ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 999/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 402 din 15 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 12122/95/2011, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta SC R.C. SA Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâtele: Banca T. SA - Sucursala Târgu Jiu, SC D.S. SRL București și C.I.P. S-a dispus ca Banca T. SA prin Sucursala Târgu Jiu, să solicite, cu respectarea Regulamentului nr. 1/2001 al B.N.R. - radierea din C.I.P. - FNC a mențiunii că reclamanta este în incidență bancară, ca urmare a prezentării la plată a CEC-ului din 28 aprilie 2011 pentru 981.083,83 RON către SC D.S. SRL București. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că, din lecturarea contractului de vânzare-cumpărare din 8 mai 2009 încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâta SC D.S.

SRL în calitate de furnizor, obiectul contractului l-a constituit vânzarea-cumpărarea a 6 seturi complete pentru echiparea a 6 stații de epurare, precum și execuția lucrărilor de montaj aferente, conform specificațiilor din anexă, că fila CEC seria aaa nr. 0001 a fost constituită garanție strict în legătură cu desfășurarea contractului din 8 mai 2009, nu și pentru contractul de lucrări încheiat între Județul Gorj, prin Consiliul Județean Gorj și SC D.S. SRL și SC R.C. SA, context în care în mod eronat pârâta SC D.S.

SRL a introdus la plată fila CEC pentru o sumă nedatorată în baza contractului pentru care a fost emisă, iar în baza acestei operațiuni Banca T. SA - Sucursala Gorj, a fost nevoită să trimită către C.I.P.- Fișierul Național de cecuri cererea de înscriere a refuzului bancar, reclamanta fiind grav prejudiciată, ca urmare a lipsei obligației de plată la acel moment, cu consecința producerii incidentului de plată, în contextul în care, Banca T. SA - Sucursala Gorj a procedat corect, potrivit Regulamentului nr. 1/2001 transmițând către C.I.P. cererea de înscriere a refuzului bancar. S-a mai reținut că, potrivit art. 36 alin. (1) din Regulament, C.I.P.

nu se pot anula sau modifica din proprie inițiativă informațiile primite de la persoanele declarante privind incidentele de plăți, pentru acest lucru impunându-se ca acestea să transmită o cerere de anulare conform formularului 8A, 8B sau 8 C, către C.I.P., din proprie inițiativă sau la solicitarea instanțelor judecătorești, că persoana declarantă, respectiv Banca T. SA - Sucursala Gorj, nu are nicio culpă în cauză și nu poate fi supusă unei sancțiuni, pentru că aceasta nu a produs o eroare sau o omisiune, culpa aparținând în întregime cocontractantului, respectiv SC D.S. SRL. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta D.S. SRL București, invocând faptul că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, fără a se avea în vedere că, în momentul emiterii filei CEC, era de datoria trăgătorului, în speță intimata reclamantă SC R.C.

SA Târgu Jiu, să asigure disponibilul în cont astfel încât să poată fi acoperită valoarea pentru care s-a emis fila CEC. S-a mai susținut că nu are relevanță faptul că ziua în care a fost prezentată la plată fila CEC, intimata reclamantă SC R.C. SA Târgu Jiu a efectuat de bună voie o plată parțială, respectiv, respectiv 400.00 RON, restul sumelor rămase în contul acesteia nefiind suficiente pentru a acoperi în întregime suma înscrisă în fila CEC. A mai susținut apelanta pârâtă că pentru prezentarea cecului la plată nu era necesară existența unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, termenul "litigiu" din cuprinsul art. 5.1 din Contractul de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 45 din 28 martie 2012, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență că, fiind plătibil la vedere, CEC-ul nu este supus unei acceptări din partea trasului, care nu îndeplinește decât funcția de plătitor pentru trăgător, fără a fi interesat în vreun fel de raportul fundamental care a justificat emiterea titlului, condiții prin care trasul, respectiv Banca T. SA - Suc. Târgu Jiu, nu avea nici o sarcină în a verifica dacă reclamanta datorează pârâtei SC D.S.

SRL o sumă de bani sau când este scadența acestei obligații de plată, Băncii revenindu-i numai obligația să facă plata către beneficiar și nerespunzând pentru plata CEC-ului, o astfel de răspundere revenind numai trăgătorului. A mai considerat instanța de apel că în măsura în care trasul nu poate să facă plata datorită lipsei de disponibil, el are obligațiile ce i-au fost stabilite de către Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R., respectiv, reținând incidentul de plată major, să furnizeze informațiile la C.I.P. (art. 3) și că atunci când se referă la veridicitatea și integritatea informației, Regulamentul nu are în vedere raportul fundamental dintre trăgător și beneficiar, ci aspecte ce țin numai de condițiile de formă ale operațiunii de plată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei criticate în sensul menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond prin care s-a admis cererea așa cum a fost formulată. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Într-o primă critică recurenta arată că instanța de apel a soluționat cauza dedusă judecății cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Regulamentul Nr. 1/2001 a B.N.R. cu completările și modificările ulterioare, interpretând greșit actul juridic dedus judecății. Argumentându-și această critică, recurenta-reclamantă apreciază că înscrierea în C.I.P.

a unui incident de plată reprezintă o sancțiune pentru fapta culpabilă de a nu fi asigurat disponibilul necesar la scadența instrumentului de plată, Regulamentul nr. 1/2001 prevăzând la art. 36 posibilitatea anulării informațiilor privind incidentul de plată numai la cererea persoanei declarante, din proprie inițiativă sau la solicitarea unei instanțe, că anularea informațiilor nu presupune numai existența unei omisiuni sau erori a băncii, în această situație persoana declarantă putând formula cerere din proprie inițiativă, ci poate fi dispusă de instanță și în situația când se constată că incidentul de plată este generat de un abuz de drept, culpabil societății parate, cum este cazul speței de față.

Consideră recurenta-reclamantă că Regulamentul nr. 1/2001 prevede la art. 36 posibilitatea de a se anula informațiile privind incidentele de plăți, iar cererea se poate face numai de persoana declarantă din proprie inițiativă sau la solicitarea unei instanțe, evident printr-o hotărâre judecătorească, că instanța de judecată poate obliga persoana declarantă (banca), să formuleze cerere de anulare nu numai atunci când incidentul s-a produs din eroarea sau omisiunea băncii și aceasta nu formulează cererea din proprie inițiativă, ci și în alte cazuri care nu implică în vreun fel culpa băncii.

Arată recurenta că atunci când cererea de înscriere a refuzului bancar este rezultatul erorii sau omisiunii băncii, este de presupus că cererea se formulează din proprie inițiativă, chiar dacă în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 55 din Regulament (sancționarea contravențională), consecințe minore față de consecințele asupra activității unei societăți comerciale declarată în incidență de plăți. Conchide recurenta-reclamantă sub acest aspect că, față de normele din Regulament, potrivit cărora incidentul de plată este ocazionat de acte și fapte cu caracter fraudulos și mențiunile cuprinse în cererea-tip, rezultă că anularea incidentului de plată nu se realizează doar în situația când se înregistrează culpa băncii, cum greșit apreciază instanța de apel.

Consideră recurenta că, în atare situație, considerentele instanței de apel ar fi fost pertinente în situația în care ar fi încriminat banca de incidentul bancar, fapt care conduce la concluzia că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. În continuare recurenta prezintă situația de fapt din cauză și învederează faptul că societatea intimată și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract și a plătit chiar mai devreme facturile prezentate decât termenele stabilite prin contract.

Recurenta-reclamantă învederează instanței de recurs faptul că și în atare situație, în contul societății intimate la data introducerii cecului exista suma care ar mai fi fost de achitat din valoarea contractului, respectiv suma de 20.440,6 RON (în condițiile în care aceasta ar fi fost exigibilă și s-ar fi aflat în litigiu în accepțiunea legislației în vigoare) și apreciază că prin fila de CEC emisă în garantarea executării contractului, societatea intimată se obliga numai în momentul în care între cele două societăți exista un litigiu și numai pentru suma neonorată și nu pentru întreaga valoare a contractului, caz în care ar fi fost îmbogățire fără just temei a societății furnizoare.

Consideră recurenta-reclamantă că introducerea la plată a cec-ului cu o sumă care nu este datorată prin contractul invocat de către societatea pârâtă nu este decât o formă a abuzului de drept, întrucât intimata-reclamantă și-a respectat clauzele contractuale, iar la momentul introducerii cec-ului nu exista creanță exigibilă în temeiul contractului pentru a cărei garantare a fost emis fila CEC. Referindu-se la contractul de achiziții încheiat la data de 11 august 2010, recurenta arată faptul că acest contract este încheiat între județul Gorj prin Consiliul Județean Gorj, pe de o parte și Asociația SC R.C. SA și D.S. SRL, pe de altă parte, că obiectul contractului este altul decât cel al contractului de vânzare-cumpărare comercială din 8 mai 2009 încheiat între noi și D.S.

