ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5161/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 noiembrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 11036/63/2010 de Curtea Apel Craiova a fost admisă

cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă cu

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia nr. 307/2007, formulată de

reclamantul M.C.

Totodată, instanța a suspendat

cauza.

În motivarea excepției

de nelegalitate, recurentul reclamant a susținut că dispozițiile legale a căror

nelegalitate o invocă contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și a celorlalte

legi aplicabile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, funcționari

publici, funcționari publici cu statut special, i-au creat un prejudiciu ce se regăsește

în soluția pronunțată de instanța de fond și pentru a preveni aplicarea unui act

nelegal și de către instanța de recurs, consideră că excepția este îndreptățită.

A arătat că nelegalitatea

constă în aspectul că în dispozițiile Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006 privind

Statutul respectiv salarizarea funcționarilor publici din A.N.P. se arată că „durata

normală a programului de lucru este de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână.

Prin punctul de vedere

depus la dosar Penitenciarul C. a învederat că excepția de nelegalitate invocată

este inadmisibilă având în vedere că prin modificările aduse Legii nr. 262/2007

obiectul excepției de nelegalitate a fost restrâns numai la actele administrative

individuale, fiind excluse actele cu caracter normativ, iar verificarea legalității

unui act administrativ unilateral pe calea excepției de nelegalitate poate fi făcută

numai în perioada de valabilitate a actului normativ.

În plus, arată recurentul,

reclamantul nu justifică un interes în invocarea excepției de nelegalitate.

Pe fondul cauzei, recurentul

apreciază că excepția nu este fondată.

Apreciind că în cauză

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002,

Curtea a admis cererea recurentului reclamant și, ținând seama de faptul că actele

administrative contestate sunt emise de instituții publice centrale, potrivit

art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege, a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate

a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinului Ministerului Justiției 399/2007 și

art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2334/54/2011.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 354 din 10

aprilie 2012 a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 11.5 din ordinul

Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din decizia Directorului

General al A.N.P. nr. 307/2007 invocată de reclamant.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele:

Cu privire la inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate invocată de pârâta A.N.P. Curtea a reținut că natura juridică

de act administrativ unilateral cu caracter normativ a ordinului Ministerului Justiției

nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special

din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 precum

și al deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Pe baza argumentului de

interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de

apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale,

cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept

în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general,

impersonal și abstract.

Totodată, Curtea reține

ca neîntemeiată și susținerea pârâtei A.N.P. potrivit cu care verificarea legalității

unui act administrativ unilateral individual pe calea excepției de nelegalitate

poate fi făcută oricând (deci este imprescriptibilă) în cadrul unui proces ce se

desfășoară în fața unei instanțe judiciare, dar numai în perioada de valabilitate

a actului normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte

în privința legalității actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce

efecte juridice.

În ceea ce privește fondul

excepției de nelegalitate Curtea a reținut că din analiza dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea

excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ supus

analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor

normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative.

În cauză, ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței

privind salarizarea funcționarilor publici din A.N.P., norme al căror scop îl reprezintă

expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate

suplimentar.

Astfel, dispozițiile a

căror nelegalitate este invocată prevăd modul în care se calculează orele lucrate

suplimentar în cazul lucrului în ture și cum se remunerează acestea.

Ori, pentru verificarea

concordanței actului administrativ normativ dedus judecății cu actul normativ cu

forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis se impune analiza logico-sistematică

a prevederilor O.G. nr. 64/2006 și ale Legii nr. 293/2002 care conțin referiri la

salarizarea orelor lucrate suplimentar.

Din motivarea excepției

de nelegalitate rezultă că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile

ordinului și ale deciziei contravin prin adăugare la dispozițiile legale întrucât

„nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar” căci, procedând

astfel, se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora.

Instanța a constatat că

este nefondată susținerea reclamantului potrivit căreia prin transformarea orelor

lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar se adaugă prevederilor legale întrucât

astfel cum rezultă din întreg conținutul art. 45, legiuitorul a avut în vedere ca

unități de timp nu doar ora ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, statuând că

„Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.”

[alin. (1) art. 45], iar „orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu

un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru

primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul

de bază pentru orele următoare”.

Așadar, în concepția legii,

fiind remunerate în luna următoare, numărul orelor lucrate suplimentar se calculează

la finalul fiecărei luni iar salarizarea acestora se realizează prin adăugarea unui

spor de 75% pentru primele două ore suplimentare, calculate raportându-se la ziua

de lucru (8 ore), și respectiv a unui spor de 100% din salariul de bază pentru orele

următoare.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul M.C.

Recurentul a susținut,

în esență, că sentința recurată este nelegală întrucât dispozițiile art. 11

pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și cele ale art. 4 din decizia

Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale venind în contradictoriu

și adăugând la lege, în speță fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006 și Legea nr. 293/2004,

acte normative cu forță juridică superioară față de ordinul Ministerului Justiției

nr. 399/2007 și decizia Directorului General al A.N.P.

Recurentul a mai susținut

că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii, întrucât a acceptat

ca un mod de calcul să fie contrar dispozițiilor legale.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., constată

că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Astfel, punctul 11.5 din

normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006, aprobate prin ordinul Ministerului

Justiției nr. 399/C/2007 prevede că, în cazul lucrului în ture, orele prestate peste

durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti:

a) Total ore lucrate conform

pontaj – total ore lucrătoare din lună= ore lucrate suplimentar.

b) Ore lucrate suplimentar/8

ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.

c) Primele 2 ore din fiecare

zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferența

până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de

zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.

De asemenea, art. 4 din

decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 a directorului general al A.N.P. prevede la

alineatele 3 și 4 modul de calcul al orelor suplimentare, astfel:

- alin. (3): În cazul

lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru,

conform pontajului lunar, se calculează:

Total ore lucrate conform

pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar;

Ore lucrate suplimentar/8

ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar.

- alin. (4): Primele 2

ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul

de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul

de bază. Fracțiunile de zile se neglijează.

Potrivit art. 16 din

O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici

cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate

de acești funcționari publici peste durata normală a timpului de lucru, în zilele

de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează,

sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor

publici din A.N.P.

În conformitate cu forma

în vigoare a acestor din urmă dispoziții, durata normală a timpului de lucru este,

de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

Actul normativ mai prevede

că , în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber a orelor lucrate

suplimentar acestea se vor plăti cu 75% din salariul de bază, primele 2 ore și respectiv

cu 100% din salariul de bază orele următoare și orele lucrate în zilele de repaus,

săptămânal sau în care nu se lucrează, potrivit legii.

Legea nr. 293/2004 instituie

și o limită a orelor lucrate suplimentar, respectiv 120 ore anual și în mod excepțional,

360 ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile

bugetare aprobate.

Așadar, dispozițiile cuprinse

în Legea nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate

cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare,

fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu.

Contrar acestor prevederi

legale, prin dispozițiile contestate din cele două acte administrative emise în

baza și în aplicarea actelor normative cu forță superioară, modalitatea de calcul

a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată

suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor

de zile.

Aplicând acest mod de

calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației

penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare

efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar.

În raport de cele expuse,

Înalta Curte reține că excepția invocată de reclamant este întemeiată, normele contestate

adăugând la lege și stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru

orele lucrate suplimentar, motiv pentru care va constata nelegalitatea dispozițiilor

art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și respectiv

art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.C. împotriva sentinței nr. 354 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.C. și constată

nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministrului Justiției

nr. 399/2007 și a art. 4 din decizia Directorului general al A.N.P. nr. 307/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2012