ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2216/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2216/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad pronunțată în

Dosarul nr. 2565/108/2012, în baza art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174

alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.V.D. la pedeapsa de 5

ani închisoare, pentru tentativă de omor.

În baza art. 174

alin. (1), teza finală C. pen. anterior raportat la art. 65 C. pen. anterior,

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 3 ani,

după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 279

alin. (1) C. pen. anterior, același inculpat a fost condamnat la două pedepse

de câte 2 ani închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 136 din

Legea nr. 295/2004, același inculpat a fost condamnat la două pedepse de câte 1

an închisoare, pentru uz de armă letală, fără drept.

În baza art. 181

alin. (1) C. pen. anterior, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2

ani închisoare, pentru vătămare corporală.

În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit.

b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai

grea, 5 (cinci) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în

regim de detenție.

Pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior, cu excepția

dreptului de a alege.

În baza art. 88 C.

pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, din data de

20 septembrie 2011.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, arma

de vânătoare x și o buc. tub cartuș și arma de vânătoare y și 2 buc. tuburi

cartușe, ridicate de la inculpat în baza dovezilor xx din 13 octombrie 2011, în

Dosar nr. 432/P/2011 și yy din 13 octombrie 2011, în Dosar nr. 99/P/2011 și

depuse la camera de corpuri delicte, din cadrul IPJ Arad - Serviciul CJSEO.

În baza art. 346,

art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată

de partea civilă J.D.V. și inculpatul a fost obligat la plata următoarelor

sume: 800 lei, daune materiale, reprezentând contravaloarea reparațiilor

cabanei; 8.000 lei, daune morale; s-a respins restul pretențiilor.

În baza art. 346,

art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată

de partea civilă F.V. și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei,

daune morale; respinge restul pretențiilor.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la

data de 24 aprilie 2012 în Dosarul nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Arad, înregistrat la data de 25 aprilie 2012, a fost trimis în

judecată inculpatul S.V.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de

omor, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 alin. (1) C.

pen. anterior, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art.

279 alin. (1) C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de

art. 136 din Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.

anterior, vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior,

nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1)

C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din

Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior. În

actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: Între S.V.D. și

martorul J.S. existau neînțelegeri mai vechi, acesta din urmă formulând mai

multe plângeri penale împotriva inculpatului, pentru comiterea unor infracțiuni

de amenințare sau distrugere. Urmare a uneia dintre plângerile formulate de

J.S., inculpatul S.V.D. a fost sancționat administrativ pentru comiterea unor

infracțiuni de amenințare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț aplicând

sancțiunea amenzii întrucât a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni. În seara de 19 septembrie 2011, în jurul

orei 21,00, inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul spre cabana locuită

de familia J., cabană situată la aproximativ doi kilometri de localitatea

Secaș, localitate unde domiciliază inculpatul S.V.D., având asupra sa arma de

vânătoare cu glonț tip carabină marca zz, fără a deține autorizația de

transport prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor. Ajungând în dreptul cabanei, inculpatul S.V.D. a încercat să urce

cu autoturismul o rampă pentru a pătrunde până lângă imobil, însă nu a reușit,

autovehiculul derapând. Inculpatul a întors autoturismul și s-a oprit la o

distanță de aproximativ 30 metri de terasa cabanei ieșind din autovehicul cu

arma asupra sa. Observând că inculpatul dorește să ajungă la cabană, partea

vătămată J.D.V., care se afla pe terasă împreună cu martora F.C., s-a apropiat

de marginea terasei l-a întrebat pe acesta ce dorește. Inculpatul S.V.D. a

răspuns: "pe J.", moment în care a îndreptat arma în direcția părții

vătămate J.D.V. și a tras un foc înspre ea, glonțul trecând la o distanță de

aproximativ 20 - 30 de centimetri lateral de aceasta. Întrucât inculpatul a

executat focul dintr-un loc situat în pantă față de poziția părții vătămate,

traiectoria proiectilului a fost una ascendentă, astfel că, după ce a trecut pe

lângă aceasta a pătruns în cabană la o înălțime de 2,30 metri, intrând prin

pereții și plafonul din lemn ai imobilului și oprindu-se în patul din dormitor.

Partea vătămată J.D. împreună cu martora F.C. au fugit în interiorul cabanei

încuind ușa, stingând lumina și ascunzându-se în bucătărie, după un frigider,

întrucât inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri, care au pătruns

într-o anexă a imobilului. Partea vătămată a sunat la Serviciul Național pentru

Apeluri de Urgență și l-a contactat telefonic pe soțul său, relatând cele

întâmplate, însă la sosirea organelor de poliție inculpatul plecase de la locul

faptei. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire

penală, însă s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Inculpatul a

recunoscut că este în conflict cu familia J., de mai mulți ani și că, din cauza

plângerilor formulate de familia J. împotriva sa, a fost dat afară din

serviciul pe care l-a avut, acela de pădurar, în loc. Secaș. În seara de 19

septembrie 2011, în jurul orelor 21.00, inculpatul s-a deplasat la locuința

familiei J., cu autoturismul său, având asupra sa arma de vânătoare, cu glonț

tip carabină, marca yy, fără a deține autorizație de transport, prevăzută de

Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, fapt constatat prin

procesul-verbal, întocmit de organele de cercetare penală la data de 20

septembrie 2011. În momentul în care a ajuns în dreptul cabanei familiei J.,

inculpatul a încercat să urce cu autoturismul, o rampă, pentru a ajunge la

imobil. Nu a reușit însă, pentru că autoturismul a derapat. Inculpatul a întors

autoturismul și s-a oprit la aproximativ 30 de metri de cabană, după care a

ieșit din mașină cu arma în mână. În acest timp, partea vătămată J.D.V. se afla

pe terasă, luând cina împreună cu prietena sa, martora F.C.. Observând că

inculpatul se apropie de terasa cabanei, partea vătămată s-a ridicat de la

masă, s-a apropiat de marginea terasei și l-a întrebat ce dorește. Inculpatul a

răspuns scurt: "pe J.", moment în care a îndreptat arma spre partea

vătămată și a tras un glonț spre ea, glonțul trecând la aproximativ 20 - 30 cm

lateral de partea vătămată. Inculpatul a executat focul dintr-un loc situat în

pantă, astfel că traiectoria sa a fost una ascendentă, iar după ce a trecut pe

lângă partea vătămată, a pătruns în cabană, la o distanță de 2,30 m, intrând

prin pereții și plafonul din lemn al cabanei și oprindu-se în patul din

dormitor. Partea vătămată s-a speriat foarte tare și, împreună cu martora F.,

au fugit în interiorul cabanei, au încuiat ușa, au stins lumina și s-au ascuns

în bucătărie, după un frigider, deoarece inculpatul a continuat să tragă încă

patru focuri, care au pătruns într-o anexă a cabanei. Partea vătămată a apelat

serviciul de urgență 112 și l-a sunat pe soțul ei, relatându-i cele întâmplate.

Până la sosirea organelor de poliție, inculpatul plecase deja de la locul

faptei.

Inculpatul nu a

recunoscut faptele declarând că, în data de 19 septembrie 2011, a fost la

tribunalul Arad, unde a avut un litigiu de muncă, iar în jurul orei 18,30 -

19,00 a ajuns acasă și nu a mai plecat. El a mai susținut că nu a mai scos

armele de vânătoare, din cutia metalică, în care sunt depozitate, iar referitor

la tubul de cartuș găsit la locul faptei, susține că este asemănător cu

cartușele pe care le folosește la armele sale, însă, susține că din anul 2010

nu a mai tras cu nici o armă, iar cu partea vătămată J. nu s-a mai văzut de 15

ani.

În ciuda faptului că

nu a recunoscut faptele, probele administrate în cauză, confirmă existența

acestora, precum și vinovăția inculpatului.

Astfel, din însăși

declarația inculpatului, coroborată cu declarațiile părții vătămate J.D., a

martorului J.S., precum și a plângerilor penale formulate de familia J., a

rezultat că inculpatul i-a amenințat cu moartea, în mai multe rânduri. Partea

vătămată a declarat că l-a recunoscut pe inculpat în momentul în care a tras cu

arma asupra sa și l-a întrebat ce dorește. Partea vătămată a susținut că

inculpatul a tras 5 focuri, din care s-a recuperat doar un cartuș, susținere

confirmată și de martora F.C..

Într-adevăr, din

conținutul expertizelor balistice efectuate în cauză, a rezultat că tubul

cartuș cu capsă percutată, ridicat de la locul faptei, a fost tras cu arma de

vânătoare yy, deși celelalte cartușe nu au fost găsite.

De asemenea, instanța

de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011 în jurul orelor 18,30 partea

vătămată F.V. în calitate de paznic de pășune în cadrul Primăriei Brazii, se

deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul localității

Secaș, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D. care venea din sens opus având pe umăr

arma de vânătoare marca xx fără a deține autorizația prevăzută de Legea nr.

295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, iar când partea vătămată s-a

apropiat la o distanță de 3 metri inculpatul a luat arma de pe umăr, a

îndreptat arma spre partea vătămată și a executat două focuri în plan oblic

proiectilele trecând deasupra părții vătămate, însă i-au pătruns în ochiul

stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părții

vătămate o lovitură cu patul armei în zona feței, apoi a încărcat din nou arma

și a mai tras două focuri în plan oblic, reproșând în același timp părții

vătămate "tu mi-ai făcut probleme".

S-a mai stabilit

faptul că în urma loviturii aplicate și a focurilor de armă executate, partea

vătămată F.V. a suferit un traumatism ocular stâng și un traumatism facial,

astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză,

leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile

îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a

recunoscut nici aceste fapte el susținând că el a fost bolnav la pat și că

părții vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deținută de aceasta în față, însă

toate aceste afirmații nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe

de altă parte, susținerile părții vătămate se coroborează cu expertiza

medico-legală efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate

și recepționate,dar și cu expertizele balistice efectuate în cauză.

Faptele comise de

inculpat i-au provocat părții vătămate leziuni, care au necesitat pentru

vindecare un număr de 22 - 25 zile îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost

internat, de urgență, în spital, în perioada 28 februarie 2011 - 4 martie 2011

și a fost în concediu medical, în perioada martie - aprilie 2011. Față de

suferința la care a fost expus, tribunalul a apreciat că suma de 4.000 lei este

în măsură să ofere satisfacție părții vătămate, astfel că inculpatul va fi

obligat la plata acestei sume, urmând ca restul pretențiilor să fie respinse.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel inculpatul S.V.D., apelul nefiind motivat în

scris ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al acestuia, care

a solicitat achitarea inculpatului pentru tentativa la infracțiunea de omor

întrucât nu a comis această faptă iar în subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 233/K din data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a fost admis apelul formulat de inculpatul S.V.D., a fost

desființată Sentința penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad și

rejudecând, a fost dispusă descontopirea pedepsei rezultante de 5 (cinci) ani

închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 11 pct.

2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus

încetarea procesului penal față de inculpatul S.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior, față de partea

vătămată F.V., deoarece aceasta și-a retras plângerea prealabilă.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de 5 ani, 2 ani

și două pedepse de 1 an aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

20 C. pen. anterior raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, art. 279

alin. (1) C. pen. anterior și art. 136 din Legea nr. 295/2004, în cea mai grea

de 5 (cinci) ani, pedeapsă rezultantă care s-a dispus a fi executată în regim

de detenție.

S-a constatat că

partea civilă F.V. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

S-a dispus menținerea

în rest a dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 192

alin. (3) din C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Examinând sentința

penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate

aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

Curtea de apel a constatat că apelul formulat de inculpatul S.V. este fondat,

pentru următoarele considerente.

Instanța de fond -

Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății,

respectiv aceea că în seara zilei de 19 septembrie 2011 în jurul orei 21,00,

inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul său având asupra sa arma de

vânătoare cu glonț tip carabină marca yy, fără a deține autorizație de

transport prevăzută de Legea nr. 295/2004, și ajungând la o distanță de aprox.

30 metri de cabana aparținând familie J. a ieșit din mașină cu arma în mână

executând un foc în direcția cabanei pe terasa căreia se afla partea vătămată

J.D.V. cu prietena sa - martora F.C., acestea speriindu-se foarte tare, cele

două fugind în interiorul cabanei, au încuiat ușa și au stins lumina, după care

s-au ascuns după un frigider, întrucât inculpatul a continuat să tragă încă

patru focuri de armă care au pătruns într-o anexă a cabanei.

Această faptă deși nu

a fost recunoscută de inculpat a fost dovedită prin probele administrate în

cauză, respectiv declarațiile părții vătămate J.D., martorii F.C., J.S., iar

din conținutul expertizelor balistice efectuate a rezultat că tubul găsit a

provenit de la arma inculpatului, astfel că aceste probe se coroborează între

ele, prezumția de nevinovăție fiind răsturnata în speța de față.

Inculpatul a încercat

să construiască un alibi cu ajutorul martorilor S.I., S.L., S.Le. și H.M., care

au încercat să acrediteze ideea că inculpatul după întoarcerea sa din

municipiul Arad în jurul orei 19,00, acesta nu a mai părăsit domiciliul, însă

aceste declarații sunt pro causa și urmează a fi înlăturate ca neveridice,

întrucât nu se coroborează cu restul materialului probator, dar și raportat la

faptul că trei dintre martori sunt rude cu inculpatul, astfel că declarațiile

sunt subiective.

De altfel nici

susținerea inculpatului că numitul J.S. - soțul părții vătămate, a fost cel

care a pus tubul de cartuș la locul faptei pentru a-l incrimina, nu poate fi

luată în considerare întrucât nu există nici o probă administrată în acest sens

fiind speculații, apărări ale inculpatului, fără susținere faptică.

Raportat la starea de

fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, se poate constata că

inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor, întrucât a tras cu

arma înspre partea vătămată J.D. prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu a

urmărit producerea unui rezultat letal a acceptat posibilitatea producerii lui,

astfel că instanța în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului pentru

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior.

De asemenea, instanța

de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011, în jurul orelor 18,30

partea vătămată F.V. în calitate de paznic de pășune în cadrul Primăriei

Brazii, se deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul

localității Secaș, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D. care venea din sens opus

având pe umăr arma de vânătoare marca xx fără a deține autorizația prevăzută de

Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, iar când partea

vătămată s-a apropiat la o distanță de 3 metri inculpatul a luat arma de pe

umăr, a îndreptat arma spre partea vătămată și a executat două focuri în plan

oblic proiectilele trecând deasupra părții vătămate, însă i-au pătruns în

ochiul stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părții

vătămate o lovitură cu patul armei în zona feței, apoi a încărcat din nou arma

și a mai tras două focuri în plan oblic, reproșând în același timp părții

vătămate "tu mi-ai făcut probleme".

S-a mai stabilit

faptul că în urma loviturii aplicate și a focurilor de armă executate, partea

vătămată F.V. a suferit un traumatism ocular stâng și un traumatism facial,

astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză,

leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile

îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a

recunoscut nici aceste fapte, el susținând că a fost bolnav la pat și că părții

vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deținută de aceasta în față, însă toate

aceste afirmații nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe de altă

parte, susținerile părții vătămate se coroborează cu expertiza medico-legală

efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate și

recepționate, dar și cu expertizele balistice efectuate în cauză.

În ceea ce privește infracțiunea

de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior, în calea de atac a

apelului s-a depus la dosar un înscris autentic, respectiv declarația părții

vătămate F.V. prin care acesta a arătat că își retrage plângerea formulată în

cauză neavând nici un fel de pretenții de natură civilă de la inculpat, motiv

pentru care cu privire la infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., instanța va

dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S.V.D., întrucât această

infracțiune se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Din probele dosarului

se poate reține că inculpatul S.V.D. a săvârșit și două infracțiuni de

nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. (1) C.

pen. anterior, cu ocazia săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor,

respectiv de vătămare corporală gravă, dar și două infracțiuni de uz de armă

letală fără drept prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aceleași ocazii,

infracțiuni care au fost dovedite fără nici un dubiu prin coroborarea tuturor

probelor aflate la dosarul cauzei, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în

speță.

Poziția de

nerecunoaștere a inculpatului a continuat și pe parcursul judecării apelului

declarat de acesta, solicitându-se achitarea sa pentru că nu a săvârșit faptele,

însă așa cum s-a dezvoltat de către instanța de apel argumentarea prezentei

hotărâri, prin administrarea probatoriului s-a dovedit vinovăția inculpatului

cu privire la infracțiunile deduse judecății, iar prezumția de nevinovăție a

fost răsturnată în speță, astfel că solicitarea de achitare a inculpatului

apare ca fiind nefondată.

Cu privire la

schimbarea de încadrare juridică a faptei solicitată de asemenea de către

inculpat se constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât cererea nu a fost

argumentată, iar instanța de fond în mod judicios a dat faptelor o încadrare

corectă, așa cum au rezultat acestea din probele administrate atât în cursul

urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut în vedere

criteriile prev. de art. 72 C. pen. anterior, gradul de pericol social al

infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut un comportament

procesual nesincer, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o situație

familială stabilă, în sensul că este căsătorit are 3 copii minori în

întreținere dintre care unul suferă de autism, iar raportat la toate aceste

elemente pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare care urmează a fi executată în

regim de detenție apare ca fiind adecvată pentru reeducarea inculpatului,

nefiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea condiționată sau

suspendarea sub supraveghere a pedepsei, conform disp. art. 81 sau art. 86 ind.

1 C. pen. anterior.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei în mod judicios instanța de fond văzând că sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a obligat inculpatul să

plătească părții civile J.D.V. suma de 800 lei daune materiale reprezentând

contravaloarea reparațiilor cabanei, precum și 8.000 lei daune morale, având în

vedere suferințele cauzate cu ocazia efectuării de către inculpat a focurilor

de armă în direcția părții vătămate, aceasta fiind foarte speriată cu ocazia

acelei fapte de tentativă de omor îndreptată împotriva sa.

În ceea ce privește

pe partea civilă F.V. raportat la faptul că acesta a renunțat la pretențiile

civile prin actul autentic depus la instanța de apel, instanța va lua act de

acest fapt.

Împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs inculpatul S.V.D..

Prin motivele de

recurs, inculpatul a susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât fapta este absorbită de

infracțiunea de uz de armă letală. Totodată, a arătat că nu a luat hotărârea de

a omorî partea vătămată, iar direcția glonțului prin înclinarea oblică a armei

de vânătoare arată cu claritate săvârșirea doar a infracțiunii de uz de armă de

vânătoare în mod ilegal și nu a tentativei de omor. Ca atare, a arătat că

instanțele de fond și apel au dat o greșită încadrare juridică faptei de

tentativă de omor. În concluzie, a solicitat schimbarea încadrării juridice din

tentativă la infracțiunea de omor și uz de armă letală în infracțiunea de uz de

armă letală.

De asemenea, cu

privire la celelalte fapte a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea

sub supraveghere.

Cu prilejul

dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat, față de împrejurarea că

motivele de recurs nu au fost depuse în termen, a invocat cazul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, care poate fi

avut în vedere din oficiu de către instanța de recurs. Criticile detaliate au

fost redate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 13 iunie 2014.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 14

ianuarie 2014.

Având în vedere că la

data judecării cauzei în recurs, respectiv la 13 iunie 2014, era în vigoare

noul C. proc. pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost

necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în

prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai

are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie

expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile

procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în

vigoare a legii noi.

Astfel, în

conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile

în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor

care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența

aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs."

Prin urmare,

constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data

intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva

unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că

este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile

Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la

prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului,

Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt

incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se

constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara la data de 5 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15

februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea

cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat,

rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit

ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să

constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care

corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea

integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea

desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că

devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite

chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând recursul

formulat de S.V.D., conform dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen.

anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor

art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte

constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul termen de

soluționare a recursului a fost stabilit la 2 mai 2014, recurentul inculpat

fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația motivării

recursului și consecințele nerespectării termenului, încă din data de 20

ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la dosar).

Potrivit art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, recursul trebuie motivat prin cererea

de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de

recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Recurentul a formulat

motivele de recurs cu depășirea acestui termen, fiind transmise prin fax la 4

iunie 2014 și înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 iunie

2014.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă

termenul prev. de alin. (2) al art. 385

10

C. proc. pen. anterior,

instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Criticile

recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică a faptei de tentativă

la infracțiunea de omor s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, care însă a fost

abrogat prin Legea nr. 2/2013. Ca atare, nu mai pot fi examinate prin prisma

acestui caz de casare.

Înalta Curte nu poate

examina critica nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, care vizează situația în

care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii, întrucât a fost exclus din categoria acelora care se iau în

considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea

motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, față de

aceste împrejurări, Înalta Curte ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, precum și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai enumera printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct.

17

2

, nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat,

nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește criticile vizând greșita

individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, Înalta Curte

constată că sunt neîntemeiate.

Criticile

recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenție și solicitarea

acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu

pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin

înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că

hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat

decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de

executare a pedepsei, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013.

Totodată, Înalta

Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma

niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Examinând incidența

legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării

cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C.

pen., care a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii

pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de

armă letală, fără drept, precum și în ceea ce privește regimul sancționator al

concursului de infracțiuni.

Modificările ivite în

cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două

legi penale, Codul penal anterior și Codul penal în vigoare, impun soluționarea

acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale

aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu toate acestea,

potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în

art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum

este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui

principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit

căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă.

Principiul

constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea

devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai

favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la

mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională,

sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen.

din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai

2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea

globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii

penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în

prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive

care își găsesc aplicarea în speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in

concreto.

Pentru a deveni

aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției

de existență a unei situații tranzitoriu care a fost anterior constatată în

cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul

acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost

comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre

legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza sub

aspectul îndeplinirii ultimelor două condiții, Înalta Curte constată

următoarele:

Din perspectiva

îndeplinirii condițiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a

fost condamnat inculpatul au corespondent în noul C. pen., nefiind incidente

dispozițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 privind dezincriminarea

când fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune sub

imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de

vinovăție cerută de lege.

Analiza situației

inculpatului în cazul aplicării legii noi, presupune respectarea principiului

proporționalizării sancțiunilor.

În concret, Înalta

Curte va adapta pedepsele prin luarea în considerare a noilor limite prevăzute

de legea nouă, în sensul proporționalizării acestora în aceste noi coordonate,

dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de apel l-a avut în vedere

în procesul de individualizare a sancțiunilor.

Astfel, fapta de a

ucide o persoană, rămasă în faza tentativei, este în continuare incriminată,

fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. și sancționată cu pedeapsa

închisorii de la 10 la 20 ani, limite care, prin aplicarea cauzelor de reducere

a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. anterior sunt cuprinse între 5 și

10 ani închisoare.

La momentul

comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond,

era incriminată în art. 174 alin. (1), fiind sancționată, în modalitatea

tentativei, cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Așadar, limitele

speciale pentru infracțiunea de omor au rămas neschimbate ca și dispozițiile

privind sancționarea tentativei.

Prin urmare, cu

privire la această infracțiune nu se impune stabilirea legii penale mai

favorabile.

În acest context,

pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului reprezentând minimul special

prevăzut de ambele legi succesive, urmează a fi menținută.

Fapta prevăzută de

art. 279 alin. (1) C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8

ani, inculpatul fiind condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare,

pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Referitor la

infracțiunea de uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea

nr. 295/2004 care prevede pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, inculpatul a

fost condamnat la două pedepse de câte un an închisoare.

În baza 33 lit. a)

raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de

mai sus, în pedeapsa cea mai grea, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Potrivit legii noi,

fapta inculpatului de nerespectarea regimului armelor și munițiilor corespunde

infracțiunii prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. în vigoare, pedepsită de la 1

la 5 ani închisoare.

Sub aspectul

sancțiunii, limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de nerespectare

a regimului armelor și munițiilor au fost modificate prin reducerea atât a

minimului de la 2 ani la 1 an închisoare cât și a maximului de la 8 la 5 ani închisoare.

Respectând principiul

proporționalității instanța ar urma să aplice câte o pedeapsă reprezentând

minimul special prevăzut de legea nouă de un an închisoare.

De asemenea, potrivit

legii noi, fapta inculpatului de uz de armă letală, fără drept, corespunde

infracțiunii prev. de art. 343 alin. (1) C. pen. în vigoare care prevede

pedeapsa de la 1 la 3 ani închisoare.

Totodată, limitele

speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de uz de armă letală au fost

modificate prin reducerea maximului special de la 5 ani la 3 ani închisoare,

fiind menținută limita minimă de un an închisoare.

Așadar, deși maximul

special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (3 ani față

de 5 ani închisoare), minimul special al pedepsei este același în cazul ambelor

legi penale succesive, anume un an închisoare.

Or, în condițiile în

care pedeapsa aplicată prin decizia atacată reprezintă minimul special potrivit

ambelor legi, modificarea limitei maxime de pedeapsă nu determină - prin

raportare la legea nouă - o reducere a sancțiunii față de pedeapsa aplicată

potrivit legii vechi, urmând ca aceasta să fie menținută.

Regimul sancționator

al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C.

pen., este mai sever decât tratamentul sancționator reglementat de C. pen.

anterior, întrucât, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu,

adăugarea unui spor reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse

stabilite.

În concret, în

ipoteza aplicării globale a legii noi, la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani

închisoare, s-ar aplica un spor de un an și 4 luni, reprezentând o treime din

suma celorlalte patru pedepse de câte un an închisoare.

Prin aplicarea

acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare, fiind

așadar mai mare decât cea de 5 ani închisoare, care a fost aplicată

recurentului inculpat pe baza legii vechi.

Prin urmare, pentru

acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în

ceea ce-l privește.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din

data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală

și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale

nr. 233/A din data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Obligă recurentul

inculpat S.V.D. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2014.

Procesat de GGC - CL