ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5127/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.S.I.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. și SC V. SRL, suspendarea

executării actului administrativ individual notă de informare și decizie din 27

mai 2011, emisă de pârâta A.D.S., până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ pentru anularea acestor acte

administrative, care formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite atât cerința constând în

cazul bine justificat, cât și condiția prejudiciului iminent, pentru a se

admite cererea de suspendare.

Pârâta SC V. SRL a

formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, excepția lipsei de interes, iar, în

subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.

Pârâta A.D.S. a

invocat excepția puterii lucrului judecat, în temeiul art. 1201 C. civ. și art.

166 din C. proc. civ., arătând că pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a aflat Dosarul nr. 6289/2/2011

având ca obiect cererea de suspendare a aceluiași act, nota de informare și

decizie din 27 mai 2011, dosar în care s-au aflat aceleași părți, în aceeași

calitate și care a fost soluționat la data de 8 decembrie 2011, în sensul

respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare. Pârâta a solicitat

admiterea excepției, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți.

Prin sentința civilă

nr. 1035 din 15 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția

lipsei de interes, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă

cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL, în contradictoriu cu

pârâtele A.D.S. și SC V. SRL.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Analizând comparativ cererea

ce a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 cu prezenta cerere, instanța a constatat

că există identitate de obiect și de părți, însă cauza, temeiul juridic al cererii

de chemare în judecată, este diferită, prima cerere fiind întemeiată pe dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în timp

ce prezenta cerere de suspendare se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din același

act normativ.

S-a constatat că cererea

de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, iar cererea de suspendare ce formează obiectul prezentului dosar se

întemeiază în drept pe dispozițiile art. 15 din același act normativ, solicitându-se

suspendarea notei de informare și decizie din 27 mai 2011, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare ce formează obiectul Dosarului

nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Prin urmare, în raport

de împrejurarea că nu există identitate de cauză între celei două cereri de suspendare,

Curtea a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care a

respins excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta A.D.S.

În ceea ce privește excepția

lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a constatat că argumentele

aduse în susținerea excepției se referă, în esență, la lipsa dovezii actualității

interesului, întrucât nu s-a făcut dovada pagubei iminente la care este expusă reclamanta

și la împrejurarea că cererea ar viza, de fapt, suspendarea efectelor contractului

de concesiune și nu a notei, în sine, care nu vatămă în niciun fel interesele reclamantei.

Curtea a reținut că nu

este vorba despre o veritabilă excepție și că, în realitate, pârâta a formulat apărări

pe fondul cererii, aducând contraargumente în ceea ce privește îndeplinirea cerinței

constând în prevenirea pagubei iminente, cerință obligatorie pentru a se dispune

suspendarea unui act administrativ.

În consecință, Curtea

a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, cu motivarea

că acesta este o apărare de fond care vizează condiția pagubei iminente, condiție

care se analizează cu ocazia judecării pe fond a cererii de suspendare.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a

constatat că nota de informare și decizie din 27 mai 2011 se referă la demersurile

realizate de comisia numită prin decizia președintelui A.D.S. nr. 151/2011, în vederea

punerii în aplicare a sentinței civile nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 1178/2004, executorie de drept,

prin care pârâta A.D.S. a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract

de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 8546 ha aflat în exploatarea

SC A.S., că din analiza conținutului notei rezultă că aceasta nu produce efecte,

în sensul că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, ci face

o expunere a unor raporturi juridice litigioase dintre părți, propunând măsuri concrete

de punere în aplicare a unei sentințe civile prin care pârâta A.D.S. a fost obligată

să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune, precum și faptul că vocația

pârâtei SC V. SRL de a solicita încheierea unui contract de concesiune a terenului

în litigiu s-a născut dintr-o hotărâre judecătorească și anume, sentința civilă

nr. 7786 din 9 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, și nu din nota

din 27 mai 2011, așa cum susține reclamanta, punerea în executare a hotărârii judecătorești

fiind posibilă și în ipoteza în care nu ar fi fost întocmită această notă.

Constatând că nota de

informare și decizie din 27 mai 2011 nu reprezintă un act emis în regim de putere

publică și nu produce efecte juridice specifice actului administrativ, în sensul

că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între părți, limitându-se

la prezentarea situației litigiilor dintre părți și la propunerea și aprobarea unor

măsuri de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești, Curtea de apel a constatat

că această notă nu este un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Ținând cont de faptul

că una dintre condițiile de admisibilitate a unei cereri de suspendare întemeiate

pe art. 14 și 15 din actul normativ menționat este aceea ca obiectul cererii să

fie un act administrativ și că această condiție nu este îndeplinită în cazul de

față, s-a constatat că cererea de suspendare este inadmisibilă.

În consecință, Curtea

de Apel a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta SC V. SRL și a respins

ca inadmisibilă cererea de suspendare a notei de informare și decizie din 27

mai 2011, formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL.

Instanța de fond a reținut

că, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., soluția de admitere

a excepției inadmisibilității face de prisos analizarea pe fond a cererii de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC A.S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL a susținut în esență că în

mod eronat instanța de fond a concluzionat că nota de informare și decizia din

27 mai 2011 nu este capabilă să producă efecte juridice și că nu reprezintă un act

administrativ de natură a leza în vreun fel drepturile acesteia.

Totodată recurenta-reclamantă

a susținut că în mod greșit instanța de judecată a apreciat asupra caracterului

de drept public al actului atacat, având în vedere că în litigiu nu se află în mod

exclusiv un teren proprietate privată a statului, deși din înscrisurile depuse la

dosar rezultând că în speță contractele de concesiune succesive încheiate vizează

și elementele de infrastructură de îmbunătățiri funciare, care fac obiectul dreptului

de proprietate publică, aspect de natură a atrage aplicabilitatea unui regim de

drept public.

Intimata A.D.S. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat în cauză, având

în vedere constatările corpului de control al ministrului agriculturii consemnate

în nota din 21 iulie 2011.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele

expuse în continuare.

În fapt obiectul cererii

de chemare în judecată formulate de recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL l-a constituit

cererea de suspendare a executării notei de informare și deciziei din 27 mai 2011

emisă de intimata A.D.S. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii

în contencios administrativ pentru anularea acestor acte, care formează obiectul

Dosarului nr. 10724/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al cererii

de suspendare a executării formulate, fiind dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ.

Prin sentința atacată,

instanța de fond a respins excepțiile puterii de lucru judecat și a lipsei de interes

invocate de pârâtele din cauză și a admis excepția inadmisibilității cererii de

suspendare a executării formulate de pârâta SC V. SRL, respingând cererea de suspendare

ca inadmisibilă.

Criticile recurentei-reclamante

vizează în principal modul de soluționare a acestei excepții, apreciindu-se că în

mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că actele a căror suspendare a

executării s-a solicitat nu ar fi acte administrative.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit

ca fiind „actul unilateral, cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau

a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele

încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor

publice, achizițiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii

administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Analizând cele două acte,

respectiv nota de informare și decizia din 27 mai 2011 din perspectiva dispozițiilor

legale mai sus expuse, instanța de fond a apreciat în mod corect că acestea nu sunt

acte administrative, respectiv prin conținutul lor nu au naștere, nu modifică și

nu sting raporturi juridice.

Pe de altă parte, ambele

acte analizate nu au fost emise de o autoritate publică, astfel cum este aceasta

definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ,

respectiv nu au fost emise în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes

legitim public.

În fapt astfel cum rezultă

din materialul probator administrat în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța

de fond, nota de informare cât și decizia din 27 mai 2011 vizează descrierea situației

litigioase dintre cele două pârâte, respectiv A.D.S. și SC V. SRL, cât și demersurile

realizate în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, sentința

civilă nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, în Dosarul nr. 1178/2004 executorie de drept, prin care pârâtele au

fost obligate să încheie un contract de concesiune pentru un teren în suprafață

de 8546 ha, aflat în exploatarea SC A.S.

Întrucât cele două acte

nu se circumscriu noțiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, executarea acestora nu

poate fi suspendată în procedura reglementată de dispozițiile art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind inadmisibilă, această procedură

de suspendare a executării fiind aplicabilă numai actelor juridice administrative.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de instanța de

fond este legală și temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20

din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.S.I. SRL împotriva

sentinței civile nr. 1035 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2012.