SECȚIUNEA A CINCEA DEBELIANOVI c. BULGARIA (solicitarea nr. 61951/00) HOTĂRÂREA (satisfacție echitabilă) STRASBURG 27 noiembrie 2008 DEFINIF 27/02/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Debelianovi c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Rait Maruste, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 noiembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61951/00) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Nikola Georgiev Debelinov și Ivan Georgiev Debelianov ( (1) din Protocolul nr. 1 (Debelianovi Bulgaria, nr. 61951/00, §§ 51-60, 29 martie 2007). Pe lângă art. 41 din Convenție, reclamanții solicitau o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a încălcării respective. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt pentru prejudiciul material și moral, Curtea landă restantă și a invitat guvernul și reclamanții să-i prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de șase luni și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 68 și pct. 3 din dispozitiv. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Ei solicită, de asemenea, o indemnizație pentru pierderea de câștig rezultat din faptul că nu se pot bucura de proprietatea lor din 1994, care corespunde veniturilor pe care le-ar fi putut plăti dacă ar fi pus casa în chirie. În sprijinul cererii lor, ei prezintă o estimare a unui expert autorizat, mandatat de ei, care evaluează lipsa de a câștiga la 96 791 EUR (EUR), sumă care se descompune în 63 893 EUR corespunzătoare chiriei pentru perioada cuprinsă între 30 martie 1994 și 1 septembrie 2007, dată la care se estimează, și 32 898 EUR ca dobândă moratorială pentru această sumă. Valoarea chiriei lunare se calculează pe baza valorii de piață a casei, estimată în funcție de prețurile de piață actuale ale bunurilor similare. În plus, reclamanții solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit. Guvernul prezintă, de asemenea, o estimare, realizată de un grup de experți autorizați. Pe baza unei chirii lunare estimate în funcție de prețurile actuale de vânzare ale bunurilor similare, acestea din urmă determină lipsa de câștig între luna iunie 1994, data la care a fost impozitată moratoriul de către Adunarea Națională, iar la 29 martie 2007, data la care a fost închisă acțiunea principală. Potrivit acestei estimări, valoarea chiriei, inclusiv dobânda, ar fi de 82 883 EUR. 10. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul consideră că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate și, în orice caz, excesiv de exagerate. Aprecierea Curții 11. Curtea amintește că o hotărâre în care se constată o încălcare a convenției antrenează pentru statul membru în cauză obligația juridică de a pune capăt acesteia și de a elimina consecințele acesteia. Statele contractante care sunt părți la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri a Curții care constată o încălcare. În cazul în care natura încălcării permite o restitutio in integrum În cazul în care, în schimb, dreptul intern nu permite sau nu permite pe deplin să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 din Convenție conferă Curții competența de a acorda părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată ( Scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 246-247, CEDO 2006 ex-regele Greciei și alții [GC] (satisfacție echitabilă), n 25701/94, § 72-73, 28 noiembrie 2002 12. În ceea ce privește această specie, Curtea amintește că nu au putut lua în posesie un bun imobil a cărui proprietate le-a fost restituită prin hotărâre în 1994, din cauza faptului că Adunarea Națională nu a putut lua în considerare executarea legilor de restituire referitoare la bunurile clasificate monumente culturale. Curtea ia notă de faptul că bunul în cauză este situat în satul istoric al Koprivshtitsa și constă dintr-o casă de 160 m, clasificată ca monument cultural și exploatată ca muzeu etnografic din 1956, și pe terenul său de dai, de 440 m 13. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea a considerat că ingerința în litigiu îndeplinește condiția de legalitate și urmărește un scop legitim în cadrul protecției patrimoniului cultural al țării, dar a ajuns totuși la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 din cauza rupturii echilibrului corect În special, având în vedere lipsa totală de despăgubiri a reclamanților pentru pierderea de glazură a bunurilor lor și a incertitudinii cu privire la momentul în care această situație se va încheia (hotărârea menționată anterior, § 52, 54 și 59). Curtea arată, prin urmare, că această ingerință ar fi putut fi considerată legitimă dacă ar fi fost plătită o despăgubire adecvată. 14. În aceste împrejurări, și având în vedere libertatea de care dispun în principiu statele de a alege mijloacele de a se conforma hotărârilor Curții, Curtea consideră că natura încălcării constatate nu permite să se acorde dreptul la cererea întreprinderilor să fie repusă în posesia casei. 15. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea consideră că reclamanții au suferit efectiv un astfel de prejudiciu ca urmare a faptului că, de la restituirea dreptului de proprietate asupra casei în 1994 și până în prezent, au suferit un astfel de prejudiciu și au beneficiat de pe urma acestuia. 16. Curtea reamintește că caracterul legal al situației imputate statului pârât, pe care a luat-o împotriva Convenției, se repercutează prin forța lucrurilor asupra criteriilor care trebuie utilizate pentru a determina repararea datorată. Când, ca în speță, încălcarea constatată rezultă nu dintr-o interferență ilegală, ci din nerespectarea unui echilibru corect între interesul general și drepturile persoanelor în cauză, despăgubirile nu trebuie să reflecte în mod necesar valoarea totală a prejudiciului suferit (fostul Rege al Greciei și altele, citată anterior, § 75 Spordino, citată anterior, § 256). Pentru a stabili despăgubirile adecvate în cazul în speță, Curtea consideră că este adecvat să stabilească o sumă forfetară care să fie legată de o chirie de o valoare rezonabilă pe care reclamanții ar fi putut să o colecteze. Curtea observă în această privință că caracterul de monument clasificat al bunului, împreună cu sarcinile și restricțiile pe care această calitate le implică, influențează posibilitățile de a-l închiria și valoarea potențială a chiriei. Comisia observă, de asemenea, că veniturile închiriate care ar fi putut fi încasate de către părțile interesate ar fi fost reduse de sumele pe care ar fi trebuit să le investească în întreținerea clădirii și ar fi fost supuse impozitului (Hirschhorn c. România, n 29294/02, § 118-119, CEDH 2007 ...). Curtea ia în considerare, de asemenea, scopul legitim urmărit de ingerința în cauză, și anume conservarea patrimoniului cultural și a patrimoniului cultural al unei țări, pe care a recunoscut-o deja ca fiind o cerină fundamentală pentru statele în cauză (Perinelli c. Italia (dec.), nr. 7718/03, 26 iunie 2007). 19. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, în special estimările prezentate de părți și informațiile de care dispune pe piața imobiliară locală și care acționează în mod echitabil, Curtea alocă împreună reclamanților suma forfetară de 83 000 EUR pentru prejudiciul material cauzat de posibilitatea de a-și folosi bunurile în perioada examinată 20. Curtea consideră, de asemenea, că reclamanții au suferit, de asemenea, un prejudiciu moral din cauza faptului că nu se pot bucura de proprietatea lor și de situația prelungită de incertitudine în care au fost plasați. Statuând în echitate, aceasta alocă, în acest sens, 5 000 EUR fiecărui solicitant, ceea ce reprezintă un total de 10 000 EUR. Instanța nu a formulat nicio cerere cu privire la cheltuielile care ar putea fi suportate după pronunțarea hotărârii în acțiunea principală. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă în acest sens. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L mai mult de un an, A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data Regulamentului 83 000 EUR (24 de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 10 000 EUR (zece mii EUR), adică 5 000 EUR pentru fiecare solicitant, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 27 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Rait Maruste Grefier Adjunct Președinte
CINQUIÈME SECTION
DEBELIANOVI c. BULGARIE
(Requête n
o
61951/00)
ARRÊT
(satisfaction équitable)
27 novembre 2008
27/02/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Debelianovi c. Bulgarie,
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de
:
Rait Maruste,
président,
Karel Jungwiert,
Volodymyr Butkevych,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 novembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
61951/00) dirigée contre la République de Bulgarie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Nikola Georgiev Debelianov et Ivan Georgiev Debelianov («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 12 avril 2000 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 29 mars 2007 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (
Debelianovi
c.
Bulgarie
, n
o
61951/00, §§ 51-60, 29 mars 2007).
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable pour le préjudice matériel et moral subi du fait de la violation alléguée.
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état pour le préjudice matériel et moral, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, §
68, et point 3 du dispositif).
5.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
1.
Positions des parties
7.
Les requérants demandent la remise de la possession effective de leur bien. Ils réclament également une indemnité pour le manque à gagner résultant de l’impossibilité de jouir de leur bien depuis 1994, correspondant aux revenus qu’ils auraient pu percevoir s’ils avaient mis la maison en location. A l’appui de leur demande, ils présentent une estimation d’un expert agréé, mandaté par eux, qui évalue le manque à gagner à 96
791
euros (EUR), somme qui se décompose en 63 893 EUR correspondant aux loyers pour la période du 30 mars 1994 au 1
er
septembre 2007, date de l’estimation, et 32 898 EUR au titre des intérêts moratoires sur ce montant. La valeur du loyer mensuel y est calculée sur la base de la valeur vénale de la maison, estimée en fonction des prix du marché actuels de biens similaires.
8.
Les requérants sollicitent en outre 10 000 EUR pour le préjudice moral subi.
9.
Le Gouvernement présente également une estimation, réalisée par un groupe d’experts agréés. Sur la base d’un loyer mensuel estimé en fonction des prix de vente actuels de biens similaires, ces derniers déterminent le manque à gagner entre le mois de juin 1994, date de l’imposition du moratoire par l’Assemblée nationale, et le 29 mars 2007, date de l’arrêt au principal. Selon cette estimation, le montant des loyers, intérêts inclus, s’élèverait à 82 883 EUR.
10.
Concernant le préjudice moral allégué, le Gouvernement considère que les prétentions des requérants sont infondées et en tous cas nettement exagérées.
2.
Appréciation de la Cour
11.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation de la Convention entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à celle-ci et d’en effacer les conséquences. Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt de la Cour constatant une violation. Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l’Etat défendeur de la réaliser, la Cour n’ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l’accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu’imparfaitement d’effacer les conséquences de la violation, l’article 41 de la Convention confère à la Cour le pouvoir d’accorder à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
‑
V
;
Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce
[GC]
(satisfaction équitable), n
o
25701/94, §§ 72-73, 28 novembre 2002).
12.
S’agissant de la présente espèce, la Cour rappelle que les requérants n’ont pas pu prendre possession d’un bien immobilier dont la propriété leur avait été restituée par décision de justice en 1994, en raison de l’instauration par l’Assemblée nationale d’un moratoire sur l’exécution des lois de restitution concernant les biens classés monuments culturels. La Cour note que le bien en question est situé dans le village historique de Koprivshtitsa et se compose d’une maison de 160 m
2
, classée monument culturel et exploitée en tant que musée ethnographique depuis 1956, et de son terrain d’assiette, de 440 m
2
.
13.
Dans son arrêt au principal, la Cour a considéré que l’ingérence litigieuse satisfaisait à la condition de légalité et poursuivait un but légitime dans le cadre de la protection du patrimoine culturel du pays mais a néanmoins conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 en raison de la rupture du «
juste équilibre
» voulu par cette disposition, compte tenu en particulier de l’absence totale d’indemnisation des requérants pour la perte de jouissance de leur bien et de l’incertitude quant au moment où cette situation prendrait fin (arrêt précité, §§ 52, 54 et 59). La Cour relève dès lors que ladite ingérence aurait pu être considérée comme légitime si une indemnisation adéquate avait été versée.
14.
Dans ces circonstances, et compte tenu de la liberté dont disposent en principe les Etats de choisir les moyens pour se conformer aux arrêts de la Cour, la Cour estime que la nature de la violation constatée ne permet pas de faire droit à la demande des requérants d’être remis en possession de la maison.
15.
En ce qui concerne le préjudice matériel allégué, la Cour considère que les requérants ont effectivement subi un tel préjudice du fait de l’impossibilité, depuis la restitution de la propriété de la maison en 1994 et jusqu’à ce jour, d’user de leur bien et d’en tirer un quelconque profit.
16.
La Cour rappelle que le caractère licite de la situation imputable à l’Etat défendeur, qu’elle a pour autant tenu contraire à la Convention, se répercute par la force des choses sur les critères à employer pour déterminer la réparation due. Lorsque, comme en l’espèce, la violation constatée résulte non d’une ingérence illégale mais du défaut de respect d’un «
juste équilibre
» entre l’intérêt général et les droits des individus en cause, l’indemnisation ne doit pas nécessairement refléter la valeur pleine du préjudice subi (
Ex-Roi de Grèce et autres
, précité, § 75
;
Scordino
, précité, § 256).
17.
Pour déterminer la réparation adéquate dans le cas de l’espèce, la Cour juge approprié de fixer une somme forfaitaire qui soit en rapport avec un loyer d’un montant raisonnable que les requérants auraient pu percevoir. La Cour observe à cet égard que le caractère de monument classé du bien, avec les charges et restrictions que cette qualité implique, influe sur les possibilités de le mettre en location et sur le montant potentiel des loyers. Elle observe en outre que les revenus locatifs éventuellement perçus par les intéressés auraient été diminués par les sommes qu’ils auraient dû investir dans l’entretien de l’immeuble et auraient été soumis à l’impôt (
Hirschhorn
c. Roumanie
, n
o
‑
...).
18.
La Cour prend également en considération le but légitime poursuivi par l’ingérence en question, à savoir la préservation du patrimoine culturel et architectural d’un pays, qu’elle a déjà reconnu être une «
exigence fondamentale
» pour les Etats concernés (
Perinelli c. Italie
(déc.), n
o
7718/03, 26 juin 2007).
19.
Eu égard à tous les éléments en sa possession, notamment les estimations produites par les parties et les informations dont elle dispose sur le marché immobilier local, et statuant en équité, la Cour alloue conjointement aux requérants la somme forfaitaire de 83 000 EUR au titre du préjudice matériel résultant de l’impossibilité de faire usage de leur bien pendant la période considérée.
20.
La Cour estime par ailleurs que les requérants ont également subi un préjudice moral du fait de l’impossibilité de jouir de leur bien et de la situation prolongée d’incertitude dans laquelle ils ont été placés. Statuant en équité, elle alloue à ce titre 5 000 EUR à chaque requérant, soit un total de 10
B.
Frais et dépens
21.
Les requérants n’ont pas formulé de demande concernant les frais éventuellement exposés après le prononcé de l’arrêt au principal. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
22.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en levs bulgares au taux applicable à la date du règlement
:
i.
83 000 EUR (quatre-vingt trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
ii.
10 000 EUR (dix mille euros), soit 5 000 EUR à chaque requérant, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 novembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stephen Phillips
Rait Maruste
Greffier adjoint
Président