Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 916/2014

HOTĂRÂRE
19.03.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 916/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 7.418 din 8 iulie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC C.I. SA împotriva Sentinței civile nr. 3.805 din 18 aprilie 2013 a Tribunalului Dolj pe care a modificat-o în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul H.C. privind plata unor drepturi salariale, respectiv salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anii 2009 și 2010 și de Paște pentru anul 2010. Prin cererea formulată la data de 9 august 2013 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul H.C. a solicitat revizuirea deciziei pronunțate în recurs, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., susținând că, în speță, nu s-a respectat principiul egalității în drepturi al tuturor cetățenilor, iar decizia atacată este în contradicție cu alte hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova în cauze similare în care au figurat salariații intimatei, respectiv Decizia 6.224 din 6 iunie 2013, Decizia 6.225 din 6 iunie 2013, Decizia 6.226 din 6 iunie 2013, Decizia 6.223 din 6 iunie 2013 și Decizia 5.343 din 21 mai 2013. Prin Decizia nr. 8740 din 7 octombrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire. Astfel, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulativ: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de obiect, cauză și părți, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau dacă a fost invocată să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri. În speță, revizuentul a susținut că decizia supusă revizuirii este potrivnică hotărârilor definitive și irevocabile ce au fost pronunțate în cauze similare de aceeași curte de apel. Astfel, cauzele soluționate prin Deciziile civile nr. 6.224 din 6 iunie 2013, nr. 6225 din 6 iunie 2013, nr. 6226 din 6 iunie 2013, nr. 6223 din 6 iunie 2013 și nr. 5343 din 21 mai 2013 au avut ca părți, în calitate de reclamanți pe O.G., D.C., G.I., R.N.

și M.C.M., iar ca pârât SC C.I. SA. Așa fiind, rezultă că procesele soluționate prin hotărârile invocate, cu titlu generic, a fi potrivnice cu decizia menționată sunt similare numai ca obiect și cauză, neexistând identitate de părți. Așadar, soluțiile diferite au fost date în cauze similare, dar distincte în privința reclamanților, hotărârea dată în fiecare dosar producând efecte numai între părțile din acea cauză și neavând autoritate de lucru judecat asupra altei pricini similare doar prin obiect și cauză, motiv pentru care dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în raportul juridic dedus judecății de către revizuent. A admite contrariul ar însemnă că instanța de revizuire să se transforme într-o instanță de control judiciar care să aprecieze care dintre hotărârile sunt greșite, ceea ce excede competenței sale, limitată conform art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., doar la anularea hotărârii care încalcă autoritatea lucrului judecat dată de o hotărâre anterioară pronunțată în aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate, fără a face alte aprecieri și fără a putea extrapola această posibilitate prevăzută de lege la situații care vizează aplicarea inegală a legii pe întreg teritoriul țării, ca cea din speță. Având în vedere că pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate sus-menționate, neîndeplinirea condiției triplei identități, în speță cu referire la reclamanți, atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire. Așa fiind, cererea se va respinge ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibila, cererea de revizuire formulată de revizuentul H.C. împotriva Deciziei nr. 7.418 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. 24244/63/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2014. Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-05-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1524/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 8013 din 10 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. a fost admis recursul declarat de pârâta SC C.F.R.I.R.L.U. SA împotriva sentinței nr. 3334 din 5 aprilie 20
ÎCCJ 2014-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1525/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 8242 din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta SC C.F.R.I. SA împotriva sentinței nr. 2914 din 26 martie 2013 a T
ÎCCJ 2014-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2014
22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de SC C.F.R. I.R.L.U. SA împotriva sentinței civile nr. 5297 din 9 iulie 2013 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată î
ÎCCJ 2014-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2014
pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosar nr. 25439/63/2012. A modificat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de intimatul-reclamant I.I. La data de 2 octombrie 2013, I.I. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 770
ÎCCJ 2014-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2546/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 106 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelul declarat de SC CFR IRLU SA împotriva sentinței civile nr. 5297 din 9 iulie 2013 a Tribunalului D
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă