ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5127/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.S.I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. și SC V. SRL, suspendarea executării actului administrativ individual notă de informare și decizie din 27 mai 2011, emisă de pârâta A.D.S., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ pentru anularea acestor acte administrative, care formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că sunt îndeplinite atât cerința constând în cazul bine justificat, cât și condiția prejudiciului iminent, pentru a se admite cererea de suspendare.

Pârâta SC V. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității cererii de suspendare, excepția lipsei de interes, iar, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare. Pârâta A.D.S. a invocat excepția puterii lucrului judecat, în temeiul art. 1201 C. civ. și art. 166 din C. proc. civ., arătând că pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a aflat Dosarul nr. 6289/2/2011 având ca obiect cererea de suspendare a aceluiași act, nota de informare și decizie din 27 mai 2011, dosar în care s-au aflat aceleași părți, în aceeași calitate și care a fost soluționat la data de 8 decembrie 2011, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.

Pârâta a solicitat admiterea excepției, întrucât prezenta cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți. Prin sentința civilă nr. 1035 din 15 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția lipsei de interes, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. și SC V. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Analizând comparativ cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 cu prezenta cerere, instanța a constatat că există identitate de obiect și de părți, însă cauza, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, este diferită, prima cerere fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce prezenta cerere de suspendare se întemeiază pe dispozițiile art. 15 din același act normativ.

S-a constatat că cererea de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. 6289/2/2011 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar cererea de suspendare ce formează obiectul prezentului dosar se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 15 din același act normativ, solicitându-se suspendarea notei de informare și decizie din 27 mai 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare ce formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în raport de împrejurarea că nu există identitate de cauză între celei două cereri de suspendare, Curtea a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care a respins excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta A.D.S.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a constatat că argumentele aduse în susținerea excepției se referă, în esență, la lipsa dovezii actualității interesului, întrucât nu s-a făcut dovada pagubei iminente la care este expusă reclamanta și la împrejurarea că cererea ar viza, de fapt, suspendarea efectelor contractului de concesiune și nu a notei, în sine, care nu vatămă în niciun fel interesele reclamantei. Curtea a reținut că nu este vorba despre o veritabilă excepție și că, în realitate, pârâta a formulat apărări pe fondul cererii, aducând contraargumente în ceea ce privește îndeplinirea cerinței constând în prevenirea pagubei iminente, cerință obligatorie pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ.

În consecință, Curtea a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta SC V. SRL, cu motivarea că acesta este o apărare de fond care vizează condiția pagubei iminente, condiție care se analizează cu ocazia judecării pe fond a cererii de suspendare. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta SC V. SRL, curtea a constatat că nota de informare și decizie din 27 mai 2011 se referă la demersurile realizate de comisia numită prin decizia președintelui A.D.S. nr. 151/2011, în vederea punerii în aplicare a sentinței civile nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 1178/2004, executorie de drept, prin care pârâta A.D.S.

a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 8546 ha aflat în exploatarea SC A.S., că din analiza conținutului notei rezultă că aceasta nu produce efecte, în sensul că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, ci face o expunere a unor raporturi juridice litigioase dintre părți, propunând măsuri concrete de punere în aplicare a unei sentințe civile prin care pârâta A.D.S. a fost obligată să încheie cu pârâta SC V. SRL un contract de concesiune, precum și faptul că vocația pârâtei SC V. SRL de a solicita încheierea unui contract de concesiune a terenului în litigiu s-a născut dintr-o hotărâre judecătorească și anume, sentința civilă nr. 7786 din 9 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, și nu din nota din 27 mai 2011, așa cum susține reclamanta, punerea în executare a hotărârii judecătorești fiind posibilă și în ipoteza în care nu ar fi fost întocmită această notă.

Constatând că nota de informare și decizie din 27 mai 2011 nu reprezintă un act emis în regim de putere publică și nu produce efecte juridice specifice actului administrativ, în sensul că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între părți, limitându-se la prezentarea situației litigiilor dintre părți și la propunerea și aprobarea unor măsuri de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești, Curtea de apel a constatat că această notă nu este un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Ținând cont de faptul că una dintre condițiile de admisibilitate a unei cereri de suspendare întemeiate pe art. 14 și 15 din actul normativ menționat este aceea ca obiectul cererii să fie un act administrativ și că această condiție nu este îndeplinită în cazul de față, s-a constatat că cererea de suspendare este inadmisibilă.

În consecință, Curtea de Apel a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta SC V. SRL și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a notei de informare și decizie din 27 mai 2011, formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL. Instanța de fond a reținut că, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., soluția de admitere a excepției inadmisibilității face de prisos analizarea pe fond a cererii de suspendare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A.S.I. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL a susținut în esență că în mod eronat instanța de fond a concluzionat că nota de informare și decizia din 27 mai 2011 nu este capabilă să producă efecte juridice și că nu reprezintă un act administrativ de natură a leza în vreun fel drepturile acesteia.

Totodată recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de judecată a apreciat asupra caracterului de drept public al actului atacat, având în vedere că în litigiu nu se află în mod exclusiv un teren proprietate privată a statului, deși din înscrisurile depuse la dosar rezultând că în speță contractele de concesiune succesive încheiate vizează și elementele de infrastructură de îmbunătățiri funciare, care fac obiectul dreptului de proprietate publică, aspect de natură a atrage aplicabilitatea unui regim de drept public. Intimata A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat în cauză, având în vedere constatările corpului de control al ministrului agriculturii consemnate în nota din 21 iulie 2011. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare. În fapt obiectul cererii de chemare în judecată formulate de recurenta-reclamantă SC A.S.I. SRL l-a constituit cererea de suspendare a executării notei de informare și deciziei din 27 mai 2011 emisă de intimata A.D.S. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ pentru anularea acestor acte, care formează obiectul Dosarului nr. 10724/2/2011, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Temeiul legal al cererii de suspendare a executării formulate, fiind dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința atacată, instanța de fond a respins excepțiile puterii de lucru judecat și a lipsei de interes invocate de pârâtele din cauză și a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării formulate de pârâta SC V. SRL, respingând cererea de suspendare ca inadmisibilă. Criticile recurentei-reclamante vizează în principal modul de soluționare a acestei excepții, apreciindu-se că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că actele a căror suspendare a executării s-a solicitat nu ar fi acte administrative.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral, cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Analizând cele două acte, respectiv nota de informare și decizia din 27 mai 2011 din perspectiva dispozițiilor legale mai sus expuse, instanța de fond a apreciat în mod corect că acestea nu sunt acte administrative, respectiv prin conținutul lor nu au naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice. Pe de altă parte, ambele acte analizate nu au fost emise de o autoritate publică, astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, respectiv nu au fost emise în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public. În fapt astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză și cum în mod corect a reținut și instanța de fond, nota de informare cât și decizia din 27 mai 2011 vizează descrierea situației litigioase dintre cele două pârâte, respectiv A.D.S.

și SC V. SRL, cât și demersurile realizate în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 7786 din 9 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 1178/2004 executorie de drept, prin care pârâtele au fost obligate să încheie un contract de concesiune pentru un teren în suprafață de 8546 ha, aflat în exploatarea SC A.S. Întrucât cele două acte nu se circumscriu noțiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, executarea acestora nu poate fi suspendată în procedura reglementată de dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind inadmisibilă, această procedură de suspendare a executării fiind aplicabilă numai actelor juridice administrative.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, va respinge recursul formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.S.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1035 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.