ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6140/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6140/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele. Prin cererea înregistrată sub nr. 1389/2005 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții P.M. și P.C. au solicitat obligarea pârâtei SC B.S.H. SRL la plata contravalorii drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor de calculator create de autorul lor P.M. și folosite în activitatea societății SC B.S.H. SRL în cuantum de 50.000 RON, provizoriu. Prin încheierea pronunțată la data de 22 septembrie 2005 în Dosarul nr. 1389/2005 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, dispunându-se respingerea cererii având ca obiect plata drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor S., S.A.
și S.B. pentru autoritate de lucru judecat (în raport de sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă). Prin sentința civilă nr. 1455 din 23 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile care vizau perioada anterioară datei de 4 aprilie 2002, și a obligat pârâta la plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a programului de calculator F., pentru perioada ulterioară datei menționate. Recursul declarat de SC B.S.H. SRL împotriva acestei hotărâri a fost constatat nul. Recursul declarat de către P.M. și de către P.C.M. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2005 cât și a sentința civile nr. 1455 din 23 noiembrie 2006 a fost admis în tot, cu consecința casării în tot a încheierii atacate și casării în parte a sentinței primei instanțe.
A reținut instanța de recurs că în mod greșit s-a constatat existența autorității de lucru judecat în privința pretențiilor referitoare la folosirea fără drept a programelor de calculator S.A., S.B. și S. Primind cauza spre rejudecare, la Tribunalul București s-a format Dosarul nr. 27787/3/2007, înregistrat pe rolul secției a IV-a civilă. Prin sentința civilă nr. 1430 din 23 septembrie 2008, a fost admisă acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 405.582 lei, reprezentând despăgubiri pentru folosirea fără drept a programelor de calculator S., S.A. și S.B., create de P.M. și folosite în activitatea societății pârâte în perioada 17 august 2001 - 31 decembrie 2007; a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 7805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 204/ A din 26 noiembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B.S.H. SRL împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat precum și cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele considerente: Calitatea procesuală activă este acea condiție de exercițiu al acțiunii civile care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și aceea care se pretinde titularul dreptului dedus judecății. Reclamanții au pretins prin cererea de chemare în judecată că sunt titulari ai drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A.
și S.B., programe de calculator care sunt exploatate de către societatea pârâtă și că, în această calitate, sunt îndreptățiți să pretindă pârâtei sumele obținute din respectiva exploatare. Curtea a apreciat că este deplin justificată legitimarea procesuală activă și pasivă în cauză, instanța având a cerceta - în baza probatoriului administrat, natura raporturilor juridice existente între părțile aflate în proces și, în raport de acestea, existența sau nu a drepturilor și obligațiilor disputate între reclamanți și pârâtă. Excepția inadmisibilității unei acțiuni civile presupune un fine de neprimire a acesteia, echivalent cu reținerea instanței de la orice analiză asupra existenței, conținutului și efectelor raportului juridic relevat de către cel ce a înțeles să o promoveze.
Un asemenea fine de neprimire poate fi privit ca unul compatibil cu principiul liberului acces la justiție (consacrat prin art. 21 din Constituția României) și cu acela al dreptului la un proces echitabil (care rezidă din art. 6 alin. (1) al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale) numai în situațiile în care instanța constată că cel ce reclamă protecția unui drept sau interes legitim are la îndemână, prioritar, o altă cale procedurală susceptibil a fi analizată de o instanță judecătorească. Argumentele dezvoltate de către apelantă în susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii pendinte nu relevă vreun impediment în sensul celor expuse, ci se referă la lipsa unui titlu care să le confere reclamanților-intimați calitatea de titulari ai drepturilor de autor pretinse.
În ce privește sentința civilă nr. 180/2003, s-a reținut că litigiul în care a fost pronunțată s-a purtat între reclamanții P.M. și P.C. și pârâtul I.M.C., și a privit o convenție încheiată în data de 20 septembrie 2001 referitor la drepturile de autor ale defunctului P.C.M. asupra programelor de calculator create în activitatea SC B.S.H. SRL. În procesul verbal al adunării generale a asociaților din data de 20 septembrie 2001 și în actul adițional la statutul și contractul SC B.S.H. SRL, încheiat la data de 20 septembrie 2001, acte asumate prin semnătură de asociații de la această dată (respectiv reclamanții și numitul I.M.) - filele 70, 71, 73 din dosarul primei instanțe - este consemnat acordul asociaților referitor la cesiunea către I.M.C.
a celor 10 de părți sociale dobândite de reclamanți prin succesiune de la defunctul P.C.M., drepturile bănești pentru această cesiune fiind cuantificate la suma de 178.964.039 lei și, distinct de această operațiune juridică și subsecvent ei, este consemnată și convenția între asociatul l.M.C. și succesorii P.M. și P.C.M. de „plata drepturilor de autor aferente tuturor programelor de calculator create în activitatea societății până la data decesului defunctului P.C.M.". Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul 31/1954 persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși". În raport de calitatea numitului l.M.C.
de asociat unic al SC B.S.H. SRL cât și de funcția de director deținută de acesta în cadrul societății menționate (potrivit contractului de muncă aflat la fila 69 din Dosarul nr. 27787/2007 al secției a IV-a a TB), Curtea a apreciat că, actele juridice consimțite de acesta în legătură cu drepturile și obligațiile derivând din activitatea societății comerciale sunt acte ale persoanei juridice însăși și, tot astfel, participarea lui în procesul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 180/2003 a fost realizată în calitate de reprezentant al societății comerciale. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul juridic constatator al convenției a cărei valabilitate s-a analizat în respectivul litigiu era unul pe care semnătura lui l.M.C.
era însoțită de ștampila SC B.S.H. SRL. Curtea a constatat nefondată apărarea apelantei potrivit căreia sentința civilă nr. 180/2003 nu i-ar fi opozabilă. S-a reținut că menționatei sentințe civile i s-a dat eficiență prin sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă (aceasta din urmă pronunțată în litigiul referitor la nulitatea certificatului de înregistrare în registrul programelor de calculator a drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A. și S.B.), în ale cărei considerente instanța a reținut că,față de dispozițiile sentinței civile nr. 180 din 28 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanții pot recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor realizate". În mod neechivoc și necontestat, apelanta-pârâtă SC B.S.H.
SRL a fost parte în procesul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 277/2003, astfel că menționatele considerente, intrate și ele în puterea lucrului judecat atâta vreme cât sprijină soluția ce se regăsește în dispozitivul hotărârii, conferă opozabilitate față de aceasta hotărârii la care face trimitere, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia anterior nu îi era opozabilă pentru că nu a fost parte în procesul în care a fost dată. Puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 277/2003, sub aspectul efectului ei pozitiv, nu se limitează la dispozitivul acestei hotărâri, ci și considerentele ei se bucură de același efect în măsura în care sprijină soluția adoptată de instanță.
Astfel cum s-a reținut anterior, în analiza cererii prin care reclamanții P. solicitau anularea certificatului de înregistrare în Registrul programelor de calculator a celor 3 programe menționate anterior, instanța a stabilit pe de o parte că este vorba de o operă colectivă iar pe de altă parte că, distinct de dreptul de autor conferit de acest certificat titularei SC B.S.H. SRL, există dreptul patrimonial recunoscut reclamanților prin sentința civilă nr. 180/2003 de a pretinde sumele încasate de acest titular ca urmare a utilizării programelor realizate de autorul lor. În consecință, susținerea apelantei în sensul că instanța ar fi statuat prin sentința civilă nr. 277/2003 cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții nu sunt titulari ai vreunor drepturi asupra celor 3 programe de calculator este vădit nefondată.
În ce privește reglementarea din art. 74 din Legea 8/1996, instanța de fond a apreciat că aceasta nu ar fi aplicabilă speței pornind de la o premisă greșită, și anume aceea că momentul încheierii contractului de muncă al defunctului P.C.M. coincide cu momentul creării programelor de calculator S., S.A. și S.B. Ori, niciuna dintre probele administrate nu atestă o atare coincidență a celor două momente, chiar prin considerentele sentinței apelate reținându-se că cele trei programe de calculator au fost create în perioada 1993-1996.
Din declarațiile martorilor audiați în etapa apelului, Curtea a reținut că activitatea de creație pentru cele 3 programe de calculator a început în anul 1995 și s-a finalizat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anul 1997. Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996 „Dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de creație intelectuală, este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi.
Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar informa nefinalizată", iar potrivit art. 1 din Decretul nr. 321/1956 „dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de creație intelectuală, create pe teritoriul Republicii Socialiste România, este garantat autorilor în condițiile prezentului decret". Cum, potrivit situației reținute pe baza probatoriului administrat, nu s-a evidențiat existența unui format funcțional al respectivelor programe, care să le fi conferit atributele de opere de creație intelectuală în sensul art. 1 din Decretul nr. 321/1956 - și astfel să fi atras incidența acestui act normativ - Curtea a apreciat că momentul ce trebuia avut în vedere era cel a finalizării procesului de creație, cu atât mai mult cu cât menționatul decret nu conținea o reglementare care să confere protecție formei nefinalizate a operei, așa cum este reglementată în actuala legislație, acest moment situându-se în perioada de activitate a Legii nr. 8/1996.
Cu privire la prezumția legală relativă instituită prin art. 74 din Legea nr. 8/1996, invocată de către apelanta pârâtă, Curtea a reținut că prin probatoriul administrat a fost răsturnată, fiind dovedit că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparțin succesorilor defunctului P.C.M. Curtea a reținut ca relevante în acest sens situațiile asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 180/2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 336/2003 a C.A.B. secția a III-a civilă și prin sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București secția a V-a civilă, hotărâri prin care s-a constatat că programele de calculator realizate în activitatea SC B.S.H.
SRL au fost create de către P.M. și, s-a stabilit că succesorii acestuia au drepturi patrimoniale legate de exploatarea acestor opere de creație intelectuală. De asemenea este relevant sub acest aspect conținutul procesului verbal al adunării generale a SC B.S.H. SRL, al actului adițional la statutul și actul constitutiv al aceleași societăți din data de 20 septembrie 2001 dar și al convenției materializate prin înscrisul întocmit la data de 20 septembrie 2001 ce va fi avută în vedere cu titlu de început de probă scrisă, iar nu de contract de cesiune a drepturilor de autor care atestă faptul că asociatul I.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de calculator ce s-au realizat până la acea dată în activitatea societății, poziție care este de natură, potrivit prevederilor art. 35 din Decretul 31/1954, a angaja însăși societatea comercială parata.
Coroborând această atitudine a asociatului defunctului P.C.M. cu împrejurarea că ea a fost exprimată la o dată apropiată de cea a decesului autorului reclamanților – aproximativ o lună - Curtea a apreciat că se poate reține, potrivit art. 1203 C. civ., prezumția existenței prealabile a unei convenții a celor doi foști asociați, în sensul ca drepturile patrimoniale rezultate din utilizare să revină creatorului programelor de calculator, iar nu persoanei juridice în cadrul căreia acesta era angajat. Curtea a constatat că prin probatoriul analizat s-a făcut dovada „clauzei contrare" la care se face referire în conținutul art. 74 din Legea nr. 8/1996, neexistând vreo condiționare legală în sensul ca o atare clauză să fie materializată în înscrisul care stabilește raporturile între angajator și creatorul programelor de calculator.
Cât privește susținerea apelantei-pârâte în sensul că ar fi aplicabile în speță prevederile Directivei nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991, Curtea o apreciază ca nefondată pentru că situația litigioasă relativă la raporturile de muncă dintre creatorul programelor de calculator și societatea pârâtă s-a petrecut în perioada anterioară datei la care România a dobândit statutul de stat membru al Uniunii Europene, iar dreptul comunitar (aplicabil statelor membre ale UE) nu își putea găsi aplicare, în acea perioadă, pe teritoriul unui stat nemembru.
Referitor la contractul din data de 20 septembrie 2001 (care face referire la drepturile de autor aferente programelor de calculator create în activitatea societății pârâte până la data decesului lui P.C.M.), s-a statuat cu autoritate de lucru judecat (operantă și în litigiul pendinte, pentru considerentele expuse mai sus), prin sentința civilă nr. 180/2003, că nu este valabil ca un contract de cesiune a drepturilor de autor, așa încât nu există temei spre a fi analizat ca un act având o atare valoare juridică în prezenta procedură. Fiind constatat nul drept contract de cesiune a drepturilor de autor, înscrisul constatator al convenției dintre reclamanți și numitul I.M.C. - care a acționat în calitate de reprezentant al SC B.S.H.
SRL - nu este apt să producă efectele translative de drepturi specifice respectivului tip de contract, însă el nu își pierde orice valoare juridică, constituind un început de dovadă scrisă cu privire la aspectele (recunoașterile) ce au fost evidențiate prin voința părților, dovadă ce este analizată/completată cu celelalte probe administrate în derularea procesului. Legătura dintre convenția constatată prin respectivul înscris și pretinsa plată a remunerației cuvenite defunctului P.C.M. pentru activitatea desfășurată ca angajat și asociat al societății comerciale pârâte nu este relevantă în analiza pretențiilor formulate - în speță - de reclamanți pentru că acestea nu privesc activități precum cele la care apelanta-pârâtă face referire.
Împrejurarea că societatea comercială pârâtă deține certificat de înregistrare în Registrul Programelor de Calculator pentru programele de calculator S., S.A. și S.B. este - așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă - nu poate exclude dreptul patrimonial al reclamanților asupra veniturilor obținute din utilizarea respectivelor programe în condițiile în care prin aceeași hotărâre judecătorească s-a stabilit - cu forță obligatorie pentru procesul pendinte, ca o consecință a autorității de lucru judecat de care se bucură aceasta - faptul că reclamanții sunt îndreptățiți să opună persoanei juridice asemenea drepturi patrimoniale.
Probatoriul administrat în fața instanței de fond, constând în copii ale unor declarații de martori luate de instanțe în alte litigii ce s-au derulat între părți, era susceptibil de valorificare ca dovadă cu înscrisuri, în coroborare cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, prima instanța făcând o evaluare numai în privința probatoriului aflat în dosarul cauzei,cu respectarea prevederilor art. 169 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia „administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel". De menționat că apelanta-pârâtă, în contextul criticii prin care a imputat primei instanțe nerespectarea principiului nemijlociții în administrarea probei, atribuie art. 169 alin. (1) C. proc.
civ. următorul conținut: „instanța este ținută să administreze în mod direct toate probele din cadrul unui proces", conținut care nu se regăsește ca atare în respectiva normă juridică. Așa fiind, Curtea a apreciat că argumentele critice dezvoltate în raport de un asemenea text nu pot constitui suport pentru aprecierea legalității ori temeiniciei sentinței apelate. În etapa procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială pe aspectul legat de întinderea contribuției autorului reclamanților la crearea acelor programe de calculator, acest aspect fiind unul asupra căruia se impuneau lămuriri față de constatarea (prin sentința civilă nr. 277/2003) faptului că este vorba de opere colective.
Din declarațiile martorilor audiați, Curtea a reținut că cele trei programe de calculator menționate anterior au fost create în perioada 1995-1997, autorul reclamanților fiind cel care a coordonat activitatea de creație. În ce privește programele S.A. și S.B., martorul M.B.A. (propus de către apelantă) a învederat instanței că a contribuit și el la crearea acestora, alături de P.M., de numitul N.D. dar și de alte persoane ale căror nume nu și le amintește. De asemenea a precizat că la crearea programelor au participat inclusiv beneficiarii acestora, prin formularea cerințelor cărora trebuia să le răspundă și prin idei utile dezvoltării lor. Același martor a arătat că programul de calculator S. a fost creat printr-o contribuție esențială a autorului reclamanților și a numitului N.D.
Pe de altă parte, martorul N.D. - audiat la propunerea intimaților - a declarat că el nu a avut nicio contribuție în procesul de creație intelectuală a celor trei programe de calculator, cât și că P.M. a fost, la nivel de concepție, creatorul exclusiv al acestora. Coroborând depozițiile martorilor, Curtea a apreciat că se poate concluziona că, la nivelul concepției în crearea celor trei programe de calculator, nu se poate reține contribuția altor persoane decât autorul reclamanților. Martorul N.D. și-a declinat orice contribuție la crearea lor, deși fusese indicat ca având o atare calitate de către celălalt martor audiat în cauză. În ce privește declarația martorului M.B.A., Curtea a constatat că și acesta a relevat faptul că aproximativ 60% din creație reprezintă contribuția lui P.M., iar diferența de 40% ar constitui contribuție a altor persoane, printre care se numără și martorul.
Nu numai că nicio altă probă nu relevă contribuția efectivă a acestui martor la procesul de creație-concepție, dar felul în care el a descris activitățile pe care le percepe ca și contribuții sub acest aspect dovedește faptul că pune în același plan identificarea problemelor tehnice cărora trebuia să le răspundă programele în discuție, execuția soluțiilor găsite acestor probleme cu opera de creație intelectuală constând în găsirea soluțiilor necesare și transpunerea (la nivelul concepției) acestora în limbaj informatic.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996 „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific." iar potrivit art. 73 din Legea nr. 8/1996 „Prin prezenta lege, protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele. Ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale, nu sunt protejate". Prin raportare la normele juridice enunțate, Curtea a constatat că activitățile evocate de către martorul propus de apelantă ca reprezentând contribuții (ale altor persoane decât autorul reclamanților) la crearea programelor de calculator S.A.
și S.B. sunt, potrivit celui de-al doilea alineat al art. 73 din Legea nr. 8/1996, exceptate de la protecția conferită de acest act normativ autorilor de programe de calculator și, ca atare, nu pot fi reținute ca generatoare de drepturi de autor pentru persoanele indicate de martor. Nu în ultimul rând, în analiza declarației acestui martor Curtea a avut în vedere existența raporturilor de muncă cu societatea apelantă, raport juridic ce este de natură a afecta obiectivitatea martorului. Pentru considerentele expuse relativ la declarația martorului propus de către apelantă, Curtea a reținut că aceasta nu confirmă, prin ea însăși, teza potrivit căreia la crearea celor trei programe de calculator ar fi contribuit - la nivelul concepției lor - și alte persoane decât autorul reclamanților.
Este în vădită contradicție cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă concluzia primei instanțe în sensul că ar fi lovit de nulitate certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de Calculator eliberat de O.R.D.A., drept consecință a anulării contractului din data de 20 septembrie 2009 (având ca obiect plata drepturilor de autor) în condițiile în care prin menționata sentință s-a statuat asupra faptului că valabilitatea respectivului certificat nu este afectată de sancțiunea nulității contractului din data de 20 septembrie 2001. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că se impune înlăturarea din considerentele hotărârii apelate a raționamentului expus de prima instanță sub acest aspect.
