AFFAIRE KALINOVA c. BULGARIE

SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA KALINOVA c. BULGARIA (solicitarea nr. 45166/98) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă) STRASBURG 27 noiembrie 2008 DEFINIF 27/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Kalinova c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Rait Maruste, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători și Stephen Phillips, grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 noiembrie 2008, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei este o cerere (n 45166/98) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, dl Bonka Petrova Kalinova, reclamanta Printr-o hotărâre din 8 noiembrie 2007 (adică, hotărârea din 8 noiembrie 2007, Tribunalul din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea din acțiunea principală, Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Kalinova Bulgaria, nr. 4511/98, ê§ 71-80, 8 noiembrie 2007). Cu privire la art. 41 din convenție, recurenta a solicitat o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a încălcării respective. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de două luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 84 și punctul 2 din dispozitivul respectiv). Judecătorul Kalaydjieva, judecător ales în temeiul Bulgariei, fiind deportat (art. 28 din Regulamentul de procedură), la 1 octombrie 2008, guvernul a desemnat un alt judecător ales, judecătorul Lazarova Trajkovska, pentru a se afla în locul său [art. 29 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură]. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material pentru privarea de proprietate de care a fost victima, recurenta solicită o compensație în limita valorii de piață actuale a fostei sale proprietăți și produce o estimare a unui expert autorizat, mandatat de aceasta, care o evaluează la 30 708 EUR (EUR) în martie 2006. Potrivit unei noi estimări, din 21 iulie 2007, expertul stabilește această valoare la 37 464 EUR. De asemenea, reclamanta solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Curtea reamintește că o hotărâre cu privire la o încălcare a Convenției antrenează pentru statul membru în cauză obligația juridică de a pune capăt acesteia și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se șteargă în mod clar aceste consecințe, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda o reparație părții care a fost acuzată de actul sau de omisiunea cu privire la care a fost constatată o încălcare a convenției. Ea dispune de o anumită libertate în exercitarea acestei competențe, cum ar fi ladjetiv 10. Printre elementele luate în considerare de Curte atunci când se pronunță în acest sens se numără prejudiciul material, adică pierderile efectiv imputate ca urmare directă a încălcării, și prejudiciul moral, adică repararea stării de neliniște, a neplăcerilor și a incertitudinilor care rezultă din această încălcare, precum și alte daune nemateriale Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 29, CEDH 2000 IV). 11. În ceea ce privește prejudiciul material, criteriile care trebuie utilizate pentru a determina repararea datorată de către statul pârât variază în funcție de natura încălcării constatate (Todorova și alte c. Bulgaria (satisfacție echitabilă), n 48380/99, 51362/99, 60036/00 și 73465/01, § 8, 24 aprilie 2008). O deposedare ilicită justifică aplicarea principiului restitutio in interum și, prin urmare, în lipsa restituirii în natură, o despăgubire în conformitate cu valoarea actuală a bunurilor în cauză ( Papamichalopoulos și alții c. Grecia (art. 50), Hotărârea din 31 octombrie 1995, seria A n 330 B, p. 59 § 36. În schimb, în cazul în care încălcarea constatată rezultă nu dintr-o desesie ilegală, ci din lipsa de menținere a unui echilibru între interesul general și drepturile individului în cauză, nu trebuie neapărat să reflecte valoarea totală și totală a bunurilor în cauză. Obiectivele legitime de interes public, cum ar fi măsurile de reformă economică sau de justiție socială, pot sprijini o rambursare mai mică decât valoarea de piață deplină. O despăgubire mai mică decât o reparație totală poate fi impusă și în cazul în care există un control asupra bunurilor în scopul de a schimba sistemul constituțional al unei țări ( Todorova și alte , citată anterior, § 8 Ex-regele Greciei și alte . Grecia [GC] (satisfacție echitabilă), nr. 25701/94, § 78, 28 noiembrie 2002 12. (satisfacere echitabilă), care se referea la cazuri similare celor din speță, în care reclamanții și-au văzut titlurile de proprietate anulate în beneficiul foștilor proprietari ai bunurilor în cauză, Curtea a stabilit o distincție între cazurile în care privarea de proprietate se înscriea în cadrul obiectivelor legitime ale legilor de restituire și cele în care aceasta ieșea din acest cadru și a avut o aplicare extensibilă a acestor legi. În cea de-a doua ipoteză, Curtea a considerat că plata despăgubirii acordate în temeiul articolului 41 ar trebui să fie în mod rezonabil în raport cu valoarea actuală a bunurilor, și anume o sumă pe care Curtea ar fi considerat acceptabilă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr 1 dacă statul pârât ar fi compensat reclamanții (hotărârea citată anterior, §§ 9 și 11). În ceea ce privește prezenta cauză, în hotărârea sa principală Curtea a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 a fost încălcată, exprimându-se astfel 73. (...) anularea titlului de proprietate al recurentei nu se înscrie în mod clar în cadrul obiectivelor legitime urmărite de legile de restituire, ci constituie un caz în care legislația în cauză a fost aplicată în mod extensiv. (...) 75. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că respectarea echilibrului corect dorit de art. 1 din Protocolul nr. 1 solicita recurentei să primească pentru privarea de proprietate astfel suferită o compensație care să fie în mod rezonabil în raport cu valoarea bunului în momentul în care acesta a avut loc. 76. Or, aplicarea normelor relevante ale dreptului intern în speță a dus la rezultatul contrar. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească o despăgubire pentru prejudicii materiale care să fie în mod rezonabil în raport cu valoarea actuală a bunului, ținând seama de estimările prezentate de recurentă și de informațiile de care dispune ea însăși cu privire la prețurile pieței imobiliare locale. Pe de altă parte, având în vedere circumstanțele prezentei cauze, care se referă la punerea în aplicare a unei legislații adoptate într-un context unic de tranziție de la un regim totalitar la o societate democratică, se aplică considerente de echitate cu privire la toți șefii de prejudiciu (Todorova și alții (satisfacție echitabilă), citată anterior, § 12). Curtea arată că bunul de care a fost deposedată reclamanta constituie o casă de patru camere, situată în centrul Nova Zagora, cu o suprafață de 115,60 m, din care 100 m locuibilă, precum și dreptul de suprafață pe teren. Casa a fost construită în 1906 și renovată în 1991. 16. Având în vedere informațiile de care dispune pe piața imobiliară din orașul Nova Zagora și circumstanțele speciale ale acestei specii, Curtea consideră că o sumă de 27 000 EUR constituie o compensație rezonabilă în raport cu valoarea actuală a casei și cu acordul reclamantului privind prejudiciul material 17. În ceea ce privește prejudiciul moral, având în vedere circumstanțele din speță și hotărând în echitate, Curtea acordă recurentei 3 000 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 18. Recurenta nu a formulat nicio cerere cu privire la eventualele cheltuieli prezentate după pronunțarea hotărârii din acțiunea principală. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 19. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L mai mult de un an, A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data Regulamentului 27 000 EUR (27 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 3 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 27 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Rait Maruste Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

