ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4879/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4879/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 24 februarie 2011, contestatorul F.M., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Județul Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa de Pensii din Ministerul Apărării Naționale ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010, menținerea în plată a drepturilor de pensie stabilite prin decizia din 23 mai 2007, precum și a drepturilor de pensie pe care contestatorul le-a avut anterior deciziei atacate, aferente gradului de maior.
În subsidiar, contestatorul a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010, obligarea intimatei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale să emită contestatorului o decizie de stabilire a drepturilor de pensie calculate potrivit Legii nr. 119/2010, ținând seama de toate veniturile realizate lunar pe toată durata de activitate, aferentă gradului de maior; obligarea intimaților la achitarea sumei de 744 RON, reprezentând diferența dintre pensia de 2.361 RON net, avută în luna decembrie 2010, și suma de 1.617 RON, plătită în baza deciziei atacate, reevaluată cu rata inflației la data plății efective.
Prin Sentința nr. 1512/LM din 16 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 28 iunie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 7002 din 28 iunie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că domiciliul contestatorului F.M. este în Județul Hunedoara și potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice , a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul." La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul contestatorului pensionar la data de 12 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ. Când o lege specială (nr. 19/2000) care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii și anume, Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 24 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 24 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice , a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.