SRL, că nu avea cum să garanteze un contract care nu există și nici nu știa că va exista la momentul emiterii filei cec în vederea garantării contractului încheiat la acea dată de 8 mai 2009, că acest tip de contract urmează o reglementare specială, dispusă printr-o lege specială, cele două societăți în litigiu din prezenta cauză era o singură parte în acel contract, motiv în plus pentru argumentarea faptului că fila CEC emisă în anul 2009 nu avea cum garanta și acest contract. Consideră recurenta că prin introducerea la plată a unui CEC cu o sumă pe care reclamanta nu o datora și pentru care nu emisese acest instrument de plată i s-au creat grave prejudicii în desfășurarea activității sale, întrucât a încheiat mai multe contracte comerciale care aveau ca și garanție alte file CEC, iar prin intrarea în C.I.P.

au fost obligați să le retragă din circuit, fapt care a făcut să schimbe garanțiile sau să ajungă cu contractele încheiate, a căror executare fusese stabilită în timp, la scadență, fiind în imposibilitatea plății lor dintr-o dată, acesta fiind motivul major pentru care societatea a intrat în procedura reorganizării judiciare. Recurenta-reclamantă apreciază că un alt abuz de drept pe care societatea intimată l-a făcut, este acela că, în baza instrumentului de plată completat de ea cu o sumă nedatorată în baza contractului pentru care a fost emisă aceasta filă cec în alb, a solicitat executarea silită a conturilor societății intimate, formând dosarul de executare nr. xxx aflat pe rolul BEJ N.l.T., fapt care de asemenea a adus grave prejudicii societății recurente.

Conchide recurenta-reclamantă în sensul că prin plata sumei de 94.883,00 RON din contul societății recurente prin introducerea cecului s-a plătit o plată nedatorată în baza contractului pentru care s-a emis fila CEC, întrucât suma de 20.440,6 RON cât mai reprezenta valoarea contractului la acea dată, nu era exigibilă și nu se îndeplinise obligația corelativă plății, iar diferența de 74.442,4 RON nu era datorată în baza acestui contract, suma fiind cu mult peste prețul contractului, astfel încât, sumele reprezentau sume nedatorate și apreciază că prin cecul primit în garantarea contractului menționat, apelanta nu putea să-și rezolve toate raporturile comerciale dintre cele două societăți născute în baza unor contracte diferite, că acest instrument de plată a fost emis în garantarea contractului de vânzare-cumpărare comercială din 8 mai 2009 și nu a garantat toate raporturile existente.

În continuare recurenta-reclamantă combate susținerile pe care apelanta Ie-a formulat în cadrul cererii de apel. Recurenta-reclamantă învederează instanței faptul că pe cale de ordonanță președințială a solicitat anularea incidentului bancar până la soluționarea pe calea dreptului comun a acestei cereri, iar prin Sentința comercială nr. 252 din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 7157/95/2011 s-a dispus anularea incidentului bancar, iar prin Sentința comercială nr. 316/2011 din data de 28 iunie 2011 s-a lămurit dispozitivul Sentinței comerciale nr. 252 din 31 mai 2011, la cererea SC D.S. SRL. Intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate strict cu referire la decizia recurată, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta. Prin regimul juridic pe care Legea nr. 29/1934 i-l conferă, CEC-ul este un titlu la ordin abstract, complet și formal ce are exclusiv rol de instrument de plată, ceea ce înseamnă că disponibilul trebuie să existe anterior emiterii titlului și să acopere valoarea acestuia, drepturile și obligațiile cuprinse în acest titlu existând independent de cauză juridică ce Ie-a generat, nefiind necesară existența unui litigiu în curs în accepțiunea pe care recurenta o dă art. 5.1 din contractul de vânzare-cumpărare.

Potrivit art. 2 lit. h) din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. persoanele declarante au obligația să furnizeze C.I.P. informații aferente acestei operațiuni și răspund de veridicitatea și integritatea acestora, informațiile înscrise în C.I.P. neputând fi modificate sau anulate decât la solicitarea acelorași persoane declarante conform art. 36 din Regulament. Conform definiției dată de art. 2 lit. c) din Regulament constituie incident de plată major situația în care banca transă refuză la plată o filă CEC din lipsă de disponibil. În speță banca transă, Banca T. SA - Sucursala Gorj a constatat un astfel de incident, fapt ce a obligat-o să furnizeze C.I.P. informațiile aferente acestui incident de plată în forma și la termenele prevăzute de art. 3 din Regulamentul B.N.R..

De remarcat este faptul că prin restul criticilor formulate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea față de comportamentul pretins abuziv al pârâtelor, combate susținerile pe care intimata C.I.P. Ie-a formulat în cadrul cererii de apel și prezintă situația de fapt proprie speței. Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, temeinic motivată, cu interpretarea corectă și conformă cu natura speței a dispozițiilor cuprinse în Regulamentul nr. 1/2010 al B.N.R. și a celor cuprinse în Legea nr. 59/1954 asupra cec-ului, împrejurare față de care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei D.S.

SRL București 5412,85 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC R.C. SA prin administrator judiciar BNP C. SPRL Craiova împotriva Deciziei nr. 45 din 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei D.S. SRL București 5412.85 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN