ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2216/2014

Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. 2565/108/2012, în baza art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă de omor. În baza art. 174 alin. (1), teza finală C. pen. anterior raportat la art. 65 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 279 alin. (1) C. pen.

anterior, același inculpat a fost condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, același inculpat a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an închisoare, pentru uz de armă letală, fără drept. În baza art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru vătămare corporală. În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, 5 (cinci) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii, din data de 20 septembrie 2011. În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, arma de vânătoare x și o buc. tub cartuș și arma de vânătoare y și 2 buc. tuburi cartușe, ridicate de la inculpat în baza dovezilor xx din 13 octombrie 2011, în Dosar nr. 432/P/2011 și yy din 13 octombrie 2011, în Dosar nr. 99/P/2011 și depuse la camera de corpuri delicte, din cadrul IPJ Arad - Serviciul CJSEO. În baza art. 346, art. 14 C. proc.

pen. anterior, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă J.D.V. și inculpatul a fost obligat la plata următoarelor sume: 800 lei, daune materiale, reprezentând contravaloarea reparațiilor cabanei; 8.000 lei, daune morale; s-a respins restul pretențiilor. În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă F.V. și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei, daune morale; respinge restul pretențiilor. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 24 aprilie 2012 în Dosarul nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la data de 25 aprilie 2012, a fost trimis în judecată inculpatul S.V.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior, vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. anterior. În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: Între S.V.D. și martorul J.S. existau neînțelegeri mai vechi, acesta din urmă formulând mai multe plângeri penale împotriva inculpatului, pentru comiterea unor infracțiuni de amenințare sau distrugere.

Urmare a uneia dintre plângerile formulate de J.S., inculpatul S.V.D. a fost sancționat administrativ pentru comiterea unor infracțiuni de amenințare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț aplicând sancțiunea amenzii întrucât a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În seara de 19 septembrie 2011, în jurul orei 21,00, inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul spre cabana locuită de familia J., cabană situată la aproximativ doi kilometri de localitatea Secaș, localitate unde domiciliază inculpatul S.V.D., având asupra sa arma de vânătoare cu glonț tip carabină marca zz, fără a deține autorizația de transport prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor.

Ajungând în dreptul cabanei, inculpatul S.V.D. a încercat să urce cu autoturismul o rampă pentru a pătrunde până lângă imobil, însă nu a reușit, autovehiculul derapând. Inculpatul a întors autoturismul și s-a oprit la o distanță de aproximativ 30 metri de terasa cabanei ieșind din autovehicul cu arma asupra sa. Observând că inculpatul dorește să ajungă la cabană, partea vătămată J.D.V., care se afla pe terasă împreună cu martora F.C., s-a apropiat de marginea terasei l-a întrebat pe acesta ce dorește. Inculpatul S.V.D. a răspuns: "pe J.", moment în care a îndreptat arma în direcția părții vătămate J.D.V. și a tras un foc înspre ea, glonțul trecând la o distanță de aproximativ 20 - 30 de centimetri lateral de aceasta.

Întrucât inculpatul a executat focul dintr-un loc situat în pantă față de poziția părții vătămate, traiectoria proiectilului a fost una ascendentă, astfel că, după ce a trecut pe lângă aceasta a pătruns în cabană la o înălțime de 2,30 metri, intrând prin pereții și plafonul din lemn ai imobilului și oprindu-se în patul din dormitor. Partea vătămată J.D. împreună cu martora F.C. au fugit în interiorul cabanei încuind ușa, stingând lumina și ascunzându-se în bucătărie, după un frigider, întrucât inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri, care au pătruns într-o anexă a imobilului. Partea vătămată a sunat la Serviciul Național pentru Apeluri de Urgență și l-a contactat telefonic pe soțul său, relatând cele întâmplate, însă la sosirea organelor de poliție inculpatul plecase de la locul faptei.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, însă s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului. Inculpatul a recunoscut că este în conflict cu familia J., de mai mulți ani și că, din cauza plângerilor formulate de familia J. împotriva sa, a fost dat afară din serviciul pe care l-a avut, acela de pădurar, în loc. Secaș. În seara de 19 septembrie 2011, în jurul orelor 21.00, inculpatul s-a deplasat la locuința familiei J., cu autoturismul său, având asupra sa arma de vânătoare, cu glonț tip carabină, marca yy, fără a deține autorizație de transport, prevăzută de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, fapt constatat prin procesul-verbal, întocmit de organele de cercetare penală la data de 20 septembrie 2011. În momentul în care a ajuns în dreptul cabanei familiei J., inculpatul a încercat să urce cu autoturismul, o rampă, pentru a ajunge la imobil.

