ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6140/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6140/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele.

Prin

cererea înregistrată sub nr. 1389/2005 pe rolul Tribunalului București, secția

a V-a civilă, reclamanții P.M. și P.C. au solicitat obligarea pârâtei SC B.S.H.

SRL la plata contravalorii drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din

dreptul de autor aferent programelor de calculator create de autorul lor P.M.

și folosite în activitatea societății SC B.S.H. SRL în cuantum de 50.000 RON,

provizoriu.

Prin încheierea pronunțată la data de

22 septembrie 2005 în Dosarul nr. 1389/2005 a fost admisă excepția autorității

de lucru judecat, dispunându-se respingerea cererii având ca obiect plata

drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor

S., S.A. și S.B. pentru autoritate de lucru judecat (în raport de sentința

civilă nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă).

Prin sentința civilă nr. 1455 din 23

noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru

pretențiile care vizau perioada anterioară datei de 4 aprilie 2002, și a

obligat pârâta la plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a

programului de calculator F., pentru perioada ulterioară datei menționate.

Recursul declarat de SC B.S.H. SRL

împotriva acestei hotărâri a fost constatat nul.

Recursul declarat de către P.M. și de

către P.C.M. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2005 cât și a

sentința civile nr. 1455 din 23 noiembrie 2006 a fost admis în tot, cu

consecința casării în tot a încheierii atacate și casării în parte a sentinței

primei instanțe. A reținut instanța de recurs că în mod greșit s-a constatat

existența autorității de lucru judecat în privința pretențiilor referitoare la

folosirea fără drept a programelor de calculator S.A., S.B. și S.

Primind cauza spre rejudecare, la

Tribunalul București s-a format Dosarul nr. 27787/3/2007, înregistrat pe rolul

secției a IV-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1430 din 23

septembrie 2008, a fost admisă acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtei la

plata către reclamanți a sumei de 405.582 lei, reprezentând despăgubiri pentru

folosirea fără drept a programelor de calculator S., S.A. și S.B., create de P.M.

și folosite în activitatea societății pârâte în perioada 17 august 2001 - 31

decembrie 2007; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de

7805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr.

204/ A din 26 noiembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B.S.H.

SRL împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat precum și cererea intimaților

de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a reținut următoarele considerente:

Calitatea procesuală activă este acea

condiție de exercițiu al acțiunii civile care presupune existența unei

identități între persoana reclamantului și aceea care se pretinde titularul

dreptului dedus judecății.

Reclamanții au pretins prin cererea de

chemare în judecată că sunt titulari ai drepturilor de autor asupra programelor

de calculator S., S.A. și S.B., programe de calculator care sunt exploatate de

către societatea pârâtă și că, în această calitate, sunt îndreptățiți să pretindă

pârâtei sumele obținute din respectiva exploatare.

Curtea a apreciat că este deplin

justificată legitimarea procesuală activă și pasivă în cauză, instanța având a

cerceta - în baza probatoriului administrat, natura raporturilor juridice

existente între părțile aflate în proces și, în raport de acestea, existența

sau nu a drepturilor și obligațiilor disputate între reclamanți și pârâtă.

Excepția inadmisibilității unei

acțiuni civile presupune un fine de neprimire a acesteia, echivalent cu

reținerea instanței de la orice analiză asupra existenței, conținutului și

efectelor raportului juridic relevat de către cel ce a înțeles să o promoveze.

Un asemenea fine de neprimire poate fi

privit ca unul compatibil cu principiul liberului acces la justiție (consacrat

prin art. 21 din Constituția României) și cu acela al dreptului la un proces

echitabil (care rezidă din art. 6 alin. (1) al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale) numai în situațiile

în care instanța constată că cel ce reclamă protecția unui drept sau interes

legitim are la îndemână, prioritar, o altă cale procedurală susceptibil a fi

analizată de o instanță judecătorească.

Argumentele dezvoltate de către

apelantă în susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii pendinte nu

relevă vreun impediment în sensul celor expuse, ci se referă la lipsa unui

titlu care să le confere reclamanților-intimați calitatea de titulari ai

drepturilor de autor pretinse.

În ce privește sentința civilă nr. 180/2003,

s-a reținut că litigiul în care a fost pronunțată s-a purtat între reclamanții P.M.

și P.C. și pârâtul I.M.C., și a privit o convenție încheiată în data de 20

septembrie 2001 referitor la drepturile de autor ale defunctului P.C.M. asupra

programelor de calculator create în activitatea SC B.S.H. SRL.

În procesul verbal al adunării

generale a asociaților din data de 20 septembrie 2001 și în actul adițional la

statutul și contractul SC B.S.H. SRL, încheiat la data de 20 septembrie 2001,

acte asumate prin semnătură de asociații de la această dată (respectiv

reclamanții și numitul I.M.) - filele 70, 71, 73 din dosarul primei instanțe -

este consemnat acordul asociaților referitor la cesiunea către I.M.C. a celor

10 de părți sociale dobândite de reclamanți prin succesiune de la defunctul P.C.M.,

drepturile bănești pentru această cesiune fiind cuantificate la suma de

178.964.039 lei și, distinct de această operațiune juridică și subsecvent ei,

este consemnată și convenția între asociatul l.M.C. și succesorii P.M. și P.C.M.

de „plata drepturilor de autor aferente tuturor programelor de calculator

create în activitatea societății până la data decesului defunctului P.C.M.".

Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din

Decretul 31/1954 persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește

obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei

juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei

juridice însăși".

În raport de calitatea numitului l.M.C.

de asociat unic al SC B.S.H. SRL cât și de funcția de director deținută de

acesta în cadrul societății menționate (potrivit contractului de muncă aflat la

fila 69 din Dosarul nr. 27787/2007 al secției a IV-a a TB), Curtea a apreciat

că, actele juridice consimțite de acesta în legătură cu drepturile și

obligațiile derivând din activitatea societății comerciale sunt acte ale

persoanei juridice însăși și, tot astfel, participarea lui în procesul în care

a fost pronunțată sentința civilă nr. 180/2003 a fost realizată în calitate de

reprezentant al societății comerciale. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul

juridic constatator al convenției a cărei valabilitate s-a analizat în

respectivul litigiu era unul pe care semnătura lui l.M.C. era însoțită de

ștampila SC B.S.H. SRL.

Curtea a constatat nefondată apărarea

apelantei potrivit căreia sentința civilă nr. 180/2003 nu i-ar fi opozabilă.

S-a reținut că menționatei sentințe

civile i s-a dat eficiență prin sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă (aceasta din urmă pronunțată în

litigiul referitor la nulitatea certificatului de înregistrare în registrul

programelor de calculator a drepturilor de autor asupra programelor de

calculator S., S.A. și S.B.), în ale cărei considerente instanța a reținut că,față

de dispozițiile sentinței civile nr. 180 din 28 februarie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanții pot recupera doar

sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor

realizate".

În mod neechivoc și necontestat,

apelanta-pârâtă SC B.S.H. SRL a fost parte în procesul în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 277/2003, astfel că menționatele considerente, intrate și

ele în puterea lucrului judecat atâta vreme cât sprijină soluția ce se

regăsește în dispozitivul hotărârii, conferă opozabilitate față de aceasta

hotărârii la care face trimitere, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit

căreia anterior nu îi era opozabilă pentru că nu a fost parte în procesul în

care a fost dată.

Puterea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 277/2003, sub aspectul efectului ei pozitiv, nu se limitează la

dispozitivul acestei hotărâri, ci și considerentele ei se bucură de același

efect în măsura în care sprijină soluția adoptată de instanță.

Astfel cum s-a reținut anterior, în

analiza cererii prin care reclamanții P. solicitau anularea certificatului de

înregistrare în Registrul programelor de calculator a celor 3 programe

menționate anterior, instanța a stabilit pe de o parte că este vorba de o operă

colectivă iar pe de altă parte că, distinct de dreptul de autor conferit de

acest certificat titularei SC B.S.H. SRL, există dreptul patrimonial recunoscut

reclamanților prin sentința civilă nr. 180/2003 de a pretinde sumele încasate

de acest titular ca urmare a utilizării programelor realizate de autorul lor.

În consecință, susținerea apelantei în

sensul că instanța ar fi statuat prin sentința civilă nr. 277/2003 cu putere de

lucru judecat faptul că reclamanții nu sunt titulari ai vreunor drepturi asupra

celor 3 programe de calculator este vădit nefondată.

În ce privește reglementarea din art. 74

din Legea 8/1996, instanța de fond a apreciat că aceasta nu ar fi aplicabilă

speței pornind de la o premisă greșită, și anume aceea că momentul încheierii

contractului de muncă al defunctului P.C.M. coincide cu momentul creării

programelor de calculator S., S.A. și S.B.

Ori, niciuna dintre probele

administrate nu atestă o atare coincidență a celor două momente, chiar prin

considerentele sentinței apelate reținându-se că cele trei programe de

calculator au fost create în perioada 1993-1996.

Din declarațiile martorilor audiați în

etapa apelului, Curtea a reținut că activitatea de creație pentru cele 3

programe de calculator a început în anul 1995 și s-a finalizat ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anul 1997.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 8/1996 „Dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau

științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de creație intelectuală,

este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Opera de creație

intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la

cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar informa

nefinalizată", iar potrivit art. 1 din Decretul nr. 321/1956 „dreptul de

autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, precum și asupra

oricăror asemenea opere de creație intelectuală, create pe teritoriul

Republicii Socialiste România, este garantat autorilor în condițiile

prezentului decret".

Cum, potrivit situației reținute pe

baza probatoriului administrat, nu s-a evidențiat existența unui format

funcțional al respectivelor programe, care să le fi conferit atributele de

opere de creație intelectuală în sensul art. 1 din Decretul nr. 321/1956 - și

astfel să fi atras incidența acestui act normativ - Curtea a apreciat că

momentul ce trebuia avut în vedere era cel a finalizării procesului de creație,

cu atât mai mult cu cât menționatul decret nu conținea o reglementare care să

confere protecție formei nefinalizate a operei, așa cum este reglementată în

actuala legislație, acest moment situându-se în perioada de activitate a Legii nr.

8/1996.

Cu privire la prezumția legală

relativă instituită prin art. 74 din Legea nr. 8/1996, invocată de către

apelanta pârâtă, Curtea a reținut că prin probatoriul administrat a fost

răsturnată, fiind dovedit că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei

programe de calculator aparțin succesorilor defunctului P.C.M.