AFFAIRE

KALINOVA c. BULGARIE

(Requête n

o

45116/98)

ARRÊT

(satisfaction équitable)

STRASBOURG

27 novembre 2008

DÉFINITIF

27/02/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Kalinova c. Bulgarie,

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de

:

Rait Maruste,

président,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges

,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 novembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

45116/98) dirigée contre la République de Bulgarie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Bonka Petrova Kalinova («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 20 juin 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Par un arrêt du 8 novembre 2007 («

l’arrêt au principal

»), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 (

Kalinova

c.

Bulgarie

, n

o

45116/98, §§ 71-80, 8 novembre 2007).

3.

En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, la requérante réclamait une satisfaction équitable pour le préjudice matériel et moral subi du fait de la violation alléguée.

4.

La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les deux mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (

ibidem

, § 84, et point 2 du dispositif).

5.

La juge Kalaydjieva, juge élue au titre de la Bulgarie, s’étant déportée (article 28 du règlement de la Cour), le 1

er

octobre 2008 le Gouvernement a désigné une autre juge élue, la juge Lazarova Trajkovska, pour siéger

à sa place (article 29

EN DROIT

6.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

7.

Au titre du préjudice matériel pour la privation de propriété dont elle a été victime, la requérante demande une indemnisation à hauteur de la valeur marchande actuelle de son ancienne propriété. Elle produit une estimation d’un expert agréé, mandaté par elle, évaluant celle-ci à 30 708 euros (EUR) au mois de mars 2006. Selon une nouvelle estimation, datée du 21 juillet 2007, l’expert fixe cette valeur à 37 464 EUR. La requérante réclame également 10 000 EUR pour le préjudice moral subi.

8.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations.

9.

La Cour rappelle d’emblée qu’un arrêt constatant une violation de la Convention entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à celle-ci et d’en effacer les conséquences. Si le droit interne ne permet d’effacer qu’imparfaitement ces conséquences, l’article 41 de la Convention confère à la Cour le pouvoir d’accorder une réparation à la partie lésée par l’acte ou l’omission à propos desquels une violation de la Convention a été constatée. Elle dispose d’une certaine latitude dans l’exercice de ce pouvoir, comme l’adjectif «

équitable

» et l’expression «

s’il y a lieu

» en témoignent.

10.

Parmi les éléments pris en considération par la Cour lorsqu’elle statue en la matière figurent le dommage matériel, c’est-à-dire les pertes effectivement subies en conséquence directe de la violation, et le dommage moral, c’est-à-dire la réparation de l’état d’angoisse, des désagréments et des incertitudes résultant de cette violation, ainsi que d’autres dommages non matériels

(

Comingersoll S.A. c. Portugal

[GC], n

o

35382/97, § 29, CEDH 2000

‑

IV).

11.

S’agissant du préjudice matériel, les critères à employer pour déterminer la réparation due par l’Etat défendeur varie en fonction de la nature de la violation constatée (

Todorova et autres c. Bulgarie

(satisfaction équitable), n

os

48380/99, 51362/99, 60036/00 et 73465/01, § 8, 24 avril 2008). Une dépossession illicite justifie l’application du principe de

restitutio in integrum

et donc, à défaut de restitution en nature, une indemnisation à hauteur de la valeur actuelle des biens en question (

Papamichalopoulos et autres c. Grèce

(article 50), arrêt du 31 octobre 1995, série A n

o

330

‑

B, p. 59, § 36). En revanche, lorsque la violation constatée résulte non d’une dépossession illégale mais du défaut de maintien d’un «

juste équilibre

» entre l’intérêt général et les droits de l’individu en cause, l’indemnisation ne doit pas nécessairement refléter la valeur pleine et entière des biens en question. Des objectifs légitimes d’utilité publique, tels qu’en poursuivent des mesures de réforme économique ou de justice sociale, peuvent militer pour un remboursement inférieur à la pleine valeur marchande. Une indemnisation inférieure à une réparation totale peut s’imposer également lorsqu’il y a mainmise sur des biens afin d’opérer des changements du système constitutionnel d’un pays (

Todorova et autres

, précité, § 8

;

Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce

[GC]

(satisfaction équitable), n

o

25701/94, § 78, 28 novembre 2002).

12.

Dans l’arrêt

Todorova et autres

(satisfaction équitable), qui portait sur des cas similaires à celui de l’espèce, où les requérants avaient vu leurs titres de propriété annulés au profit des anciens propriétaires des biens en question, la Cour a établi une distinction entre les cas où la privation de propriété s’inscrivait dans le cadre des objectifs légitimes des lois de restitution et ceux où celle-ci sortait de ce cadre et résultait d’une application extensive desdites lois. Dans la seconde hypothèse, la Cour a estimé que l’indemnisation accordée en application de l’article 41 devait être «

raisonnablement en rapport

» avec la valeur actuelle des biens, c’est-à-dire d’un montant que la Cour aurait trouvé acceptable au regard de l’article 1 du Protocole n

o

1 si l’Etat défendeur avait indemnisé les requérants (arrêt précité, §§ 9 et 11).

13.

Concernant la présente affaire, dans son arrêt au principal la Cour a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 en s’exprimant ainsi

:

«

73.

(...) l’annulation du titre de propriété de la requérante ne s’inscrivait pas clairement dans le cadre des objectifs légitimes poursuivis par les lois de restitution mais constitue un cas où la législation en question a été appliquée de manière extensive. (...)

75.

Dans ces circonstances, la Cour considère que le respect du juste équilibre voulu par l’article 1 du Protocole n

o

1 exigeait que la requérante reçoive pour la privation de propriété ainsi subie une compensation qui soit raisonnablement en rapport avec la valeur du bien au moment où celle-ci est intervenue.

76.

Or, l’application des règles pertinentes du droit interne en l’espèce a abouti au résultat contraire – la requérante n’a reçu aucune compensation.

»

14.

La Cour doit dès lors établir une indemnisation pour préjudice matériel qui soit raisonnablement en rapport avec la valeur actuelle du bien, en tenant compte des estimations produites par la requérante et des informations dont elle-même dispose sur les prix du marché immobilier local. Par ailleurs, eu égard aux circonstances de la présente affaire, qui concerne l’application d’une législation adoptée dans un contexte unique de transition d’un régime totalitaire vers une société démocratique, des considérations d’équité trouvent à appliquer concernant tous les chefs de préjudice (

Todorova et autres

(satisfaction équitable), précité, § 12).

15.

La Cour relève que le bien dont la requérante a été dépossédée constitue une maison de quatre pièces, située dans le centre de Nova Zagora, d’une surface de 115,60 m

2

, dont 100 m

2

habitables, ainsi que le droit de superficie sur le terrain. La maison a été construite en 1906 et rénovée en 1991.

16.

Compte tenu des informations dont elle dispose sur le marché immobilier dans la ville de Nova Zagora et des circonstances particulières de la présente espèce, la Cour estime qu’un montant de 27 000 EUR constitue une indemnisation raisonnablement en rapport avec la valeur actuelle de la maison et l’accorde à la requérante au titre du préjudice matériel.

17.

En ce qui concerne le préjudice moral, au regard des circonstances de l’espèce et statuant en équité, la Cour alloue à la requérante 3 000 EUR.

B.

Frais et dépens

18.

La requérante n’a pas formulé de demande concernant les frais éventuellement exposés après le prononcé de l’arrêt au principal. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

19.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en levs bulgares au taux applicable à la date du règlement

:

i.

27 000 EUR (vingt-sept mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel

;

ii.

3 000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

2.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 novembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Greffier adjoint

Président