Nu a reușit însă, pentru că autoturismul a derapat. Inculpatul a întors autoturismul și s-a oprit la aproximativ 30 de metri de cabană, după care a ieșit din mașină cu arma în mână. În acest timp, partea vătămată J.D.V. se afla pe terasă, luând cina împreună cu prietena sa, martora F.C.. Observând că inculpatul se apropie de terasa cabanei, partea vătămată s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de marginea terasei și l-a întrebat ce dorește. Inculpatul a răspuns scurt: "pe J.", moment în care a îndreptat arma spre partea vătămată și a tras un glonț spre ea, glonțul trecând la aproximativ 20 - 30 cm lateral de partea vătămată. Inculpatul a executat focul dintr-un loc situat în pantă, astfel că traiectoria sa a fost una ascendentă, iar după ce a trecut pe lângă partea vătămată, a pătruns în cabană, la o distanță de 2,30 m, intrând prin pereții și plafonul din lemn al cabanei și oprindu-se în patul din dormitor.

Partea vătămată s-a speriat foarte tare și, împreună cu martora F., au fugit în interiorul cabanei, au încuiat ușa, au stins lumina și s-au ascuns în bucătărie, după un frigider, deoarece inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri, care au pătruns într-o anexă a cabanei. Partea vătămată a apelat serviciul de urgență 112 și l-a sunat pe soțul ei, relatându-i cele întâmplate. Până la sosirea organelor de poliție, inculpatul plecase deja de la locul faptei. Inculpatul nu a recunoscut faptele declarând că, în data de 19 septembrie 2011, a fost la tribunalul Arad, unde a avut un litigiu de muncă, iar în jurul orei 18,30 - 19,00 a ajuns acasă și nu a mai plecat.

El a mai susținut că nu a mai scos armele de vânătoare, din cutia metalică, în care sunt depozitate, iar referitor la tubul de cartuș găsit la locul faptei, susține că este asemănător cu cartușele pe care le folosește la armele sale, însă, susține că din anul 2010 nu a mai tras cu nici o armă, iar cu partea vătămată J. nu s-a mai văzut de 15 ani. În ciuda faptului că nu a recunoscut faptele, probele administrate în cauză, confirmă existența acestora, precum și vinovăția inculpatului. Astfel, din însăși declarația inculpatului, coroborată cu declarațiile părții vătămate J.D., a martorului J.S., precum și a plângerilor penale formulate de familia J., a rezultat că inculpatul i-a amenințat cu moartea, în mai multe rânduri.

Partea vătămată a declarat că l-a recunoscut pe inculpat în momentul în care a tras cu arma asupra sa și l-a întrebat ce dorește. Partea vătămată a susținut că inculpatul a tras 5 focuri, din care s-a recuperat doar un cartuș, susținere confirmată și de martora F.C.. Într-adevăr, din conținutul expertizelor balistice efectuate în cauză, a rezultat că tubul cartuș cu capsă percutată, ridicat de la locul faptei, a fost tras cu arma de vânătoare yy, deși celelalte cartușe nu au fost găsite. De asemenea, instanța de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011 în jurul orelor 18,30 partea vătămată F.V. în calitate de paznic de pășune în cadrul Primăriei Brazii, se deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul localității Secaș, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D.

care venea din sens opus având pe umăr arma de vânătoare marca xx fără a deține autorizația prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, iar când partea vătămată s-a apropiat la o distanță de 3 metri inculpatul a luat arma de pe umăr, a îndreptat arma spre partea vătămată și a executat două focuri în plan oblic proiectilele trecând deasupra părții vătămate, însă i-au pătruns în ochiul stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu patul armei în zona feței, apoi a încărcat din nou arma și a mai tras două focuri în plan oblic, reproșând în același timp părții vătămate "tu mi-ai făcut probleme". S-a mai stabilit faptul că în urma loviturii aplicate și a focurilor de armă executate, partea vătămată F.V.

a suferit un traumatism ocular stâng și un traumatism facial, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile îngrijiri medicale. Inculpatul nu a recunoscut nici aceste fapte el susținând că el a fost bolnav la pat și că părții vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deținută de aceasta în față, însă toate aceste afirmații nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe de altă parte, susținerile părții vătămate se coroborează cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate și recepționate,dar și cu expertizele balistice efectuate în cauză. Faptele comise de inculpat i-au provocat părții vătămate leziuni, care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată a fost internat, de urgență, în spital, în perioada 28 februarie 2011 - 4 martie 2011 și a fost în concediu medical, în perioada martie - aprilie 2011. Față de suferința la care a fost expus, tribunalul a apreciat că suma de 4.000 lei este în măsură să ofere satisfacție părții vătămate, astfel că inculpatul va fi obligat la plata acestei sume, urmând ca restul pretențiilor să fie respinse. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul S.V.D., apelul nefiind motivat în scris ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al acestuia, care a solicitat achitarea inculpatului pentru tentativa la infracțiunea de omor întrucât nu a comis această faptă iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Prin Decizia penală nr. 233/K din data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a fost admis apelul formulat de inculpatul S.V.D., a fost desființată Sentința penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad și rejudecând, a fost dispusă descontopirea pedepsei rezultante de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior, față de partea vătămată F.V., deoarece aceasta și-a retras plângerea prealabilă. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de 5 ani, 2 ani și două pedepse de 1 an aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, art. 279 alin. (1) C. pen. anterior și art. 136 din Legea nr. 295/2004, în cea mai grea de 5 (cinci) ani, pedeapsă rezultantă care s-a dispus a fi executată în regim de detenție. S-a constatat că partea civilă F.V. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză. S-a dispus menținerea în rest a dispozițiilor sentinței penale apelate. În baza art. 192 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că apelul formulat de inculpatul S.V.

este fondat, pentru următoarele considerente. Instanța de fond - Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că în seara zilei de 19 septembrie 2011 în jurul orei 21,00, inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul său având asupra sa arma de vânătoare cu glonț tip carabină marca yy, fără a deține autorizație de transport prevăzută de Legea nr. 295/2004, și ajungând la o distanță de aprox. 30 metri de cabana aparținând familie J. a ieșit din mașină cu arma în mână executând un foc în direcția cabanei pe terasa căreia se afla partea vătămată J.D.V. cu prietena sa - martora F.C., acestea speriindu-se foarte tare, cele două fugind în interiorul cabanei, au încuiat ușa și au stins lumina, după care s-au ascuns după un frigider, întrucât inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri de armă care au pătruns într-o anexă a cabanei.

Această faptă deși nu a fost recunoscută de inculpat a fost dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate J.D., martorii F.C., J.S., iar din conținutul expertizelor balistice efectuate a rezultat că tubul găsit a provenit de la arma inculpatului, astfel că aceste probe se coroborează între ele, prezumția de nevinovăție fiind răsturnata în speța de față. Inculpatul a încercat să construiască un alibi cu ajutorul martorilor S.I., S.L., S.Le. și H.M., care au încercat să acrediteze ideea că inculpatul după întoarcerea sa din municipiul Arad în jurul orei 19,00, acesta nu a mai părăsit domiciliul, însă aceste declarații sunt pro causa și urmează a fi înlăturate ca neveridice, întrucât nu se coroborează cu restul materialului probator, dar și raportat la faptul că trei dintre martori sunt rude cu inculpatul, astfel că declarațiile sunt subiective.

De altfel nici susținerea inculpatului că numitul J.S. - soțul părții vătămate, a fost cel care a pus tubul de cartuș la locul faptei pentru a-l incrimina, nu poate fi luată în considerare întrucât nu există nici o probă administrată în acest sens fiind speculații, apărări ale inculpatului, fără susținere faptică. Raportat la starea de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, se poate constata că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tentativă de omor, întrucât a tras cu arma înspre partea vătămată J.D. prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu a urmărit producerea unui rezultat letal a acceptat posibilitatea producerii lui, astfel că instanța în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

anterior. De asemenea, instanța de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011, în jurul orelor 18,30 partea vătămată F.V. în calitate de paznic de pășune în cadrul Primăriei Brazii, se deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul localității Secaș, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D.

care venea din sens opus având pe umăr arma de vânătoare marca xx fără a deține autorizația prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, iar când partea vătămată s-a apropiat la o distanță de 3 metri inculpatul a luat arma de pe umăr, a îndreptat arma spre partea vătămată și a executat două focuri în plan oblic proiectilele trecând deasupra părții vătămate, însă i-au pătruns în ochiul stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu patul armei în zona feței, apoi a încărcat din nou arma și a mai tras două focuri în plan oblic, reproșând în același timp părții vătămate "tu mi-ai făcut probleme". S-a mai stabilit faptul că în urma loviturii aplicate și a focurilor de armă executate, partea vătămată F.V.

a suferit un traumatism ocular stâng și un traumatism facial, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile îngrijiri medicale. Inculpatul nu a recunoscut nici aceste fapte, el susținând că a fost bolnav la pat și că părții vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deținută de aceasta în față, însă toate aceste afirmații nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe de altă parte, susținerile părții vătămate se coroborează cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate și recepționate, dar și cu expertizele balistice efectuate în cauză. În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

anterior, în calea de atac a apelului s-a depus la dosar un înscris autentic, respectiv declarația părții vătămate F.V. prin care acesta a arătat că își retrage plângerea formulată în cauză neavând nici un fel de pretenții de natură civilă de la inculpat, motiv pentru care cu privire la infracțiunea prev. de art. 181 C. pen., instanța va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S.V.D., întrucât această infracțiune se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Din probele dosarului se poate reține că inculpatul S.V.D. a săvârșit și două infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen.

anterior, cu ocazia săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, respectiv de vătămare corporală gravă, dar și două infracțiuni de uz de armă letală fără drept prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aceleași ocazii, infracțiuni care au fost dovedite fără nici un dubiu prin coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speță. Poziția de nerecunoaștere a inculpatului a continuat și pe parcursul judecării apelului declarat de acesta, solicitându-se achitarea sa pentru că nu a săvârșit faptele, însă așa cum s-a dezvoltat de către instanța de apel argumentarea prezentei hotărâri, prin administrarea probatoriului s-a dovedit vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunile deduse judecății, iar prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în speță, astfel că solicitarea de achitare a inculpatului apare ca fiind nefondată.

Cu privire la schimbarea de încadrare juridică a faptei solicitată de asemenea de către inculpat se constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât cererea nu a fost argumentată, iar instanța de fond în mod judicios a dat faptelor o încadrare corectă, așa cum au rezultat acestea din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești. În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen.

anterior, gradul de pericol social al infracțiunilor, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut un comportament procesual nesincer, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o situație familială stabilă, în sensul că este căsătorit are 3 copii minori în întreținere dintre care unul suferă de autism, iar raportat la toate aceste elemente pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare care urmează a fi executată în regim de detenție apare ca fiind adecvată pentru reeducarea inculpatului, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei, conform disp. art. 81 sau art. 86 ind.

1 C. pen. anterior. În ceea ce privește latura civilă a cauzei în mod judicios instanța de fond văzând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a obligat inculpatul să plătească părții civile J.D.V. suma de 800 lei daune materiale reprezentând contravaloarea reparațiilor cabanei, precum și 8.000 lei daune morale, având în vedere suferințele cauzate cu ocazia efectuării de către inculpat a focurilor de armă în direcția părții vătămate, aceasta fiind foarte speriată cu ocazia acelei fapte de tentativă de omor îndreptată împotriva sa. În ceea ce privește pe partea civilă F.V. raportat la faptul că acesta a renunțat la pretențiile civile prin actul autentic depus la instanța de apel, instanța va lua act de acest fapt.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.V.D.. Prin motivele de recurs, inculpatul a susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât fapta este absorbită de infracțiunea de uz de armă letală. Totodată, a arătat că nu a luat hotărârea de a omorî partea vătămată, iar direcția glonțului prin înclinarea oblică a armei de vânătoare arată cu claritate săvârșirea doar a infracțiunii de uz de armă de vânătoare în mod ilegal și nu a tentativei de omor. Ca atare, a arătat că instanțele de fond și apel au dat o greșită încadrare juridică faptei de tentativă de omor.

