr. 1979/121/2010,
Astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Condamnatul P.G.D. a solicitat rejudecarea, în
baza
dispozițiilor art. 522
1
C. proc. pen., a cauzei ce a format
obiectul
dosarului nr. 1979/121/2010 a Tribunalului Galați, învederând
instanței faptul că prin sentința penală nr. 597
din 03 decembrie 2010, Tribunalul Galați
I-
a
condamnat în lipsă la pedeapsa închisorii de 13 ani pentru comiterea
infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215
C. pen.,
A arătat, de asemenea, că nu a fost în Cauză
audiat nici de organul de
urmărire
penală și nici de instanța de judecată; deoarece a fost plecat din țară
începând cu data de 30 iulie 2008, înainte de a se
fi început urmărirea penală
împotriva
sa, în anul 2011 a fost arestat de autoritățile italiene în baza
mandatului emis de Tribunalul Galați în dosarul
nr. 1979/121/2010 și ulterior
predat în România,
A constatat prima instanță că, prin sentința
penală nr. 597 din 03 decembrie 2010
a
Tribunalului Galați, condamnatul P.G.D. a fost condamnat la o
pedeapsă principală de 13 ani închisoare și
pedeapsa complementară a
interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen.
, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei
închisorii, pentru
comiterea
infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5)
C.
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel
inculpatul P.G.
D., iar la termenul de
judecată din data de 20 ianuarie 2012, fiind prezent în
fața instanței de control judiciar, în prezența
avocatului ales, acesta a înțeles
să-și
retragă apelul promovat și a cerut ca instanța să ia act de această
manifestare de voință, în conformitate cu art. 385
4
alin. (2) C. proc. pen.
, în referire la art. 369 C. proc. pen.
Față de această
împrejurare, prima instanță a constatat că,
condamnatul
P.G.D. nu se află în situația prevăzută de art. 522
1
C. proc. pen., pentru ca cererea sa să fie
admisibilă în
conformitate cu aceste
dispoziții legale, deoarece condamnatul a avut
cunoștință despre faptul că este cercetat într-o cauză penală atât la
organul
de urmărire penală, cât și
cel de judecată, lucru probat cu prezentarea sa în
fața instanței de
apel.
În această fază procesuală acesta avea
posibilitatea să solicite
administrarea
de probatorii prevăzute de Codul de procedură penală, cu care
și-ar fi putut realiza apărarea. A apreciat prima
instanță că, nerealizând acest
lucru,
nu poate conduce la interpretarea faptului că fiind plecat din țară ar
putea invoca faptul că se află în situația în
care statul cere extrădarea sau
predarea în baza unui mandat european de
arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă cauza ar putea fi
rejudecată de către
instanța care a judecat
în primă instanță la cererea condamnatului.
A mai reținut instanța de fond că, în cauză sunt
probe din care rezultă
că
condamnatul a părăsit țara în anul 2008, stabilindu-se în Italia. în luna
iunie 2011 s-a emis un mandat de urmărire internațională
și un mandat
european de arestare,
iar la 31 august 2011 acesta a fost arestat în Italia, fiind
predat autorităților române la 11 noiembrie 2011.
Față și de aceste date, prima
instanță
a ajuns la concluzia că, condamnatul nu se află în starea de
condamnat definitiv pentru o judecată în lipsă,
extrădarea și emiterea
mandatului
european de arestare efectuându-se de autorități în condițiile în care
condamnatul a fost prezent în fața instanței de judecată în calea de atac
a
apelului.
Față de aceste precizări, cererea condamnatului a
fost respinsă ca
fiind nefondată,
acesta fiind obligat totodată la plata de cheltuieli judiciare
către
stat.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în
termen legal, a
declarat apel
condamnatul P.G.D., criticând-o ca nelegală. În
motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a ajuns
la
concluzia potrivit căreia
condamnatul P.G.D. ar fi avut cunoștință despre faptul că este cercetat într-o
cauză penală. în realitate, condamnatul a
luat la cunoștință despre sentința vizând condamnarea sa abia la
momentul la
care a fost arestat în
Italia, în baza mandatului european de arestare, în
vederea predării în
România.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr.
194/ A din 18 septembrie
2012, a admis apelul declarat de condamnatul P.G.D.
a
desființat sentința penală nr. 261 din 4
mai 2012 pronunțată de Tribunalul Galați, cauza fiind trimisă spre continuarea
judecății la aceeași instanță,
respectiv Tribunalul Galați.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 522
1
C. proc. pen.,
astfel cum acesta a
fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „în cazul în care
se cere extrădarea sau predarea în baza unui
mandat european de arestare a
unei
persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată
de către instanța care a judecat în primă
instanță, la cererea condamnatului”.
Din
analiza textului legal menționat instanța de control judiciar a reținut că,
pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze
penale trebuie întrunite unele
condiții, respectiv:
- cererea să fie formulată de către o persoană
pentru care s-a cerut
extrădarea sau
predarea în baza unui mandat european de arestare,
în vederea executării unei pedepse cu închisoarea
aplicată de o
instanță națională;
- persoana respectivă, a cărei extrădare sau
predare a fost cerută de
către statul
român, sa fi fost judecată și condamnată în lipsă.
În speța de față, instanța a constatat
îndeplinirea ambelor condiții,
fiind
dovedit că apelantul-condamnat P.G.D. a fost predat de
către autoritățile italiene, către autoritățile
române, în baza mandatului
european
de arestare din 10 iunie 2011, emis în temeiul sentinței penale nr.
597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galați judecat
și condamnat în lipsa sa.
Totodată, în raport de împrejurarea că pe rolul
Curții de Apel Galați se
înregistrase
apelul peste termen formulat de apărătorul ales al condamnatului
și care ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de
lege pentru a fi soluționat pe
fond,
însă acesta a fost retras, condamnatul optând astfel pentru rejudecarea
cauzei pe calea prevăzută de art. 522
1
C. proc. pen., instanța de control judiciar a reținut că instanțele nu pot
cenzura dreptul de opțiune al
condamnatului
cu privire la calea pe care acesta înțelege să o folosească
pentru a obține rejudecarea cauzei în care a fost
condamnat, ci doar au
obligația de a
se asigura că nu are loc o dublă rejudecare a aceleiași cauze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen
legal, recurs Parchetul
de pe lângă
Curtea de Apel Galați, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei
Curți de Casație și Justiție la data de 14
decembrie 2013 sub numărul
13435/121/2011.
În concluziile orale reprezentantul Ministerului
Public a criticat decizia
pentru
netemeinicie și nelegalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut
de art. 395
9
pct. 17
2
C. proc.
pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si menținerea
sentinței penale nr. 261din 4 mai 2012 a Tribunalului Galați, secția penală,
apreciind-o ca fiind legală și
temeinică.
Concluziile
reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului
intimatului P.G.D., precum și ultimul cuvânt al intimatului au fost
consemnate în partea introductivă a prezentei
decizii, urmând a nu mai fi
reluate.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor
formulate Înalta Curte
constată
recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 522
1
C. proc. pen.,
astfel cum acesta a fost
modificat
prin Legea nr. 202/2010, în cazul în care se cere extrădarea sau
predarea
în baza unui mandat european de arestare a unei persoane
judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea
fi rejudecată de către
instanța care
a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.
Astfel, Înalta Curte reține că nu trebuie pierdut
din vedere faptul că
rațiunea
instituirii procedurii prevăzute de art. 522
1
C. proc. pen.,
este respectarea dreptului ia un proces echitabil
și transpunerea în dreptul
procesual
penal român a prevederilor C.E.D.
O. și
a practicii judiciare a C.E.D.O., și că
îndeplinirea acestor condiții trebuie analizată, respectiv interpretată
în spiritul
și în concordanță cu
practica C.E.D.O. în materie. Totodată, instanța de recurs reține că nu trebuie
neglijat nici principiul aflării adevărului ce poate căpăta consistență prin
datele și elementele noi pe care cel care solicită rejudecarea
le poate prezenta organelor judiciare, date și
informații care pot pune într-o
altă
lumină întreaga stare de fapt și pot releva aspecte noi cu privire la
activitatea
infracțională care a făcut obiectul cauzei.
Luând în calcul faptul că dreptul inculpatului de
a fi prezent la judecata
este
recunoscut in Pactul internațional relativ la drepturile civile si politice și
că art. 6 paragraf 3 din C.A.D.O.L.F. recunoaște
celui acuzat „dreptul de a se apăra el
însuși”
și „dreptul de a interoga martori”, C.E.D.
O. a statuat că prezența
inculpatului este în principiu obligatorie la
soluționarea
cauzei. Se admit excepții de la regula prezenței inculpatului
atunci când asigurarea acestei condiții ar
conduce la amânarea nejustificata a
procedurii,
mai ales daca aceasta situație a fost verificata și constatată și
daca inculpatul are o culpa in absenta sa
(Hotărârea C. contra Italiei.).
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin
sentința penală nr.
597 din 03 decembrie
2010 a Tribunalului Galați, inculpatul P.G.D. a fost
condamnat, în lipsă, la pedeapsa închisorii de 13
ani, pentru săvârșirea unei
infracțiuni de înșelăciune cu consecințe
deosebit de grave, în formă continuată, sentința penală menționată rămânând
definitivă la data de
28 decembrie 2010,
prin neapelare.
La data de 10 iunie 2011, pe numele condamnatului
a fost emis un
mandat de urmărire
internațională. La aceeași dată s-a emis și un mandat
european de arestare pe numele condamnatului,
existând indicii că acesta se
află în Italia.
La data de 31 august 2011, în baza mandatului
european de arestare emis
de Tribunalul
Galați la data de 10 iunie 2011, condamnatul P.G.D. a fost arestat în Italia,
ulterior fiind predat autorităților române, la data de
10 noiembrie 2011.
La puțin timp
după predarea către autoritățile române, la data de
18 noiembrie 2011,
apărătorul ales al condamnatului a formulat,
în numele
inculpatului P.G.D., o cerere de
apel peste termen cu privire la
sentința
penală nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galați, cerere înaintată
spre
soluționare Curții de Apel
Galați și care nu a fost însușită de inculpatul P.
G.D., instanța de apel luând act despre
manifestarea de voință a
acestuia prin decizia penală nr. 15/ A din 20
ianuarie 2012.
Pe de altă parte, la data de 29 decembrie 2011,
pe rolul Tribunalului Galați a
fost
înregistrată prezenta cerere de rejudecare, întemeiată pe dispozițiile art.
522
1
C. proc. pen.
În contextul cauzal, Înalta Curte constată că, în
mod corect a constatat
instanța de
control judiciar îndeplinirea primei condiții prevăzută de art. 522
1
C.
proc. pen., fiind dovedit că apelantul-condamnat P.G.D. a fost predat de către
autoritățile italiene, către autoritățile române, în
baza mandatului european de arestare din 10 iunie
2011, emis în temeiul
sentinței penale nr. 597 din 03 decembrie 2010 a
Tribunalului Galați.
Totodată, Curtea constată că în cauză apare ca
fiind îndeplinită și cea
de a doua
condiție prevăzută de dispozițiile art. 522
1
C. proc. pen.,
constatând că la data la care condamnatul a introdus prezenta cerere de
rejudecare nicio instanță română nu procedase la
rejudecarea fondului cauzei
în prezența condamnatului.
Prin urmare, față de cele învederate, reținând că
soluția adoptată în
cauză este în
concordanta și cu jurisprudența C.E.D.
O., constând că instanța de
control judiciar a interpretat corect
prevederile
art. 522
1
C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de
Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr.
194/ A din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel
Galați, secția penală și
pentru cauze
cu minori, privind pe intimatul condamnat P.G.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 194/ A
din 18 septembrie
2012 a Curții de
Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, privind
pe
intimatul condamnat P.G.D.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din
oficiu, pentru intimatul
condamnat P.G.D.,
în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul
Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea
recursului declarat de
parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 decembrie
2012.