Curtea a reținut ca relevante în acest

sens situațiile asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat prin

sentința civilă nr. 180/2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

prin decizia civilă nr. 336/2003 a C.A.B. secția a III-a civilă și prin

sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București secția a V-a civilă,

hotărâri prin care s-a constatat că programele de calculator realizate în

activitatea SC B.S.H. SRL au fost create de către P.M. și, s-a stabilit că

succesorii acestuia au drepturi patrimoniale legate de exploatarea acestor

opere de creație intelectuală.

De asemenea este relevant sub acest

aspect conținutul procesului verbal al adunării generale a SC B.S.H. SRL, al

actului adițional la statutul și actul constitutiv al aceleași societăți din

data de 20 septembrie 2001 dar și al convenției materializate prin înscrisul

întocmit la data de 20 septembrie 2001 ce va fi avută în vedere cu titlu de

început de probă scrisă, iar nu de contract de cesiune a drepturilor de autor

care atestă faptul că asociatul I.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al

fostului său asociat asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de

calculator ce s-au realizat până la acea dată în activitatea societății,

poziție care este de natură, potrivit prevederilor art. 35 din Decretul

31/1954, a angaja însăși societatea comercială parata.

Coroborând această atitudine a

asociatului defunctului P.C.M. cu împrejurarea că ea a fost exprimată la o dată

apropiată de cea a decesului autorului reclamanților – aproximativ o lună -

Curtea a apreciat că se poate reține, potrivit art. 1203 C. civ., prezumția

existenței prealabile a unei convenții a celor doi foști asociați, în sensul ca

drepturile patrimoniale rezultate din utilizare să revină creatorului

programelor de calculator, iar nu persoanei juridice în cadrul căreia acesta

era angajat.

Curtea a constatat că prin probatoriul

analizat s-a făcut dovada „clauzei contrare" la care se face referire în

conținutul art. 74 din Legea nr. 8/1996, neexistând vreo condiționare legală în

sensul ca o atare clauză să fie materializată în înscrisul care stabilește

raporturile între angajator și creatorul programelor de calculator.

Cât privește susținerea

apelantei-pârâte în sensul că ar fi aplicabile în speță prevederile Directivei nr.

91/250/CEE din 14 mai 1991, Curtea o apreciază ca nefondată pentru că situația

litigioasă relativă la raporturile de muncă dintre creatorul programelor de

calculator și societatea pârâtă s-a petrecut în perioada anterioară datei la

care România a dobândit statutul de stat membru al Uniunii Europene, iar

dreptul comunitar (aplicabil statelor membre ale UE) nu își putea găsi

aplicare, în acea perioadă, pe teritoriul unui stat nemembru.

Referitor la contractul din data de 20

septembrie 2001 (care face referire la drepturile de autor aferente programelor

de calculator create în activitatea societății pârâte până la data decesului

lui P.C.M.), s-a statuat cu autoritate de lucru judecat (operantă și în

litigiul pendinte, pentru considerentele expuse mai sus), prin sentința civilă nr.

180/2003, că nu este valabil ca un contract de cesiune a drepturilor de autor,

așa încât nu există temei spre a fi analizat ca un act având o atare valoare

juridică în prezenta procedură.

Fiind constatat nul drept contract de

cesiune a drepturilor de autor, înscrisul constatator al convenției dintre

reclamanți și numitul I.M.C. - care a acționat în calitate de reprezentant al

SC B.S.H. SRL - nu este apt să producă efectele translative de drepturi

specifice respectivului tip de contract, însă el nu își pierde orice valoare

juridică, constituind un început de dovadă scrisă cu privire la aspectele

(recunoașterile) ce au fost evidențiate prin voința părților, dovadă ce este

analizată/completată cu celelalte probe administrate în derularea procesului.

Legătura dintre convenția constatată

prin respectivul înscris și pretinsa plată a remunerației cuvenite defunctului

P.C.M. pentru activitatea desfășurată ca angajat și asociat al societății

comerciale pârâte nu este relevantă în analiza pretențiilor formulate - în

speță - de reclamanți pentru că acestea nu privesc activități precum cele la

care apelanta-pârâtă face referire.

Împrejurarea că societatea comercială

pârâtă deține certificat de înregistrare în Registrul Programelor de Calculator

pentru programele de calculator S., S.A. și S.B. este - așa cum s-a stabilit

prin sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă

- nu poate exclude dreptul patrimonial al reclamanților asupra veniturilor

obținute din utilizarea respectivelor programe în condițiile în care prin

aceeași hotărâre judecătorească s-a stabilit - cu forță obligatorie pentru

procesul pendinte, ca o consecință a autorității de lucru judecat de care se

bucură aceasta - faptul că reclamanții sunt îndreptățiți să opună persoanei

juridice asemenea drepturi patrimoniale.

Probatoriul administrat în fața

instanței de fond, constând în copii ale unor declarații de martori luate de

instanțe în alte litigii ce s-au derulat între părți, era susceptibil de

valorificare ca dovadă cu înscrisuri, în coroborare cu celelalte mijloace de

probă aflate la dosar, prima instanța făcând o evaluare numai în privința

probatoriului aflat în dosarul cauzei,cu respectarea prevederilor art. 169 alin.

(1) C. proc. civ. conform căruia „administrarea probelor se face în fața

instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel".

De menționat că apelanta-pârâtă, în

contextul criticii prin care a imputat primei instanțe nerespectarea

principiului nemijlociții în administrarea probei, atribuie art. 169 alin. (1)

C. proc. civ. următorul conținut: „instanța este ținută să administreze în mod

direct toate probele din cadrul unui proces", conținut care nu se

regăsește ca atare în respectiva normă juridică. Așa fiind, Curtea a apreciat

că argumentele critice dezvoltate în raport de un asemenea text nu pot

constitui suport pentru aprecierea legalității ori temeiniciei sentinței

apelate.

În etapa procesuală a apelului a fost

administrată proba testimonială pe aspectul legat de întinderea contribuției

autorului reclamanților la crearea acelor programe de calculator, acest aspect

fiind unul asupra căruia se impuneau lămuriri față de constatarea (prin

sentința civilă nr. 277/2003) faptului că este vorba de opere colective.

Din declarațiile martorilor audiați,

Curtea a reținut că cele trei programe de calculator menționate anterior au

fost create în perioada 1995-1997, autorul reclamanților fiind cel care a

coordonat activitatea de creație.

În ce privește programele S.A. și S.B.,

martorul M.B.A. (propus de către apelantă) a învederat instanței că a contribuit

și el la crearea acestora, alături de P.M., de numitul N.D. dar și de alte

persoane ale căror nume nu și le amintește. De asemenea a precizat că la

crearea programelor au participat inclusiv beneficiarii acestora, prin

formularea cerințelor cărora trebuia să le răspundă și prin idei utile

dezvoltării lor.

Același martor a arătat că programul

de calculator S. a fost creat printr-o contribuție esențială a autorului

reclamanților și a numitului N.D.

Pe de altă parte, martorul N.D. -

audiat la propunerea intimaților - a declarat că el nu a avut nicio contribuție

în procesul de creație intelectuală a celor trei programe de calculator, cât și

că P.M. a fost, la nivel de concepție, creatorul exclusiv al acestora.

Coroborând depozițiile martorilor,

Curtea a apreciat că se poate concluziona că, la nivelul concepției în crearea

celor trei programe de calculator, nu se poate reține contribuția altor

persoane decât autorul reclamanților.

Martorul N.D. și-a declinat orice

contribuție la crearea lor, deși fusese indicat ca având o atare calitate de

către celălalt martor audiat în cauză.

În ce privește declarația martorului M.B.A.,

Curtea a constatat că și acesta a relevat faptul că aproximativ 60% din creație

reprezintă contribuția lui P.M., iar diferența de 40% ar constitui contribuție

a altor persoane, printre care se numără și martorul.

Nu numai că nicio altă probă nu relevă

contribuția efectivă a acestui martor la procesul de creație-concepție, dar

felul în care el a descris activitățile pe care le percepe ca și contribuții

sub acest aspect dovedește faptul că pune în același plan identificarea

problemelor tehnice cărora trebuia să le răspundă programele în discuție,

execuția soluțiilor găsite acestor probleme cu opera de creație intelectuală

constând în găsirea soluțiilor necesare și transpunerea (la nivelul concepției)

acestora în limbaj informatic.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996

„constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație

intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific." iar potrivit art.

73 din Legea nr. 8/1996 „Prin prezenta lege, protecția programelor pentru

calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și

sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau

cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele.

Ideile, procedeele, metodele de

funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui

element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza

interfețelor sale, nu sunt protejate".

Prin raportare la normele juridice

enunțate, Curtea a constatat că activitățile evocate de către martorul propus

de apelantă ca reprezentând contribuții (ale altor persoane decât autorul

reclamanților) la crearea programelor de calculator S.A. și S.B. sunt, potrivit

celui de-al doilea alineat al art. 73 din Legea nr. 8/1996, exceptate de la

protecția conferită de acest act normativ autorilor de programe de calculator

și, ca atare, nu pot fi reținute ca generatoare de drepturi de autor pentru

persoanele indicate de martor.

Nu în ultimul rând, în analiza

declarației acestui martor Curtea a avut în vedere existența raporturilor de

muncă cu societatea apelantă, raport juridic ce este de natură a afecta

obiectivitatea martorului.

Pentru considerentele expuse relativ

la declarația martorului propus de către apelantă, Curtea a reținut că aceasta

nu confirmă, prin ea însăși, teza potrivit căreia la crearea celor trei

programe de calculator ar fi contribuit - la nivelul concepției lor - și alte

persoane decât autorul reclamanților.

Este în vădită contradicție cu efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 277/2003

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă concluzia primei

instanțe în sensul că ar fi lovit de nulitate certificatul de înregistrare în

Registrul Programelor de Calculator eliberat de O.R.D.A., drept consecință a

anulării contractului din data de 20 septembrie 2009 (având ca obiect plata

drepturilor de autor) în condițiile în care prin menționata sentință s-a

statuat asupra faptului că valabilitatea respectivului certificat nu este

afectată de sancțiunea nulității contractului din data de 20 septembrie 2001.

Pe cale de consecință, Curtea a

constatat că se impune înlăturarea din considerentele hotărârii apelate a

raționamentului expus de prima instanță sub acest aspect.

Însă, prin aceeași sentința civilă nr.

277/2003 s-a stabilit - astfel cum s-a reținut anterior - dreptul patrimonial

al reclamanților în legătură cu veniturile obținute din utilizarea programelor

de calculator, astfel încât înlăturarea argumentelor anterior menționate din

sentința apelată nu este de natură a afecta substanța dreptului a cărui

valorificare o urmăresc reclamanții.

Drepturile patrimoniale ale

reclamanților asupra programelor de calculator create de autorul lor fiind

dovedite, potrivit considerentelor expuse în prezenta decizie, Curtea a

apreciat că refuzul pârâtei de a-și îndeplini față de aceștia obligația

corelativă de a le plăti sumele ce corespund respectivelor drepturi constituie

o încălcare a acestora și atrage incidența prevederilor art. 139 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996.

Această normă constituie o aplicație

specială, în materia răspunderii pentru încălcarea drepturilor de autor, a

răspunderii civile delictuale de drept comun care își găsește reglementarea în

prevederile art. 998-999 C. civ.

În aplicarea principiului general de

drept specialia generalibus derogant, în materia răspunderii civile delictuale

pentru încălcarea drepturilor de autor își găsește aplicare reglementarea

specială din art. 139 al Legii nr. 8/1996, fiind astfel suficient să se

verifice elementele din conținutul acestei norme, fără a fi necesară extinderea

analizei la ansamblul elementelor ce rezidă din reglementarea generală.

Instanța fondului a analizat

răspunderea pusă în sarcina pârâtei prin raportare la prevederile art. 998-999

C. civ., lipsind astfel de eficiență tocmai reglementarea specială proprie

acestei materii.

În condițiile în care s-a reținut ca

reclamanții sunt titulari ai atributelor patrimoniale ale drepturilor de autor

asupra programelor de calculator S., S.A. și S.B., iar pârâta le-a refuzat

plata sumelor ce corespund acestor drepturi, Curtea constată că se verifică

întru totul elementele prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996

pentru angajarea răspunderii civile a societății pârâte.

Având în vedere considerentele expuse

și dispozițiile legale menționate, Curtea a constatat că este corectă soluția

primei instanțe, de admitere a pretențiilor formulate de reclamanți, urmând se

completa considerentele sentinței apelate cu cele ale prezentei decizii.

În ce privește cheltuielile de

judecată solicitate de către intimații-reclamanți, Curtea a constatat că

aceștia nu au produs, în condițiile art. 1169 C. civ., dovezi cu privire la

cuantumul unor asemenea cheltuieli efectuate în legătură cu apelul pendinte.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile pct. 7 și 9 al art. 304 C. proc. civ.,

criticile privind următoarele aspecte:

A Instanța de apel nu a analizat în

considerentele deciziei atacate unele din motivele de apel formulate și nu s-a

pronunțat cu privire la acestea, nici chiar în condițiile în care cu privire la

acestea au fost administrate probe în faza apelului.

A.1. Faptul că programele de

calculator S., S.A., S.B. au suferit modificări importante și substanțiale după

decesul numitului P.C.M. astfel cum rezultă din probatoriul administrat în

apel, demonstrând că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de

calculator, ci împreună cu alte persoane.

A.2. Argumentul privind

aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 8/1996 privind aducerea la cunoștința

publica a programelor de calculator de către recurenta B.

S-a arătat că apelanta-pârâtă B. a

fost cea care a adus la cunoștința publică pentru prima dată programele de

calculator în litigiu, prin comercializarea acestora sub denumirea B. respectiv

prin încheierea de contracte de comercializare.

Or, în conformitate cu art. 4 din

Legea nr. 8/1996 „.se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a

fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică".

A.3. Incidența art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 8/1996.

Instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la aceste motive de apel și nu le-a analizat din niciun punct de vedere

în cuprinsul motivării deciziei atacate.

Motivarea instanței de apel este

contradictorie întrucât, deși a găsit întemeiate mai multe motive de apel

formulate de recurentă (motivul privind greșita neaplicare a art. 74 din Legea nr.

8/1996 relativ la greșita aplicare a legii în timp; motivul referitor la

greșita calificare a contractului din 20 septembrie 2001 ca reprezentând un

contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor; greșita reținere a

nulității certificatului de înregistrare în Registrul programelor de Calculator

etc, concluzie care ar fi trebuit să conducă la admiterea apelului, cel puțin

în parte, totuși apelul a fost respins.

De asemenea, în ceea ce privește

opozabilitatea sentinței nr. 180/2003 față de recurenta B., din considerente

este incert dacă instanța de apel acceptă sau nu teza potrivit căreia această

sentință nu este opozabilă recurentei întrucât nu a fost parte (a se vedea pag.

18 par. ultim din decizia atacată).

Prin această modalitate de motivare a

deciziei atacate instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 261

alin. (1) pct. 5 rap. la art. 298 C. proc. civ. iar prin nemotivarea deciziei

cu privire la aceste motive de apel subscrisa nu are garanția ca argumentele

sale au fost analizate, hotărârea fiind lovită de nulitate în conformitate cu art.

105 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a reținut și în jurisprudență.

B. Decizia atacata a fost pronunțată

cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a legii (ari. 304 pct. 9 C. proc.

civ.)

B.1. În mod nelegal a respins instanța

ele apel excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți,

respectiv a reținut că aceștia pot pretinde despăgubiri de la recurența pârâtă,

încălcând dispozițiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și dispozițiile art.

1200 pct. 4 și 1201 C. civ.

În conformitate cu art. 139 alin. (1)

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe:

„Titularii drepturilor recunoscute și

protejate prin prezenta lege pot solicita la instanțelor de judecată sau altor

organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea

încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzal".

Din interpretarea textului legal citat

rezultă că legea conferă calitate procesuală activă numai titularilor

drepturilor de autor pretins a fi încălcate. Or, câtă vreme

intimații-reclamanți nu sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor

de calculator S.A., S.B., S. este evident că aceștia nu sunt îndreptățiți să

formuleze prezenta acțiune și corelativ nu au calitatea de a sta în proces în

calitate de reclamanți.

Simplul fapt că reclamanții au pretins

prin cererea introductivă că sunt titularii drepturilor de autor asupra

programelor de calculator S., S.A., S.B., programe de calculator exploatate de

Bancar și că în această calitate sunt îndreptățiți să pretindă pârâtei sumele

obținute din respectiva exploatare, astfel cum a reținut instanța de apel în

decizia atacată (pag. 16 ultimul paragraf) nu este suficientă, în condițiile art.

1169 C. civ.

În speță elementul fundamental greșit

de la care a pornit instanța de apel a fost acela potrivit căruia

intimații-reclamanți ar avea calitatea de a solicita și obține despăgubiri

întrucât în sentința civilă nr. 277/2003 se menționează că reclamații pot

recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării

programelor realizate".

Distincția făcută de instanța de apel

în decizia atacata este greșita întrucât în sentința nr. 277/2003 instanța nu a

analizat decât calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra

programelor de autor S.A., S.B., S., neputând exista un alt drept patrimonial,

respectiv acela de a pretinde sumele încasate de B. ca urmare a utilizării)

gramelor.

Or, în speță, prima instanță cât și

Curtea de apel au nesocotit puterea de lucru judecat a sentinței nr. 277 din 23

aprilie 2003 prin care s-a stabilit atât faptul că P.M. și P.C.M. nu sunt

titularii drepturilor de autor asupra acestor programe, cât și faptul că B. este

titularul drepturilor de autor.

Sentința nr. 277 din 23 aprilie 2003

își produce în prezentul proces efectul de putere de lucru judecat sub aspectul

obligativității întrucât prin aceasta sentința s-a statuat irevocabil faptul că

reclamanții din prezentul proces nu sunt titularii dreptului de autor asupra

programelor de calculator respective, iar pe cale de consecință, aceștia nu au

nici dreptul de a solicita contravaloarea pretinselor drepturi patrimoniale de

autor care în fapt nu le aparțin.

B.2. În mod nelegal instanța de apel a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive

Recurenta B.S.H. SRL nu este subiect

pasiv în raportul juridic dedus judecații întrucât a exploatat programele de

calculator care fac obiectul prezentului proces cu titlu, fiind pe deplin

îndreptățită la aceasta, în raport de faptul ca SC B.S.H. SRL este singurul

titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator.

B.3. În mod nelegal a respins instanța

de apel excepția inadmisibilității acțiunii, încălcând în acest mod

dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996.

Reclamanții nu au deschisa calea unei

acțiuni în despăgubiri câtă vreme nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de

autor pretins a fi încălcate și deci nu sunt titularii niciunui drept protejat

de dispozițiile Legii nr. 8/1996.

B.4. În mod nelegal a apreciat

instanța de apel că sentința nr. 180/2003 este opozabilă recurentei-pârâte, cu

încălcarea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești

Sentința nr. 180/2003 pronunțata de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată în contradictoriu

cu I.M., astfel încât în condițiile în care calitatea de pârât în acel proces a

avut-o I.M., iar nu B. este fără putință de tăgadă că această sentința nu este

opozabilă recurentei B., fiind irelevante atât calitatea lui I.C. de asociat în

cadrul B. cât și funcția acestuia de director general în cadrul acestei

societăți ori aplicarea ștampilei B. pe contractul anulat, întrucât în procesul

finalizat cu pronunțarea sentinței nr. 180/2003 I.C. nu a participat în

calitate de reprezentant al B. ci în nume propriu, astfel după cum rezultă

chiar din sentința menționată.

Nu se poate accepta teza potrivit

căreia sentința nr. 180/2003 ar fi opozabilă doar prin simpla trimitere

efectuată în considerentele sentinței nr. 277/2003, întrucât fiecare litigiu a

avut un obiect distinct.

Și argumentația instanței de apel în

ceea ce privește puterea de lucru judecat de care se bucură considerentele este

nelegală. Fraza din considerentele sentinței nr. 277/2003 constituie un element

incidental și fără nicio legătură cu soluția din dispozitivul acestei sentințe,

care se referea la calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor

asupra programelor de calculator în litigiu. Această concluzie este oricum de

plano nefondată în raport de dispozițiile art. 74 și art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 8/1996, potrivit cărora drepturile de autor aparțin angajatorului persoană

juridică.

B.5. Instanța de apel a interpretat în

mod greșit dispozițiile art. 74 din Legea nr. 8/1996 și a încălcat art. 1169, 1191

și 1203 C. civ.

Chiar dacă instanța de apel a cenzurat

greșeala săvârșită de prima instanță care se raportase la data încheierii

contractului de muncă al defunctului P.C.M., totuși în analiza aplicabilității art.

74 însăși instanța de apel este în eroare.

Cu toate că instanța de apel a greșit

când a stabilit data creării programelor de calculator, totuși concluzia

aplicării dispozițiilor Legii nr. 8/1996 este întemeiată.

Astfel, din materialul probator administrat

în cauză rezultă în mod evident că atât în ceea ce privește programele S.A. și

S.B. (create după intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anii

1997 - 1981) cât și în ceea ce privește programul S., finalizat după data

intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, sunt pe deplin aplicabile doar

dispozițiile Legii nr. 8/1996.