În concluzie, a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor și uz de armă letală în infracțiunea de uz de armă letală. De asemenea, cu privire la celelalte fapte a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere. Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat, față de împrejurarea că motivele de recurs nu au fost depuse în termen, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, care poate fi avut în vedere din oficiu de către instanța de recurs. Criticile detaliate au fost redate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 13 iunie 2014. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 14 ianuarie 2014. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 13 iunie 2014, era în vigoare noul C. proc.

pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul. Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs." Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 5 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege. Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanța de apel, în condiții similare cu cea desfășurată de instanța de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluțiunea în fața instanței de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege. Examinând recursul formulat de S.V.D., conform dispozițiilor art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la 2 mai 2014, recurentul inculpat fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația motivării recursului și consecințele nerespectării termenului, încă din data de 20 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la dosar). Potrivit art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Recurentul a formulat motivele de recurs cu depășirea acestui termen, fiind transmise prin fax la 4 iunie 2014 și înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 iunie 2014. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385 10 C. proc. pen. anterior, instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu. Criticile recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică a faptei de tentativă la infracțiunea de omor s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, nu mai pot fi examinate prin prisma acestui caz de casare. Înalta Curte nu poate examina critica nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, care vizează situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, față de aceste împrejurări, Înalta Curte ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. anterior, precum și art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen.

anterior, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 , nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. În ceea ce privește criticile vizând greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate. Criticile recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenție și solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de executare a pedepsei, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, Înalta Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. anterior care se iau în considerare din oficiu. Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală, fără drept, precum și în ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni. Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior și Codul penal în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale. Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile. Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitoriu care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă. Examinând cauza sub aspectul îndeplinirii ultimelor două condiții, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul au corespondent în noul C. pen., nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 privind dezincriminarea când fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăție cerută de lege.

Analiza situației inculpatului în cazul aplicării legii noi, presupune respectarea principiului proporționalizării sancțiunilor. În concret, Înalta Curte va adapta pedepsele prin luarea în considerare a noilor limite prevăzute de legea nouă, în sensul proporționalizării acestora în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de apel l-a avut în vedere în procesul de individualizare a sancțiunilor. Astfel, fapta de a ucide o persoană, rămasă în faza tentativei, este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracțiune în art. 188 C. pen. și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, limite care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen.

anterior sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare. La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), fiind sancționată, în modalitatea tentativei, cu închisoarea de la 5 la 10 ani. Așadar, limitele speciale pentru infracțiunea de omor au rămas neschimbate ca și dispozițiile privind sancționarea tentativei. Prin urmare, cu privire la această infracțiune nu se impune stabilirea legii penale mai favorabile. În acest context, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului reprezentând minimul special prevăzut de ambele legi succesive, urmează a fi menținută. Fapta prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, inculpatul fiind condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Referitor la infracțiunea de uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 care prevede pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte un an închisoare. În baza 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare. Potrivit legii noi, fapta inculpatului de nerespectarea regimului armelor și munițiilor corespunde infracțiunii prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. în vigoare, pedepsită de la 1 la 5 ani închisoare. Sub aspectul sancțiunii, limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor au fost modificate prin reducerea atât a minimului de la 2 ani la 1 an închisoare cât și a maximului de la 8 la 5 ani închisoare.

Respectând principiul proporționalității instanța ar urma să aplice câte o pedeapsă reprezentând minimul special prevăzut de legea nouă de un an închisoare. De asemenea, potrivit legii noi, fapta inculpatului de uz de armă letală, fără drept, corespunde infracțiunii prev. de art. 343 alin. (1) C. pen. în vigoare care prevede pedeapsa de la 1 la 3 ani închisoare. Totodată, limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de uz de armă letală au fost modificate prin reducerea maximului special de la 5 ani la 3 ani închisoare, fiind menținută limita minimă de un an închisoare. Așadar, deși maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (3 ani față de 5 ani închisoare), minimul special al pedepsei este același în cazul ambelor legi penale succesive, anume un an închisoare.

Or, în condițiile în care pedeapsa aplicată prin decizia atacată reprezintă minimul special potrivit ambelor legi, modificarea limitei maxime de pedeapsă nu determină - prin raportare la legea nouă - o reducere a sancțiunii față de pedeapsa aplicată potrivit legii vechi, urmând ca aceasta să fie menținută. Regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., este mai sever decât tratamentul sancționator reglementat de C. pen. anterior, întrucât, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În concret, în ipoteza aplicării globale a legii noi, la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de un an și 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte patru pedepse de câte un an închisoare.

Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare, fiind așadar mai mare decât cea de 5 ani închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi. Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l privește. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală și, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 5 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat S.V.D. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2014. Procesat de GGC - CL