ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4019/2013

HOTĂRÂRE
25.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4019/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Hunedoara la data de 28 februarie 2011, reclamantul H.M.V.F. a solicitat, în contradictoriu

cu Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale

și Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale, în principal, anularea

deciziei de pensionare din 31 decembrie 2010 și menținerea, ca valabile, a deciziei

din 19 ianuarie 2010 și a drepturilor de pensie avute anterior deciziei atacate,

iar în subsidiar, anularea deciziei și obligarea pârâtei casa sectorială la emiterea

deciziei de stabilire a drepturilor de pensii, calculate potrivit Legii nr. 119/2010,

ținând seama de toate veniturile realizate lunar pe toată durata de activitate,

aferentă gradului de maior. A mai solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei

reprezentând diferența de pensii, reevaluată cu rata inflației la data plății efective.

Tribunalul Hunedoara,

secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1723/LM din

30 iunie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A

declinat competența de soluționare a acțiunii de asigurări sociale în favoarea Tribunalului

București.

S-a reținut că în cauză

s-a formulat o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, emisă

în baza Legii nr. 119/2010.

Pornind de la prevederile

art. 7 din Legea nr. 119/2010, tribunalul a reținut că instanța competentă se stabilește

potrivit Legii nr. 19/2000, iar conform art. 156 din lege, observând că acțiunea

nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. pentru a atrage competența instanței de

la domiciliul reclamantului, a reținut că instanța competentă este cea de la sediul

pârâților, respectiv Tribunalul București.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca inadmisibil, de către Curtea de Apel

Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 1954 din 10 noiembrie 2011, în raport de prevederile art. 158 C.

proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 6366 din 17 iunie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat

intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

S-a reținut, față de prevederile

art. 154 din Legea nr. 263/2010, că la intrarea în vigoare a acestui act normativ,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale a fost modificată,

în sensul că acestea se soluționează de instanța de la domiciliul reclamantului.

S-a constatat că decizia

a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii

nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată după intrarea în vigoare a Legii

nr. 262/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, s-a observat

că Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat, punându-se problema

în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul

pârâtului.

Raportându-se la dispozițiile

art. 727 C. proc. civ., având în vedere că acesta reprezintă legea generală în materie

de procedură, tribunalul a reținut că și în cazul în care o lege specială trimite

la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci

acel text trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură

din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu poate

ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege

ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile

C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuând respectarea normelor de procedură

în vigoare la momentul judecății.

Regulatorul de competență

urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Hunedoara, în considerarea argumentelor

ce succed.

În

stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie

corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în

funcție de succesiunea acestora.

Astfel,

este adevărat că art.

156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare

se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus

a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența de soluționare a

c

ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat,

conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță

al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat

totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea

de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne)

și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror

atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce

privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate

după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în

baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că p

otrivit art. 725

alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156

din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează

cu dispozițiile

)

, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din

momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute

sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor

ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Hunedoara,

competența

soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Hunedoara.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie

2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5092/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2011, reclamantul D.N.P. a solicitat în principal anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în b
ÎCCJ 2013-11-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5098/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2011, reclamantul C.D. a solicitat în principal anularea deciziei de pensie din 31 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baz
ÎCCJ 2012-09-19
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5479/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 22 februarie 2011, reclamantul G.F.S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, C
ÎCCJ 2013-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2070/97/2011, reclamantul F.G., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, a chemat în
ÎCCJ 2013-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3166/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, reclamantul P.C. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în
Sursă