În al doilea rând, greșit a apreciat

instanța de apel ca prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996 a fost

răsturnata.

Din cuprinsul și interpretarea

contractului individual de muncă al defunctului P.C.M., înregistrat sub nr. 40455

din 21 septembrie 1994 (pct. B) și a statutului SC B.S.H. SRL (pct. 11) rezultă

că P.C.M. a fost angajat al B. și a avut printre atribuțiile de serviciu și pe

aceea de creare de programe de calculator, calitate în care, în activitatea

desfășurată în cadrul SC B.S.H. SRL împreună cu alți angajați, au creat

programe pentru calculator.

Nici în contractul de muncă și nici în

vreun alt act nu există o convenție ori clauza în sensul celei menționate de art.

74, iar nici reclamanții nu au putut face și nu pot face dovada vreunei

convenții contrare, care să prevadă că drepturile patrimoniale de autor ar

aparține angajatului, iar nu angajatorului.

Instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 1203 și art. 1191 C. civ., atunci când au reținut că sentința

nr. 180/2003 și sentința nr. 277/2003, întrucât prin acestea nu s-a constatat

că programele de calculator ar fi fost realizate de P.M., ci dimpotrivă prin sentința

nr. 277/2003 s-a constatat că aceste programe nu au fost realizate de numitul P.

și nici nu au fost transmise moștenitorilor acestuia, iar după cum a arătat

nici referirile la procesul verbal al adunării generale B., actul adițional la

statutul și actul constitutiv B. ori conținutul contractului de cesiune anulat

nu pot constitui argumente pentru a considera răsturnată prezumția art. 74 din

Legea nr. 8/1996.

Nu poate fi folosit contractul de

cesiune anulat pentru a genera o prezumție potrivit căreia ar fi existat o

convenție prealabilă între defunct și B., în sensul menționat de art. 74 din

Legea nr. 8/1996, cată vreme o astfel de convenție nu a fost încheiată. Nu

există, cu atât mai mult cu cât un astfel de argument nici nu a fost invocat de

intimații - reclamanți.

Între asociați singurul act care

produce efecte a fost contractul de societate care prevedea modalitatea de

împărțire a beneficiilor și pierderilor.

Deși instanța de apel a reținut corect

că acest contract, anulat prin sentința nr. 180/2003, nu este valabil drept

contract de cesiune a drepturilor de autor, ceea ce trebuie reținut este că

acest act nu a fost ab initio un „contract de cesiune de drepturi patrimoniale

de autor", ci de fapt un act juridic prin care se stabilea plata,

remunerația cuvenită lui P.C.M. pentru activitatea desfășurata ca angajat și

asociat al SC B.S.H. SRL în cadrul căreia a participat la crearea unor programe

de calculator.

B.6. Hotărârea pronunțata este data cu

aplicarea greșita a legii, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 167 C.

proc. civ., art. 6 alin. (2) și art. 73 din Legea nr. 8/1996.

Instanța de apel a exclus greșit din

materialul probator certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de

calculator deținut de B. pentru programele de calculator S., S.A., S.B.,

titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator în litigiu este

SC B.S.H. SRL.

Deși a reținut corect faptul că

certificatul de înregistrare în R.P.C. nu este lovit de nulitate, înlăturând

din considerentele sentinței primei instanțe argumentația greșită a acesteia,

totuși în mod greșit a invocat instanța pretinsul drept patrimonial al

reclamanților asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de

calculator, drept care nu există câtă vreme titularul drepturilor patrimoniale

de autor este B.

În ceea ce privește proba

testimonială, instanța de apel a reținut greșit perioada creării celor trei

programe de calculator, în condițiile în care martorul B.M.A. a declarat că

programele S.A. și S.B. au fost create după anul 1997.

Instanța de apel a reținut greșit că

la nivelul concepției în crearea programelor de calculator nu s-ar putea reține

contribuția altei persoane decât autorul reclamanților. Instanța a negat

astfel, nelegal, efectul de putere de lucru judecat al sentinței civile nr. 277/2003

în care se retine că, programele de calculator S., S.A., S.B. sunt opera

colectivă a asociaților și angajaților pârâtei B., inițiativa aparținând

acesteia. De asemenea ele au fost create sub responsabilitatea și sub numele

acestei societăți. Astfel, din declarațiile martorilor C.A., M.B.A. și chiar N.A.D.

rezultă că programele nu au fost realizate în exclusivitate doar de defunctul P.C.

Instanța de apel a interpretat greșit

dispozițiile art. 73 din Legea nr. 8/1996 stabilind că activitățile evocate de

martorul M.B. nu ar putea fi generatoare de drepturi de autor pentru apelantă,

câtă vreme acest martor a arătat că și alte persoane au contribuit la crearea

programelor de calculator.

Atât prin lista modificărilor aduse

programelor de calculator, cât și prin proba testimonială administrată în apel

B. a demonstrat faptul că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de

calculator, ci împreună cu alte persoane, respectiv angajați ai B., clienți ai

B. etc.

Instanța de apel a ignorat că

depoziția martorului N.A. din acest dosar, de la termenul din 19 noiembrie 2009,

este nesinceră astfel încât se impune să fie înlăturată, întrucât acest martor

a mai depus mărturie și în Dosarul nr. 6272/2002 iar prin sentința civilă nr. 277/2003

pronunțată în acest dosar s-a reținut că inclusiv din declarația martorului N.A.D.

rezultă că programele de calculator nu au fost realizate în exclusivitate doar

de defunctul P.C. prin depoziția dată în prezentul dosar același martor a

susținut că programele de calculator ar fi fost realizate exclusiv de câte

numitul P.C.M.

Prin urmare, întrucât programele de

calculator create în cadrul activității la B. reprezintă o operă colectivă

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în

cauză și a dispozițiilor legale aplicare cauzei, reține caracterul nefondat al

recursului pentru argumentele ce succed.

Pentru ca o hotărâre judecătorească

pronunțată în apel să fie motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluția fiecărei

critici formulate și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților

care sprijină motivele formulate. Cu alte cuvinte este motivată și hotărârea

care cuprinde o motivare implicită.

În cauză, considerentele deciziei

instanței superioare de fond, conține argumentele, cu trimitere la mijloacele

de probă administrate, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a

conținutului hotărârii recurate.

Din considerente rezultă cu

certitudinea că motivele de apel despre care se pretinde că nu au fost

analizate, și-au găsit rezolvarea cât timp argumentele ce susțineau menținerea

sentinței sunt contrare celor indicate de recurenți a fi în favoarea lor.

În decizie se arată că, față de

dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, actele

asociatului unic I.M.C., administrator al societății recurente, sunt actele

persoanei juridice însăși, așa încât efectele sentinței civile nr. 180/2003 îi

sunt opozabile SC B.S.H. SRL.

Recurenta susține că instanța trebuia

să admită apelul său cel puțin în parte, întrucât au fost găsite întemeiate o

parte din critici.

Susținerea nu poate fi primită, dat

fiind împrejurarea că instanța poate substitui motivarea hotărârii supusă

controlului judiciar atunci când soluția fondului este legală.

Excepțiile lipsei calității procesuale

active, lipsei calității procesuale pasive a SC B.S.H. SRL, a inadmisibilității

acțiunii și a puterii de lucru judecat au fost corect soluționate de instanțele

de fond.

Calitatea procesuală activă este dată

de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat rezultat din sentința civilă nr.

1455/2006, din sentința civilă nr. 180/2003 și din Decizia nr. 330/2007, prin

care s-a statuat că P.C.M. este creatorul programelor de calculator asupra

cărora poartă pretențiile reclamanților.

Referitor la efectul pozitiv al

sentinței nr. 277/2003 invocat de recurentă, se constată că prin Decizia civilă

nr. 303/R/2007 s-a reținut irevocabil că raportat la conținutul acestei

hotărâri nu poate exista autoritate de lucru judecat în cauza de față.

Osebit de aceasta, prin aceeași

sentință s-a reținut că, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 180/2003 reclamanții

pot recupera sumele încasate de SC B. ca urmare a utilizării programelor

realizate.

Rațiuni identice reținerii calității

procesuale active au determinat și respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive a recurentei.

Inadmisibilitatea acțiunii invocată de

recurentă se constituie, în fapt, ca apărări de fond câtă vreme tot ce se

invocă se referă la netemeinicia acțiunii reclamanților, și nu la excepția ce

împiedică instanța dă analizeze pe fond pretențiile deduse judecății.

Recurenta invocă și motive de

netemeinicie ale deciziei - atunci când analizează modalitatea de interpretare

a probelor administrate ori a valorii probatorii a altora - înlăturarea unor

probe testimoniale ori a certificatului de înregistrare, motive ce nu pot fi

analizate în etapa procesuală a recursului față de dispozițiile art. 304 alin. (1)

C. proc. civ. ce permit verificarea doar a aspectelor de nelegalitate.

Referitor la criticile privind

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 și 74 din Legea nr. 8/1996, instanța

reține:

Așa cum deja s-a arătat, cu putere de

lucru judecat s-a statuat că autorul programelor de calculator este antecesorul

reclamanților, așa încât aspectele invocate în susținerea existenței unei

creații inventive colective nu pot fi rediscutate în cauză.

Curtea de Apel a reținut că prezumția

legală instituită prin art. 74 din legea dreptului de autor a fost răsturnată.

Reținerea, în sensul că drepturile

patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparțin

succesorilor defunctului P.C.M., este corectă în raport de situația de fapt stabilită,

Înalta Curte apreciind că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.

Potrivit art. 74 din Legea nr. 8/1996

drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, create de

unul sau mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori după

instrucțiunile celui care angajează, aparține acestuia din urmă, cu singura

condiție a non existenței unei clauze contrară.

Clauza contrară a rezultat din

convenția celor doi foști asociați, P. și l., materializată în procesul verbal

al adunării generale, al actului adițional la statutul și actul constitutiv al

societății și a convenției întocmite la 20 septembrie 2001.

Astfel, l.M.C. a confirmat dreptul

patrimonial al fostului său asociat P.M. asupra veniturilor obținute din

utilizarea programelor de calculator.

Față de împrejurarea existenței

clauzei contrare, respectiv convenția existentă între cei doi foști asociați,

încheiată cu o lună înainte de decesul antecesorului reclamanților, instanța

superioară de fond a aplicat corespunzător dispozițiile menționate.

Înalta Curte, pentru cele ce preced,

va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC B.S.H. SRL împotriva Deciziei civile nr. 204/ A din 26 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurentă la plata sumei de

7000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata P.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2010.