Însă, prin aceeași sentința civilă nr. 277/2003 s-a stabilit - astfel cum s-a reținut anterior - dreptul patrimonial al reclamanților în legătură cu veniturile obținute din utilizarea programelor de calculator, astfel încât înlăturarea argumentelor anterior menționate din sentința apelată nu este de natură a afecta substanța dreptului a cărui valorificare o urmăresc reclamanții. Drepturile patrimoniale ale reclamanților asupra programelor de calculator create de autorul lor fiind dovedite, potrivit considerentelor expuse în prezenta decizie, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de a-și îndeplini față de aceștia obligația corelativă de a le plăti sumele ce corespund respectivelor drepturi constituie o încălcare a acestora și atrage incidența prevederilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Această normă constituie o aplicație specială, în materia răspunderii pentru încălcarea drepturilor de autor, a răspunderii civile delictuale de drept comun care își găsește reglementarea în prevederile art. 998-999 C. civ. În aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant, în materia răspunderii civile delictuale pentru încălcarea drepturilor de autor își găsește aplicare reglementarea specială din art. 139 al Legii nr. 8/1996, fiind astfel suficient să se verifice elementele din conținutul acestei norme, fără a fi necesară extinderea analizei la ansamblul elementelor ce rezidă din reglementarea generală. Instanța fondului a analizat răspunderea pusă în sarcina pârâtei prin raportare la prevederile art. 998-999 C. civ., lipsind astfel de eficiență tocmai reglementarea specială proprie acestei materii.
În condițiile în care s-a reținut ca reclamanții sunt titulari ai atributelor patrimoniale ale drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A. și S.B., iar pârâta le-a refuzat plata sumelor ce corespund acestor drepturi, Curtea constată că se verifică întru totul elementele prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 pentru angajarea răspunderii civile a societății pârâte. Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea a constatat că este corectă soluția primei instanțe, de admitere a pretențiilor formulate de reclamanți, urmând se completa considerentele sentinței apelate cu cele ale prezentei decizii. În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimații-reclamanți, Curtea a constatat că aceștia nu au produs, în condițiile art. 1169 C. civ., dovezi cu privire la cuantumul unor asemenea cheltuieli efectuate în legătură cu apelul pendinte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile pct. 7 și 9 al art. 304 C. proc. civ., criticile privind următoarele aspecte: A Instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate unele din motivele de apel formulate și nu s-a pronunțat cu privire la acestea, nici chiar în condițiile în care cu privire la acestea au fost administrate probe în faza apelului. A.
Faptul că programele de calculator S., S.A., S.B. au suferit modificări importante și substanțiale după decesul numitului P.C.M. astfel cum rezultă din probatoriul administrat în apel, demonstrând că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de calculator, ci împreună cu alte persoane. A.
Argumentul privind aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 8/1996 privind aducerea la cunoștința publica a programelor de calculator de către recurenta B. S-a arătat că apelanta-pârâtă B. a fost cea care a adus la cunoștința publică pentru prima dată programele de calculator în litigiu, prin comercializarea acestora sub denumirea B. respectiv prin încheierea de contracte de comercializare. Or, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996 „.se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică". A.
Incidența art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la aceste motive de apel și nu le-a analizat din niciun punct de vedere în cuprinsul motivării deciziei atacate. Motivarea instanței de apel este contradictorie întrucât, deși a găsit întemeiate mai multe motive de apel formulate de recurentă (motivul privind greșita neaplicare a art. 74 din Legea nr. 8/1996 relativ la greșita aplicare a legii în timp; motivul referitor la greșita calificare a contractului din 20 septembrie 2001 ca reprezentând un contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor; greșita reținere a nulității certificatului de înregistrare în Registrul programelor de Calculator etc, concluzie care ar fi trebuit să conducă la admiterea apelului, cel puțin în parte, totuși apelul a fost respins. De asemenea, în ceea ce privește opozabilitatea sentinței nr. 180/2003 față de recurenta B., din considerente este incert dacă instanța de apel acceptă sau nu teza potrivit căreia această sentință nu este opozabilă recurentei întrucât nu a fost parte (a se vedea pag. 18 par. ultim din decizia atacată). Prin această modalitate de motivare a deciziei atacate instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 rap. la art. 298 C. proc. civ. iar prin nemotivarea deciziei cu privire la aceste motive de apel subscrisa nu are garanția ca argumentele sale au fost analizate, hotărârea fiind lovită de nulitate în conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a reținut și în jurisprudență. B. Decizia atacata a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a legii (ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.) B.1. În mod nelegal a respins instanța ele apel excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, respectiv a reținut că aceștia pot pretinde despăgubiri de la recurența pârâtă, încălcând dispozițiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 și dispozițiile art. 1200 pct. 4 și 1201 C. civ. În conformitate cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe: „Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita la instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzal". Din interpretarea textului legal citat rezultă că legea conferă calitate procesuală activă numai titularilor drepturilor de autor pretins a fi încălcate. Or, câtă vreme intimații-reclamanți nu sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator S.A., S.B., S. este evident că aceștia nu sunt îndreptățiți să formuleze prezenta acțiune și corelativ nu au calitatea de a sta în proces în calitate de reclamanți. Simplul fapt că reclamanții au pretins prin cererea introductivă că sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A., S.B., programe de calculator exploatate de Bancar și că în această calitate sunt îndreptățiți să pretindă pârâtei sumele obținute din respectiva exploatare, astfel cum a reținut instanța de apel în decizia atacată (pag. 16 ultimul paragraf) nu este suficientă, în condițiile art. 1169 C. civ. În speță elementul fundamental greșit de la care a pornit instanța de apel a fost acela potrivit căruia intimații-reclamanți ar avea calitatea de a solicita și obține despăgubiri întrucât în sentința civilă nr. 277/2003 se menționează că reclamații pot recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor realizate". Distincția făcută de instanța de apel în decizia atacata este greșita întrucât în sentința nr. 277/2003 instanța nu a analizat decât calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de autor S.A., S.B., S., neputând exista un alt drept patrimonial, respectiv acela de a pretinde sumele încasate de B. ca urmare a utilizării) gramelor. Or, în speță, prima instanță cât și Curtea de apel au nesocotit puterea de lucru judecat a sentinței nr. 277 din 23 aprilie 2003 prin care s-a stabilit atât faptul că P.M. și P.C.M. nu sunt titularii drepturilor de autor asupra acestor programe, cât și faptul că B. este titularul drepturilor de autor. Sentința nr. 277 din 23 aprilie 2003 își produce în prezentul proces efectul de putere de lucru judecat sub aspectul obligativității întrucât prin aceasta sentința s-a statuat irevocabil faptul că reclamanții din prezentul proces nu sunt titularii dreptului de autor asupra programelor de calculator respective, iar pe cale de consecință, aceștia nu au nici dreptul de a solicita contravaloarea pretinselor drepturi patrimoniale de autor care în fapt nu le aparțin. B.2. În mod nelegal instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive Recurenta B.S.H. SRL nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecații întrucât a exploatat programele de calculator care fac obiectul prezentului proces cu titlu, fiind pe deplin îndreptățită la aceasta, în raport de faptul ca SC B.S.H. SRL este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator. B.3. În mod nelegal a respins instanța de apel excepția inadmisibilității acțiunii, încălcând în acest mod dispozițiile art. 139 din Legea nr. 8/1996. Reclamanții nu au deschisa calea unei acțiuni în despăgubiri câtă vreme nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor pretins a fi încălcate și deci nu sunt titularii niciunui drept protejat de dispozițiile Legii nr. 8/1996. B.
În mod nelegal a apreciat instanța de apel că sentința nr. 180/2003 este opozabilă recurentei-pârâte, cu încălcarea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești Sentința nr. 180/2003 pronunțata de Tribunalul București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată în contradictoriu cu I.M., astfel încât în condițiile în care calitatea de pârât în acel proces a avut-o I.M., iar nu B. este fără putință de tăgadă că această sentința nu este opozabilă recurentei B., fiind irelevante atât calitatea lui I.C. de asociat în cadrul B. cât și funcția acestuia de director general în cadrul acestei societăți ori aplicarea ștampilei B. pe contractul anulat, întrucât în procesul finalizat cu pronunțarea sentinței nr. 180/2003 I.C. nu a participat în calitate de reprezentant al B. ci în nume propriu, astfel după cum rezultă chiar din sentința menționată. Nu se poate accepta teza potrivit căreia sentința nr. 180/2003 ar fi opozabilă doar prin simpla trimitere efectuată în considerentele sentinței nr. 277/2003, întrucât fiecare litigiu a avut un obiect distinct. Și argumentația instanței de apel în ceea ce privește puterea de lucru judecat de care se bucură considerentele este nelegală. Fraza din considerentele sentinței nr. 277/2003 constituie un element incidental și fără nicio legătură cu soluția din dispozitivul acestei sentințe, care se referea la calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator în litigiu. Această concluzie este oricum de plano nefondată în raport de dispozițiile art. 74 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora drepturile de autor aparțin angajatorului persoană juridică. B.
Instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 74 din Legea nr. 8/1996 și a încălcat art. 1169, 1191 și 1203 C. civ. Chiar dacă instanța de apel a cenzurat greșeala săvârșită de prima instanță care se raportase la data încheierii contractului de muncă al defunctului P.C.M., totuși în analiza aplicabilității art. 74 însăși instanța de apel este în eroare. Cu toate că instanța de apel a greșit când a stabilit data creării programelor de calculator, totuși concluzia aplicării dispozițiilor Legii nr. 8/1996 este întemeiată. Astfel, din materialul probator administrat în cauză rezultă în mod evident că atât în ceea ce privește programele S.A. și S.B. (create după intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anii 1997 - 1981) cât și în ceea ce privește programul S., finalizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, sunt pe deplin aplicabile doar dispozițiile Legii nr. 8/1996. În al doilea rând, greșit a apreciat instanța de apel ca prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996 a fost răsturnata. Din cuprinsul și interpretarea contractului individual de muncă al defunctului P.C.M., înregistrat sub nr. 40455 din 21 septembrie 1994 (pct. B) și a statutului SC B.S.H. SRL (pct. 11) rezultă că P.C.M. a fost angajat al B. și a avut printre atribuțiile de serviciu și pe aceea de creare de programe de calculator, calitate în care, în activitatea desfășurată în cadrul SC B.S.H. SRL împreună cu alți angajați, au creat programe pentru calculator. Nici în contractul de muncă și nici în vreun alt act nu există o convenție ori clauza în sensul celei menționate de art. 74, iar nici reclamanții nu au putut face și nu pot face dovada vreunei convenții contrare, care să prevadă că drepturile patrimoniale de autor ar aparține angajatului, iar nu angajatorului. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1203 și art. 1191 C. civ., atunci când au reținut că sentința nr. 180/2003 și sentința nr. 277/2003, întrucât prin acestea nu s-a constatat că programele de calculator ar fi fost realizate de P.M., ci dimpotrivă prin sentința nr. 277/2003 s-a constatat că aceste programe nu au fost realizate de numitul P. și nici nu au fost transmise moștenitorilor acestuia, iar după cum a arătat nici referirile la procesul verbal al adunării generale B., actul adițional la statutul și actul constitutiv B. ori conținutul contractului de cesiune anulat nu pot constitui argumente pentru a considera răsturnată prezumția art. 74 din Legea nr. 8/1996. Nu poate fi folosit contractul de cesiune anulat pentru a genera o prezumție potrivit căreia ar fi existat o convenție prealabilă între defunct și B., în sensul menționat de art. 74 din Legea nr. 8/1996, cată vreme o astfel de convenție nu a fost încheiată. Nu există, cu atât mai mult cu cât un astfel de argument nici nu a fost invocat de intimații - reclamanți. Între asociați singurul act care produce efecte a fost contractul de societate care prevedea modalitatea de împărțire a beneficiilor și pierderilor. Deși instanța de apel a reținut corect că acest contract, anulat prin sentința nr. 180/2003, nu este valabil drept contract de cesiune a drepturilor de autor, ceea ce trebuie reținut este că acest act nu a fost ab initio un „contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor", ci de fapt un act juridic prin care se stabilea plata, remunerația cuvenită lui P.C.M. pentru activitatea desfășurata ca angajat și asociat al SC B.S.H. SRL în cadrul căreia a participat la crearea unor programe de calculator. B.
Hotărârea pronunțata este data cu aplicarea greșita a legii, instanța de apel încălcând dispozițiile art. 167 C. proc. civ., art. 6 alin. (2) și art. 73 din Legea nr. 8/1996. Instanța de apel a exclus greșit din materialul probator certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de calculator deținut de B. pentru programele de calculator S., S.A., S.B., titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator în litigiu este SC B.S.H. SRL. Deși a reținut corect faptul că certificatul de înregistrare în R.P.C. nu este lovit de nulitate, înlăturând din considerentele sentinței primei instanțe argumentația greșită a acesteia, totuși în mod greșit a invocat instanța pretinsul drept patrimonial al reclamanților asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de calculator, drept care nu există câtă vreme titularul drepturilor patrimoniale de autor este B. În ceea ce privește proba testimonială, instanța de apel a reținut greșit perioada creării celor trei programe de calculator, în condițiile în care martorul B.M.A. a declarat că programele S.A. și S.B. au fost create după anul 1997. Instanța de apel a reținut greșit că la nivelul concepției în crearea programelor de calculator nu s-ar putea reține contribuția altei persoane decât autorul reclamanților. Instanța a negat astfel, nelegal, efectul de putere de lucru judecat al sentinței civile nr. 277/2003 în care se retine că, programele de calculator S., S.A., S.B. sunt opera colectivă a asociaților și angajaților pârâtei B., inițiativa aparținând acesteia. De asemenea ele au fost create sub responsabilitatea și sub numele acestei societăți. Astfel, din declarațiile martorilor C.A., M.B.A. și chiar N.A.D. rezultă că programele nu au fost realizate în exclusivitate doar de defunctul P.C. Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 73 din Legea nr. 8/1996 stabilind că activitățile evocate de martorul M.B. nu ar putea fi generatoare de drepturi de autor pentru apelantă, câtă vreme acest martor a arătat că și alte persoane au contribuit la crearea programelor de calculator. Atât prin lista modificărilor aduse programelor de calculator, cât și prin proba testimonială administrată în apel B. a demonstrat faptul că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de calculator, ci împreună cu alte persoane, respectiv angajați ai B., clienți ai B. etc. Instanța de apel a ignorat că depoziția martorului N.A. din acest dosar, de la termenul din 19 noiembrie 2009, este nesinceră astfel încât se impune să fie înlăturată, întrucât acest martor a mai depus mărturie și în Dosarul nr. 6272/2002 iar prin sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată în acest dosar s-a reținut că inclusiv din declarația martorului N.A.D. rezultă că programele de calculator nu au fost realizate în exclusivitate doar de defunctul P.C. prin depoziția dată în prezentul dosar același martor a susținut că programele de calculator ar fi fost realizate exclusiv de câte numitul P.C.M. Prin urmare, întrucât programele de calculator create în cadrul activității la B. reprezintă o operă colectivă instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicare cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Pentru ca o hotărâre judecătorească pronunțată în apel să fie motivată, în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluția fiecărei critici formulate și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină motivele formulate. Cu alte cuvinte este motivată și hotărârea care cuprinde o motivare implicită. În cauză, considerentele deciziei instanței superioare de fond, conține argumentele, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a conținutului hotărârii recurate. Din considerente rezultă cu certitudinea că motivele de apel despre care se pretinde că nu au fost analizate, și-au găsit rezolvarea cât timp argumentele ce susțineau menținerea sentinței sunt contrare celor indicate de recurenți a fi în favoarea lor. În decizie se arată că, față de dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, actele asociatului unic I.M.C., administrator al societății recurente, sunt actele persoanei juridice însăși, așa încât efectele sentinței civile nr. 180/2003 îi sunt opozabile SC B.S.H. SRL. Recurenta susține că instanța trebuia să admită apelul său cel puțin în parte, întrucât au fost găsite întemeiate o parte din critici. Susținerea nu poate fi primită, dat fiind împrejurarea că instanța poate substitui motivarea hotărârii supusă controlului judiciar atunci când soluția fondului este legală. Excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a SC B.S.H. SRL, a inadmisibilității acțiunii și a puterii de lucru judecat au fost corect soluționate de instanțele de fond. Calitatea procesuală activă este dată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat rezultat din sentința civilă nr. 1455/2006, din sentința civilă nr. 180/2003 și din Decizia nr. 330/2007, prin care s-a statuat că P.C.M. este creatorul programelor de calculator asupra cărora poartă pretențiile reclamanților. Referitor la efectul pozitiv al sentinței nr. 277/2003 invocat de recurentă, se constată că prin Decizia civilă nr. 303/R/2007 s-a reținut irevocabil că raportat la conținutul acestei hotărâri nu poate exista autoritate de lucru judecat în cauza de față. Osebit de aceasta, prin aceeași sentință s-a reținut că, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 180/2003 reclamanții pot recupera sumele încasate de SC B. ca urmare a utilizării programelor realizate. Rațiuni identice reținerii calității procesuale active au determinat și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei. Inadmisibilitatea acțiunii invocată de recurentă se constituie, în fapt, ca apărări de fond câtă vreme tot ce se invocă se referă la netemeinicia acțiunii reclamanților, și nu la excepția ce împiedică instanța dă analizeze pe fond pretențiile deduse judecății. Recurenta invocă și motive de netemeinicie ale deciziei - atunci când analizează modalitatea de interpretare a probelor administrate ori a valorii probatorii a altora - înlăturarea unor probe testimoniale ori a certificatului de înregistrare, motive ce nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. ce permit verificarea doar a aspectelor de nelegalitate. Referitor la criticile privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 73 și 74 din Legea nr. 8/1996, instanța reține: Așa cum deja s-a arătat, cu putere de lucru judecat s-a statuat că autorul programelor de calculator este antecesorul reclamanților, așa încât aspectele invocate în susținerea existenței unei creații inventive colective nu pot fi rediscutate în cauză. Curtea de Apel a reținut că prezumția legală instituită prin art. 74 din legea dreptului de autor a fost răsturnată. Reținerea, în sensul că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparțin succesorilor defunctului P.C.M., este corectă în raport de situația de fapt stabilită, Înalta Curte apreciind că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite. Potrivit art. 74 din Legea nr. 8/1996 drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, create de unul sau mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori după instrucțiunile celui care angajează, aparține acestuia din urmă, cu singura condiție a non existenței unei clauze contrară. Clauza contrară a rezultat din convenția celor doi foști asociați, P. și l., materializată în procesul verbal al adunării generale, al actului adițional la statutul și actul constitutiv al societății și a convenției întocmite la 20 septembrie 2001. Astfel, l.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat P.M. asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de calculator. Față de împrejurarea existenței clauzei contrare, respectiv convenția existentă între cei doi foști asociați, încheiată cu o lună înainte de decesul antecesorului reclamanților, instanța superioară de fond a aplicat corespunzător dispozițiile menționate. Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.S.H. SRL împotriva Deciziei civile nr. 204/ A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 7000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata P.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.