ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5161/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11036/63/2010 de Curtea Apel Craiova a fost admisă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia nr. 307/2007, formulată de reclamantul M.C. Totodată, instanța a suspendat cauza.

În motivarea excepției de nelegalitate, recurentul reclamant a susținut că dispozițiile legale a căror nelegalitate o invocă contravin dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și a celorlalte legi aplicabile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, funcționari publici, funcționari publici cu statut special, i-au creat un prejudiciu ce se regăsește în soluția pronunțată de instanța de fond și pentru a preveni aplicarea unui act nelegal și de către instanța de recurs, consideră că excepția este îndreptățită. A arătat că nelegalitatea constă în aspectul că în dispozițiile Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006 privind Statutul respectiv salarizarea funcționarilor publici din A.N.P. se arată că „durata normală a programului de lucru este de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână.

Prin punctul de vedere depus la dosar Penitenciarul C. a învederat că excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă având în vedere că prin modificările aduse Legii nr. 262/2007 obiectul excepției de nelegalitate a fost restrâns numai la actele administrative individuale, fiind excluse actele cu caracter normativ, iar verificarea legalității unui act administrativ unilateral pe calea excepției de nelegalitate poate fi făcută numai în perioada de valabilitate a actului normativ. În plus, arată recurentul, reclamantul nu justifică un interes în invocarea excepției de nelegalitate. Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că excepția nu este fondată.

Apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, Curtea a admis cererea recurentului reclamant și, ținând seama de faptul că actele administrative contestate sunt emise de instituții publice centrale, potrivit art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege, a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinului Ministerului Justiției 399/2007 și art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2334/54/2011. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 354 din 10 aprilie 2012 a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 alin. (3) și (4) din decizia Directorului General al A.N.P.

nr. 307/2007 invocată de reclamant. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de pârâta A.N.P. Curtea a reținut că natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a ordinului Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006 precum și al deciziei Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 nu atrage inadmisibilitatea excepției de nelegalitate în raport cu sfera de reglementare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe baza argumentului de interpretare logică a fortiori, dacă legiuitorul a creat un mijloc procesual de apărare, pe calea excepției de nelegalitate, pentru acte de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele administrativ-normative, ale căror efecte au caracter general, impersonal și abstract. Totodată, Curtea reține ca neîntemeiată și susținerea pârâtei A.N.P. potrivit cu care verificarea legalității unui act administrativ unilateral individual pe calea excepției de nelegalitate poate fi făcută oricând (deci este imprescriptibilă) în cadrul unui proces ce se desfășoară în fața unei instanțe judiciare, dar numai în perioada de valabilitate a actului normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte în privința legalității actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce efecte juridice.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate Curtea a reținut că din analiza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În cauză, ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței privind salarizarea funcționarilor publici din A.N.P., norme al căror scop îl reprezintă expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru orele lucrate suplimentar.

Astfel, dispozițiile a căror nelegalitate este invocată prevăd modul în care se calculează orele lucrate suplimentar în cazul lucrului în ture și cum se remunerează acestea. Ori, pentru verificarea concordanței actului administrativ normativ dedus judecății cu actul normativ cu forță juridică superioară în executarea căruia a fost emis se impune analiza logico-sistematică a prevederilor O.G. nr. 64/2006 și ale Legii nr. 293/2002 care conțin referiri la salarizarea orelor lucrate suplimentar. Din motivarea excepției de nelegalitate rezultă că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile ordinului și ale deciziei contravin prin adăugare la dispozițiile legale întrucât „nu se transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar” căci, procedând astfel, se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora.

Instanța a constatat că este nefondată susținerea reclamantului potrivit căreia prin transformarea orelor lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar se adaugă prevederilor legale întrucât astfel cum rezultă din întreg conținutul art. 45, legiuitorul a avut în vedere ca unități de timp nu doar ora ci și ziua, săptămâna și respectiv luna, statuând că „Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.” [alin. (1) art. 45], iar „orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare”.

Așadar, în concepția legii, fiind remunerate în luna următoare, numărul orelor lucrate suplimentar se calculează la finalul fiecărei luni iar salarizarea acestora se realizează prin adăugarea unui spor de 75% pentru primele două ore suplimentare, calculate raportându-se la ziua de lucru (8 ore), și respectiv a unui spor de 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.C. Recurentul a susținut, în esență, că sentința recurată este nelegală întrucât dispozițiile art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și cele ale art. 4 din decizia Directorului General al A.N.P. nr. 307/2007 sunt nelegale venind în contradictoriu și adăugând la lege, în speță fiind vorba de O.U.G.

nr. 64/2006 și Legea nr. 293/2004, acte normative cu forță juridică superioară față de ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și decizia Directorului General al A.N.P. Recurentul a mai susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii, întrucât a acceptat ca un mod de calcul să fie contrar dispozițiilor legale. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, precum și din oficiu, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, punctul 11.5 din normele metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006, aprobate prin ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 prevede că, în cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti: a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună= ore lucrate suplimentar. b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar. c) Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează. De asemenea, art. 4 din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 a directorului general al A.N.P.

prevede la alineatele 3 și 4 modul de calcul al orelor suplimentare, astfel: - alin. (3): În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează: Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar. - alin. (4): Primele 2 ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază, iar diferența până la 8 ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile se neglijează. Potrivit art. 16 din O.G.

nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru orele prestate de acești funcționari publici peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din A.N.P. În conformitate cu forma în vigoare a acestor din urmă dispoziții, durata normală a timpului de lucru este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Actul normativ mai prevede că , în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber a orelor lucrate suplimentar acestea se vor plăti cu 75% din salariul de bază, primele 2 ore și respectiv cu 100% din salariul de bază orele următoare și orele lucrate în zilele de repaus, săptămânal sau în care nu se lucrează, potrivit legii.

Legea nr. 293/2004 instituie și o limită a orelor lucrate suplimentar, respectiv 120 ore anual și în mod excepțional, 360 ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate. Așadar, dispozițiile cuprinse în Legea nr. 293/2004 reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber, calculul raportându-se exclusiv ca unitate de timp la orele suplimentare, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu. Contrar acestor prevederi legale, prin dispozițiile contestate din cele două acte administrative emise în baza și în aplicarea actelor normative cu forță superioară, modalitatea de calcul a orelor lucrate suplimentar se raportează la altă unitate de timp, ziua lucrată suplimentar, transformându-se orele în zile suplimentare, cu neglijarea fracțiunilor de zile.

Aplicând acest mod de calcul se ajunge la situația în care funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare sunt privați de drepturile salariale pentru o parte din orele suplimentare efectuate, respectiv cele ce reprezintă o fracțiune mai mică de o zi lucrată suplimentar. În raport de cele expuse, Înalta Curte reține că excepția invocată de reclamant este întemeiată, normele contestate adăugând la lege și stabilind un alt regim de calcul al sporurilor cuvenite pentru orele lucrate suplimentar, motiv pentru care va constata nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și respectiv art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.C. împotriva sentinței nr. 354 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul M.C. și constată nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministrului Justiției nr. 399/2007 și a art. 4 din decizia Directorului general al A.N.P. nr. 307/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012