Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2013

HOTĂRÂRE
26.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 31 mai 2012, petentul S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 31 octombrie 2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N., prin care a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 14168 din 12 septembrie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că, în raport de dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Cum potrivit procesului-verbal de contravenție fapta a fost săvârșită pe Autostrada A2 km 12+450m G., județul Ilfov, competentă este Judecătoria Cornetu. Judecătoria Cornetu, prin sentința nr. 3833 din 20 mai 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență. A reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile O.G. nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G. nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este aceea de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile. Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este cuprinsă în secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 care poartă denumirea „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii.

Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III „Dispoziții tranzitorii și finale”, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora, rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la 31 mai 2012, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost Autostrada A2 km 12+450m G., jud. Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-26
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4104/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 2 august 2012, petenta SC M.T. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de con
ÎCCJ 2013-11-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5373/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0210263 din 21 martie 2012 a fost sancționată J.M. pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 8 ali
ÎCCJ 2013-11-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5375/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R12 nr. 0171770 din 21 martie 2012 a fost sancționată SC A. SA pentru săvârșirea contravenției prevăzută de dispozițiile art. 8
ÎCCJ 2013-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4800/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin procesul-verbal de constatare a contravenției din 19 decembrie 2011 a fost sancționată contravenienta SC M. SRL pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile
ÎCCJ 2013-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3573/2013
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Prin plângerea înregistrată la data de 30 iulie 2012 pre rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, sub nr. 19404/212/2012, petentul D.V.L. a solicitat anularea procesului-verb
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă